Minuni, altele decit cele cu care suntem obisnuiti

eu sint aia!
si aici imi dati bere? ok,hai,inca una

LA MULTI ANI , ANCA NU TE STIAM TRAMP MA INCURCAT CAND A ZIS DE MIHAI.... ATUNCI SI DE LA MINE O BERE...

12.

Dupa ce opri nava , coboram tustrei, pe solul merrian. Kurt indrepta spre nava, un aparta din care tasnii niste fulgere albastre. Curand nava disparu.
- Asta asa ,ca sa nu fie vizibila pentru orice musafir nepoftit.
- Numai sa nu sa se impedice cineva de ea , fac eu.
- Nici o problema, o sa se aleaga cu un cucui...
Cand pasi pe sol mi se paru ca picioarele mele devenisera moi, si la fiecare calcatura ma ridicam putin in sus. Parca zburam. Kurt se uita la mine, vesel, la cat de stangaci mergeam, si imi spuse
- Ai sa te obisnuiesti in curand. Nu e la fel ca la tine.
- Dar cum nu ne intampina nimeni? Credeam ca o sa ne astepte cu o fanfara, ceva...Chiar nu stiu de prezenta noastra?
- Asta ma preocupa si pe mine. Ii stiam destul de primitori pe merrieni...
Ma uitam in toate partile si nu stiam la ce sa ma uit mai intai. Peisajele semanau bizar cu cele de la noi, dar parca erau totusi altfel. Planeta era luminata de un `soare mai violet. De asemenea si cerul arata altfel. Cum era dimineata, la rasarit cerul capatase nuante trandafirii. Semn ca ``soarele` lor se pregatea sa rasara. In departare se zarea siluieta unui oras, cred. Avea tot felul de turnuri si tot felul de constructii , care mai de care mai sofisticate. Mai la dreapta de locul unde asolizasem, se vedea la cativa km o padure. In fata noastra se deschidea privelistea unor dealuri. Erau trei. Kurt imi zice:
- Hai sa alegem fiecare cate un deal. Va dau cate un aparat de comunicatie cu mine. Cine gaseste primul, pe cineva, anunta.
Apoi Kurt dadu un aparat Ninai, si imi dadu si mie unul. Vazand ca ma uit la el, cam cu neincredere, imi zise:
- Butonul rosu e pentru emisie, iar cel albastru e pentru receptie. Simplu?
Incuviintai, dand din cap, semn ca am inteles. Apoi pornii la drum. Imi croiam anevoie drum prin tot felul de ierburi si tufisuri. Era mai ceva ca in jungla amazoniana. Ici colo erau si un soi de copaci ciudati si foarte inalti. Cred ca si oxigenul abundent de aici, le face bine. Chiar si aerul era parca tare. Parca eram la munte iarna la cota 2000 m. Kurt ma linistuise si imi spuse ca aerul e bun de respirat. Ca la inceput pana o sa ma obisnuiesc, o sa-mi fie oleaca ameteala. Cu cat urcam dealul mai mult cu atat parca incepusem sa si obosesc. Mai trageam din cand in cand cu ochiul si urechile la apartul lasat de Kurt, doar , doar oi primi vreun mesaj. Curand , lac de sudoare reusi sa ajung in varful dealului. Sa nu credeti ca daca eram mai usor aici , era si mai bine pentru mine. Mersul asta ma obosea mai tare. Faceam mai mult salturi. Dar cand atingeam iar solul era gata sa ma prabusesc. Din cand ma apucam de cate un arbust sau un tufis mai ramuros. Ma uit de jur imprejur, sa vad vreun bastinas. Dar efortul meu se dovedi inutil. Apas pe butonul rosu si zic:
- Kurt , Nina, unde santeti? Voi ati gasit ceva? Trec apoi pe receptie. Am asteptat un timp. Dupa cateva minute imi raspunde Kurt:
- Nu am gasit pe nimeni. Ne intalnim in vale la poalele dealurilor.
Cobor , sau mai bine zis incerc sa cobor. La vale era mai greu decat la urcare. De cateva ori cazui , si ma rostogoli. Doar ierburile si tufisurile ma mai opreau din cand in cand. Acu la vale mergeam singur. Asa ca ajunsei la poalele dealului mai repede decat as fi vrut. Dupa cinci minute aparura si Kurt cu Nina. Dupa fetele lor nu parea sa tradeze oboseala.
- Cei cu tine ? imi zise Kurt, cand ma vazu plin de praf si transpirat tot.
- M-am luptat cu 10 uriasi...
- Iar eu Mr. Marin cu 20...
- Bine dar pe Merra nu sunt uriasi, facu indignat , Kurt.
Ma asezai jos pe iarba sau ceva care semana cu ea, si la adapostul unui copac ma intinsei sa ma odihnesc. Kurt se uita la mine si zise:
- Stai prost cu conditia fizica. Daca stiam te puneam sa exersezi si la acest capitol...
- Nu multumesc, am exersat azi , si pentru restul calatoriei. Nina ramase in picioare asteptand. Kurt ma lasa sa ma odihnesc apoi zise hotarat:
- Gata pauza s-a terminat! Sus! Ne impartim iar , si ne intalnim la intrarea in orasul ce se vade in zare.
- Inca cinci minute, il rog eu, mai lasama...
- Gata am zis. Sus!
Ma sculai anevoie, si nu cu prea multa convingere. Ne despartiram iar. Am plecat iar la drum. Acum drumul era mai drept, dar tot accidentat cu tot felul de arbusti. Dupa o jumate de ora de mers auzi in departare:
- Ajutor!
Ma grabesc sa ajung cat mai repede. Apoi ma opresc contrariat la adapostul unor tufe. Dincolo de ele doi roboti imbracati in costum de vanator, cu niste pusti ciudate pe umar stateau langa un aparat , ceva de soiul unui magnetofon de al nostru si asteptau. Din difuzorul aparatu;lui iesea acel strigat. Era o inregistrare.
``Ia sa vad ce o sa se intample ` fac eu in sinea mea.Stand la adapostul tufelor. Nu dupa mult timp asteptarea imi fu rasplatita. Un merrian aparu in zona si se indrepta catre acel aparat. De dupa alte tufe pandeau cei doi roboti. Dar nici nu se destepta bine merrianul, ca o lumina orbitoare il invalui, trase din pusca unui robot. Dupa care o plasa ca de fluturi , ateriza in capul merrianului. Acesta isi pierdu cunostinta, ceea ce facu ca cei doi roboti sa-si care pe umar pretioasa captura. Incercai sa-i urmez neauzit. Inca ametit merrianul ma vede si imi spune:
- Salut! Eu sunt Bica. Ati venit sa ne ajutati cred, nu?
- Dar cum sa te salvez?...
- Deregleaza robotul , pe tine nu te cunoaste.
Ma postez in fata robotilor , care se uitau cu mirare la mine. Iar eu profit de mirarea lor , apasand pe niste butoane , la intamplare. Aceasta avu ca rezultat , explozia robotului. Ramasa plasa jos, merrianul profita si el, si disparu , nu inainte ca sa imi mutumeasca , lasand in urma lui un nor colorat de tot felul de sfere de marimi si culori diferite. Se volatiza. Robotul ramas, o sterse la sanatoasa. Nu ma obosii sa-l urmaresc. Ma intriga disparitia merrianului. Luai legatura cu Kurt. Dupa ce asculta , imi spuse:
- Ramai pe loc. Esti in pericol. Asteapta-ma sa vin si eu.
Nici nu sfarsi bine convorbirea mea cu Kurt, cand auzii in spatele meu:
- Sus mainile! si nici o miscare...

13.

Incerc sa ma intorc sa vad cu cine am de-a face.
- Am spus nici o miscare.
- Stai putin cred ca e o neintelegere, noi am venit sa va ajutam.
- Sa ne ajutati? Continua merrienul. Ma uit la el semana aproape la fel cu cel eliberat de mine. Ca trasatura particulara, toti cred ca aveau nasul lung si ascutit.
- Cine ti-a zis ca avem nevoie de ajutor.
In timp ce vorbea cu mine nu o observa pe Nina care se furisa in spatele lui. Vazuse ca sunt la ananghie, si venise sa ma ajute. Totusi ii spun:
- Nina directiva 10.
- Poftim...? face merrianul . Dar nu mai apuca sa mai zica ceva ca Nina il ataca pe merrian fulgerator cu o tehnica kung fu. O lovitura in ceafa il pironi pe merrian care scapa arma din mana. O luai in graba. Apoi ii spun Ninai.
- Franghia repede sa-l legam. Ma arunc asupra merrianului si dau sa-l leg. Numai ca si el desi ametit , nu se lasa prins. Merianul reuseste sa-mi ia arma lui, dupa care zice:
- Ha! Ha, ha v-ati crezut invingatori? Numai ca o lovitura peste mana in care tinea arma, facu ca arma sa-i zboare din mana si sa-i cada in capul merrianului. Merrianul se prabusi. Iar se intorsese roata. Ma arunc iar asupra merrianului, si dau iar sa-l leg. Ma ajuta si Nina. Dupa lupte `seculare` care au durat 10 minute reusesc sa o leg fedeles pe Nina.
- Ce faci, Ms Marin ? Nu vezi ca m-ai legat pe mine.
Cum merrianul reusise sa se retraga mai deoparte si asa ametit inca, tabaram iar pe el si reusim intr-un final sa-l legam. Dupa ce il legam fedeles, iau legatura cu Kurt, si ii spun situatia. Dupa cinci minute, apare si Kurt.
- Hai cu el la nava si vedem noi dupa aia ce si cum.
Pornim spre locul unde lasasem nava. Cand ajungem nu mica i-a fost mirarea lui kurt , dar si a mea , cand vazuram ca nava disparuse. Pentru ca de surpriza si emotie , il scapasem din vedere pe merrian , acesta se volatiza intr-un nor de globulete colorate. Intrigati o luam inapoi. Deodata in spatele nostru se facu iar lumina si aparura inca trei merrieni in frunte cu cel pe care reusisem sa-l capturam. Toti aveau armele indreptate spre noi.
- Mainele Sus! Fac toti patru.
- Nu mai inteleg nimic, face Kurt. Noi am venit sa va salvam si voi asa ne rasplatiti.
- Cine v-a spus ca avem nevoie de ajutor? Spuse unul din ei.
- Poi uite am primit mesajul vostru, spuse Kurt aratand-ui mesajul la unul din locuitori.
Cel care il prinsesem , exclama:
- Asta-i buna ! Noi nu am trimis nici un mesaj. Eu zic sa-i inchidem. Uite aceasta capatina tranzistoriata, e cea mai buna dovada , ca ei sunt prietenii robotilor, zise el aratand-o pe Nina.
- Eu sunt Nina nu-s capatina tranzistoriata, ii sari tandara, Ninai.
- Tu sa taci facu si un alt merrian din grup, indreptand arma spre ea.
- Gata ! ce atata vorbarie, trebuie sa-i inchidem rosti din nou primul merrian.
Fiind hotarata soarta noastra si flancati de arme, pornim tus sapte spre asezarea lor. In timp ce mergeam, deodata se lumina iar cerul si aparu din senin merrianul pe care il salvasem. Venise Bica.
- Dar ce se intampla aici? riposta Bica. Astia sunt prietenii mei. Ei au venit ca sa ne salveze. El m-a salvat din mana robotului vanator, si arata convindator spre mine, spre neincrederea celorlalti si mai ales spre disperarea merrianului care ne-a atacat.
- Apoi daca e asa, e bine. Nu stiam , face primul merrian . Sa facem atunci cunostinta. Eu sunt Clip, se prezenta primul merrian. Iar noi suntem: Root, el e Gonz, si el e Redu.
- Imi pare bine de cunostinta fac eu. Acum ca s-a rezolvat problema cu noi, poate ne povestiti si noua care e situatia voastra si ce se intampla de fapt aici.
Clip se oferi sa ne povesteasca.
- Noi traiam bine in armonie cu totii, impreuna cu robotii. Dar intr-o zi robotii s-au rasculat impotriva noastra, si au inceput sa ne puna sa lucram fortat pentru ei. O parte din noi am reusit sa ne refugiem in padure , unde ne-am facut o mica asezare. Dar si aici au dat robotii peste noi, si mereu dispare cate unul dintre noi. Dupa cum ai observat noi ne deplasam prin teleportare. Numai ca acest avantaj nu-l impedica pe Robotul Negru sa ne atace. A imprejmuit orasul cu un camp energetic , care ne impedica sa iesim, sau sa intram in oras. Asa ca orce incercare de a salva pe ceilalti s-a soldat cu esec. Nu stim cine ii conduce si ii programeaza, ca nu ar putea face asta singuri. Ei lucreaza pentru robotul suprem : ``Robotul Negru``. Nimeni nu l-a vazut vreodata. Isi are sediul intr-o fortareata greu de patruns. Pe zi ce trece tot mai multi din noi sunt facuti prizonieri, si ne rapesc in orasul lor care pana nu de mult fusese a nostru.
- Da fac eu, amintindu-mi de scena penibila cu magnetofonul. Sunt foarte sireti.
- Dar cu mine nu o sa le mearga, face Kurt. Eu sunt programator si ii pot reprograma pe roboti cat ai zice peste.
- Sst! mai incet, face Bica. Uneori robotii astia au niste antene foarte fine , ca ne ghicesc cateodata si gandurile. Nimic nu ne iese. Toate incercarile noastre de a ne elibera , au dat gres.
- Eu nu ma dau asa de usor batut, incheie Kurt. Apropo, nava mea e tot la ei?
- Da , cred ca da! Raspunse Bica. Vor sa o demonteze si sa faca alta ca sa cucereasca galaxia.
- Apoi sa nu ma enerveze , face Kurt, cum isi permit ei sa-mi demonteze nava mea...
Intre timp nu observasem ca disparuse de langa noi Clip, adanciti in presupuneri si planuri. Deodata Nina incepu sa se comporte ciudat. Dupa care luand un retevei , ma atinse destul de tare in cap. Ma prabusii jos. Ceilalti merrieni indreptara armele de neutralizare spre ea. Un fascicol, din trei arme tasni spre Nina, care o dobora la sol. Unul din merrieni veni sa-mi acorde primul ajutor.
- Ce e cu ea ? Niciodata nu mi-a facut asa ceva. So fi defectat?
- Nu , cred ca e din cauza unor unde, care au fost transmise de la palatul Robotului Negru. Am mai patit si noi asa ceva.
Dupa un timp se dezmetici si Nina. Se ridica de jos si inca ametita, imi spuse.
- Iartama creatorule, nu stiu ce a fost cu mine. Cred ca ar trebui sa prind un robot , ca sa-i citesc memoria , numai asa as putea sa aflam ce pun la cale.
- Buna idee facu si Clip , care pana acu nu-l observase nimeni.
- Eu ma ofer sa merg cu Nina, in cautarea unui robot, si sa-i citim memoria. Dar Kurt avea alte planuri. Si disparu fara sa zica nimic.
Iar eu intre timp, ne despatiram de merrieni , care ne urara succes, disparand si invaluindu-ne intr-un nor colorat, cu multe globulete, de toate culorile.



Ce se intampla pe blogul meu ca nu mai pot posta nimic.

Nu vi se pare cam suspecta reorganizarea asta tteritoriala? Prea seamana cu o veche harta a Romaniei ,cane erau doar Tara Romaneasca si Moldova. Si asta inainte de unire. Daca pleaca si transilvania...ne intoarcem de unde am plecat. De pe vremea lui Burebista si Decebal. Si cand te gandesti cati oameni ca Mihai ,au vrut o Romanie mare si puternica. Cati voivozi si domnitori, s-au sacrificat pentru viitorul nostru. Inca o impartire si gata! Romania nu o sa mai existe. Iar viitorii nostri copii o sa zica ca aici a fost odata Romania Mare.

14.

Zis si facut. Am luat-o pe Nina si am inceput sa cutreieram imprejurimile. Si nu dupa mult timp asteptarea ni-a fost rasplatita. Un robot impietos cu o secure uriasa pe umar, se plimba tantos prin padure.
-Uite ce moaca de vanator , are acest razboinic. Cred ca l-a trimis Robotul Negru sa taie lemne. Cred ca li s-au terminat lemnele. Hai repede dupa el .Tu ai grija de el Nina, trebuie sa-i citesti memoria. Nina se furisa in spatele robotului , tinand in maini un retevei deasupra capului, cu gand sa-l pocneasca pe robot in cap. Acesta mergea agale la pas cu securea in mana. La un moment dat robotul se opri si ramase o clipa neclintit , dupa care fara a se intoarce, ii dadu Ninai un pumn in plina figura din mers. Aceasta luata pe neasteptate , isi pierdu echilibrul si cazu jos. Atunci enervat ma nasputesc asupra robotului. Dar fortele erau in favoarea robotului, care reusi intr-un final sa ma doboare.
- Ha, ha , ha! V-ati crezut invingatori? Zise robotul ridicand securea deasupra capului meu cu gand sa o sloboade asupra capului meu, in timp ce ma tinea tintuit la sol , tinand un picior pe mine.

***

In vremea asta Kurt se furisa pana la poarta orasului. La poarta erau santinele. Doi roboti, cu cate o halebarda in maini, pazeau intrarea in oras. Kurt se duse la unul din ei, si deschizindu-i o usita de vizitare de pe corpul lui , baga mana in interior cu gandul sa smulga piesele la intamplare. Zicand:
- Domnnule o sa faci o indigestie cu atatea piese ...
Dar celalalt robot primind niste informatii din eter, prin intermediul a celor doua antene minuscule, se redresa si il lua pe sus pe Kurt, care se zbatea incercand sa scape. Celalalt robot nu se sinchisi si ducandu-se la un pupitru de langa poarta raporta:
-Aici `pana de strut` , misiunea a fost indeplinita. Se ivi un alt robot care il lua pe Kurt si il duse intr-o alta incapere in oras. Deschise o usa si adresanduse unei caracatite- robot uriase, ii spuse:
- Masa e servita.
La vederea lui Kurt , caracatita se ridica si lund cate o furculita si un cutit in fiecare tentacul, plescai de placere. Isi adauga un servet in jurul gatului. Si se pregati sa-l infulece.
- Domnule caracatita, cred ca e o confuzie...
- Ba nu e nici o confuzie , vei fi mancat cu mult piper, sare ...si...
- Domnule dar numai atat de mica esti? Eu am vazut caracatite mult mai mari...
- Pot fi si mai mare, zise caracatita umflandu-se cu o pompa. Cand caracatita crezu ca se umflase destul, se adresa lui kurt:
- Ei asa cum sunt , acum iti place?
- Desigur face Kurt si punand mana pe o furculita o infipse in burta si asa prea mare a robotului- caracatita. Aceasta avu ca rezultat explozia caracatitei.
- Mi-a placut , mi-a placut chiar foarte mult , zise Kurt parasind incaperea. Se trezi in curtea orasului, unde vazu o multime de merrieni care aveau o tinuta ca de puscariasi, si munceau de zor sub supravegherea a doi roboti. Mai incolo altii demontau nava lui. Asta il supara cel mai tare. Totusi se alatura langa un merrian care lucra intrebandu-l:
- Ce faceti aici? De ce nu plecati?
- Nu putem . Nu ne lasa Robotul Negru.
- Robotul Negru...face Kurt si in mintea lui ii trecu o idee. Se duse intr-un atelier de unde isi fauri niste `haine ` de robot. Isi puse in cap o casca cu infatisare de medic robot. Pe casca avea o cruce rosie. Sub aceasta infatisare reusi sa se strecoare fara sa fie bagat in seama de roboti. Acestia il ignorau , nestiind cu cine are de a face. Astfel ajunse la resedinta Robotului Negru. La intrare erau doi roboti ce pazeau intrarea. Kurt deghizat in robot medic se opri in fata lor si ii intreba:
- De cand nu ati mai facut vizita medicala?
Robotii se oprira si priveau mirati la el . Cred ca nu erau obisnuiti cu asemenea roboti.
- Ia scoateti limba....Asa! ...Vai repede la doctor v-a prins rugina e grav. Speriati robotii alergara de acolo lasandu-l pe Kurt sa intre nestingherit. Mergand pe un hol se intalni cu un sarpe- robot. Acesta nu �l lasa sa traca.
- Parola doctore!
Dar kurt nu se pierdu cu firea. Ridica geanta medicala si ii dadu cu ea in cap sarpelui - robot. Acesta in urma impactului se `vesteji` tot si zise:
- Nu mai e nevoie ...doctore , poti trece...
Apoi kurt intra in camera de comanda a Robotului Negru. Se opri surprins:
- Parca Robotul Negru il vazusem un pic mai inainte . Unde o fi disparut?
Se apleca deasupra panoului de comanda si ne vazu pe un ecran pe Nina si pe mine , amenintati de robotul cu secure. Kurt vazu un buton pe care scria `STOP ROBOTII`. Duse mana sa apese pe el. Dar deodata un val de energie trasa de o arma, il zapaci, dar in cadere mai apuca sa apese pe buton, dupa care lesina. Robotul Negru se arata cu o arma din care mai fumegaia inca. Trimise dupa alti roboti spunandu-le:
- Vedeti ca medicului robot i-a sarit siguranta , duceti-l la retopire. Dupa care uitatndu-se pe ecran incerca sa i-a legatura cu Robotul secure. Dar acesta nu ii mai raspunse.
- Cred ca pamantenii aia au reusit sa-i citeasca memoria. Nu-i nimic vor avea o surpriza... rase Robotul negru, punandu-si iar odraslele in functiune.

***

In momentul cand Kurt apasase pe buton, activitatea tuturor robotilor se opri. Pana si Robotul Secure incremenise. Profitai de asta si cu ajutorul lui Nina reusim sa-l desfacem. Nina se pregatea sa-i citeasca memoria. Reusi partial cand, robotul exploda. Dar Nina mai apucase sa afle ce scria:
- Imi pare rau Mr . Marin dar nu am reusit sa aflu prea multe . Doar cateva cuvinte:
`` ...pamantenii astia sunt niste copii daca cred ca robotii se tem de armele lor rudimentare``.... �
- Ai vazut Nina isi rad de noi. Si numai tu esti de vina. Te-ai apucat sa ataci robotii cu reteveiul ca in epoca de piatra...Deodata se facu iar o lumina puternica si colorata si aparu din senin Bica
- Ce bine ca v-am gasit! Roborii au luat prizonieri inca 50 de ai nostri. Trebuie sa ne ajutati.
- Bine ! O sa fac o masina de aspirat roboti. Si se duse intr-un atelier si cu ce ii puse la dispozitie Bica si cu ce mai stia si Nina, reusii sa fac aceasta masina. O porni si vazui cum doi roboti carau un al treilea lesinat. Indreptai aparatul spre ei si ii absorbi. Cand ii scoase din masina inca ametiti ,vazu ca unul din ei era chiar Kurt. Dupa ce isi reveni, Kurt le spuse ca se intampla ceva necurat acolo...In timp ce masina isi facea in continuare treaba , aparu si Clip. Acesta cand vazu masinaria mea ,se facu foarte interesat sa o cerceteze. Ii dadui voie. In timp ce puneam la cale un alt plan, de a intra in interior, masina mea exploda. Clip alerga, cam mototolit si tot numai petice, cu o hartie in mana, spunand:
- Asta e mana Robotului Negru . Uite si dovada...
Imi arata o hartie pe care scria: ``o amintire de la Robotul Negru``
- Apoi sa nu ma enerveze. Lasa ca am eu ac de cojocul sau. O sa-i para rau...
Apoi plecai iar cu Nina spre intrarea in oras.

Vad ca nici postarile numai apar sau dispar...

15.

Nici nu am ajuns bine la intrarea in oras , cand cei doi paznici roboti, vazandu-ne ne ataca. Unul din ei indrepta spre mine o arma paralizatoare si ramasei ametit, intins pe jos. Nina care reusise sa ajunga chiar la poarta, se opri acolo. Unul din paznici apasa pe un buton si o trapa se deschise sub picioarele lui Nina. Aceasta avu ca efect prabusirea ei , in gol. Si tot in acest timp o pompa puternica il si aspira. Isi puse in functiune senzorii si acestia il atentiona ca destinatia este o topitorie. `Deci voia sa ma topeasca si sa faca din mine un metal oarecare. Dar nu inainte de a mai avea si eu un cuvant de spus.`- isi zise Nina. Asa ! Sa ne punem in functie motoarele cu reactie din picioarele mele, --Zvrrrr!... asa si apoi Nina se pomeni din nou la suprafata. Unul din roboti se sperie si ramase surprins la aparitia Ninai. Dar pana sa se trezeasca el bine , din nasul ei porni o raza laser care topi robotul. Apoi se indrepta spre mine. `Ce ai patit `Creatorule` ... trezestete, continua Nina scuturandu-ma de brat. Si vazand ca nu ma trezesc cu nici un chip, imi zise:
- Scoala Mr. Marin ca o sa le zic la toti merrienii , ca esti ultimul din clasa la matematica. Aceasta avu efectul scontat. Pentru ca imediat mi-am revenit , zicandu-i:
- Te rog Nina sa nu faci asta...
- Bine bine nu le spun . Nu stiam cum sa te trezesc.
- Intrebarea e ce facem ? Cum patrundem in oras. Ca pe aceasta cale nu e chip. Vino am o idee...Ma indreptai iar catre micuta asezare a merriienilor. Clip ma intampina intrebator.
- Dupa chipul tau , imi dau seama ca nu prea ai avut mare noroc , ca sa intri iar in orasul robotilor.
- Pe mine au vrut sa ma topeasca , dar l-am topit eu pe el, se lauda Nina.
- Foarte bine i-ai facut zise Clip. Sa se invete minte , ce tot atata....
- Eu am o alta idee. Si va rog sa ma ajutati. Vom patrunde pe calea aerului in oras, daca pe jos nu putem.
- Cum asa? se facu interesat Clip.
- Ai sa vezi...
Si ma apucai de lucru. Ajutat si de Kurt si de merrieni, facuram trei farfurii zburatoare de cate un loc. Trei ! cate una pentru fiecare. Cand fura gata, ne instalaram comozi in cate una. Le porni si in scurt timp eram deasupra orasului. Ne apropiaram de sediul Robotului Negru. Numai ca parca ne asteptau. Pornira un foc incrucisat catre navele noastre. Binenteles ca si noi raspunsem pe masura. Numai ca la capitolul ochire stateam foarte prost. Si oricum nu aveam nici experienta necesara. Eu acolo la mine in curte dupa cine sa trag? Poate dupa vrabii....sau dupa mate... Kurt si Nina reusira sa le faca mai multe pierderi decat mine. Numai ca nici Robotul Negru nu se lasa si trimitea mereu intariri. Pe cand se afla deasupra sediului lui, reusii sa rastoarne farfuria cu Kurt. Si acesta ateriza jos chiar langa Robotul Negru. In acest timp un robot cu o arma il tinea la respect pe Kurt. Vazand ca nu ma poate nimeri, Robotul Negru se folosi de un viclesug. Trimise spre mine un rechin-robot, zburator . Eu il ating cu un harpon. Acesta se intoarce si tragandu-mi farfuria dupa el , ma depuse in mainile Robotului Negru. Spre Nina trimise un vultur robot. Numai ca Nina reusise sa-l doboare. Cum stam noi amandoi langa Robotul negru, flancati de alti doi roboti cu armele intinse spre noi, ne zise:
- Ha ! , ha , ha , v-ati crezut invingatori? In curand o sa supun toata populatia . Alte mii de merrieni mi se vor alatura. De aceea v-am adus aici , ca sa ma ajutati sa imi mai faceti si alte nave ca a voastra , pentru a supune si alte sisteme...Si de ce nu, toata galaxia....
Numai ca Robotul Negru ametit de victorie uitase ceva. O uitase pe Nina. Ea reusi sa scape de alte trucuri robotizate, si
farfuria Ninai, se prabusi in capul Robotului Negru. Acesta luat pe nepregatite, scapa din mana arma, care cazu jos, iar Robotul Negru inca ametit statea pe jos. Luai repede arma si indreptand-o spre pupitrul de comanda , zisei:
- De acum nici un robot nu v-a mai fi dirijat de la acest pupitru, si zicand acestea indrept arma spre el. Un jet puternic de energie facu ca din intreg pupitrul sa nu mai ramana nimic. Dar si eu cand ma intorc spre Robotul Negru acesta disparuse, la fel intr-un nor colorat.
- A, deci Robotul Negru era merrian....Toti trei ne repeziram pe urmele lui. Kurt imi zise:
- Nu este decat un singur loc unde , asa zisul Robot Negru, s-ar putea duce: - Nava mea. Repede!...
Il ajunsem in ultima clipa. Kurt indrepta arma spre el pe cand se afla la intrarea in nava lui. Un fascicol si Robotul Negru ramase jos fara sa mai miste.
- Ei , dragii mei , a sosit clipa adevarului. Sa vedem cine se ascunde de fapt sub aceasta masca....zic eu, luindui masca de robot de pe fata. Si stupoare!... Nu mare ne-a fost surpriza , cand sub masca robotului negru era ... Clip! Clip deci, el era. Asa se explica toate neajunsurile noastre.
- El ne urmarise de cand aterizasem pe planeta. El ne-a atacat, folosindu-se de robotii lui. Tot el a incercat sa �i convinga pe merrieni ,ca noi suntem inamici, si ca venisem cu ganduri ascunse. Noroc de Bica, ca ne-a salvat, cum o facusem si noi cu el. Tot el a pus dinamita in masina de aspirat roboti. Tot el era pus la curent de toate planurile noastre si isi lua masuri. Tot el a pus si pe roboti sa ne fure nava. Numai asa datorita puterile lui de a se teleporta, nimeni nu banuia nimic, si sub paravanul asta actiona nestingherit. Mereu era cu un pas inaintea noastra. Numai el programa robotii pentru diverse operatiuni pe cand el lipsea.
- Cea mai mare problema de pe Merra a fost dezlegata. Dar nu uita Nina, ca mai avem si noi o problema de rezolvat. Problema la matematica....

the end

vad ca nu v-a placut....

De la: Marin56, la data 2011-06-10 17:26:38Nu vi se pare cam suspecta reorganizarea asta tteritoriala? Prea seamana cu o veche harta a Romaniei ,cane erau doar Tara Romaneasca si Moldova. Si asta inainte de unire. Daca pleaca si transilvania...ne intoarcem de unde am plecat. De pe vremea lui Burebista si Decebal. Si cand te gandesti cati oameni ca Mihai ,au vrut o Romanie mare si puternica. Cati voivozi si domnitori, s-au sacrificat pentru viitorul nostru. Inca o impartire si gata! Romania nu o sa mai existe. Iar viitorii nostri copii o sa zica ca aici a fost odata Romania Mare.

Roata moriii se-nvarteste,......................................

De la: Marin56, la data 2011-06-14 22:04:06
15.

Nici nu am ajuns bine la intrarea in oras , cand cei doi paznici roboti, vazandu-ne ne ataca. Unul din ei indrepta spre mine o arma paralizatoare si ramasei ametit, intins pe jos. Nina care reusise sa ajunga chiar la poarta, se opri acolo. Unul din paznici apasa pe un buton si o trapa se deschise sub picioarele lui Nina. Aceasta avu ca efect prabusirea ei , in gol. Si tot in acest timp o pompa puternica il si aspira. Isi puse in functiune senzorii si acestia il atentiona ca destinatia este o topitorie. `Deci voia sa ma topeasca si sa faca din mine un metal oarecare. Dar nu inainte de a mai avea si eu un cuvant de spus.`- isi zise Nina. Asa ! Sa ne punem in functie motoarele cu reactie din picioarele mele, --Zvrrrr!... asa si apoi Nina se pomeni din nou la suprafata. Unul din roboti se sperie si ramase surprins la aparitia Ninai. Dar pana sa se trezeasca el bine , din nasul ei porni o raza laser care topi robotul. Apoi se indrepta spre mine. `Ce ai patit `Creatorule` ... trezestete, continua Nina scuturandu-ma de brat. Si vazand ca nu ma trezesc cu nici un chip, imi zise:
- Scoala Mr. Marin ca o sa le zic la toti merrienii , ca esti ultimul din clasa la matematica. Aceasta avu efectul scontat. Pentru ca imediat mi-am revenit , zicandu-i:
- Te rog Nina sa nu faci asta...
- Bine bine nu le spun . Nu stiam cum sa te trezesc.
- Intrebarea e ce facem ? Cum patrundem in oras. Ca pe aceasta cale nu e chip. Vino am o idee...Ma indreptai iar catre micuta asezare a merriienilor. Clip ma intampina intrebator.
- Dupa chipul tau , imi dau seama ca nu prea ai avut mare noroc , ca sa intri iar in orasul robotilor.
- Pe mine au vrut sa ma topeasca , dar l-am topit eu pe el, se lauda Nina.
- Foarte bine i-ai facut zise Clip. Sa se invete minte , ce tot atata....
- Eu am o alta idee. Si va rog sa ma ajutati. Vom patrunde pe calea aerului in oras, daca pe jos nu putem.
- Cum asa? se facu interesat Clip.
- Ai sa vezi...
Si ma apucai de lucru. Ajutat si de Kurt si de merrieni, facuram trei farfurii zburatoare de cate un loc. Trei ! cate una pentru fiecare. Cand fura gata, ne instalaram comozi in cate una. Le porni si in scurt timp eram deasupra orasului. Ne apropiaram de sediul Robotului Negru. Numai ca parca ne asteptau. Pornira un foc incrucisat catre navele noastre. Binenteles ca si noi raspunsem pe masura. Numai ca la capitolul ochire stateam foarte prost. Si oricum nu aveam nici experienta necesara. Eu acolo la mine in curte dupa cine sa trag? Poate dupa vrabii....sau dupa mate... Kurt si Nina reusira sa le faca mai multe pierderi decat mine. Numai ca nici Robotul Negru nu se lasa si trimitea mereu intariri. Pe cand se afla deasupra sediului lui, reusii sa rastoarne farfuria cu Kurt. Si acesta ateriza jos chiar langa Robotul Negru. In acest timp un robot cu o arma il tinea la respect pe Kurt. Vazand ca nu ma poate nimeri, Robotul Negru se folosi de un viclesug. Trimise spre mine un rechin-robot, zburator . Eu il ating cu un harpon. Acesta se intoarce si tragandu-mi farfuria dupa el , ma depuse in mainile Robotului Negru. Spre Nina trimise un vultur robot. Numai ca Nina reusise sa-l doboare. Cum stam noi amandoi langa Robotul negru, flancati de alti doi roboti cu armele intinse spre noi, ne zise:
- Ha ! , ha , ha , v-ati crezut invingatori? In curand o sa supun toata populatia . Alte mii de merrieni mi se vor alatura. De aceea v-am adus aici , ca sa ma ajutati sa imi mai faceti si alte nave ca a voastra , pentru a supune si alte sisteme...Si de ce nu, toata galaxia....
Numai ca Robotul Negru ametit de victorie uitase ceva. O uitase pe Nina. Ea reusi sa scape de alte trucuri robotizate, si
farfuria Ninai, se prabusi in capul Robotului Negru. Acesta luat pe nepregatite, scapa din mana arma, care cazu jos, iar Robotul Negru inca ametit statea pe jos. Luai repede arma si indreptand-o spre pupitrul de comanda , zisei:
- De acum nici un robot nu v-a mai fi dirijat de la acest pupitru, si zicand acestea indrept arma spre el. Un jet puternic de energie facu ca din intreg pupitrul sa nu mai ramana nimic. Dar si eu cand ma intorc spre Robotul Negru acesta disparuse, la fel intr-un nor colorat.
- A, deci Robotul Negru era merrian....Toti trei ne repeziram pe urmele lui. Kurt imi zise:
- Nu este decat un singur loc unde , asa zisul Robot Negru, s-ar putea duce: - Nava mea. Repede!...
Il ajunsem in ultima clipa. Kurt indrepta arma spre el pe cand se afla la intrarea in nava lui. Un fascicol si Robotul Negru ramase jos fara sa mai miste.
- Ei , dragii mei , a sosit clipa adevarului. Sa vedem cine se ascunde de fapt sub aceasta masca....zic eu, luindui masca de robot de pe fata. Si stupoare!... Nu mare ne-a fost surpriza , cand sub masca robotului negru era ... Clip! Clip deci, el era. Asa se explica toate neajunsurile noastre.
- El ne urmarise de cand aterizasem pe planeta. El ne-a atacat, folosindu-se de robotii lui. Tot el a incercat sa �i convinga pe merrieni ,ca noi suntem inamici, si ca venisem cu ganduri ascunse. Noroc de Bica, ca ne-a salvat, cum o facusem si noi cu el. Tot el a pus dinamita in masina de aspirat roboti. Tot el era pus la curent de toate planurile noastre si isi lua masuri. Tot el a pus si pe roboti sa ne fure nava. Numai asa datorita puterile lui de a se teleporta, nimeni nu banuia nimic, si sub paravanul asta actiona nestingherit. Mereu era cu un pas inaintea noastra. Numai el programa robotii pentru diverse operatiuni pe cand el lipsea.
- Cea mai mare problema de pe Merra a fost dezlegata. Dar nu uita Nina, ca mai avem si noi o problema de rezolvat. Problema la matematica....

the end

vad ca nu v-a placut....

Teoria relativitatii,s-a demonstrat ca nu este completa,ce t-ii si cu matematica asta!Invatati,invatati...........................

De la: Marin56, la data 2011-06-14 22:04:06

the end

vad ca nu v-a placut....

Cum asa? deja lucrez la o recenzie foarte pozitiva Tu chiar trebuie sa colaborezi cu o editura de carti pentru tineret...Anca stie pasii...si Galina...si Anca Subtirelu.

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Nici eu nu mai scriu , dar nici voi nu mai dati nici un semn de viata...

De la: Marin56, la data 2011-06-30 17:55:19Nici eu nu mai scriu , dar nici voi nu mai dati nici un semn de viata...

Marineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee........................

uite iti dau:


SEMN DE VIATA



....e bun?

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

E bun si asa...

De la: Marin56, la data 2011-06-30 18:35:48E bun si asa...

Hai spune-mi, de ce ai lipsit?

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Poi sa vezi ...eu ...adica tu....adica noi....am vrut sa spun ... ce noi...ei adica....ei ca si noi cu treburi... ma fugaresc astia de la o ...asta cum ii zice...in sfarsit...administratie la alta....Nici sa mori nu te lasa astia in pace, sau sa-ti usureze munca.....te plimba cu hartiile tot orasul...ocupat conita mea... si hodoronca tronca ...clopoteii clinc....Teribil m-au mai zdruncinat....Si eu odata cu ei...Caldura mare moncher...acu e prea frig...Curat frig.. coane Fanica...

Marinus, ai grija !!!!! palaria, apa, si respecta orele......

Daniela

la administratii ai plecat, belea ti-ai capatat...rabdare si nervi de otel Bebi, ca altfel nu razbesti!

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Poi da ! Nervi de otel conita mea, ptr o hartie de acu 3 luni trebuie alta, care la fel cred ca tot dupa 3 luni o sa vie si aia , si tot asa alta care vine dupa aia....cu care trebuie ma intelegi cum sta chestia , ca daca nu era sa fi facut , ... ca era problema ca si rezolvata, daca... nu greseau altii acum 50 de ani....si asa mai departe....comedie mare coane Fanica...

Maare comedie tragica, pe schinarea omului...

...inteleg de ce nu ti-a ars de scris, ar fi iesit cu injuraturi...strigaturi si citate celebre

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Poi da comedie mare...coane Fanica... Eu adica el ...stii tata cand a cumparat un loc de veci la Eternitatea , el il chema Stefana nu Stefan , si eu nu existam ptr ca asa spun ei deci eu nu sunt fiul lui... si care va sa zica eu .. adica el nu el ei... au grtesit si nic locul nu era corect masurat... si eu adica el ... tata nu a observat atunci si .. sau nu a vrut sa se complice cu ei.. ca stia el ce stia, ca doar a lucrat la administratia Financiara... si beker mare... dar acu o trag eu ca nic mostenirea care nu sa facut cand trebuia si ei adica eu , nu pot face nici o lucrare acolo, ca nu sunt eu .. adica...cand o sa se rezolve hartia care vine .. o sa vina... la pastele... ca asa e in Romania toate merg in tandem . Nu se poate una fara alta... Curata Birocratie ... coane Fanica....

De la: Marin56, la data 2011-07-01 09:49:42Poi da comedie mare...coane Fanica... Eu adica el ...stii tata cand a cumparat un loc de veci la Eternitatea , el il chema Stefana nu Stefan , si eu nu existam ptr ca asa spun ei deci eu nu sunt fiul lui... si care va sa zica eu .. adica el nu el ei... au grtesit si nic locul nu era corect masurat... si eu adica el ... tata nu a observat atunci si .. sau nu a vrut sa se complice cu ei.. ca stia el ce stia, ca doar a lucrat la administratia Financiara... si beker mare... dar acu o trag eu ca nic mostenirea care nu sa facut cand trebuia si ei adica eu , nu pot face nici o lucrare acolo, ca nu sunt eu .. adica...cand o sa se rezolve hartia care vine .. o sa vina... la pastele... ca asa e in Romania toate merg in tandem . Nu se poate una fara alta... Curata Birocratie ... coane Fanica....

nu spune !!! ca siu..... si la noi, cand am vrut sa prelungim contractul... ne-au facut actele doat pt jumatate de mormant...intr-un loc... si jumatate de mormant, in alt loc...... adica,mai bagau un chirias..... deasupra, sau dedesupt.... mari tampiti !!!!

Daniela

Atunci noi, adica eu...iti urez tie..dar si mie...adica noua..sa traim bine mersi, si tu adica noi, pana s-o rezolva dandanaua..

Dar poate noi. adica tu, n-ar strica sa mergem si pe planul B. deci tu , adica tu insuti, sa-ti cumperi alt loc da veci coane Fanica, ca nu sa stie ca pamantuuuu...

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Da , ingropai o jumate de om intr-un loc , si juma in alt loc...Vezi daca ai prea multe locuri... si cum acum e bataie mare pe locuri... Vara lui Rodica,cand a vrut sa o ingroape pe tanti Sofia, mai sa nu poata ca ziceau ei ca locul era concesiuonat pe 10-15 ani , si noroc ca .. pana la urma a reusit... Daca erau mai putini saraci parintii mei luau si ei doua locuri ca lumea . Nu un loc si jumate... dar ce sa faci si asa costau pe atunci o groaza de bani... 400 de lei pe atunci cand salariul era 2400 si pensia lui de 725 lei...

Cum sa fac asa o mare prostie , conita mea... Poi ce crezi ca ma da banii afara din casa... Si apoi sa stii ca la Eternitatea e blocat , nu se mai vinde.... Doar la Coca-Cola si acolo in regim de urgenta , daca ai mortul pe masa.... ca altefel o sa ajungem ca cei de la curte sau tara sa-si ingroape mortul in curte... ca tot pamant e si ala. la urma urmei, ce mai conteaza...

Sa nu imi spuneti ca va era dor de povestea de seara, pe care am cam neglijat-o.... Incep una iar....

VIZITATORUL

Era o seara rece de toamna. Mergeam cu pasi repezi spre cheiul pustiu. Imi pusesem in gand sa termin odata cu viata asta. Ma apropi de malul apei. Luasem cu mine o funie destul de groasa, care sa ma tie. Merg de-a lungul malului, sa caut un bolovan mai `cumsecade`. Gasesc in sfarsit unul impunator, numai bun pentru treaba mea. Leg un capat de bolovan , iar celalalt capat il petrec in jurul gatului cu un lat. Atent la indelitnicirea mea , nu bagai de seama ca o umbra ma urmarea de dupa diferite cladiri. Cred ca ma urmarea de mult. Iau bolovanul in mana, cu gandul sa-l arunc in apa , si eu odata cu el. Voiam sa-mi curm viata asta , odata pentru totdeauna. Ultima data cand am vrut sa-mi mai iau odata viata, eram cocotat pe Turnul Eifel. Dar si acolo a ...
-Ei domnule! Ce vrei sa faci ? striga la mine un glas de femeie, intrerupandu-mi gandurile de suicid.
Ma uit cu uimire in spate, si vad o femeie care se apropia in fuga de mine. Cand ajunse in fata mea , ii spun:
-Ce crezi ca fac? , ca doar nu voiam sa ma plimb cu barca, ii zic eu suparat si totodata intrigat, ca iar se gasise cineva sa ma intrerupa din gandurile mele sinucigase.
-Domnule , ti s-a urat cu viata? Si zicand acestea, ma trase mai departe de mal, si reusi sa ma culce la pamant . Asta cred ca si din cauza bolovanului, care inca il mai tineam in mana. Uitasem de el. Ea imi dezlega funia de la gat, si luand bolovanul il arunca in apa. Acesta fu imediat inghitit de ape. In timp ce facea acestea , ramasesem pironit si ma uitam prostit la ea si apoi la bolovanul, care cu un plescait asurzitor se duse la fund. Iar eu inca ma mai miram ca mai sunt pe mal in viata. Era o femeie cam de 40 de ani. In lumina lunii , mi se parea chiar destul de frumoasa. Cunoscusem multe femei in viata mea , dar parca nici una nu era la fel ca aceasta. Avea ceva special asupra mea. Ceva ce nici eu nu-mi puteam explica.
-Cum te chiama? Ma intreaba ea .
-Otto... Otto , ii raspund inca nedumerit.
-Otto ! Ce nume frumos, si nu iti era mila de dumneata sa-ti iei viata?...Apropo ! Cati ani ai?
-45... Dar as putea sa spun tot asa de bine, ca am cateva mii de ani....
-Vad ca ti-a revenit buna dispozitie....
-Ba de loc ! Oricum iti sunt dator. Mi-ai salvat iar viata.
-Iar?...
-Nu, tu acu... Dar de ai stii de cate ori am incercat sa-mi iau viata si nu am reusit...
-Si eu am aproape 40....Hai la mine acasa si sa-mi povestesti toata viata ta.
-Nu cred ca ti-ar ajunge toata viata ta , sa asculti tot prin ce am trecut eu, decand am venit pe planeta asta a voastra, si care m-a blestemat, sa nu ma mai pot intoarce niciodata , inapoi la mine acasa.
-Planeta ta...Inapoi la tine acasa....Nu inteleg...Incepe sa devina interesant... Hai dami mana si ridicate.
-Ii dadui mana si reusi sa ma scol de jos. Apoi amandoi o luaram agale, pe cheiul pustiu in lumina feerica a lunii, catre casa ei....

Mergeam absent cu gandul aiurea. Nu eram atent deloc la comentariile ei. Cand un ghiont in spate , facu sa ma trezesc la realitate.
-Eu vorbesc singura?... Nu esti atent deloc la ce vorbesc eu.
-Iarta-ma ! Nu eram atent Ma gandeam...
-La ce te gandeai?
-Ma gandeam, ca de ce omului ii este dat, ca sa intervina mereu soarta in favoarea lui... Ca cineva are mereu grija de el.
-Da asa e . Dar nu la toata lumea...
-Mai e mult?...
-Un pic . Mai sunt cateva strazi si ajungem de indata.
Se facea tot mai rece. Luna se ascunse intre nori. Lasandu-se un intuneric de nepatruns. Cateva becuri anemice luminau strada pe care mergeam. Erau trei becuri in total. Cate unul la fiecare capat al strazii, si unul cam pe la mijloc. ``Economie! Cate lucruri ar fi putut face oamenii astia. Doar ajunsera sa stapaneasca cu oarecare temeri, si energia atomului. Puteau sa lumineze un intreg glob , daca ar fi vrut. Puteau sa se scalde in lumina . Nu sa orbecaiasca prin intuneric``. Mai mergem doua strazi si in sfarsit femeia se opri in dreptul unei porti inalte de fier forjat. Ascunsa de o iedera impresionanta, se zarea o casa cu doua etaje. Era intr-un stil vechi baroc. Poarta scartii prelung, semn ca nu fusese unsa prea curand. Parca ghicindu-mi gandurile aceasta se scuza.
-Stiti eu locuiesc singura...
Intraram in curte. O curte mare impunatoare. Casa era si ea invaluita de intuneric. Dupa ce strabaturam uriasa curte , urcaram cele cateva trepte de marmora alba. Dupa ce se opri la usa de la intrare, cauta in buzunar cheia. Apoi o deschise. Ca si poarta usa scartii prelung. Se uita stingherita la mine.
-Stiu ! Facui eu , esti singura.
Ea imi raspunse cu un zambet fortat. Intraram intr-un mic vestibul. Femeia actiona pe intuneric un mic intrerupataor, si holul se umplu de lumina, alungand fasiile de intuneric. Lumina era chiar prea puternica pentru mine , in contrast cu intunericul de afara.
-Dezbracate, si fate comod. Ma invita femeia.
Dupa ce lasai balonsider-ul, in hol o urmai cam stanjenit. Dupa ce traversaram cateva camere mari si inalte, ne opriram intr-un living-room, de asemeni imens.
-Fa-te comod ! Imi spuse femeia aratandu-mi un fotoliu urias. Dupa ce aprinse lumina , camera mare , se facu si mai mare, cand un candelabru cu 12 becuri luminara fiecare coltisor al camerei. `Cred ca sunt de 100W ` reflecatai eu in sinea mea. Femeia se duse la un semineu si aprinse focul . Am observat ca cei cativa butuci in semineu erau doar de decor. Soba de teracota merga cu gaz.
-Indata se face si cald, zise femeia. Cu ce sa va servesc? O cafea? Un coniac? Un vin bun....
-Nu va deranjati pentru mine...
-Dar nu e nici un deranj.
-Atunci un coniac cred ca ar merge mai intai...
-Va aduc de indata de toate , spuse ea , disparand in bucatarie.
Dupa ce pleca femeia , eu avui destul timp pentru a contempla casa si tot ce se afla in ea. Ma impresiona stilul simplist. Nu era adepta zorzoanelor. Peretii erau tapetati cu niste motive florale, si alea simple. Mobila de stil vechi imbogatea incaperea si asa prea mare. Un dulap,un sifonier, un scrin vechi, un pat imens, in fata caruia se putea trage o draperie, o perdea de matase la ferestre, o masa mare si rotunda trona pe mijloc, inconjurata de patru fotolii. In unul din ele stam eu. La fiecare miscare a mea, si acesta scartia prelung. Incepuse sa se simta aerul cald in camera. Semn ca incepuse sa se incalzeasca soba. Dupa cateva minute , ce mi se paruse o vesnicie, aparu si gazda . Tinea in mana o tava imensa de argint, pe care tronau cateva sticle , cesti si pahare goale. Veni cu ele si se opri langa masa , punandu-le pe ea. Pe tava mai era si o sticla, printre altele si una cu sampanie. Coniacul era `Napoleon`. Iar sampania era una frantuzeasca. Mai era si un ibric cred ca tot de argint, din care ieseau aburi. Femeia se apleca si rasturna continutul ibricului de cafea in cele doua cesti mari. De abia atunci observai ca femeia se schimbase, avand pe ea un capot de matase, din care se intrezarea, toate conturile corpului ei. Cand se aplecase acesta se deschise si facu sa se observe si mai mult interiorul. Ma simtii cam stingherit. Ea observa maivitatea mea, dar se prefacu ca nu observa, indemnandu-ma sa sorb din cafea sau sa-mi torn coniac. Luai sticla si tulburat incercai sa-mi torn cateva inghitituri de coniac intr-un pahar. Dar mana nu ma mai asculta , caci incepuse sa tremure. Vazandu-mi stangacia, femeia se oferi sa ma ajute. Imi umplu ea paharul care se umplu varf, si cateva picaturi se prelinse pe tava.
-Ei , facu ea. Ce ati ramas asa? Hai sa inchinam pentru viata.
-Traiasca viata! Spuse ea, dand peste cap paharul cu coniac. Eu luai cam cu modestie paharul , dar ducandu-l la gura sorbii, numai cateva inghitituri. Simtii ca imi ia gura foc. Lasai in graba paharul jos. Si trasei cateva guri de aer. Femeia se uita vesel la mine.
-Nu prea sunteti obisnuit cu asa ceva...
-Nu doamna. Eu in general nu prea beau. Rareori si numai dupa ce ma apuca disperarea, ma mai las , ca sa-mi mai inec necazurile in alcool.
-Spune ! Abia astept sa-ti depeni povestea vietii tale. Te ascult.....Avem toata noaptea...la dispozitie.

2.
Puse si ea paharul pe tava. Lua sticla si isi mai turna unul. Il apuca si il duse la gura, din care sorbi jumate. Il puse iar jos, indemnandu-ma :
-Luati serviti , simtiti-va ca la dumneavoastra acasa...
- Acasa .... facui eu. De mult nu mai am o casa , si nici nu mai stiu ce e aia casa....Casa mea....pe care am parasit-o venind pe planeta asta a voastra....
- Hai incepeti, imi sunteti dator cu povestea...
- V-asi ruga sa mai stingeti din becuri. Lumina asta e prea puternica pentru mine.
- Sigur zise ea, ridicandu-se si mai stinse din becuri. Ramase numai 4 becuri aprinse.
- E mai bine asa...
Ma aplec deasupra mesei si imi torn de data asta mai sigur pe mine , coniac, dupa care imi torn si o ceasca de cafea. O iau, si ducand-o in dreptul buzelor, sorb cu nesat din ea. Cafeaua si coniacul incepu sa-si faca in curand efectul. Sorbeam si ma uitam cu interes la aceasta femeie . Nu arata a 40 de ani. Poate daca nu as fi stiut, i-as fi dat 35, sau poate chiar mai putin. Arata superb. Halatul ei maltrasat visiniu, o aranja bine. Era o femeie care trecuse prin viata. Pusei pana la urma ceasca jos. Oftai si ma pregati sa incep. Femeia isi misca picioarele nehotarata de cateva ori , lasand sa se intrevada interiorul. Dupa care le puse intr-un final, unul peste altul. `Focul` ardea in soba. Se facuse destul de cald. Poate chiar foarte cald. Sau poate era de vina si coniacul...
-Sa stii ca nu o sa-mi ajunga toata noaptea, sa povestesc toata viata mea...
-Nu e nimic, continuam si maine. Doar nu am nimic de facut, ma incuraja ea.
-Si nici maine, si nici poimine, si cred ca nici o luna. Este foarte mult de povestit.
-Nu e nimic o sa reinodam povestea celor 1001 de nopti...
-Esti prima fiinta umana, de pe aceasta planeta , caruia ma destanui. Nu am mai facut-o cu nimeni. In lunga mea existenta prin istoria voastra zbuciumata si grea, nu am facut decat sa caut un mijloc de a ne intoarce acasa...
-Sa va intoarceti? Deci mai erai cu cineva...
-Da ! Mai eram cu un bun prieten. Il chema , Mario!
- Mario! ce nume frumos...Mario..., zise ea visator.
Ma opresc uitandu-ma la inelul meu cu o piatra neagra. Ea vazu privirea mea si imi spuse:
-Frumos inel! E diamnat negru, sau ce e... ?
-Nu domnita mea , e unul special.... dar sa incep: Numele meu intreg e Kent. Otto Kent.
Ma aflam pe planeta mea acu cu multi ani in urma. Vin de foarte, foarte departe. Nici cu gandul nu poti sa-ti imaginezi. Din constelatia Lebada.
- Lebada ? Ce frumos, spuse ea abia soptit.
-Da! Cred ca am fost nebun de am acceptat asa ceva. Eram impreuna cu bunul meu prieten si coleg, Mario. Lucram impreuna la un institut de cercetari. Colegul meu Mario, era cu mult mai tanar pe vremea aia. Iar dorinta de senzational isi spunea cuvantul. Lucram impreuna in secret, cum spuneam , la un aparat cu ajutorul caruia ne puteam deplasa de pe o planeta pe alta. Descoperisem un nou mineral cu propietati fantastice. Avea o energie inepuizabila. Asa am construit aceste inele. Aceasta piatra neagra, era de fapt rosie aprins, cand functiona la parametrii normali. Aceasta piatra avea inmagazinata in ea o energie uriasa. As fi putut spune ca era pentru o eternitate. Dar aveam sa ma insel in curand. Facusem doua exemplare fara, ca nimeni sa stie. Inelul era dintr-un aliaj special de aur, combinat cu platina si alt metal rar, de care prinsesem aceasta piatra. La inceput cand ne-am pus inelele pe deget , acestea se colorara la inceput in trandafiriu cu sclipiri intermitente. Dupa care se faceau galben, apoi portocalii si in final rosii aprins, semn ca inelele erau gata de calatorie. Cum noi eram si pasionati de astronomie , prima planeta care ne-a iesit in fata a fost planeta voastra. Nustiu de ce am ales-o tocmai pe asta. Poate m-a fascinat culoarea ei albastra. Chiar asa ii si pusesem numele: ` Planeta Albastra.` Dupa ce am incarcat inelel e, am actionat dispozitivul miniscul de pe inel, si amandoi `am decolat` din laboratorul nostru, direct pe aceasta planeta. Nu stiu ce fusese in capul nostru. Tot drumul a fost un cosmar. Drumul a durat cam 30 de minute in timpul vostru. Imi vajia urechile. Si cred ca si lui. Lumini stralucitoare pe care le vedeam din secunda in secunda si care isi schimbau culoarea, la intervale de timp aleatoare.Intunericul, altera cu lumina. Nu mai trecusem prin asemenea experiente. Era ceva fascinant, si nou pentru noi. Si Mario al meu trecea prin aceleasi senzatii `tari`. Dupa 30 de minute , cum spuneam,` aterizez` pe planeta voastra. Mai bine zis ne prabusim pe planeta voastra, acum mai bine de 2000 de ani pe care aveam sa aflu mult mai tarziu, ca se numea ` Pamant`. Da, `Planeta Pamant` Aterizasem pe o campie verde . Nu departe de noi se zarea un crang cu flori. Si mai in departare o padurice tanara. Cerul era de un albastru frumos. Era soare si lumina. Mario se uita buimac la mine. Cred ca il afectase si pe el destul de serios `calatoaria`.
-Cum te simti Mario? Il intreb.
-Nu prea bine . Imi vajie tot capul.
- Nici eu nu as putea sa spun, ca ma simt mai bine. Calatoria isi spuse cuvantul.
-Oare pe ce planeta am aterizat? Il intreb.
-Poi cred ca conform calculelor si a planului de zbor, ne aflam pe planeta albastra. Oare de ce o fi asa? ...
- Dar prietenul tau, Mario, Unde este acum?
- ...Mario...Mario... Si zicand asta , ma opresc si apuc ceasca si mai sorb o gura de cafea. Coniacul ma facuse sa-mi dezleg limba.
-... si-a dat viata pentru mine.In incercarea lui de a ma salva din multele pericole, prin care am trecut de-a lungul istoriei voastre.
- Imi pare nespus de rau sa aud asta, zise femeia cu tristete.
Ma uitai la ea. Parea sincer afectata.
-Nu as vrea sa te plictisesc cu povestile mele...
-Nu ! , Nu ! ... Spune te ascult. Abia astept cu nerabdare continuarea....
In timp ce femeia vorbea, mi se paru ca pentru o clipa avui senzatia ca piatra de la inel , avu cateva sclipiri trandafirii. Sau poate ma inselasem
-Da!... continuai eu. Nimerisem in timpul bravului, cum ii spuneati voi, Bravul Burebista. Anii 70 IHr. Dupa cum ati marcat voi atunci si mai tarziu, acel timp....

3.

- Cum esti de atata amar de ani , pe planeta noastra, si nu ai imbatranit de loc, ca sa nu mai spun ca noi eram de mult oale si ulcele.
- Timpul pe planeta noastra trece altfel, iar constitutia corpului nostru , desi la prima vedere seamana cu a voastra, este totusi diferita. Celule noastre nu imbatranesc asa de repede ca ale voastre. In timpul meu eu am imbatranit doar cu 10 ani. Aveam sa constatam asta mult mai tarziu, cand , cu mare greutate ati reusit in sfarsit , sa fiti si voi in rand cu tehnica.
- Inseamna ca atunci cand ai venit pe planeta noastra aveai...
- 35 de ani. Iar prietenul meu Mario 25 de ani.
- Si cum te-a primit Burebista atunci?
- Trebuie sa spun ca in lunga mea sedere aici la voi, am invatat multe. Iar comportamentul vostru din zi in zi , mi-a lasat un gust amar in inima. Cu cat trecea mai mult timp cu atata ma facea sa-mi schimb impresiile despre voi. Asta m-a facut sa va ocolesc cat mai mult. Sa stau cat mai departe de oameni. Sa incerc sa-i evit.
- Dar de ce?
- De Ce ? Ura , invidia, lacomia, minciuna, rautatea, hotia, violenta, ipocrizia, gelozia, sunt termeni care va caracterizeaza. Cu cat trecea timpul mai departe, cu atat crestea si rautatea dintre voi, ce a culminat cu razboaie inca de cand am venit printre voi. Chiar si Burebista . Un mare strateg. A dus si el lupte de cucerire si expansiune. Si nu numai el. A facut poate si lucruri bune. Tin minte ca atunci cand am `aterizat` aici la voi, eram singuri intr-o zona mai putin populata. Asta a fost si norocul nostru. Ca am reusit sa ne infiltram printre voi, fara sa se observe. Ce e drept cativa mai sceptici au fost la inceput cam derutati de hainele noastre. Cand am fost intrebati de cei din sat despre destinatia aparitiei noastre, a trebuit sa mintim, ca venim de departe. Cum ei nu prea ne intelegeau, cu toate ca aveam la noi si un translator, nu ne-a fost de prea mare folos. Tot noi am invatat limba voastra cu trecerea timpului. Si am avut timp berechet sa o invatam si pe a altora... Si asta ca am fost nevoiti. Ne-am integrat repede in comunitatea voastra , dar nu ca am fi vrut noi , ci pentru ca am fost si nevoiti. A trebuit, sa mancam , sa vanam , sa ne imbracam ca ei. Asta cu imbracatul a fost prima. La cateva ore dupa ce am ` aterizat` fiindca era foarte cald, Ne-am abatut pe la o garla. Pe cand ne racoream , cineva ne-a usurat de haine. Asta a fost prima impresie `buna ` despre voi. Hotia. Cu asta ati debutat pentru noi. Asa ca seara tarziu am avut curaj sa iesim si noi din apa. Asa ca tremurand , si cu matele ghiorlaind, am facut `popas` la o locuinta a unui bastinas. Ne legasem in fata, niste frunze mari de brusture, si sub postura asta am cersit mila si indurare la acel localnic. Localnicul a facut la inceput mare haz de noi. Simteam ca ne cuprinde rusinea si mai tare. Am povestit mai mult prin semne, ce patiseram. El a inteles si ne-a imprumutat niste haine de-a lui. Dupa ce ne-am imbracat , faceam acum noi haz unul de altul , la felul cum aratam. Am tinut in secret tot timpul despre provienenta noastra. Nimeni nu a stiut nimic pana acu. Ne-am adaptat repede in comunitatea lor. Asa am aflat si de regele lor Burebista. A trebuit sa ne incadram repede in munca si indeletnicirile lor. Am invatat sa ne facem locuinta, sa vanam, sa lucram pamantul, sa pescuim. Multe le-am invatat din mers , la altele ne-am mai adus si noi contributia. Asta ne-a ridicat un pic in ochii lor, si mai ales a conducatorilor. De multe ori seara obositi adormeam repede. Alte ori cand mai aveam si noi un ragaz, ne plangeam soarta. Trebuie sa spun ca dupa ce am veni la voi, cand ne-am uitat la inelele noastre am ramas fara glas. Piatra , da piatra de la inelele noastre numai era rosie aprinsa, ci un portocaliu si ala slab. Jumate din energia pietrei se consumase. Atunci am inteles ca eram sortiti sa ne petrecem foarte mult timp pe planeta voastra. Energia ramasa nu ne mai ajungea ca sa ne intoarcem. Iar ca sa gasim o eventuala sursa de energie , nici nu se mai punea problema. Voi atunci erati foarte primitivi in cea ce priveste tehnica. Nici nu se punea problema intoarcerii noastre. A trebuit sa treaca sute de ani ca sa mai speram la ceva. Dar nici atunci nu a fost sa fie.
Ma opri. Facui o pauza, ca sa mai sorb o gura de cafea. Aceasta se si racise. Ma uitai la ceas. Era trecute de 2. Gazda se uita si ea la el, si zise:
- Daca credeti ca sunteti obosit putem continua si maine. Puteti sa va odihniti daca va e somn.
- Somn? Sunt multe zile cand nu se mai prindea somnul de noi . Grija noastra ca nu puteam sa ne mai intoarcem acasa, ne facea sa ne treaca somnul. Dormeam de multe ori pe apucate. Si doar oboseala zilei in curs ne facea sa mai dormim un pic. Oricum , cum se lumina afara, toata asezarea era in picioare. Si trebuia sa ne conformam si noi. Incepea o noua zi de alergatura. La inceput am stat `in gazda` ca sa zic asa, la localnicul acela. Il chema Brat. Dar a trebuit sa ne facem casa noastra. Ei erau trei. Aveau si o fica. Era destul de mare. El sau ea, nustiu cine incepuse primul, Mario al meu avu mai mult succes. Asta a facut ca Brat al nostru sa fie cam suspicios. Asta ne-a hotarat sa schimbam domiciliul cat mai repede. Nu voiam sa creem si alte necazuri asupra noastra. Binenteles ca oamenii au fost saritori si ne-au ajutat foarte mult, la construirea noii noastre case. Si noi le-am raspuns pe masura, ajutandu-i la unele munci si aducandu-le si unele imbunatatiri tehnice, de care multi nu aveau habar. Faceam destule si noi. Acu le faceam arme, ca suliti arcuri sageti, acu lucram la intarituri si ziduri de aparare. Aveam o munca foarte variata. Burebista avea grija de supusii lui. Dupa ce unificase toate triburile din nord si de nord de Dunare, a facut cel mai mare stat din vremea aceea. Si asta datorita politicii sale de cucerire. Nimeni nu prea sufla in fata lui. Era un om drept dar si aspru la nevoie. Mai tarziu ia luat locul Decebal. Si acesta a fost un om drept si a incercat sa apere pe cat posibil, hotarele lasata mostenire de Burebista. A fost cam greu la inceput, ca dupa moartea lui Burebista, o parte din triburi sau destramat. Ba din cauza cuceririlor altor poipoare migratoare, ba din cauza ca nu mai era cine sa le conduca. Asa ca Decebal a reusit sa le uneasca sub un singur conducator. Numai ca si el la randul lui , ia fost `franata` osteneala de catre imperiul Roman , care devenise o mare amenintare , de la sud de Dunare si pentru teritoriile ocupate de cand era Burebista. Unele dintre ele au cazut pe rand in fata ostilor romane. Dupa ce va cucerit au facut si ei un lucru bun ca va schimbat si limba si felul, ba va mai si aparat de valurile popoarelor migratoare. Ceea ce nu mi-a placut a fost aceea ca , erati asa de primitivi , ca ati lasat pe altii sa profite de voi , in aducerea de sacrificii umane, care se faceau atunci in numele religiei. Asa au aparut diversi preoti si episcopi si cardinali si altii care in numele religiei au adus enorme sacrificii umane. Ca Deceneu, si altii. Asta a fost si problema voastra ca nu ati mai inaintat in stiinta. Ca a fost franata. Iar cei cativa oameni de stiinta care au aparut mai tarziu , si care au incercat sa va lumineze, au fost repede adusi la tacere de catre cea mai mare `molima` - Inchizitia. Mai tarziu aveam sa constat cate transformari va suferi tara asta a voastra, cati conducatori si regi a avut, si care mai tarziu se va numi Romania. ...
- Hai spune mai departe De ce te-ai oprit imi place cum povestesti...
- Si Mario al tau nu a gasit nici o prietena pana la urma?
- Ba bine ca nu. Relatiile lor erau de scurta durata. Nici el nu se intelegea cu femeile. Si uite asa am traversat istoria voastra de cateva milenii. Cine si-ar fi inchipuit ce ne astepta , vizitanduva. Ne mai ramasese destula energie pentru a putea calatori prin diverse orase si state, Franta Anglia, SUA si alte tari, unde speram ca totul sa fie altfel. A trebuit sa mai facem si `salturi ` scurte prin timp, pentru a ajunge si intr-o perioada unde speram , sa va mai modernizati si voi. Numai ca aceste scurte escale nu a facut decat sa ne epuizeze si mai mult putina si singura noastra energie din piatra de pe inel. Intr-o zi ramase neagra. Asta dupa ce se facuse iar galbena si apoi niste reflexii trandafiri, care si acestea se stinse definitiv. Deci se terminase totul. Si odata cu ele si sperantele noastre de a mai putea sa revenim acasa...

Mai este cineva pe aici sau vorbesc singur...Ca ma doare si gura de atat scris...

Da , Marine, citim, citim. Am incercat sa postez si eu o povestioara, dar... nu mi-a luat-o