Aproximativ 300 de primari si alesi locali din Harghita, Covasna si Mures au participat la cea de-a doua Adunare a Alesilor Locali din Secuime, unde au votat ca limba maghiara sa fie declarata oficiala in aceasta zona si ca 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sa fie zi libera.
"Cauza noastra e sfanta. Ma gandesc la acei oameni trimisi in administratiile locale. Avem o responsabilitate, ne-am asumat o sarcina. Aici in administratie putem crea bazele automiei. Doresc ca hotararile adoptate aici sa fie respectate. Vrem sa construim viitorul Parlament Secuiesc", a declarat vicepresedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), Ferenc Csaba, transmite corespondentul NewsIn.
In ceea ce priveste oficializarea limbii maghiare, proiectul adoptat spune ca limba maghiara este limba oficiala in Tinutul Secuiesc, avand un statut idenic cu limba oficiala a statului, orice cetatean cu domiciliul in Tinutul Secuiesc are dreptul sa foloseasca liber si in aceleasi conditii ambele limbi, atat in scris, cat si oral. De asemenea, Comisia Permanenta a Adunarii Alesilor Locali din Tinutul Secuiesc, impreuna cu specialistii autoritatilor publice, va stabili lista acelor functii publice care se pot ocupa numai de catre persoane care cunosc ambele limbi.
De asemenea, participantii au mai votat ca ziua de 15 martie (cand se sarbatoreste Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, n.r.) sa fie declarata sarbatoare oficiala cu caracter local si sa fie zi libera, precum si inaintarea catre Parlamentul Europei a unui memorandum, prin care se cere numirea unui raportor european pentru aceasta zona.
Daniel Buda: Limba oficiala e romana!
"Romania are in momentul de fata o Constitutie care reglementeaza in mod clar si explicit ca limba oficiala este limba romana, astfel incat orice decizii luate intr-o zona sau alta sunt decizii care contravin Constitutiei si nu pot fi luate in seama", a declarat deputatul Daniel Buda. El a mai spus ca Romania este un exemplu in Europa in ceea ce priveste respectarea drepturilor minoritatilor.
Presedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat ca pentru a fi acceptat, statutul de autonomie al Tinutului Secuiesc trebuie mai intai sa fie acceptat de opinia publica si lumea sa inteleaga despre ce e vorba. " (...) Daca reusim sa convingem opinia publica ca niciunul din obiectivele statutului nu e ostil fata de nimeni, se poate duce o viata normala, chiar mai mult de atat, democratia si egalitatea deplina de drepturi numai asa se poate realiza, atunci vom fi mai aproape de adoptarea lui", a spus Izsak, transmite Ziare.ro.
Autonomie teritoriala
Partidul Civic Maghiar a propus ca toate regiunile istorice din tara sa dobandeasca autonomia teritoriala alaturi de Tinutul Secuiesc. "Daca reconturam judetele, dar nu dam mai multe instrumente, si deliberative, si executive in mana acestor regiuni redesenate, inseamna ca n-am facut altceva decat am economisit ceva bani, ca n-o sa avem 40 de prefecti, ci o sa avem nu stiu cati, n-o sa avem 40 de consilii judetene, ci doar nu stiu cate", a subliniat Szasz Jeno pentru Ziare.ro.
Peste 100 de membri si simpatizanti ai Filialei Cluj a Asociatiei Noua Drepta si ai Societatii Avram Iancu s-au adunat duminica in jurul amiezii in fata Monumentului Memorandistilor din Cluj-Napoca pentru a participa la un miting antiregionalizare. Participantii aveau steaguri tricolore si steaguri ale Noii Drepte, precum si un steag urias al Romaniei, portrete ale lui Avram Iancu, alaturi de pancarte cu texte precum „Romania este stat national, suveran, independent, unitar si indivizibil”, „Regionalizare – primul pas spre dezbinare” si „Romania noastra”, transmite corespondentul NewsIn. Tinerii au scandat „Unitate nationala”, „Rezistenta nationala”, „Covasna, Harghita, pamant romanesc” si „Romania romanilor”, iar dupa circa 40 de minute au pornit in „Marsul memorial Avram Iancu”, pe Bulevardul Eroilor, in directia Pietei Avram Iancu. In timpul marsului participantii au scandat „Romania mare in vechile hotare”.
Serviciile secrete si puterea de la Bucuresti i-au ajutat pe unguri sa ajunga in Parlamentul European, a declarat sambata liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. "Cum sa fiu de acord cu oficializarea limbii maghiare? Mie mi-au ridicat ungurii in Senat de trei ori imunitatea parlamentara si acesti teroristi, pentru ca asta este, terorism impotriva statului unitar roman, in loc sa fie la inchisoare sunt la guvernare", a subliniat Vadim.
Ziua maghiarilor: autonomie si limba oficiala
INTACT IMAGES/Raul Stef
Maghiarii s-au strans in Secuime unde au votat ca limba maghiara sa devina limba oficiala a Tinutului Secuiesc, iar data de 15 martie sa fie considerata sarbatoare oficiala si sa fie zi libera.
Discutii asupra articolului "Ziua maghiarilor: autonomie si limba oficiala":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
si care-i problema? :)
(58 comentarii, 1158 vizualizari)
?
ultima palma.......cat mai rabzi romane?,cat ????
(6 comentarii, 860 vizualizari)
vreti autonomie sau sa vorbiti ungureste plecati in ungaria
(27 comentarii, 849 vizualizari)
la multzi ani maghiarilor !!! votatzi pro-autonomie romani buni de nimic
(6 comentarii, 606 vizualizari)
Éljen a magyar!!!!!!
(22 comentarii, 576 vizualizari)
ati vazut ce steag e in poza?
(13 comentarii, 558 vizualizari)
ne place sĂ vedem cum vĂ cuprinde frica, romÂnilor........
(30 comentarii, 527 vizualizari)
unde kakat s-a mai vazut stat in stat?
(10 comentarii, 247 vizualizari)
baga zanzanie atrage atentia si domina!
(7 comentarii, 176 vizualizari)
15 martie ziua catelei maghiare
(5 comentarii, 175 vizualizari)
romania__?????????????????????' bine am facut sa plec din ea
(5 comentarii, 148 vizualizari)
constitutia...bat-o vina
(3 comentarii, 144 vizualizari)
putintica istorie a maghiarilor
(4 comentarii, 119 vizualizari)
ziua maghiarilor: ...
(4 comentarii, 111 vizualizari)
bozgorii si tiganii ne fac de rusine
(4 comentarii, 85 vizualizari)
de ce republica moldova poate fi suverana ,independenta ,etc si secuimea ..nu???
(3 comentarii, 85 vizualizari)
sat fara caini
(2 comentarii, 80 vizualizari)
romanii au avut destul timp sa se duca acolo,dar nu au facut-o
(1 comentariu, 75 vizualizari)
udmr
(2 comentarii, 73 vizualizari)
sper...
(3 comentarii, 66 vizualizari)
am sange de maghiar..pe parbriz
(3 comentarii, 63 vizualizari)
eu unu v-as da autonomie intr-un judet
(1 comentariu, 62 vizualizari)
ce spun institutiile statului?
(1 comentariu, 55 vizualizari)
nesimtiti
(0 comentarii, 54 vizualizari)
urat
(1 comentariu, 52 vizualizari)
cantam de 20 de ai " desteaptate romane". ungurii si tiganii isi vad in continuare de " destabilizarea tarii"
(1 comentariu, 52 vizualizari)
ungaria cea mare
(3 comentarii, 51 vizualizari)
tehnica kaghebista
(2 comentarii, 49 vizualizari)
secui= unguri???......
(1 comentariu, 46 vizualizari)
proba evacuarii statului roman din romania
(1 comentariu, 45 vizualizari)
la puscarie / amenda maxima pt toti liderii! maghiarii de rand sunt cu capul pe umeri suntem cu totii europeni
(1 comentariu, 45 vizualizari)
autonomii si autonomii
(1 comentariu, 45 vizualizari)
vrem si noi in ungaria sa fie limba romana a doua limba si localitatile aproape de romanai sa fie tinut romanesc !!
(3 comentarii, 45 vizualizari)
pana la ultima suflare !!!! va calc pe cap javrelor!
(2 comentarii, 42 vizualizari)
udmr, organizație neofascistă sprijinită condiționat de cotroceni ?!
(4 comentarii, 41 vizualizari)
cand traiesti intro tara te supui regulilor tarii respective...
(1 comentariu, 40 vizualizari)
plimbati ursul prin padure,sa culegeti acum ;fragi si mure;
(1 comentariu, 40 vizualizari)
e normal ca saracia sa si arete colti...
(1 comentariu, 40 vizualizari)
una rece,una calda sv
(1 comentariu, 39 vizualizari)
huoooooooooooooo!!!!
(2 comentarii, 38 vizualizari)
divide et impera..
(1 comentariu, 36 vizualizari)
autonomie?!
(0 comentarii, 35 vizualizari)
sa plece in ungaria daca vor lb. maghiara. sa nu uite ca romaniiau fot de doua ori la budapesta.
(3 comentarii, 35 vizualizari)
nu zau? vrabia malai viseaza
(1 comentariu, 34 vizualizari)
mda
(1 comentariu, 33 vizualizari)
saracie
(0 comentarii, 33 vizualizari)
statul este o crima (m.bakunin)
(1 comentariu, 33 vizualizari)
razboi civil!!!!
(1 comentariu, 33 vizualizari)
mai marii clipei, marii corigenti la lectia de istorie!!!!!
(1 comentariu, 33 vizualizari)
sa plece in ungaria daca vor autonomie
(3 comentarii, 32 vizualizari)
nimeni din zona asta nu este autonom !
(2 comentarii, 32 vizualizari)
asta ne mai lipsea,sa ne conduca si ungurii!oare cu ar suna ca romanii din italia,cas cei mai multi,sa ceara autonomie?!
(1 comentariu, 31 vizualizari)
despre unguri.......
(1 comentariu, 31 vizualizari)
ziua maghiarilor
(1 comentariu, 30 vizualizari)
nu se poate asa ceva
(1 comentariu, 29 vizualizari)
ziua pt. maghiari sa fie in ungaria!!!
(1 comentariu, 29 vizualizari)
către bozgori-românii basarabeni sânt cu ochii pe voi!
(2 comentarii, 29 vizualizari)
guvernantii sunt principalii vinovati
(2 comentarii, 28 vizualizari)
ungurii din romania nu sunt cetateni romani?????
(1 comentariu, 28 vizualizari)
terminati odata k m-am saturat!!! oameni buni guvernul ne distrage atentia de la saracie...
(2 comentarii, 27 vizualizari)
si marmota si-o invelea in staniol
(1 comentariu, 26 vizualizari)
nu se poate asa ceva
(1 comentariu, 25 vizualizari)
ziaua maghiarilor
(1 comentariu, 25 vizualizari)
calatorie sprancenata spre panonia
(0 comentarii, 24 vizualizari)
este o manipulare a maselor populare
(0 comentarii, 23 vizualizari)
traim in romania, vorbim limba romana...
(2 comentarii, 23 vizualizari)
vor de mult sa ne conduca .. incredibil
(2 comentarii, 22 vizualizari)
fugiti in ungaria voastra iubita!!!!!
(1 comentariu, 22 vizualizari)
parlamentul !? locul in care o anumita parte din alesi , adica golanii care uita ca sunt angajatii si nu stapanii nostri ...
(1 comentariu, 20 vizualizari)
sint libere granitele noi ii lasam sa plece unde se vorbeste limba lor daca nu le place aici poate se cistiga ceva in plus
(1 comentariu, 20 vizualizari)
româniei îi stă bine între granițele actuale
(1 comentariu, 20 vizualizari)
patria este norodul
(1 comentariu, 19 vizualizari)
cum v-am mai spus de atatea ori si in trecut: e al vost doar copitele pe unde o tracut atilla san nerodu' de v-o adus aici.
(1 comentariu, 18 vizualizari)
