Membri ai Ordinului Cavalerilor Vinului din Romania si Ungaria au participat, sambata, la „Seara vinului si gastronomiei aradene“, ocazie cu care au fost prezentate vinuri provenite de la podgorii locale si mancaruri romanesti, transmite corespondentul NewsIn.

Florian Torcos, judecatorul Ordinului Cavalerilor Vinului din Romania si viitor consul al acestei organizatii, a precizat ca manifestarea se afla la cea de-a doua editie si este prima dintr-o serie de alte actiuni programate in acest an.

"Este o ocazie deosebita pentru noi, deoarece putem sa ne promovam pe plan international vinurile din zona noastra. De asemenea, cu aceste ocazii se incheaga colaborari intre partenerii din Romania si cei din Ungaria sau din alte tari. In luna martie, vom infiinta «Legatul» de la Pitesti si apoi pe cel de la Alba Iulia. Totodata, in acest an, va fi marcata infiintarea Consulatului Ordinului Cavalerilor Vinului din Romania, cu sediul la Arad“, a declarat Florian Torcos.

La evenimentul de sambata seara de la Arad au participat cavaleri ai vinului din Gyula, Bekescsaba, Szeged, Pecs, alaturi de cavalerii vinului din Arad, A fost prezentat un scurt ceremonial specific Ordinului, care a inceput cu defilarea cavalerilor vinului, imbracati in mantii negre si purtand insemnele Ordinului, medalii, sabii, steaguri si pocale de vin.

"Cavalerii din Legiunea de Sud a Ungariei au raspuns cu mult respect invitatiei aradenilor. Toti suntem uniti de Comunitatea Europeana, toti avem aceleasi drepturi si aceeasi misiune, sa promovam vinul din regiunile din care provenim“, a declarat Ianos Jeno, reprezentantul Cavalerilor vinului din Ungaria.

Meniul serii a fost compus din aperitiv, pangasius pe pat de orez negru, piept de rata cu varza rosie calita, muschiulet umplut cu pasta de carne garnisit cu cartofi copti si rozmarin si mousse de ciocolata cu capsuni. Vinurile serii au fost Mustoasa de Maderat, Wine Princess, Elite Wine si Cadarissima, toate din productia podgoriilor aradene.

In cadrul manifestarii de sambata, de la Arad, a fost organizata si o parada de moda, organizata de Casa de moda „Ellis“, condusa de creatoarea Eli Laslean.

Florian Torcos a mai precizat ca, in luna mai, pe langa primirea mai multor membri in cadrul Ordinului, Dumitru Marinescu va fi „uns“ maresal al Ordinului Cavalerilor vinului din Romania.

Ordinul Cavalerilor Vinului European este o organizatie de drept privat, fondata in Austria, fara tenta politica, o comunitate cultural-crestina care doreste sa promoveze valorile fundamentale ale Europei - pacea, prietenia, libertatea -, pornind de la identitatea culturala a vinului. Cel care a fost desemnat sa infiinteze organizatia de la Arad, in urma cu doi ani, este Florin Torcos, managerul unui complex hotelier.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.