Sa ne cunoastem credinta ortodoxa

Se vrea înregimentarea si uniformizarea pe model ateist a copiilor nostri“
PÃRINTELE IUSTIN, CÃTRE CREDINCIOSI


• „Este vremea muceniciei! Luptati pînã la capãt! Nu vã temeti!“, spune staretul Iustin Pîrvu, de la Mãnãstirea Petru Vodã
Apelul staretului Iustin Pîrvu cãtre credinciosi, publicat în editia de vineri, 16 ianuarie, a cotidianului Monitorul de Neamt si de Roman, a stîrnit o dublã reactie. Pe de o parte foarte multi nemteni au dorit sã cumpere ziarul si sã afle ce doreste pãrintele Iustin sã le transmitã, dar au fost si altii, e drept cã mult mai putini la numãr, care au constestat tocmai faptul cã textul ar apartine apreciatului duhovnic. Acest lucru a stîrnit mîhnirea staretului de la Petru Vodã, care a confirmat personal cã el este cel care a formulat textul, întãrind ideea cã ne asteaptã vremuri grele, apocaliptice. Cei care au contestat au avut poate si alte interese, de ce nu chiar sã arunce în derizoriu cuvintele grele si pline de sensuri dureroase ale pãrintelui. Acest lucru va fi dovedit sau infirmat de cele ce se vor întîmpla pe viitor, însã pentru acesti „Toma necredinciosul“ un singur lucru ar fi de spus: nici un om de bunã credintã nu cred cã si-ar permite sã modifice, altereze sau inventeze un mesaj al staretului Iustin. Motiv pentru care, la cererea celor care nu au reusit sã intre vineri în posesia unui exemplar din Monitorul de Neamt si de Roman, reluãm integral mesajul pãrintelui Iustin Pîrvu. Si ar mai fi de spus un singur lucru: cei care iau poate în rîs apelul fãcut de pãrintele Iustin sã nu uite cã e vorba de un om care si-a pus întreaga viatã în slujba credintei, un om care a sfãtuit, ajutat milioane sau zeci de milioane de pelerini si, mai presus de toate, un om care a dovedit în mai multe rînduri cã este un luptãtor pentru convingerile si credinta sa. Altfel spus, un om care meritã a fi ascultat.

Iubiti fii ortodocsi ai acestui neam,

Cu multã durere si îngrijorare vin sã vã adresez aceste cuvinte, pentru care mã simt dator în fata lui Dumnezeu si constiinta si inima nu mã lasã sã trec nepãsãtor pe lîngã acest val primejdios care s-a ridicat sã înghitã toatã suflarea omeneascã, chiar si pe cei alesi, de este cu putintã. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vîrf de munte, era sã vã aduc la cunostintã aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rînd, ci a arhipãstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacã ei trec aceste lucruri sub tãcere, avînd preocupãri mai de seamã decît are acest popor, eu nu pot sã trec cu vederea glasul vostru, al celor care ati rãmas credinciosi cuvîntului Evangheliei lui Hristos, ati asteptat si mi-ati cerut cuvîntul în privinta acestor realitãti dureroase în care ne aflãm.
De aceea, fiii mei, vin si vã spun cã a sosit ceasul sã-L preaslãvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevãrat. Nu credeam cã voi trãi sã vãd si eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iatã cã mînia lui Dumnezeu a venit mai degrabã asupra noastrã, pentru toate pãcatele si fãrãdelegile pe care le-am sãvîrsit. Si vãd cum bietii oameni nu sînt pregãtiti sã facã fatã acestor capcane ale vrãjmasului, a cãrui nouã lucrare acum este sã pecetluiascã sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toti am citit Apocalipsa si înfricosãtoarea profetie - scrisã cu 2000 de ani în urmã: „Si ea (fiara) îi sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei sãraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sã-si punã semn pe mîna lor cea dreaptã sau pe frunte. Încît nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde decît numai cel ce are semnul, adicã numele fiarei, sau numãrul numelui fiarei“ (Apoc. 13: 16-17).
Vremea în care ne aflãm acum este premergãtoare acestei profetii. Prin lege, prin ordonantã de guvern, românii sînt obligati sã se încadreze într-un plan de urmãrire si supraveghere la nivel national si mondial, proiect care le rãpeste de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere sã-si punã pe pasapoartele, permisele auto si orice alt act personal cipul biometric ce contine amprenta digitalã, imaginea facialã, si toate datele personale. Poate pentru multi dintre dumneavoastrã acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare si stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagã dictaturã, un întreg plan demonic, prin care de bunã voie îti vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte mãsuri luate pentru controlul absolut al fiintei umane. Dragii mei, dupã cum proorocesc Sfintii Pãrinti, primirea acestui semn este lepãdarea noastrã de credintã. Sã nu credeti cã putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiti acest însemn diavolesc care vã rãpeste ceea ce vã apartine prin mostenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate si originalitate, al fiecãrei fiinte umane! Trebuie sã vã apãrati acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi sã plãtiti cu pretul vietii voastre. În zadar câstigati cele ale lumii, dacã vã pierdeti sufletele voastre si ale copiilor vostri, pentru cã Sfintii Apostoli ne spun clar „se cuvine sã ascultãm de Dumnezeu mai mult decît de oameni“.
De aceea vã spun: este vremea muceniciei! Dupã pãrerea mea ne aflãm în vremurile în care singura cale de mîntuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul sã mãrturisim cu propria noastrã viatã, pînã acum ar fi fost o risipã de energie. Din pãcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar si mai lipsit de vlagã si de reactie. Se stie foarte bine cît de curajos au reactionat grecii dar si sîrbii, cînd au protestat împotriva acestor cipuri si a sistemului însemnãrii si controlului total al identitãtii. Tinerii lor au fost formati de mici în duhul acesta patristic, atît în familiile cît si în scolile lor - ei au notiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tatã-n fiu s-a predat aceastã traditie patristicã. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit cã rãmînem constanti slugi altora, uitînd de curajul si demnitatea românilor de altãdatã. Toate popoarele vecine au încercat sã scape de comunism, sã-si impunã cumva neatîrnarea - si au reusit într-o mãsurã oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovitã de fiara comunistã, al cãrei popor a îndurat cele mai cumplite crime si decimãri în lagãre si deportãri, a ajuns astãzi putregai. La noi în bisericã situatia este destul de anevoioasã deoarece credinciosii nu sunt destul de informati cu privire la aceste provocãri ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacã îl mãgulesti un pic, nu mai tine cont de nici o normã evanghelicã. El este vinovat numai prin nestiintã deoarece dacã el n-are cîtusi de putine cunostinte de la bisericã, de la scoalã, din familie, din societate - ignoranta e cuceritoare. Pentru cã el are un text în capul lui: „supuneti-vã mai marilor vostri“; la el trebuie sã meargã textul. Pãi, pe noi nu ne acuzau în puscãrie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, asa cum fac si sectarii?- „Voi ati fost încãpãtînati mãi, voi ati fost rãzvrãtiti, n-ati ascultat de cuvîntul Evangheliei - pãi, ce crestini mai sînteti voi? Voi vã pierdeti viata zadarnic“. Asa încercau sã ne reeduce comunistii rosii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comunistii de azi îmbrãcati cu haine albe.

„Se vrea înregimentarea si uniformizarea pe model ateist a copiilor nostri“

Se vrea si se încearcã o desfiintare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevãrului de credintã prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea si uniformizarea pe model ateist a copiilor nostri. Dacã îi spui acum unui cetãtean care are cinci copii în casã - „Mãi, nu mai lua buletinul sau pasaportul“ - pãi el nu întelege. „Pãi, pãrinte, eu ce le mai dau de mîncare?“ Si-l pui în fata acestei situatii grele. Sîntem noi dispusi ca Brîncoveanu de altãdatã sã facem sfinti din copiii nostri? Nu sîntem pregãtiti. Si atunci cine poartã toatã aceastã vinã? Nu noi, biserica? Nu noi, mãnãstirile, care sîntem în fata altarului avem datoria sã spunem oamenilor adevãrul si sã-i prevenim la ceea ce-i asteaptã pe mîine? Dar în protopopiate nici vorbã sã se punã o astfel de problemã, esti respins, esti catalogat naiv si depãsit - ba chiar mai face si glume pe seama ta. Deci dacã preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce sã mai spui de bietul credincios care sãracu’ de-abia deschide Biblia de douã trei ori pe an, sau doar o datã-n viatã? Vina este de partea tuturor celor ce rãspund de educatia si formarea acestui popor - de la învãtãtori, profesori pînã la preoti si ministri.
Vã cer, asadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mãrturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mãrturisi-voi si Eu pentru el înaintea Tatãlui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepãda de Mine înaintea oamenilor si Eu Mã voi lepãda de el înaintea Tatãlui Meu, Care este în ceruri“. (Matei 11: 32-33), sã cereti autoritãtilor române sã abroge legile care permit îndosarierea si urmãrirea electronicã a crestinilor, renuntarea la libertatea cu care ne-am nãscut.
Dar o sã primim plata pãcatelor noastre, moartea, osînda noastrã, care sã nu fie, fereascã Dumnezeu, de rãscumpãrat. Pentru cã Hristos Si-a vãrsat sîngele o datã pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntasii sãi, s-a ticãlosit pînã la culme, prin trãdarea traditiilor si credintei strãmosesti. Iar noi am refuzat aceastã rãscumpãrare prin neprezentarea acestor adevãruri scripturistice; am fost deseori absenti din fruntea micii ostiri a Adevãrului.

„Sã rezidim neamul acesta“

Sã rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbîndi lucrul acesta dacã nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Sã ne pocãim si sã ne punem cenusã în cap, ca sã ne dea Domnul harul si puterea de a primi mucenicia. Va trebui sã creãm mici fortãrete, mici cetãtui de supravietuire, la sate, acolo unde mai sînt încã oameni care pricep si îsi amintesc Rînduiala, unde sã avem pãmîntul nostru, scoala noastrã - în care sã ne crestem copiii în duhul aceasta ortodox, sã avem spitalele si moasele noastre. Copiii încã de la nastere trebuie protejati - pentru cã, dupã cum vedeti, vor sã implanteze acest cip pruncului la nastere.
Fiecare este dator sã-si mîntuiascã sufletul. Fiecare sã se intereseze si sã vadã cã ne aflãm în fata unui moment de cumpãnã în care ai de ales: sã-ti pierzi sufletul sau sã-ti salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat pînã acum, nu e tîrziu încã sã afle si sã se dumireascã.
Acum e timpul jertfei, prin vorbãrie si prin conferinte nu mai facem nimic.
Sã te duci, române drag, fãrã fricã, direct spre vîrful sabiei, ca strãbunii nostri cei viteji, sã te duci ca o torpilã japonezã, sã mori în brate cu vrãjmasul! Acum sîntem exact ca în arena romanã cu fiare sãlbatice - stai aici în mijlocul arenei si astepti, ca si crestinii de odinioarã, sã dea drumul la lei. Asteptati sã fiti sfîsiati, rupti, altã scãpare nu mai e! Lupta este deschisã. Luptati pînã la capãt! Nu vã temeti! Asa cum a început crestinismul, asa va si sfîrsi - în dureri si în suferintã. Pecetluiti crestinismul cu mucenicia voastrã!
Iubiti frati întru cinul îngeresc si întru slujirea preotiei, fac un apel cãtre frãtiile voastre sã întãriti acest text cu semnãtura proprie, în numele mãnãstirii si parohiei pe care o pãstoriti.

Mãnãstirea Petru Vodã, 14 Ianuarie 2009
Cuviosii Mucenici ucisi în Sinai si Raith
Arhimandritul Iustin PARVU

Haideti sa nu mai dam copy/paste de pe net si sa incercam sa scriem ce gandim, nu ce au gandit/scris altii. Eu am o interbare :
Se presupune ca omul si animalele au fost create de dumenzeu acum 12.000 ani. Am auzit de la cineva ca i-a spus profa' de religie ca dumnezeu a creat oamenii acum 2.000.000 ani. In sfarsit... cum se explica atunci existenta dinozaurilor acum 200.000.000 ani?

ai dreptate! Exact asa zic si eu

De la: funnymoon, la data 2009-01-20 11:08:21Sigur fkt_cristian ca ai loc aici, nu trebuie sa iti spuna nimeni asta.

marie tudorie, m-a intrebat si symy (pe mp) de ce am folosit "bordel". Poate iti amintesti ca sotul meu este francez; am folosit "bordel" in sensul lui din franceza de "haos", "dezordine". Nu cred ca am spus vreodata ca eu nu am participat la acest haos, asa cum nu se poate spune ca voi nu ati participat. Imi pare rau ca s-a inteles altceva; nu am avut nicio secunda intentia sa zic altceva decat ce am spus mai sus.

andrei, exista o postare, pe la inceputul acestui topic, despre istoria textului biblic, daca vrei sa afli mai multe despre diferentele dintre Biblii. textul este preluat din Sfanta Scriptura tradusa de Bartolomeu Anania pe care o gasesti pe acest site: www.dervent.ro/biblia.php.

Ok.
Bordel in romana inseamna altceva.
Scuze atunci ca am inteles gresit .

Moon stii ce nu inteleg si ce lasa loc de interpretari?
ftk, daca are ceva cu crestinismul, e tb lui, dar de ce la voi e mielusel si cand vine pe "venirea" face ceea ce face?
Nu am vazut (poate este undeva) nici un mesaj de mustrare al vostru la adresa lui.
Mai pai daca un pocait facea asa ceva la cum am mai spus-o si alta data era demult pe "banca de rezerve", (nu afara din biserica).
Si ca sa stii, noi ne corectam reciproc in privat cand vedem ca unul incepe sa treaca de o amnumita limita(ca limbaj)

maria tudorie, nu trebuie sa iti ceri scuze ca ai inteles gresit pentru ca nici eu nu precizasem ca are intelesul din franceza. In fine.

ma intrebi de ce nu il mustram pe fkt_?
Pai, eu voi vorbi in numele meu: nu sunt adepta mustrarilor, nici pe forum, nici in mp. Cred insa in puterea exemplului: daca ii vorbesti politicos unui om, o va face si el la randu-i.

Acum, eu nu sunt in mintea lui fkt_, dar cred ca se cam saturase de discutiile care nu duceau nicaieri , ma refer la discutiile de pe celalalt topic si in special de tonul cu care erau ele purtate.

maressal, lasa-mi putin timp pentru raspuns; oricum, sa stii ca a da copy-paste(atunci cand precizezi sursa) pentru mine inseamna a recunoaste ca altii au spus mai bine, au formulat mai bine, ceea ce as fi vrut si eu sa spun. Pe de alta parte mai inseamna si ca te documentezi in continuare; altfel ce sens ar avea doar sa epuizam propriile idei si credinte pe un forum, daca nu le si imbogatim printr-un studiu permanent?
Poate ca ai citit deja articolul despre Eliade; mi se parea o baza buna de plecare atunci cand sugerezi (asa cum o faceai tu ) ca de fapt crestinismul e o religie sincretica.

Moon ,daca asa vezi tu lucrurile, nu comentez.
Ar insemna sa irosim timpul altora inutil.
Pentru mine e prima data cand srcriu pe forum, ceea ca am vazut aici,ma- socat si mai ales din partea unora care se doresc crestini, si aici nu vb de ideile lor ci de vocabular.

De la: maressalul, la data 2009-01-20 14:15:53Haideti sa nu mai dam copy/paste de pe net si sa incercam sa scriem ce gandim, nu ce au gandit/scris altii. Eu am o interbare :
Se presupune ca omul si animalele au fost create de dumenzeu acum 12.000 ani. Am auzit de la cineva ca i-a spus profa' de religie ca dumnezeu a creat oamenii acum 2.000.000 ani. In sfarsit... cum se explica atunci existenta dinozaurilor acum 200.000.000 ani?

In biblie se spune ca animalele au fost create inantea omului.(cu cat timp inainte, nu stiu)
La dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi. El nu masoara timpul, o zi= 24 h, ca noi.

Chiar vreau sa stiu mai multe pe aceata tema, dar eu cred ca e o "taina"(inca) o piatra de poticnire pentru cei care nu vor sa-l cunoasca pe EL

Cla, as vrea sa iti multumesc inca o data pentru acest link: savatie.trei.ro/

L-am gasit intr-o postare de a ta si...in fine...e foarte bun.

Chiar am gasit un articol pe care as vrea sa il postez aici.
Este despre arta. Va rog sa aveti rabdare sa il cititi, iar daca nu, macar memorati linkul; exista multe articole excelente.

Arta ca monument al despartirii omului de Dumnezeu,
de Ieromonah Savatie Bastovoi

Arta este ceea ce a înþeles omul din despãrþirea sa de Dumnezeu, ea este drama despãrþirii ºi a însingurãrii noastre. Însingurarea este tema centralã în artã ºi în afarã de asta arta nici nu poate fi conceputã. Însingurarea însã este moarte.

Eminescu surprinde genial genetica artei: “Nu credeam sã învãþ a muri vreodatã, veºnic tânãr, înfãºurat în manta-mi, fruntea mea înãlþam visãtor la steaua singurãtãþii”. Iatã strigãtul, dar ºi scâncetul, lui Adam celui proaspãt cãzut: “Nu credeam sã învãþ a muri vreodatã!” Stupefierea lui în faþa morþii.

Iatã arta: neîmpãcarea omului cu moartea, revolta împotriva ei, suferinþa din cauza ei, dar ºi consolarea fãrã ieºire - “învãþarea” pasivã “de a muri”.

Omul abia “a învãþat a muri”, cã a ºi uitat locul lui Dumnezeu în viaþa sa. Fruntea sa ºi-o înalþã “la steaua singurãtãþii”. Credem cã anume aceastã înãlþare de frunte este arta. Fruntea, ca simbol al înþelepciunii ºi al puterii, nu se mai hrãneºte din Dumnezeu, ci din sine însãºi. “Steaua singurãtãþii” este mai degrabã o proiecþie infinitã a propriei singurãtãþi, o absolutizare a singurãtãþii personale, care devine centru al unui cosmos neîmblânzit ºi disperat. Aceastã nouã stea, singularã ºi personalizatã, eliminã, prin importanþa ei, în cazul dat, toate celelalte stele, devenind, pentru personajul nostru, singurul reper în tot universul, singurul “luminãtor” (Fac. 1, 14-17).

“Fruntea mea înãlþam la steaua singurãtãþii”. Nu ochii, ci fruntea! Omul bâjbâie lumina cu fruntea, ca ºi cu cioturile unor mâini amputate. Ochii i-au orbit atât de demult, încât el nici nu-ºi mai aminteºte de ei, el nu-ºi mai acordã nici o ºansã de a-i recãpãta. Ne închipuim chiar orbitele lui cicatricizate. De aceea el îºi înalþã fruntea. Iatã arta! Pe care Dumnezeu, "cu moartea pre moarte cãlcând", a suspendat-o (ca scop în sine).

Cu ce a împodobit omul steaua singurãtãþii sale? Ce lucru vrednic a numit el, pentru care ar merita sã trãieºti? Noi zicem cã meritã sã trãieºti numai pentru lucrurile pentru care meritã sã ºi mori. Vom vedea însã cã pentru artist lucrul acesta nu este un scop, ci o metodã. Haosul ºi moartea face ca scopul sã-ºi piardã importanþa ºi sensul. Absurdul inundã existenþa, fãrã scãpare. Secolul XX este secolul absurdului, se ºtie, de la Camus, Sartre, pânã la absurdul ionescian ºi, azi, al unei televiziuni distructiviste.

Dar pânã a i se fi dat un nume, absurdul a mustit în toatã arta universalã, fie cã este epopeea lui Ghilgameº sau Romeo ºi Julieta, cât ºi alte opere, fãrã-ndoialã geniale, dar din care Dumnezeu S-a retras.

ªi din acest punct de vedere, oamenii au avut dreptate. Pentru cã absenþa lui Dumnezeu poate sã fie doar absurdã. Celebrele cuvinte, deºi eronat atribuite lui Tertulian, "cred pentru cã e absurd" sunt mai accesibile omului secolului nostru decât contemporanilor "demultului" istoric roman. Moartea este ghilotina care uniformizeazã toate aspiraþiile noastre, ºi pe cele nobile ºi pe cele meschine, fãrã deosebire. Singurul lucru care ne deosebeºte este ceea ce lãsãm în urma noastrã.

Deosebirea dintre omul religios ºi omul necredincios stã în aceea cã primul trãieºte pentru a-ºi asigura un viitor – veºnicia, iar al doilea pentru a-ºi asigura un trecut, gloria deºartã. Viaþa acestuia graviteazã în jurul fricii de anonimat. Frica de anonimat este ceea ce îl determinã pe omul necredincios sã creeze. “Pe mine mie redã-mã”, zice omul necredincios. Credinciosul zice: “Pe mine Þie redã-mã”. De aceea credinciosul nu poate fi artist. Pentru el scopul – întâlnirea cu Dumnezeu – anuleazã metoda, adicã arta.

Omul necredincios nu are scop, ºi de aceea, ceea ce pentru credincios este metodã pentru necredincios devine scop. El se înfige în metodã ca într-o plasã de pãianjen, o plasã pe care tot el a pregãtit-o ºi de aceea o sesizeazã mai greu, ea face parte din el. Arta (de dragul artei!) este neputinþa de a vedea departe, neputinþa de a vedea pe Dumnezeu. Înþepenirea în sine însuºi.

Toatã istoria artei nu este decât o paradã a unor oameni complexaþi. O paradã a neputinþei. O luare cu asalt a “palatului de iarnã” a conºtiinþei noastre. O revoluþie prin care conºtiinþa este forþatã sã recunoascã toate aceste complexe (de inferioritate sau de "superioritate", adicã de o inferioritate aproape irecuperabilã) ca pe ceva deosebit ºi vrednic de luat în seamã.

În scrierile sale despre artã, Freud îi numeºte pe artiºti “nebuni pe scenã”. Pentru cã aici are loc o descãrcare de complexe, o defulare elementarã. Bucuria pe care o resimt spectatorii la o piesã de teatru se datoreazã anume identificãrii lor cu artistul ºi coparticiparea la unele sentimente ºi scene de care în mod normal s-ar ruºina, acea teamã ºi milã de care vorbea Artistotel (Poetica). La vremea când Freud, reluându-l pe Aristotel, fãcea aceste afirmaþii a-þi arãta goliciunea în public încã nu era un act de emancipare, ci unul de patologie. Desigur, Freud a fãcut ceva "literaturã", în sensul pe care îl atribuie acestui termen unii poeþi minori de azi, adicã descriind obsesiile organice ale anumitor oameni, cum ar fi "Cazul Dora", de exemplu, dar acestea erau însemnãrile unui medic psihiatru despre pacienþii sãi. Acum aceste autentice tratate de psihiatrie se scriu de cãtre autori despre sine însuºi.

Arta este fenomenul prin care complexele de tot felul suportã un proces de înnobilare pânã la idealizare.

Dupã trei mii de ani de istorie a culturii, omul nu mai are ce spune lumii. El se învârte în jurul acestui bolovan, numit istorie a culturii, ºi vede cã el, de fapt, este cu mult mai mic decât aºteptãrile sale. El este ca o strecãtoare de brânzã, care, dupã ce a curs zerul, s-a fãcut revoltãtor de micã, rãsturnând toate socotelile celor ce s-au strâns sã o mãnânce.

ªi omul încearcã sã scoatã din acest bolovan sensuri care sã-i sporeascã valoarea. Iau naºtere criticii ºi teoreticienii de artã. Pentru ce? Pentru a scrie tomuri în care sã te convingã cã “la râpa Uvedenrode/ multe gasteropode/ supraponderale/ supramuzicale” de Barbu, de fapt, ascunde înþelesuri pentru care mintea omenirii încã nu s-a copt, iar “pelicanul sau babiþa” lui Urmuz e aºa o replicã pentru care meritã sã deschidem o nouã epocã? Care s-a ºi deschis! Dar aceste nimicuri nu sunt nici mãcar zerul, din care s-ar mai putea fierbe un pumn de urdã, ci, poate, doar ceea dupã ce îºi bagã ciobanul iute mâna în lapte ºi aruncã. E greu sã asiºti cum copii de vârstã preºcolarã realizeazã, în joaca lor, "opere" cãrora le lipseºte doar semnãtura unui Shagal sau, de multe ori, Picasso.

Atunci când Dumnezeu a fost scos din universul spiritual al omului s-a produs o catastrofã fireascã, prin care s-a încãlcat legea gravitaþiei lui interioare. Omul, care este o fiinþã direcþionatã natural spre desãvârºire trãieºte criza insuficienþei mijloacelor în raport cu aspiraþiile. Fanteziile o iau înaintea puterii lui de realizare. Rezolvarea însã nu constã în amputarea pornirilor fireºti ale imaginaþiei creative, dupã modelul lui Procust, ci în sondarea infinitã a necunoscutului în mijlocul cãruia, ca într-un ghem de mãtase, trãim. Necunoscutul, de data asta, este Dumnezeu, anume Acel Dumnezeu care, ce minunat, sãlãºluieºte în inimile noastre.

Era firesc sã fie aºa, din moment ce, chiar de la cãderea sa, Adam se aflã într-o continuã fugã de Dumnezeu. Adam, cel care a avut nebunia sã se ascundã sub o tufã de prezenþa atotvãzãtoare a lui Dumnezeu poate sã se ascundã ºi acum la umbra unui creion. Tradiþia patristicã ortodoxã vede în acest act al lui Adam anume o înnebunire, înnebunire pe care acesta a transmis-o tuturor urmaºilor sãi, ca unora care am fost în Adam în momentul cãderii sale.

Arta este reacþia lui Adam care se trezeºte dupã acest accident, accident care a fost nu doar al sãu, ci al întregului cosmos. Arta este un efort bolnav al lui Adam de a ºi-L reaminti pe Dumnezeu, efortul de a-ºi aminti zilele fericirii sale. Aceastã încercare va fi sortitã eºecului pânã în ziua când Însuºi Dumnezeu se va pogorî în trupul bolnav al lui Adam ºi, îmbrãcând boala lui ca pe o hainã, o va spãla în apele purificatoare ale morþii, pentru a o întoarce iubitului Adam.

Iatã de ce arta pentru vechiul Adam echivaleazã cu hainele vãrgate ale întemniþatului, "frunzele", oarecum spirituale, cu care acesta îºi acoperã goliciunea sufletului. Pentru Adam cel nou însã, în care mulþi au fost cuprinºi ºi se cuprind, hainele bolii au fost înlocuite cu cãmaºa necusutã a lui Hristos.

Nebunia ºi boala lui Adam, pe care acesta a simþit-o în momentele ascunderii sale sub acea tufã din rai, cu timpul, a devenit focarul principal al inspiraþiei sale artistice. Aceasta se susþine foarte uºor mai ales acum, într-un secol în care nebunia a devenit temã centralã nu doar în arta unor cercuri avangardiste, ci chiar în producþiile marilor companii cinematografice. Voi fi mai expresiv dacã voi spune cã în Rusia, þarã cu gusturi retrograde, adicã preocupatã de teme tradiþionaliste, are pe primul loc în top o piesã care se cheamã "Eu am înnebunit".

Într-o societate în care despre proorocul David se ºtie dupã sculptura lui Michelangelo, credem cã ceea ce a avut de suferit este în primul rând simþul realitãþii. Alienarea personalã a artistului se proiecteazã treptat asupra societãþii ºi devine alienare colectivã. Mâzgãlelile postmoderniste care zece ani în urmã revoltau pe orice om normal, astãzi sunt pe toate copertele caietelor ºi manualelor ºcolare sau lipite ca abþibilduri pe frigidere. Ba mai mult, tapetele cu astfel de motive, care imitã zidurile sau gardurile mâzgãlite din oraºe, WC-urile publice, decoreazã în mod normal camerele apartamentelor. Pe maºini abþibilduri care imitã o patã de vopsea scãpatã din greºealã! Nu mai vorbesc de hainele pe care le poartã nu numai tinerii, ci ºi pensionarii. Nu demult orice tânãr ar fi considerat o mare ruºine sã umble cu pantalonii rupþi, astãzi ºi-i rupe singur. Nu doar femeile, ci ºi bãrbaþii se vopsesc ca clovnii. Câþiva ani în urmã sã ieºi cu cârnaþul în stradã era un act de bãdãrãnie, astãzi ies ºi cu cartofii prãjiþi ºi se mândresc. Sub ochii noºtri, ºi cu noi înºine, se petrece o alienare totalã. Trãim printre panouri care reclameazã tampoane femeieºti ºi prezervative. Ne uitãm cu admiraþie cum o femeie în televizor îºi rade pãrul de pe picioare sau îºi gãureºte cariile. Ne-am coborât în mizeria pe care se ruºina sã o spunã pânã ºi soþia soþului. Douãzeci de ani în urmã, acestea ar fi fost scene de comedie franþuzeascã, astãzi ele sunt viaþa noastrã.

Omul contemporan nu-ºi foloseºte deloc propria libertate. Despre ce libertate vorbeºte omul contemporan, atunci când zece ore pe zi se uitã la filme în care, prin hohote de râs, i se dicteazã când trebuie sã râdã? Unde e mintea? Unde e discreþia valoricã?

Da, omul a scãpat de sub “tirania religiei”! Arta a învins, a triumfat asupra religiei! Numai cã, la rândul ei, a devenit ea însãºi religie, o religie vicleanã ºi tiranicã, o religie a distrugerii. Trãim într-o societate tiranizatã de artã.

Artistul, ca erou care salveazã sufletul încãtuºat de dogmele religioase, este un produs al apusului, al Italiei catolice. Renaºterea nu a apãrut în Grecia ortodoxã, de exemplu, culturã care a suferit de antropocentrism pânã la creºtinare nu în mai micã mãsurã decât cea romanã. Ortodoxia nu a asuprit niciodatã cultura, ci dimpotrivã, a folosit-o în predica sa. E extraordinar în acest sens cuvântul Sfântului Vasile cel Mare cãtre tineri, “despre felul cum sã ne folosim de scrierile eline”, din care se vede foarte bine cã în condiþiile Bisericii canonice sufletul pur ºi simplu nu are de ce sã se elibereze, cãci toatã libertatea îi este oferitã.

În Ortodoxie nu existã respingere, ci doar selecþie. Nu cunoaºtem în istoria Bisericii Ortodoxe nici un Savonarola. Credem cã o întoarcere atât de ostentativã la motivele ºi idealurile artei romane de pânã la creºtinare, adicã la antropocentrism ºi erotism, cu scop pronunþat demitizant, cum a fãcut-o arta Renaºterii, a fost cu putinþã anume în contextul ºi datoritã vieþii dezordonate a clerului catolic din acea perioadã.

Demitizarea s-a produs mai întâi în sânul aºa-zisei biserici, prin încãlcarea fecioriei impuse preoþilor (contrar învãþãturii apostolice, care îngãduie preotului sã se cãsãtoreascã) ºi prin alte fãrãdelegi, cum ar fi, ucideri, jafuri, vinderea indulgenþelor, infailibilitatea papalã etc. Iar faptul cã Michelangelo picteazã personajele biblice goale este, desigur, o formã de parodiere a stãrii bisericii catolice. Goliciunea este, de fapt, a preoþilor. Artiºtii bat fãrã nici un fel de scrupule toate idealurile creºtine, pentru cã au vãzut aceasta la preoþii ºi cardinalii catolici.

Artiºtii se revoltã, dar nu corecteazã. Pentru cã ei înºiºi erau la fel. Ei erau stricaþi ºi aºteptau prilej bun pentru a-ºi da frâu stricãciunii. ªi ei gãsesc acest prilej: lupta împotriva minciunii. Dar sub masca nobleþii ei vor sãvârºi rãutate, atât pentru ceilalþi, cât ºi pentru ei înºiºi.

Sã nu uitãm însã cã aceºti artiºti ai Renaºterii, cât ºi mai târziu un Rouseau sau Diderot s-au revoltat ºi au cãutat eliberare anume de mentalitatea catolicã. Noi însã ne-am însuºit ateismul lor pe nedrept, graþie abilitãþii propagandei ateiste, care s-a strãduit sã prezinte creºtinismul ca pe un amalgam al aberaþiilor întâlnite în toate confesiile, confesii pe care Biserica Ortodoxã le cheamã la trezvie.

Problema libertãþii artistice a avut cumva o motivaþie în perioada când biserica avea putere de cenzurã. Acum aceastã putere de mult nu mai este de partea bisericii, totuºi "elibertarea" (anume de o anumitã mentalitate dogmaticã) continuã sã traverseze operele unor autori. Ba chiar libertatea creatoare, mai ales a tinerilor talente, se confundã ºi se manifestã prin derâderea anumitor dogme de credinþã, prin parafrazãri indecente ale textelor ºi evenimentelor biblice, de înþeles, am zis, în evul mediu catolic.

Dar de cine ne eliberãm noi, ortodocºii? Mã refer la oamenii de culturã din acest spaþiu, ortodocºi prin naºtere, dar care comit cel mai adesea texte în care sugrumã orice urmã de creºtinism, gândind cã fac mari revoluþii. Aceºtia nici scriitori n-au ajuns (ca Marquez, sã zicem, care, deºi huleºte, mãcar ºtie sã scrie), dar ºi cu Hristos s-au certat. Deci, de unde aceastã falsã sete de libertate? Ca sã lupþi pentru libertate trebuie mai întâi sã ºtii de cine/ce te eliberezi ºi ce voieºti sã dobândeºti în schimb. Libertatea artisticã nu este sã ai o editurã a ta la care sã-þi publici toate cãrþile, cu care scriitorii noºtri îºi tortureazã soþiile, ea e ceva mai mult.

De cine ne eliberãm? De dogme? Dar de care din ele? De dogma cã Dumnezeu este bun, cã omul este nemuritor, cã acest om, dupã chipul Creatorului sãu, are putere sã creeze? Sau poate de dogma potrivit cãreia omul este o fiinþã unicã ºi liberã, a cãrui libertate nu stã în firea lui Dumnezeu sã o încalce? Libertatea cu care se revoltã cei mai mulþi împotriva lui Dumnezeu este cea mai bunã dovadã cã dogmatica ortodoxã nu-ºi încalcã principiile. Dumnezeu este primul care respectã aceste dogme ale libertãþii.

Atunci când ne eliberãm de dogme, de fapt noi ne eliberãm de propria noastrã libertate. Dogmele ortodoxe formuleazã nãzuinþele cele mai nobile pe care le poate avea un om ºi exprimã forma desãvârºitã a gândirii umane. Dacã arta postsovieticã nu are consistenþa unui Dostoevski sau Gogol, e pentru cã scriitorilor de azi le lipseºte trãinicia lui Hristos. ªi Dostoevski ºi Gogol aveau pe blazoanele literaturii lor monograma suveranului bizantin "întru care au biruit".

Atunci când Fericitul Augustin a cunoscut Biserica el s-a ruºinat ºi a zis: “Mulþumesc Þie, Doamne, cã ceea ce am hulit eu nu a fost Biserica Ta, ci numai închipuirea mea greºitã despre ea”.

Omul se teme sã afle cã ceea ce a gândit (ºi a scris!) el despre Dumnezeu este fals. Cã Dumnezeu s-ar putea dovedi a fi bun. Omul se teme sã meargã la întâlnire cu Cel pe care L-a vorbit de rãu mai înainte de a-L fi cunoscut. Omul e mândru, el se teme sã se întâlneascã cu Creatorul. Pentru cã el a furat hainele Lui ºi a mers cu ele la bal. El s-a folosit de numele Lui ºi a scos bani din bancã ºi a semnat afaceri care nu-i aparþin. Omul a fãcut datorii enorme ºi s-a lãudat tuturor cã este el stãpânul. Iar acum el a aflat cã Adevãratul Stãpân l-a chemat la El ºi omul înnebuneºte de ruºine. El preferã sã rãmânã sub aceastã tufã a ruºinii sale, stãpân peste niºte jucãrii sãrace. El îºi cautã motive pentru a se mai reþine. El inventeazã minciuni. El se împotriveºte ºi vorbeºte de rãu pe Stãpân. Pentru cã el crede cã Stãpânul îl cheamã ca sã-l mustre. Stãpânul însã îl cheamã ca sã-l facã moºtenitor.

Artistul se revoltã cerându-ºi dreptul de a desena oameni pe hârtie, Dumnezeu însã ne cheamã sã ne recreãm pe noi înºine, sã zidim o fãpturã nouã. Artistul îºi cere dreptul de a-ºi imagina ce este dincolo de stele, Dumnezeu ne invitã sã ne facã puternici sã mutãm cerul ºi pãmântul cu voinþa noastrã, cum a fãcut Ilie. Artistul îºi cere libertatea de a bea rachiu de prune la un vernisaj cu femei stafidite, iar Dumnezeu îl invitã sã stea la sfat cu îngerii. Ce rãu ne vrea Dumnezeu?

Lumea a sãrãcit enorm datoritã mentalitãþii sale “artistice”. Omul modern suferã de sindromul Midas, totul de ce se atinge se preface în artã. Viaþa însãºi a devenit o artã, o artã proastã. Omul nu-ºi mai trãieºte viaþa sa realã, ci o viaþã virtualã. El este tiranizat de idei care îl smulg realitãþii. El este hãrþuit de aceste idei, oricât de frumoase n-ar pãrea ele. Dar poate cã ele sunt prea frumoase, inutil de frumoase? Nici mãcar. Cum frumuseþea ºi scumpetea aurului a devenit blestem pentru Midas, tot aºa arta a devenit blestem pentru noi. Cum aurul în sine nu are nici frumuseþe nici folos, ci numai prin ceea ce se poate obþine din el este folositor, aºa ºi arta este fãrã vreun folos dacã nu ne duce la adevãr. ªi aºa cum Midas ar fi dat un munte de aur pentru un pahar de apã, tot aºa ºi noi, va veni vremea, când nu vom putea schimba toatã frumuseþea lumii pe o gurã de “apã vie” (Ioan 4, 10) pe care ne-a adus-o Hristos.

Fuga de dogmã a progresat cu timpul în fuga de cunoaºtere, aºa cum se întâmplã în arta modernã, când aceasta s-a detaºat de filozofie, adicã de raþiune, ºi construieºte un fals limbaj al emoþiilor ºi sentimentelor. Arta nu trebuie sã fie nici ermeticã ºi ocultã, cum propovãduiesc unii, ci în toate trebuie sã fie clarã ca diamantul, prin aceasta sã-ºi motiveze dreptul la existenþã.

Caleidoscopul îmbãtãtor al emoþiilor promovat de arta modernã este o reclamã fãcutã unor produse proaste. Emoþiile sunt piesele stricate ale sufletului omenesc, suflet care prin natura sa are o alcãtuire unitarã ºi armonioasã. Arta ar trebui sã contribuie la realizarea acestei unitãþi a sufletului, pentru a nu lãsa mulþimea emoþiilor sã roadã ca niºte ºobolani neputincioºi dar mulþi scheletul vieþii noastre afective. A trãi pe emoþii echivaleazã cu a mâna o maºinã bunã cu benzinã proastã, în cele din urmã strici totul în ea. Aºa au sfârºit nebuni cei mai mulþi dintre oamenii geniali care, abandonând rigoarea raþiunii au practicat o artã a onirismului ºi fragmentarismului, purtaþi de furtuna propriilor emoþii.

În genere, nici o activitate umanã n-ar trebui sã fie îndreptatã împotriva cunoaºterii. Cunoaºterea este cel mai nobil scop la care am fost chemaþi. “Cu cât cunoºti mai mult, cu atât iubeºti mai mult”, spunea Leonardo Da Vinci. ªi ea începe de la a te cunoaºte pe tine însuþi.

Înþeleptul Socrate, cunoscându-se pe cât li se putea oamenilor de pânã la Hristos “a cunoscut cã nu cunoaºte”. “Eu ºtiu cã nu ºtiu” - iatã începutul înþelepciunii, drumul smereniei. Cãci dupã ce vom descoperi cã în noi nu este plinãtatea cunoaºterii, ne vom îndrepta sã o cãutãm acolo unde ni s-a spus cã este – în Dumnezeu. Iar dupã ce ne vom convinge cã Dumnezeu este Cunoaºterea, Îl vom aduce în inimile noastre, dupã cum El Însuºi a fãgãduit. ªi aºa vom ajunge sã ne cunoaºtem cu adevãrat pe noi înºine, ca fiinþe capabile de îndumnezeire, ca temple în care a iubit sã se sãlãºluiascã Dumnezeu, pentru a ne umple de putere ºi nemurire în veac.

Producþiile noastre artistice nu sunt decât niºte reminiscenþe umile ale chipului Creatorului Cel Adevãrat care se aflã în noi, chip a cãrui luminã în mulþi din noi "poate s-a stins de mult", dar nu fãrã ºansa de a se reaprinde iarãºi.

Meditatia Zilei
Iov 1:1


Era in tara Ut un om care se numea Iov.


Pare de necrezut cã Dumnezeu are grijã de fiecare om în parte. Este greu de înþeles dupã mintea noastrã acest lucru deoarece în acelaºi timp trãiesc pe pãmânt miliarde de oameni. ªi este totuºi adevãrat acest lucru: Dumnezeu cunoaºte pe fiecare om ºi El ºtie toate miºcãrile lui. Seriozitatea acestui fapt izvorãºte chiar din Maleahi 3.5: „Mã voi apropia de voi pentru judecatã ºi mã voi grãbi sã mãrturisesc împotriva descântãtorilor ºi preacurvarilor, împotriva celor ce jurã strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaºului, care asupresc pe vãduvã ºi pe orfan, nedreptãþesc pe strãin ºi nu se tem de Mine, zice Domnul oºtirilor". Ne aduce îmbãrbãtare situaþia în care se gãsea Agar. Nimeni nu o vedea rãtãcitã în pustietate, dar Dumnezeu a vãzut-o ºi a ajutat-o. Dumnezeu cunoºtea inima dornicã de adevãr a famenului etiopian care nu a fãcut degeaba drumul cel lung. Filip a fost trimis sã-i spunã lucrurile de cãpãtâi ale Evangheliei. Iar cartea Iov cu cele 42 de capitole ale ei, este o mãrturie a acestui adevãr: Dumnezeu se ocupã îndeaproape de fiecare om. Oamenii nu pot accepta cã Dumnezeu îi cunoaºte pe fiecare dintre ei, cã El ºtie toate tainele inimii, toate pãcatele. Dar Domnul va aduce o datã la luminã totul când va face marea judecatã. Nimeni nu va scãpa de acest Judecãtor; toþi vor sta în faþa tronului mare ºi alb la judecata cea mare.
Care este starea ta? Dumnezeu te cunoaºte pe tine personal. El te cunoaºte pe nume ºi ºtie unde locuieºti. El îþi cunoaºte viaþa în întregime cu toate pãrþile ei însorite ºi cele umbrite. Dumnezeu nu ar dori sã te cheme la judecatã pentru pãcatele tale. De aceea El a dat pe singurul Sãu Fiu, ca sã plãteascã cu sângele Lui cel scump pãcatele tuturor, îndurând suferinþe grele ºi murind pe cruce la Golgota.
El însuºi îþi spune ºi þie iubite cititor: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afarã” (Ioan 6.37).
El însuºi a zis: „Nicidecum n-am sã te las, cu nici un chip nu te voi pãrãsi” (Evr. 13.5).
Încrede-te deci ÎN El!



Powered by Biblia Online

Matei 15:11 Nu ce intrã în gurã spurcã pe om; ci ce iese din gurã, aceea spurcã pe om."
Fapt 10.15;Rom 14.14-20;1Tim 4.4;Tit 1.15;

Matei 15:18 Dar, ce iese din gurã, vine din inimã, si aceea spurcã pe om.
Iac 3.6;

Marcu 7:15 Afarã din om nu este nimic care, intrând în el, sã-l poatã spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcã.

Marcu 7:20 El le-a mai zis: "Ce iese din om, aceea spurcã pe om

1Petru 1:15 Ci, dupã cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toatã purtarea voastrã.
Luc 1.74;2Cor 7.1;1Tes 4.3-7;Evr 12.14;2Pet 3.11;

1Petru 1:16 Cãci este scris: "Fiti sfinti, cãci Eu sunt sfânt".
Lev 11.44;Lev 19.2;Lev 20.7;

1Petru 3:15 Ci sfintiti în inimile voastre pe Hristos ca Domn." Fiti totdeauna gata sã rãspundeti oricui vã cere socotealã de nãdejdea care este în voi; dar cu blândete si teamã,

Levitic 19:2 "Vorbeste întregii adunãri a copiilor lui Israel, si spune-le: Fiti sfinti, cãci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.
Lev 11.44;Lev 20.7-26;1Pet 1.16
Levitic 20:7 Voi, sã vã sfintiti, si sã fiti sfinti, cãci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Lev 11.44;Lev 19.2;1Pet 1.16;

Levitic 20:26 Voi sã-Mi fiti sfinti, cãci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte dintre popoare, ca sã fiti ai Mei.
Lev 20.7;Lev 19.2;1Pet 1.16;Lev 20.24;Tit 2.14;

Numeri 15:40 Sã vã aduceti astfel aminte de poruncile Mele, sã le împliniti, si sã fiti sfinti pentru Dumnezeul vostru.
Lev 11.44-45;Rom 12.1;Col 1.22;1Pet 1.15-16;

1 Luati seama sã nu vã îndepliniti neprihãnirea voastrã înaintea oamenilor, ca sã fiti vãzuti de ei; altminteri, nu veti avea rãsplatã de la Tatãl vostru care este în ceruri.

2 Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbita înaintea ta, cum fac fãtarnicii, în sinagogi si în ulite, pentru ca sã fie slãviti de oameni. Adevãrat vã spun, cã si-au luat rãsplata.
Rom 12.8;

3 Ci tu, când faci milostenie, sã nu stie stânga ta ce face dreapta,

4 pentru ca milostenia ta sã fie fãcutã în ascuns; si Tatãl tãu, care vede în ascuns, îti va rãsplãti.
Luc 14.14;

5 Când vã rugati, sã nu fiti ca fãtarnicii, cãrora le place sã se roage stând în picioare în sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sã fie vãzuti de oameni. Adevãrat vã spun, cã si-au luat rãsplata.

6 Ci tu, când te rogi, intrã în odãita ta, încuie-ti usa, si roagã-te Tatãlui tãu, care este în ascuns; si Tatãl tãu, care vede în ascuns, îti va rãsplãti.
2Imp 4.33;

7 Când vã rugati, sã nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pãgânii, cãrora li se pare cã, dacã spun o multime de vorbe, vor fi ascultati.
Ecl 5.2;1Imp 18.26-29;

8 Sã nu vã asemãnati cu ei; cãci Tatãl vostru stie de ce aveti trebuintã, mai înainte ca sã-I cereti voi.

1 Luati seama sã nu vã îndepliniti neprihãnirea voastrã înaintea oamenilor, ca sã fiti vãzuti de ei; altminteri, nu veti avea rãsplatã de la Tatãl vostru care este în ceruri.

2 Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbita înaintea ta, cum fac fãtarnicii, în sinagogi si în ulite, pentru ca sã fie slãviti de oameni. Adevãrat vã spun, cã si-au luat rãsplata.
Rom 12.8;

3 Ci tu, când faci milostenie, sã nu stie stânga ta ce face dreapta,

4 pentru ca milostenia ta sã fie fãcutã în ascuns; si Tatãl tãu, care vede în ascuns, îti va rãsplãti.
Luc 14.14;

5 Când vã rugati, sã nu fiti ca fãtarnicii, cãrora le place sã se roage stând în picioare în sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sã fie vãzuti de oameni. Adevãrat vã spun, cã si-au luat rãsplata.

6 Ci tu, când te rogi, intrã în odãita ta, încuie-ti usa, si roagã-te Tatãlui tãu, care este în ascuns; si Tatãl tãu, care vede în ascuns, îti va rãsplãti.
2Imp 4.33;

7 Când vã rugati, sã nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pãgânii, cãrora li se pare cã, dacã spun o multime de vorbe, vor fi ascultati.
Ecl 5.2;1Imp 18.26-29;

8 Sã nu vã asemãnati cu ei; cãci Tatãl vostru stie de ce aveti trebuintã, mai înainte ca sã-I cereti voi.

Cla,
DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE!

Matei 5:44 Dar Eu vã spun: Iubiti pe vrãjmasii vostri, binecuvântati pe cei ce vã blestemã, faceti bine celor ce vã urãsc, si rugati-vã pentru cei ce vã asupresc si vã prigonesc,
Luc 6.27-35;Rom 12.14-20;Luc 23.34;Fapt 7.60;1Cor 4.12-13;1Pet 2.23;1Pet 3.9;

Luca 6:28 binecuvântati pe cei ce vã blestemã, rugati-vã pentru cei ce se poartã rãu cu voi.
Luc 23.34;Fapt 7.60;

Romani 12:14 Binecuvântati pe cei ce vã prigonesc: binecuvântati si nu blestemati.
Mat 5.44;Luc 6.28;Luc 23.34;Fapt 7.60;1Cor 4.12;1Pet 2.23;1Pet 3.9;

De la: marinescuirina, la data 2009-01-17 20:10:18muzica:

www.youtube.com/watch?v=0esAZfSOeqk&feature=channel_page

www.youtube.com/watch?v=LA4rTz5Qx6M&feature=PlayList&p=D4D33E22A...

Si daca nici sunetul acesta nu va impresioneaza...

www.youtube.com/watch?v=7JRvJAIr7Vc&feature=PlayList&p=D4D33E22A...

irina ,multumim pentru link-uri!
incercati cu totii sa le vedeti....o sa va placa!

un mic gest de umanitate:

la ora 14:45 va rog, pentru Elena, sotia lui Silviu (atotputernicul) sa facem impreuna o rugaciune!
Cum stiti voi, in felul vostru...dar cu inima deschisa fata de ei!
Va pup!

Poate ca unii dintre voi nu l-ati cunoscut asa cum este el in realitate...dar va asigur eu ca in niciun caz nu este furtunosul de pe forum!

maria tudorie...facusem un apel catre tine pe acest topic...sa ne spui si noua ce spune religia ta cu privire la unele subiecte....
indirect insa am aflat de pe celalalt topic....imi mai ramane o nedumerire.....stiu ce spun Luther si Calvin despre saraci....religia ta ce spune?....
k sa-ti dau tonul o sa-ti spun ce cred ortodocsii despre acest subiect....k trebuie in permanenta sa ajutam saracii....ei sunt trimisi de dumnezeu pentru k prin ei sa se poata mantui cei din jurul lor....k de cate ori vedem un cersetor pe strada nu trebuie sa trecem nepasatori pe langa el dak avem bani...sa-i dam si lui un banut....dumnezeu ne va rasplati acest lucru...insutit!!!

Am vrut sa pun niste intrebari si sa gasesc niste respunsuri cu privire la evolutoinism vs creatie divina, dar se pare ca am gresit locul. Aici sunt numai indoctrinati , majoritatea dau copy/paste si pare mai mult un fel de reclama a unor site-uri. Personal cred ca 10% din cei ce ajung aici citesc toate balariile alea. Si DA ...SUNT BALARII... Daca credeti cu adevarat ca sunteti mari credinciosi si religiosi va invit sa stam de vorba... si sa va scot prostiile din cap . Adresa mea este spulberatorul@yahoo.com. Si inca ceva s-a scris depre mine cum s-a scris si despre altii ca vorbesc in necunostiinta de cauza sa uca nu sunt informat. Sa va spun ceva tatal meu este preot , am crescut ca un adevarat ortodox, am citit biblia povestita copiilor(cand eram mic) am vazut documentare de pre religie, am prieteni la facultatea de teologie, am foarte multe cunostiinte din "clerul bisericii" cu care am discutat. Cu toate astea s-au inventat fraza ca as vorbii in necunostiin ta de cauza. Cum ati creat aceste fraze fara rost asa l-ati creat si pe dumnezeu. E timpul vostru pierdut .. e mintea voastra manipulata... de cei ce se folosesc de religie.. .e traba voastra. Dar macar aveti decenta si etica de nu a vorbii doar de dragul de a o face... ca o faceti PROST. Nu va chinuiti sa-mi raspundeti pe acest site. Daca chiar credeti ca puteti sa sustineti religia si alte bazaconii care se deduc de aici ....aveti adresa.

De la: mariaoprea75, la data 2009-01-21 14:20:38un mic gest de umanitate:
la ora 14:45 va rog, pentru Elena, sotia lui Silviu (atotputernicul) sa facem impreuna o rugaciune!
Cum stiti voi, in felul vostru...dar cu inima deschisa fata de ei!
Va pup!
Poate ca unii dintre voi nu l-ati cunoscut asa cum este el in realitate...dar va asigur eu ca in niciun caz nu este furtunosul de pe forum!

Este minunat gestul tau Maria !
Si eu ma voi ruga pentru ei

Sfinþilor vindecãtori,
Doctori sfinþi, ajutãtori,
Sfinte Cosma, Damian,
Care nu luaþi niciun ban,

Ce nevoie-avem de voi,
Sã ne daþi în suflet ploi
De luminã, sãnãtate,
Vindecare de pãcate!

Nu uitaþi sã coborâþi
Spre cei ce sunt amãrâþi,
Pe patul de suferinþã,
În rãbdare ºi credinþã.

Bunãtatea voastrã sfântã
Ne dã sãnãtate multã.
Mila voastrã luminatã
Înspre noi e îndreptatã.

De aceea mulþumim
Pentru toate ce primim;
Domnului ne închinãm,
Darul vostru lãudãm!

"Omul se realizeaza prin trei dimensiuni:

1. prin propria lui zidire dupa chipul lui Dumnezeu
2. prin operele lui
3. si prin urmasi: fii sau ucenici. "

Parintele Galeriu

intru mereu pe www.dumitrustaniloae.ro/ cand am nevoie de liniste sufleteasca

Un Psalm foarte frumos:

PS 76
7. Oare, în veci mã va lepãda Domnul ºi nu va mai binevoi în mine?
8. Oare, pânã în sfârºit mã va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
9. Oare, va uita sã Se milostiveascã Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurãrile Sale?
10. ªi am zis: Acum am început sã înþeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului ºi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
12. ªi voi cugeta la toate lucrurile Tale ºi la faptele Tale mã voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfinþenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eºti Dumnezeu, Care faci minuni!

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

Rugaciune

a lui Mihai Eminescu


Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Arhimandrit Sofian Boghiu
staretul Mânãstirii Antim din Bucuresti

Smerenia si dragostea,
însusirile trãirii ortodoxe

''Voi cine ziceti cã sunt Eu?''



Când unii oameni nu gãsesc rãspuns la întrebarea Ta: ''Voi cine ziceti cã sunt Eu?'', atunci eu, Doamne, sunt fericit cã pot sã Te vãd pe Tine, Dumnezeu-Om si Om-Dumnezeu.

În scutecele sãrace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te vãd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îti învãluie locuinta sãracã, Te recunosc Dumnezeu!

Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te vãd om slab. Când, în Egipt, vãd idolii din temple striviti la pãmânt prin sosirea Ta, Te vãd Dumnezeu atotputernic.

Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, cresti cu anii si cu întelepciunea, Te vãd om Care n-ai ajuns încã la vârsta desãvârsitã.

Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învãtatilor din Templu, ascultându-i si întrebându-i, pe lângã uimirea cãrturarilor mã uimesc si eu si mãrturisesc întelepciunea vesnicã, ascunsã în omenirea Ta.

Om esti când Ti-e foame, om esti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când poruncesti furtunii si vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini - Te vãd Dumnezeu.

Când Te cobori în râu si Te botezi, când Te plângi cã nu ai nici o piatrã unde sã-Ti odihnesti capul, când Te lasi prins si legat, Te vãd om, înconjurat de slãbiciuni omenesti.

Când însã cerul se deschide si de sus Dumnezeu Tatãl glãsuieste ''Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit'', când asterni la pãmânt pe cãlãii Tãi, când sub picioarele Tale pãmântul se cutremurã, când soarele se întunecã, nesuferind sã vadã rãstignirea Ta, atunci Te vãd Dumnezeu.

Când Te vãd mort pe cruce, vãd pe omul durerilor.

Om esti în mormântul pecetluit.

Când iesi din mormânt, nestricând pecetile, esti Dumnezeu.

Cu acesti ochi, cu aceastã inimã, cu aceastã credintã, mã apropii si eu de ieslea sãracã din Bethleem, care a fost leagãnul Tãu, Doamne. Îmi plec genunchii cu pãstorii cei simpli si cu magii cei întelepti si mã închin Dumnezeului meu, fãcut Om pentru mine si pentru noi toti.

Bethleem, 1970

Maria Oprea, Funnymoon, Andu30, Irina Marinescu, Cla03 va rog rugati-va pentru mine, ca am o problema de sanatate, care poate sa fie grava. Va multumesc si Dumnezeu sa va rasplateasca!

„Cãutaþi mai întâi împãrãþia lui Dumnezeu ºi celelalte se vor adãuga vouã!“

De la: cla03, la data 2009-01-21 22:57:23Arhimandrit Sofian Boghiu
staretul Mânãstirii Antim din Bucuresti

Smerenia si dragostea,
însusirile trãirii ortodoxe

''Voi cine ziceti cã sunt Eu?''



Când unii oameni nu gãsesc rãspuns la întrebarea Ta: ''Voi cine ziceti cã sunt Eu?'', atunci eu, Doamne, sunt fericit cã pot sã Te vãd pe Tine, Dumnezeu-Om si Om-Dumnezeu.

În scutecele sãrace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te vãd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îti învãluie locuinta sãracã, Te recunosc Dumnezeu!

Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te vãd om slab. Când, în Egipt, vãd idolii din temple striviti la pãmânt prin sosirea Ta, Te vãd Dumnezeu atotputernic.

Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, cresti cu anii si cu întelepciunea, Te vãd om Care n-ai ajuns încã la vârsta desãvârsitã.

Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învãtatilor din Templu, ascultându-i si întrebându-i, pe lângã uimirea cãrturarilor mã uimesc si eu si mãrturisesc întelepciunea vesnicã, ascunsã în omenirea Ta.

Om esti când Ti-e foame, om esti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când poruncesti furtunii si vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini - Te vãd Dumnezeu.

Când Te cobori în râu si Te botezi, când Te plângi cã nu ai nici o piatrã unde sã-Ti odihnesti capul, când Te lasi prins si legat, Te vãd om, înconjurat de slãbiciuni omenesti.

Când însã cerul se deschide si de sus Dumnezeu Tatãl glãsuieste ''Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit'', când asterni la pãmânt pe cãlãii Tãi, când sub picioarele Tale pãmântul se cutremurã, când soarele se întunecã, nesuferind sã vadã rãstignirea Ta, atunci Te vãd Dumnezeu.

Când Te vãd mort pe cruce, vãd pe omul durerilor.

Om esti în mormântul pecetluit.

Când iesi din mormânt, nestricând pecetile, esti Dumnezeu.

Cu acesti ochi, cu aceastã inimã, cu aceastã credintã, mã apropii si eu de ieslea sãracã din Bethleem, care a fost leagãnul Tãu, Doamne. Îmi plec genunchii cu pãstorii cei simpli si cu magii cei întelepti si mã închin Dumnezeului meu, fãcut Om pentru mine si pentru noi toti.

Bethleem, 1970

Doamne...ce frumos! E atat de miscator, e...

De la: balabanandrei, la data 2009-01-22 10:07:47Maria Oprea, Funnymoon, Andu30, Irina Marinescu, Cla03 va rog rugati-va pentru mine, ca am o problema de sanatate, care poate sa fie grava. Va multumesc si Dumnezeu sa va rasplateasca!

Doamne ajuta sa fie totul bine Andrei

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

Draga Andrei,

Nu te tulbura. Toate incercarile ne sunt date doar pentru ca Dumnezeu lucreaza, in fiecare milisecunda, mantuirea noastra.
Nu deznadajdui, orice se va intampla.
Asteapta raspunsul medicilor.
Indiferent daca ceea ce ne incearca sunt boli, necazuri sau fericiri, cred ca toti ar trebui sa mergem mai des la Biserica. Spovedania e o mare taina. Poate ca ai duhovnic sau poate ca nu ai, dar stim cu totii cat de importanta este si aceasta legatura.

Pt ortodocsi
Va dau un sfat. Eu cred ca mai bine ati face altceva util, decat sa stati toata ziua sa va contraziceti cu sectarii, sa incercati sa-i convingeti ca ortodoxia e singura cale spre Dumnezeu. Nu o sa reusiti. N-au reusit Sfintii Parinti sa-i convinga pe sectarii din vremea lor, cu atat mai mult noi, niste pacatosi. Eu nu zic sa nu mai vorbiti pe aceste topicuri, dar discutati cu cei care sunt dispusi la intelegere si dialog, cu cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau care-L cunosc prea putin si incearca sa-L cunoasca, asa incat sa-i indrumati pe calea cea buna. Contrazicerea si incercarea de ai convinge pe cei impietriti la inima nu fac altceva decat sa va ia timp pretios, timp in care ati putea sa va rugati, sa mergeti la un bolnav, la un om din inchisoare. Nu vreau sa va jignesc, imi cer iertare. Poate gresesc. Eu am cazut in ispita asta a diavolului de a-mi pierde timpul si energia pt cineva care oricum nu o sa-l pot convinge, si atunci imi indrept timpul si energia spre alte lucruri mantuitoare.

„Cãutaþi mai întâi împãrãþia lui Dumnezeu ºi celelalte se vor adãuga vouã!“