Italia a renuntat la intentia de a depozita deseurile pe teritoriul Romaniei, dupa argumentele prezentate ieri de catre ministrul mediului, Attila Korodi, ambasadorului Italiei, Daniele Mancini, potrivit carora Romania nu dispune nici de infrastructura necesara gestionarii deseurilor interne

"In baza capitolului 22 din tratatul de aderare, Romania are voie sa faca 65 de depozite finale, cu o perioada de tranzitie pana in 2017 pentru crearea unui sistem integrat de gestionare deseurilor la nivel national si a demarat in acest an inchiderea a peste 200 de depozite neconforme. Aceste motive reflecta presiunea obiectiva cu care se confrunta Romania in rezolvarea problemelor interne pe care le are in privinta gestionarii deseurilor generate de populatia tarii. Din motive obiective, am spus autoritatilor italiene ca nu putem ajuta Italia desi este o tara cu care avem relatii foarte bune", a declarat potrivit NewsIn, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi.
Declaratiile ministrului au fost facute ulterior intalnirii avute in cursul zilei de joi cu ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini, si cu reprezentantii Ministerului Mediului din Italia, respectiv seful de cabinet al ministrului italian al mediului si un director general.

Partea italiana a prezentat o scrisoare a ministrului italian al Mediului care cuprindea rugamintea Italiei de a primi ajutorul Romaniei in gestionarea situatiei deseurilor din sudul Italiei. De asemenea, scrisoarea facea referire la ajutorul tehnic pe care Italia il va oferi in viitor Romaniei in aceeasi problema a gestionarii deseurilor. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a reiterat pozitia Romaniei in aceasta problema spunand ca in cadrul unei intalniri private cu ministrul italian al mediului ii va explica personal cauzele obiective care au stat la baza refuzului Romaniei. La randul sau, ambasadorul Italiei a precizat ca pozitia Romaniei a fost asumata de ambele parti. "Italia a cerut ajutorul tarii prietene Romania. Ministrul ne-a explicat cu mare claritate care sunt motivele pentru care cererea nu poate fi primita si am inteles ca in Romania nu exista conditiile nici legislative, nici tehnice pentru rezolvarea acestei situatii", a spus Mancini.

Acesta a tinut sa sublinieze ca intalnirea avuta ieri cu ministrul mediului "a fost singura intalnire oficiala, restul detaliilor au venit doar de la presa". Intrebat de ce optiunea Italiei a fost Romania, ambasadorul Mancini a spus ca "in 2001- 2005 cand Italia s-a confruntat cu o situtie similara a apelat la Germania cu care a ajuns acord, pentru ca posibilitatile lor de gestionare a deseurilor erau conform normelor europene".


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.