Info
x
Mihai eminescu
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 1 Iunie 2010, ora 23:39
Mihai Eminescu
Înger de pază  Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze, Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază, Încins cu o haină de umbre și raze, C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins; Dar cum te văzui într-o palidă haină, Copilă cuprinsă de dor și de taină, Fugi acel înger de ochiu-ți învins. Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare, El, veghea mea sfântă, amicul fidel? Ori poate!... O-nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale, Căci tu - tu ești el. 
|
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 21:27
Mihai Eminescu
Cugetările sărmanului Dionis Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde. Și-n această sărăcie, te inspiră, cântă, barde - Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentru-o țigară, s-umplu norii de zăpadă Cu himere!... Dar de unde? Scârțâie de vânt fereasta, În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă. Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne, - măcar totuși are blană. Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger... Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n perete și nevasta - o icoană. Pe pereți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele Nici că au ce să mai sugă. - Într-un roi mai de un stânjen Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește? Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă. Bruh! mi-i frig. - Iată pe mână cum codește-un negru purec; Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las', săracul! Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe dracul, Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "ins!" la ce să-l purec? Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane, Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic. De-ar fi-n lume-un sat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu odată boieria ce-i, sărmane! Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntruna? Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie? Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie, Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod, în găvăună? De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi? Totuna: Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick, Ziua tologit în soare, pândind cozile de șoaric, Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună. Filosof de-aș fi - simțirea-mi ar fi vecinic la aman! În prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarele ce scapăr, Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan. Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam, Aș striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii, Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte, Ce destinul motănimei îl desfășură-nainte! Ah! atei, nu tem ei iadul ș-a lui Duhuri - liliecii? Anathema sit! - Să-l scuipe oricare motan de treabă, Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară? O, motani fără de suflet! - La zgâriet el v-a dat gheară Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba? Ii! că în clondir se stinge căpețelul de lumină! Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat. De-aș putea să dorm încaltea. - Somn, a gândului odină, O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie, Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna: De-oi petrece-ncă cu mâțe și cu pureci și cu luna, Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie! 1872, 1 decembrie
|
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 21:48
Mihai Eminescu
Mortua est! Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape și aur în aer. Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ți rămas încă viu - Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, De ce-ai murit, înger cu fața cea pală? Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când viața-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basmu pustiu și urât. - Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum' cele bune... Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din chaos lumesc. Ș-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi... dar știe oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri, Și multe dureri-s, puține plăceri. A fi? Nebunie și tristă și goală; Urechea te minte și ochiul te-nșală; Ce-un secol ne zice ceilalți o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce o să stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? De e sens într-asta, e-ntors și ateu, Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 21:53
Mihai Eminescu
Povestea codrului Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb. Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și izvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă izvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase Ciute sprintene de munte - Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine suntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dându-și ramurile-n laturi: - O, priviți-i cum visează Visul codrului de fagi! Amândoi ca-ntr-o poveste Ei își sunt așa de dragi! Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 21:56
Mihai Eminescu
Pajul Cupidon... Pajul Cupidon, vicleanul, Mult e rău și alintat, Cu copii se hârjonește, Iar la dame doarme-n pat. De lumină ca tâlharii Se ferește binișor, Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor; Cordeluțe și nimicuri, Iată toate-a lui averi... Darnic când nu vrei nici una Și zgârcit dacă le ceri. În volumul ros de molii Cauți noaptea adevăr Și-ntâlnești lipită-n file Vița-i galbenă de păr. El dă gânduri ne'nțelese Vrâstei crude și necoapte, Cu icoane luminoase O îngână-ntreaga noapte. Când de-o sete sufletească E cuprinsă fata mică - A dormit cu ea alături Ca doi pui de turturică. E sfios ca și copiii, Dar zâmbirea-i e vicleană; Dară galeși îi sunt ochii Ca și ochii de vădană. Gât și umere frumoase, Sânuri albe și rotunde El le ține-mbrățișate Și cu mâinile le-ascunde. De te rogi frumos de dânsul, Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:02
Mihai Eminescu
Povestea teiului - Blanca, știi că din iubire Făr' de lege te-ai născut; Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire! Îmbrăcându-te-n veșmântu-i, Lepădând viața lumii, Vei spăși greșala mumii Și de-o crimă tu mă mântui. - Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel, Tinerețea luminată; Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plângi, gândind aiurea! - Știu mai bine ce-ți priește, Cum am spus, așa rămâne; Pentru drumul cel de mâine De cu azi te pregătește! Mâna Ea la ochi și-o ține, Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atâta-i mai rămâne. Calu-i alb, un bun tovarăș, Înșeuat așteapt-afară, Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. Dar prin codri ea pătrunde Lângă teiul vechi și sfânt, Ce cu flori pân-în pământ Un izvor vrăjit ascunde. Îngânat de glas de ape Cânt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai tare, Mai aproape, mai aproape; Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea, sunând din valuri - Sus în codri de pe dealuri Luna blândă ține strajă. - Ca din farmec Ea tresare, Și privind uimită-n lături, Vede-un tânăr chiar alături, Pe-un cal negru e călare... Oare ochii ei o mint, Sau aievea-i, adevăru-i? Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. Ea privi atunci în jos, Trece mâna pe la tâmple, Iară inima-i se umple De un farmec dureros. El se da tot mai aproape Și cerșea copilărește; Al ei suflet se răpește De închide-a ei pleoape. Cu o mână îl respinge, Dar se simte prinsă-n brațe, De-o durere, de-o dulceață Pieptul, inima-i se strânge. Ar striga... și nu se-ndură, Capu-i cade pe-a lui umăr, Sărutări fără de număr El îi soarbe de pe gură; O desmiardă ș-o întreabă, Iar ea fața și-o ascunde, Și așa de-ncet răspunde Cu o voce dulce, slabă. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc; Se tot duc, se duc mereu, Trec în umbră, pier în vale, Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blându-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet, Mai încet, tot mai încet, Mai departe... mai departe... Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunând din valuri. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:12
Mihai Eminescu
Peste vârfuri Peste vârfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. De ce taci, când fermecată Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei, dulce corn, Pentru mine vre odată?
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:25
Mihai Eminescu
Prin nopti tăcute Prin nopti tacute, Prin lunce mute, Prin vantul iute, Aud un glas; Din nor ce trece, Din luna rece, Din visuri sece, Vad un obraz. Lumea senina, Luna cea plina, Si marea lina Icoana-i sunt; Ochiu-mi o cata In lumea lata. Cu mintea beata Eu plang si cânt. Raporteaza abuz de limbaj |
|
|
|
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:28
Mihai Eminescu
Te duci...  Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci, De-al genei tale gingaș tremur, Atârnă viața mea de veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâine, Ca mâini toți anii s-or urma - O toamnă care întârzie Pe-un istovit și trist izvor; Deasupra-i frunzele pustie - A mele visuri care mor. Viața-mi pare-o nebunie Sfârșită făr-a fi-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă-n brațe te-am ținut. De-atunci pornind a lui aripe S-a dus pe veci norocul meu - Redă-mi comoara unei clipe Cu ani de părere de rău!  Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:37
Mihai Eminescu
Somnoroase păsărele...  Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele - Noapte bună! Doar izvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină - Dormi în pace! Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce - Fie-ți îngerii aproape, Somnul dulce! Peste-a nopții feerie Se ridică mândra lună, Totu-i vis și armonie - Noapte bună! Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 949 mesaje Membru din: 4/05/2010 Oras: Oradea |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:39
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:43
De la: bad, la data 2010-06-02 22:39:32www.ghiseulbancar.ro/articole/67/4466/Eminescu_necenzurat.htm[/quote] Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 949 mesaje Membru din: 4/05/2010 Oras: Oradea |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:45
De la: Ebony, la data 2010-06-02 22:43:01De la: bad, la data 2010-06-02 22:39:32www.ghiseulbancar.ro/articole/67/4466/Eminescu_necenzurat.htm[/quote] Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 22:47
De la: bad, la data 2010-06-02 22:45:16De la: Ebony, la data 2010-06-02 22:43:01De la: bad, la data 2010-06-02 22:39:32www.ghiseulbancar.ro/articole/67/4466/Eminescu_necenzurat.htm[/quote] Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 2 Iunie 2010, ora 23:05
Mihai Eminescu
Venere și Madonă Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Suflet îmbătat de raze și d-eterne primăveri, Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer Și-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin, Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin. Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie, Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc, Și-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie, Când în viața pustiită râde-o rază de noroc. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat, Și-am zvârlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie, Și paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. Ți-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal, Din demon făcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie, Din ochirile-ți murdare, ochiu-aurorei matinal. Dar azi vălul cade, crudo! dismețit din visuri sece, Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheț Și privesc la tine, demon, și amoru-mi stins și rece Mă învață cum asupră-ți eu să caut cu dispreț! Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir, O fecioar-a cărei suflet era sunt ca rugăciunea, Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir. O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie, Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin, Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie, Cu inima stearpă, rece și cu suflet de venin! ... Plângi, copilă? - C-o privire umedă și rugătoare Poți din nou zdrobi și frânge apostat-inima mea? La picioare-ți cad și-ți caut în ochi negri-adânci ca marea, Și sărut a tale mâine, și-i întreb de poți ierta. Șterge-ți ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești suntă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond. 1870, 15 aprilie Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 06:48
Mihai Eminescu
Atât de fragedă... Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pân-în poale Plutești ca visul de ușor. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zâmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăși-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii, Pe fruntea ta purtând coroană - Unde te duci? Când o să vii? Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 07:13
Mihai Eminescu
Ce e amorul? Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ți-l leagă, Încât să n-o mai poți uita Viața ta întreagă. Dar încă de te-așteaptă-n prag În umbră de unghere, De se-ntâlnește drag cu drag Cum inima ta cere: Dispar și ceruri și pământ Și pieptul tău se bate, Și totu-atârnă de-un cuvânt Șoptit pe jumătate. Te urmărește săptămâni Un pas făcut alene, O dulce strângere de mâini, Un tremurat de gene. Te urmăresc luminători Ca soarele și luna, Și peste zi de-atâtea ori Și noaptea totdeauna. Căci scris a fost ca viața ta De doru-i să nu-ncapă, Căci te-a cuprins asemenea Lianelor din apă. Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 07:15
Mihai Eminescu
Departe sunt de tine... Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc. Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Și parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sarutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 07:17
Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a zilei zori, Viața în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți-o doresc! 
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 07:18
Mihai Eminescu
Din străinătate Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncântă, Când toți își au plăcerea și zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară Scăldată în cristalul pârăului de-argint, Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să mai salut o dată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase, poetice șoptiri. Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică, În valea mea natală, ce undula în flori, Să tot privesc la munte în sus cum se ridică, Pierzându-și a sa frunte în negură și nori. Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare, Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut, Ce auzi odată copila-mi murmurare, Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut. Melodica șoptire a râului, ce geme, Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, Cântarea în cadență a frunzelor, ce freme, Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor. Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată În patria-mi iubită, în locul meu natal, Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată Visările juniei, visări de-un ideal. Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire, Prin vinele vibrânde ghețoasele-i fiori, Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire, În visuri fericite m-ar duce către nori. 1866, 17/29 iulie Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 720 mesaje Membru din: 3/06/2010 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 18:44
 O visul meu cel mai slăvit, Frumos și cel din urmă, Așa cum dulce te-ai ivit Te stinge și te curmă. Căci e demult de când am pus Inimii mele pază, Și-i mult mai mult de când i-am spus Iubirii să nu crează. Și prea târziu să mai aprind Azi dragostei făclie, Și-n mintea mea să mai cuprind O dulce nebunie. Destul c-o clipă l-am iubit, Și-o clipă i-am dus dorul, Te stinge vis cum te-ai ivit Stingându-mi și amorul. Veronica Micle 
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:26
La o artistă
Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gîndi un serafin, Cînd pe lira-i tînguioasă Mîna cîntecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cîntare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Mihai Eminescu 1868 Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:28
Locul aripelor
Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur, Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut. Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea ești tu, copilă! Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz, Să deschei corsetul ista... Tu roșind să râzi gentilă, Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepții albi, rotunzi Și să strecor a mea mână după gâtu-ți de zăpadă! Tu roșești... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai ști ce caut eu... Ai surâde și-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă, Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău. Cungiurând c-un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea, Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu, Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-aș căta-n delirul meu! Locul ciunt unde aripa se-nalță albă c-argintul Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit, Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul Te-ai uitat... și-n lumea asta ca copilă te-ai trezit. Mihai Eminescu 1869 Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:33
Steaua vieții
Când norii, palate fantastice negre, Cu geamuri prin cari se vede zafir, Ascult-ale mărei lungi cântece-alegre, Când stele se mir, Atunci printr-o geană de nouri, deschisă, Din ochiu-i albastru se vede o stea, Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise, C-o rază de nea. O, steauă iubită ce-abia stai prin stele, Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori, Ai milă și stinge lungi zilele mele Cobori, o, cobori! Mihai Eminescu 1871 Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:36
De vorbiți mă fac că n-aud...
De vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu vă laud: Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud; Dară nime nu m-a face Să mă ieu dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevărul Numa-n inima-mi să-l caut. Mihai Eminescu 1876 Raporteaza abuz de limbaj |
|
Aryn 140 mesaje Membru din: 4/06/2010 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:41
De la: mytcor, la data 2010-06-04 20:36:14 De vorbiți mă fac că n-aud...  Una dintre preferatele mele... 
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:46
De la: Aryn, la data 2010-06-04 20:41:13De la: mytcor, la data 2010-06-04 20:36:14 De vorbiți mă fac că n-aud...  Raporteaza abuz de limbaj |
|
Aryn 140 mesaje Membru din: 4/06/2010 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 20:51
De la: mytcor, la data 2010-06-04 20:46:36De la: Aryn, la data 2010-06-04 20:41:13De la: mytcor, la data 2010-06-04 20:36:14 De vorbiți mă fac că n-aud... Din categoria " de zi cu zi" 
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Ebony 14969 mesaje Membru din: 5/01/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 22:29
Mihai Eminescu
De câte ori, iubito... De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Suntem tot mai departe deolaltă amândoi, Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
Raporteaza abuz de limbaj |
|
Fosta membra 9am.ro 720 mesaje Membru din: 3/06/2010 |
Postat pe: 4 Iunie 2010, ora 22:42
De la: Ebony, la data 2010-06-04 22:29:17Mihai Eminescu De cate ori iubito ???  
Raporteaza abuz de limbaj |
|
|
|
