E copilul mult dorit si facut la virsta a treia de Ion Iliescu. Institutul Revolutiei Romane este, in consecinta, sufocat de atentia acestuia. Batrinul il vegheza in calitate de presedinte, dar si de finantator, deloc zgircit, din jiltul de senator.

"Cind mai socoate dinsul, vine si pe-aici." Acesta este aproape singurul lucru pe care il poti afla despre prezenta lui Ion Iliescu la sediul IRR din strada C.A. Rosetti nr. 33. Cu toate astea, spiritul sau ii "bintuie" pe cei care si-au gasit in elegantul mic palat, desprins parca din basmele copilariei, un mic job. O sinecura, dupa cum spune Gelu Voican Voiculescu, incercind sa previna, printr-o autoironie mimata, utilizarea expresiei de catre ziaristi.

Alesii presedintelui l-au ales pe Iliescu

Controversatul personaj cu barba din zilele Revolutiei este doar unul dintre cei 25 de membri ai Colegiului National al IRR. Legea 556, de infiintare a institutului, a fost publicata pe 14 decembrie 2004 si stipula ca membrii Colegiului National sint numiti de presedintele tarii. Iliescu s-a miscat vioi si a doua zi i-a numit pe toti. Dan Iosif, Petre Roman, Sergiu Nicolaescu, Dumitru Mazilu, Cazimir Ionescu, Alexandru Mironov, Razvan Theodorescu, Claudiu Iordache sint citiva dintre cei care au avut norocul sa se afle pe lista lui Iliescu.

Doar doi dintre cei 25 sint insa salariati ai Institutului: timisoreanul Claudiu Iordache, in calitate de director, si Gelu Voican Voiculescu, in calitate de unic consilier al IRR. Un jolly-jocker, dupa cum il numesc colegii, care pare sa-si fi gasit rolul vietii in organizarea acestei institutii. Iliescu a plecat de la Cotroceni pe 21 decembrie 2004 si citeva zile mai tirziu a venit rasplata: membrii Colegiului National l-au si ales in unanimitate ca presedinte al Institutului, dupa cum indica legea abia mosita: presedintele este ales dintre persoanele cu "rol de prima marime in desfasurarea Revolutiei". Si daca nu Ion Iliescu, atunci cine?

Consiliul inteleptilor controversati

O alta structura a IRR este Consiliul stiintific, cu 21 de membri, care gireaza lucrarile produse de cercetatori. O adunatura pestrita de istorici, unii mai cu staif, altii mai proletcultisti, personaje precum Ioan Talpes sau Gheorghe Onisoru vor gira productia stiintifica a institutului. Unora ca Marian Enache, Emanuel Valeriu si Victor Athanasie Stanculescu li s-a retras calitatea de membru pentru lipsa de activitate. Pe linga acestia, exista si un membru care s-a retras singur:: Traian Orban, cel care conduce la Timisoara "Memorialul Revolutiei".

"Am rezervele mele fata de unii membri din aceste structuri si, cit timp vor fi ei acolo, eu imi suspend activitatea. Ma refer, de exemplu, la istoricul Ioan Scurtu, care, desi a fost seful Arhivelor Nationale, nu stiu sa aiba o contributie cu privire la clarificarea represiunii din decembrie. Or acum e director adjunct la IRR", se revolta timisoreanul. Consiliul stiintific e condus de acad. Dan Berindei. Un alt membru, acad. Mihai Draganescu, este si el pe punctul de a se autosuspenda. "Nu-i pentru mine. Este o treaba ce trebuie lasata pe seama istoricilor", spune acad. Mihai Draganescu, devenit pe 28 decembrie 1989 vicepremier.

"Sa dam cuvintul domnului presedinte Iliescu"

Ce se intimpla insa in Consiliul stiintific? Se citesc comunicari despre Revolutie sau "se ia cuvintul", dupa cum se exprima unii membri. "Mi-am sustinut o lucrare mai veche, aparuta in Agora social-democrata, in care, preluind o teorie din stiinta, spun ca revolutia a fost un fenomen de autoorganizare", spune Mihai Draganescu. Cuvintul "se ia" si in Colegiul National, cum a facut si Ion Iliescu zilele trecute. A vorbit, printre altele, despre Gorbaciov, negind ca l-ar fi cunoscut inainte de Revolutie, daramite sa fi avut o relatie cu el.

"Sint personaje de toate culorile si pozitiile si tocmai de aceea nu m-am retras din Colegiu, m-am gindit ca poate fi un mediu de toleranta", spune ieseanul Doru Tigau, cel care a condus FSN-ul judetean, marturisind ca si-a recunoscut opiniile in cele exprimate de Iliescu. Cu toate astea, ca si cum ar rosti o poezie invatata si repetata cu sirg in palatul de pe C. A. Rosetti, membrii IRR sustin aproape la unison ca productiile stiintifice nu au cum sa fie contaminate de opiniile lui Iliescu. "Viziunea sa si-a exprimat-o in cartile pe care le-a publicat pina acum", sustine Gelu Voican Voiculescu, iritat de aceasta suspiciune. "Viziunea domnului Iliescu nu a impietat cu nimic pina acum", asigura si profesorul Bogdan Murgescu, expert al IRR.

Citeste si:

Voican Voiculescu: "Stiinta nu-i ca moda"

De ce e nevoie insa de IRR? Doar pentru a da ocazia lui Ion Iliescu sa mai ia cuvintul si altundeva in afara de Senat? "De ce nu?", raspunde si mai iritat Gelu Voican Voiculescu. "De ce sa existe un Institut al Memoriei Exilului Romanesc si nu si unul al Revolutiei?". Institutul va produce, in cinci ani, estimeaza acesta, o ampla lucrare de istorie a Revolutiei, asa cum nu este nici una dintre cele 384 de carti publicate pina acum despre eveniment, dupa cum le-a inventariat cineva. Va veni insa IRR cu ceva nou fata de toate acestea si fata de ce s-a publicat si in presa pina acum?

"Este o abordare stiintifica, nu-i ca in moda, sa vii cu ceva nou", raspunde sever si reprobator Gelu Voican Voiculescu. IRR va organiza un muzeu, o biblioteca, o sala de lectura, va organiza simpozioane de doua ori pe an, va organiza dezbateri lunare despre Revolutie si deja a publicat doua numere din "Caietele Revolutiei", o publicatie "pentru mase", alaturi de o publicatie cu pretentii academice, intitulata "1989". Toate acestea trebuie sa existe macar pentru faptul ca, potrivit lui Voican, "pe riscul nostru s-a cladit tot ce a urmat, mai bine sau mai rau, dar mai degraba mai bine din moment ce poti sa injuri pe cine vrei acum, mai ales in maghiara".

Bani de la Senat

De Revolutie se mai puteau insa ocupa si multe alte institute, precum Institutul pentru Istorie Recenta si Institutul "Nicolae Iorga" al Academiei, condus tot de Ioan Scurtu. Insa asta nu-i convinge pe membrii IRR. "Au existat rezervele istoricilor pina acum", e de parere istoricul Bogdan Murgescu. "Istoricii nu s-au ocupat satisfacator de Revolutie sau poate nu au vrut", spune si Doru Tigau.

Bugetul Institutului, de aproape un milion de dolari pe an, platit de Senat, nu li se pare mare membrilor IRR. 24 de miliarde a fost bugetul pe 2005 al institutiei, de la 27 cit fusese estimat initial, insa nu a fost primit integral din cauza ca functionarea propriu-zisa a inceput abia in iulie. Din 33 de miliarde cerute pe 2006, au fost aprobate doar 25. Lefurile nu sint la nivelul Senatului, ci la nivelul unui secretariat de stat. Astfel, Gelu Voican Voiculescu, de exemplu, are o leafa de doar 8 milioane de lei.

Revolutie spontana, conducator providential

Dintre lucrarile publicate pina acum de IRR, cele doua "Caiete ale Revolutiei" seamana mai mult cu niste brosuri. In primul este prezentat IRR, iar al doilea contine extrase de presa din zilele Revolutiei. In schimb, in volumul "1989", elaborat de directorul adjunct al IRR, istoricul Ioan Scurtu, se contureaza deja ipotezele cu care pleaca la drum cercetatorii de acolo: "Nu e de mirare ca, dintre cei care s-au perindat la televizor in acea dupa-amiaza de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era persoana cea mai cunoscuta si apreciata. Inzestrat cu un real simt politic, el a inteles ca in acel moment trebuia sa se implice in constituirea si organizarea noii structuri de putere pentru a impiedica extinderea haosului in tara".

Istoricul pleaca de la ipoteza "organizarii spontane" a Revolutiei. "Din cele doua interventii, la Televiziune si in Piata Palatului, rezulta, pe de o parte, decizia lui Ion Iliescu de a asigura reorganizarea societatii, iar, pe de alta parte, ca in momentul caderii lui Ceausescu nu erau pregatite documentele necesare si nici nu erau stabilite persoanele care sa preia puterea".

Ioan Scurtu demonstreaza extrem de simplu aceasta ipoteza: "Acuzatia ce i s-a adus ulterior ca ar fi organizat o lovitura de stat si ca ar fi 'furat revolutia>> nu au o baza reala. In cazul unei lovituri de stat, conducatorul in functiune este silit de noul lider sau de reprezentantii acestuia sa renunte la putere, semnind si un document in acest sens(...). Asemenea actiuni si acte nu au avut loc in ziua de 22 decembrie 1989; nu numai ca nimic nu era organizat, dar intreaga tara risca sa intre in haos". Opiniile istorice ale lui Ioan Scurtu sint copia fidela a celor exprimate de seful sau de la institut intr-o alocutiune publicata in "Caiete": "Victoria revolutiei a fost obtinuta nu in subteranele unor comploturi sau lovituri de palat, ci in strada, de cetatanii romani, care nu mai suportau tirania si umilintele".