Regizorul Cristi Puiu si artistul plastic Vlad Nanca au facut parte din echipa de artisti care a reprezentat Romania la Festivalul de arhitectura de la Londra (20 iunie-20 iulie), unde si-au prezentat lucrarile, informeaza un comunicat remis Mediafax.

Institutul Cultural Roman (ICR) din Londra a lansat, vineri, proiectul "New Bucharest Market" (Piata Bucurestii Noi), in sectiunea "Embassies Project", care cuprinde 28 de proiecte prezentate de ambasade si institute culturale straine. Astfel, in cadrul prezentarii romanesti, cladirea ICR-ului a fost interpretata creativ prin instalarea unui proiect pluridisciplinar, deschis cu premiera filmului "O reincercare de a redecoperi Bucurestiul" de Cristi Puiu. Filmul documenteaza parcursul de 9,5 kilometri propus de proiectul TransCentral Urban Bucharest (TUB) intre Ateneul Roman si Palatul Parlamentului, trasat de un triciclu condus de arhitectii TUB. Itinerariul a fost re-creat in spatiul ICR de un covor "urban" de 70 metri patrati, instalat in sala de receptii.

Proiectul include si o expozitie de arta vizuala, coordonata de curatorul Mihnea Mircan. Artistii Mona Vatamanu si Florin Tudor au convertit un apartament din Bucuresti in galerie de arta si antropologie urbana, Ciprian Muresan a propus o reinterpretare ironica a Manifestului Comunist, Daniel Gontz a ilustrat structura intersanjabila a arhitecturii comuniste, iar Vlad Nanca a adus o Dacie 1300 (replica la scara 1:1 dintr-o prelata umpluta cu polistiren expandat) si un set de schite cu jocul "Frunza" - varianta pentru adulti, despre lupta pentru proprietate. La eveniment au fost prezenti ambasadorul Romaniei la Londra, Ion Jinga, directorul festivalului, Peter Murray, arhitecti, teoreticieni si artisti britanici si romani, care au "vizitat" in premiera sau au "re-vizitat" Bucurestiul pe covorul urban.

Proiectul "Piata Bucurestii Noi" mai include diferite prezentari de arhitectura si urbanism, la care vor participa specialisti romani si britanici.

Festivalul de arhitectura este cea mai ampla manifestare de gen din Londra, fiind organizat de institutii prestigioase precum Institutul Regal al Arhitectilor Britanici (RIBA), Design for London si Primaria Londrei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.