Startul sarbatorilor va fi dat, prin aprinderea beculetelor, la ora 18.00, de catre primarul general Sorin Oprescu.

Potrivit municipalitatii, luminitele de iarna vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Balcescu, I. C. Bratianu si Unirii, de la Piata Unirii pana la Palatul Parlamentului si de la Palatul Parlamentului pana la intersectia cu Mircea Voda, Lascar Catargiu si Regina Elisabeta, dar si pe Soseaua Kiseleff si in Piata Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, in Centrul Istoric, in Piata Constitutiei, Piata Regelui, Piata George Enescu si Piata Universitatii, precum si pe bulevardul Buzesti - Berzei, in Piata George Enescu, in Centrul Istoric si in Piata Regelui.
De asemenea, vor fi aprinse beculete pe Calea Dorobanti, Bulevardul Aviatorilor, Soseaua Bucuresti-Ploiesti, Piata Charles de Gaulle, Piata Rosetti, Bulevardul Carol si la Piata Presei Libere.

Potrivit MEDIAFAX, ornamentele de sarbatori vor lumina si la intrarea in Bucuresti de pe DN1, A2 si A1, la intrarea in Bucuresti dinspre Giurgiu, pe Bulevardul Tineretului, la intrarea in Parcul Tineretului, pe Bulevardul Ferdinand, in Piata Operei, precum si pe Calea Dorobantilor, intre Piata Dorobanti si Soseaua Stefan cel Mare.

Potrivit sursei citate, pentru al doilea an consecutiv, Primaria Municipiului Bucuresti, prin CREART, organizeaza, in Piata Universitatii, pe esplanada cu statui, evenimentul "Bucharest Christmas Market" care se va desfasura in perioada 6 decembrie - 5 ianuarie.

La acest targ de Craciun, intr-un decor creat de Viaceslav Vutcariov si realizat din 12 tone de cetina si 65 de casute de lemn, vizitatorii vor fi intampinati cu vin fiert, decoratiuni si ornamente de iarna, expozitii de obiecte traditionale si produse de manufactura, icoane pe sticla si lemn, tesaturi, decoratiuni din lemn si ceramica, precum si produse specifice bucatariei traditionale romanesti.

Reprezentantii municipalitatii precizeaza ca in piata de Craciun ii asteapta pe bucuresteni un brad inalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculete, dar si cu spectacole specifice sarbatorilor de iarna.

Citeste si:

Astfel, pe scena amplasata in Piata Universitatii, vor avea recitaluri ansambluri de muzica populara, grupuri de copii, grupuri de colindatori, ansambluri de datini si obiceiuri din toate zonele tarii (Maramures, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacau, Ialomita), precum si artisti de muzica populara: Dinu Iancu Salajanu, Matilda Pascal Cojocarita, Stefan si Horatiu Cigu, Tudor si Nicolae Furdui Iancu.

"Seara de 26 decembrie va fi sarbatorita cu un concert extraordinar de Craciun", se mai precizeaza intr-un comunicat remis de Primaria Capitalei.

Potrivit organizatorilor, anul acesta, a fost inclus in programul targului proiectul "Craciun cu Ingeri" al studioului de fotografie Foto Union, care se va desfasura in perioada 13 decembrie - 21 decembrie si la care bucuresteneii sunt asteptati sa viziteze targul "intr-un decor de sarbatori, pentru a realiza o fotografie care este oferita apoi sub forma unei carti postale tiparite".

"Cei mici vor avea ocazia sa traiasca emotia sarbatorilor de Craciun alaturi de personaje de basm, spiridusi si, bineinteles, vor putea sa-i spuna povesti Mosului, vor recita poezii si vor putea colora. Toate aceste activitati vor avea loc intr-un decor de poveste, la Casa lui Mos Craciun", se mai arata in comunicat.

Totodata, bucurestenii vor putea participa la Campania "Daruieste, fii mai bun! Si tu poti fi Mos Craciun", prin care se doreste ajutorarea copiilor proveniti din medii defavorizate. Donatiile, constand in carti si jucarii, se pot face din prima zi a targului si pana in 25 decembrie, la Casa lui Mos Craciun, special amenajata in acest scop.

Bucurestiul este inclus in reteaua internationala a celor mai importante targuri de Craciun din Europa - ChristmasMarkets -, fiind membru oficial al acesteia.