Info
x
Sa ne cunoastem credinta ortodoxa
|
racukoto 209 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Tulcea |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 14:51
Fredy...citata gresit.
Religia este opiul...saracului. |
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 14:55
RELIGIA E OPIUMUL POPOARELOR!
|
|
racukoto 209 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Tulcea |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 15:02
Virgil gina, marinescuirina, Andu, si bineinteles...adypopa. va pun doua intrebari, nu este necesar sa raspundeti, ca sa nu cadeti in...blesfamie.
De ce numai 4 Evanghelii au fost...oprite pentru Biblie ? Ce stiti de ultima Evanghelie, redescoperita si scoasa din circuitul religios, fara permisiunea clericilor...Evanghelia lui Iuda sau...Evanghelia dupa Iuda, depinde de traducator ? |
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 15:53
De la: racukoto, la data 2009-03-15 15:02:24 Evanghelia după Iuda, promovată de National Geographic, este o scriere veche, dar nu este o scriere apostolică înainte de prinderea lui Hristos, Iuda nu avea nici un motiv să scrie un astfel de text mincinos, iar după ce L-a vândut s-a sinucis, Iuda neputând fi un mărturisitor al Învierii. Textul pus pe seama lui Iuda nu este evanghelie, ci anti-evanghelie. Pentru că esența Evangheliei (Evanghelia înseamnă în traducere literală tocmai Vestea cea bună) este că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a înviat din morți pentru ca noi să biruim păcatul și moartea și să devenim fii ai Împărăției Cerurilor Ar fi de dorit ca, față de falsele evanghelii (cum sunt Evanghelia după Iuda, Evanghelia după Toma sau Viața Sfântului Issa), fiii Bisericii să aibă aceeași atitudine pe care au avut-o Sfinții Părinți față de textele similare din vremea lor. Condamnarea cărților rătăcite a început încă din primele secole: Dacă în Biserică ar răspândi cineva, ca sfinte, cărțile cu titluri (nume) false ale necredincioșilor (ereticilor), spre paguba poporului și a clerului, să se caterisească Canonul 60, Sinodul Apostolic [28; 38].
Hazardul este măsura ignoranței noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 15:56
Creștinii trebuie să cunoască că nu există nici o evanghelie adevărată care să contrazică Evangheliile Bisericii. Sfântul Apostol Pavel ne cere răspicat:
Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o să fie anatema! (Gal. 1, 8). Ce înseamnă asta? Cum adică un înger din cer să vestească o altă evanghelie? Doar un diavol ar putea vesti altceva Și atunci, de ce Apostolul neamurilor nu i-a spus pe nume? Pentru că, luminat de Dumnezeu, știa că diavolii vor lua chip de îngeri de lumină și vor răspândi scrieri mincinoase (cum sunt cele dictate prin spiritism și alte forme de creștinism sectant). Pentru că știa că vor veni vremuri în care creștinii vor fi ispitiți să primească drept adevărate scrieri mincinoase (cum sunt cele pe care diferiți specialiști în istoria religiilor sau în istoria Bisericii le promovează pentru a contrazice Sfânta Tradiție). Și știa că ispita va fi mare ca și cum învățăturile respective ar fi fost propovăduite chiar de îngerii din cer.
Hazardul este măsura ignoranței noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 15:58
MOARTE CRESTINILOR!
|
|
Dorulet 7896 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:00
De la: racukoto, la data 2009-03-15 15:02:24Virgil gina, marinescuirina, Andu, si bineinteles...adypopa. va pun doua intrebari, nu este necesar sa raspundeti, ca sa nu cadeti in...blesfamie. O să-ncerc să-ți dau eu răspunsul , deși eu nu mă consider creștină. 1. " Evanghelia după Iuda" aparține gnosticilor, nu creștinismului. 2. Cele 4 evanghelii care se regăsesc în Biblie, au fost scrise în timpul lui Isus, sau cel mult la 40 de ani de la moartea/învierea acestuia. 3. "evanghelia după Iuda" a fost scrisă mult mai târziu, la un secol după moartea/învierea lui Isus. 4. Religia gnosticilor a funcționat între secolul II și secolul V. 
Când toată lumea gândește la fel înseamnă că nimeni nu gândește.
|
|
click_cont 1644 mesaje Membru din: 10/02/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:01
De la: freddythebestman, la data 2009-03-15 15:58:52MOARTE CRESTINILOR! TROGLODITULE, IAR INCEPI? VEZI CA TE REPETI CA UN CD ZGARAIAT |
|
|
|
|
Fosta membra 9am.ro 1639 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Mangalia |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:01
De la: freddythebestman, la data 2009-03-15 15:58:52MOARTE CRESTINILOR! Toti suntem datori cu o moarte...dar sa fi sigur ca nu o sa murim acum ca vrei tu mai freddy-the-bestman  Oftica-te nah  
|
|
Dorulet 7896 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:02
Andu, dacă ști mai mult decât mine explică-i tu, dar fără citate biblice! Omul vrea o părere științifică, nu versete!
Când toată lumea gândește la fel înseamnă că nimeni nu gândește.
|
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:03
RELIGIA E OPIUMUL POPOARELOR!
|
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:09
De la: dora_visinescu, la data 2009-03-15 16:00:22De la: racukoto, la data 2009-03-15 15:02:24Virgil gina, marinescuirina, Andu, si bineinteles...adypopa. va pun doua intrebari, nu este necesar sa raspundeti, ca sa nu cadeti in...blesfamie. Ca de obicei, Dora raspunde la intrebarile incomode adresate doctilor theocrati de catre laicul "curios" Asa a procedat Dora si pe celalalt topic referitor la avorturi atunci cand am solicitat parerea doctilor crestini despre ingineria genetica, fertilizarea in vitro &&&&... " CRESTINII " au tacau malc, Dora a raspuns !... Felicitari Dora !... 
|
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:14
ARDETI CARTILE POPESTI SI TRIMITETI-I LA CANAL PE TRADATORII DE NEAM SI TARA!
|
|
hopamiticah 3 mesaje Membru din: 20/01/2009 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:20
se vede clar ca esti nebun,asa ca dute la balaceanca poate mai ai sanse !
|
|
racukoto 209 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Tulcea |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:44
Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o să fie anatema! (Gal. 1, 8). Citat din Andu
1. " Evanghelia după Iuda" aparține gnosticilor, nu creștinismului. 2. Cele 4 evanghelii care se regăsesc în Biblie, au fost scrise în timpul lui Isus, sau cel mult la 40 de ani de la moartea/învierea acestuia Citata din Dora visinescu Raspus de la racukoto: Daca maine va apare ...Isus Hristos..biserica va avea.....justificarea , dupa Pavel, ca nimic numai poate fi schimbat. De asta a ...mers religia crestina peste 2000 de ani, ca afost facuta pe cele mai moderne principii ale....mass mediei.....de intoxicare cu scop precis si....lucrativ Evangheliile a fost scrise dupa cca 50 de ani, prima si cca. 15o de ani celellalte, dupa moartea lui Isus si a Apostolilor, deci sunt scrise dupa....naratiuni subiective si stii bine ca ...subiectivismul antic era in...floare. Evanghelia dupa Iuda descoperita este ....o copie din anii 280 e.n.. Unde sunt Evangheliile ...originale ? De ce nu aunt prezentate ...sa fie traduse de ...neclerici. Oare la Vatican sau la ....muntele Atos, exista originalul Evangheliei lui Iuda ? Dumnezeu exista, dar in alta forma. Ar fi , poate, de forma explicata de mytcor, caracrteristica de transmitere a starii de fapt la toate "undele" din universul cunoscut, vazut, nevazut si necunoscut de......oameni. Gnostici iau fost, totusi, primii crestini, care lau cunoscut si crezut pe Isus. De ce au fost.....decimati ? |
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 16:47
RELIGIA E OPIUMUL POPOARELOR!
|
|
Dorulet 7896 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 17:00
De la: racukoto, la data 2009-03-15 16:44:11Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o să fie anatema! (Gal. 1, 8). Citat din Andu Nu sunt apărătorul creștinismului, dar faci niște confuzii grave! Gnosticii nu au fost primii creștini, și nu au avut cum să fie cunoscuți de-ai lui. Ei nu au trăit în timpul lui Isus. Au apărut mult mai târziu.... În ce privește textele originale, cine a spus că nu are nimeni acces la ele? Dacă citeai topicurile de la început, ai fi văzut o discuție a mea cu Adi Popa care, din întâmplare are acces la o parte din ele! Cine te-a informat că acel text din Evanghelia după Iuda este o copie...te-a mințit....ceea ce ai văzut tu pe National Geografic...era chiar originalul...nu o copie! Încă ceva....te întrebai de ce nu sunt toate scrierile vechi descoperite în Biblie...păi normal că nu sunt pentru simplul fapt că nu fac parte din Vechiul Testament sau din cel nou.... Cu te ajută pe tine sau pe alt creștin scrieri care nu au nimic în comun cu Biblia ci doar cu stilul de viață dintr-un oraș sau mănăstire antică?
Când toată lumea gândește la fel înseamnă că nimeni nu gândește.
|
|
Fosta membra 9am.ro 205 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 18:57
De la: racukoto, la data 2009-03-15 15:02:24Virgil gina, marinescuirina, Andu, si bineinteles...adypopa. va pun doua intrebari, nu este necesar sa raspundeti, ca sa nu cadeti in...blesfamie. Fragmetul Muratorian face puțină lumină oferind un răspuns suficient de complet și credibil la întrebarea ta. Postez mai jos câteva idei. O confirmare timpurie a canonului Bibliei Fiecare rând pare să fi fost scris special pentru a stârni curiozitatea celor interesați de istoria timpurie a creștinismului. Cu aceste cuvinte a fost descris un document vechi. Este vorba despre un document mai puțin cunoscut: Fragmentul Muratorian. Dar indiferent că ați auzit sau nu de el, probabil vă întrebați: De ce este acest fragment atât de deosebit? Deoarece este cel mai vechi canon, adică cel mai vechi document atestat al cărților din Scripturile grecești creștine. Poate că vi se pare normal ca anumite cărți să aparțină Bibliei. În acest caz, s-ar putea să fiți surprinși de faptul că în trecut unii aveau dubii cu privire la cărțile ce ar fi trebuit incluse în Biblie. Fragmentul, sau canonul, Muratorian cuprinde o listă cu scrierile considerate inspirate. Desigur, conținutul exact al Bibliei este de o foarte mare importanță. Ce a dezvăluit, așadar, acest document cu privire la cărțile ce alcătuiesc Scripturile grecești creștine? Mai întâi de toate, să analizăm câteva aspecte legate de istoricul acestui document. Descoperirea lui Fragmentul Muratorian aparține unui codex alcătuit din 76 de foi de pergament, fiecare cu o dimensiune de 27 pe 17 centimetri. Ludovico Antonio Muratori (16721750), un distins istoric italian, l-a descoperit în Biblioteca Ambroziană din Milano, Italia. Muratori a publicat acest fragment în 1740, astfel că acest document a fost numit Fragmentul Muratorian. Se pare că acest codex a fost scris în secolul al VIII-lea, în nordul Italiei, în vechea mănăstire din Bobbio, în apropiere de Piacenza. El a fost transferat la Biblioteca Ambroziană la începutul secolului al XVII-lea. Fragmentul Muratorian conține 85 de rânduri de text, așternut pe paginile 10 și 11 ale codexului. Textul este scris în latină și se pare că a fost copiat de un scrib mai puțin atent. Totuși, unele dintre greșeli au fost identificate când textul a fost comparat cu patru manuscrise din secolele al XI-lea și al XII-lea. Când a fost scris? Dar poate că vă întrebați când a fost scris Fragmentul Muratorian. Se pare că originalul a fost redactat în limba greacă cu secole înaintea Fragmentului Muratorian, care este o traducere în latină. Iată un indiciu care ne ajută să datăm originalul: În Fragment se menționează o carte nebiblică, Păstorul, și se spune că un bărbat pe nume Hermas a scris-o recent, în timpurile noastre, la Roma. Erudiții sunt de părere că scrierea lui Hermas, intitulată Păstorul, a fost finalizată între 140 și 155 e.n. De aici rezultă că originalul grecesc după care a fost tradus Fragmentul Muratorian a fost scris între anii 170 și 200 e.n. Referirile directe și indirecte la Roma sugerează că Fragmentul a fost redactat în acest oraș. Dar identitatea autorului este controversată. Ca posibili autori sunt menționați Clement din Alexandria, Melito din Sardes și Policrat din Efes. Majoritatea erudiților cred însă că este vorba de Hipolit, un autor prolific care a scris în limba greacă și care a trăit la Roma în perioada când, probabil, a fost redactat Fragmentul Muratorian. Dar poate că mai important decât paternitatea Fragmentului este conținutul lui. Conținutul Textul nu conține doar lista cărților Scripturilor grecești creștine. El cuprinde și comentarii despre aceste cărți și scriitorii ei. Cel ce citește textul descoperă că primele rânduri ale manuscrisului lipsesc, iar apoi textul se termină brusc. Fragmentul începe menționând evanghelia lui Luca și precizând că scriitorul acestei cărți biblice a fost medic (Coloseni 4:14). El mai arată că evanghelia lui Luca este a treia evanghelie, ceea ce sugerează că partea de început care lipsește se referea, probabil, la evangheliile lui Matei și Marcu. Această deducție ne duce la concluzia că cea de-a patra evanghelie este cea a lui Ioan. Fragmentul confirmă că Faptele apostolilor a fost scrisă de Luca pentru preadistinsul Teofil (Luca 1:3; Faptele 1:1). În continuare, el enumeră scrisorile lui Pavel către corinteni (două scrisori), efeseni, filipeni, coloseni, galateni, tesaloniceni (două scrisori), romani, Filimon, Tit și Timotei (două scrisori). De asemenea, în rândul cărților inspirate sunt menționate și scrisoarea lui Iuda și două scrisori ale lui Ioan, la prima scrisoare a lui Ioan făcându-se referire atunci când se vorbește despre evanghelie. Apocalipsa, sau Revelația, încheie lista cărților considerate inspirate. De asemenea, este interesant faptul că Fragmentul Muratorian vorbește și despre o Apocalipsă a lui Petru, specificând însă că, în opinia unora, această carte nu ar trebui citită de creștini. Scriitorul Fragmentului avertizează că la data aceea circulau deja scrieri false. Fragmentul Muratorian spune că aceste scrieri nu trebuie acceptate deoarece nu e potrivit ca fierea să fie amestecată cu mierea. Documentul menționează și alte texte care nu trebuiau incluse în scrierile sacre, fie din cauza faptului că fuseseră scrise după perioada apostolică, asemenea Păstorului lui Hermas, fie din cauza faptului că susțineau erezii. Poate că ați remarcat în paragraful anterior că scrisoarea către Evrei, cele două scrisori ale lui Petru și scrisoarea lui Iacov nu sunt menționate în acest catalog de cărți biblice autentice. Cu toate acestea, Dr. Geoffrey Mark Hahneman, referindu-se la iscusința cu care scribul a copiat manuscrisul, a remarcat că este rezonabil să credem că Fragmentul cuprindea probabil și alte referințe, actualmente pierdute, și că Iacov și Evrei (precum și 1 Petru) făceau probabil parte din ele (The Muratorian Fragment and the Development of the Canon). Așadar, Fragmentul Muratorian confirmă că majoritatea cărților ce alcătuiesc Scripturile grecești creștine erau deja considerate canonice în secolul al II-lea e.n. Evident, canonicitatea cărților Bibliei adică dreptul de a fi incluse în Sfintele Scripturi nu depinde de menționarea lor într-o anumită listă din antichitate. Prin conținutul lor, cărțile Bibliei demonstrează fără echivoc că sunt produsul spiritului sfânt. Ele susțin în unanimitate autoritatea lui Iehova Dumnezeu și se completează perfect. Armonia internă a celor 66 de cărți canonice ale Bibliei fac din această carte o operă unitară, desăvârșită. Prin urmare, ar trebui să le acceptăm pentru ceea ce reprezintă: adevărurile inspirate ale Cuvântului lui Iehova ce s-au păstrat până în zilele noastre. 1 Tesaloniceni 2:13; 2 Timotei 3:16, 17. |
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 18:59
RELIGIA E OPIUMUL POPOARELOR!
|
|
racukoto 209 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Tulcea |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:23
Multumesc pentru informatii. Chiar nu le ...aveam. In fapt totul pare ...exact si frumos, dar cum am mai postat, trebuie sa te feresti de ...povestiri...favorabile unui scop.
Pepresupunand ca scrierile necrestine sau ...veninoase exista in mod cert, intrebarea este: Veninoase referitoare la ce ?... Oare cei care le-au scris vroiau un... rau .Oare nu cumva...contaveneau unui anumit adevar ...subiectiv, care era un adevar al unui grup....major ? Venind vorba, la ce "originale" a avut acces adipopa ? La cele de la...Vatican ? As fi bucuros sa aflu ca un ...roman a avut acces la...biblioteca secreta a Vaticanului , dar...miramas. Atentie, inca odata, eu nu spun ca scripturile nu sunt adevarate, nu pun la indoiala continutul lor. Pe mine ma supara....interpretarea lor sau mai degraba...impunerea interpretarii lor. Ultimativ, tot ce nu e canonic...este erezie, daca nu corespunde cu...ritualul impus de biserica. Cred ca tocmai de aceeia biserica pierde ..teren, la tineri in general |
|
lerolv4 282 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:27
De la: racukoto, la data 2009-03-15 19:23:05Multumesc pentru informatii. Chiar nu le ...aveam. In fapt totul pare ...exact si frumos, dar cum am mai postat, trebuie sa te feresti de ...povestiri...favorabile unui scop. Fratelo am accesat-o eu dar se pare ca e in reconstructie din 2007 pana in 2010 |
|
lerolv4 282 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:27
De la: racukoto, la data 2009-03-15 19:23:05Multumesc pentru informatii. Chiar nu le ...aveam. In fapt totul pare ...exact si frumos, dar cum am mai postat, trebuie sa te feresti de ...povestiri...favorabile unui scop. Fratelo am accesat-o eu, dar se pare ca e in reconstructie din 2007 pana in 2010 |
|
Fosta membra 9am.ro 205 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:35
De la: racukoto, la data 2009-03-15 19:23:05Multumesc pentru informatii. Chiar nu le ...aveam. In fapt totul pare ...exact si frumos, dar cum am mai postat, trebuie sa te feresti de ...povestiri...favorabile unui scop. Acesta e o concluzie în urma studierii unui fragment dintr-un codex. Desigur, pe ,,piață" sunt vehiculate și alte idei. Mie îmi plac ideile susținute de dovezi. Iar cele mai credibile dovezi sunt documentele existente. Plecând de la acest principiu accept documente, și putem continua discuția. |
|
lerolv4 282 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:38
De la: virgil_gina2001, la data 2009-03-15 19:35:18De la: racukoto, la data 2009-03-15 19:23:05Multumesc pentru informatii. Chiar nu le ...aveam. In fapt totul pare ...exact si frumos, dar cum am mai postat, trebuie sa te feresti de ...povestiri...favorabile unui scop. Acceseaza urmatorul link si de acolo va fi usor sa incerci sa intri, dar te avertizez e inchis pana in 2010 www.vatican.va/holy_father/paul_vi/messages/peace/documents/hf_p... |
|
Fosta membra 9am.ro 205 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:45
Despre căderea Bisericii, după cum te exprimi tu dezasocierea tinerilor, vorbește și Biblia.
Citește capitolul 17 cu versetele 15, 16, 17 din Revelația (Apocalipsa lui Ioan); dacă sunt neclarități, pot să vin cu completări ulterioare. |
|
Fosta membra 9am.ro 1499 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 19:55
Redescoperirea așa-zisei Evanghelii a lui Iuda
Este o evanghelie care vorbește frumos despre Iuda, pretinzând că acesta era cel mai de seamă dintre ucenici, prietenul de bază al Domnului cu care împărtășea mari secrete doar de ei știute, un netrădător și un martir. Ea a fost scrisă cam la 140 ani după moartea lui Iuda, în limba greacă pe un papirus legat cu o curea de piele. Textul a fost tradus și copiat în limba coptă prin anul 300 și apoi retradus în limba elină, în care ultimă formă s-a pierdut și a fost regăsit prin anii 1970 de către niște hoți căutători de comori în deșertul egiptean din apropierea localității El Minya. S-a încercat fără succes vinderea lui pentru trei milioane de dolari la anticari în Elveția dar în 1999 manuscrisul a fost cumpărat de anticara americană Frieda Tchakos care l-a închis în seiful băncii new-yorkeze Citibank. A fost cumpărat în anul 2000 de un anticar elevețian din Zurich care l-a dat în februarie 2001 Fundației Mecena din Basel (Elveția) pentru a-l păstra și da spre studiu aceleiași echipe de specialiști care a lucrat cu manuscrisele găsite la Qumran lângă Marea Moartă. Evanghelia această eretică a fost scrisă după scrierea Evangheliilor canonice (cele patru Matei, Marcu, Luca și Ioan), autorul fiind probabil un filosof gnostic grec. Sfântul Irineu, episcop al Lyonului (capitala pe-atunci a Galiei), care a trăit în secolul II, pe când apărusera multe evanghelii apocrife (false), a scris: Unii declară că Iuda trădătorul era familiar cu aceste secrete (se zice că Iuda, fiind prietenul cel mai bun al lui Iisus, a avut o înțelegere în secret ca să joace rolul de trădător, urmând ca la Judecata de Apoi să fie iertat) și că el singur știa adevărul cum nimeni alții dintre apostolic nu-l știau despre Creație. Cel care a scris-o, mai spune Sf. Irineu, a creat o istorie fictivă. Și într-adevăr așa pare: că a fost scrisă de cineva din afara creștinismului cu multă imaginație de romancier ca să producă confuzie. Evanghelia aceasta falsă a fost cu greutate descifrată de către specialiști și doar în proporție de 85% deoarece manuscrisul era foarte deteriorat. Precum vezi scrierile Bisericii pomenesc de aceasta "anti-evanghelie" si este normal ca aceasta sa fie condamnata de Biserica atat in secolul II cat si in secolul XXI.
Hazardul este măsura ignoranței noastre. (Henry Poincare)
|
|
Fosta membra 9am.ro 205 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 20:57
De la: racukoto, la data 2009-03-15 19:23:05Multumesc pentru informatii. Chiar nu le ...aveam. In fapt totul pare ...exact si frumos, dar cum am mai postat, trebuie sa te feresti de ...povestiri...favorabile unui scop. Biblia și canonul ei Originea cuvântului Biblie; stabilirea cărților care aparțin în mod legitim Bibliotecii Divine; respingerea apocrifelor. Deoarece Scripturile inspirate sunt numite în mod obișnuit Biblia, este interesant să examinăm originea și semnificația cuvântului Biblie. El provine din cuvântul grecesc biblía, care înseamnă cărți mici. Acesta, la rândul său, derivă din bíblos, un cuvânt care indică partea interioară a plantei de papirus, din care, în antichitate, se producea hârtie de scris. (Portul fenician Ghebal, prin care se importa papirusul din Egipt, a ajuns să fie numit de către greci Biblos.) Diversele mesaje scrise pe acest tip de material au devenit cunoscute drept biblía. Astfel, biblía a ajuns în cele din urmă să indice scrieri, suluri, cărți, documente, scripturi sau chiar o colecție de cărticele dintr-o bibliotecă. Este surprinzător faptul că termenul Biblie nu se găsește în textul traducerilor românești sau în traducerile Sfintelor Scripturi făcute în alte limbi. Însă, prin secolul al II-lea î.e.n., colecția cărților inspirate ale Scripturilor ebraice era denumită în limba greacă ta biblía. În Daniel 9:2, profetul a scris: Eu, Daniel, am înțeles din cărți. Aici Septuaginta folosește termenul bíblois, care este forma de dativ plural a lui bíblos. În 2 Timotei 4:13, Pavel a scris: Când vei veni, adu-mi . . . cărțile [grecește, biblía]. Cuvintele grecești biblíon și bíblos apar, în diferitele lor forme gramaticale, de peste 40 de ori în Scripturile grecești creștine și sunt traduse în mod obișnuit prin sul(uri) sau carte (cărți). Termenul Biblía a fost utilizat mai târziu în latină ca substantiv la singular, de unde provine în limba română denumirea de Biblie. Este Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă pentru a scrie Biblia sub inspirație au fost folosiți diferiți oameni, iar pentru a o traduce din limbile originale în limbile scrise de astăzi au avut și alții o contribuție, ea este, în sensul cel mai deplin, Cuvântul lui Dumnezeu, revelația sa inspirată adresată oamenilor. Înșiși scriitorii inspirați au privit lucrurile în felul acesta, după cum o dovedește faptul că ei utilizează declarații ca: orice exprimare a gurii lui Iehova (Deut. 8:3), cuvintele pe care DOMNUL ni le-a spus (Ios. 24:27), poruncile DOMNULUI (Ezra 7:11), legea DOMNULUI (Ps. 19:7), cuvântul DOMNULUI (Is. 38:4), cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Mat. 4:4) și cuvântul Domnului [lui Iehova] (1 Tes. 4:15). BIBLIOTECA DIVINĂ Ceea ce se cunoaște astăzi drept Biblie este, de fapt, o colecție de documente antice scrise sub inspirație divină. Acestea au fost redactate și compilate într-o perioadă de peste 16 secole. În totalitate, această colecție de documente formează ceea ce Ieronim a denumit pe drept în limba latină Bibliotheca Divina. Această bibliotecă are un catalog, respectiv o listă oficială de publicații, care cuprinde numai acele cărți care intră în sfera și specificul acestei biblioteci. Toate cărțile neautorizate sunt excluse. Dumnezeu este Marele Bibliotecar care stabilește criteriul pe baza căruia sunt incluse scrierile. Astfel, Biblia are un catalog fix care conține 66 de cărți, toate produse sub îndrumarea spiritului sfânt. Colecția sau lista cărților acceptate ca Scripturi inspirate și autentice este denumită adesea canonul Bibliei. Inițial, trestia (în ebraică: qane′) servea drept vergea de măsurat, dacă nu era la îndemână o bucată de lemn. Apostolul Pavel a aplicat termenul grecesc kanón unei reguli de conduită, precum și măsurii marginilor [teritoriul] repartizat lui (Gal. 6:16, 2 Cor. 10:13). Astfel, cărțile canonice sunt cele cu adevărat inspirate și demne de a fi utilizate ca îndreptar în stabilirea credinței, a doctrinei și a conduitei corecte. Dacă folosim cărți care nu sunt drepte ca firul de plumb, clădirea noastră nu va fi dreaptă și nu va face față la testul Inspectorului Suprem. Stabilirea canonicității. Care sunt câteva criterii divine pe baza cărora s-a stabilit canonicitatea celor 66 de cărți ale Bibliei? Înainte de toate, documentele trebuie să aibă legătură cu interesele lui Iehova cu privire la pământ, având puterea de a-i întoarce pe oameni la închinarea sa și de a stimula respectul profund față de numele, lucrarea și scopurile sale în legătură cu pământul. Ele trebuie să ofere dovada inspirației lor, respectiv că sunt rezultatul acțiunii spiritului sfânt (2 Pet. 1:21). Ele nu trebuie să promoveze nicidecum superstiția sau închinarea la creaturi, ci să îndemne la iubire și serviciu pentru Dumnezeu. În nici una dintre scrieri nu trebuie să existe ceva care să fie în contradicție cu armonia internă a întregului, ci, dimpotrivă, fiecare carte trebuie, prin unitatea în care se află cu celelalte, să demonstreze că este opera unui autor unic, Iehova Dumnezeu. Noi ar trebui să ne așteptăm, de asemenea, ca scrierile să dea dovadă de exactitate până în cele mai mici detalii. În afară de aceste elemente esențiale proprii există și alte indicii specifice ale inspirației și, prin urmare, ale canonicității, în funcție de conținutul fiecărei cărți. Există, de asemenea, unele circumstanțe caracteristice Scripturilor ebraice și altele Scripturilor grecești creștine care contribuie la stabilirea canonului biblic. SCRIPTURILE EBRAICE Nu trebuie să se creadă că acceptarea a ceea ce a constituit Scriptura inspirată trebuia să aștepte până la încheierea canonului ebraic, în secolul al V-lea î.e.n. Scrierile lui Moise, redactate sub îndrumarea spiritului sfânt, au fost acceptate chiar de la început de israeliți ca fiind inspirate, opera unui autor divin. Când a fost încheiat, Pentateuhul a constituit canonul de până atunci. Era necesar ca revelațiile ulterioare cu privire la scopurile lui Iehova, date oamenilor sub inspirație, să se succeadă în mod logic și să fie în armonie cu principiile fundamentale privitoare la închinarea adevărată expuse în Pentateuh. Se veze că așa stau lucrurile atunci când examinăm cărțile Bibliei, în special când se face referire în mod direct la grandioasa temă a Bibliei: sfințirea numelui lui Iehova și justificarea suveranității sale prin intermediul Regatului condus de Cristos, Sămânța promisă. Scripturile ebraice, în mod special, abundă în profeții. Iehova însuși, prin intermediul lui Moise, a furnizat baza pentru stabilirea autenticității unei profeții dacă provenea într-adevăr de la Dumnezeu , aceasta contribuind la determinarea canonicității unei cărți profetice (Deut. 13:13; 18:2022). O examinare a fiecărei cărți profetice a Scripturilor ebraice în lumina întregii Biblii și a istoriei laice stabilește, fără umbră de îndoială, că cuvântul rostit de ei era în numele lui Iehova, respectiv că s-a întâmplat și s-a dovedit adevărat, fie în întregime, fie mai puțin sau parțial, atunci când se referea la lucruri de domeniul viitorului, și că i-a îndreptat pe oameni spre Dumnezeu. Întrunirea acestor cerințe stabilea că profeția era autentică și inspirată. Citatele folosite de Isus și de scriitorii inspirați ai Scripturilor grecești creștine constituie o modalitate directă de a stabili canonicitatea multor cărți ale Scripturilor ebraice, chiar dacă acest criteriu nu se aplică în cazul tuturor cărților, cum ar fi Estera sau Eclesiastul. Apoi, când examinăm problema canonicității, nu trebuie scăpat din vedere un alt factor extrem de important, unul care se aplică la întregul canon biblic. Așa cum Iehova i-a inspirat pe oameni să aștearnă în scris ceea ce a comunicat el pentru instruirea, edificarea și încurajarea lor în închinarea și serviciul său, tot la fel este logic ca Iehova să fi condus și îndrumat culegerea scrierilor inspirate și stabilirea canonului biblic. El trebuia să facă lucrul acesta pentru ca să nu existe nici un dubiu cu privire la conținutul cuvântului său al adevărului, care trebuia să constituie rigla de măsură permanentă pentru închinarea adevărată. Într-adevăr, numai în felul acesta puteau creaturile de pe pământ să primească o nouă naștere prin intermediul cuvântului lui Dumnezeu și să fie în măsură să ateste că cuvântul lui Iehova rămâne pentru totdeauna. 1 Pet. 1:23, 25. Stabilirea canonului ebraic. Potrivit tradiției iudaice, Ezra este cel care a început să compileze și să catalogheze canonul Scripturilor ebraice și se spune că această muncă a fost terminată de Neemia. Ezra a fost, în mod cert, bine calificat pentru această lucrare, fiind el însuși unul dintre scriitorii inspirați ai Bibliei, precum și preot, erudit și copist oficial al scrierilor sacre (Ezra 7:111). Nu există nici un motiv de îndoială în ce privește opinia tradițională potrivit căreia canonul Scripturilor ebraice a fost fixat spre sfârșitul secolului al V-lea î.e.n. Scripturile ebraice ale Bibliei actuale conțin 39 de cărți; canonul tradițional iudaic, deși include toate aceste cărți, consideră că sunt doar 24 la număr. Unele autorități în materie, punând cartea Rut împreună cu Judecători, iar Plângerile împreună cu Ieremia, au considerat că numărul cărților este 22, deși acceptă exact aceleași scrieri canonice. Faptul acesta a făcut ca numărul cărților inspirate să fie egal cu numărul literelor din alfabetul ebraic. Mai jos redau lista celor 24 de cărți, potrivit canonului tradițional iudaic: Legea (Pentateuhul) 1. Geneza 2. Exodul 3. Leviticul 4. Numeri 5. Deuteronomul Profeții 6. Iosua 7. Judecătorii 8. Samuel (1 și 2 împreună ca o singură carte) 9. Împărați (1 și 2 împreună ca o singură carte) 10. Isaia 11. Ieremia 12. Ezechiel 13. Cei doisprezece profeți (Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia și Maleahi, ca o singură carte) Scrierile (Hagiografa) 14. Psalmii 15. Proverbele 16. Iov 17. Cântarea cântărilor 18. Rut 19. Plângerile 20. Eclesiastul 21. Estera 22. Daniel 23. Ezra (Neemia a fost inclusă cu Ezra) 24. Cronici (1 și 2 împreună ca o singură carte) Acesta a fost catalogul sau canonul care a fost acceptat ca Scriptură inspirată de Cristos Isus și de congregația creștină timpurie. Numai din aceste scrieri au citat scriitorii inspirați ai Scripturilor grecești creștine și, introducând asemenea citate prin expresii de genul după cum este scris, ei au confirmat că acestea aparțineau Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 15:9). Când Isus a vorbit despre lucrurile consemnate în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi, el s-a referit la Scripturile inspirate complete scrise până în timpul ministerului său (Luca 24:44). Aici, folosirea cuvântului Psalmi, ca primă carte a Hagiografei, face referire la toată această secțiune. Ultima carte istorică inclusă în canonul ebraic a fost cartea lui Neemia. Că acest lucru a avut loc sub îndrumarea spiritului lui Dumnezeu se vede din faptul că numai această carte furnizează punctul de plecare pentru calcularea remarcabilei profeții a lui Daniel, potrivit căreia de la darea poruncii pentru restabilirea și zidirea din nou a Ierusalimului până la venirea lui Mesia avea să treacă o perioadă de 69 de săptămâni profetice (Dan. 9:25; Neem. 2:18; 6:15). Cartea lui Neemia furnizează, de asemenea, contextul istoric pentru ultima dintre cărțile profetice Maleahi. Nu poate fi pus la îndoială faptul că Maleahi aparține canonului Scripturilor inspirate, întrucât însuși Isus, Fiul lui Dumnezeu, a citat de câteva ori din această carte (Mat. 11:10, 14). Deși se dau citate similare din majoritatea cărților canonului ebraic, scrise toate înainte de Neemia și Maleahi, scriitorii Scripturilor grecești creștine nu citează nici măcar o dată din vreuna din așa-zisele cărți inspirate, scrise după timpul lui Neemia și Maleahi până în timpul lui Cristos. Faptul acesta confirmă punctul de vedere tradițional al iudeilor, precum și credința congregației creștine din secolul I e.n., și anume că încheierea canonului Scripturilor ebraice a avut loc odată cu scrierile lui Neemia și Maleahi. CĂRȚILE APOCRIFE ALE SCRIPTURILOR EBRAICE Ce sunt cărțile apocrife? Sunt scrieri pe care unii le-au inclus în anumite Biblii, dar care au fost respinse de alții, deoarece nu oferă dovada faptului că ar fi fost inspirate de Dumnezeu. Cuvântul grecesc apókryphos se referă la lucrurile ascunse cu grijă (Mar. 4:22; Luca 8:17; Col. 2:3). Termenul le este aplicat cărților a căror autoritate sau paternitate este discutabilă sau celor care, deși sunt considerate de o oarecare valoare pentru lectura personală, nu oferă dovada inspirației divine. Asemenea cărți erau ținute separat și nu se citeau în public, de unde și ideea de ascunse. La Conciliul de la Cartagina, din 397 e.n., s-a propus ca șapte cărți apocrife să fie adăugate la Scripturile ebraice, împreună cu unele adăugiri la cărțile canonice Estera și Daniel. Însă abia în 1546, la Conciliul de la Trent, Biserica Romano-Catolică a confirmat în mod explicit acceptarea acestor adaosuri în catalogul ei de cărți biblice. Aceste cărți adăugate erau Tobit, Iudita, adăugiri la Estera, Înțelepciunea, Eclesiasticul, Baruh, trei adăugiri la Daniel, I și II Macabei. Cartea I Macabei, deși nu poate fi considerată nicidecum o carte inspirată, conține informații de interes istoric. Ea vorbește despre lupta iudeilor pentru independență în cursul secolului al II-lea î.e.n., sub conducerea familiei preoțești a Macabeilor. Restul cărților apocrife sunt pline de mituri și de superstiții și abundă în erori. Nici Isus și nici scriitorii Scripturilor grecești creștine nu s-au referit la ele și nu au citat din ele vreodată. Istoricul iudeu Josephus Flavius, din secolul I e.n., face referire în lucrarea sa Împotriva lui Apion (I, 3841 [8]) la toate cărțile care au fost recunoscute de evrei drept sacre. El a scris: Noi nu posedăm miriade de cărți incoerente, în conflict unele cu altele. Cărțile noastre, cele recunoscute pe drept, nu sunt decât douăzeci și două [echivalentul celor 39 de astăzi, după cum am arătat anterior] și conțin istoria tuturor timpurilor. Dintre acestea, cinci sunt cărțile lui Moise, cuprinzând legile și istoria tradițională de la nașterea omului până la moartea legislatorului. . . . De la moartea lui Moise până la Artaxerxes, care l-a succedat pe Xerxes ca rege al Persiei, profeții care l-au urmat pe Moise au scris istoria evenimentelor din timpurile lor în treisprezece cărți. Celelalte patru cărți care mai rămân conțin imnuri pentru Dumnezeu și precepte de conduită pentru viața umană. În felul acesta, Josephus arată că, de fapt, canonul Scripturilor ebraice fusese fixat cu mult timp înainte de secolul I e.n. Biblistul Ieronim, care a încheiat traducerea Vulgata latină a Bibliei prin 405 e.n., a adoptat o poziție categorică față de cărțile apocrife. După ce a făcut lista cărților inspirate, folosind aceeași numărătoare ca Josephus și considerând cele 39 de cărți inspirate ale Scripturilor ebraice drept 22, el scrie următoarele în prologul la cărțile lui Samuel și ale Împăraților din Vulgata: Astfel există douăzeci și două de cărți . . . Acest prolog al Scripturilor poate servi ca poziție forte de pe care putem aborda toate cărțile pe care le traducem din ebraică în latină; în felul acesta putem ști că tot ce este în afara acestora trebuie inclus printre apocrife. SCRIPTURILE GRECEȘTI CREȘTINE Biserica Romano-Catolică pretinde că ei îi revine responsabilitatea de a decide ce cărți ar trebui incluse în canonul biblic și face referire la Conciliul de la Cartagina (397 e.n.), unde a fost compilat un catalog de cărți. Adevărul este însă cu totul altul, căci la data aceea canonul, inclusiv lista cărților care alcătuiesc Scripturile grecești creștine, era deja stabilit, nu printr-un decret al unui conciliu oarecare, ci prin îndrumarea spiritului sfânt al lui Dumnezeu același spirit care mai întâi a inspirat scrierea acelor cărți. Mărturia persoanelor care au întocmit mai târziu cataloage este valoroasă doar ca recunoaștere a canonului biblic, pe care l-a autorizat spiritul lui Dumnezeu. Înainte de sfârșitul secolului al II-lea erau general recunoscute cele patru Evanghelii, Faptele și 12 scrisori ale apostolului Pavel. Numai câteva dintre scrierile mai mici erau puse la îndoială în câteva locuri. Lucrul acesta se datora probabil faptului că, la început, dintr-un motiv sau altul, asemenea scrieri aveau o circulație limitată și, astfel, a fost necesar mai mult timp pentru a fi acceptate drept canonice. Unul dintre cele mai interesante cataloage antice este fragmentul descoperit de L. A. Muratori în Biblioteca Ambrosiana din Milano, Italia, și publicat de el în 1740. Deși începutul catalogului lipsește, faptul că el se referă la Evanghelia lui Luca, prezentând-o a treia, arată că el le-a menționat înainte pe cele ale lui Matei și Marcu. Fragmentul Muratorian, scris în latină, datează din ultima parte a secolului al II-lea e.n. El este un document extrem de interesant, după cum o dovedește următoarea traducere parțială: A treia carte a Evangheliilor este cea după Luca. Luca, bine cunoscutul medic, a scris-o dându-i propriul său nume . . . A patra carte a Evangheliilor este cea a lui Ioan, unul dintre discipoli. . . . Astfel deci, nu există nici o divergență pentru credința credincioșilor, oricât de diferite ar fi faptele alese și prezentate în cărțile Evangheliilor, căci toate [aceste cărți] sunt îndrumate de același Spirit și comunică toate lucrurile privitoare la nașterea sa, la pătimirea sa, la învierea sa, la conversațiile sale cu discipolii și la cele două veniri ale sale, prima în umilință datorată disprețului, care a avut loc deja, iar a doua în maiestate regală, care urmează să vină. Nu este deci de mirare că Ioan argumentează atât de consecvent în epistolele sale aceste lucruri, spunând el însuși: «Ceea ce am văzut cu ochii noștri și am auzit cu urechile noastre, ceea ce au pipăit mâinile noastre, aceste lucruri vi le-am scris». El mărturisește prin aceste cuvinte că este nu numai martor ocular, ci și auditor și narator al tuturor acestor lucruri minunate privitoare la Domnul, în ordinea în care s-au petrecut. În plus, faptele tuturor apostolilor sunt descrise într-o singură carte. Luca le-a consemnat [astfel] pentru preaalesul Teofil . . . Cât despre epistolele lui Pavel, ele dezvăluie singure, celui care vrea să le înțeleagă, în ce constau, de unde și din ce motiv au fost trimise. Înainte de toate, el le-a scris amănunțit corintenilor pentru a pune capăt schismei eretice, apoi galatenilor [împotriva] circumciziei și romanilor pentru a le demonstra ordinea Scripturilor și că Cristos este tema lor fundamentală. Trebuie să discutăm despre fiecare din ele, dat fiind faptul că însuși binecuvântatul apostol Pavel, urmând exemplul predecesorului său Ioan, le scrie pe nume la numai șapte biserici, în următoarea ordine: prima corintenilor, a doua efesenilor, a treia filipenilor, a patra colosenilor, a cincea galatenilor, a șasea tesalonicenilor, a șaptea romanilor. Deși, pentru corectarea corintenilor și a tesalonicenilor, el le scrie de două ori, faptul că nu există decât o singură biserică răspândită pe tot pământul este evident [? adică, prin aceste șapte scrieri]; și Ioan, de asemenea, în Apocalipsa, deși scrie către șapte biserici, le vorbește, de fapt, tuturor. Dar [el a scris] din afecțiune și din dragoste una lui Filimon, una lui Tit și două lui Timotei; [și acestea] sunt considerate sacre pentru onoarea bisericii. . . . Apoi sunt incluse o epistolă a lui Iuda și două care poartă numele lui Ioan . . . Noi acceptăm apocalipsele, dar numai pe cele ale lui Ioan și Petru, dintre care [pe ultima] unii dintre noi nu doresc să fie citită în biserică. The New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, 1956, vol. VIII, pagina 56. S-a constatat că spre sfârșitul Fragmentului Muratorian nu sunt menționate decât două dintre epistolele lui Ioan. Însă cu privire la acest aspect, enciclopedia menționată mai sus explică la pagina 55 că aceste două epistole ale lui Ioan nu pot fi decât a doua și a treia, al căror autor se autointitulează pur și simplu «bătrânul». Întrucât o menționase deja pe prima deși numai incidental, în legătură cu cea de-a patra Evanghelie și întrucât își afirmase convingerea absolută că aceasta era de origine ioaniană, autorul s-a simțit aici îndreptățit să se limiteze la cele două scrisori mai mici. În ce privește absența oricărei mențiuni privitoare la prima epistolă a lui Petru, această sursă continuă: Ipoteza cea mai probabilă este aceea că s-au pierdut câteva cuvinte, eventual un rând, în care I Petru și Apocalipsa lui Ioan erau menționate printre cărțile recunoscute. În consecință, din punctul de vedere al Fragmentului Muratorian, această enciclopedie conchide la pagina 56: Noul Testament este considerat fără echivoc ca fiind constituit din cele patru Evanghelii, din Faptele, din cele treisprezece epistole ale lui Pavel, din Apocalipsa lui Ioan, probabil din cele trei epistole ale sale, din Iuda și, probabil, din I Petru, în timp ce opoziția la adresa unei alte scrieri a lui Petru nu era încă redusă la tăcere. Origene, cam prin anul 230 e.n., a acceptat printre Scripturile inspirate cărțile Evrei și Iacov, ambele lipsind din Fragmentul Muratorian. Deși el arată că unii contestau canonicitatea lor, acest lucru confirmă totuși faptul că în timpul său era acceptată canonicitatea majorității Scripturilor grecești creștine, puțini fiind cei care contestau unele dintre epistolele mai puțin cunoscute. Mai târziu, Atanasiu, Ieronim și Augustin au confirmat concluziile listelor anterioare, considerând că aceeași listă de 27 de cărți pe care o avem noi astăzi constituia canonul. Scrierile lui Ireneu, Clement din Alexandria, Tertulian și Origene sunt completate prin citatele lor, din care se înțelege cum erau considerate scrierile citate. Ele mai sunt sprijinite și de scrierile lui Eusebiu, unul dintre primii istorici ai Bisericii. Însă faptul că acești scriitori nu menționeză anumite scrieri canonice nu constituie un argument împotriva canonicității lor. Ei pur și simplu nu s-au referit la ele în scrierile lor, fie în mod deliberat, fie din cauză că nu erau adecvate subiectelor în discuție. Dar de ce nu găsim liste exacte anterioare Fragmentului Muratorian? Abia atunci când, spre jumătatea secolului al II-lea e.n., au apărut critici asemenea lui Marcion, s-a pus problema catalogării cărților creștine care trebuiau acceptate. Marcion și-a constituit propriul său canon, pentru a-l adapta doctrinelor sale; el nu a păstrat decât câteva dintre scrisorile apostolului Pavel și o formă expurgată a Evangheliei după Luca. Acest fapt, precum și multitudinea de scrieri apocrife care se răspândeau pretutindeni în lume, a fost ceea ce i-a determinat pe catalogatori să facă liste conținând cărțile care puteau fi acceptate drept canonice. Scrierile apocrife. Dovezile interne confirmă diferența netă care s-a făcut între scrierile creștine inspirate și lucrările false și neinspirate. Scrierile apocrife sunt categoric inferioare și adeseori fanteziste și puerile. În mod frecvent, ele sunt inexacte. Observați următoarele declarații ale unor erudiți cu privire la cărțile necanonice: Problema nu este cine le-a exclus din Noul Testament; ele s-au exclus de la sine. The Apocryphal New Testament, paginile xi, xii. Este suficient să comparăm cărțile Noului Testament în ansamblu cu altă literatură de același gen ca să înțelegem cât de adâncă este prăpastia care le desparte. Se spune adesea că evangheliile necanonice sunt, de fapt, cea mai bună dovadă a canonicității celorlalte. G. Milligan, The New Testament Documents, pagina 228. Nu se poate spune despre nici o scriere care ne-a parvenit din perioada de început a Bisericii, în afară de Noul Testament, că ar putea fi adăugată astăzi Canonului în mod justificat. K. Aland, The Problem of the New Testament Canon, pagina 24. Scriitorii inspirați. Acesta este un alt aspect demn de remarcat. Într-un fel sau altul, toți scriitorii Scripturilor grecești creștine au fost într-o strânsă asociere cu corpul de guvernare inițial al congregației creștine care îi includea pe apostolii aleși personal de Isus. Matei, Ioan și Petru erau printre cei 12 apostoli inițiali, iar Pavel a fost ales mai târziu ca apostol, dar n-a fost considerat unul dintre cei doisprezece. Deși Pavel n-a fost prezent la revărsarea specială a spiritului sfânt la Penticostă, Matei, Ioan și Petru au fost acolo împreună cu Iacov și Iuda și, probabil, cu Marcu (Fap. 1:13, 14). Petru include în mod concret scrisorile lui Pavel printre celelalte Scripturi (2 Pet. 3:15, 16). Marcu și Luca erau asociați intimi și tovarăși de călătorie ai lui Pavel și Petru (Fap. 12:25; 1 Pet. 5:13; Col. 4:14; 2 Tim. 4:11). Toți acești scriitori au fost înzestrați de spiritul sfânt cu capacități miraculoase, fie printr-o revărsare specială, cum s-a întâmplat la Penticostă și când a fost convertit Pavel (Fap. 9:17, 18), fie prin punerea mâinilor apostolilor, cum s-a întâmplat, fără îndoială, în cazul lui Luca (Fap. 8:1417). Redactarea Scripturilor grecești creștine a fost realizată în totalitate în perioada în care darurile spiritului erau în acțiune. Credința în Dumnezeul Atotputernic, care a inspirat și a păstrat Cuvântul său, ne dă încrederea că el este cel care a îndrumat culegerea diferitelor părți care îl compun. Astfel, cele 27 de cărți ale Scripturilor grecești creștine, alături de cele 39 ale Scripturilor ebraice, formează o singură Biblie fiind opera unui singur Autor, Iehova Dumnezeu. Toate laudele să-i fie aduse lui Iehova Dumnezeu, Creatorul acestei cărți incomparabile! Ea ne poate pregăti în mod complet și ne poate îndruma pe drumul vieții. S-o utilizăm cu înțelepciune în orice ocazie! |
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 21:00
RELIGIA E OPIUMUL POPOARELOR!
|
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 21:17
De la: freddythebestman, la data 2009-03-15 21:00:06RELIGIA E OPIUMUL POPOARELOR! FREDDY, te-am gasit !.....ESTI BUCURESTEAN . daca mai postezi un singur mesaj porcos am sa-ti fac Publice toate date personale ! Nu glumesc !.... |
|
Fosta membra 9am.ro 481 mesaje Membru din: 14/03/2009 |
Postat pe: 15 Martie 2009, ora 21:20
MOARTE TRADATORILOR DE NEAM SI TARA!
|
|
|
|