Info

Mihai eminescu

Toate forumurile General

Horoscop 30 noiembrie 2025

Horoscop 29 noiembrie 2025

Francezii dedicÄ un festival culturii romĂ˘ne

Topicul anterior | Topicul urmator

Pagini: << 3 4 5 6 7 8 9 10 11 >> Sari la pagina:

Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001	Postat pe: 23 Mai 2010, ora 14:50 ...dac-atunci era speranţă , astăzi s-ar putea să fii ajuns talent. să vedem, să citim, să ne imaginăm, să....

Fosta membra 9am.ro 23741 mesaje Membru din: 25/04/2010 Oras: BUCURESTI	Postat pe: 23 Mai 2010, ora 14:50 Trebuiau sã poarte un nume de Marin Sorescu Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si niste ape ca niste copaci curgatori În care luna îsi avea cuibar rotit. Si, mai ales, au existat niste oameni simpli Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn, Stefan cel Mare, Sau mai simplu : ciobani si plugari, Carora le placea sã spuna Seara în jurul focului poezii - "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a". Dar fiindca auzeau mereu Latrînd la stîna lor cîinii, Plecau sã se bata cu tatarii Si cu avarii si cu hunii si cu lesii Si cu turcii. În timpul care le ramînea liber Între doua primejdii, Acesti oameni faceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduiosate, De curgeau doinele la vale Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei Si ai altor tari românesti. Au mai existat si niste codri adînci Si un tînar care vorbea cu ei, Întrebîndu-i ce se tot leagana fãrã vînt ? Acest tînar cu ochi mari, Cît istoria noastra, Trecea batut de gînduri Din cartea cirilica în cartea vietii, Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, Care îi ieseau mereu fãrã sot. Au mai existat si niste tei, Si cei doi îndragostiti Care stiau sã le troieneasca toata floarea Într-un sarut. Si niste pasari ori niste nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi si miscatoare sesuri. Si pentru ca toate acestea Trebuiau sã poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. Raporteaza abuz de limbaj Nu te teme ca ai prea mult bun simt
Fosta membra 9am.ro 552 mesaje Membru din: 23/02/2010 Oras: ALTA LOCALITATE	Postat pe: 23 Mai 2010, ora 15:07 De la: mytcor, la data 2010-05-23 14:50:16...dac-atunci era speranţă , astăzi s-ar putea să fii ajuns talent. să vedem, să citim, să ne imaginăm, să.... Nu avem si un topic pe acest subiect! Raporteaza abuz de limbaj Nimic nu-i imposibil pana nu devine imposibil! Gresim ca sa avem ce sa iertam!
Fosta membra 9am.ro 127 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI	Postat pe: 24 Mai 2010, ora 16:38 Si avea atat de mult dreptate.... Şi oare tot n-aţi înţeles… Mihai Eminescu Şi oare tot n-aţi înţeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viaţa mea întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin şi de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorinţa să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpâneşte amorţit Pustiile uitării Ca şi o stea din răsărit Singurătatea mării. Şi-l rog încet, îl rog pe veci Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminţi, Atâtea calde şoapte, Atâtea lacrime fierbinţi Vărsate zi şi noapte. Le-am îndreptat despre apus Durerea să-mi alunge, Dar el se nalţă tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut, Va fi în veci departe… E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărgineşte-n orizon Şi ocean şi stepe Ş-al cărui farmec monoton Te-a-nvins făr-a-l pricepe. Căci a iubi fără să speri De-a fi iubit vrodată: E semnul vecinicei dureri Ce cerul ţi-l arată. Raporteaza abuz de limbaj

Fosta membra 9am.ro 552 mesaje Membru din: 23/02/2010 Oras: ALTA LOCALITATE	Postat pe: 24 Mai 2010, ora 17:35 SA FIE SARA-N ASFINTIT Sa fie sara-n asfintit Si noaptea sa inceapa; Rasaie luna linistit Si tremurand din apa; Si sa imprastie scantei Cararilor din cranguri; In ploaia florilor de tei Sa stam in umbra singuri. Si capul meu de grije plin De bratul tau se culce Sub raza ochiului senin Si negrait de dulce, Ca iar cuminte sa ma fac, Caci tu imi prinzi tot gandul, Ca cerul ce priveste-n lac Adancu-i cuprinzandu-l! Cu farmecul luminii reci Simtirile strabate-mi: Revarsa liniste pe veci Pe noaptea mea de patimi Si de deasupra mea ramai Durerile de-mi curma Si fii iubirea mea dintai Si visul meu din urma Raporteaza abuz de limbaj Nimic nu-i imposibil pana nu devine imposibil! Gresim ca sa avem ce sa iertam!
Fosta membra 9am.ro 1449 mesaje Membru din: 2/11/2009 Oras: Buzau	Postat pe: 25 Mai 2010, ora 10:17 www.youtube.com/watch?v=dVxnVikZv1U SARA PE DEAL Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfânta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina. Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi casele-n luna ridica, Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna, Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna. Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuteste; Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste: Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga, Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga. Ne-om razima capetele-unul de altul Si surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm. � Astfel de noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata? (1885, 1 iulie) bottom CE FRUMUSETE! Raporteaza abuz de limbaj Kosty.Prietenii la nevoie se cunosc! Nimeni nu este mai presus de restul ,doar un procent infim din ADN-ul nostru ne diferentiaza! Si asta creeaza "starea in care ne aflam".
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 00:41 Somnoroase pasarele de Mihai Eminescu Somnoroase pasarele Pe la cuiburi se aduna, Se ascund prin ramurele- Noapte buna! Doar izvoarele suspina, Pe cand codrul negru tace; Dorm si florile-n gradina- Dormi in pace! Trece lebada pe ape Intre trestii sa se culce- Fie-ti ingerii aproape, Somnul dulce! Peste-a noptii feerie Se ridica mandra luna, Totu-i vis si armonie- Noapte buna! Raporteaza abuz de limbaj

Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 00:44 Mihai Eminescu Speranţa Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţe, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sânu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munţi rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vânt Din noaptea pădurii de iese: Aşa şi speranţa - c-un licur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă - Animă-nc-o dată tremândul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Şi unde o vede s-avântă. La cel ce în carcere plânge amar Şi blestemă cerul şi soartea. La neagra-i durere îi pune hotar, Făcând să-i apară în negru talar A lumii par?nimfă - moartea. Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân, Privirea de lacrime plină, Văzând cum geniile morţii se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin, Speranţa durerea i-alină. Căci vede surâsu-i de graţie plin Şi uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin, La pieptu-i îl strânge mai tare. Aşa marinarii, pe mare umblând, Izbiţi de talazuri, furtune, Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând, Speranţa îi face de uită de vânt, Şi speră la timpuri mai bune. Aşa virtuoşii murind nu desper, Speranţa-a lor frunte-nsenină, Speranţa cea dulce de plată în cer, Şi face de uită de-a morţii dureri, Pleoapele-n pace le-nchină. Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţe, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sânu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. 1866 11/23 septembrie Raporteaza abuz de limbaj

Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 00:46 Mihai Eminescu Pe lângă plopii fără soţ... Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut; Mă cunoşteau vecinii toţi - Tu nu m-ai cunoscut. La geamul tău ce strălucea Privii atât de des; O lume toată-nţelegea - Tu nu m-ai înţeles. De câte ori am aşteptat O şoaptă de răspuns! O zi din viaţă să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns; O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O oră, şi să mor. Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci Şi rânduri de vieţi, Cu ale tale braţe reci Înmărmureai măreţ, Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au perechi Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi. Căci te iubeam cu ochi păgâni Şi plini de suferinţi, Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinţii din părinţi. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeţe capul tău Se-ntoarce în zadar, Căci azi le semeni tuturor La umblet şi la port, Şi te privesc nepăsător C-un rece ochi de mort. Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt Şi noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pământ. 1883, 28 August / 9 Septembrie Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 00:51 Mihai Eminescu Luceafărul A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul şi-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colţ Luceafărul aşteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare şi străluce, Pe mişcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâini, Astfel dorinţa-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade draga fată. Cum ea pe coate-şi răzima Visând ale ei tâmple, De dorul lui şi inima Şi sufletu-i se împle. Şi cât de viu s-aprinde el În orişicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. ... Şi pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Ţesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Şi când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Şi din oglindă luminiş Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închişi Pe faţa ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: - O, dulce-al nopţii mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Şi s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Şi apa unde-au fost căzut În cercuri se roteşte, Şi din adânc necunoscut Un mândru tânăr creşte. Uşor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Şi ţine-n mână un toiag Încununat cu trestii. Părea un tânăr voievod Cu păr de aur moale, Un vânăt giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra feţei străvezii E albă ca de ceară - Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie-n afară. - Din sfera mea venii cu greu Ca să-ţi urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu Şi mumă-mea e marea. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborât cu-al meu senin Şi m-am născut din ape. O, vin'! odorul meu nespus, Şi lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe, Şi toată lumea-n ocean De tine o s-asculte. - O, eşti frumos, cum numa-n vis Un înger se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată; Străin la vorbă şi la port, Luceşti fără de viaţă, Căci eu sunt vie, tu eşti mort, Şi ochiul tău mă-ngheaţă. ... Trecu o zi, trecură trei Şi iarăşi, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-şi aducă Şi dor de-al valurilor domn De inim-o apucă: - Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează! Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Şi din a chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă; Pe negre viţele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfăşor Marmoreele braţe, El vine trist şi gânditor Şi palid e la faţă; Dar ochii mari şi minunaţi Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saţ Şi pline de-ntuneric. - Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ş-acuma, Şi soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin', odorul meu nespus, Şi lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. O, vin', în părul tău bălai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri să răsai Mai mândră decât ele. - O, eşti frumos cum numa-n vis Un demon se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată! Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Şi ochii mari şi grei mă dor, Privirea ta mă arde. - Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nţelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Şi tu eşti muritoare? - Nu caut vorbe pe ales, Nici ştiu cum aş începe - Deşi vorbeşti pe înţeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pământ, Fii muritor ca mine. - Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, Dar voi să ştii asemenea Cât te iubesc de tare; Da, mă voi naşte din păcat, Primind o altă lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi să mă dezlege. Şi se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile. ... În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce umple cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori şi de pripas, Dar îndrăzneţ cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furişează pânditor Privind la Cătălina. Dar ce frumoasă se făcu Şi mândră, arz-o focul; Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ţi încerci norocul. Şi-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ţi vezi de treabă. - Ce voi? Aş vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeauna, Să râzi mai bine şi să-mi dai O gură, numai una. - Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte. - Dacă nu ştii, ţi-aş arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mânia, Ci stai cu binişorul. Cum vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele laţul, Când ţi-oi întinde braţul stâng Să mă cuprinzi cu braţul; Şi ochii tăi nemişcători Sub ochii mei rămâie... De te înalţ de subsuori Te-nalţă din călcâie; Când faţa mea se pleacă-n jos, În sus rămâi cu faţa, Să ne privim nesăţios Şi dulce toată viaţa; Şi ca să-ţi fie pe deplin Iubirea cunoscută, Când sărutându-te mă-nclin, Tu iarăşi mă sărută. Ea-l asculta pe copilaş Uimită şi distrasă, Şi ruşinos şi drăgălaş, Mai nu vrea, mai se lasă, Şi-i zice-ncet: - Încă de mic Te cunoşteam pe tine, Şi guraliv şi de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafăr, răsărit Din liniştea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătăţii mării; Şi tainic genele le plec, Căci mi le umple plânsul Când ale apei valuri trec Călătorind spre dânsul; Luceşte c-un amor nespus, Durerea să-mi alunge, Dar se înalţă tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. Pătrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... În veci îl voi iubi şi-n veci Va rămânea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca nişte stepe, Dar nopţile-s de-un farmec sfânt Ce nu-l mai pot pricepe. - Tu eşti copilă, asta e... Hai ş-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Şi nu ne-or şti de nume, Căci amândoi vom fi cuminţi, Vom fi voioşi şi teferi, Vei pierde dorul de părinţi Şi visul de luceferi. ... Porni luceafărul. Creşteau În cer a lui aripe, Şi căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger ne'ntrerupt Rătăcitor prin ele. Şi din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentâi, Cum izvorau lumine; Cum izvorând îl înconjor Ca nişte mări, de-a-notul... El zboară, gând purtat de dor, Pân' piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaşte, Şi vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naşte. Nu e nimic şi totuşi e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. - De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă Şi lăudat pe veci să fii Pe-a lumii scară-ntreagă; O, cere-mi, Doamne, orice preţ Dar dă-mi o altă soarte, Căci tu izvor eşti de vieţi Şi dătător de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Şi focul din privire, Şi pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire... Din chaos, Doamne,-am apărut Şi m-aş întoarce-n chaos... Şi din repaos m-am născut, Mi-e sete de repaos. - Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne şi minuni Care n-au chip şi nume; Tu vrei un om să te socoţi Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toţi, S-ar naşte iarăşi oameni. Ei numai doar durează-n vânt Deşerte idealuri - Când valuri află un mormânt, Răsar în urmă valuri; Ei doar au stele cu noroc Şi prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc Şi nu cunoaştem moarte. Din sânul vecinicului ieri Trăieşte azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăşi soare; Părând pe veci a răsări, Din urmă moartea-l paşte, Căci toţi se nasc spre a muri Şi mor spre a se naşte. Iar tu, Hyperion, rămâi Oriunde ai apune... Cere-mi cuvântul meu dentâi - Să-ţi dau înţelepciune? Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cântare Să se ia munţii cu păduri Şi insulele-n mare? Vrei poate-n faptă să arăţi Dreptate şi tărie? Ţi-aş da pământul în bucăţi Să-l faci împărăţie. Îţi dau catarg lângă catarg, Oştiri spre a străbate Pământu-n lung şi marea-n larg, Dar moartea nu se poate... Şi pentru cine vrei să mori? Întoarce-te, te-ndreaptă Spre-acel pământ rătăcitor Şi vezi ce te aşteaptă. ... În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Şi, ca şi-n ziua cea de ieri, Lumina şi-o revarsă. Căci este sara-n asfinţit Şi noaptea o să-nceapă; Răsare luna liniştit Şi tremurând din apă Şi umple cu-ale ei scântei Cărările din crânguri. Sub şirul lung de mândri tei Şedeau doi tineri singuri: - O, lasă-mi capul meu pe sân, Iubito, să se culce Sub raza ochiului senin Şi negrăit de dulce; Cu farmecul luminii reci Gândirile străbate-mi, Revarsă linişte de veci Pe noaptea mea de patimi. Şi de asupra mea rămâi Durerea mea de-o curmă, Căci eşti iubirea mea dentâi Şi visul meu din urmă. Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor faţă: Abia un braţ pe gât i-a pus Şi ea l-a prins în braţe... Miroase florile-argintii Şi cad, o dulce ploaie, Pe creştetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Şi-ncetişor Dorinţele-i încrede: - Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru şi în gând, Norocu-mi luminează! El tremură ca alte dăţi În codri şi pe dealuri, Călăuzind singurătăţi De mişcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut În mări din tot înaltul: - Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece. 1883, aprilie Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 00:53 Mihai Eminescu Singurătate Cu perdelele lăsate, Şed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Ţârâiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Şi se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a ţesut păinjeniş Şi prin cărţile în vravuri Umblă şoarecii furiş. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Şi ascult cum învelişul De la cărţi ei mi le rod. Ah! de câte ori voit-am Ca să spânzur lira-n cui Şi un capăt poeziei Şi pustiului să pui; Dar atuncea greieri, şoareci, Cu uşor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. Câteodată... prea arare... A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună cleampa... Este Ea. Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină, În privazul negru-al vieţii-mi E-o icoană de lumină. Şi mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau şoptind cu draga Mână-n mână, gură-n gură. Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 00:54 Mihai Eminescu O, rămâi "O, rămâi, rămâi la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu ştiu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinţ, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri şi cuminţi; Şi prin vuietul de valuri, Prin mişcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi; Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Şi privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pădurea, Bolţi asupră-mi clătinând; Şuieram l-a ei chemare Ş-am ieşit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aş întoarce A-nţelege n-o mai pot... Unde eşti, copilărie, Cu pădurea ta cu tot? Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 02:05 Mihai Eminescu Ce e amorul? Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Şi tot mai multe cere. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ţi-l leagă, Încât să n-o mai poţi uita Viaţa ta întreagă. Dar încă de te-aşteaptă-n prag În umbră de unghere, De se-ntâlneşte drag cu drag Cum inima ta cere: Dispar şi ceruri şi pământ Şi pieptul tău se bate, Şi totu-atârnă de-un cuvânt Şoptit pe jumătate. Te urmăreşte săptămâni Un pas făcut alene, O dulce strângere de mâini, Un tremurat de gene. Te urmăresc luminători Ca soarele şi luna, Şi peste zi de-atâtea ori Şi noaptea totdeauna. Căci scris a fost ca viaţa ta De doru-i să nu-ncapă, Căci te-a cuprins asemenea Lianelor din apă. Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 02:24 Mihai Eminescu Ce te legeni?... - Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ? - De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte. Bate vântul frunza-n dungă - Cântăreţii mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Şi de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândurele, Ducând gândurile mele Şi norocul meu cu ele. Şi se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele, Şi mă lasă pustiit, Vestejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el! Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 02:30 Mihai Eminescu Fiind băiet păduri cutreieram Fiind băiet păduri cutreieram Şi mă culcam ades lângă isvor, Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam S-aud cum apa sună-ncetişor: Un freamăt lintrecea din ram în ram Şi un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopţi întregi am mas, Blând îngânat de-al valurilor glas. Răsare luna,-mi bate drept în faţă: Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un val de arginţie ceaţă, Sclipiri pe cer, văpaie preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceaţă, Sunând din ce în ce tot mai aproape... Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii, Părea c-aud venind în cete cerbii. Alături teiul vechi mi se deshcide: Din el ieşi o tânără crăiasă, Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise, Cu fruntea ei într-o maramă deasă, Cu ochii mari, cu gura-abia închisă; Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă, Călcând pe vârful micului picior, Veni alături, mă privi cu dor. Şi ah, era atâta de frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta Un înger blând cu faţa radioasă, Venind din cer se poate arăta; Iar păru-i blond şi moale ca mătasa Grumazul alb şi umerii-i vădea. Prin hainele de tort subţire, fin, Se vede trupul ei cel alb deplin. 1878 Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 02:32 Mihai Eminescu Iubind în taină... Iubind în taină am păstrat tăcere, Gândind că astfel o să-ţi placă ţie, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. Dar nu mai pot. A dorului tărie Cuvinte dă duioaselor mistere; Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere A celui suflet ce pe al meu ştie. Nu vezi că gura-mi arsă e de sete Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi. Copila mea cu lungi şi blonde plete? Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi, C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete. Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi. Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 02:35 Mihai Eminescu Când amintirile... Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. Deasupra casei tale ies Şi azi aceleaşi stele, Ce-au luminat atât de des Înduioşării mele. Şi peste arbori răsfiraţi Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrăţişaţi Şoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi îşi jurau Credinţă pe toţi vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stângă, Când valurile de izvor N-au încetat să plângă, Când luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-şi, Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci şi galeşi? Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 02:40 Mihai Eminescu Freamăt de codru Tresărind scânteie lacul Şi se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Şi ascult de la răcoare Pitpalacul. Din izvoare şi din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine ştie să le-asculte? Ale păsărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Şi vorbesc cu-atât de multe Înţelesuri. Cucu-ntreabă: - Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă şi iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora. Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-şi deie Şi de braţe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist izvorul: - Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-şi, Faţa-n apa mea privindu-şi Să m-atingă visătoare Cu piciorul? Am răspuns: - Pădure dragă, Ea nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneţi De visaţi la ochii vineţi, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă. Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăş! O poveste încântată Care azi e-ntunecată... De-unde eşti revino iarăşi, Să fim singuri! Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 03:06 Mihai Eminescu Misterele nopţii Când din stele auroase Noaptea vine-ncetişor, Cu-a ei umbre suspinânde, Cu-a ei silfe şopotinde Cu-a ei vise de amor; Câte inimi în plăcere Îi resaltă uşurel! Dar pe câte dureroase Cântu-i mistic le apasă, Cântu-i blând, încetinel. Două umbre, albicioase Ca şi fulgii de ninsori, Razele din alba lună Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cântă-n plângeri, Plâng în noapte dureros, Şi se sting ca două stele, Care-n nuntă, uşurele, Se cunun căzânde jos. Într-un cuib de turturele Ca şi fluturii de-uşor Saltă Eros nebuneşte, Îl desmiardă, l-încălzeşte Cu un vis de tainic dor; Iar în norul de profume Două suflete de flori Le desparte-al nopţii mire Cu fantastica-i şoptire, Le resfiră, până mor. Când pe stele aurie Noaptea doarme uşurel, Câte inime râzânde, Dar pe câte suspinânde Le delasă-ncetinel! Dar aşa ne e destinul, Vitreg prea adeseori, Unui lumea i-acordează, Iar pe altul îl botează Cu-a lui rouă de plânsori. Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 12:37 De la: mytcor, la data 2009-01-15 10:02:25 Mihai Eminescu Doina De la Nistru pân' la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin şi pân' la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Şi străinul te tot paşte De nu te mai poţi cunoaşte. Sus la munte, jos pe vale Şi-au făcut duşmanii cale, Din Sătmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă, Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui, Şi-i străin în ţara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg duşmanii în puhoi Şi s-aşează pe la noi; Şi cum vin cu drum de fier Toate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra străinătate; Numai umbra spinului La uşa creştinului. Îşi dezbracă ţara sânul, Codrul - frate cu românul - De secure se tot pleacă Şi izvoarele îi seacă - Sărac în ţară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mâncă-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Şi neamul nemernicia! Ştefane, Măria ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija sfinţilor În sama părinţilor, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu, Ca să-ţi mântui neamul tău! Tu te-nalţă din mormânt, Să te-aud din corn sunând Şi Moldova adunând. De-i suna din corn o dată, Ai s-aduni Moldova toată, De-i suna de două ori, Îţi vin codri-n ajutor, De-i suna a treia oară Toţi duşmanii or să piară Din hotară în hotară - Îndrăgi-i-ar ciorile Şi spânzurătorile! Eminescu La zidirea Soarelui, se stie, Cerul a muncit o vesnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasare maiastra, Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu. Suntem în cuvânt si-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu drepate, De avem sau nu drepate, Eminescu sa ne judece. Mi-l fura, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri. Ma uscam de dor, în piept cu plânsul, Nu stiam ca dor mi-era de dânsul, Nu stiam ca doina mi-o furara Cu stravechea si frumoasa Tara- Eminescu. Acum am si eu pe lume parte: Pot îmbratisa maiastra-ti carte, Stiu ca frate-mi esti si-mi esti parinte, Acum nimeni nu mapoate minte. Bine ai venit în casa noastra, Neamule, tu, floare mea albastra-Eminescu. Suntem în cuvânt si-n toate Floare de latinitate, Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu drepate, Eminescu sa ne judece! de Grigore Vieru Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 12:56 Mihai Eminescu Copii eram noi amândoi Copii eram noi amândoi, Frate-meu şi cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam şi înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Şi el citea pe Robinson, Mi-l povestea şi mie; Eu zideam Turnul-Vavilon Din cărţi de joc şi mai spuneam Şi eu câte-o prostie. Adesea la scăldat mergeam În ochiul de pădure, La balta mare ajungeam Şi l-al ei mijloc înotam La insula cea verde. Din lut acolo am zidit, Din stuful des şi mare, Cetate mândră la privit, Cu turnuri mari de tinichea, Cu zid împreşurată. Şi frate-meu ca împărat Mi-a dat mie solie, Să merg la broaşte nempăcat, Să-i chem în bătălie - Să vedem cine-i mai tare. Şi împăratul broaştelor, C-un oacacŕ de fală, Primi - poruncě ostirilor Ca balta s-o răscoale. Şi am pornit război. Vai! multe broaşte noi am prins - Îmi pare chiar pe rege - Şi-n turnul negru le-am închis, Din insula cea verde. Spre sar-am făcut pace. Şi drumul broaştelor le-am dat. Săltau cu bucurie, Îbalt-adânc s-au cufundat Ca să nu mai revie. Noi am pornit spre casă. Atunci răsplata am cerut Pentru a mele fapte - Şi frate-meu m-a desemnat De rege-n miazănoapte Peste popoare-ndiane. Motanul alb cel vistier, Mânzac cel chior ministru - Când de la el eu leafa-mi cer, El miaună sinistru. Cordial i-am strâns eu laba. Şi împăratul milostiv Mi-a dat şi de soţie, Pe fiica lui cu râs lasciv Şi ţapănă, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli. Am mulţămit cu umil semn, - Drept mantie-o prostire - M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mânăstire, Într-un cotlonde sobă. Şi ah! şi dragă-mi mai era! Vorbeam blând cu dânsa, Dară ea nu-mi răspundea Şi de ciudă eu atunci Am aruncat-o-n foc. Şi pe şură ne primblam Peste stuf şi paie Şi pe munţi ne-nchipuiam. Cu fiece bătaie Mărsileam alături. Şi pe cap mi se îmfla Casca de hârtie. O batistă într-un băţ. Steag de bătălie. Cântam: Trararah! Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a închis În străinătate - Poate-s deschişi şi-n groapă! Dar ades într-al meu vis Ochii mari albaştri Luminează - un surâs Din doi vineţi aştri Sufletu-mi trezeşte. Eu? Mai este inima-mi Din copilărie? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ah! îmi îmblă ades prin gând O cântare veche. Parcă-mi ţiuie-aiurind Dulce în ureche: Lume, lume şi iar lume! Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 19:06 Mihai Eminescu Amorul unei marmure Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată Gemândul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc, Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranţa, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin, Nimic decât o rază din faţa ta senină, Din ochiul tău senin. Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubeşte-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc, Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc. Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie, Aş pune lege lumii râzândul tău delir, Aş face al tău zâmbet un secol de orgie, Şi lacrimile-ţi mir. Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie Icoana ce-a iubit. Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro 949 mesaje Membru din: 4/05/2010 Oras: Oradea	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 19:31 Ebony... Vino-n codru la izvorul Care tremura pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Si in bratele-mi intinse Sa alergi, pe piept sa-mi cazi, Sa-ti desprind din crestet valul, Sa-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei sedea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar in par infiorate Or sa-ti cada flori de tei. Fruntea alba-n parul galben Pe-al meu brat incet s-o culci, Lasand prada gurii mele Ale tale buze dulci. Vom visa un vis ferice, Ingana-ne-vor c-un cant Singuratice izvoare, Blanda batere de vant; Adormind de armonia Codrului batut de ginduri, Flori de tei deasupra noastra Or sa cada randuri-randuri.
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 19:46 ...bad....,
Fosta membra 9am.ro 949 mesaje Membru din: 4/05/2010 Oras: Oradea	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 19:56 De la: Ebony, la data 2010-05-30 19:46:57...bad...., iti soptesc eu mai multe peste aprox. doua saptamani
Fosta membra 9am.ro 310 mesaje Membru din: 22/04/2010	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 20:09 De la: bad, la data 2010-05-30 19:56:04 De la: Ebony, la data 2010-05-30 19:46:57...bad...., iti soptesc eu mai multe peste aprox. doua saptamani Dureaza cam mult ! Sau ai pierdut startul ! Vezi sa nu ajungi pe locul 4 din 3 concurenti ! Sau te deplasezi cu carutza ? Ai grija la coviltir . Sa nu uiti busola ...sa tii permanent nordul ...chiar daca soaptele tale o iau spre sud ... Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro 1159 mesaje Membru din: 27/05/2010	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 20:16 In sfirsit pleaca in Ukraina! Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro 949 mesaje Membru din: 4/05/2010 Oras: Oradea	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 20:18 De la: Ebony, la data 2010-05-30 19:46:57...bad...., Ebony, un robert birch, pentru tine: Din locul in care stau , cuibarit intre coapsele tale fragede zaresc intinzand-se inaintea mea peisajul spectaculos al frumosului tau trup. Nasul imi este inconjurat de tufisul salbatic care tasneste peste defileul osos. Ascunsa mea limba a descoperit fantana feminitatii tale , iar gustul tau pamantean e dulce in gura mea. Ochii imi calatoresc de-a lungul campiei plate a abdomenului tau fin , poposind in acel mic crater in care un inel de aur decoreaza o tentatie mult departata de mine. Este o pajiste rostogolita pana la poalele spumoase ale sanilor tai . Mici munti fermi , un cuplu perfect, doua varfuri gemene , fiecare incununat cu arogantul lui sfarc stapanit de o stare alerta , ca si cum ar cere o delicata atentie. Dincolo de acesti munti , pieptul si gatul tau dau la iveala roseata fierbinte a excitarii tale asemeni florilor care anunta primavara. Ochii imi calatoresc dincolo de barbie , descoperindu-ti buzele pline care descopera starea ta completa de placere interioara , marginile gurii indoite intr-un suras ambiguu. Pleoapele iti acopera strans ochii privind adanc in tine. Parul auriu iti incadreaza inmanunchiat chipul frumos in timp ce esti absorbita de avalansa excitarii tale. Fata ta nu pare sa imi mai recunoasca prezenta adancita cum esti in extazul placerilor tale sexuale. Concentrat asupra placerii ce ti-o ofer , imi inchid ochii , capturand in ei peisajul trupului tau . Imaginea ta de nesters mi s-a imprimat in minte si , in fantezia mea , te voi sorbi intru totul. Gura mea te va devora , aducandu-te in mine , vei deveni o parte din mine , iar eu, una din tine , pana cand campiile se vor ridica la cer , muntii se vor cutremura si peisajul trupului tau va erupe cu furie din interiorul straturilor celor mai profunde ale sufletului tau pasional. Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro 310 mesaje Membru din: 22/04/2010	Postat pe: 30 Mai 2010, ora 20:21 De la: bad, la data 2010-05-30 20:18:08 De la: Ebony, la data 2010-05-30 19:46:57...bad...., Ebony, un robert birch, pentru tine: Din locul in care stau , cuibarit intre coapsele tale fragede zaresc intinzand-se inaintea mea peisajul spectaculos al frumosului tau trup. Nasul imi este inconjurat de tufisul salbatic care tasneste peste defileul osos. Ascunsa mea limba a descoperit fantana feminitatii tale , iar gustul tau pamantean e dulce in gura mea. Ochii imi calatoresc de-a lungul campiei plate a abdomenului tau fin , poposind in acel mic crater in care un inel de aur decoreaza o tentatie mult departata de mine. Este o pajiste rostogolita pana la poalele spumoase ale sanilor tai . Mici munti fermi , un cuplu perfect, doua varfuri gemene , fiecare incununat cu arogantul lui sfarc stapanit de o stare alerta , ca si cum ar cere o delicata atentie. Dincolo de acesti munti , pieptul si gatul tau dau la iveala roseata fierbinte a excitarii tale asemeni florilor care anunta primavara. Ochii imi calatoresc dincolo de barbie , descoperindu-ti buzele pline care descopera starea ta completa de placere interioara , marginile gurii indoite intr-un suras ambiguu. Pleoapele iti acopera strans ochii privind adanc in tine. Parul auriu iti incadreaza inmanunchiat chipul frumos in timp ce esti absorbita de avalansa excitarii tale. Fata ta nu pare sa imi mai recunoasca prezenta adancita cum esti in extazul placerilor tale sexuale. Concentrat asupra placerii ce ti-o ofer , imi inchid ochii , capturand in ei peisajul trupului tau . Imaginea ta de nesters mi s-a imprimat in minte si , in fantezia mea , te voi sorbi intru totul. Gura mea te va devora , aducandu-te in mine , vei deveni o parte din mine , iar eu, una din tine , pana cand campiile se vor ridica la cer , muntii se vor cutremura si peisajul trupului tau va erupe cu furie din interiorul straturilor celor mai profunde ale sufletului tau pasional. Unde esti ,tu...veronica micle sau macar tu , valeria micle (Sturdza)... Raporteaza abuz de limbaj
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara	Postat pe: 31 Mai 2010, ora 10:35 Mihai Eminescu Pe aceeaşi ulicioară... Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum, Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Ah, subţire şi gingaşă Tu păşeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Şi lăsându-te la pieptu-mi, Nu ştiam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca şi alte dăţi, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăţi! Raporteaza abuz de limbaj