Info
x
Sa ne cunoastem credinta ortodoxa
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 00:53
De la: homemarcel0, la data 2009-01-10 00:46:16De la: maria_tudorie, la data 2009-01-10 00:41:41Marcelll 
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 00:58
De la: homemarcel0, la data 2009-01-10 00:46:59De la: Andu30, la data 2009-01-10 00:46:16De la: homemarcel0, la data 2009-01-10 00:41:18De la: maria_tudorie, la data 2009-01-09 09:13:54Moon, nu prea corect "sa ne cunoastem credinta ortodoxa" Da.. am vazut.. dar trebuie sa te gandesti ca unii dintre ei nu sunt rau intentionati si au fost dusi in ratacire si din faptul ca nu stiau mai nimic despre ortodoxie. Biserica Ortodoxa a fost foarte vitregita pe timpul comunismului care a lovit si el in Biserica cat de mult a putut si cand au venit oamenii astia cu invataturi straine li s-a parut mai usor de digerat si au picat in plasa. Daca tu arunci in ei cu pietre, o sa-i intaranti si mai mult in ratacire.. si crede-ma nu le vei face nici un bine... Crede-ma dupa intrebari imi dau seama ca unii cred ca noi facem asa lucrurile aiurea fara sens si fara baza apostolica, de multe ori ne acuza de parca am fi catolici... nu se stie mai nimic despre ortodoxie..
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:03
Noapte buna,
Prieteni mei dragi Dumnezeu sa va binecuvinteze cu multa intelepciune si pace . |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:03
Marcel
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:04
ANDU
Bine te-am regasit....Dumnezeu sa te bincuvanteze....si pacea lui sa fie in inima celor cel iubesc cu ADEVARAT..... Va salut pe TOTI crestini de pe acest forum...fiind musafir aici astept sa ma primiti ca atare....UNDE-I GAZDA CASEI??? 
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:04
Daca as da la o mie de oameni cate o biblie in mana si i-as inchide separat cu biblia un an de zile, va garantez ca ar iesi dupa anul asta o mie de noi hristosi...
Interpretarea bibliei trebuie sa fie dupa cuvantul apostolilor, nu va lasati amagiti de mandrie ca puteti interpreta singuri biblia. Hristos i-a trimis pe apostoli sa invete neamurile nu sa le puna cateva scrieri in mana si sa descopere neamurile singure pe Hristos. Hristos vrea sa credem in El intr-un anumit fel, de aceea i-a ales pe apostoli sa-i infiinteze Biserica. El ne-a aratat CALEA prin apostolii lui.. si a facut foarte bine cum a facut...
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:09
De la: symy, la data 2009-01-10 01:04:15ANDU Bine ai venit (in weekend am mai mult timp la dispozitie sa scriu)... Cred ca e mai bine aici decat pe forumul facut de lerodana. In general nu ne intelegem noi la principiile fundamentale ale credintei, dar sa mai vorbim de a doua venire a lui Hristos... Poate inainte de orice cearta inutila, ar fi bine sa se stie principiile credintei ortodoxe pentru ca tare mult difera de altele si are cu totul alta baza...
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:10
Andu in Biblie sta scris;...in biserica sant ;apostoli,invatatori,presbiteri...ect....nu stiu unde scrie....dar ce facem cu ei....la ce folosesc in Biserica???
|
|
|
|
|
homemarcel0 1937 mesaje Membru din: 19/12/2008 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:13
De la: maria_tudorie, la data 2009-01-10 01:03:34Marcel: .... 
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:13
de la Andu30... Biblia este o carte scrisa de oamenii unei Biserici sa nu uiti asta. Hristos nu a scris cu mana lui nimic din Biblie. Oamenii care au scris Biblia (Noul Testament) apartineau in momentul in care au scris cartile din Biblie unei Biserici. Oamenii despre care se scrie in Biblie au fost si ei membrii aceleiasi Biserici si au mai scris si ei carti. De ce crezi tu ca poti interpreta mai bine ca ei ce scrie in biblie? Nici cele mai elementare lucruri n-ai stiut ?... da, nu Hristos a scris cu mana Lui ... Dar oare n-ai gasit scris ca : NICI-O PROROCIE N-A FOST ADUSA PRIN VOIA OAMENILOR ,CI OAMENII AU VORBIT DE LA DUMNEZU MANATI DE DUHUL SFANT. Primul scriitor al bibliei a fost Moise, si el n-a facut parte atunci din nici-o biserica ,ci el era doar un pastor...deci nu facea parte atunci din nici-o biserica ok? Iar ultimul scriitor al bibliei a fost apostolul Ioan, care era exilat pe insula Patmos , si a scris apocalipsa ...(deci atunci nu facea parte din nici-o biserica )si nu exista nici-un om pe insula la data aceea. Deci cum a scris apocalipsa dupa tine ??????? AUTORUL BIBLIEI ESTE DUHUL SFANT..iar daca tu nu vrei sa crezi e problema ta . DOCUMENTEAZA-TE INAINTE DE A FACE UN IDOL DINTR-O IDEIE . |
|
homemarcel0 1937 mesaje Membru din: 19/12/2008 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:17
De la: gabita, la data 2009-01-10 01:13:34 ... nu ar fi mai simplu sa il asculti ANDU ? ... |
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:25
De la: gabita, la data 2009-01-10 01:13:34 ?????????????????? Tu chiar crezi ce ai scris???
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:28
De la: symy, la data 2009-01-10 01:10:00Andu in Biblie sta scris;...in biserica sant ;apostoli,invatatori,presbiteri...ect....nu stiu unde scrie....dar ce facem cu ei....la ce folosesc in Biserica??? EXACT SYMY EXACT!!! Era normal sa scrie asa despre o Biserica deja existenta... cu o organizare deja facuta...
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:33
De la: gabita, la data 2009-01-10 01:13:34 Imi place sa-l dau exemplu pe Luca care nu l-a cunoscut personal pe Hristos. A scris Evanghelia si Faptele Apostolilor prin anul 65 dupa Hristos. Deci LA 30 DE ANI dupa rastignire!!! Si mai mult decat atat a scris Evanghelia numai din marturiile altora (printre care si Maica Domnului - poti vedea in Evanghelia lui Luca amanunte despre Maica Domnului care nu sunt in celelalte Evanghelii)
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:37
Timp de 30 de ani apostolii au impanzit lumea cu cuvantul lui Dumnezeu si tu imi spui ca nu era Biserica. In Biserica Ortodoxa sunt consemnate toate vietile apostolilor, a Sfantului Luca de care ti-am vorbit, si vietile multor ucenici ai apostolilor. Iar Biblia a fost alcatuita in aceasta forma tot de Biserica care a eliminat mai multe evanghelii si a pastrat doar cele 4 pe care le stii, nu mai stiu exact cand, cred ca la Niceea (anul 325).
Deci cred ca incercai sa spui ca Duhul Sfant a insuflat Biserica lui Hristos cand a hotarat ce carti sa contina Biblia.
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 01:47
De la: homemarcel0, la data 2009-01-10 01:17:45De la: gabita, la data 2009-01-10 01:13:34 Daca ne iubim aproapele cred ca ar trebui sa-i explicam ca teoria asta cu biblia care contine tot adevarul e scoasa de Luther din pungutza lui magica cu inovatii. Crede-ma sunt multi care nu stiu sau uita ca Biserica a fost pusa de apostoli. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a invatat, prin toate cate a facut intre oameni, cele ale imparatiei lui Dunmezeu. Dupa aceea i-a invrednicit de deosebita cinste de a propovadui Sfanta Evanghelie si de a savarsi fapte minunate. Adresandu-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : “Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21-23). Sfintii apostoli, cum aflam din Sfanta Scriptura, au savarsit Sfanta Taina a Preotiei prin punerea mainilor, adica: “hirotonandu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in Care crezusera” (Fapte XIV, 23), dar avand grija “sa nu puna prea degraba mainile peste nimemi” (1 Tim. V, 22), sa fie cu multa grija, pentru ca Preotia este lucrarea Duhului Sfant (Fapte XX, 28).
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
homemarcel0 1937 mesaje Membru din: 19/12/2008 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 03:41
|
|
Fosta membra 9am.ro 311 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 04:03
E aici gazda, symy, doar ca netu' nu era.
In primul rand tin sa va multumesc tuturor ca sunteti pe topicul asta; am speranta ca ne va fi folositor tuturor de aici, imbogatindu-ne cu informatii pe care nu le aveam inainte sau le aveam doar trunchiate. In al doilea rand, tin sa va spun ca sunt atat de fericita! Doamne Doamne a vrut ca in sfarsit sa gasesc si Biblia tradusa de Bartolomeu Anania in varianta on-line. In fine vom avea cu totii aceeasi sursa, aceeasi traducere a Bibliei Ortodoxe care, sper, astfel ne va feri de discutii gen: dar tu unde ai citit asta ca la mine nu scrie asa! Ce e foarte bine iarasi la aceasta traducere a Bibliei este ca explica tot timpul diferentele dintre cele trei textus receptus (ale ortodocsilor, catolicilor si protestantilor) si asa vom putea intelege si cum s-au produs diferentierile teologice. Iata linkul pe care am speranta ca il vom folosi toti cu incredere pentru a avea o baza comuna a discutiei. www.dervent.ro/biblia.php Multumesc mult ca sunteti aici, iar in mesajul urmator am sa dau un citat care va explica in sfarsit ce e cu Septuaginta, Vulgata si Textul Masoretic cu care v-am "amenintat" atat.
|
|
Fosta membra 9am.ro 311 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 04:18
Sper ca si ateii sau cei care pur si simplu spun ca Biblia este un basm, vor citi cu atentie aceste randuri care vorbesc si despre Istoria Textului Biblic.
"Canonul biblic. Biblia, în întregul ei, se alcãtuieºte din douã mari secþiuni: Vechiul Testament, care cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii pânã spre secolul II î. H.; Noul Testament, care cuprinde viaþa ºi învãþãtura Mântuitorului Iisus Hristos, istoria primelor ºase decenii ale creºtinismului ºi istoria mântuirii universale în perspectivã eshatologicã ( Apocalipsa, nota mea ). Totalitatea cãrþilor cuprinse în Sfânta Scripturã constituie „canonul“ biblic. Cuvântul vine de la grecescul kanón, care înseamnã „normã“, „regulã“, „principiu director“. Aºadar, o carte canonicã este învestitã cu autoritate normativã în materie de credinþã; conþinutul ei dogmatic devine obligatoriu. Aceastã asociere între cuvântul „canon“ ºi „Sfânta Scripturã“ ca tezaur al credinþei a fost fãcutã mai întâi de Origen (sec. III d. H.) ºi dusã mai departe de cãtre Sfinþii Pãrinþi ai Bisericii. Pe de altã parte, cuvântul „Biblie“ vine de la grecescul biblíon (cu genitivul biblíou), care la început a însemnat „hârtie (sau orice material) de scris“, apoi ºi-a generalizat înþelesul de „carte“. Limba latinã însã a preluat pluralul substantivului: biblía ºi a fãcut din el singularul bíblia (cu genitivul bíbliae), mutând ºi accentul pe prima silabã. Aceasta s`a întâmplat tot în vremea lui Origen, dar a devenit un bun comun în secolul urmãtor, mai ales de când Sfântul Ioan Gurã de Aur a afirmat cã „Biblia este o adunare de multe cãrþi care, toate la un loc, alcãtuiesc una singurã“. Sã nu se creadã însã cã circulaþia acestui cuvânt a început odatã cu Origen. Cu nouã secole înainte, profetul Daniel vorbea de „cãrþile“ profetice de dinaintea lui (Dn 9, 2), iar în prima carte a Macabeilor se face pomenire de „cãrþile cele sfinte“ pe care Israeliþii le aveau în mânã ºi cu care se mângâiau la vreme de necaz (1 Mac 12, 9). Paralel cu termenul „Biblie“ a circulat ºi acela de „Scripturi“ sau „Scripturã“. Epoca Vechiului Testament cunoºtea trei categorii de cãrþi sfinte: a) „Legea“ (Tora), care desemna „Pentateuhul“ sau Cele cinci Cãrþi ale lui Moise; denumirea venea de la Legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, prin cele douã table, pe muntele Sinai, ºi care constituia nucleul întregii opere (Iº 20, 2-17); i se mai spunea „Legea lui Moise“ sau, mai târziu, chiar dupã numele autorului: „Moise“ (Lc 16, 29); b) „Profeþii“, prin care se înþelegeau cãrþile profetice; c) „Scripturile“, denumire pentru celelalte categorii de scrieri ale Vechiului Testament: istorice, poetice ºi sapienþiale. Cu toate acestea, împãrþirea avea un caracter foarte general, una ºi aceeaºi referinþã putând trimite la o categorie sau alta; delimitãri mai limpezi s`au fãcut de-a lungul vremii, pe mãsurã ce se alcãtuia canonul. În Noul Testament, cãrþile celui Vechi (care nu s`a numit aºa decât în funcþie de cel Nou) sunt întâlnite sub numele de „Scripturã“ (ex. Lc 4, 21) (deºi citatul e din cartea profeticã a lui Isaia), „Scripturile“ (ca în Mt 21, 42) sau „Sfintele Scripturi“ (Rm 1, 2; 2 Tim 3, 15). În timp, cuvintele greceºti gramma ºi grafé = „scriere“ au fost preluate de limba latinã prin termenul scriptura = „scriere“, dar cu acelaºi înþeles generic ca al lui biblia, ceea ce înseamnã cã e corect sã se spunã: Biblia sau Sfânta Scripturã. Revenind la canonul biblic, e evident cã a învesti sau a nu învesti o carte cu autoritate normativã este un act în parte omenesc, dar el presupune mai întâi existenþa cãrþii, respectiv, a cãrþilor. Acestea însã, în foarte multe cazuri, au fost precedate de o literaturã oralã pe care ele au preluat-o selectiv ºi au consemnat-o în genuri distincte sau amestecate. E sigur cã Moise, întâiul autor biblic, a relatat evenimentele de dinaintea sa nu numai pe baza unor documente scrise, ci ºi pe aceea a unor tradiþii orale, care se transmiteau din generaþie în generaþie. Tot atât de sigur este cã evangheliºtii (mai ales cei ce n`au fost ucenici direcþi ai Mântuitorului, cum sunt Marcu ºi Luca) ºi-au alcãtuit scrierile preluând istorisirile care circulau prin viu grai. Oralitatea însã presupunea sacralitate, ceea ce fãcea ca aceste scrieri sã aibã o descendenþã foarte riguroasã, controlatã de sentimentul ºi certitudinea cã ele nu relateazã simple fapte omeneºti, ci, dimpotrivã, evenimente pe care Dumnezeu le-a provocat sau în care S`a implicat direct ºi personal. Ele erau recitate public în împrejurãri solemne ºi deseori se constituiau în imnuri liturgice. Aºadar, în momentul în care autorii sacri le consemnau în scris, ele aveau deja învestirea unor texte revelate care se integrau în structura unei scrieri de inspiraþie dumnezeiascã. Asistenþa divinã acoperea astfel atât fragmentele vechi-orale cât ºi pe cele nou-scrise, ceea ce înseamnã cã atât Tradiþia care a precedat Scriptura cât ºi Scriptura propriu-zisã poartã în ele atributele insuflãrii supranaturale, a acelei înrâuriri de deasupra care-l fãcea pe autor sã asculte de chemarea lui Dumnezeu, sã selecteze ceea ce era de selectat din predania oralã, sã-ºi redacteze textul în concordanþã cu revelaþia divinã – dar ºi cu natura propriei sale personalitãþi – ºi sã fie sigur cã în tot ceea ce scrie nu greºeºte. Din acest punct de vedere, „toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu“ (2 Tim 3, 16), dar termenul de referinþã „toatã“ nu a avut întotdeauna acelaºi conþinut. A fost nevoie de secole pânã când autoritatea rabinicã mai întâi ºi autoritatea Bisericii mai apoi sã decidã care anume din cãrþile Vechiului ºi Noului Testament poartã în ele atributul inspiraþiei dumnezeieºti ºi pot fi incluse în ceea ce se cheamã „canonul biblic“. La capãtul tuturor acestor cerneri ºi discerneri s`a putut stabili cã Vechiul Testament conþine 39 de cãrþi canonice, recunoscute ca atare de cãtre tradiþia iudaicã, pe de-o parte, ºi de Biserica Ortodoxã, pe de alta. Acestora li se adaugã alte 14 cãrþi, pe care ambele tradiþii le considerã doar „bune de citit“, adicã ziditoare de suflet, conþinutul lor nefiind obligatoriu pentru actul de credinþã în sine. Numele tuturor cãrþilor canonice ºi necanonice ale Vechiului Testament se aflã înscrise în „Cuprinsul“ ediþiei de faþã. Reþinem însã ºi faptul cã Biserica Romano-Catolicã recunoaºte în Vechiul Testament 56 de cãrþi canonice, adicã pe cele 39 canonice ºi 14 necanonice ale Bisericii Ortodoxe, cãrora le adaugã încã 3 titluri. Detaliile acestei probleme rãmân, desigur, pe seama specialiºtilor, dar se cuvine menþionatã nuanþa cã teologii romano-catolici le numesc „protocanonice“ pe cele 39, ca primite de la început în canon (sec. IV), ºi „deuterocanonice“ pe celelalte, ca acceptate în canon mult mai târziu, prin Conciliul tridentin (sec. XVI). La rândul lor, protestanþii le recunosc pe cele 39 drept canonice, dar pe cele „bune de citit“ le numesc „apocrife“, denumire sub care ortodocºii catalogheazã numai acele scrieri pseudo-biblice pe care Biserica le-a respins constant din structura canonului biblic. Cât despre Noul Testament, el cuprinde 27 de cãrþi canonice, recunoscute ca atare încã din secolul IV (Sinodul local din Laodiceea, anul 360) ºi secolul VIII (Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul 787) ºi rãmase astfel în conºtiinþa ºi practica Bisericilor Ortodoxe ºi ale celei Romano-Catolice. Istoria textului biblic. Dacã admitem cã toþi autorii Bibliei au fost teo-logi = „cuvântãtori de Dumnezeu“, e bine de amintit cã, prin rostire, teologia lor a devenit filologie. De aci, anevoiosul nostru drum, prin secole ºi milenii, de a strãbate straturile filologice spre a ajunge din nou la teologie. Aceasta este munca îndeosebi a teologilor bibliºti, cei ce cautã, descoperã ºi studiazã manuscrise, cei ce le alcãtuiesc în ediþii critice, cei ce traduc sau revizuiesc, cei ce comparã ºi comenteazã. E drumul pe care cititorul obiºnuit al Bibliei, cu cartea`n mânã pe de-a gata, nu-l cunoaºte. Dacã Noul Testament nu ridicã probleme textuale majore, textul Vechiului Testament, în schimb, e ºi astãzi obiectul unor diferenþe de opinii ºi opþiuni, conturate de-a lungul timpului ºi rãspândite pe arii foarte largi, în funcþie mai ales de apartenenþele confesionale. Cu foarte puþine excepþii, cãrþile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraicã, pe durata a douãsprezece secole (se estimeazã cã anul 1250 î. H. este acela în care Moise a primit tablele Legii pe muntele Sinai). Cãrþile au fost scrise, desigur, în principal pentru Evrei. Aceºtia însã s`au dispersat în timp, marea lor majoritate alcãtuind ceea ce se numeºte „diaspora“ (împrãºtiere). Fatalmente, cei din diaspora ºi-au pierdut limba maternã. Dar nu numai ei; o datã cu întoarcerea din captivitatea babilonicã (538 î. H.), nici chiar cei din Palestina nu mai vorbeau ebraica, aceasta fiind înlocuitã cu dialectul aramaic (în care a vorbit ºi Mântuitorul). Pe de altã parte, vastul imperiu al lui Alexandru cel Mare a inaugurat epoca elenisticã, în care greaca devenise limba cultã a oricãrui cetãþean. Aºa se face cã în cea de a doua jumãtate a secolului III î. H. Ptolemeu al II-lea Filadelful a patronat ºi finanþat traducerea Bibliei în limba greacã. Aceasta a fost fãcutã în oraºul Alexandria de cãtre 72 de învãþaþi evrei, aduºi din Palestina (câte ºase de fiecare trib), fapt pentru care noua versiune a fost numitã Septuaginta. Dupã tradiþie, cei 72 au lucrat separat, sub asistenþa Duhului Sfânt, versiunile lor dovedindu-se în final identice. Septuaginta a cãpãtat astfel o mare autoritate, fiind consideratã ca al doilea original al Vechiului Testament; deºi Sfinþii Evangheliºti ºi Sfântul Apostol Pavel cunoºteau ebraica, au preferat sã citeze din Septuaginta; pe baza ei s`a rãspândit creºtinismul primelor secole în Asia Micã ºi în toatã aria Mediteranei. Nu e de mirare deci cã Septuaginta a devenit textus receptus (textul revelat) al întregului Rãsãrit european, definit mai târziu ca Ortodoxie. Cu peste ºase sute de ani mai târziu, în secolul IV, Fericitul Ieronim avea sã traducã Biblia în limba latinã, pentru creºtinãtatea occidentalã, versiune cunoscutã sub numele de Vulgata. Cele mai multe din cãrþile Vechiului Testament (începând cu Psalmii) au fost traduse mai întâi dupã Septuaginta, apoi dupã Textul Ebraic. Controversatã, chiar de la început, de cãtre contemporanii lui Ieronim (printre care ºi Fericitul Augustin), Vulgatei i-au trebuit nu mai puþin de douãsprezece secole pânã sã devinã textus receptus al Bisericii Catolice, decretatã astfel de cãtre Papa Clement al VIII-lea în 1592 ºi rãmasã ca atare pânã astãzi. Ce s`a întâmplat cu Versiunea Ebraicã? Ea a continuat sã fie cititã în sinagogã, dar a rãmas mai mult pe seama rabinilor ºi a altor învãþaþi, circulaþia ei fiind tot mai restrânsã. A mai intervenit o dificultate: Dupã cum se ºtie, alfabetul ebraic era alcãtuit numai din consoane. Pentru pronunþarea corectã a unui cuvânt, vocalele erau intercalate de cititorul însuºi, iar aceasta se fãcea prin tradiþia oralã transmisã de la dascãl la învãþãcel. Cu vremea însã, aceastã tradiþie s`a tot subþiat, aºa încât noile generaþii nu mai erau sigure, de pildã, dacã cuvântul zkhr din Dt 25, 19 trebuie citit zekher = „amintire“, „pomenire“, sau zakhar = „bãrbat“. Încã din secolul IV Fericitul Ieronim nota cã dacã cele trei consoane dbr se citesc dabar, ele înseamnã „cuvânt“; dar dacã se citesc deber, înseamnã „ciumã“ f. Astfel s`a nãscut nevoia de a se inventa semnele vocalice care sã fie intercalate în sistemul consonantic, operã întreprinsã de cãtre masoreþi (de la ebraicul masora = tradiþie) în secolele VIII-X d. H.; ultima versiune, realizatã în jurul anului 900 de cãtre Ben Aºer ºi Ben Neftali, a primit aprobarea autoritãþilor rabinice ºi s`a constituit în ceea ce se cheamã, pânã astãzi, Textul Masoretic al Vechiului Testament. El stã la baza traducerilor moderne, devenind astfel echivalentul unui textus receptus pentru creºtinãtatea protestantã. Dar nu numai pentru ea; supusã unor îndelungate ºi severe examene critice textuale, Vulgata ºi-a pierdut mult din autoritatea iniþialã, aºa încât chiar traducãtorii catolici, unii din ei foarte valoroºi, s`au întemeiat pe Textul Masoretic. Desigur, disputa dintre ebraiºti ºi eleniºti nu se va isprãvi niciodatã, fiecare tabãrã având argumente prin care sã demonstreze cã limba cultivatã de ea e mai bogatã, mai nuanþatã, mai capabilã sã exprime Cuvântul lui Dumnezeu. Ca de obicei, adevãrul e pe undeva pe la mijloc, dar nu aceasta e problema cea mai importantã, ci aceea a diferenþelor de text. Dacã cele douã principale versiuni biblice s`au produs în Rãsãrit (Septuaginta, în Alexandria Egiptului; Textul Masoretic, în Tiberiada Palestinei), tot aci, în Rãsãrit, s`au produs ºi confruntãrile, iar acestea s`au consumat în contextul mai larg al confruntãrilor dintre iudaism ºi creºtinism. Creºtinii au bãgat de seamã cã textele masoretice prezintã unele deosebiri, mai ales în textele profeþiilor mesianice, care nu puteau fi puse doar pe seama unor raþiuni filologice. Iatã un singur exemplu, extras din Deuteronom 8, 3: SEPTUAGINTA: „Nu numai cu pâine va trãi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“. TEXTUL MASORETIC: „Nu numai cu pâine trãieºte omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu“. Deºi, aparent, cele douã versiuni sunt foarte apropiate ºi pot genera exegeze asemãnãtoare, totuºi e lesne de observat cã din Textul Masoretic lipseºte termenul „cuvântul“ (în greceºte rhéma = „cuvânt“ ca mijloc de comunicare, înrudit semantic cu lógos = „cuvânt“ ca raþiune divinã ºi rostire creatoare). Or, prezenþa acestui termen poate duce mai uºor la suita: rhéma – lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos, ceea ce înseamnã o exegezã hristologicã foarte clarã. Acum e cazul sã reþinem cã textul e folosit de Iisus în dialogul Sãu cu diavolul (Mt 4, 4) ºi cã Domnul îl citeazã dupã Septuaginta. E uºor de înþeles, aºadar, de ce creºtinii, mai ales cei din Rãsãrit, au devenit circumspecþi faþã de Versiunea Masoreticã, întãrindu-ºi opþiunea pentru Septuaginta. Dar nu numai ei; încã din secolul IV, dupã ce Ieronim a început sã traducã Vulgata din ebraicã, Fericitul Augustin îl suspecta cã nu crede în caracterul revelat al Septuagintei. În zilele noastre intervine ºi istoria însãºi a textului: faþã de Versiunea Masoreticã (începutul secolului X d. H.), Septuaginta (a doua jumãtate a secolului III î. H.) e mai veche cu aproape 12 secole; textul Septuagintei a fost stabilit de învãþaþi evrei cu mult înaintea ivirii creºtinismului, deci fãrã putinþa unor partizanate polemice; actualele traduceri occidentale au la bazã manuscrise masoretice din secolele VIII-X, pe când cei mai vechi codici ai Septuagintei dateazã din secolul IV (Vaticanus) ºi chiar III (Freer), deci la distanþã de cel puþin o jumãtate de mileniu. Dacã s`a constatat cã masoreþii, din raþiuni de teologie iudaicã, au operat intervenþii deliberate într`o seamã de texte, nu e mai puþin adevãrat cã diferenþele – mai mult decât notabile – între cele douã versiuni se extind pe arii în care orice intenþie polemicã este exclusã. Se pare cã, în aceastã privinþã, descoperirea (în 1947) ºi studierea manuscriselor de la Qumran oferã noutãþi mai mult decât surprinzãtoare. Cercetãri recente ale unor bibliºti occidentali – atât catolici cât ºi protestanþi – aratã cã texte vechitestamentare contemporane cu Versiunea Alexandrinã (sec. III î. H.) sunt mult mai apropiate de aceasta decât de cea Masoreticã, ceea ce acrediteazã ideea cã Septuaginta a fost tradusã dupã un original ebraic care s`a pierdut ºi pe care masoreþii nu l-au avut sub ochi. Aceasta ar însemna: 1) Masoreþii sunt mult mai puþin culpabili decât s`a crezut 2) În fapt, autorii noutestamentari citau nu dupã textul grecesc al Septuagintei, ci dupã originalul care stãtuse la baza acesteia 3) Autoritatea Septuagintei reintrã în actualitate. De altfel, încã din vechime, autoritatea ei era atestatã ºi de mediile intelectuale necreºtine: în deceniile secolului I d. H., atât filosoful Filon de Alexandria, cât ºi istoricul Iosif Flaviu, învãþaþi evrei care cunoºteau bine ebraica, preferau sã citeze din Septuaginta, versiune pentru care aveau o preþuire atât de înaltã, încât declarau (mai ales primul) cã aceasta este versiunea inspiratã a Scripturii. Ca parte a lumii ortodoxe, poporul român ºi-a avut Biblia tradusã tot dupã Septuaginta. Citãm pe cele mai importante: Biblia lui ªerban, Bucureºti 1688; Biblia de Buzãu, 1854-56; Biblia lui ªaguna (Sibiu), 1856-58. Dar tot dupã Septuaginta a fost tradusã ºi Biblia lui Bob (Blaj), 1795, pentru uzul greco-catolicilor. Ultima ediþie din marea filiaþie a apãrut la Bucureºti în 1914, singura „ediþie a Sfântului Sinod“. Marea rupturã s`a produs în 1936, odatã cu apariþia Bibliei traduse dupã Textul Masoretic de cãtre Gala Galaction, Vasile Radu ºi Nicodim Munteanu. Aceastã opþiune a fost motivatã de Galaction prin trebuinþa ca ºi noi, ortodocºii, sã avem textul folosit de sectele neoprotestante, spre a le putea combate mai uºor! E de mirare, acum, cu câtã uºurinþã a fost acceptatã (sau trecutã cu vederea) aceastã motivaþie, deºi patriarhul Nicodim îºi îngãduise, în 1944, un semnal de alarmã. Aºa se face cã toate versiunile româneºti ale Vechiului Testament apãrute dupã ediþia Bibliei din 1936 nu sunt decât reluãri ale acesteia, cu revizuiri mai mult sau mai puþin importante, mai mult sau mai puþin controlate. Timp de opt decenii, Biserica Ortodoxã Românã nu a mai avut o versiune vechitestamentarã dupã Septuaginta; e motivul pentru care atât Pãrintele Dumitru Stãniloae cât ºi Pãrintele Dumitru Fecioru, marii noºtri traducãtori din Sfinþii Pãrinþi ºi din literatura filocalicã, au fost nevoiþi sã-ºi extragã citatele biblice tot din ediþia 1914. Aceasta însã nu înseamnã cã Versiunea Ebraicã se cere dispreþuitã sau ignoratã; dimpotrivã, o redactare corectã a textului biblic e de neconceput fãrã consultarea ºi folosirea ei, atât pentru reliefarea unor nuanþe de limbaj, cât mai ales pentru transcrierea numelor proprii ebraice, atât patronimice cât ºi toponimice, nume pe care Septuaginta le redã, în cele mai multe cazuri, prin traducerea înþelesului lor (ex.: „Beer-ªeba“ = „Fântâna-Jurãmântului“ – Fc 21, 31). E ceea ce facem în lucrarea de faþã. Mai mult, pentru o imagine cât mai completã a mesajului biblic, deosebirile semnificative dintre Septuaginta ºi Textul Masoretic sunt menþionate în notele ºi comentariile din josul paginii, Versiunea Ebraicã fiindu-ne accesibilã prin cele mai bune traduceri occidentale, precum La Bible de Jérusalem (BJ), La Bible traduite par Emile Osty (OSTY), King James Version (KJV) (care însã a folosit ºi Septuaginta), Revised Standard Version (RSV), Today`s English Version (TEV), Traduction Oecuménique de la Bible (TOB), dar ºi prin ediþiile româneºti din 1936 ºi 1938. În ceea ce priveºte Noul Testament, cele 27 de cãrþi ale acestuia au fost scrise în limba greacã, cu excepþia Evangheliei dupã Matei, care a fost redactatã mai întâi în aramaicã (versiune care însã nu a ajuns pânã la noi) ºi rescrisã, de cãtre acelaºi autor, în greceºte. Datã fiind iuþeala cu care se rãspândea creºtinismul, e lesne de imaginat ºi repeziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci ºi sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai largã, a comunitãþilor creºtine. Aºa se explicã faptul cã o bunã parte din ele au înfruntat secolele ºi cã pânã în zilele noastre au ajuns nu mai puþin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind Noul Testament în întregime. Desigur, originalele nu ni s`au pãstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca sã citãm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mãrturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, ºi imensele posibilitãþi ale filologilor biblici de a alcãtui ediþii critice tot mai bune ºi mai utile, pe care le pun la îndemâna traducãtorilor. Evoluþia acestor ediþii, pe de-o parte, ºi evoluþia fiecãrei limbi naþionale, pe de alta, sunt principalele raþiuni pentru care Biblia se cere tradusã – sau cel puþin revizuitã – periodic, spre folosul ºi desfãtarea cititorilor ei. Sistemul referenþial. Orientarea în textele Sfintei Scripturi, precum ºi citarea acestora se fac cu ajutorul sistemului referenþial, adicã al cifrelor care individualizeazã o anumitã porþiune de text ºi o pun în legãturã cu cele înrudite. Unitãþile acestui sistem sunt capitolul ºi versetul; cifrele de referinþã se mai numesc ºi „trimiteri“. El a luat naºtere în primele patru decenii ale secolului XIII, prin cardinalul ªtefan Langton care, pe la 1205, a început împãrþirea textului Vulgatei în capitole; opera sa a fost isprãvitã în jurul anului 1240 de cãtre cãlugãrul dominican Hugues de Saint Glef. Împãrþirea în versete a fost fãcutã de tipograful parizian Robert ªtefan; textul a apãrut astfel, pentru prima oarã, în ediþia greco-latinã din 1551 a Noului Testament, iar pentru a doua oarã, în ediþia din 1555 a Bibliei latine integrale. Cade-se a se reþine însã cã versetul (ca ºi capitolul, de altfel) e doar o unitate convenþionalã, iar nu o unitate dogmaticã în sine; el nu se constituie într`un univers închis, ci, dimpotrivã, cu foarte multe ferestre cãtre marele univers al Sfintei Scripturi. Adevãrata lecturã ºi dreapta tâlcuire a Bibliei se fac numai prin relaþia text-context, adicã citind ºi gândind textul (versetul) în funcþie de ceea ce se spune înainte ºi dupã el, ca ºi în funcþie de legãturile lui cu texte asemãnãtoare foarte îndepãrtate. Niciodatã partea nu poate fi despãrþitã de întreg. Dacã un savant din zilele noastre, de exemplu, pretindea cã opera sa nu poate fi înþeleasã decât dacã e cititã integral, cu atât mai mult – ºi incomparabil mai mult – Biblia sau Sfânta Scripturã. " text preluat din Biblia sau Sfanta Scriptura, tr. Arhimandrit Bartolomeu Anania Cuvant Lamuritor al Sfintei Scripturi. |
|
homemarcel0 1937 mesaje Membru din: 19/12/2008 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 04:42
|
|
Fosta membra 9am.ro 2192 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 09:42
De la: marian_bd_rotaru, la data 2009-01-09 10:56:01Mostenirea lui ISUS CRISTOS , consta din religia crestina . Ortodoxia si catolicismul sunt creatii ale politicii si tot politica se opune reunificarii Bisericii lui CRISTOS !  Marea schisma nu trebuia sa aibe loc NICIODATA daca cei care au produs-o aveau cu adevarat credinta in cuvantul lui Dumnezeu si nu cioparteau Biblia in multele interpretari "politice" la toate sinoadele lor. Reprezentantii schismei,Papa Leo IX (1049-1054) si patriarhul de Constantinopol Michael Cerularius (1004-1058) au desavarsit ruptura definitiva dintre cele 2 biserici in anul 1054, in urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru suprematie in lumea crestina, divergente teologice etc). Cat despre unirea Catolicismului cu Ortodoxismul ...mi se pare o himera, o oaza in desertul biblic! Spun deshertul biblic..pentru ca au avut grija marii episcopi care au emis pretentia primatului episcopilor de Roma, fata de restul bisericilor crestine din lume si au preferat sa se bata intre ei in statutul lor social, ca autoritate politica/clericala preferand crezul lor politic in locul celui apostolic. Daca s-ar uni aceste doua biserci, zau nu stiu care ar fi statul celorlalte confesiuni crestine mai ales ca si protestantii sunt considerati tot crestini. "Creºtinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alãturi de iudaism ºi islam. Considerând împreunã catolicii, protestanþii ºi ortodocºii sub eticheta globalã de "creºtini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai importantã din punct de vedere numeric. Islamul, cealaltã religie monoteistã derivatã din tradiþia religioasã iudaicã, este a doua ca pondere numericã a adepþilor în lume. Creºtinismul îmbinã tradiþii din iudaism, pe care le îmbogãþeºte cu mãrturia Noului Testament. Ca moºtenitor alãturi de islam ºi iudaismul contemporan al tradiþiei religioase orientale, creºtinismul perpetueazã pânã în ziua de astãzi credinþe ºi mituri nãscute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.[1] Ca orice monoteism, creºtinismul a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilã cantitate de intoleranþã atât de tipicã acestei forme speciale de religie.[2] Cuvântul "creºtin" vine din limba latinã popularã, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creºtinã ca fiind Mesia ºi fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba greacã Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraicã a cuvântului משיח Moºiach (arabã مَسيح Masīh). Instituþia specificã creºtinismului este bisericã. Autoritatea doctrinalã este Sfânta Scripturã sau Biblia, la care se adaugã, în ortodoxie ºi catolicism, tradiþia Bisericii, iar pentru catolicism ºi Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei" Reiau aceasta fraza "Ca orice monoteism, creºtinismul a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilã cantitate de intoleranþã atât de tipicã acestei forme speciale de religie.[2]" si subliniez INTOLERANTA! Prea multa doctrina duce la INTOLERANTA si se pierde din vedere tocmai frumusetea cuvantului divin ! |
|
Fosta membra 9am.ro 311 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 10:04
Buna mariaoprea.
Ai avut timp sa citesti mesajul despre istoria textului biblic? Sa stii ca religia ortodoxa este si trinitariana, nu doar monoteista. Daca vrei sa vorbbim mai multe despre asta, o vom face, dar putin mai tarziu pentru ca as vrea sa incheiem subiectul despre "de ce difera Bibliile ortodocsilor, catolicilor si protestantilor, intre ele ?" Daca ai timp sa citesti mesajul postat despre istoria textului biblic, poate o sa ne impartasesti si noua ce parere ai despre faptul ca exista trei textus receptus si de ce crezi ca au aparut ele. Si poate ne gandim impreuna care ar putea fi mai ...(o sa folosesc un termen impropriu) "credibil. Ortodocsii spun ca Septuaginta, fiind atat de veche. Tu ce crezi? Dar asta, evident, doar daca ai timp sa te uiti peste textul de mai sus. A! Era sa uit. Ai putut sa intri pe linkul dat de mine unde se gaseste traducerea Bibliei Ortodoxe facuta de Bartolomeu Anania( ca sa avem o baza comuna in discutii atunci cand vom vorbi de diferente intre ortodocsi, catolici si protestanti?) O zi buna, mariaoprea si sper, lectura folositoare. PS. gandeste-te ca hinduismul nu este nici pe departe monoteist, dar hai sa vedem la ce duce. " Asadar, se presupune cã undeva între anii 200 î.H. si 200 d.H., sistemul castelor ar fi fost elaborat si expus într-un codice special de cãtre Mânu, un personaj mitic. Desi Veda este socotitã izvorul legii (dharma), în realitate legile lui Mânu sunt cele care statueazã organizarea vietii indiene pânã în zilele noastre. Existã acolo un întreg sistem juridic, reunind norme de drept penal, drept familial, drept al obligatiilor, drept real si reguli procedurale. Indienii se împart în patru caste de bazã. Cea dintâi este a Brahmanilor (preotilor). Cea de-a doua este a rãzboinicilor (Ksatriya), a nobililor si a stãpânilor. Cea de-a treia este a oamenilor liberi (Vaisya), a comerciantilor si a feluritelor categorii profesionale. Cea de-a patra este a servitorilor (Sudrd). Oamenii care nu apartineau nici uneia din aceste caste erau considerati paria, si condamnati sã trãiascã la marginea satelor; li se interzicea sã posede orice altceva în afara vaselor casnice, a câinilor si a mãgarilor; le era interzis inclusiv spãlatul la cismeaua comunã a satului. Membrii celei de-a patra caste aveau un statut aproape similar cu cel de paria. Menirea lor era sã-i slujeascã pe membrii castelor superioare. Accesul la culturã le era restrictionat într-o asemenea mãsurã încât nu aveau dreptul nici mãcar sã asculte citindu-se din cãrti. Dacã dorea neapãrat, un brahman putea sã ia o fatã din aceastã castã doar ca pe a patra sotie. în consecintã, s-a ajuns cu timpul la subdivizãri ale castelor, care cunosc astãzi pânã la 3000 de ramificatii. Din casta a treia fac parte, spre exemplu, agricultorii, siderurgistii, dulgherii, frizerii, artistii. Au cu totii obligatia unui comportament condescendent si obedient fatã de membrii castelor superioare, si li se interzice cu strictete orice tentativã de parvenire socialã. A doua castã, a rãzboinicilor si a nobililor, este însãrcinatã cu atributii legate de organizarea rãzboaielor, asigurarea protectiei tãrii si a sistemului politic, colectarea birurilor si impozitelor s.a.m.d. In fine, brahmanii sunt cei care învatã poporul, conduc slujbele religioase, aduc jertfe zeilor si primesc darurile pentru templu. Ei se bucurã de întâietate chiar si în fata regelui si a urmasilor acestuia. Un brahman, fie el si copil, este considerat superior unui rãzboinic sau nobil. Dacã sãvârseste o crimã, el nu este condamnat la moarte, ci la exil. Cel mai mare pãcat este socotit uciderea unui brahman. Acest pãcat nu poate fi rãscumpãrat decât prin moartea ucigasului. Totusi, autorul crimei va avea de îndurat si o pedeapsã spiritualã, reîncarnându-se într-un animal. Dacã o persoanã moare neavând urmasi, toate bunurile sale trec automat în proprietatea brahmanilor. De asemenea, dacã un brahman descoperã o comoarã, aceasta devine proprietatea lui. Dacã regele gãseste o comoarã, o parte din ea le este transferatã obligatoriu brahmanilor. In general, institutia castelor impusã de brahmani se fundamenteazã pe trei interdictii de bazã: 1) Este interzisã cãsãtoria cu o persoanã apartinând altei caste. 2) Este interzis orice fel de contact cu persoane apartinând unei caste inferioare. încãlcarea acestei interdictii atrage dezonoarea si oprobriul public. 3) Orice strãdanie a vreunei persoane de a accede într-o altã castã este socotitã nu numai zadarnicã, ci si condamnabilã, atrãgând pedepse atât în viata aceasta, cât si dupã moarte. Toatã aceastã structurã socialã oprimantã, care a produs atâta suferintã de-a lungul istoriei Indiei, a fost plãsmuitã de cãtre brahmani pe suportul metafizic al religiei hinduse, sub inspiratia textelor „sfinte“ ale Vedelor. Prin urmare, sistemul castelor nu este considerat a fi reflexul natural al unui fenomen social, nici al unuia biologic (de tipul superioritãtii rasiale). El tine pur si simplu de o ordine transcendentalã, izvorând din chiar teoria hindusã asupra lumii. Fundamentul sãu îl constituie legea metafizicã a dharmei, din care decurge nevoia persoanei de a se conforma cu strictete ritmului, ordinii si ierarhiei întregului, ceea ce presupune inclusiv asumarea resemnatã a predeterminãrilor sociale. Este modul prin care însusi Dumnezeu a creat lumea. Opozitia fatã de acest sistem este echivalentã cu împotrivirea fatã de Dumnezeu, adicã pãcatul cel mai grav, aducãtor de osândã vesnicã. Avem de-a face cu o mostrã elocventã de terorism spiritual în toatã mãretia lui! Adeptilor, propovãduitorilor si admiratorilor occidentali ai hinduismului le-ar fi util sã constientizeze faptul cã în sistemul hindus de organizare al întregii societãti, care este unul profund religios, ei nu se vor putea integra niciodatã castelor superioare. Acesta este un drept exclusiv ereditar. Mai mult decât atât, statutul lor este unul inferior si fatã de paria, dacã se aplicã riguros vechea traditie hindusã. Acestea sunt prescriptiile textelor „sfinte“, „insuflate de Dumnezeu“. |
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 11:07
www.dervent.ro/biblia.php
E incredibil de bine facut site-ul. Scrie si istoria si contextul istoric al fiecarei carti in parte (majoritatea cartilor din Noul Testament pentru cei ce nu stiau sunt scrise intre anii 50-70 d. Hr) deci dupa 20-40 de ani de existenta a Bisericii. Foarte foarte bun linkul. Si trimiterile de la fiecare verset au linkuri catre versetele corespunzatoare. Foarte bine realizata
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 17:42
ptr. Andu... probabil ca nu am fost mai explicita : Moise a scris 5 carti(pentateuh) plus cartea lui Iov, dar atunci Moise nu facea parte din nici-o biserica , el fiind la protul Ietro in Madian(pazind oile socrului sau) si avand o comuniune cu Dumnezeu (cum ar fi un tata cu fiul sau)...prin inspiratie divina Dumnezeu i-a zis : SCRIE. Restul scriitorilor vechiului testament pana la profetul Maleahi au facut parte dintr-un popor, si anume :poporul Israel...iar restul de scriitori din noul testament au facut parte din biserica apostolica a carui perioada s-a incheiat in anul 100 d.Hristos. Deci in concluzie biblia a fost srisa pe o perioada de circa 1600 de ani(poate si tu stiai lucrul acesta). Referitor la biserica ortodoxa ea apare pe scena lumii in anul 1054 cand s-a produs marea schisma in biserica catolica. Biserica ortodoxa a contribuit la traducerea bibliei si nu la scrierea ei. Preotul Dumitru Cornelescu a tradus biblia din limba greaca in limba romana moderna intre anii 1916-1921. Biserica este totalitatea credinciosilor care o formeaza , iar scriitorii au fost doar 40,doar ei au fost inspirati de Dumnezeu(nu biserica care e o cladire). In ce priveste biserica ea a fost fondata pe ISUS HRISTOS si nu pe apostoli. Isus a pus o intrebare ucenicilor: CINE ZICE LUMEA CA SUNT EU ?...iar apostolul Petru a raspuns: Tu esti fiul Dumnezeului celui viu...iar Isus i-a raspuns : TU ESTI PETRU ,SI PE ACEASTA PIATRA ( FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU) VOI ZIDI BISERICA MEA,SI PORTILE LOCUINTEI MORTILOR NU O VOR DARAMA... Daca Isus ar fi zidit biserica pe Petru, biserica lui Hristos n-ar mai exista astazi pt.ca Petru l-a lepadat pe Domnul Hristos...de aceea i-a zis Isus lui Petru ca va zidi aceasta biserica pe adevarata piatra care au lepadat-o zidari adica : PE ISUS HRISTOS SI NU PE APOSTOLUL PETRU ( cum credeti voi ). Deci ,portile locuintei mortilor l-a daramat pe Petru:odata cand l-a lepadat pe Isus si a 2 -a oara ca el se afla acum in mormant ,in timp ce Isus a deschis si iesit biruitor(inviat) din morti. Conceptul ,cladirii bisericii pe Petru nu este biblic ci este un concept Satanic ,propagat de biserica romano-catolica si mai tarziu in 1054 de biserica ortodoxa. Satana este cel care neaga divinitatea lui Hristos si el a inventat acest concept al zidirii bisericii lui Dumnezeu pe un om muritor. Asa ca Andu nu mai cauta nod in papura daca nu vrei si nu te intereseaza adevarul. |
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 18:44
De la: gabita, la data 2009-01-10 17:42:15 Biserica a fost pusa de apostoli dupa cuvantul lui Hristos si infiintarea ei are loc la Cinzecime cand se coboara Duhul Sfant. DECI Biserica lui Hristos se infiinteaza in anul 33 d. HR. La 1054 Biserica catolica s-a desprins din BIserica primara (aceasteia din urma i se atribuie numele de BISERICA ORTODOXA (CEA DREPTA) datorita faptului ca nu accepta papalitatea si alte lucruri pe care catolicii le vroiau). Ea isi pastreaza structura, invataturile sinoadeleor ecumenice si nu schimba absolut nimic. Cornilescu a fost doar diacon, nu a fost niciodata hirotonit preot. Daca vrei sa gasesti preoti care au gresit vei gasi, dar Cornilescu a fost doar diacon eretic ca multi altii de-a lungul timpului intru implinirea cuvantului: FAPTE 20:28-30 28. Drept aceea, luaþi aminte de voi înºivã ºi de toatã turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca sã pãstraþi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câºtigat-o cu însuºi sângele Sãu. 29. Cãci eu ºtiu aceasta, cã dupã plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruþa turma. 30. ªi dintre voi înºivã se vor ridica bãrbaþi, grãind învãþãturi rãstãlmãcite, ca sã tragã pe ucenici dupã ei. Biserica este cladita pe apostoli. Exemplele biblice si istorice sunt nenumarate. Precum stii in tara noastra Sf Apostol Andrei a adus crestinismul el a hirotonit primii preoti si a asezat primii episcopi. Biserica functioneaza de atunci dupa aceleasi reguli. Dovezile arheologice sunt numeroase in primele veacuri crestine precum si Sfintii din meleagurile noastre. Inca de pe vremea lui Pavel este scris ca scitii l-au primit pe Hristos: COL 3:11 11. Unde nu mai este elin ºi iudeu, tãiere împrejur ºi netãiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate ºi întru toþi Hristos. Trimiterea apostolilor pentru propovaduire si infiintarea Bisericii lui Hristos de catre apostoli este foarte clara si exemplele sunt nenumarate: IOAN 20:21-23 21. ªi Iisus le-a zis iarãºi: Pace vouã! Precum M-a trimis pe Mine Tatãl, vã trimit ºi Eu pe voi. 22. ªi zicând acestea, a suflat asupra lor ºi le-a zis: Luaþi Duh Sfânt; 23. Cãrora veþi ierta pãcatele, le vor fi iertate ºi cãrora le veþi þine, vor fi þinute. LUCA 10:1-3 1. Iar dupã acestea, Domnul a ales alþi ºaptezeci (ºi doi) ºi i-a trimis câte doi înaintea feþei Sale, în fiecare cetate ºi loc, unde Însuºi avea sã vinã. 2. ªi zicea cãtre ei: Seceriºul este mult, dar lucrãtorii sunt puþini; rugaþi deci pe Domnul seceriºului, ca sã scoatã lucrãtori la seceriºul Sãu. 3. Mergeþi; iatã, Eu vã trimit ca pe niºte miei în mijlocul lupilor. IOAN 15:15-16 15. De acum nu vã mai zic slugi, cã sluga nu ºtie ce face stãpânul sãu, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru cã toate câte am auzit de la Tatãl Meu vi le-am fãcut cunoscute. 16. Nu voi M-aþi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi ºi v-am rânduit sã mergeþi ºi roadã sã aduceþi, ºi roada voastrã sã rãmânã, ca Tatãl sã vã dea orice-I veþi cere în numele Meu. MARCU 3:14-16 14. ªi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca sã fie cu El ºi sã-i trimitã sã propovãduiascã, 15. ªi sã aibã putere sã vindece bolile ºi sã alunge demonii. 16. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, cãruia i-a pus numele Petru; 17. Pe Iacov al lui Zevedeu ºi pe Ioan, fratele lui Iacov, ºi le-a pus lor numele Boanerghes, adicã fii tunetului. 18. ªi pe Andrei, ºi pe Filip, ºi pe Bartolomeu, pe Matei, ºi pe Toma, ºi pe Iacov al lui Alfeu, ºi pe Tadeu, ºi pe Simon Cananeul,
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 18:57
Viata si activitatea lui Dumitru Cornilescu
Bogdan Mateciuc Dumitru Cornilescu s-a nascut din parinti crestini ortodocsi, în comuna Slasoma, jud. Mehedinti, la data de 4 aprilie 1891. Tatal sau era învatator, iar mama casnica. Amândoi bunicii lui fusesera preoti. Dumitru urmeaza scoala primara în comuna natala, sub îngrijirea tatalui sau. Dupa terminarea scolii primare, pleaca la Bucuresti pentru a urma cursurile Seminarului Teologic Ortodox, încercând sa continue traditia preoteasca din familia sa. In aceasta perioada, în loc sa se aplece asupra bogatei literaturi crestine multi-seculare a Bisericii Ortodoxe, tânarul Cornilescu intra în contact cu carti neoprotestante si începe sa devina mai întâi curios, apoi atras de crestinismul simplificat si denaturat prezentat în acestea. Dupa terminarea seminarului, urmeaza cursurile Institutului Teologic Ortodox din Bucuresti. Deja credinta sa este impregnata de ideile neoprotestante, în mintea lui Biserica Ortodoxa având nevoie de niste treziri religioase asa cum au avut loc în America secolului 19. Devine tot mai încredintat de ideea - asa cum avea sa relateze mai târziu, dupa ruperea de dreapta credinta - ca crestinii ortodocsi din ziua de astazi sunt cu totii într-o stare duhovniceasca proasta, necesare pentru îndreptare fiind niste carti simple, într-un limbaj accesibil tuturor. Isi însuseste tot mai multe idei protestante si îsi cladeste, pornind de la ele, o mântuire proprie, individuala si rationalista, separata de Trupul lui Hristos si de partasia cu Sfintii lui Dumnezeu. Intre 1912-1916 frecventeaza biserica "Cuibul cu barza" din Bucuresti, unde preotul Tudor Popescu deja propovaduia prin predicile sale idei religioase protestante. Evident, Tudor Popescu devine un model pentru studentul Cornilescu, de la acesta învatând a predica. Iata cum definea cunoscutul filosof si gazetar Nae Ionescu activitatea din acea perioada a lui Cornilescu: "De trei ani se continua staruitor, la "Cuibul cu barza", actiunea evanghelizatoare, eminamente neortodoxa, a preotilor T. Popescu si D. Cornilescu, prin predici si prin carti pe a caror coperta sfânta cruce este încalecata de coroana bizantina a unei regine de sânge englez." Tudor Popescu începuse sa elimine pasaje din Sfânta Liturghie, potrivit cu ideile lui de "înnoire" a Bisericii. De pilda, nu mai spunea în cadrul slujbei "Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pre noi" si nici "Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri..." Aceasta este perioada în care Cornilescu începe sa traduca în limba româna scrieri protestante considerate de el utile pentru trezirea religioasa a românilor ortodocsi. De la aceasta activitate pâna la ideea "necesitatii" unei noi traduceri a Sfintelor Scripturi nu a fost decât un pas. Cu o falsitate remarcabila, Cornilescu avea sa povesteasca ulterior cum si-a dat el seama ca românii nu se pot întoarce la Dumnezeu din cauza ca limba româna folosita în Sfânta Scriptura era una greoaie. Relatarile protestante care îl prezinta pe Cornilescu ca pe un mare teolog contin afirmatia absolut eronata ca în acea perioada, Bibliile românesti erau scrise cu caractere chirilice! De asemenea, o alta informatie eronata vehiculata de protestanti este aceea ca Cornilescu ar fi fost "calugar ortodox". In realitate, el a fost doar diacon, fiind hirotonit în catedrala din Husi în anul 1916, anul în care si-a luat licenta în Teologie ortodoxa. Imediat dupa absolvire începe "traducerea" Bibliei. Este sustinut în aceasta actiune de printesa Rallu Calimachi, de religie protestanta, adepta si ea a unei noi traduceri - moderne - a Scripturilor. Ea îi ofera gazduire în castelul ei de la Stâncesti, jud. Botosani, unde Cornilescu realizeaza, timp de patru ani, noua sa traducere, ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleza, franceza si germana. Dincolo de erorile de traducere, pe care le vom prezenta mai jos - cauzate de necunoasterea suficienta a limbilor originale scripturale, dar si de anumite înclinatii protestante - Cornilescu preia din versiunile protestante însasi structura pe carti a Sfintelor Scripturi (eliminând cartile deutero-canonice de la sfârsitul Vechiului Testament). Astfel, în 1920, el publica la Bucuresti "Cartea Psalmilor sau Psaltirea Imparatului David", un an mai târziu vazând lumina tiparului întreaga Scriptura în versiunea Cornilescu. Traducerea Cornilescu contine numeroase greseli, iar însusi stilul traducerii conduce la pierderea adâncimii de întelesuri din traducerea ortodoxa. Iata câteva dintre greseli: In primul rând, cea mai mare si mai importanta greseala apare la traducerea cuvintelor Apostolului Pavel cu privire la mântuire. In timp ce în traducerea ortodoxa este folosit un timp gramatical continuu - crestinii se mântuiesc - în traducerea lui Cornilescu scrie ca crestinii "sunt mântuiti", în spiritul învataturii protestante ca mântuirea este încheiata, ca are o data calendaristica precisa în viata credinciosului si ca este sigura. Originalul grecesc cuprinde un timp gramatical asemanator prezentului continuu din limba engleza - crestinii sunt mântuiti (se mântuiesc) în cadrul unui proces duhovnicesc prin care vietile lor sunt transformate (vezi si cuvintele Sf. Ap. Pavel despre alergarea catre tinta). Aceasta traducere eronata folosita de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradictie cu cuvintele Apostolului Pavel, în care el afirma ca nu este mântuit si ca înca alearga dupa cununa. O alta schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectiva a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. In 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: "Asadar, fratilor, ramâneti tari si tineti învataturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastra." Cuvântul tradus aici "învataturile" este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi cearta pe iudei pentru ca respecta mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecati împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa foloseasca un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamna pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orala. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxa (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: "dar Iisus are o preotie netrecatoare prin aceea ca El ramâne în veac", pe când în traducerea Cornilescu scrie "Dar El, fiindca ramâne "în veac", are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul". Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fata de succesiunea apostolica. Textul ortodox "rusinati cei care se închina chipurilor cioplite" devine în traducerea Cornilescu "rusinati cei care se închina icoanei". In Apocalipsa, "chipul fiarei" devine pentru Cornilescu "icoana fiarei". Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însa apare. In Biblia ortodoxa, Iisus Hristos este mentionat si ca "ultimul Adam" (ESCHATOS ADAM - în greaca, conform 1 Cor 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste "al doilea Adam" pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indica termenul eschatos. Traducerea sa nu a întârziat sa produca reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimarii s-au facut în dauna întelesurilor duhovnicesti. In vara anului 1923, Dumitru Cornilescu si Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreuna, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vara cursuri "biblice". De altfel, acest Moderson facea si el parte dintr-o dizidenta din propria biserica si tinea aceste cursuri "biblice" anume pentru a-si propovadui ideile personale. Intre Moderson si Tudor Popescu se leaga o oarecare prietenie, parintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta ratacirii sectare. Pentru atenuarea disputelor iscate de traducerea sa, Patriarhul Miron Cristea îi recomanda lui Cornilescu sa plece pentru o vreme din tara. Cornilescu îi urmeaza sfatul si pleaca în Elvetia, unde va ramâne pâna la sfârsitul vietii (survenit în anul 1975), sustinut fiind de printesa Calimachi si rupt complet de dreapta învatatura crestina. Astazi, protestantii si neoprotestantii din România îl prezinta pe Dumitru Cornilescu ca pe o mare personalitate - "un mare teolog ortodox care s-a întors la Dumnezeu prin citirea Bibliei într-o limba accesibila". Relatarile lor contin, pe lânga informatii eronate (Cornilescu a fost ba preot, ba calugar ortodox), si afirmatii tendentioase în genul "Cornilescu s-a pocait si a fost dat afara din Biserica Ortodoxa". Cititorul este facut sa înteleaga ca în Biserica Ortodoxa nu sunt permise pocainta si întoarcerea la Dumnezeu! In ceea ce priveste calitatea de "teolog" a lui Dumitru Cornilescu, trebuie spus ca nu orice posesor al unei licente în Teologie este si theologos. Numai cel ce cunoaste pe Dumnezeu este în masura sa vorbeasca drept despre El. Altfel, chiar si Florin Buhuceanu, liderul homosexualilor din România, trece tot drept "teolog", având si el o diploma în Teologie Ortodoxa.
Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 19:03
Teologia cu-ale sale doua curente majore (calvinismul si armianismul), pentru ca incearca a-si acredita fiecare adevarul doctrinar al scripturilor, au reusit a ajunge-n paradoxala situatie a epuizarii /secatuirii/sacralitatii din biserica crestina.
Cu toate ca adevarul /stim bine/ e dincolo de noi,...ca nu putem fi destinati si nici predestinati in contextul liberului arbitu daruit, n-am sa mai spun decat atat : sa ne ajute Domnul sa iubim adevarul Lui fiecare asa dupa cum ne este ingaduit a-l pricepe si sa fim printre acele suflete ale Apocalipsei ce biruiesc prin cuvantul Lui spre a-si primi Mantuirea. Parasesc acest topic ramanand c-un gust amar, nu-mi imaginam vr-o data sa citesc ce-am citit aici pe acest topic pe care am sperat ca se va face un pas spre un dialog interconfesional de buna credinta,tolerant, pastrand cu demnitate in acelas timp identitatea (apartenenta) religioasaa fiecarui participant. Un adio cu sincere regrete si-n speranta ca atitudinea mea sa nu fie luata drept aroganta , ma retrag sperand ca Domnul sa va binecuvanteze !.. ".Neºtiind locul ºi vremea în care ne aºteaptã moartea, o vom aºtepta noi oriunde ºi oricând." |
|
ioan_basa 14 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 19:08
De la: Andu30, la data 2009-01-10 01:04:45Daca as da la o mie de oameni cate o biblie in mana si i-as inchide separat cu biblia un an de zile, va garantez ca ar iesi dupa anul asta o mie de noi hristosi... Oamenii pier duhovniceste, din cauza ca nici nu cunosc si nici nu implinesc Lugile si Poruncile lui Dumnezeu.(OSEA 4:6 si IOAN 14:21-24) Asa ca afirmatia ta este eronata. Domnul sa va binecuvinteze. |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 20:40
 ptr.Andu30... Esti imbacsit cu teologie ortodoxa...Sorry...pacat ca nu cunosti si nu vrei sa intelegi adevarul clar. Faci niste confuzii uriase intre adevar si minciuna , lumina si intuneric . DIAVOLUL E BUN TEOLOG... Citeste biblia cu rugaciune daca vrei sa intelegi adevarata ei semnificatie. In loc sa cauti lucrurile fundamentale ale vietii (care iti pot oferi mantuirea )te ocupi de niste lucruri care nu au o importanta primordiala si care nu-ti vor oferi viata vesnica pe care a promis-o Isus in nici-un caz. De ce te ocupi tu doar de niste date istorice sau niste evenimente care au avut loc, in bisericile primare in loc sa cauti ceva de suflet care te conduce la Dumnezeu ?TEOLOGIE MULTA(mai ales daca e si falsa ) NU ARE NICI-O VALOARE DACA NU ARE LA BAZA ADEVARUL, SI NU TE CONDUCE LA NIMIC. Cati oameni intelepti din lumea aceasta nu au murit pierduti cu tot cu stiinta lor. Nu stiu daca m-ai inteles( macar acest ultim rand) la ce ma refer? |
|
Fosta membra 9am.ro 2192 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 10 Ianuarie 2009, ora 20:45
De la: mytcor, la data 2009-01-10 19:03:51Teologia cu-ale sale doua curente majore (calvinismul si armianismul), pentru ca incearca a-si acredita fiecare adevarul doctrinar al scripturilor, au reusit a ajunge-n paradoxala situatie a epuizarii /secatuirii/sacralitatii din biserica crestina. Te insotesc!...Cand e prea multa patima si ura prin cele spuse de catre unii pentru a convinge pe altii cu eforturi facute in numele lui Dumnezeu...ma dezgusta profund! Ma asteptam si eu la cu totul altceva! O dezabatere pur obiectiva si nu subiectiva! |
|
|
|