Timp de mai bine de trei decenii si jumatate, pana la schimbarea de regim din 1990, ungurii au fost indoctrinati sa creada ca ceea ce s-a petrecut in 1956 a fost o contrarevolutie. Abia la inceputul anilor '90, odata cu schimbarea de regim, au aflat ca a fost o revolutie. Parerile despre "evenimentele din 1956" sunt si astazi impartite. Unii le califica drept "lupta de eliberare", altii drept "revolutie". Nu lipsesc cei care cred ca a fost vorba de o rascoala anticomunista, sau cei care le socotesc o consecinta a unei "defectiuni tehnice" in functionarea regimului politic. Mai sunt si cei (tot mai putini o data cu trecerea anilor) care continua sa creada ca a fost vorba de o "contrarevolutie" marcata de excese sangeroase. Istoricii sunt, in general, de acord ca ceea ce s-a petrecut in urma cu 50 de ani in Ungaria a fost o revolta indreptata, in primul rand, impotriva "iobagiei comuniste". In afara dorintei de libertate, idealurile ei au fost, in mare masura, diferite de cele ale societatii ungare de astazi: democratie de tip occidental si economie de piata. Insesi cele 16 puncte ale proclamatiei care a amorsat insurectia atesta acelasi lucru. In ciuda unor excese, cum ar fi linsarea a cateva sute de activisti ai partidului comunist si de membri ai odioasei politii politice, "evenimentele din 1956" au avut mai degraba o coloratura de stanga decat de dreapta.
Oricum, indiferent de ce a fost sau ar fi vrut sa fie, chiar si inabusita in sange de sovietici sub privirile nepasatoare ale marilor puteri occidentale, jertfa de sange a revoltei din 1956 a impus in final instaurarea in Ungaria a unui regim politic mai putin dogmatic si, spre deosebire de tarile vecine, experimentarea unor reforme economice si sociale. Adoptarea unui "socialism al gulasului" a permis Ungariei sa devina, asa cum spunea o gluma de o sfasietoare tristete, "cea mai vesela baraca a lagarului socialist". Dar si sa fie, imediat dupa 1989, in fruntea plutonului fostelor tari socialiste.
Revolutia ungara din 1956 a provocat prima fisura importanta in fatada monoliticului bloc al comunismului. Pentru a intelege cum s-a produs ea, se impune o analiza a contextului politic international si ungar din deceniul premergator. Imediat dupa sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, prezenta Armatei Rosii in sfera de influenta atribuita URSS in urma integerii secrete de la Ialta, le va permite "minoritatilor politice" prosovietice din Polonia, Romania, Bulgaria si Ungaria sa-si inceapa ascensiunea pe scara puterii. In ciuda presiunilor politice ale URSS, instaurararea "democratiei populare" a fost un proces ceva mai lung si mai complicat in Ungaria, tara care luptase pana in ultima clipa alaturi de Germania nazista si unde resentimentele impotriva regimului de ocupatie militara si ideologica impus de sovietici erau mai vii. Astfel se explica de ce, cu prilejul alegerilor libere din 1945, Partidul Micilor Proprietari a obtinut majoritatea absoluta. Partidul Comunist Ungar va juca insa un rol foarte important in guvernul de coalitie, iar unul dintre ministri sai, Imre Nagy, promotor al reformei agrare intr-o tara care mai pastra in agricultura ramasite de relatii semifeudale va dobandi o mare popularitate. Ulterior, aceasta popularitate va determina transformarea sa in cel mai dramatic personaj al Revolutiei Ungare din 1956.
La alegerile din august 1947, Partidul Comunist Ungar va reusi, prin frauda electorala, sa-si elimine definitiv adversarii de pe scena politica. Dupa bunul obicei al "luptei de clasa", inamicii politici din Partidului Independentei si Partidul Democrat Popular vor fi trimisi in puscarii sau executati in urma unor procese inscenate. De aceeasi soarta (atunci cand nu sunt cooptati ca elemente de decor) au parte multi dintre fostii "tovarasi de drum", lideri ai Partidului Micilor Proprietari si ai Partidului National-Taranist. In 1948, Partidul Social Democrat va fi absorbit de Partidul Comunist Ungar, care - din motive tactice, conform directivelor Moscovei - isi va schimba numele in Partidul Muncitorilor Ungari (PMU). La conducerea sa se vor instala Matyas Rakosi, Erno Gero, Jozsef Revai si Mihaly Farkas. Primii trei sunt "revolutionari de profesie", emigrati in URSS dupa caderea Republicii Ungare a Sovietelor a lui Bela Kun. Ultimul nu avea nimic in comun cu Ungaria. Fost tipograf la Praga, trimis in misiune la Moscova unde devine comisar NKVD, el va vedea Budapesta prima oara la sfarsitul razboiului, o data cu intrarea in capitala ungara a Armatei Rosii. Toti cei patru "moscoviti" sunt evrei, ceea ce nu este de natura sa le confere simpatie intr-o tara in care timp de un sfert de secol antisemitismul fusese ridicat la rang de politica de stat de catre regimurile dictatorial-fasciste ale lui Horthy si Szalasy. In fapt, era o situatie dramatica pentru Mathyas Rosenfeld, Ernest Singer, Josef Reisenberger si Hermann Löw, care nu aveau nici un fel de constiinta a identitatii lor evreiesti, ba chiar deplangeau faptul ca "prea multi evrei s-au inghesuit in Partidul Comunist"! Fenomenul era real, doar ca, in afara de oportunisti, nu putini dintre evreii unguri se aruncasera in bratele partidului din cauza valului de antisemitism care se manifestase in Ungaria anului 1946, asa cum releva Robert Szabo in studiul sau "A komunista part es a zsidosag" (Partidul comunist si evreii, 1945 - 1956", Windsor kiado, 1995).
Rakosi, "cel mai bun discipol al lui Stalin"
Lider suprem al Partidului Muncitorilor Ungari si presedinte al Consiliului de Ministri devine Matyas Rakosi, "cel mai bun discipol al lui Stalin", care va institui un cult al propriei personalitati la fel de dezgustator ca cel al "parintelui popoarelor", dupa modelul caruia fabrica pe banda procese politice impotriva potentialilor adversari. Principala sa victima va fi Laszlo Rajk, fiu de taran, cel mai important si mai promitator lider non-moscovit, care petrecuse cea mai mare parte din anii ilegalitatii in inchisorile lui Horthy. Impreuna cu el, multi altii, printre care peste 50 de importanti ofiteri ai armatei, vor fi executati sau aruncati in inchisori sub acuzatia de spionaj sau de "titoism".
Adjunctul lui Rakosi este Erno Gero, comisar NKVD, poreclit "macelarul din Barcelona" pentru cruzimea cu care a executat zeci de comunisti "trotkisti" in timpul razboiului civil din Spania. Gero este cel care, incepand cu 1950, va antrena economia ungara pe calea supradezvoltarii industriei grele. Supranumit "omul de fier si de otel", el va ajunge sa fie unanim detestat de catre unguri, carora le impune privatiuni greu de suportat.
Jozsef Revai va conduce "frontul ideologic", iar Mihaly Farkas va ajunge ministru al fortelor armate si, in acelasi timp, temutul si detestatul sef al AVO, politia politica ungara, unde va pune in practica experienta sa de fost comisar NKVD. Aceasta echipa va conduce Ungaria cu metode dictatoriale odioase, reprimand crunt orice tendinta de nesupunere sau nemultumire sociala, dupa modelul pe care Stalin il aplica cu mana de fier intregului lagar socialist.
Dupa moartea dictatorului sovietic, in martie 1953, urmasii sai politici vor descoperi ca acesta lasase o grea mostenire Uniunii Sovietice. Devenit secretar general al CC al PCUS, Nichita Hrusciov a constatat rapid ca, dincolo de uriasa sa forta militara, imperiul sovietic era confruntat cu grave probleme economice si sociale interne. Situatia nu era mai buna nici in celelalte tari ale lagarului socialist. In iunie 1953, o adevarata insurectie muncitoreasca izbucnea in Berlinul de Est. Sovieticii au reusit sa o infranga tragand cu tancul in multime, dar pentru a atenua diferentele dintre mizeria est-germana si inceputul avantului economic vest-german au fost nevoiti sa renunte la datoria de 2,5 miliarde dolari a Republicii Democratice Germane.
Teama ca ceea ce s-a intamplat in Germania de Est s-ar putea repeta ii va determina pe noii conducatori de la Kremlin sa-i convoace pe rand la Moscova pe liderii tarilor de "democratie populara". Nikita Hrusciov, Gheorghi Malenkov, Veaceslav Molotov si Anastas Mikoian ii vor critica aspru pe tovarasii Matyas Rakosi, Erno Gero, Jozsef Revai si Mihaly Farkas pentru dogmatismul si politica lor economica, care provocase in 1952 o drastica scadere a nivelului de trai a ungurilor. Conform lui Tibor Meray, scriitor ungur emigrat in Franta dupa 1956, cei patru sunt tratati ca niste slugi, numiti "aventurieri" si chiar "clica de evrei" (Budapest - 23 octobre 1956; Lafont, Paris, 1966). Rakosi e dur admonestat si i se comunica ca, pe viitor, va trebui sa se multumeasca cu functia suprema in partid si sa predea postul de presedinte al Consiliului de Ministri lui Imre Nagy, care avea reputatia de comunist reformist si care nu fusese implicat in crimele politice comise in perioada stalinista.
Nagy, soldatul credincios al Moscovei
In ciuda faptului ca era un soldat credincios al partidului, cu stagiu la Moscova, Nagy, care credea in posibilitatea realizarii in conditii umane a idealurilor sale sociale, a incercat o cotitura politica. Prima sa masura a fost desfiintarea lagarelor de internare si amnistierea celor cu pedepse administrative. Circa 25.000 de oameni au fost pusi in libertate, concomitent cu trecerea atotputernicelor servicii de securitate politica sub conducerea Ministerului de Interne. Prevalandu-se de puterile sale de prim-ministru, acest comunist care era constient ca doar renuntarea la dogmatismul ideologic putea duce la corectarea erorilor epocii staliniste, va pune frane cooperativizarii fortate, va anunta un nou curs economic destinat sa mareasca nivelul de trai, reducerea fondurilor acordate industriei grele si marirea celor destinate industriei usoare si alimentare si va declara ca intentioneaza sa creasca rolul Parlamentului si al consiliilor populare.
Asa cum era de asteptat, Matyas Rakosi si acolitii sai l-au atacat, mai ales atunci cand Imre Nagy a incercat sa scoata la iveala ilegalitatile si abuzurile lor cu ajutorul unui grup de scriitori si ziaristi care ii impartaseau convingerile. Stalinistii din conducerea PMU au fost insa nevoiti sa dea inapoi la interventia lui Nichita Hrusciov. Acesta l-a sprijinit pe noul premier ungur in asa-numita perioada a "dublei puteri", de la jumatatea lui 1953 pana in primavara lui 1955, cand Moscova si-a modificat linia politica: RFG fusese primita in NATO, iar primul-ministru sovietic Malenkov a fost demis pentru ca "neglijase" dezvoltarea industriei grele si de armament. In aceasta situatie, Rakosi a reusit sa-i convinga pe sovietici ca el era singurul care putea asigura supravietuirea sistemului comunist in Ungaria si ca "revizionistul" Imre Nagy, care incerca sa reformeze sistemul, trebuie inlaturat. Mai mult, la sfarsitul anului 1955, vechea garda de comunisti dogmatici a reusit chiar sa-l excluda din conducerea Partidului Muncitorilor Ungar pe cel care preconiza edificarea in Ungaria a unui "comunism care sa nu-l uite pe om", asa cum scrisese Nagy intr-un memorandum trimis Comitetului Central al partidului imediat dupa dupa intalnirea din 1953 de la Moscova.
Victoria lui Matyas Rakosi a fost temporara. Viata publica ungara cunoscuse o perioada de detensionare si ungurii nu mai erau dispusi sa revina la practicile anterioare. Nici contextul international nu ii era favorabil. Impacarea sovieto-iugoslava din 1955 oferea noi argumente celor care il acuzau pe dictatorul ungur ca, in 1949, fabricand probe sub tortura, l-a executat pe Laszlo Rajk, unul din principalii sai adversarii politici, pentru a-l compromite pe plan international pe maresalul Tito. Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic, care dezvaluia atrocitatile comise de Stalin, a intarit pozitia oponentilor lui Rakosi, indeosebi a celor din mediile intelectuale, care au inceput sa-si exprime deschis opozitia. Conducerea comunistilor dogmatici a incercat sa sufoce nemultumirea cu forta, sa interzica proaspat infiintatul Cerc Petöfi, unde studenti, ziaristi si scriitori aveau posibilitatea sa-si exprime parerile critice, si a vrut sa-i aresteze pe cei nemultumiti. Avertizati de Iuri Andropov (viitorul sef al KGB, la acea vreme ambasador al URSS la Budapesta), Kremlinul i-a transmis lui Matyas Rakosi, care se incapatana sa mearga contra curentului, ca trebuie sa se dea deoparte. Pentru mai multa siguranta, la 18 iulie 1956, in plina sedinta a conducerii Partidului Muncitorilor Ungari, va intra intempestiv Anastas Mikoian, mana dreapta a lui Hrusciov, sosit neanuntat in capitala ungara, care ii comunica lui Rakosi ca e mazilit. Primul care se intoarce prompt impotriva lui este Erno Gero, eternul sau adjunct, de peste un deceniu sustinatorul si complicele "micului Stalin"! Dupa o veritabila criza de isterie, in cursul careia va profera amenintari, "inteleptul carmaci si invatator al poporului ungar", unul dintre cei mai odiosi politicieni din istoria Ungariei, va fi nevoit sa demisioneze. In locul sau este ales, insa, tocmai Gero, reprezentant de nadejde al vechii garzi, cel care, in ochii ungurilor, reprezenta tot ceea ce era mai detestabil: obtuzitatea ideologica conjugata cu un antiintelectualism feroce, slugarnicia fata de Moscova si dispretul fata de valorile nationale ungare. Inevitabila explozie din octombrie 1956, care se va solda cu peste 20.000 de victime, fusese amorsata.
Anatomia unei revolte
Nemultumirea care se stransese pe parcursul anilor si care se infiltrase in toate straturile societatii a erupt cu ocazia unei manifestatii studentesti organizata la Budapesta in dupa-amiaza zilei de 23 octombrie. Dupa lungi pertractari cu oficialitatile, organizatorii din Cercul Petöfi reusesc sa obtina autorizatia de a organiza un mars care sa strabata un traseu de circa doi kilometri, din piata Petöfi, aflata in Pesta langa Dunare, pentru a ajunge, traversand faimosul "Pod cu lanturi", in Buda, unde, in piata Iozsef Bem, urmau sa fie depuse coroane de flori la monumentul generalului polonez care luptase pentru cauza Revolutiei Ungare de la 1848. In fapt, manifestatia era conceputa in semn de solidaritate cu polonezii care, cu cateva luni in urma, se rasculasera la Poznan, si cu revenirea la putere a lui Wladislaw Gomulka, liderul comunist polonez marginalizat in timpul perioadei staliniste pentru ca era partizanul intereselor nationale ale Poloniei. In ultima clipa, manifestatia va fi interzisa pentru ca, in ziua anterioara, studentii de la Politehnica raspandisera manifeste care, in 14 puncte, cereau: convocarea unui congres al PMU; remanirea guvernului si repunerea in postul de prim-ministru a lui Imre Nagy; retragerea tuturor trupelor sovietice; organizarea de noi alegerii generale pe baza votului secret; reorganizarea economiei cu sprijinul specialiistlor; amnistierea tuturor detinutilor politici nevinovati; organizarea unui proces public in cazul lui Mihaly Farkas, "calaul national", seful AVO, politia politica; inlocuirea stemei nationale comuniste cu cea din epoca lui Kossuth; libertate totala de opinie si libertatea presei; inlaturarea tuturor statuilor lui Stalin, simboluri ale tiraniei.
Pentru realizarea tuturor acestor dorinte se cerea solidaritatea tuturor ungurilor. Trebuie remarcat ca, desi mai indraznete decat masurile preconizate de Imre Nagy in perioada 1953 - 1955, cat fusese prim-ministru, nici una dintre revendicari nu punea in discutie pozitia partidului sau oranduirea comunista si nici nu solicita libertatea religioasa sau dreptul la libera circulatie peste granite.
Cu toate ca, in cursul diminetii, interzicerea manifestatiei fusese anuntata de mai multe ori pe postul de radio national , la orele 14.00, in jur de 10.000 de persoane, in cea mai mare parte studenti (inclusiv de la Institutul de studii marxist-leniniste), se vor strange in piata Petöfi, in jurul statuii poetului Revolutiei Ungare de la 1848. Puse in fata alternativei de a-i reprima brutal pe participanti, eventual chiar de a trage in multime, cu consecinte tragice, ca la Poznan, autoritatile vor ceda si vor revoca interzicerea manifestatiei. Este momentul psihologic care va declansa "evenimentele din 1956", declicul unui proces care va dovedi pentru prima oara ca "oranduirea comunista" este ceea ce stiinta ciberneticii defineste drept un "sistem instabil" care, in ciuda metodelor de forta, sau poate tocmai din acest motiv, se autoregleaza defectuos. Adica o structura in care mari intrari (input-uri) de putere pot genera rezultate marunte - ca in cazul excesivei propagande de partid - dupa cum input-uri mici, evenimente neinsemnate, prin amplificare exponentiala pot declansa reactii neasteptate, cum ar fi caderea unui regim politic, conform mecanismului bulgarelui de zapada care starneste avalansa.
O prima consecinta a faptului ca autoritatile au cedat a fost aceea ca manifestantii se abat de la traseul stabilit strabatand principalele strazi ale capitalei, aplaudati si ovationati de budapestani. Pe parcursul a ceea ce va fi numit "marsul cel lung", studentilor li se alatura, intr-o atmosfera de entuziasm, mii de muncitorii iesiti de la lucru. Apar primele steaguri din care este decupata stema cu insemnele comuniste. Multimea, care creste mereu, scandeaza lozinci in care cere revenirea lui Imre Nagy in fruntea guvernului, solidaritate cu polonezii si plecarea trupelor sovietice din Ungaria. O depesa din acea zi a Agentiei Ungare de stiri (MTI) precizeaza ca in piata Jozef Bem manifestantilor li se alatura 800 de studenti si profesori de la Academia Militara si ca multimii, care ajunsese la 100.000 de persoane, i se distribuie, din mai multe camioane, steaguri cu culorile nationale.
Tot mai multe glasuri cer ca fostul prim-ministru Imre Nagy sa vorbeasca in public, drept care manifestantii se vor indrepta spre cladirea Parlamentului, sediul oficial al Puterii. La orele serii, pe esplanada din fata acestuia se vor aduna 200.000 de persoane. Reflexele disciplinei de partid in fac pe Nagy sa ezite indelung, iar atunci cand se decide sa vorbeasca va fi fluierat pentru ca se adreseaza celor de fata cu apelativul "tovarasi", tine un discurs dezamagitor, referitor la necesitatea pastrarii ordinii constitutionale si le cere tuturor sa se intoarca in ordine la casele lor... Evenimentele se precipita peste putin timp, in momentul in care la sediul Radioului Ungar are loc prima infruntare armata dintre populatie si Putere, soldata cu victime, in urma unui conflict spontan nascut din refuzul conducerii radiodifuziunii de a difuza pe post cele 14 puncte ale proclamatiei studentilor. Iritati si de un discurs radiodifuzat al lui Erno Gero, in care urmasul lui Rakosi preamarea prietenia ungaro-sovietica si ii condamna pe cei care "incearca sa semene otrava sovinismului in sufletele tineretului", peste o mie de persoane ataca cladirea aparata de luptatori ai AVO. La inceput cu pietre si cocteiluri Molotov, iar mai apoi cu arme furnizate de cativa ofiteri ai armatei. In final, rasculatii vor captura un camion cu armament si trei blindate usoare ale armatei. Echipajele lor vor fraterniza cu populatia. In telegrama secreta nr. 156 trimisa, la 24 octombrie, de ambasada SUA Departamentului de Stat, se scrie ca "Unitatile armatei ungare au adoptat fie o atitudine de neutralitate, fie i-au ajutat pe rasculati, dandu-le arme si invatandu-i cum sa la utilizeze." ("Titkos jelentesek" 1956 oct. 23 - nov. 4, Hirlapkiado 1989). Era reactia armatei, decalata in timp, la procesele inscenate conducatorilor ei imediat dupa venirea la putere a echipei staliniste a lui Rakosi, Gero, Revai si Farkas. Dimineata, sediul postului national de radio va fi cucerit, dar emisiunile vor continua dintr-un loc aflat sub controlul autoritatilor comuniste.
Concomitent cu atacul radioului, o multime de 20.000 de persoane va participa la daramarea unei gigantice statui a lui Stalin, pentru ridicarea careia Matyas Rakosi decisese demolarea unei biserici monument istoric, veche de doua secole. Nu scapa furiei populare nici sediul ziarului partidului, Szabad Nep. Mai multe persoane sunt ucise de tirul lunetistilor AVO, dar pana la urma redactia si tipografia sunt cucerite. Steaua rosie de pe fronton, simbolul ocupatiei ideologice, este pravalita, libraria de la parterul cladirii este devastata. Mii de carti, operele lui Lenin, Engels si Marx sunt aruncate pe foc, dar si volume de Gorki, Puskin sau Tolstoi. Ceea ce se intampla este doar un palid preludiu al felului in care furia nediscriminatorie a multimii avea sa se manifeste in zilele urmatoare.
Dezintegrarea dictaturii
Pus in fata unei situatii explozive, Erno Gero si apropiatii sai din Biroul politic decid convocarea Comitetului Central al PMU, dar nu par convinsi ca singura solutie pentru a calma populatia este reprimirea lui Imre Nagy in conducerea superioara a partidului. Totusi, sub presiunea evenimentelor (in Budapesta se auzeau focuri de arma), Nagy devine presedinte al Consiliului de Ministri (componenta guvernului ramanand neschimbata!) si, impreuna cu cativa dintre sustinatorii sai, este cooptat in Comitetul Central. In sedinta care tine pana in zorii zilei de 24 octombrie, nici un membru din vechea garda dogmatica nu este, insa, indepartat din conducerea politica a PMU. Mai mult, intr-un comunicat se precizeaza ca CC "reafirma si intareste" pozitia lui Erno Gero ca prim-secretar al partidului. Ceea ce nu se stie este ca in seara de 23 octombrie, Gero a avut convorbiri telefonice cu Iuri Andropov si cu Nikita Hrusciov despre necesitatea interventiei in Ungaria a trupelor sovietice.
Un comunicat anonim al radiodifuziunii ungare, care transmite de pe un post de rezerva, anunta in dimineata de 24 octombrie ca, avand in vedere incidentele armate, guvernul Republicii Populare Ungare s-a adresat trupelor sovietice care stationeaza in Ungaria conform tratatului de pace cu URSS. Comunicatul este difuzat la putin timp dupa ce un altul anunta ca noul prim-ministru al guvernului ungar fusese numit Imre Nagy. Bazata pe efectul falsei consecutii dintre cauza si efect ("post hoc, ergo propter hoc" - "dupa aceea, deci din acea cauza"), manevra este o capodopera in materie de dezinformare: se lasa impresia ca Nagy, cel numit la presiunea multimii in postul premier, este cel care a chemat trupele sovietice. In realitate, cu nu mult timp in urma, in cladirea Parlamentului Ungar avusese loc o scena tragicomica: Erno Gero, in mana cu un document care continea cererea de interventie catre armata sovietica, il urmarea aproape alergand pe culoare pe Imre Nagy, care refuza sa semneze. Chiar daca au existat controverse, astazi se stie ca, la inceput, interventia sovieticilor a avut loc la cererea verbala a conducerii de partid ungare si ca abia in 26 octombrie a fost elaborat un document oficial, semnat de vicepremierul Andras Hegedus si antedatat.
Primele tancurile sovietice sosesc la Budapesta la 24 octombrie, orele 2.00, in timp ce luptele pentru ocuparea radioului erau abia la inceput. La orele 6.00, ele se posteaza deja in jurul capitalei! Un comitet de ancheta al ONU avea sa descopere ulterior ca in zilele de 21 si 22 octombrie fusesera construite poduri plutitoare pe Tisa la granita sovieto-ungara si ca, la 22 octombrie (deci cu o zi inainte de declansarea insurectiei), importante efective sovietice se deplasasera dinspre granita de vest a Ungariei spre capitala. Concluzia care s-ar putea trage este ca structurile KGB functionau foarte bine si ca trupele sovietice au pornit spre Budapesta inca inainte de izbucnirea revolutiei, pentru ca aveau informatii despre iminenta declansarii ei.
Cu toata prezenta tancurilor sovietice in principalele piete si intersectii ale capitalei si a decretarii starii de urgenta, continua manifestatiile populatiei impotriva lui Erno Gero, personajul cel mai detestat, socotit drept principalul vinovat pentru inabusirea oricarei aspiratii nationale. Dar nu numai ungurii sunt suparati pe Gero, ci si sovieticii. La Budapesta sosesc in secret Anastas Mikoian, apropiat al lui Hrusciov si adept al reformelor acestuia, si Mihail Suslov, care face parte din "aripa dura" a conducerii supreme a PCUS. Ei il invinovatesc pe Gero ca ar fi determinat interventia sovietica distorsionand si exagerand gravitatea situatiei si ii cer sa-si dea demisia. In locul sau este numit ca prim-secretatar al PMU Janos Kadar, victima si el a lui Rakosi si ai echipei sale, condamnat in 1948 dupa un proces inscenat si eliberat in 1954 in urma amnistierii initiate de Imre Nagy. Mikoian si Suslov isi arata increderea in capacitatea lui Nagy de a duce la capat programul de democratizare pe care il anuntase.
Lucrurile par a se indrepta spre fagasul normal, dar, peste numai o zi, are loc un incident pe cat de tragic, pe atat de absurd. In dimineata de 25 octombrie, multimea care manifesta in piata Parlamentului impotriva lui Erno Gero - a carui demitere nu fusese inca anuntata oficial - este mitraliata de agenti ai AVO de pe acoperisurile a trei cladiri vecine. Sunt ucisi zeci de participanti, cea mai mare parte tineri, dar si cativa soldati sovietici de pe turelele tancurilor care supravegheau demonstratia. Tancurile riposteaza tragand la inceput in luptatorii politiei politice, dar apoi, in panica creata, si impotriva civililor. Sunt masacrate in final peste 200 de persoane, printre care si echipajul unei ambulante care sosise sa dea ajutor.
In acest context, Imre Nagy tine un discurs total inadecvat in care, dupa ce promite reforme, legitimeaza interventia sovietica prin "nevoia de aparare a intereselor vitale a regimului socialist", angajandu-se, insa, sa duca tratative cu conducerea Uniunii Sovietice pentru retragerea trupelor sale. Scriitori de renume si intelectuali din Cercul Petöfi incearca sa vina in ajutorul lui Nagy, cerand revolutionarilor sa depuna armele. Dar este prea tarziu. In Budapesta reincep luptele de strada, iar revolta se extinde si in marile orase din tara. Incidente sangeroase au loc dupa ce in unele localitati detasamente ale AVO deschid focul asupra populatiei. La Mosonmagyarovar sunt ucisi 85 de oameni neinarmati si raniti grav aproape 100. La Miscolc, luptatori ai AVO trag cu mitralierele in populatie. Riposta este pe masura: unitati ale armatei, politisti, muncitori inarmati ii masacreaza pana la ultimul om pe membrii politiei politice.
Ceea ce se va intampla in urmatoarele zile, din punct de vedere militar, pare sa tina de domeniul sinuciderii: grupuri de persoane inarmate cu armament usor, in general muncitori, studenti, dar si soldati, ataca tancurile sovietice care nu au acoperire de infanterie. De pe acoperisurile cladirilor marilor bulevarde, sunt aruncate cocktailuri Molotov asupra blindatelor. Echipajele care incearca sa scape din tancurile care iau foc sunt secerate de gloantele insurgentilor.
Un eveniment decisiv are loc la 26 octombrie, in cea de a patra zi a revoltei: trimis sa reprime grupurile de revolutionari care luptau in centrul istoric al Pestei, colonelul Pal Maleter, comandantul unui regiment de blindate, trece de partea acestora. Decizia sa este luata dupa ce valuri succesive de tancuri sovietice ataca de-a lungul arterelor care duc spre marile cartiere populare, iar ministrul Apararii se eschiveaza sa ceara comandamentului sovietic sa inceteze ofensiva.
Ceea ce la inceput fusese o rascoala impotriva iobagiei comuniste se transforma in razboiul dintre doua tari socialiste, Republica Populara Ungara si Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice din cauza ca "marele frate de la rasarit" intervine in mod brutal in politica interna a tarii vecine. Pus in fata aceste situatii, Comitetul Central al partidului va da un comunicat in care anunta alcatuirea unui "guvern al frontului popular patriotic", aproba formarea de consilii muncitoresti si cere restabilirea ordinii, pentru a putea fi abordata retragerea trupelor sovietice "la bazele lor".
Noile consilii muncitoresti care se formeaza in toata Ungaria dupa modelul autoconducerii de inspiratie iugoslava au un evident program de stanga, ca dovada lozincile pe care le elaboreaza: "Nu dam fabricile inapoi, nu dam pamantul inapoi!". Ingrijorate de perspectiva escaladarii violentei armate, consiliile revolutionare locale trateaza cu trupele sovietice intelegeri de incetare ale focului. La Budapesta se ajunge chiar ca, in unele locuri unde, in zilele precedente, avusesera loc lupte indarjite, tancurile sovietice sa fie acoperite cu steaguri tricolore rosu-alb-verde!
Precautie in Occident
Cancelariile occidentale reactioneaza precaut fata de evenimentele din Ungaria, chiar daca diplomatii lor trimit de la Budapesta mesaje sub indicativul "urgent si secret" in care se arata ca demonstratiile din capitala ungara au virat spre o insurectie anticomunista si ca exista perspectiva ca tara sa se desprinda din lagarul socialist. La data de 25 octombrie, cand revolutionarii duceau lupte cu tancurile sovietice care intrasera in Budapesta, intr-o anexa la telegrama nr. 404 transmisa de ambasada britanica autoritatilor de la Londra se arata ca pozitia ambasadei a fost "de a nu se amesteca fara rost in treburi care ar putea avea consecinte prin aducerea la cunostinta opiniei publice de materiale cu tenta antisovietica". Tot pe data de 25 octombrie, ambasada SUA transmite ca ceea ce se intampla la Budapesta dupa intrarea trupelor sovietice seamana cu "un mic razboi", insa politicienii americani sunt interesati mai mult de campania electorala prezidentiala, decat de posibilitatea dezertarii Ungariei din blocul comunist. In schimb, Vaticanul, care de la venirea la putere a comunistilor este in relatii proaste cu Budapesta (in 1949, cardinalul Mindszenty fusese condamnat pe viata ca "spion al Vaticanului" si "conspirator"), urmareste cu atentie ceea ce se intampla. La 26 octombrie, Papa Pius al XII-lea da o enciclica in care enunta ca ii sprijina pe insurgenti si ca se roaga pentru victoria lor cat mai grabnica.
Agentiile de presa din capitala ungara si ziarele occidentale "percuteaza" mai prompt si, incepand cu data de 24 octombrie, prima pagina a presei internationale va fi tinuta de evenimentele din Ungaria. Corespondentii de la Times, Le Monde, Il Tempo, New York Times, Daily Telegraph, transmit reportaje emotionante a caror idee este ca la Budapesta are loc o revolta impotriva sclaviei in forma sa moderna si impotriva comunismului ca forma cea mai brutala a dictaturii. Cel mai activ este postul de radio Europa Libera. Chiar prea activ, crede scriitorul Tibor Meray in cartea sa "Budapest - 23 octobre 1956", aparuta la Paris, in 1966. Pentru ca, la 27 octombrie, cand este anuntata intrarea in functiune a noului guvern al Frontului Popular Patriotic condus de Nagy, postul de radio de la München intervine direct in afacerile interne ale Ungariei, indemnand insurgentii "sa nu-si puna pustile in cui pana nu smulg din mainile liderilor comunisti conducerile ministerelor de Interne si Armatei". Se pare ca mesajul este receptionat, pentru ca, in ciuda unui comunicat special al Guvernului care decreteaza incetarea imediata si generala a focului, luptele de strada reincep, initiativa apartinand in cele mai multe cazuri populatiei - care acum are arme si a invatat cum sa le foloseasca. Armata nu se implica, adversarii sunt luptatorii politiei politice, care riposteaza fara mila. Victimele de ambele parti se numara cu zecile.
Ambasada britanica gaseste, in sfarsit, posibilitatea de a se implica. In telegrama nr. 458 din 27 octombrie, transmisa sub indicativul "urgent si secret", se poate citi: "Studiem posibilitatea luarii unor masuri practice care sa ne permita sa ne exprimam simpatia fata de poporul ungar si sa exploatam potentialul ei propagandistic. (...) Ar trebui ca puterile occidentale sa propuna trimiterea de alimente si medicamente. Este probabila respingerea acestor ajutoare de catre conducerea comunista. Aceasta ne-ar permite sa aratam ca aceasteia nici ca-i pasa de suferintele poporului ungar. (...) In caz ca acceptati propunerea, am recomanda sa anuntam oferta care va fi facuta Guvernului ungar prin emisiuni ale radioului (BBC n.a.) care sa fie reluate cat mai des. A se trimite ambasadelor de la Paris, Washington, Moscova, Belgrad, Varsovia, Praga, Sofia si Bonn."
Negocieri la Ambasada URSS
Un pas important in evolutia situatiei este marcat in data de 28 octombrie. Dupa ce la ambasada URSS au loc convorbiri intre Imre Nagy, Anastas Mikoian (un bun cunoscator al problemelor ungare) si ambasadorul Iuri Andropov, premierul ungar da o importanta declaratie radiodifuzata. El anunta ca a convenit cu guvernul sovietic asupra retragerii imediate a trupelor trimise in Ungaria si ca guvernul ungar va ridica si problema retragerii trupelor stationate conform tratatului de pace cu URSS. Pentru prima oara, Imre Nagy condamna, in numele guvernului sau, "ideea ca marea miscare populara actuala ar fi o contrarevolutie."
Opinia publica ar trebui sa fie multumita, dar nu este. Ungurii doresc mai mult: iesirea din pactul de la Varsovia, sistem politic multipartit si alegeri generale libere. Nemultumirea creste cand se anunta ca Peter Kos, reprezentantul Ungariei la ONU, i-a declarat lui Dag Hamarskiöld, secretarul general al ONU, ca tot ceea ce s-a intamplat in Ungaria dupa 23 octombrie, inclusiv interventia sovietica, este o chestiune interna a Republicii Populare Ungare si ca nu tine de competenta Natiunilor Unite. In consecinta, Consiliul de Securitate al ONU suspenda problema de pe ordinea de zi. Ulterior se va afla ca Peter Kos se numeste in realitate Leon Konductorov si ca fusese trimis in Ungaria, in 1945, ca agent al Moscovei...
Trupele sovietice vor incepe sa se retraga din Budapesta in seara zilei de 29 octombrie. Ele sunt inlocuite treptat de unitati ale armatei ungare. Conditia este ca revolutionarii sa depuna armele. Stirea ar fi trebuit sa fie a doua zi pe prima pagina a ziarelor internationale, dar nu va fi. La miezul noptii, armata israeliana ataca Egiptul, care nationalizase Canalul de Suez in iulie 1956. Profitand de atacul israelian, Marea Britanie si Franta vor trimite si ele trupe, incercand sa redobandeasca controlul asupra Canalului.
In acest context, Consiliul de Securitate al ONU scoate de pe ordinea de zi problema invadarii Ungariei pentru a face loc unei rezolutii propuse de Statele Unite, care aveau si ele interese in zona, de incetare imediata a focului si retragerea trupelor interventioniste. Pentru a avea mainile libere in problema Suezului, Alan Dulles, secretar al Departamentului de Stat al SUA, ii va trimite lui Nikita Hrusciov (prieten al arabilor, care ameninta ca va bombarda cu rachete agresorii Egiptului) un mesaj diplomatic in care accentueaza ca "Statele Unite nu considera drept aliati potentiali nici una dintre tarile din Europa de Est, deci nici Ungaria." Mai explicit nici nu se putea: statu quo-ul va fi pastrat, cele doua superputeri isi pot