Primul festival folk s-a numit... pop, fiindca pe atunci nu aveai voie sa folosesti folk intr-o titulatura. A fost organizat la club 303, de fratii Ursulescu, inainte de anul 1970. L-au intitulat ""festival national"" pentru ca reunise participanti din toata tara.
""Acolo au venit si doi soti, Gabi Caciula si Vica Frunza, specialisti in muzica Bob Dylan si Joan Baez, si care au plecat in SUA. Apoi un personaj interesant, Benedict Popescu, de la Fizica, ce construia de pe atunci aparate electronice de redat sunetul si aparea pe scena cu ele. Era singurul din Romania care canta la ferastrau si la teramin, un aparat cunoscut pe plan international, extrem de ciudat si de interesant. El scoate niste unde magnetice pe care se poate canta"", spune Florin Silviu Ursulescu.
MII DE OAMENI. Incepand cu 1969, Clubul A al studentilor de la Arhitectura a organizat festivaluri de muzica pop si rock, la care folkul s-a simtit ca acasa. ""Muzica facuta in acei ani era de prima mana, pentru ca formatiile stiau muzica aceea care se canta dincolo, in strainatate, nu erau rupti de lumea muzicala"", povesteste conferentiarul Calin Irimescu, fondator al Clubului A si organizator la acea vreme al primelor festivaluri ale Arhitecturii.
Irimescu isi aminteste ca la primul festival, tinut la Casa de Cultura a Studentilor ""Grigore Preoteasa"", un admirator al formatiei Rosu si Negru a patruns in sala prin acoperis, printr-un luminator.
Al doilea festival s-a tinut in anul 1971, la Sala Palatului de data aceasta. ""Pentru prima data s-a probat capacitatea salii de a ajunge la 5.000 de locuri. In fiecare seara, cred ca a fost cel mai mare eveniment al acestei muzici, a fost o medie de 5.000 de spectatori, care stateau pe coridor, pe strapontine, pe vomitorii, unde se nimerea. A fost o manifestare care cu greu a mai putut fi egalata de alte manifestari organizate de studenti"", afirma Emil Barbu Popescu, rectorul Arhitecturii.
""Stiu ca a fost Mircea Florian, stiu ca a fost Doru Stanculescu, a cantat si Dorin Liviu Zaharia, dar el a cantat cu Olimpic 64 atunci, desi el singur facea cumva folk, dar muzica lui era total speciala"", spune Irimescu.

INTERDICTIE. Pentru a treia editie a festivalului, cea din 1979, o comisie de preselectie a umblat prin toata tara. ""De toate aprobarile m-am ocupat eu si stiu ca bucataria a durat vreo sase luni. Erau angrenati in chestia asta mai mult de 200 de studenti"", sustine Calin Irimescu.
""Tin minte ca atunci Sorin Chifiriuc n-a fost lasat sa cante. Cei de la UTC au zis: orice, Sorin Chifiriuc nu. Sorin Chifiriuc este un absolvent de conservator, unul din zecii muzicieni care au trecut prin toate stilurile. A cantat si folk, a cantat cu Iris, a avut trupa Domino, un om de o mare complexitate muzicala, dar atunci cand era in febra cantatului cateodata uita de el pur si simplu. Se pare ca la un spectacol i-a scuipat pe unii din primul rand, nu stiu de ce. Festivalurile insemnau foarte mult pentru timpul ala, in special pentru muzicieni, pentru ca aveau posibilitatea sa cante pe cea mai buna scena a tarii"", mai spune Irimescu.

Citeste si:

""Pasiunea mea din acea vreme pentru folk a facut de altfel ca in anii 1972 si 1973 sa ma implic in organizarea Festivalului Primavara Baladelor la Universitatea Bucuresti. La aceste ocazii am facut parte si din juriu insa notele nu mi le mai pot aminti, tin minte insa ca mi-a lasat o impresie deosebita Doru Stanculescu, care de altfel a fost unul dintre premianti. Aveam 22 de ani la acea vreme"" - Adrian Nastase, presedintele Camerei Deputatilor

SALILE SUNT DIN NOU PLINE