Polul Nord este în prezent acoperit de gheață maritimă pe tot parcursul anului. În fiecare vară, zona acoperită de gheață scade și în mod normal crește din nou în timpul iernii. Cu toate acestea, ca urmare a încălzirii globale, suprafața Oceanului Arctic acoperită de gheață maritimă s-a redus rapid în ultimele decenii.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru afectează în mod substanțial ecosistemul arctic și clima. Stratul de gheață reprezintă habitatul natural și terenul de vânătoare pentru urșii polari și pentru foci, menținând de asemenea temperatura favorabilă prin reflectarea luminii solare.

„Când întinderea gheții scade în timpul acestei tranziții, variabilitatea de la an la an crește foarte mult, ceea ce face viața mai dificilă pentru populațiile locale și pentru speciile dependente de gheață”, spune Bruno Tremblay, profesor asociat în departamentul de științe atmosferice și oceanice de la Universitatea McGill, citat de futurity.org

Într-un studiu de cercetare geofizică, oamenii de știință au analizat rezultatele recente de la 40 de modele climatice diferite. Folosind aceste modele, cercetătorii au apreciat evoluția acoperirii gheții marine într-un scenariu cu emisii ridicate de CO2 și protecție climatică mică. Cum era de așteptat, gheața arctică de vară a dispărut rapid în aceste simulări.

În mod surprinzător, au descoperit că gheața a dispărut în unele simulări în care emisiile de CO2 au fost reduse rapid. De asemenea, studiul mai arată că stratul de gheață din zona polară va depinde în viitor de emisii de CO2. În cazul în care emisiile sunt reduse rapid, anii fără gheață apar doar ocazional. Cu emisii mai mari, Oceanul Arctic va rămâne fără gheață în majoritatea anilor.

Bruno Tremblay arată că oamenii devin responsabili în ceea ce privește cantitatea de gheață care se află pe timpul verii în Oceanul Arctic, toate aceste acțiuni fiind posibile în funcție de nivelul nostru viitor de emisii.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Aprilie 2020 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.