Au existat – si mai exista si azi – opinii conform carora unele discuri zburatoare observate in timpul razboiului au fost, de fapt, "arme secrete" hitleriste. Se stie ca in 1933, cand Hitler a preluat puterea, toate societatile constructoare de avioane si rachete au fost nationalizate. Un rezultat al activitatii lor ar fi fost proiectarea si poate chiar construirea unor exemplare din nava hibrida circulara antigravitationala RFZ-1, iar in anii 1942-43 a statiei spatiale Andromeda, lunga de peste 100 de metri si avand forma de tigara de foi. Aceasta din urma a fost proiectata de grupul E4, departamentul pentru cercetare-dezvoltare al SS si a fost realizata in niste hangare de langa Berlin, destinate initial zeppelinelor. La ordinul lui Martin Bormann, mana dreapta a lui Hitler, incepand din 1938 s-au construit in Austria, Bavaria si Italia de Nord, gigantice uzine subterane destinate noilor arme secrete. La un moment dat in aceste uzine lucrau circa 250.000 de muncitori in conditii nu cu mult deosebite de cele ale sclavilor. Intre altele, s-au realizat: primul avion de vanatoare cu reactie operational Messerschmitt 262, aripa zburatoare cu reactie Horten No-IX, avioanele cu reactie cu decolare verticala Natter, etc. Se stie ca, spre sfarsitul razboiului, nazistii au incercat, cu febrilitate, punerea la punct a unor noi aparate de zbor. Exemplele cele mai faimoase sunt renumitele rachete V-1 si V-2, fabricate la Peenemünde, in nordul Germaniei. Langa Oberammergau, in Bavaria, a existat un centru experimental al Luftwaffe in care s-au desfasurat proiecte cum ar fi Feuerball (mingea de foc), un vehicul aerian menit sa perturbe radarele si sa intrerupa comunicatiile electromagnetice, sau proiectul Kugelblitz (fulger globular), un avion rotund, simetric, unic in istoria aviatiei. Dupa Renato Vesco, singurul autor care stie de aceste arme, intr-o carte publicata prima data in 1968, aparatul Feuerball semana cu carapacea unei testoase, functiona pe baza unui motor turbojet plat si circular, care in timpul functionarii genera un halo de flacari si lumina, urmarind automat aparatele inamice. Aceleasi principii s-au aplicat si la aparatul Kugelblitz, un aparat de asemenea automat; el ar fi fost distrus de catre trupele SS in retragere, dupa ce apucase sa participe la o singura misiune reusita. Din pacate, nimeni n-a reusit sa gaseasca sursele din care Vesco s-a inspirat, pentru a realiza o confirmare independenta. In plus, in biografia oficiala a lui Vesco apar contradictii bizare. In conformitate cu articole din Der Spiegel, Bild am Sonntag etc., capitanul Rudolph Schriever ar fi construit in 1941 prototipul unui "capac zburator". In 1944 s-a construit, intr-un laborator din apropierea Pragai, o versiune mai mare. Dupa unele informatii aparatul ar fi fost testat cu succes in februarie 1945.
S-a spus chiar ca discul a atins altitudinea de 12400 metri in trei minute, ca a zburat cu o viteza de 2000 km/ora etc., dar nu exista nicaieri o dovada in acest sens. Atat discul cat si planurile ar fi fost distruse in ultima perioada a razboiului. Din pacate, nimeni nu stie mai multe despre acest inventator, iar numele sau, ca si realizarea discului zburator, nu mai apar nicaieri in impresionanta bibliografie privind istoria celui de al doilea razboi mondial. Se stiu ceva mai multe despre Victor Schauberger, creatorul faimosului "elicopter" V-7 cu forma lenticulara. El a lucrat dupa razboi in slujba Statelor Unite. V-7 putea fi, eventual, confundat cu un OZN. Se pare ca ar fi zburat doar un prototip de mici dimensiuni, fara echipaj. Wernher von Braun, parintele rachetelor V-1 si V-2, afirma ca elicopterele V-7 aveau, in loc de palete, tuburi rotitoare, care evacuau flacari, astfel incat elicopterul parea sa fie inconjurat de un cerc de foc. Cand obiectul statea nemiscat in aer, flacarile erau de culoare rosie, cand accelera, flacara devenea galbena, apoi alba. Dar tot el afirma ca obiectul era extrem de zgomotos si lasa in urma sa o trena groasa de fum, deci, implicit, recunostea faptul ca nu putea fi confundat cu o farfurie zburatoare. Americanii care au ocupat Germania au capturat numeroase documente, fisiere, planuri, fotografii. Dar, dupa anumite surse, un anumit dosar al nazistilor, cel referitor la nave discoidale, n-a fost niciodata gasit de aliati. In acelasi timp au disparut fara urma si 130 de proiectanti nazisti de specialitate. Au mai disparut si submarine, avioane, ca si valuta in valoare de cateva zeci de milioane de marci, lingouri de aur si numeroase bijuterii. Acestia s-ar fi retras in America de Sud si... in Antarctica, intr-o colonie numita "Neu Schwabenland", unde s-ar fi construit baze subterane secrete si OZN-uri. Evident, conexiunea fenomenului OZN cu aceste grupuri naziste este greu de crezut, mai ales acum, la peste jumatate de secol de la terminarea razboiului.