Sa ne cunoastem credinta ortodoxa

imi pare rau pentru situatia creata...sper sa fie rezolvata cat mai curand de catre administrator.....

De la: maria_tu, la data 2009-01-30 23:04:32

De la: joanna_dark_2007, la data 2009-01-30 22:33:24pentru toti utilizatorii acestui topic....cineva a creat un cont paralel folosindu-se de usernameul meu si de date preluate de pe profilul meu de pe hi5....
o sa va rog pe toti sa ingnorati mesajele pe care le va posta pentru k nu vin din partea mea...
de asemenea va rog sa nu-i mai dati accept dak vrea sa va adauge in lista de prieteni...o sa trimita numai mesaje urate...
va multumesc pentru k intelegeti situatia!!!
AAAAAAAAA, Nu intelegeam eu de ce imi ceri prietenia!
Acum am inteles.
Andu, ce faci?
La datorie?
O perioada ai cam somat.

Mai lucreaza omul ca trebuie sa mai si manace

Dar cand gasesc putin timp mai arunc cate un ochi sa vad ce se mai scrie si daca pot fi de folos.

Hazardul este măsura ignoranţei noastre. (Henry Poincare)

De la: joanna_dark_2007, la data 2009-01-30 23:11:16imi pare rau pentru situatia creata...sper sa fie rezolvata cat mai curand de catre administrator.....

Schimba-ti macar poza ca sa stim ca esti tu!

maria...e usor sa-ti dai seama dak sunt eu sau nu...te uiti la numarul de mesaje...dak apar pe 800 de mesaje postate...eu sunt...ioana!!....dak nu...e vorba de altcineva...

sa-mi spuneti ce avatar va apare acum...

De la: joanna_dark_2007, la data 2009-01-30 23:20:46maria...e usor sa-ti dai seama dak sunt eu sau nu...te uiti la numarul de mesaje...dak apar pe 800 de mesaje postate...eu sunt...ioana!!....dak nu...e vorba de altcineva...

De asta mi-am dat seama dar sa obs si altii.

De la: Andu30, la data 2009-01-30 22:58:56

De la: Kenny, la data 2009-01-30 22:39:43

De la: Andu30, la data 2009-01-30 22:23:29Spiritul crestin inseamna in primul rand ascultare de Dumnezeu! Spiritul crestin reprezinta intelegerea corecta a relatiei om-Dumnezeu...

36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.
37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.

Ascultarea orbeasca "pentru ca asa zic eu"?
Si daca nu asculti e ca la caine - te pisi pe covor, o iei cu parul?

Daca ai incredere in Dumnezeu si Il iubesti asculti de Dumnezeu, daca nu ai nu asculti...

Poate sa-i zica copilul de 3 ani tatalui sau: De ce nu ma lasi sa ma joc unde vreau eu? sau: Da-mi pace ca nu te ascult eu pe tine ptr stiu eu mai bine ce si cum sa fac cu viata mea!

Am comparat relatia om -Dumnezeu, cu relatia copil (3ani) - tata. E mai aproape de realitate din niste puncte de vedere decat comparatia ta.

"Osandit"?
Bun, prost, urat, chiar nu conteaza. E copilul meu, incerc sa-l invat, odata si inca odata, daca nu baga la cap il iubesc in continuare, ca io l-am facut si e al meu, nu-l osandesc. nu?

Vanity, definitely my favorite sin.

Kenny, pot sa imi raspunzi si mie la cele trei intrebari din mesajul meu?
Ai spus ca tu crezi totusi intr-un Dumnezeu; il apreciezi pe Budha, dar nu cine stie ce. Esti deist?
Inca o intrebare ar fi: de ce ataci atat de vehement crestinismul?

.

De la: maressalul, la data 2009-01-30 17:43:09Ca tot vine weekendul hai sa facem eu pe preofesorelul si tu pe invatacelul. Iti voi da 3 linkuri in spatele carora sunt 3 documentare (ficecare de 2 h si un pic).Prin asta iti fac o FAVOARE. Gasesti documntarele si pe net... pe dc++, pe torente.
Ti-as recomanda sa le tragi de pe dc++ sau torente pt ca calitatea imaginii este superioara. Nu-mi sta in caracater sa vorbesc prostii ... deci crede-ma : MERITA FIECARE SECUNDA.

Maressal, din moment ce nu citeşti nimic (doar eşti un tip practic, iar practica şi filosofia-plus-cititul nu se împacă, parcă aşa ceva spuneai), vrei acum să ne sugerezi o lista bibliografică? Am auzit eu bine?

Mai mult, îţi doreşti sa fii 'profesor' iar noi 'învaţăceii' tăi, când singura diferenţă dintre tine si Hitler este că tu încă nu ţi-ai pus în practică convingerile antisemite? Sunt eu de viţă veche dacă pretind unuia care aspiră la catedră (fie şi fictiv doar) să aibă şi caracter pe deasupra?

Maressal, când ai fost ultima oară într-o bibliotecă universitară? Ai scris vreodată o recenzie de carte? Un eseu simplu? Un articol de presă? Ţi-ai dat licenţa, masteratul, doctoratul într-un domeniu apropiat celui pentru care vrei să recomanzi cuiva o listă bibliografică? Nu cred.

Dar, mă rog, ce ai putea preda? Ce materie adică? Singura la care mi-ai dat pâna acum impresia că te pricepi este teoria conspiraţiei. Numai că pentru asta, Maressal, nu ai nevoie de bibliografie (nici tu nici noi). Chiar deloc. Imaginaţia e suficientă. De fapt, să fim cinstiţi! Tu nu faci trimitere la nici o carte, doar la film. Normal. Când filmul surclasează toate bibliotecile, ce rost ar mai avea să defrişăm pădurile?

Maressal, m-am străduit la un moment dat să-ţi vorbesc despre Noam Chomsky, de abordări sociologice instituţionale ca alternative teoriilor conspiraţiei... iar tu-mi răspunzi acum cu Zeitgeist. Poftim cultură!

Dar, hai să joc la tine acasă. Ce aduce Zeitgeist nou? Ce ai aflat din Zeitgeist şi nu era deja pe piaţă? Absolut nimic. Zeitgeist reîncălzeşte o supă demult stricată. Speculaţii privind originea creştinismului în legatură cu religiile soarelui am tot auzit de prin 1700 încoace. Paralele rahitice între învierea lui Iisus şi mitul morţii-revenirii zeilor au mai fost vehiculate. Ce e nou în Zeitgeist privitor la creştinism ca să necesite un răspuns?

Pentru creştinism măcar avem surse, mărturii istorice, atestări multiple. Cu mult mai multe (şi de calitate!) decât despre Alexandru Macedon. Creştinismul a făcut întotdeauna recurs la istorie (date, locuri, nume). S-a apărat cu 's-a întâmplat aici, nu într-un colţ de lume, iar voi sunteţi martori...'

Zeitgeist e altfel. Sursele documentarului sunt aruncate prost la grămadă, fără detaliile necesare. Te întreb prieteneşte, tu înţelegi relaţia dintre sursele acestea şi teoriile propuse? Dacă da, atunci spune-mi şi mie, de exemplu, unde pot verifica citatul atribuit lui David Rockefeller?

Vrei să mai discutăm şi evoluţionismul? De acord. Dar lista bibliografică, de data aceasta, o fac eu. Lăsăm documentarele deoparte. (Ne-am lămurit de calitatea unora, nu?) Ridică-te la un alt nivel. Citeşte-l pe Richard Dawkins (cel mai cunoscut darwinist contemporan) şi discutăm apoi câteva din cărţile lui. Ce zici?

dar...mai da-i incolo de evrei....hai sa vorbim despre subiectul topicului....religia ortodoxa....e o religie frumoasa....ortodocsii nu au avut inchizitie,nu au purtat razboaie religioase,nu au participat la cruciade....
au fost pasnici si buni!!!
Pentru Ioana_dark_2007::
Foarte bine Ioana!!! Felicit Biserica Ortodoxa pentru lunga ei istorie pacifica... Gresit ca ea nu a purtat razboaie religioase! Exemple??? Pe teritoriul Romaniei Stefan cel Mare si Sfant (sac!) care a purtat numeroase razboie impotriva Otomanilor pentru apararea identitatii, suveranitatii si spiritualitatii poporului moldovenesc; Rusia, prin razboaiele sale a promovat ortodoxia, caci daca nu stiai Moscova se autonumeste a treia Romă; Imperiul Bizantin, prin cuceririle sale a promovat ortodoxia cu sabia; Serbia mai recent in Balcani, razboiul impotriva Bosniei Hertegovina, a Muntenegrului, a Kosovei. Nu a fost numai un razboi teritorial, politic, dar si religios. Asa ca atunci cand afirmi ca ortodocsii au fost pasnici si buni ar fi cazul sa pui mana pe mai multe carti de istorie si sa mai citesti. Pe muntele Athos unde traiesc calugari ortodocsi ti se pare normal sa fie refuzate femeilor dreptul de a vizita locasurile de cult? In Grecia ti se pare normal sa ti se treaca pe cartea de identitate religia sau confesiunea religioasa?Acestea nu sunt acte pasnice Ioana.
Revenind la Biserica Romano-Catolica...
A facut foarte multe greseli: cruciada impotriva Constantinopolului, Inchizitia, conservatorismul... In anul 2000 papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia jubileului a cerut public scuze pentru greselile din trecut savarsite de Biserica Romano-Catolica. Intrebarea mea e: cum judecam un eveniment petrecut acum 500-600 de ani in urma? Judecam cu mentalitatea de azi? Ne documentam sa vedem care au fost premisele sociale, economice, politice, religioase care au dus la acele actiuni? Nu putem condamna niste practici daca nu cunoastem bine care au fost cauzele care au dus la aceste actiuni. In timpurile moderne si contemporane se vorbeste foarte mult de drepturile omului, ale femeii, ale copiilor, a familiei, a persoanelor cu dezabilitati... Acum 500 de ani aceste notiuni nici nu existau. Cine a scris istoria noastra umana??? Femeile??? NU!!!! Barbatii... e o viziune diferita de a interpreta istoria.
Eu locuiesc in Ecuador, America Latina. Aici nimeni nu a auzit de Biserica Ortodoxa. Cand am inceput sa le vorbesc ca provin dintr/o tara majoritar ortodoxa m-au intrebat: esti catolic sau ortodox? (eu sunt romano-catolic). De aceea cand vorbim de Biserica Ortodoxa vorbim de Europa si de evenimentele din Europa. Cand vorbim de Biserica Catolica vorbim de o Biserica raspandita pe cele 5 continente. Bineinteles ai biserici ortodoxe in Statele Unite, in Africa de Nord, si poate si in alte continente... dar sa nu ne pripim spunand ca Biserica Ortodoxa e pasnica si Biserica Catolica e cea care creeaza probleme!
In domeniul social si politic, dar si economic Biserica Catolica este o forta in lume si sa nu uitam ca are o Doctrina Sociala foarte bine pusa la punct. Respect Biserica Ortodoxa pentru felul ei de a fi. Am prieteni ortodocsi preoti si laici (mireni) cu care dialoghez foarte mult pe diverse teme. In Romania ai un calendar crestin Catolic-Ortodox (publicat de MIsionarii Verbiti, un ordin de preoti calugari din Biserica Catolica, in colaborarea cu un preot ortodox). Acest calendar vine in intampinarea familiilor mixte (catolice si ortodoxe). Sunt activitati sociale la care participa cele doua Biserici, precum si activitati liturgice: rugaciune.
Cred ca fiecare Biserica are greselile ei: colaborarea cu securitatea a Bisericii Orotdoxe (a unor ierarhi si preoti), participarea ei la desfiintarea Bisericii Greco Catolice in Romania; inchizitia, cruciadele, protestantismul din Biserica Catolica. Insa daca ne oprim intotdeauna la greseli si nu vedem partile bune vom fi oare noi promotori ai pacii? Vom fi oare noi drept credinciosi (ortodocsi) incat sa raspindim mesajul de pace si iubire tuturor (universal=catolic)? Unitate in diversitate, pastrand aceeasi forma si esenta a ritului si a cultului insa actionand ca un singur trup pentru a/l vesti pe Cristos tuturor. Biserica catolica si Ortodoxa sunt in acelasi timp universale si drept credincioase prin natura lor: apartin aceluiasi Cristos care spune sa ne iubim unul pe altul si pe Dumnezeu ca pe noi insine si din toate puterile noastre! Asta e visul lui Dumnezeu: o singura inima si un singur chip![/quote]

Ma bucur ca dumneavoastra ca si romano-catolic va aparati credinta, doar ca, eu nu vad niciun atac din partea Ioanei la adresa Bisericii Catolice in citatul pe care l-ati dat.

Faptul ca Biserica Ortodoxa nu a avut inchizitie este un adevar. A spune despre Stefan cel Mare si Sfant ca a purtat razboaie impotriva otomanilor, razboaie religioase, spus de dumneavoastra suna ca si cum Stefan cel Mare, pentru ca avea ambitii de marire si sfintire, se ducea sistematic peste otomani ca sa li-l scoata pe Alah din cap si sa il puna in loc pe Iisus. Acele razboaie au existat pentru ca otomanii doreau sa cucereasca acest pamant. daca vorbiti de istorie, atunci ar trebui sa spuneti si ca acest pamant romanesc a reusit de multe ori sa fie o piedica in calea expansiunii musulmane, devenind astfel o binecuvantare pentru crestinismul occidental.
Rusia prin razboaiele ei poate promova ortodoxia, dar nu biserica ortodoxa rusa a dus acele razboaie. Razboiul mai nou din Kosovo, cu siguranta stiti ca are de fapt radacini mult mai vechi; sarbii au tot fost obligati sa paraseasca acel pamant pana cand albanezii au ajuns majoritari.

Nu va inteleg, cum puteti aduce ca arugument restrictionarea accesului femeilor pe Muntele Athos? Sa inteleg ca Biserica Catolica sprijina acest demers si anume sa li se permita femeilor accesul pe Muntele Athos sau este doar o parere strict personala a dumneavoastra? Daca eu v-as spune ca este anormal ca preotii catolici sa nu se casatoreasca pentru ca sunt atatea femei ( mai multe decat barbatii pe planeta) care au nevoie sa isi intemeieze o familie si ca hotararea ca unii barbati sa fie celibatari, nu face decat sa le limiteze femeilor dreptul de a alege? Vi se pare just? Mi se pare insa, si imi cer scuze de pe acum, ipocrit sa spuneti; dreptul femeilor de a "vizita lacasurile de cult", fara sa tineti cont de oamenii din lacasurile acelea de cult (calugari ortodocsi care s-au retras acolo si pentru a nu intalni vreo femeie). Pentru dumneavoastra atractia turistico-spirituala pe care unele femei, cele neortodoxe, evident, o au pentru acel loc, vi se pare mai de aparat decat drepturile celor de pe Muntele Athos? Sincer, refuz sa cred ca un romano-catolic poate gandi asa, doar daca nu cumva sunteti ca multi ortodocsi de-ai nostri care nu stiu mai nimic despre credinta lor. Sau poate ca v-a luat valul argumentarii si nu ati mai revazut textul scris, si asta ar fi o explicatie; sper ca singura.

Cum adica daca ni se pare noua normal ca pe buletinele grecilor sa apara trecuta apartenenta lor religioasa? Pai, eu cred ca lor trebuie sa li se para normal sau anormal, nu? Iar daca lor li se pare normal, e strict treaba lor. Se pare ca pe ei nu ii incurca, iar daca i-o fi incurcand pe unii aceia ori sunt prea putini, ori nu sunt grecii si atunci probabil ca or fi foarte multi ! (sac)

Mie mi se pare interesant sa incercam un dialog despre ecumenism, dar el va trebui sa aiba la baza argumente teologice, si nu umori, pentru ca, ma vad nevoita sa ma repet: niciun ortodox pana acum nu a zis nimic impotriva Bisericii Catolice. Cei care au facut-o sunt ori teisti, ori atei ori neo-neo-neo-protestanti, ca sa nu spun sectari si sa fiu taxata de cei care se pitesc in spatele lui politically corect. [/quote]

Pentru fannymoon:
Ma vad nevoit sa fac unele precizari. In primul rand nu ma simt atacat. De aceea nu am ce sa apar. Fiind un forum de discutii si cititnd mesajul ioanei nu am dorit decat sa fac anumite precizari dand cateva exemple care mi/au venit in minte. Poate nu au fost cele mai elocvente. Nu stiu ce istorie ati citit dumneavostra despre Stefan cel Mare si nu stiu daca ati citit bine fraza pe care am scris/o cu referire la domnitorul moldovean. A afirma ca noi nu suntem ca altii, ci suntem mai buni e un mod de a spune ca noi suntem cei buni si voi cei rai. Biserica si statul pentru mai bine de 1000 de ani au fost impreuna. Daca in Occident a fost o lupta pentru castigarea autonomiei Bisericii fata de stat, in Orient statul si Biserica au fost intotdeauna impreuna. Un exemplu evident se regaseste in fiecare Biserica ortodoxa: in dreapta si in stanga altarului, in fata catapeteasmei gasesti doua scaune-cel din dreapta e pentru Episcop sau/si Patriarh, iar ccel din stanga pentru autoritatea civil (la inceput domnitorul tarii, mmai tarziu presedintele, primarul sau un reprezentant al statului). In Biserica Ortodoxa, in sinodul ei exista laici (mireni), reprezentanti ai statului. De aceea cand am afirmat ca rusia duce razboaie de promovare a ortodoxiei m/am referit la faptul ca Statul si Biserica fiind in stransa relatie, Tzarul primea binecuvantarea din partea Patriarhului Rusiei pentru acele razboaie. Nu era o practica numai in Biserica Ortodoxa.
Referitor la faptul ca sarbii au fost siliti sa paraseasca teritoriul respectiv nu justifica cu nimic atrocitatile facute impotriva musulmanilor si a catolicilor din Bosnia Hertegovina. Transilvania apartine romaniei din 1918, adica de 90 de ani... si cunoastem foarte bine istoria zbuciumata a teritoriului nostru romanesc. Asta nu inseamna ca Ungaria a trecut la forta armata sa redobandeasca Transilvania si nici sa extermine ortodocsii din Ungaria.
Din pacate istoria nu e alba si neagra... e uneori gri alteori rosie, alteori alba.
Cu privire la Muntele Athos si restrictia femeilor...
Biserica Catolica nu intreprinde nici un demers in aceasta privinta. Nu mi se pare normal ca in secolul XXI sa existe discriminari. Nu mi se pare ca Muntele Athos e o atractie turistica. Nu mi se pare corect ca niste oameni, barbati sa fuga de lume si de femei interzicandu-le accesul. Insa asta nu este problema mea.
In ceea ce priveste inscrisul religiei pe cartile de identitate mi se pare un abuz din partea statului grec, deoarece cunosc persoane catolice care muncesc in Grecia si din aceasta cauza (ca nu sunt ortodoxe) nu li s.a permis sa munceasca in anumite sectoare mai bune. Eu nu am spus nimic impotriva Bisericii Ortodoxe. ceea ce am adus in discutie au fost anumite fapte care mi se pareau elocvente pentru a/i raspunde Ioanei ca Biserica Ortodoxa nu e perfecta, la fel cum nici Biserica catolica nu este perfecta.
Viziunea mea despre viata monahala este diferita, poate si pentru ca inBiserica catolica nu s/au urmat regulile stricte de la inceputuri, ci s-a incercat o aduce re la zi a acestora, o adaptare la timpurile in care traim. Biserica Ortodoxa in privinta monahismului urmareste regula Sf. Vasile cel Mare, nefacand nici o reforma monahala. Nu spun aceasta pentru a critica Bisericile, ci pentru a scoate in evidenta ca sunt doua viziuni (ambele bune) de a privi relatia persoanei cu Dumnezeu. Doua cai de sfintenie, doua cai de a ajuta persoanele dornice sa se apropie de Dumnezeu si de lume.
Ecumenismul pe care il propuneti (cel teologic) este posibil in masura in care reusim sa definim foarte bine ceea ce intelegem prin ecumenism. Un dialog pornind de la punctele teologice comune? O cautare impreuna a adevarului? O manifestare a bogatiilor pe care le detine atat Biserica Ortodoxa cat si Biserica Catolica? Daca intelegeti aceste lucruri ca facand parte din ecumenism sunt de acord sa discut cu d-voastra pe aceasta tema.
Repet: nu critic Biserica Ortodoxa. Daca ati citit ultima parte a mesajului adresat ioanei, ati putut observa ca inchei cu afirmatia:Cred ca fiecare Biserica are greselile ei: colaborarea cu securitatea a Bisericii Orotdoxe (a unor ierarhi si preoti), participarea ei la desfiintarea Bisericii Greco Catolice in Romania; inchizitia, cruciadele, protestantismul din Biserica Catolica. Insa daca ne oprim intotdeauna la greseli si nu vedem partile bune vom fi oare noi promotori ai pacii? Vom fi oare noi drept credinciosi (ortodocsi) incat sa raspindim mesajul de pace si iubire tuturor (universal=catolic)? Unitate in diversitate, pastrand aceeasi forma si esenta a ritului si a cultului insa actionand ca un singur trup pentru a/l vesti pe Cristos tuturor. Biserica catolica si Ortodoxa sunt in acelasi timp universale si drept credincioase prin natura lor: apartin aceluiasi Cristos care spune sa ne iubim unul pe altul si pe Dumnezeu ca pe noi insine si din toate puterile noastre! Asta e visul lui Dumnezeu: o singura inima si un singur chip.
Deci ecumenismul, dupa opinia mea, este posibil in masura in care il ingelegem ca pe un drum in cautarea adevarului si in raspandirea pacii.

Pentru eclaudesvd

Intre Bisericile ortodoxa si catolica intr-adevar se poate vorbi de ecumenism. Ar fi si culmea sa nu se poata vorbi atata timp cat 1000 de ani au format aceeasi Biserica (deci au imbratisat aceeasi credinta). Cele 7 sinoade ecumenice au fost facute de o singura Biserica si lucrul acesta se vede in cele doua Biserici. Faptul ca noi ca ortodocsi le respectam intru totul, iar apusul a schimbat anumite hotarari iarasi este cunoscut. De ce a facut aceste Apusul aceste schimbari? Iarasi este de comentat...

De ce nu se putea conduce Biserica cum s-a condus 1000 de ani, iar papa era episcopul Romei asa cum a fost 1000 de ani, iarasi este de comentat.

Razboaiele pentru apararea tarii sunt discutabile (nu exista alb si negru aici), problemele mari sunt cu razboaiele religioase. Este cunoscuta intrarea cruciatilor in Constantinopol fapt care nu putea sa nu adanceasca aceasta ruptura intre biserici. Asa ceva nu se face.

Biserica Ortodoxa este reticenta la schimbari si bine face, pentru ca noi consideram ca Dumnezeu nu se schimba niciodata, asa cum erau primii crestini in credinta asa trebuie sa fim si noi. Se poate observa fara sa vreau sa lovesc in catolici ca faramitarea acestei Biserici a plecat in special de la schimbarile pe care le-a adoptat in urma despartirii de ortodoxie. Toate aceste culte (neo)protestante au avut o baza de combatere a credintei apostolice datorita unor greseli grave (indulgente, inchizitie etc) cu care ortodoxia nu a fost niciodata de acord.

Nu vreau sa fiu eu cel care arunc cu piatra , dar consider ca o baza de plecare o reprezinta discutia "schimbarilor teologice", care au intervenit dupa Marea Schisma in credinta catolica. Acestea sunt mai jos prezentate din punct de vedere ortodox. Este important ca Biserica sa aiba o singura invatatura despre Hristos asa cum a fost 1000 de ani. Eu zic ca aceste diferente sunt cele ce ne despart in primul rand. Si intrebarea mea e simpla: cum Apusul si Rasaritul au respectat intocmai aceste hotarari sinodale timp de 1000 de ani la care au participat impreuna si cum au putut interveni diferente dogmatice?

1 - Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul.
2 - Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala.
3 - Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa.
4 - Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
5 - Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
6 - Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7 - Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati ... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
8 - Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
9 - indulgentele papale.
10 - mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.

Hazardul este măsura ignoranţei noastre. (Henry Poincare)

ZOE DUMITRESCU BUSULENGA : ” Pentru mine nu exista moarte ”

ZOE DUMITRESCU BUŞULENGA - „CUVINTE ŞI POVEŢE“
PENTRU MINE NU EXISTĂ MOARTE

Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.

Fiecare an care mi se dădea îl socoteam ca un dar în plus de la Dumnezeu. Socoteam în tinereţe că am să trăiesc cam 60 de ani, n-am să ajung până la 70. Am avut întotdea-una obsesia morţii iminente. Cu fiecare an care trecea încercam să adaug ceva la mine, la persoana interioară, căci persoana exterioară nu mă interesa. Când eram în viaţa publică, fiecare an însemna încă o posibilitate de a răspândi cultura, de a forma cultura, de a răspandi ceva din traseul fiinţei mele. Astăzi, copilul nu mai găseşte în cel din faţă un model, o ima-gine care să-l marcheze pentru întreaga viaţă. Când eram la Facultate, Iosif Sava îmi ura la televizor: «La mulţi ani“, iar colegii îmi făceau tot felul de plăceri intelectuale. Ei bine, bătrâneţea mai toceşte reacţiile de bucurie, mai cu seamă că îţi dai seama că fiziceşte slăbeşti. Trăiesc din amintiri şi încerc cât pot să mai fac ceva. Anul trecut mi-a apărut o carte de portrete. Anul acesta îmi doresc să fac volumul II, unde vor intra cei care nu au intrat. Bătrâneţea nu este o povară. Pentru mine nu există moarte, există «trecere dincolo».“

august 2004
GÂNDURI CĂTRE TINERI

REFLECŢII DESPRE TRADIŢIE ŞI MODEL

Trebuie să vă spun că eu trăiesc în permanenţă cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuză când spun asta, dar eu mă simt o ratată. Cariera mea trebuia să fie una muzicală. În clipa în care, la 17 ani, m-am îmbolnavit de tuberculoză şi mi s-a spus că trei ani nu mai am voie să cânt, nici la pian, nici la vioară, a fost o prăbuşire, care, fireşte, la acea vârstă, mi s-a părut o catastrofă. Fatalmente, a trebuit să merg pe altă cale. Şi am ales calea de jurist, a tatei, şi cea de filolog, a mamei. Şi aşa am intrat, mai mult sau mai puţin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al „formaţiei sufletelor“, cum îi spun. Fiindcă mie îmi părea esenţial nu să înşir nişte date şi gânduri în faţa studenţilor, ci să încerc să comunic cu ei, nu numai omeneşte, dar şi spiritual. Şi cultural, pentru că doream să fac din ei oameni cultivaţi, să le dau cât mai multe surse de incitaţie la lectură şi la arte în general.

*

Pentru mine însă, important era, la început, să driblez noua doctrină care încerca să se încuibe la noi… marxismul, dublat, fireşte, de ateism. Am intrat în facultate într-o vreme amarnică… Eminescu era făcut socialist, toată cultura românească se transforma într-o cultură pre-comunistă. La seminarii faceam contrariul a ceea ce se făcea la cursuri. Studenţii au simţit imediat asta, omul tânar întelege repede aceste lucruri, şi atunci toţi veneau la mine. Am început cu Eminescu, fiindcă el era ţinta tuturor. Încercam să-l arăt în lumina adevarată, cât se putea, fiindcă eram controlaţi. Am făcut tot felul de acrobaţii, de interpretări de text, ca să ajungem indirect la adevăr; acestea s-au spus cu jumătate de gură. Asta a fost o etapă. Dupa ’65, am scăpat de chinga sovietică, lucrurile mergeau mai uşor. În timpul acela, George Călinescu nu mai era la catedră, rămăsese la Institut, dar mai venea la facultate. Îmi amintesc că într-o zi venise la un curs de-al meu. Nu pot să vă spun ce emoţii am avut. Eram şi foarte tânără. Inchipuiţi-vă să-l ai pe Călinescu în amfiteatru… A intrat şi mi-a zis: „Ei, Zoe, haide, să te aud!“. Aveam un curs despre Gherea. De fapt, nici nu făceam despre Gherea, ci despre Maiorescu. Făcând o paralelă între cei doi, aveam grijă să iasă Maiorescu deasupra. Când am terminat cursul, Călinescu m-a îmbrăţişat şi mi-a spus „foarte bine!“. A fost impresionat, pentru că făceam ceea ce încercase şi el să facă. Să ne strecurăm pe sub o doctrină străină de noi.

Apoi, am intrat într-o etapă cu destulă libertate de mişcare, cu referire la culturi străine. Între timp, Tudor Vianu m-a adus la catedra de literatură comparativă, eu fiind specialistă în engleză şi germană. Tudor Vianu a fost foarte bun prieten cu tatăl meu şi mă cunoştea de când eram mică. Şi în acest mod am putut să-mi exprim punctele de vedere aşa cum am dorit, cu foarte puţine concesii. Şi am ajuns să fac literatură comparată a popoarelor orientale. După ce le-am prezentat cărţile sfinte ale indienilor, am ajuns la evrei, dorind să-i îndrept spre Biblie, care era prima carte în bibliografia pe care le-o dădeam studenţilor. Veneau la cursurile mele şi teologi. Atunci, speriat că îl bag la puşcărie, a venit la mine secretarul de organizaţie pe universitate. I-am spus: „Măi copile, spune şi tu că e prima şi cea mai mare carte a lumii. Şi nu se poate face carte fără ea, că ne facem de râs dacă o scoatem din bibliografie.” Când a auzit asta, a tăcut din gură. Aşa am facut „formaţie de suflete“, nu numai de minţi. Am făcut carte cu ei, dar le-am trezit şi sentimentul religios. Îmi amintesc de un preot care mi-a spus „vă sunt recunoscător! Toată viaţa mea am încercat să o conving pe fiica mea să citească psalmi, iar dumneavoastră aţi reuşit acest lucru numai după un curs!“.

*

Modelul meu absolut a fost Tudor Vianu. Eleganţa lui omenească… E adevărat, olimpianismul lui era rece sau părea rece. Profesorul părea distant, nu puteai să ţi-l repre-zinţi decât la catedră. Cu o seriozitate maximă, el oficia… Pentru el, cultura era sacră. Meseria de profesor era pentru el un sacerdoţiu.

E adevarat că studenţii erau mult mai atraşi de cursurile lui Călinescu, pentru că la el era spectacol. Avea o alură uşor histrionică, el juca. Nu ştiai dacă vorbeşte serios sau în dodii, tocmai pentru că nu putea spune adevărurile în mod direct, în acea perioadă. Tudor Vianu şi George Călinescu au fost, în acele vremuri, stelele Universităţii.

*

Nenorocirea e că actuala elită, generaţia de 30-40 de ani, nu ştiu din ce motive, vrea să ignore sau, în orice caz, să minimalizeze valorile trecutului. Şi au început cu Eminescu, ceea ce, pentru mine, este o durere infinită. Când Maiorescu, Iorga, Călinescu, Vianu, Noica – toată crema in-telectualităţii româneşti – au văzut în Eminescu o concentrare a genialităţii româneşti, şi nu numai în literatură, vin nişte juni care îl denigrează. Am văzut un articol cu titlul „Eminescu, idiotul naţional“. Cred că această atitudine vine ori din necunoaştere – nu ştiu câţi au citit toate cele 16 vo-lume ale operei eminesciene – ori din orgoliu personal. Am impresia că, în momentul de faţă, fiecare scriitoraş crede că este geniu. Ori sunt complexaţi, ori ignoranţi. Mă întreb ce se va întâmpla cu copiii acestei generaţii, ce vor şti ei… vor afla de la aceştia că „Eminescu a fost un zero“? Ei nu mai au punctele de reper care să le permită să-i reconstituie ima-ginea adevărată.

În urmă cu un an, am susţinut o prelegere în care am vorbit şi despre Eminescu. Ceea ce le-am spus tinerilor de acolo a stârnit în ei o stare de spirit specială. Când am terminat, baieţii din ultimele clase de liceu plângeau şi veneau să mă sărute… Erau fericiţi că l-am reevaluat pe Eminescu. În conferinţele religioase, întotdeauna vorbesc despre Eminescu, mai ales că el a fost un exemplu de zbatere între credinţă şi necredinţă, la sfârşit revenind la credinţă. Noi umblăm după modele străine, spre nişte zone care nu au nimic de-a face cu noi din punct de vedere structural. Nici ontologic. Ne ploconim la modele din afară, de unde am adus drogurile, dezbrăcările, căsătoriile între lesbiene, între homosexuali, toate smintelile acestea… Dar în fiecare om există şi intuiţia adevărului. Tinerii asteaptă să li se confirme intuiţiile. Iar eu le-am confirmat intuiţia şi au fost fericiţi, pentru că nimeni nu le-a vorbit aşa, nu le-a spus lucrurile acestea.

*

Biblioteca este singura mea bogăţie. Sunt cărţi cumpărate de mine, iar multe sunt moştenite de la cumna-tul meu, doctorul Buşulenga, care era un om admirabil. Biblioteca este singurul loc la care mă gândesc din când în când. Sper ca Domnul să-mi dea timp să retrăiesc cu pocăinţă fiecare din etapele vieţii mele. Până la urmă asta e căinţa. Când trecem dincolo, întâi ne judecăm noi.

*

În ultima vreme citesc numai teologie. Dacă aş fi fost cu zece ani mai tânără, aş fi studiat Facultatea de Teologie, deşi poate din cărţi înveţi mai mult decât din spusele profesorilor. Raiul e împărăţia Domnului. E viaţa în spaţiul nevăzut. Se spune „Făcătorul Cerului şi al Pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor“. Întoarcerea noastră acolo se întâmplă, dacă, evident, am dus o viaţa conform cu învăţăturile Mântuitorului. Zonele acestei Împărăţii sunt numeroase. Cei cu păcate se duc jos, la subpământeni, în vreme ce drepţii şi sfinţii trăiesc în slava lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? În zona luminii necreate, acea lumină fantastică pe care noi nu o putem vedea. Raiul este această trăire în veşnică bucurie, privire a luminii slavei.

Noi însă trebuie să avem puterea să ne judecăm. Da, să avem această putere şi abia apoi să ne înfăţişăm Mântuitorului, care ne va judeca şi pe urmă ni se arată locul unde vom fi trimişi.

*

Eu am nişte aprehensiuni în legătură cu soarta noastră viitoare destul de apropiată. Foarte multă lume spune că sunt bigotă sau că am o viziune care nu mai corespunde dezvoltării ştiinţifice şi tehnice contemporane. Această dezvoltare ne-a adus aici fiindcă ştiinţa s-a prelungit în tehnică. Ştiinţa este pozitivă, dar tehnica devine dăunătoare. Descoperirea ştiinţifică este un câstig enorm, în timp ce derivaţiile tehnice pot deveni nocive. Toate lucrurile astea, clonările, fertilizările în vitro sunt nişte monstruozităţi. Copii cu mame bătrâne, la 67 de ani… În felul acesta se loveşte nu numai în spirit. Descoperirea ştiinţifică este urmarea unei inspiraţii divine. Lucrurile tehnice, nocive, vin de pe urma mititeilor încornorati. De ce cred asta? Mântuitorul spunea despre semnele care o să preceadă finalul: vor fi semne cosmice, în stele, în lumină, vor fi cutremure îngrozitoare, vor muri oameni de furia valurilor. Şi mă uit la ce se petrece în lume. Păcatele ne covârşesc şi nu ne mai poate apăra nici Iisus. Ce se spune în Scripturi este adevărul. Un om de ştiinţă spunea că, după nenorocirea din Asia, axa lumii s-a schimbat. Mă tem că suntem în preajma sfârşitului. Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că „banul e ochiul dracului“. E o veche zicală şi e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferenţă împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de injosire. Suntem cufundati în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

*

Daunele intelectuale, morale, spirituale care se trag din Internet sunt extrem de numeroase şi periculoase. Noi vrem să ne substituim într-un chip făcut cu bună ştiinţă. Ne despărţim de cuvântul scris, de cartea „Lectura pe Internet”: Ce-i asta? Rămânem oameni ai galaxiei Gutenberg sau nu? Eu rămân un om al civilizaţiei Gutenberg, şi nu al televizorului şi a tot ce este legat de aceste mijloace. Internetul devine dăunator. Cuvântul este cel care rămâne şi nu imaginea care fuge, aceasta este răvăşitoare de minte în vreme ce cuvântul fixează. Cuvântul este Logos – şi suntem într-o lume a spiritului – în timp ce aceste mărunţişuri ne îndepărtează de ceea ce a fost aşezarea minţii noastre de până acum. Nimeni nu va mai fi om cultivat dacă devenim oameni ai civilizaţiei televiziunii. Televizorul este o descoperire excepţională, dar care poate deveni un pericol general uman pentru cei care nu mai fac altceva decât să se uite la televizor.

Astăzi, noi luptăm împotriva Logosului. A părăsi cartea, ceea ce este statornic în viaţa noastră, esenţial, a părăsi cuvântul înseamnă că ne risipim, ne irosim facultăţile intelectuale, iar spiritul nu mai are cu ce se hrăni. Fiindcă în clipa în care intrăm în această nebunie uitam şi rugăciunea. Nu ne mai putem strânge mintea în rugaciune atâta vreme cât eşti năucit de imagini, de televiziune. Şi atunci, ce alegem?! Cei credincioşi poate nu au aflat ce deosebire există între cele două lumi – a cuvântului şi a imaginii. Cuvântul e statornic, creator. Imaginea e răvăşitoare, înşelătoare, trece, iar pentru suflet nu rămâne nimic. Şi aşteptam sfârşitul. Din nefericire, cred că gândesc adevărat. Gândesc logic, într-o viziune escatologică, dar sănătoasă. Pentru că ştiu ce înseamnă un final dezastruos şi ştiu ce ar însemna pentru fiecare dintre noi un sfârşit luminos la capătul unei vieţi bine întocmite şi înţelept conduse.

*

Nu se poate trăi fără modele. Tinerii sunt total debusolaţi. Nu vedeţi că toate datele sociologice relevă faptul că sunt tot mai debusolaţi? Au totuşi credinţa în Dumnezeu şi au nevoie de valori. De unde să le ia, dacă nu există acele persoane care să le deschidă drumul către valori şi dacă ei aud că tot ceea ce considerăm noi, bătrânii, valori, nu sunt valori, sunt non-valori? Atunci în mintea lor se face o confuzie absolut dramatică, uneori.

*

Am sentimentul că familia nu mai are coeziunea pe care o avea odată. Nu mai e legată de acea caldură, de acel fluid insesizabil care unea membrii unei comunităţi familiale. Şcoala ar trebui, părinţii pot să infuzeze foarte bine credinţa, presupunând că ei nu au cultură. Dacă părinţii ar fi intelectuali…

Chiar dacă unii nu s-au născut cu biblioteca în casă, nici nu au fost educaţi să se ducă spre bibliotecă.

*

Astăzi este o perioadă critică. Dacă lucrurile ar merge pe un făgaş istoric normal, ar veni, după acţiune, reacţiunea şi invers. S-ar linişti lucrurile şi s-ar aşeza. S-ar reconstitui un fel de atitudine respectuoasă faţă de un trecut pe care, în general, îl contestam, pentru că, de regulă, se contestă trecutul în versiunea „new-age“, pe care foarte mulţi au adoptat-o fără să ştie despre ce e vorba. Dacă nu ne-am reveni, atunci şansele de degradare ar fi din ce în ce mai mari. Marea masă a concetăţenilor noştri trăieşte totuşi într-o perioadă de lipsa de valori. Eu mă gândesc la muzică. Nu mă gândesc la muzica mare, muzica cultă, care şi ea suferă pentru că nu mai este aşa de preţuită – nu se mai bate lumea pe concertele de la Filarmonică sau de la Sala Radio, iar marii solişti nu mai sunt aşa de preţuiţi ca pe vremuri. În schimb, vine Michael Jackson şi mii de puşti se omoară pe arene. La întrebarea care mi s-a pus: „ne mai putem întoarce?” e foarte greu de răspuns. E foarte greu să te întorci înapoi de la manele la J.S. Bach.

*

Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat ca altcineva. Vrem că acolo“. Fiecare „acolo” este acolo, nu aici. Avem şi noi „aici“-ul nostru, dar cum să le scoţi din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţionări. Nişte oameni foarte cultivaţi şi neimplicaţi politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă! Dupa 12 ani încă nu se poate pune problema. Peste 20-30 ani, când lumea va fi înţeles ce înseamnă democraţie…

*

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

*

Nu ştiu la ce scară s-au produs fenomenele acestea „de împrumut“. La noi, să zicem, perioada paşoptiştilor şi imediat postpaşoptistă – deşi nu se compară ca scară – a fost o astfel de perioadă în care se urmăreau modele străine cu pasiune. Se adoptau fără nici un fel de rigoare critică instituţii, cărţi, mod de viaţă. Este ceea ce numea Maiorescu „formele fără fond“. Maiorescu a avut curajul şi a înfruntat public, fiindcă nu risca politic decât să-l beştelească liberalii. „Timpul” lui Eminescu era citit zilnic de C.A. Rosetti, care era duşmanul de moarte al conservatorilor, cei care păstrau esenţele, nucleele puternice de tradiţie. Sigur că a fost un fenomen de tranzitie şi ca atare pasager. Dar şansa care a fost? Că Maiorescu i-a avut langă el şi i-a lansat pe Eminescu, Caragiale, pe Creangă, pe Slavici. Adică a oferit nişte modele de autenticitate culturală. Când va veni şi la noi acel Maiorescu care să nu fie ameninţat de toate partidele politice? Vă daţi seama cum ar fi atacat, insultat un Maiorescu astăzi şi mai ales de câte partide? Esenţial ar fi ca el să aibă în jurul lui o pleiadă de oameni de cultură şi mai cu seamă de creatori.

*

Slavă Domnului, românu-i foarte talentat, dar nu trebuie să-i zăpăceşti zilnic minţile cu sminteli ca să nu-şi părăsească matca lui proprie, izvorâtă din nişte rădăcini, dintr-o istorie a spiritului, a intelectului, a creativităţii însăşi. Dacă nu-i pui în faţă modelele autentice, el ce poate să înţeleagă şi să facă? Am găsit o foarte frumoasă definiţie a artei postmoderniste: artă care înfăţişează viaţa şi arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâşiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbeşte, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o „limbă spornică şi vârtoasă“, adică o limbă bogată şi cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.

*

Eu sunt bătrână şi cu atât mai mult, apropiindu-mă de sfârşit, socotesc lucrurile acestea ca pe cele mai mari bucurii: bucuriile spirituale, de natură spirituală. O participare la o liturghie extraordinară, la o rugăciune extraordinară. Acestea sunt, după părerea mea, cele mai mari bucurii. Dupa aceea, bucuriile muzicii. Acolo este centrul vieţii mele. O audiţie extraordinară era o stare de beatitudine aproape ca ora de rugăciune, fiindcă muzica este cel mai direct drum către Dumnezeu.

*

Venirea la Văratec a fost o întâmplare, să zicem. Dar nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, în fiecare vară. Din ce în ce mai mult m-am apropiat de Văratec, am cunoscut Văratecul, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoţii, cu stareţii, cu călugării. În 1985, când Valerica s-a prăpădit, am rămas în locul ei, fiindcă între timp măicuţa, stăpână a acestei case, plecase în America împreună cu fratele ei, trimişi de Patriarhia Română, şi Înalt Preasfinţitul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, al treilea proprietar al casei, ne-a îngăduit aici. Au rămas aici măicuţa bătrână şi cea tânără şi erau singure şi neajutorate şi eu m-am ocupat de ele materialmente. Ne-am apropiat sufleteşte foarte mult de ele, soţul meu şi cu mine. După ce a murit soţul meu, vin cu sora mea şi de atunci stăm aici cel puţin 9 luni pe an, din aprilie până-n noiembrie.

*

Abia pe urmă am aflat că Eminescu a stat, la Văratec, în casa aceea de lângă cimitir. Acum am auzit ce intenţionează să facă cei de la Fundaţia Lucreţiu: să restaureze casa.

Sunt nişte copii extrem de entuziaşti şi nu se opresc la nici un obstacol. Au fost unii, chiar din judeţul Neamţ, care au vrut să pună obstacole: că nu-i adevarat, că n-a stat acolo Eminescu, că el a stat cu Veronica Micle, ca si cum, la vremea aceea, Eminescu – care era atât de decent, atât de discret în legătura aceasta, era un om de-o cuviinţă extraordinară – ar fi stat cu ea în casa maicilor acum 100 de ani. Lucrul acesta este imposibil. Nouă ne-a povestit stareţa, Maica Pelaghia, care avea 102 ani când am cunoscut-o eu. Cu Valerica am fost la ea, şi avea o memorie extraordinară. Îşi aducea aminte cum ieşeau şi se duceau la plimbare, dimineaţa, Eminescu cu Creangă. Creangă a venit şi el aici, la Văratec, pentru că, la un moment dat, avea impresia că Eminescu ar fi tratat mai bine aici, la bolniţă, la Mănăstirea Neamţ, decât la spitalele celelalte, şi-l adusese aici. De altfel, l-a dus pe Eminescu la împărtăşit, la spovedit. Există în acest sens o consemnare a unui preot.

Cei de la fundaţie sunt gata să înceapă construcţia. Au deschis şi conturi, dar numai două persoane au contribuit până acum. Oamenii nu prea ştiu despre toate astea. Recent a fost şi un colocviu pe această temă. Eu am vorbit despre corelarea dintre cultura bisericească şi cea profană, despre şi cum ar trebui să se întrepătrundă, şi cum se întrepătrundeau în trecut. Osmotic, într-un chip firesc. Astăzi, există o secularizare a bisericii. Semnalul l-a dat Franţa la Revoluţia franceză. Ori, asta e o problemă. Practic, intelectualii nu mai au legătură cu biserica, în modul pe care-l aveau pe vremuri. Aceasta scriam şi în studiul meu „Credinţă şi cunoaştere la Eminescu“, când am spus că în arcul credinţei lui au fost nenumărate frânturi sau nenumărate falii, dar educaţia religioasă primită în copilărie, de la surorile mamei lui, care erau maici la Agaton, la schit, a rămas în el imprimată şi

s-a regăsit, re-arătat, a reapărut în anii de sfârşit. În acele foarte frumoase rugăciuni, în sonetul acela superb „Vino asupra mea, lumină lină” sau celălalt, „Rugămu-ne îndurărilor luceafărului mărilor“, în „Dumnezeu şi om“, „Învierea“, „Colindele“. E foarte important pentru intelectual să aibă temelia de credinţă. Copilul nu ştie ce-i aceea credinţă, dar îi inculci, îi infuzezi continuu acea credinţă învăţându-l rânduielile. Ducându-l să-l împărtăşeşti, să-l spovedeşti.

*

Acum o vreme, în acest hol, de la Văratec, se strân-seseră vreo 20 de tineri, membrii ASCOR de la Iaşi. Am stat două ore şi jumătate de vorbă cu ei, fiindcă pentru asta veniseră. M-au întrebat lucruri atât de duioase, de înduioşătoare pentru mine, în ceea ce-i privea. Mă uitam la ei cu dragoste şi cu milă, fiindcă mă gândeam la ce-o să-i supună viaţa, la câte încercări. Mă întrebau: „Cum să rezistăm, doamna Buşulenga? Cum să nu cădem în ispite?” Le-am spus: „Copii, faceţi-vă o platoşă. Eu nu pot să vă spun mare lucru, pentru că fiecare om are destinul lui şi are un raport al lui interior cu propriul lui destin. Constituiţi-vă o platoşă a voastră şi aceasta să fie o platoşă a seninătăţii, a dragostei pentru toată creaţia, pentru tot ceea ce se află sub soare. Să vă fie gândul pe verticală. De multe ori am spus să nu uitaţi că există verticală“. Pentru că dacă uităm verticala, că există Dumnezeu, suntem terminaţi, şi sub raport spiritual, dar şi omenesc propriu-zis. În această platoşă, rugăciunea să fie foarte bine fixată, pentru că e nevoie de ea în momentele grele. E nevoie de chemarea noastră. Fiecare dintre noi, când ne întâlnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplăcere, cu o nenorocire spunem: Ajută-mi Doamne! Dă, Doamne!“. Frântura aceasta de rugăciune am putea s-o spunem mai des. Şi mai este ceva. O să vă spun acum cum făceam eu foarte mult în tinereţea mea. Mergeam pe stradă, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta şi încercam să gândesc pozitiv, pentru toată lumea, fiindcă pu-terea gândului este enormă. Trebuie ca fiecare dintre noi să devenim un emiţător de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie şi de lumină. Eu socotesc că dacă tot timpul am zice „Doamne, să dăruim semenilor noştri un gând de dragoste, pace, bucurie şi de lumină“, dacă tot timpul am gândi aşa, în momentele noastre libere, am crea o adevărată noosferă spirituală. Am impresia că, de fapt, ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea aşa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie, cu gândirea pozitivă, să ne împotrivim agresiunii noosferei, cerând pentru lume, pentru semenii noştri, pentru aproapele nostru. Să gândim întotdeauna la aproapele nostru.

Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. „Să iertam tuturor“, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui.

Pentru andu 30:



Domnule Andu nu stiu unde ai studiat teologia. Ma amuza ceea ce ai scris in mesaj despre ecumenism. Nu se poate face ecumenism pe acuzatiile pe care le aduci fara sa studiezi putin despre ceea ce e vorba de fapt in realitate. e o naivitate sa spui ca Biserica Crestina s/a rupt plecand de la argumentele teologice cand de fapt se stie foarte bineca ruptura s-a produs in timp si a fost una economica, politica, sociala si intr-un final religioasa.Cunosti contextul istoric in care s-a produs ruptura? cate patriarhii erau cunoscute in primele veacuri si de ce doar atatea si nu mai multe? Faptul ca Biserica Ortodoxa s-a oprit numai la cele 7 sinoade ecumenice pe care Bisericva Catolica le recunoaste, se datoreaza si faptului ca structura ierarhica a Bisericii Ortodoxe nu a reusit sa se uneasca intr/un nou sinod (Bisericile Ortodoxe sunt autocefale). Faramitarea Bisericii Catolice nu a plecat de la indulgente. A fost una din cauze dar nu cea principala.Cred ar trebui sa te mai documentezi in aceasta privinta. Anglicanismul, care s/a rupt din Biserica Catolica a avut ca fundament refuzul Romei de a accepta divortul lui Henry cu Ana de Boylle. Luther prin cele 95 de teze nu a urmarit sa se rupa de Biserica Catolica. El era un teolog, profesor universitar la Wittenberg. Dorea doar sa atraga atentia asupra unor puncte negative existente in acea vreme in Biserica. Ceea ce a dus la ruptura a fost refuzul sau de a retracta anumite idei teologice pe care le sustinea in cartile sale, dorinta principilor din Germania de azi de a rupe legaturile cu Roma, si in final casatoria lui Luther. in 1521 intr/o intalnire dintre reprezentantii papali, cei ai principilor germani si a celor ai imparatului carol al V-lea s-a luat aceasta hotarare: cuius regio eius religio. In ceea ce priveste lutheransmul si anglicanismul, ca de altfel si calvinismul se numeste protestanti. Celelalte confesiuni care au aparut ulterior in statele Unite sau in alte parti ale lumii s-au rupt din acestea trei si se numesc neoprotestanti.



ai pus accentul in prezentarea ta, intr-un mod eronat, pe ceea ce ne desparte si nu pe ceea ce ne uneste. Ai ignorat ceea ce am scris eu despre ecumensim si anume sa discutam de la puncetele care ne unesc (si care sunt multe) urmand sa avem o discutie pozitiva si nu negativa.



1. filioque, nu este cea mai grava eroare dogmatica. Biserica Catolica afirma in crez ca DuhulSfant purcede de la Tatal si de la Fiul (kay in greceste). Biserica Ortodoxa afirma ca Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul. E doar o nuantarea si traducere diferita din limba greaca a unei prepozitii. Papa Ioan Paul al II-lea a recitat crezul in Istanbul, intr-una din vizitele sale, folosind varianta Bisericii Ortodoxe. Din punct de vedere teologic aceasta divergenta a fost depasita.



2. Ideea ta despre Papa este gresita. Nu e loctiitorul lui Cristos pe pamant. Este episcopul Romei si primus inter pares. Cand se face referire la Episcopul Romei, in primele veacuri, se vorbeste despre o autoritate intre celelalte patriarhii la care fac\ referire si ceilalti episcopi atunci cnd au probleme. Nu e vorba de o suprematie umana. Citeste in Evangheliile dupa Matei si Marcu cand Cristos ii da lui Petru puterea de a carmui Biserica. baza\este biblica. Inclusiv infailibilitatea este doar in materie de credinta si se refera la faptul ca papa atunci cand vorbeste in numele Bisericii Catolice in ceea ce priveste invatatura, morala si dogmele sale este infailibil. Nu se refera la biserica Ortodoxa aceasta dogma caci papa nu are nici o autoritate in cadrul ei.



4. Purgatoriul nu e divergenta intre Biserica Catolica si Ortodoxa. In impartirea clasica a exista 4 puncte care se spune, ne despart, dar care intre timp mai mult sau mai putin s-au rezolvat, in sensl ca la nivel teologic s=au gasit solutii. Ceea ce a ramas ca un cui in pantof este infailibilitatea papei in materie de credinta. in Biserica Ortodoxa so Catolica exista un cult al mortilor, in care se merge la cimitir, ser fac rugaciuni speciale in Biserca sau la mormantul raposatului, se da de pomana. aceste rugaciuni si pomana nu mai folosesc celui care este in iad, caci e oandit vesnic; nici celui care este in rai, caci se bucura de slava lui Dumnezeu vesnic. Cui folosesc : celor dintr/o stare mediana, celor din Purgator. Viziunea ortodoxa imparte cerul in mai multe stratur pprin care o persoana poate ajunge in rai.De aceea aceasta dilema si punct de despartire nu este ata de grav, pentru ca in practica se accepta o stare mdianaa sufletului inainte de a ajunge in Rai.



5. Azima sau painea dospitanu este o problea. Nu ne imparatsim ca evreii. asta o spune cineva care nu a studiat nimci despre Liturgia in Biserica Catolica. este doar ceva practic. S/a constatat ca in timp painea cu ferment se altereazasi numai poate fi consumata. Cum in Biserica Catolica ai tabernacol unde se pastreaza SFanta Taina a Euharistiei pentru cei bolnavi si batrani care nu se pot deplasa la Biserica, s-a convenit sa se consacre painea nedospita pentru ca tine mai mult timp.



6. trebuie sa mai studiezi in ceea ce priveste aceasta dogma a Neprihanitei Zamisliri. :)) Ae prima gogomanioe mare pe care o audlegat de aceasta dogma:)) In primul rand NeprihanitZamislirea se refera la Cristos si nu la Maria. Ea a fost nascuta intr-un chip natural asa cum ai afirmat si tu. La nasterea lui Cristos prn interventia Duhului Sfant ea a ramas fecioara. LA acest aspect se refersa dogma: Fecioria Mariei. MAi documenteaza-te inainte sa scrii.



7. La cae Liturghii catolice ai asistat incat sa scrii ca Biserica Catolica nu=l invoca pe Dihul Sfant in momentul Prefacerii??? Epicleza exista si in celebrarea liturgca catolica. In ceea ce priveste transsubstantialitatea ca si Neprihanita Zamislire nu sunt aspecte care au dus la ruptura Bisericii.



In cuvinte cat mai simple transsubstatialitatea nu se refera la epicleza, ci la faptul ca in momentul consacrarii paine si vinul devin Trupul si Sangele lui Cristos, insa aceste neschimbandu/se substanta si forma. Trebuie sa studiezi filosofie, metafizica si mai ales invataturas lui Toma de aquino pentru a intelege mai bine depsre ceea ce e vorba:P



8. De ce nu se căsătoresc preoţii catolici



pr. Claudiu Dumea



achizitionare: 20.04.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti







capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior TRADIŢIA ORIENTALĂ







Bisericii Catolice i se reproşează că în materie de disciplină celibatară s-a abătut de la tradiţia iniţială care ar fi fost mult mai liberală şi mai elastică, disciplina celibatară în Occident, devenind din ce în ce mai rigidă, mai intolerantă, mai inumană. Şi i se pune în faţă practica Bisericii Orientale care permite căsătoria diaconilor şi a preoţilor. Biserica Orientală, prin definiţie tradiţionalistă, ar fi păstrat mai bine disciplina generală autentică a Bisericii dintru început. De aceea Biserica Catolică ar trebuie să se reîntoarcă la disciplina de la început mai ales astăzi când, din cauza jugului greu al celibatului, numărul preoţilor a scăzut şi nu se mai face faţă nevoilor pastorale ale Bisericii.







Un studiu istoric serios arată cât de lipsite de temei sunt aceste aprecieri.















Mărturiile Sfinţilor Părinţi cu privire la celibatul preoţesc în Orient







Un martor foarte important este Sf. Epifanie, episcop în oraşul Salamina, numit mai târziu Constanţa, în Cipru (315-403). Cu viaţa sa îndelungată de 88 de ani Sf. Epifaniu a acoperit aproape în întregime secolul al IV-lea. El a fost un bun cunoscător şi un vajnic apărător al ortodoxiei şi al tradiţiei Bisericii. Chiar dacă uneori în lupta de idei, cum a fost în cazul lui Origene, a dat dovadă de un zel mai puţin luminat, mărturiile lui cu privire la disciplina Bisericii nu pot fi puse la îndoială.







Despre celibat, adică despre viaţa de înfrânare totală a slujitorilor altarelor, Sf. Epifanie vorbeşte în cartea sa principală intitulată Panarion, scrisă în a doua jumătate a secolului al IV-lea. "Dumnezeul universului, scrie Sf. Epifanie, a făcut cunoscută carisma preoţiei noi prin intermediul acelor oameni care au renunţat la uzul unicei căsătorii încheiată înainte de hirotonire sau care au trăit întotdeauna ca feciorelnici. Aceasta, explică Sf. Epifanie, este norma orânduită de către apostoli întru înţelepciune şi sfinţenie" (P.G. 41, 868, 1024).







Aceleaşi afirmaţii le face într-o altă lucrare a sa: Expositio fidei (Expunerea credinţei). "Biserica, scrie Sf. Epifanie, îi admite la slujba episcopală şi preoţească, precum şi la cea diaconală numai pe cei care renunţă, întru înfrânare, la propria soţie sau care au ajuns văduvi. În felul acesta, precizează el, se procedează acolo unde sunt respectate cu fidelitate dispoziţiile Bisericii. Se poate totuşi constata, recunoaşte Sf. Epifanie, că în diferite locuri preoţii, diaconii şi subdiaconii continuă să aducă pe lume copii. Acest lucru însă nu se întâmplă conform normei în vigoare, ci este urmarea slăbiciunii omeneşti care urmează întotdeauna ceea ce este mai uşor. În continuare explică încă o dată că preoţii sunt aleşi în primul rând dintre cei necăsătoriţi şi monahi. Dar dacă printre aceştia nu se găsesc candidaţi suficienţi, sunt luaţi şi dintre cei căsătoriţi, dar numai cei care au renunţat să uzeze de căsătorie sau care, după unica lor căsătorie, au devenit văduvi" (P.G. 42, 823).







Aceste afirmaţii vin din partea unei personalităţi care cunoştea multe limbi şi care a călătorit mult în tot Orientul în primul secol în care Biserica s-a bucurat de libertate. Ele constituie o mărturie indiscutabilă atât cu privire la norma comună a celibatului preoţesc cât şi a modului în care era practicat de fapt în Biserica Orientală în primele trei veacuri.







Un alt martor al celibatului preoţesc în Biserica Orientală în primele veacuri este Sf. Ieronim. Sf. Ieronim a fost hirotonit preot în Asia Mică în jurul anului 379. În continuare, a trăit şase ani în Orient, timp în care a cunoscut mulţi oameni ai Bisericii şi numeroase comunităţi monahale, venind astfel în contact direct cu doctrinele şi disciplina Bisericii Orientale. După ce petrece trei ani la Roma, se reîntoarce în Orient trecând prin Egipt şi se stabileşte în Palestina unde rămâne până la moarte. Moare la Betleem în jurul anului 420. Faptul că era cunoscător al multor limbi, i-a permis să aibă toată viaţa legături strânse cu marii oameni ai Bisericii atât din Orient cât şi din Occident.







În lucrarea sa "Adversus Vigilantium", Sf. Ieronim îl combate pe preotul Vigilanţiu din Gallia meridională care dispreţuia celibatul preoţesc. Sf. Ieronim face apel la practica Bisericilor Orientale, Egiptului şi Scaunului Apostolic care, toate, acceptă numai clerici necăsătoriţi care trăiesc în înfrânare sau căsătoriţi, dar cu condiţia clară cu privire la poziţia oficială a Bisericii întregi, inclusiv a celei din Orient, referitor la celibatul preoţesc.







E adevărat că la sinoadele locale diferite Biserici schismatice care în secolul al V-lea s-au rupt de la comuniunea bisericească cu Bizanţul, îmbrăţişând fie erezia nestoriană, fie erezia monofizită, au hotărât abolirea celibatului preoţesc. Este acelaşi fenomen care avea să se întâmple în timpurile moderne cu comunităţile care se vor rupe de la unitatea cu Biserica Romei: erezia şi schisma au ca primă consecinţă abandonarea celibatului preoţesc.















Cazul Pafnuţie







Dintre Conciliile Ecumenice care au tratat problema celibatului preoţesc la slujitorii altarelor a fost primul Conciliu Ecumenic ţinut la Niceea în anul 325.







În canonul al 3-lea, Conciliul interzice episcopilor, preoţilor şi diaconilor şi în general tuturor clericilor să ţină femei care s-au introdus în casele lor pe uşa din spate. Excepţie fac: mama, sora, mătuşa şi altele care nu dau loc la nici o bănuială. Printre femeile cărora le este îngăduit să trăiască în casă cu episcopii, preoţii şi diaconii nu figurează soţiile. Putem trage de aici concluzia că pentru Părinţii Conciliului din Niceea era clară convingerea că diaconii, preoţii şi episcopii nu puteau să mai facă uz de căsătoria încheiată înainte de hirotonire, normă rămasă în vigoare până în zilele noastre în Biserica Orientală, dar numai pentru episcopi.







Pentru ca diaconii şi preoţii să fie sustraşi de la această obligaţie, s-a creat o legendă care din păcate, s-a transformat pentru mulţi în adevăr istoric necontestat. Se spune că la Conciliul din Niceea ar fi luat parte şi un anahoret, episcop în acelaşi timp, din pustiul Egiptului, cu numele de Pafnuţie. Acesta s-ar fi ridicat în adunare şi i-ar fi convins pe Părinţii Conciliari să nu impună această obligaţie grea a celibatului diaconilor şi preoţilor, ci să lase bisericile locale să hotărască în această problemă ce vor crede de cuviinţă. Iar adunarea ar fi fost de acord cu propunerea lui Pafnuţie.







Că povestea aceasta este neîntemeiată o arată deajuns faptul că cel mai mare istoriograf la Bisericii, episcopul Eusebiu din Cezareea, participant la Conciliu, deşi filoarian, nu pomeneşte nimic despre acest episod de o importanţă covârşitoare pentru întreaga Biserică şi care nu ar fi putut fi trecut sub tăcere.







Despre episodul cu Pafnuţie se vorbeşte pentru prima dată după o sută de ani de la Conciliul din Niceea. Cei care îl relatează pentru prima oară sunt doi scriitori bisericeşti bizantini: Socrate şi Sozomen. Socrate spune că a aflat acest fapt de la un om foarte bătrân care luase parte la Conciliu şi care i-a povestit diferite episoade şi fapte ale unor personaje prezente la numitul Conciliu. Având în vedere că Socrate s-a născut în jurul anului 380, chiar dacă ar fi ascultat povestirea când era foarte tânăr, în anul 325 când s-a ţinut Conciliu! din Niceea, bătrânul care i-a povestit-o nu putea să fi trecut de vârsta copilăriei, autenticitatea acestei povestiri nu poate fi luată în serios.







În Occident, Papa Grigore al VII-lea şi Bernold de Constanţa au atras atenţia destul de timpuriu cu privire la neautenticitatea acestui fapt. În comentariul pe care umanistul Valesius, editorul operelor lui Socrate şi Sozomen, l-a făcut în 1668 asupra acestui episod pe care Migne l-a introdus în Patrologia greacă, volumul 67, atrăgea atenţia că povestirea referitoare la Pafnuţie e suspectă, întrucât printre părinţii veniţi din Egipt la Conciliul din Niceea nu există nici un Pafnuţie. E vorba de o poveste inventată, scrie Valesius, având în vedere că printre Părinţii care au semnat Actele Conciliului din Niceea nu figurează numele de Pafnuţie. Acest nume apare în manuscrisele târzii ale Actelor Conciliului din Niceea. Scrierile din secolul al IV-lea cunosc doar un mărturisitor cu numele de Pafnuţie. Abia mai târziu legendele hagiografe l-au înălţat pe acesta la demnitatea de taumaturg şi de Părinte al Conciliului din Niceea. Dar argumentul cel mai convingător împotriva autenticităţii acestei povestiri e faptul că chiar Biserica Orientală nu uzează de această povestire în documentele ei oficiale, deşi ar fi avut interesul să o facă. Nici măcar la Conciliul II din Trullo unde s-a făcut o cotitură decisivă în tradiţia Bisericii Orientale în ceea ce priveşte celibatul preoţesc nu s-a făcut vreo referire la Pafnuţie. Nici scrierile polemice referitoare la celibatul preoţesc, nici marii jurişti orientali din secolul al XII-lea: Aristen, Zonaras şi Balsamon nu menţionează episodul cu Pafnuţie şi nu fac uz de el.







Abia în secolul al XIV-lea această istorisire apare ca document juridic în Orient în Syntagma alfabeticum al lui Matei Blastares. Dar aceasta se întâmplă datorită influenţei Decretului lui Graţian în care, cum am spus în altă parte, legenda lui Pafnuţie a fost inclusă în mod greşit şi acritic, justificând tradiţia celibatară orientală diferită de cea occidentală.



In Sinodul de la Elvira (305-306) se hotaraste celibatul preotesc.



9. Indulgentele nu sunt o problema in dialogul ecumenic si nici practica de a acorda Sf. Mir la varsta de 12-13 ani. Aceasta tine de traditia Bisercii Catolice.







Imi pare rau sa vad atat de multa ignoranta in ceea ce priveste aceasta tematica a ecumenismului. Punctele care ne unesc sunt: Credinta in Sfanta Treime, Succesiunea Apostolica a episcopilor, credinta in Sf. Fecioara MAria, Sacramentele, cultul icoanelor. Daca vrei sa cdiscutam pe aceasta tema te rog nu fa polemici ci mergi la esential si documenteaza/te inainte de a face afirmatii gratuite. Multumesc.

Azima sau painea dospitanu este o problea. Nu ne imparatsim ca evreii. asta o spune cineva care nu a studiat nimci despre Liturgia in Biserica Catolica. este doar ceva practic. S/a constatat ca in timp painea cu ferment se altereazasi numai poate fi consumata. Cum in Biserica Catolica ai tabernacol unde se pastreaza SFanta Taina a Euharistiei pentru cei bolnavi si batrani care nu se pot deplasa la Biserica, s-a convenit sa se consacre painea nedospita pentru ca tine mai mult timp.


voua vi se strica sfanta impartasanie?
noua nu si strica nici makr anafora(painea sfintita)...niciodata!!!

Ioana...
:)) :)) :))
Nu trebuie sa studiezi teologie ca sa stii ca painea dospita in timpse altereaza. In Biserica Orotodoxa ceea ce se consacra se consuma pe moment. Anafora est facuta in fiecare saptamana de o femeie din cadrul parohiei. e normal sa tina o saptamana, dar e rreinnoita saptamanal. Asa ca daca vrei sa discutam treci la ceva esential si nu la discutii superficiale despre painea mea nu se strica, painea ta se strica:)) :)) nu asta e esentialul. Si e adevarat ca azima tine mult mai mult timp decat painea dospita:P Dar daca vrei sa discuti superficial pe aceste lucruri te org gaseste/ti pe altcineva. Multumesc.

De la: eclaudesvd, la data 2009-01-31 14:23:33Ioana...
:)) :)) :))
Nu trebuie sa studiezi teologie ca sa stii ca painea dospita in timpse altereaza. In Biserica Orotodoxa ceea ce se consacra se consuma pe moment. Anafora est facuta in fiecare saptamana de o femeie din cadrul parohiei. e normal sa tina o saptamana, dar e rreinnoita saptamanal. Asa ca daca vrei sa discutam treci la ceva esential si nu la discutii superficiale despre painea mea nu se strica, painea ta se strica:)) :)) nu asta e esentialul. Si e adevarat ca azima tine mult mai mult timp decat painea dospita:P Dar daca vrei sa discuti superficial pe aceste lucruri te org gaseste/ti pe altcineva. Multumesc.

hei!!!
eu stiu mult mai multe despre biserica ortodoxa decat tine....tatal meu e preot ortodox undeva la tara....in comuna in care este tatal meu preot am crescut eu pana la 14 ani....sunt crescuta in spiritul ortodoxiei....si bunicul meu a fost preot...si niste unchi si verisori de-ai mei sunt tot preoti.....de asemenea si fratele meu este elev la un seminar ortodox si vrea sa urmeze facultatea de teologie ortodoxa.....
ti-am spus k sa iti dai seama k imi cunosc foarte bine religia.....
exista doua situatii in care se face sfanta impartasanie....
1)in joia mare.....aceasta sfanta impartasanie este pastrata in altar timp de un an....dak cineva este bonav si trebuie impartasit urgent se ia putin din aceasta sfanta impartasanie si se impartaseste acel om.....timp de un an de zile NU SE STRICA!!!!!
2) sfanta impartasanie facuta la fiecare sfanta liturghie....aceasta este folosita pentru a impartasi oamenii kr doresc sa se impartaseaaca la slujba,iar dak ramane este consumata in totalitate de preot.....

anafora este sfintita de preot ....eu am pe acasa anafora cativa ani buni.....este paine uscata dar nu este mucegaita....e foarte buna de mancat.....nu e stricata!!!...am de asemenea si agheasma pastrata de foarte multi ani intr-o sticla....apa e proaspata!!!

pentru eclaudesdv

Ma vad nevoita sa revin asupra mesajului dumneavoastra anterior ultimei postari.

Cand sustineti ca Biserica Ortodoxa a purtat razboaie religioase si ca argument aduceti lupta de rezistenta a lui Stefan cel Mare in fata Imperiului Otoman, va trebui sa admiteti ori ca discursul este tendetios, in acest punct, ori ca este defectuos pentru ca lasa sa se creada ca Stefan cel Mare a initiat aceste razboaie.
Pe de alta parte, prin razboaie religioase, ar trebui sa intelegem razboiul care este initiat in numele unei religii. Stiu ca tendinta acum este de a extinde termenul asupra oricarui razboi care are si un substrat religios, dar continui sa cred ca este o tendinta agresiva a celor care nu au nicio legatura cu religia, de a arunca inca o data cu noroi, in religie.
Ca o paranteza, putem spune ca razboiul din fasia Gaza este unul religios? Eu spun ca nu! Are si o conotatie religioasa, dar nu inseamna ca este unul religios.
Razboaiele religioase la care facea referire Ioana sunt cele in care unii se gandeau sa propovaduiasca Dumnezeul cu sabia in mana. Au existat si astfel de razboaie, iar templierii sunt totusi un exemplu. eliberarea pamantului Sfant, motivul unor cruciade, sunt alt exemplu. intrarea cruciatilor in Constantinopol ( de care amintea Andu) si persecutarea ortodocsilor, este un alt exemplu.
Vreau sa ma intelegeti bine, nu am de gand sa ne incontram pe teme istorice, mai ales ca, asa cum ati spus si dumneavoastra, nu putem judeca Istoria fara sa tinem seama de contextul istoric.
Am rugamintea totusi, pentru o "igiena" a discursului, ca daca acceptam cu totii ca Biserica Catolica a facut SI greseli (de-a lungul istoriei), sa nu ajungem la a forta Istoria prin interpretari defectuoase din care sa rezulte ca si Biserica Ortodoxa a facut ACELEASI greseli.
Parerea mea este ca, da, intr-adevar Biserica Catolica a gresit prin unele cruciade, prin inventarea Inchizitiei, dar atata timp cat a recunoscut aceasta greseala, atunci trebuie sa mergem mai departe... cu totii.
Am sa va dau un alt exemplu de exprimare defectuoasa: "colaborarea Bisericii Ortodoxe cu Securitatea ( a unor preoti si ierarhi)". Asa spuneti dumneavoastra, lasand astfel sa se inteleaga, in ciuda mentionarii facute intre paranteze, ca Biserica Ortodoxa ar fi colaborat cu Securitatea. Ceea ce este FALS. Asa cum au fost preoti si ierarhi ortodocsi in Romania care au colaborat cu securitatea, la fel au fost preoti ortodocsi care au murit in inchisori comuniste pentru ortodoxie.
Daca imi propuneti o astfel de generalizare, atunci, conform rationamentului dumneavoastra si eu pot spune ca Biserica Catolica a colaborat cu Politia Politica a comunistilor. Asta daca as lua in calcul Polonia. Iata un articol din Le Monde.
L'Eglise polonaise secouée par ses prêtres collaborateurs (Celia Chauffour)
Le Monde - 14 juillet 2006 (1/10 de page)

Le Père Michal Czajkowski, âgé de 72 ans et intellectuel de renom, a reconnu avoir collaboré avec la police politique communiste polonaise entre 1960 à 1984.
Il y a deux mois, un rapport publié par Wiez avait été formel : "pendant vingt-quatre ans, le Père Czajkowski a renseigné la police politique sur les activités de l'opposition démocratique, en particulier sur les milieux gravitant autour de l'université catholique de Lublin (Sud-Est) et sur la curie de Wroclaw (Sud-Ouest)." Selon l'Institut de la mémoire nationale 10 % à 15 % des religieux auraient collaboré avec la police secrète. L'archevêque de Cracovie s'était opposé l'initiative d'un prêtre de son diocèse visant à la publication des noms des religieux qui ont collaboré."

Trebuie sa fac mentionarea ca "religieux" in franceza are sensul romanesc doar cand e folosit ca adjectiv, ca substantiv, cum este folosit in text, inseamna fete bisericesti.

Vedeti, deci, ca daca am generaliza, am putea spune cu usurinta ca si Biserica Catolica a colaborat cu Securitatea, si sa fac doar in paranteza mentiunea ( unii prelati si preoti catolici).

Spuneti ca "Biserica si statul pentru mai bine de 1000 de ani au fost impreuna" sugerand astfel ca Biserica Ortodoxa a fost prea mult timp impreuna cu Statul. Este o eroare. Abia in 1906 a fost votata, de catre Parlamentul francez, Legea cu privire la separarea Bisericii de Stat in Franta. Informatia corecta din punct de vedere istoric este: "Biserica si Statul pentru aproape 2000 de ani au fost impreuna."

Mai spuneti: "A afirma ca noi nu suntem ca altii, ci suntem mai buni e un mod de a spune ca noi suntem cei buni si voi cei rai." Si asta e tot o fortare a logicii; a spune ca noi suntem mai buni decat altii, nu inseamna decat ca suntem "mai buni", adica si ceilalti sunt "buni", altfel gradul de comparatie nu isi avea rostul. Cred ca sunteti de acord cu asta, nu?
Dumneavoastra v-ati plasat singur in tabara celor rai, nu afirmatia "mai buni decat altii". In mod normal ar fi trebuit sa va plasati in tabara celor buni, dar nu mai buni decat noi. Si incepeam o alta discutie.

Am sa scriu si despre ce inteleg eu prin ecumenism, dar intr-un alt mesaj; acesta il postez doar pentru a va clarifica parerea mea despre anumite argumente aduse de dumneavoastra.
Discutia despre ecumenism este una cu mult mai profunda decat impiedicarea in tot soiul de interpretari ale faptelor istorice, asa incat simt ca e bine sa incepem o discutie separata, in care istoria sa nu primeze in fata argumentelor teologice.
Bineinteles ca presimt ca vom mai apela la istorie, dar sper ca nu pentru a explica Marea Schisma, ca iar ajungem sa spunem: nu eu, ba tu, nu ba tu! ( era o gluma, imi pare rau ca nu ne putem vedea in acest moment, ca sa credeti ca intr-adevar glumeam fara nicio nuanta de ironie)
Vreau din nou sa va asigur ca intentia mea nu este de a va face sa va simtiti, in aceasta discutie, "nasol, prost, aiurea" , iar daca cumva ati avut aceasta senzatie, imi cer inca o data scuze.

Recunosc ca nu cunosc indeajuns de bine credinta ortodoxa. Daca sustii ca e asa cum spui tu, ca provii dintr/o familie de preoti si cu o credinta ortodoxa bine inradacinata, ar trebui sa stii sa respecti si parerile ignorantilor ca mine :). Asta iti spune un absolvent de teologie, cei drept catolica!

De la: eclaudesvd, la data 2009-01-31 14:51:58Recunosc ca nu cunosc indeajuns de bine credinta ortodoxa. Daca sustii ca e asa cum spui tu, ca provii dintr/o familie de preoti si cu o credinta ortodoxa bine inradacinata, ar trebui sa stii sa respecti si parerile ignorantilor ca mine :). Asta iti spune un absolvent de teologie, cei drept catolica!

ei..... nu e vorba de respect....e vorba de faptul k nu cunosteai anumite lucruri despre biserica ortodoxa....si m-am vazut nevoita sa ti le spun....

Pentru funnymoon:

In ceea ce priveste colaborarea Bisericii Catolice cu securitatea, au exista persoane, preoti, ierarhi care au colaborat. Exista o carte scrisa de Ovidiu Bozgan, profesor la Facultatea de Istorie din Bucuresti. Cartea se numeste: Relatiile Sfantului Scaun cu Romania in perioada pantificatului papei Paul al VI-lea. este o carte care abordeaza diferite tematici, printre care ecumenismul, colaborarea cu securitatea a Bisericilor din Romania. Cred ca aceasta carte a aparut la editura Curtea Veche,. Anul nu il mai retin. Am citit/o pe cand eram in Romania.
Imi cer scuze pentru greselile de exprimare si pentru faptul ca am intins coarda in unele afirmatii. Sunt de acord cu d/voastra in ceea ce priveste ecumenismul si punctul de plecare al acestei teme. Astept mesajul d-voastra cu o propunere in a incepe aceasta discutie, zic eu fierbinte in aceste timpuri.

pentru ioana.
Ok

De la: adipopa, la data 2009-01-31 02:07:04[
Zeitgeist e altfel. Sursele documentarului sunt aruncate prost la grămadă, fără detaliile necesare. Te întreb prieteneşte, tu înţelegi relaţia dintre sursele acestea şi teoriile propuse? Dacă da, atunci spune-mi şi mie, de exemplu, unde pot verifica citatul atribuit lui David Rockefeller?

Vrei să mai discutăm şi evoluţionismul? De acord. Dar lista bibliografică, de data aceasta, o fac eu. Lăsăm documentarele deoparte. (Ne-am lămurit de calitatea unora, nu?) Ridică-te la un alt nivel. Citeşte-l pe Richard Dawkins (cel mai cunoscut darwinist contemporan) şi discutăm apoi câteva din cărţile lui. Ce zici?

Adi ... ar trerui sa intelegi ce insemana informatie. Tu ai citit carti , eu am vazut documentare... eu NU POT sa fii sigur 100% ca acolo esde adevarul in documenarele alea. Dar pe de alta parte nici tu nu poti fi sigur 100% ca ce ai citit este adevarat. Eu nu-ti pot GARANTA ca sursele mele sunt sigure, dar NCI TU ca ale tale sunt 100% adevar. Problema este una de perceptie.

Nu putem vorbii "CU SIGURANTA" de lucruri care s-au intaplat acum mii de ani. Domnule Adi nu putem vorbii cu siguranta nici daca am fi fost de fatza.
Iti exemplifica ca sa intelegi... Eu , tu si cu o a treia persoana stam la o masa. Eu ii spun celeilate persoane ca vreau maine vreau sa cumpar un mar. Tu fiind acolo de fatza poti spunde daca eu am vreut un mar ? CLAR NU (poate eu am mintit)!!! Cred ca stii ca logica se bazeaza pe DA, NU si PROBABIL.
Ideea e ca nu poti vorbii "CU SIGURANTA" nici daca ai fii de fatza la un eveniment. Poti vorbii cu o SIGURANTA "MARITA" daca ai fi facut tu ceva si acum afi fi vorbit tu despre acel ceva. Daca tu esti creatorul unui eveniment...tu esti cea mai credibila persoana sa povesteasca despre acel eveniment.... si nu uniii care o se nasca peste 5000 de ani. AIA POT DOAR SA PRESUPUNA.

Eu RECUNOSC ca documentarele alea nu pot fi "validate" dar te rog recunoste ca nici documentatia "recomandata" de tine nu poate fi "validata".
Oricum treaba asta e generala : ABSOLUT nimic nu pare fi "validat"... doar daca ai putea intoarce timpul inapoi... si sa hipnotizezi persoanele rexpectiva sa spuna ce au gandit cu adevarat cand au produs acel eveniment.

Nu vreau sa te iau cu "artificii literare" gen : (citez) "Ne-am lamurit de calitatea unora, nu?" si sa zic : Acum ca am lamurit asta ... bla bla... . (Nu a fost frumos din partea ta).

Si inca ceva... presupun ca tu est un mare doctor profesor(universitar) bla bla sociolog. Ok, Jaque Fresco...se zice ca este unul dintre cei mai mari sociologi(si a participat la realizarea zeitgeist). In realitate eu nu stiu ce esti tu, nu stiu ce este Jaque Fresco. Daca as citii o lucrarea a ta si una de-a lui... as lua-o pe a lui de buna pt ca "are referinte mai bune".

Oricum tu im vorbesti de litereatura, de genuri literare, de carti de filosofie.
El in schimb DA SOLUTII. SI unele ale naiba de bune si practice.

Se scot ordonate de urgenta si noi legi pe banda... de fiecare data cand se face asta de DEMONSTREAZA ca cele vechi au fost PROASTE. Adica ca am trait in PROSTIE.

Ce ma deranjeaza de fapt...religia este un lucru care te face sa inchizi ochii si sa te complaci. Si cand faci asta ... generezi suportul pentru PROSTIA de mai sus.

Mai spun inca o data ... nu ma deranjeaza ca cineva crede in dumnezeu ...
ma deranjeaza ca acesti credinciosi asigura o baza puternica pt cei rau intentionati ... si nici macar nu-si dau seama.

Mai spun pt a 3-a oara... Isral ..poporul ales (din biblie)... a trecut de PROSTIE... a ajuns la RAZBOI CIVIL.

TE ROG fii sincer si zi-mi daca ai vazut cele 3 documentare? cap... coada.

D-le maresal,Dumnezeu se scrie cu litera mare,chiar daca nu ai fost botezat.In rest puteti comenta cum va taie capul...

Apropo Adi ... dupa documentarele cu zeitgeist vroiam sa-ti recomand pe cele
de pe www.revelatia.ro ... un sit al credinciosilor. Treaba este ca documentarele de acolo sunt execrabile. CULMEA este ca se explica prezenta lui dumnezeu prin dovezi stiintifice, mareriale ,fizice. Jenbil (jentant + penibil). Oricum am mai avut o experinta "nefericita" tot te un site credincos... crestinortodox.ro ... mi-am faut cont am facut un topic si dupa o ora era si topicul si contul sters :)))). CE DISTRUSI. Nu-mi trebuie sa-mi spuna altii ca prin religie se manipuleaza ...am TRAIT-O pe pielea mea ... cand aministratorii de pe crestinortodox.ro mi-ai FILTRAT informatia.

De la: florescu_vasile2001_2, la data 2009-01-31 17:18:00 D-le maresal,Dumnezeu se scrie cu litera mare,chiar daca nu ai fost botezat.In rest puteti comenta cum va taie capul...

Domule draga vreau sa-ti dezvalui un secret : NU DAU 2 BANI PE LIMBA ROMANA INDEOSEBI PE GRAMATICA LIMBII ROMANE.

Mytcor, mi-a placut ce ai postat din Zoe Dumitrescu Busulenga.
Este de pe blogul dumneaei?

eclaudesvd


Ne unesc multe lucruri asta nimeni nu a negat vreodata. Baza aposolica este piatra de temelie a Bisericii si este limpede ca ne unesc multe lucruri plus 1000 de ani impreuna.

Si ca sa eliminam si ce ne deosebeste trebuie sa stim de cand/de ce a fost introdus ceva nou nu-i asa? Este bine sa le luam pe rand pentru ca la gramada se pierd ideile.

Despre casatoria preotilor:

1 TIMOTEI 3
1. Vrednic de crezare, este cuvântul: de pofteşte cineva episcopie, bun lucru doreşte.
2. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii,
3. Nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint,
4. Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa;
5. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?

Uite documentarea pe care ai cerut-o. E ceva gresit mai jos?

----"
Canonul 5 apostolic opreste pe clerici sa-si lase sotia pe motive de evlavie, spunand: "Episcopul, preotul si diaconul nu trebuie sa-si lase sotia pe motive de evlavie; de o va lasa, sa se afuriseasca, iar daca staruie in gresala, sa se cateriseasca".

Canonul 51 apostolic pedepseste cu caterisirea pe acel cleric, care se abtine de la casatorie din ingretosare pentru aceasta taina.

Practica Bisericii in secolul al III-lea in privinta starii civile a clerului nu a fost nicidecum impotriva casatoriei. Casatoria clerului, a fost un lucru normal. Canoanele Bisericii au recunoscut legalitatea casatoriei preotilor cu conditia ca aceasta sa fie facuta inainte de hirotonie; dupa hirotonie casatoria este permisa numai citetilor si cantaretilor.

Pentru ca Biserica a tinut totdeauna la demnitatea clerului ea a fixat niste reguli referitoare la modul casatoriei acestuia. Astfel canonul 17 apostolic arata ca: "cel ce s-a casatorit de doua ori dupa botez, sau a avut concubina nu poate fi episcop, sau prezbiter, sau diacon sau orice din catalogul ieraticesc".

Pe clerul casatorit a doua oara canonul 12 al Sfantului Vasile cel Mare il opreste cu desavarsire de la slujire.

Pentru a apara demnitatea clerului, cano nul al 8-lea al sinodului din Neocezarea, spune: "De se va vadi in public ca sotia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni in slujba preoteasca. Iar daca ea va comite adulter dupa hirotonie, el este dator sa o demita, iar de va vietui cu dansa nu poate tine slujba ce i s-a incredintat".

Problema casatoriei clerului a ramas si dupa sinodul de la Niceea; casatoria nu a fost interzisa, si nici celibatul impus, desi dupa o traditie relatata de istoricul Socrate sinodul ar fi dezbatut, si aceasta problema. Impotriva celor care au vrut sa im puna celibatul s-a ridicat Pafnutie, un batran episcop de Tebaida de sus (Egipt), vestit prin viata sa de ascet.

Sub influenta monahismului, societatea vea cului al II-lea a inceput sa stimeze mai mult pe preotii necasatoriti decat pe cei casa toriti. S-a ajuns pana acolo incat credinciosii au inceput sa refuze primirea cumine caturii de la un preot casatorit. Evident Biserica a fost silita sa ia atitudine impotriva unor astfel de manifestari. Sinodul din Gangra (340) a luat apararea preotilor casatoriti hotarand ca "daca cineva ar afirma ca nu se cuvine a primi cuminecatura de la un prezbiter insurat, cand liturghiseste acesta, sa fie anatema".

Despre celibatul obligatoriu, pentru persoanele care oficiaza Sfintele Taine, nu exista nici o urma in Istoria Bisericii Apusene din primele trei secole. Numai in secolul al IV-lea la unele sinoade locale apusene, sub influenta directiei ascetice si a monahismului rasaritean, care pana atunci a inceput sa se generalizeze in Biserica, incepea se iveasca aceasta conceptie.

Problema celibatului clericilor o gasim consemnata pentru prima data in canonul 33 al sinodului din Elvira in Spania, din anul 306, care interzice celor ce sunt chemati sa fie propovaduitori ai Evangheliei, fie episcopi, preoti sau diaconi, sa aiba vreun fel de legaturi cu sotia lor si sa aiba copii, sub pedeapsa caterisirii.

A doua dispozitie asupra celibatului o da canonul 29 al sinodului din Arelate (Galia), in anul 314, similar canonului 33 din Elvira, cu toate ca a cazut in desuetu dine, la putin timp dupa promulgare. Preotii au trait mai departe cu sotiile lor, invocand drept argument casatoria preotilor in Vechiul Testament. Impotriva lor a luat atitudine papa Siricius, in cadrul conciliului tinut in anul 366, unde a spus: "Domnul Iisus Hristos a binevoit sa lumineze Biserica Sa la lumina puritatii, ca in ziua cea de Judecata, cand va veni din nou, sa o gaseasca fara pata si greseala. Prin puterea Sa, noi, toti preotii, de la ziua hirotoniei noastre, suntem legati sa pastram inimile si trupurile noastre in cumpatare si puritate, ca sa implinim dorinta lui Dumnezeu, prin Jertfele pe care le aducem in fiecare zi; ori cei care sunt casatoriti nu pot sa satisfaca aceasta dorinta". Apoi a dispus indepartarea din cler a persoanelor ce s-au devotat "nelegiuirii", intelegand prin aceasta, casatoria legala a clerului.

Cativa ani mai tarziu, papa Inocentiu I (401-417) a reinnoit aceasta dispozitie pe care o vor urma si Bisericile din Africa, Spania si Galia. Papa Leon cel Mare accepta casatoria preotilor, dar ea trebuie sa fie spirituala si nu trupeasca. El nu cere acestora sa-si lase sotiile, dar cere sa traiasca cu sotiile lor asa, ca si cum nu le-ar avea. Evident, ceva foarte dificil. Cu toate acestea, celibatul riguros al lui Siricius a con tinuat sa se impuna, mai ales in timpul papilor Teodor I (642-640) si Martin I (649- 653).
----"
CItat din: www.crestinortodox.ro/Starea_civila_a_preotilor_si_diaconilor_du...

Hazardul este măsura ignoranţei noastre. (Henry Poincare)

pentru eclaudesdv
Chiar ma bucura tonul dumneavoastra din ultimele doua mesaje; sincer, ma speriasem citind mesajul catre Andu, ca va veti impana dialogul cu aceeasi condescendenta ca si alti interlocutori cu care numai placere nu simti sa dialoghezi. De asemenea, ma incanta sa stiu ca ati absolvit Teologia, e drept Catolica :-), pentru ca astfel chiar vom putea afla de la sursa, ca sa zic asa, despre catolicism. Am sa va rog sa aveti rabdare cu noi, pentru ca printre noi nu se afla niciun absolvent de teologie Ortodoxa, asa ca vom fi obligati, noi ceilalti, sa stam, sa cautam surse, atat cele mentionate de dumneavoastra si care sprijina viziunea Bisericii Catolice asupra invataturii lui Hristos, cat si alte surse, care, sa zicem, combat aceasta invatatura.

Am sa folosesc in continuare denumirea de Biserica Romano- Catolica, pentru ca catholiky ekklisia, denumeste cel mai bine, din punctul meu de vedere, Biserica Universala dinainte de Marea Schisma.

Vedeti, ambele Biserici, cea Romano-Catolica si cea Ortodoxa, isi au obarsia in aceeasi Biserica Universala si Apostolica. Problema in timp, a devenit, tendinta spre innoire a Bisericii Romano-Catolice si rigoarea de a pastra dogmele a Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte, romano-catolicii incearca sa pastreze fondul, gandind ca fondul primeaza in fata formei, ceea ce e un adevar, in timp ce ortodocsii spun ca pastrarea formei certifica si pastrarea fondului, ceea ce iarasi nu e gresit.
Sigur ca exista lucruri care ne unesc, asa cum spuneati, "Punctele care ne unesc sunt: Credinta in Sfanta Treime, Succesiunea Apostolica a episcopilor, credinta in Sf. Fecioara Maria, Sacramentele, cultul icoanelor.", dar in mod ciudat sunt exact acele lucruri care ne si despart.
Credinta in Sfanta Treime, prin filioque, nu mai este aceeasi credinta, dreapta, de fapt. Stiu ca este un "cuvant" care face diferenta si despre care se spune acum ca este de fapt o urmare a unei traduceri imprecise a termenului grecesc. Dar, nu se poate sa nu admitem ca de fapt diferenta este uriasa prin implicatiile pe care le presupune: Sfanta Treime apare astfel dezechilibrata. Am sa va spun cum vad eu lucrurile: Daca Fiul are rolul sau, Tatal are rolul sau, si Sfantul Duh trebuie sa aiba rolul sau. Aici si romano-catolicii, si ortodocsii sunt de acord. Problema apare in momentul in care filioque stabileste o "origine" a Sfantului Duh: de la Tatal si de la Fiul, facand astfel ca Fiul sa fie mai important decat Sfantul Duh si, zic eu, putand duce la invatatura gresita ca Fiul si Tatal ar fi fost inainte de Sfantul Duh. Daca Fiul insa a fost inainte de Sfantul Duh, atunci inseamna ca deja se produce o ierarhie a aparitiei uneia dintre ipostase si astfel, in timp, se poate produce o alta eroare si anume ca Insusi Fiul ar fi aparut dupa Tatal. In ultima instanta, aceasta ierarhie a aparitiilor, poate duce la ideea ca Fiul, aparand mai tarziu a fost de fapt creat, nu nascut. Stiu ca aceasta invatatura nu apartine Bisericii Romano- Catolice, dar vedeti totusi ca in timp, s-a ajuns la astfel de erezii si eu ma intreb daca nu cumva si schimbarea acelei prepozitii de care aminteati, nu a dus la schimbarea pana la urma a unei intregii invataturi drepte despre Sfanta Treime? Dogma ortodoxa stabileste originea (Dumnezeu Tatal) si un "traseu" al Sfantului Duh: purcede de la Tatal prin Fiul, ramand astfel in acord cu invatatura ca Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfant nu au existat niciodata una fara cealalta si ca fiecare ipostasa are rolul sau bine „determinat”, desi co-substantiale, fara sa li se amestece insusirile. Tatal este nenascut, Fiul este nascut si Sfantul Duh este purces, toate fiind Dumnezeu. Considera Biserica Catolica filioque ca fiind doar o innoire la nivelul formei a crezului si ca fondul invataturii despre Sfanta Treime este acelasi ca si in Biserica Ortodoxa?

Eu ma intreb daca imi este permis un exemplu care fiind luat insa din lumea materiala, nu poate cuprinde calitatile divinului :nenascut, nascut dar dintru-nceput cu cel nenascut. Sa speram insa ca poate sa exemplifice macar o parte din invatura ortodoxa asa cum mi-o traduc eu. Sa ne gandim la o samanta de floare. Este o samanta din care se naste o floare care miroase frumos, sa zicem. Sa mai zicem si ca samanta este Tatal, floarea este Fiul iar mireasma placuta este Duhul Sfant. Samanta in sine cuprinde si nasterea florii, dar si calitatea miresmei acesteia. Floarea in sine este intruparea a ceea ce samanta cuprindea deja. Mireasma florii pare ca vine de la floare, dar mai adevarat este ca vine „prin” floare pentru ca si ea era de la inceput cuprinsa in samanta acestei flori. Rolul samantei este sa nasca floarea care miroase frumos. Rolul florii este sa se intrupeze si sa imprastie mireasma frumoasa. Daca am spune ca mireasma vine de la floare si de la samanta, ar fi o eroare pentru ca de fapt ne supunem unei judecati strambe si anume: noi gandim mireasma ca fiind un atribut al florii si astfel minimalizam rolul samantei. Desi pare ca acordam florii si samantei acelasi rol, iata ca minimalizam de fapt rolul samantei ca si cum aceasta nu ar fi putut contine doar ea mireasma florii. De aceea in timp vor veni unii care sa spuna ca de fapt, singurul lucru important este ca floarea a aparut si miroase frumos. Mda, ar fi prins bine ajutorul unui teolog ortodox, ca sa nu ma apuc eu si sa explic dupa cum ma taie capul o intreaga invatura ortodoxa despre Sfanta Treime.

Si totusi, trebuie sa admiteti ca acest filioque a fost important pentru Biserica Romano-Catolica, atata timp cat uniatilor le cerea ca introducerea lui filioque in Crez. Sau exista o alta explicatie, care nu tine de importanta lui Filioque pentru invatatura catolica, ci de altceva?
M-am bucurat ca Papa a recitat crezul folosind "varianta" ortodoxa, dar asta nu inseamna ca a fost schimbat crezul catolic, nu? Adica, filioque mai exista in crezul catolic sau exista posibilitatea sa fie preluat fara „si de la Fiul” ci cu „ prin Fiul”? Ce stiti despre asta?
Ma gandesc ca daca Biserica Romano-Catolica considera acum ca este vorba doar de o traducere deficitara in latina a unui cuvant grecesc, ar putea sa renunte la aceasta traducere si sa adopte traducerea care, iata, pentru Biserica Ortodoxa este una extrem de importanta.

De la: funnymoon, la data 2009-01-31 20:09:44pentru eclaudesdv
Chiar ma bucura tonul dumneavoastra din ultimele doua mesaje; sincer, ma speriasem citind mesajul catre Andu, ca va veti impana dialogul cu aceeasi condescendenta ca si alti interlocutori cu care numai placere nu simti sa dialoghezi. De asemenea, ma incanta sa stiu ca ati absolvit Teologia, e drept Catolica :-), pentru ca astfel chiar vom putea afla de la sursa, ca sa zic asa, despre catolicism. Am sa va rog sa aveti rabdare cu noi, pentru ca printre noi nu se afla niciun absolvent de teologie Ortodoxa, asa ca vom fi obligati, noi ceilalti, sa stam, sa cautam surse, atat cele mentionate de dumneavoastra si care sprijina viziunea Bisericii Catolice asupra invataturii lui Hristos, cat si alte surse, care, sa zicem, combat aceasta invatatura.

Am sa folosesc in continuare denumirea de Biserica Romano- Catolica, pentru ca catholiky ekklisia, denumeste cel mai bine, din punctul meu de vedere, Biserica Universala dinainte de Marea Schisma.

Vedeti, ambele Biserici, cea Romano-Catolica si cea Ortodoxa, isi au obarsia in aceeasi Biserica Universala si Apostolica. Problema in timp, a devenit, tendinta spre innoire a Bisericii Romano-Catolice si rigoarea de a pastra dogmele a Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte, romano-catolicii incearca sa pastreze fondul, gandind ca fondul primeaza in fata formei, ceea ce e un adevar, in timp ce ortodocsii spun ca pastrarea formei certifica si pastrarea fondului, ceea ce iarasi nu e gresit.
Sigur ca exista lucruri care ne unesc, asa cum spuneati, "Punctele care ne unesc sunt: Credinta in Sfanta Treime, Succesiunea Apostolica a episcopilor, credinta in Sf. Fecioara Maria, Sacramentele, cultul icoanelor.", dar in mod ciudat sunt exact acele lucruri care ne si despart.
Credinta in Sfanta Treime, prin filioque, nu mai este aceeasi credinta, dreapta, de fapt. Stiu ca este un "cuvant" care face diferenta si despre care se spune acum ca este de fapt o urmare a unei traduceri imprecise a termenului grecesc. Dar, nu se poate sa nu admitem ca de fapt diferenta este uriasa prin implicatiile pe care le presupune: Sfanta Treime apare astfel dezechilibrata. Am sa va spun cum vad eu lucrurile: Daca Fiul are rolul sau, Tatal are rolul sau, si Sfantul Duh trebuie sa aiba rolul sau. Aici si romano-catolicii, si ortodocsii sunt de acord. Problema apare in momentul in care filioque stabileste o "origine" a Sfantului Duh: de la Tatal si de la Fiul, facand astfel ca Fiul sa fie mai important decat Sfantul Duh si, zic eu, putand duce la invatatura gresita ca Fiul si Tatal ar fi fost inainte de Sfantul Duh. Daca Fiul insa a fost inainte de Sfantul Duh, atunci inseamna ca deja se produce o ierarhie a aparitiei uneia dintre ipostase si astfel, in timp, se poate produce o alta eroare si anume ca Insusi Fiul ar fi aparut dupa Tatal. In ultima instanta, aceasta ierarhie a aparitiilor, poate duce la ideea ca Fiul, aparand mai tarziu a fost de fapt creat, nu nascut. Stiu ca aceasta invatatura nu apartine Bisericii Romano- Catolice, dar vedeti totusi ca in timp, s-a ajuns la astfel de erezii si eu ma intreb daca nu cumva si schimbarea acelei prepozitii de care aminteati, nu a dus la schimbarea pana la urma a unei intregii invataturi drepte despre Sfanta Treime? Dogma ortodoxa stabileste originea (Dumnezeu Tatal) si un "traseu" al Sfantului Duh: purcede de la Tatal prin Fiul, ramand astfel in acord cu invatatura ca Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfant nu au existat niciodata una fara cealalta si ca fiecare ipostasa are rolul sau bine „determinat”, desi co-substantiale, fara sa li se amestece insusirile. Tatal este nenascut, Fiul este nascut si Sfantul Duh este purces, toate fiind Dumnezeu. Considera Biserica Catolica filioque ca fiind doar o innoire la nivelul formei a crezului si ca fondul invataturii despre Sfanta Treime este acelasi ca si in Biserica Ortodoxa?

Eu ma intreb daca imi este permis un exemplu care fiind luat insa din lumea materiala, nu poate cuprinde calitatile divinului :nenascut, nascut dar dintru-nceput cu cel nenascut. Sa speram insa ca poate sa exemplifice macar o parte din invatura ortodoxa asa cum mi-o traduc eu. Sa ne gandim la o samanta de floare. Este o samanta din care se naste o floare care miroase frumos, sa zicem. Sa mai zicem si ca samanta este Tatal, floarea este Fiul iar mireasma placuta este Duhul Sfant. Samanta in sine cuprinde si nasterea florii, dar si calitatea miresmei acesteia. Floarea in sine este intruparea a ceea ce samanta cuprindea deja. Mireasma florii pare ca vine de la floare, dar mai adevarat este ca vine „prin” floare pentru ca si ea era de la inceput cuprinsa in samanta acestei flori. Rolul samantei este sa nasca floarea care miroase frumos. Rolul florii este sa se intrupeze si sa imprastie mireasma frumoasa. Daca am spune ca mireasma vine de la floare si de la samanta, ar fi o eroare pentru ca de fapt ne supunem unei judecati strambe si anume: noi gandim mireasma ca fiind un atribut al florii si astfel minimalizam rolul samantei. Desi pare ca acordam florii si samantei acelasi rol, iata ca minimalizam de fapt rolul samantei ca si cum aceasta nu ar fi putut contine doar ea mireasma florii. De aceea in timp vor veni unii care sa spuna ca de fapt, singurul lucru important este ca floarea a aparut si miroase frumos. Mda, ar fi prins bine ajutorul unui teolog ortodox, ca sa nu ma apuc eu si sa explic dupa cum ma taie capul o intreaga invatura ortodoxa despre Sfanta Treime.

Si totusi, trebuie sa admiteti ca acest filioque a fost important pentru Biserica Romano-Catolica, atata timp cat uniatilor le cerea ca introducerea lui filioque in Crez. Sau exista o alta explicatie, care nu tine de importanta lui Filioque pentru invatatura catolica, ci de altceva?
M-am bucurat ca Papa a recitat crezul folosind "varianta" ortodoxa, dar asta nu inseamna ca a fost schimbat crezul catolic, nu? Adica, filioque mai exista in crezul catolic sau exista posibilitatea sa fie preluat fara „si de la Fiul” ci cu „ prin Fiul”? Ce stiti despre asta?
Ma gandesc ca daca Biserica Romano-Catolica considera acum ca este vorba doar de o traducere deficitara in latina a unui cuvant grecesc, ar putea sa renunte la aceasta traducere si sa adopte traducerea care, iata, pentru Biserica Ortodoxa este una extrem de importanta.