"Alianta Vestului" este o alianta de dezvoltare, de colaborare pentru atragerea de fonduri europene, a afirmat luni liderul deputatilor PNL, Raluca Turcan, subliniind ca cine ii ofera conotatii negative inseamna ca nu a citit documentul care a stat la baza formarii ei.

"Cine ofera conotatii negative 'Aliantei Vestului' pur si simplu nu a citit documentul. Aceasta alianta este o alianta de dezvoltare, de colaborare pentru atragerea fondurilor europene si nu cred ca trebuie sa accentuez faptul ca, in momentul de fata, Romania este rusinea Europei in materie de atragere de fonduri europene, ca avem extraordinara performanta de a avea zero fonduri europene atrase pentru infrastructura mare si anume pentru autostrazi. Cel mai probabil, la nivel de tara si de Guvern atragerea de fonduri europene nu se doreste, pentru ca se pot frauda mai greu, cu toate ca domnul Liviu Dragnea are experienta si ultimul dosar in care este anchetat este subiect de cercetare, chiar de fraudare a fondurilor europene. Eu salut aceasta alianta pe care au facut-o primarii, pentru ca, daca Romania poate avea administratii publice care sa se solidarizeze pentru dezvoltare, proiecte comune si resimtire a fiecarui leu de catre cetatenii acelei zone inseamna ca suntem cu totii mai castigati", a spus Turcan, la Palatul Parlamentului, intrebata cum vede "Alianta Vestului" si daca aceasta poate fi un exemplu negativ, potrivit Agerpres.

Sambata, primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea si Timisoara, initiatori ai proiectului "Patrulaterala Vestului", au semnat documentul de fundamentare a acestei asocieri, care de acum se va numi "Alianta Vestului" si va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, printre care si inversarea trendului de plecare a fortei de munca in afara granitelor.

Primarii Gheorghe Falca (Arad), Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) si Nicolae Robu (Timisoara) au subliniat ca aceasta alianta nu este una cu viziuni separatiste teritorial, ci una europeana pe calea descentralizarii, iar initiativa nu este indreptata impotriva Guvernului de la Bucuresti, pe care de altfel si-l doresc partener.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.