Peste doua sute de persoane, rude, colegi sau vecini au venit la capataiul copilei pentru a-i aprinde o lumanare. „Doamne, mi-a murit fetita“, au fost singurele cuvinte pe care Cretan le-a putut spune, ieri, plangand in hohote.
„Noi suntem alaturi de ei. Fetei i-a fost greu fara tatal ei, s-o odihneasca in pace Dumnezeu. A trecut prin momente grele, dar acesta este cel mai greu“, a spus Constantin Dobroiu, presedintele Ligii „Miron Cozma“.
„Din cauza mea era traumatizata“
Si fostul lider al minerilor crede ca perioada de detentie a marcat-o pe copila. „Era afectata de conditia mea, in primul rand. Ea invata foarte bine, a luat opt si ceva aici la teza la Rovinari, iar cei de la Inspectoratul Scolar, la recorectare, le-au taiat la toti din note si ei i-au dat un 7 de care mie nu mi s-a plans.Dar stiu ca din cauza mea era traumatizata, pentru ca stia ca am stat in puscarie nevinovat”, a declarat Cretan petru Mediafax. Alina Craciunoiu, una dintre colegele fetei, a povestit ca Vasilica era rezervata in a vorbi despre faptul ca tatal sau este la inchisoare.
Specialistii considera ca Vasilicai i-a lipsit tocmai atentia de care are nevoie un copil in pragul adolescentei. „O fata de 13 ani este o persoana sensibila, expusa, fragila si in cautarea propriei identitati. Dezvoltarea acestei fetite a fost, din mai multe puncte de vedere, influentata de propria familie.
Faptul ca tatal a fost arestat a schimbat destinul familiei si a creat un dezechilibru. Atmosfera din familie nu a favorizat dezvoltarea armonioasa, probabil au fost frustrari, s-a raportat si la ceilalti copii care aveau parinti ce ii sprijineau”, a declarat psihologul Hanibal Dumitrascu. Apropiatii familiei, prietenii Vasilicai si profesorii de la Scoala Generala nr. 1 din Rovinari spun ca adolescenta era un copil cuminte si ambitios.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro