Un numar de 106 de banci elvetiene s-au inscris intr-un program de amnistiere dedicat institutiilor financiare care au ajutat clientii americani sa eludeze fiscul, potrivit procuraturii americane.

Peste 300 de banci din Elvetia au avut termen pana pe 31 decembrie sa solicite incheierea unor acorduri cu autoritatile americane pentru evitarea proceselor, in cazul in care au cunostinta ca au incalcat legislatia fiscala americana.

Bancile care au optat sa intre in acest program trebuie sa dezvaluie cum au ajutat americanii sa ascunda active, sa predea date referitoare la conturile nedeclarate si sa plateasca penalizari. Procurorul general adjunct Kathryn Keneally, de la divizia de fiscalitate a Departamentului de Justitie, a avertizat ca datele nu sunt finale si ar putea suferi modificari, scrie MEDIAFAX.

Keneally nu a mentionat care sunt bancile care s-au inscris in program, care nu este destinat unor 14 banci care fac obiectul unor investigatii penale, intre care se afla Credit Suisse Group, HSBC Holdings si Basler Kantonalbank.

Ea a precizat insa ca 106 banci au semnat scrisori de intentie pentru participarea la program, numarul acestora fiind peste asteptari.

Pentru a incheia acorduri care sa le fereasca de procese bancile trebuie sa plateasca 20% din valoarea conturilor nedezvaluite fiscului american pana la 1 august 2008, 30% pentru conturile infiintate intre acesta data si februarie 2009 si 50% pentru cele create dupa februarie 2009.

In 2009, Statele Unite au acuzat UBS, cea mai mare banca elvetiana, ca a ajutat cetateni americani sa ascunda active in valoare de 20 de miliarde de dolari. UBS a evitat un proces prin recunoasterea faptului ca a favorizat evaziunea fiscala si a platit penalizari de 780 de milioane de dolari, dezvaluind existenta a 4.700 de conturi.

Autoritatile americane au dat in judecata 100 de evazionisti, bancheri, avocati si consultanti, pentru delicte fiscale offshore. Cel putin 38.000 de evazionisti au evitat inculparea prin plata retroactiva a impozitelor si a unor penalitati si prin dezvaluirea bancilor si consultantilor offshore care i-au ajutat.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.