Un criminal a transformat o pasnica scoala din statul american Pennsylvania, comitatul rural Lancaster, in scena unui cosmar. Barbatul a patruns inarmat in scoala cu o singura sala de clasa, apartinand comunitatii amish si a ucis pe loc trei fetite,
Un criminal a transformat o pasnica scoala din statul american Pennsylvania, comitatul rural Lancaster, in scena unui cosmar. Barbatul a patruns inarmat in scoala cu o singura sala de clasa, apartinand comunitatii amish si a ucis pe loc trei fetite, ranind grav alte opt. Dintre acestea, doua au decedat, cateva ore mai tarziu, la spital, iar celelalte se afla in stare critica, sub ingrijire medicala. Cele trei fetite au fost ucise cu sange rece, fiind impuscate de aproape, in cap, in stilul specific executiilor. Politia a sosit la locul masacrului imediat dupa ce au rasunat primele focuri de arma, dar criminalul s-a sinucis inainte de a fi capturat. Asasinul intrase in cladire luni, spre pranz, dupa ce isi condusese cei trei copii la autobuzul cu care se deplasau spre scoala. I-a luat ostatici, initial, pe toti cei aflati in mica scoala amish, apoi a ordonat unei invatatoare gravide, altor cativa adulti si celor 15 elevi-baieti din scoala sa paraseasca incaperea. S-a baricadat cu restul prizonierelor - in sala ramasesera numai fete. Le-a aliniat langa tabla si le-a impuscat in cap pe trei dintre acestea.
Politia l-a identificat pe autorul macelului drept Charles Carl Roberts, un sofer de camion din regiune, care nu era membru al comunitatii amish, cunoscuta pentru modul sau de viata foarte auster.
Ucigasul, inarmat ca un intreg batalion
Roberts purta asupra sa un intreg arsenal. El a tras trei focuri cu o pusca de asalt si 13 cu un pistolet semi-automat de 9 mm. Criminalul mai avea in dotare o pusca, 600 de cartuse, un pistolet cu surdina, doua cutite, un ciocan, sarma, rulouri de banda adeziva. Cand unul din negociatorii politiei a incercat sa-l contacteze pe telefonul mobil, Roberts a deschis focul. In acel moment, fortele de ordine au intervenit. Au spart ferestrele si au patruns in cladire, moment in care criminalul s-a sinucis. Politistii au ramas, pur si simplu, paralizati, la vederea cumplitului spectacol. "Una dintre fetite a murit in bratele unuia dintre oamenii nostri", a povestit Jeffrey Miller, coordonatorul operatiunii.
In scoala se aflau, in momentul atacului, 26 de elevi, intre sase si 13 ani, si cativa adulti. Politia nu a comunicat imediat varstele celor trei fete ucise pe loc, mentionand, insa, ca una dintre ele parea sa aiba mai mult de 13 ani si ar fi putut fi una dintre asistente.
Ulterior s-a descoperit ca Roberts a lasat, totusi, un bilet sotiei si copiilor sai, in care facea referire la un eveniment petrecut in urma cu 20 de ani, pentru care dorea sa se razbune. Potrivit biletului, el dorea sa organizeze un asediu de durata asupra scolii. "Era suparat pe viata si pe Dumnezeu. (...) Probabil ca a pierdut un copil, intr-un anumit moment al vietii sale", a apreciat Miller, fara a oferi alte amanunte.
Intreaga comunitate amish din Lancaster numara numai 300 de persoane, ducand o existenta deosebit de pasnica si religioasa. De altfel, in intreg cantonul, de 30.000 de persoane, nu exista politie, pentru ca, practic, nu exista delicte, a explicat un localnic.
Al treilea atac intr-o saptamana
Atacul criminal de acum doua zile este cel de-al treilea atac armat inregistrat in scolile americane, in mai putin de o saptamana. Miercurea trecuta, un vagabond a luat ostatice sase fete, intr-o scoala din Colorado. A ucis una dintre prizoniere si s-a sinucis la sosirea politiei. In opinia lui Miller, atacul din Pennsylvania nu a fost copiat dupa cel din Colorado. Doua zile mai tarziu, in Wisconsin, un elev de 15 ani a tras asupra directorului scolii, care a decedat in urma ranilor.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.