In primul lot de demisi ai ministrului Eugen Nicolaescu se afla si directorul administrativ de la Institutul de Boli Cardiovasculare ""CC Iliescu"", economist Maria Sasalovici. Singura sa ""vina"" este ca a facut parte din echipa doctorului Serban Bradisteanu.

Prin Ordinul MS nr. 1364/15.12.2005 este demisa componenta comitetului director al Institutului format din dr. Serban Bradisteanu, director general, prof. dr. Cezar Macarie, director adjunct medical, si ec. Maria Sasalovici, director administrativ.
In mod normal, din anexa 2 a ordinului de demitere, Maria Sasalovici ar trebui sa descopere si motivele. Dar, in mod ciudat, din cele sase puncte formulate in anexa nu rezulta nimic concret. Bunaoara, la punctul 1, scrie: ""Nu exista contract de administrare pentru directorul general"", iar la punctul 5: ""In spital sunt incadrati 10 cercetatori care desfasoara activitate de cercetare, dar nu exista un plan de cercetare..."" Ce legatura are directorul administrativ cu planul de cercetare nu stim, dar cert este ca i s-a pus in carca faptul ca ""nu exista nici un document, raport sau referat de cercetare care sa ateste contributia adusa la imbunatatirea calitatii actului medical..."".
CONTROALE. Trebuie spus ca Ordinul MS nr. 1364/15.12.2005 de demitere este urmare a unui control efectuat la Institutul ""CC Iliescu"" in perioada 28.11-4.12. 2005. Controlul dispus de ministrul Nicolaescu avea ca scop ""prevenirea inregistrarii de noi datorii si pentru plata datoriilor acumulate de unitatile sanitare cu paturi pana la 31 mai 2005 referitoare la comitetul director al Institutului de Cardiologie «CC Iliescu»"". Dar inspectorii veniti in control au fost obligati sa consemneze ca la Institutul ""CC Iliescu"" nu sunt datorii. Si poate asa se explica si insiruirea de fraze fara continut din anexa la ordinul de demitere a Mariei Sasalovici.
De altfel, Maria Sasalovici nici nu se astepta ca in anexa semnata de un confrate, respectiv economistul Nicolaescu, sa gaseasca datorii sau arierate, adica abateri de la legile spitalelor sau a finantelor publice. Pur si simplu pentru ca in anii 2004 si 2005 institutul nu a inregistrat datorii. ""Desi fata de celelalte unitati spitalicesti de profil din tara suma repartizata pe bolnav internat la Institutul «CC Iliescu» este cea mai mica, totusi in 2004 si 2005 nu am avut datorii"". Cu putin timp inainte de controlul MS, Autoritatea Nationala de Control (ANC) efectua un alt raid prin institut. Si culmea, inclusiv controlul ANC ajunge la aceeasi concluzie: la ""CC Iliescu"" nu sunt datorii.
CONTRACTE. Dar chiar daca institutul ar fi avut datorii, ele nu puteau fi imputate directorului administrativ pentru simplul motiv ca Maria Sasalovici a fost numita director administrativ la 1 ianuarie 2005, prin concurs in baza Legii 270. Iar activitatea anului 2005 nu a fost supusa controlului. Mai mult, daca obiectul controlului ar fi fost situatia financiara pe 2005, s-ar fi constatat ca ""institutul a reusit sa obtina 40 de miliarde de lei vechi peste contract. Bugetul pe 2005 a fost de 228,2 miliarde de lei si am terminat anul cu 271,4 miliarde de lei"", sustine Maria Sasalovici. Acesti bani au fost obtinuti din serviciile medicale prestate. In anul 2005, in premiera, Institutul ""CC Iliescu"" a incheiat contracte cu CASMB pentru spitalizare de zi. Astfel, institutul a negociat 30 de pachete de servicii medicale de specialitate cu CASMB, care au adus institutului bani peste buget, pentru a suplini tariful mic pe pacient.
ABATERI LA MS. In schimb, daca se analizeaza abateri de la legislatie, mai curand MS poate fi dat ca exemplu. Se stie ca, potrivit legislatiei, pentru anul 2005 MS este organizatorul licitatiilor pentru achizitii la nivel national de produse sanitare si medicamente. Dar MS nu si-a respectat obligatiile legale. Si abia in luna noiembrie MS a dat institutului dezlegare sa organizeze licitatie pentru produsele sanitare (seringi, fese, vata, tifon, manusi etc). Si tot institutul a fost cel care a organizat licitatie pentru a se aproviziona cu medicamente. Or, acestea sunt ""abateri"" ale Ministerului Sanatatii, care oricand ii pot fi invocate.

FISA DE DECONT PENTRU PACIENT