Romania leaganul civilizatiei europene!

Documentele literare antice au consemnat numele a 3 mari reformatori legislatori :

1. ZARATHUSTRA, mare preot „rege si mare legislator”, zeificat în Iranul arhaic.
2. ZAMOLXIS sau Zalmoxis, mare preot, mare rege si mare legislator, zeificat dintr-o mare parte din Traco-Daci.
3. MOISE (Moshe), mare preot, mare conducator si mare legislator la Evrei.
IToti 3 au trait în jurul sec XIII
REGELE ZAMOLXIS(c. 1300 î.d.Hr.)
Zamolxe. Desi manualele de istorie daco-romana nu aminteste nici macar în treacat de regina Hestia(Vesta), si nici de Zamolxis ca rege, am urmarit în materialele documentare si acest stralucit pesonaj. Despre el s-a vorbit numai ca mare legislator. Robia peninsularilor, razboaiele imperiilor, al caror rezultat a fost împartirea Daco-româniei între cele 3 mari imperii : Imperiul Roman de Apus, Imperiul Rusesc si Imperiul Turcesc . Aceasta robie a creat un complex psihologic de inferioritate, care s-a transmis si actualelor generatii. Asa se face ca nici astazi, cercetatorii promovati de cele mai multe ori politic, nu se pot tine în pozitie verticala, nu stiu ca Hestia(Vesta)a fost regina stramosilor Dacilor, nu stiu ca Zamolxis a fost regele Dacilor, desi au fost mari personalitati care au sustinut acest adevar înca din sec. XVIII. Huszti Andras în 1971, scrie ca Zamolxe „ar fi fost primul mare rege al Dacilor (…) în anul 1402” (d. Hr. v. Mircea Musat, „Izvoare…”, 92-93). Iosif C-tin Dragan, marele tracolog, înca din 1980 a spus si a scris raspicat ca Zamolxis a fost regele Dacilor si totusi în manualele de istorie se începe din jurul anului 300, cu Dromichaetes. Altii încep mult mai târziu, cu Burebista iar altii chiar cu Decebal, de la luptele lui cu Traian.
Zamolxis a fost primul rege cunoscut nominal al Dacilor.
Da! Zamolxe a fost mare preot, mare rege si mare legislator. Unii dintre Geti îl cunosteau si sub numele de „Gebeleizis” (Fontes,I,49). Mai întâi precizam ca Zamolxe era „get” adica dac (Fontes,I,189). El a trait cu mult înainte de Herodot si de Pitagora. Adaugam aici si rationamentul lui Iosif C-tin Dragan : „Nu putea sa fie zeu(zeificat), daca nu era rege, caci dupa obiceiurile antice regii erau adesea zeificati” („Noi tracii”,1983,pag.9)Zamolxis a fost un mare carturar.

CITATE


“Oare n-am uitat cumva cã iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a þãrânei ci iubirea trecutului?” Mihai Eminescu
“Strãmoºii etnici ai românilor urcã neândoielnic pânã în primele vârste ale Umanitãþii, civilizaþia neoliticã românã reprezentând doar un capitol recent din istoria þãrii” Eugene Pittard
“În ceea ce urmeazã voi scrie despre cea mai mare þarã care se întindea din Asia Micã pânã în Iberia ºi din Nordul Africii pânã dincolo de Scandinavia, þara imensã a Dacilor. Dionisie Periegetul, 138 dH
“Locurile primare ale dacilor trebuie cãutate, deci, pe teritoriul României. Într-adevãr, localizarea centrului principal de formare ºi extensiune a indo-europenilor trebuie sã fie plasatã la nordul ºi sudul Dunãrii.” Gordon W. Childe
“Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserþiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole. El a fost vorbit ºi în Munþii Pindului, cu mai mult de o sutã de ani înaintea cuceririi lui de cãtre soldaþii lui Traian. . . În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeºte Pelasgia, în cantoanele din Epir ºi din Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost împrumutat de la stãpânii lumii. Dimpotrivã, romanii vorbeau limba pelasgilor. . . Este evident cã descendenþii pelasgilor care locuiesc în numãr de mai multe sute de mii, în munþii care au fost leagãnul rasei lor antice, cei care populeazã fosta Dacie, vorbesc încã limba naþionalã, care în Italia a dat naºtere limbii latine. . . Nu ne mai este permis sã ne îndoim cã naþiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concurã spre a dovedi cã dialectul lor a devenit limba latinã. Este incontestabil cã pelasgii au contribuit la fondarea Romei. . .Dialectul vlah preexistã. Imediat dupã cucerirea romanã, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia ºi pe Pind. . . A trebuit ca istoria sã înregistreze povestea despre colonii care au adus în Dacia limba latinã. În acest scop scriitorii au inventat povestea sângeroasã a exterminãrii naþiunii dace de cãtre Traian”. – Felix Colson, 1862

“… N-a pierit nici o limbã a Dacilor, pentru cã ei n-au avut o altã limbã proprie, care sã fie înlocuitã prin limba Romanilor ºi n-au avut o astfel de limbã pentru simplul motiv cã Dacii vorbeau latineºte.
Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întai limba Romanilor care era o forma literarã a limbii Daciei, iar mai târziu limba italianã; aceeaºi limbã a Dacilor, dusã în Franþa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba francezã; în Spania ea a devenit întai limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolã, iar aici a devenit cu vremea limba noastrã româneascã.” – I. Al. Brãtescu-Voineºti, 1942
“Analele Chinei pãstreazã amãnunte despre statutul ºi miºcãrile triburilor pastorale, care pot fi adeseori distinse sub denumirea vagã de Sciþi sau Tãrtari, succesiv vasali, duºmani ºi cuceritori ai unui mare imperiu. . . De la vãrsarea Dunãrii pânã la Marea Japoniei, longitudinea Sciþieii se întindea pe aproape 110 grade, care cuprindeau, pe aceastã direcþie, peste 1.700 de localitãþi. Triburile pastorale ale nordului au reuºit de douã ori cucerirea Chinei” Edward Gibbon, “Istoria decãderii Imperiului Roman”, 1835
“Multe din manuscrisele antice secrete pot fi gãsite în Tãrtãria ºi India . . . întrunite în cartea din Dzyan, care a venit din noaptea timpurilor, lãsatã nouã de un popor necunoscut de etnologi ºi care au redactat-o în limba Senzar. . . Aceastã limbã a fost vorbitã de primii locuitori ai pãmântului. . .” Helena Petrovna Blavatski, “Isis dezvãluitã. Cheia misterelor ºtiinþei ºi tehnologiei antice ºi moderne”, 1877
“Toate legendele, toate tradiþiile arienilor, istoricii din Asia confirmã cã vin din Occident. . . Sã cãutãm leagãnul lor comun la Dunãrea de Jos, în aceastã Tracie pelasgicã” Roger Clemence, “Buletinul Societãþii de Antropologie”, Paris 1879
“Drumul parcurs de arienii carpatini pânã la ajungerea în India i-a purtat prin nordul Mãrii Negre ºi nordul Mãrii Caspice” volumul “Cambridge History of India”, 1922
“Purtãtorii civilizaþiilor cele mai vechi ale Chinei ºi Japoniei au imigrat în epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru, Dunãre ºi Balcani” arheologul german Klaus Schmith
“Chiar dacã trebuie sã cãutãm în Asia prima origine a arsacizilor, când au supus aceastã parte a lumii, ei veneau din Europa ºi fãceau parte dintr-o puternicã naþiune rãspânditã de la malurile Dunãrii pânã în þinuturile cele mai îndepãrtate ale Asiei superioare: aceste popoare erau dacii, acesta era numele naþional al arsacizilor, pe care l-au dat tuturor supuºilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria ºi Bactriana purtau în mod egal numele de Dacia/Dakia ºi aceastã denumire, care se poate recunoaºte uºor oricând, dar modificatã în mod diferit în idiomurile care s-au succedat în Europa ºi Asia, se foloseºte chiar ºi pentru a desemna popoarele germane ºi pe urmaºii vechilor persani” – Henry Jules Klaproth, “Tableaux historiques de l’Asie, depuis la monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, accompagnés de recherches historiques et ethnographiques sur cette partie du monde”

“Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa ºi cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie cã este vorba de traci, de geþi sau de daci. Locuitorii pãmântului românesc, au rãmas aceeaºi din epoca neoliticã, a pietrei ºlefuite pânã în zilele noastre, susþinând astfel, printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam” Albert Armand

“Limba Românã este o limbã-cheie, care a influenþat în mare parte toate limbile Europei” Ekstrom Par Olof
“Sã fie clar pentru toþi, cã cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraþie aleasã Geþi, scriitorii i-au numit dupã aceea, printr-o înþelegere unanimã, Goþi. …grecii ºi alte popoare au luat literele de la Geþi. La Herodot ºi Diodor gãsim opinii directe despre rãspîndirea acestor litere.” Carolus Lundius

“Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înºisi nu ºtiu nimic. Pânã în prezent, solul grec n-a scos la ivealã nici o urmã materialã a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii – pelasgii – , aparþinând timpului neoliticului.” A. Jarde
“România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europã, o entitate culturalã cuprinsã între anii 6.500- 3.500 i.Hr., axatã pe o societate matriarhalã, teocraticã, paºnicã, iubitoare ºi creatoare de artã, care a precedat societãþile indo-europene, patriarhale, de luptãtori din epocile bronzului ºi fierului” Marija Gimbutaº în cartea ”Civilizaþie ºi culturã: vestigii preistorice în sud-estul European”
“Sunt unul dintre specialiºtii cei mai cunoscuþi, nu numai în Europa, ci în toatã lumea, ºi spun adevãrul. Civilizaþia dacicã este magnificã, iar eu sunt mândrã cã mã lupt pentru daci, aici, în þara dumneavoastrã” Barbara Deppert Lippitz
”Singura politicã pe care trebuie sã o facem este aceea a iubirii de neam ºi a apãrãrii drepturilor lui sfinte, prin muncã, prin cinste, prin blândeþe, prin Conºtiinþã ºi, mai ales, prin exemplul vostru în toate ºi faþã de toþi” Ion Antonescu
“Nici o furtunã, nici o invazie, nici un cutremur, nici o ocupaþie, nici o loviturã, oricât de dureroasã, de nimicitoare, nu a putut sã-i clinteascã pe Românii din Dacia. Nimeni ºi nimic nu ne va putea smulge din ea.” Ion Antonescu
”Civilizaþia s-a nãscut acolo unde trãieºte astãzi poporul Român, rãspândindu-se apoi, atât spre rãsãrit, cât ºi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani !” William Schiller în cartea ”Unde s-a nãscut civilizaþia?”
“Locuitorii de la nordul Dunãrii de Jos pot fi consideraþi ca de origine a limbilor indo-europene, adicã strãmoºii Omenirii.” Louise de la Valle Pousin
”Ne-am nãscut aici, suntem cei dintâi aºezaþi aici ºi vom pleca cei din urmã” Ion Antonescu
“Urmaºii geto-dacilor trãiesc ºi astãzi ºi locuiesc acolo unde au locuit pãrinþii lor, vorbesc în limba în care glãsuiau mai demult pãrinþii lor.” Huszti Andras
“Geþii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi nãscut cel latin (roman). Geþii cântau, însoþindu-le din fluier, faptele sãvârºite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început sã facã mult mai târziu.” Bonaventura Vulcanius
“Nu pot sã trec sub tãcere, faptul cã întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenþã nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, cãci, dupã judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capãtã un curaj neþãrmurit de a înfãptui orice; dupã cum se vede, neamul geþilor s-a ivit aºa din totdeauna de la naturã, el a fost ºi este un popor cu totul aparte ºi veºnic.” Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597
“Sanctuarele descoperite în România au un rafinament arhitectonic pe care templele greceºti îl vor atinge dupã mai bine de o mie douã sute de ani.” Paul Mac Kendrick
“Maramureº este satul primordial. Nu ºtii precis de unde vine ºi te copleºeºte pânã la urmã acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuþele de lemn, din fãptura omului. Este un complex de realitãþi care converg în a simþi cã aici te afli în satul primordial. Þãranii Maramureºului nu vin de nicãieri. Ai sentimentul cã au venit direct din cer în Maramureº. În alte þãri simþi, ºtii cã oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, în Maramureº, este omul primordial în nobleþea sa princiarã, nu primitivã, în frumuseþea lui de înaltã civilizaþie” Minoru Nambarra
“Cel mai mare pãcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faþã º-a recunoaºte adevãrul. El e crud, acest adevãr, dar numai el foloseºte.” Mihai Eminescu

“Blândeþea caracteristicã a poporului românesc dovedeºte cã în trecut el a trãit economiceºte mulþãmit, c-a avut ce-i trebuia.” Mihai Eminescu

CITAT!
Sculati voi oropsiti ai vietii..........................

Europenii erau mici cand se dadeau in leaganul in care au crescut!Asa ca nu-si mai adu aminte unde era asezat mai exact!...........caci erau prea mici si aveau suzeta,o indeletnicire care le ocupa tot timpul!

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaþiul Carpato-Danubiano-Pontic cãrora, datoritã autorilor antici, le cunoaºtem numele. Dar pentru a studia originea tracilor este necesar sã ºtim cine au fost predecesorii lor. Despre aceasta ne povestesc doar materialele descoperite de arheologi. În linii mari se poate afirma cã la etnogeneza tracilor au participat douã componente de bazã: triburile locale de agricultori ºi crescãtori de animale din spaþiul Carpato-Balcano-Pontic ºi triburile de pãstori veniþi din stepa euroasiaticã, numiþi convenþional indoeuropeni.
Referate similare:

Lumea geto - dacilor


Originea tracilor. Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spatiul,Carpato-Danubiano-Ponticcarora,datorita autorilor antici, lecunoastem numele. Dar pentru a studia originea tracilor este necesarsa stim cine au fost predecesorii lor. Despre aceasta ne povestescdoar materialele descoperite de arheologi.

În linii mari se poate afirma ca la etnogeneza tracilor au participatdoua componente de baza: triburile locale de agricultori si crescatoride animale din spatiul Carpato-Balcano-Pontic si triburile de pastori
veniti din stepa euroasiatica, numiti conventional indoeuropeni.

Indoeuropenii se evidentiaza începând cu intersectia mileniilor III --II î.Chr. Aceste triburi de pastori s-au extins din stepa euroasiaticapâna la oceanul Atlantic la Vest si râul Ind la Est. Ei înaltaupretutindeni tumuluri - "Kurgane", unde îsi înhumau (apoi siincinerau) mortii peste care asterneau ocru rosu-simbol al sângelui,adica al vietii. La început toti indoeuropenii vorbeau aceeasi limba.
Cu timpul, însa, contactele lor cu diverse triburi locale au datnastere unor mari grupuri etnice: iranienii, elinii, italicii, celtii,germanicii.

în spatiul Carpato-Dunarean triburile de pastori indoeuropeni auintrat în contact cu triburi sedentare neolitice. Unele dintre acesteasunt cunoscute ca purtatori ai culturii Cucuteni (sau
Cucuteni-Tripolie), recunoscuta în istorie drept cea mai vechecivilizatie europeana. Convetuirea triburilor venite cu cele locale apus baza unei prime sinteze, conventional numite pretracice.
Indoeuropenii si-au impus limba, dar au fost asimilati de catrepopulatia locala. O problema discutata de catre istorici estedeterminarea timpului si locului acestei sinteze.

Istoricii bulgari sustin ca sinteza s-a produs în Peninsula Balcanicanca în epoca neolitica (mileniile IV-III î.Chr.). Istoricii româniscriu despre o asemenea sinteza în epoca bronzului. Ea si-a gasit
expresie în cultura arheologica Monteoru (mileniul II î.Chr.) Lacumpana mileniilor II-I î.Chr., odata cu începutul epocii fierului, înspatiul Balcano-Carpatic se cristalizeaza etnia tracilor timpurii. (Laest de Carpati sapaturile de la Sihleanu, Râmnicile, Holercani,Hansca; în spatiul intracarpatic -Igrita-Lapus si la sud-vest deCarpati - Suzoni, Bolde-Karaburma).

Istoricii români considera ca grupurile pretracice, constituite înegiunea actualului Banat (Românesc si Sârbesc), s-au extins spre Vest
în secolele XIV-XII î.Chr., atingând bazinul Transilvaniei sist-Carpatic, unde au intrat în contact cu triburile culturii Noua. în Transilvania, în afara de cultura Noua, erau prezente si alte culturilocale - Wieltemberg, Otomani etc. în urma contactelor dintre diferitetriburi s-au format tracii timpurii. Acest proces are loc în perioadatrecerii de la epoca bronzului la cea a fierului. Epoca fierului seîmparte în doua faze (vârste). Prima faza a fierului, râspandita la
tracii timpurii, era numita Hallstattul tracic (dupa o localitate dinAustria) si cuprinde perioada anilor 1200-650/600 î.Chr. O a doua fazaa epocii fierului, numita Latene (dupa o plaja a unui lac din
Elvetia), va cuprinde perioada 650/600 î.Chr. -105 d.Chr.

La prima vârsta a fierului s-a produs procesul de individualizare siconsolidare a lumii tracice, care popula spatiul de la Marea Egee sipeninsula Anatolica-la Sud, si pâna la râul Nipru - la Nord; de la
Tisa Superioara - la Vest, pâna la Marea Neagra -la Est.

Sapaturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos laiveala multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului laDunare, la Babadag (în Dobrogea), Cozia (în Muntenia),Saharna-Solonceni (Republica Moldova), Cernolesc (la est de Nistru)etc.), care prezinta un ansamblu de culturi înrudite ale hallstattuluitracic timpuriu, toate apartinînd lumii tracice.

Triburile tracilor. Tracii au fost atestati pentru prima data înzvoare scrise în poemele lui Homer "Iliada" si "Odiseea". Tot aiciapare si denumirea teritoriului locuit de acestia - Trada (secolul alXIII î.Chr.)

Istoricul Herodot (484-425 î.Chr.) afirma ca ""Neamul tracilor estecel mai numeros din lume, dupa cel al inziloi". Numarul triburilor lordepasea cifra de o suta. Acelasi autor afirma ca "daca ar avea unsingur conducator sau daca tracii s-ar întelege între ei, neamul lorar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decât toate neamurile".

La cumpana mileniilor II-I î.Chr. tracii înregistreaza o maximaextindere teritoriala, cea mentionata mai sus. Spatiul imens ocupat deei a favorizat aparitia diferentierii lor lingvistice si culturale. Caurmare, pe parcursul primei jumatati a mileniului I î.Chr. traciitimpurii s-au divizat în cei situati la sud de Muntii Balcani (Haemus)
- tracii de sud (meridionali) si cei de la nord de acesti munti-tracii
de nord (septentrionali).

La sud de Balcani autorii antici au mentionat urmatoarele triburi:odrisii, briantii, coralii, crestonii, crobizii, moesii, tribalii,besii etc.

Dintre triburile balcanice o organizatie statala au reusit sa formezeodrisii. Regatul lor a fost întemeiat de Terves I (470-440 î.Chr.),urmat apoi de regele Sitalkos (440-424 Î.Chr.). Istoricul grec
Tucidide (460-398 Î.Chr.) scria ca "întemeierea regatului odrid acreat o forta care nu era întrecuta decât de sciti". Regatul dispuneade 150.000 de luptatori, dintre care o treime erau calareti.

La nord de Balcani locuiau getii (pe ambele maluri ale Dunarii), daci(în zona intermontana a Carpatilor), costobocii (nordul
Transilvaniei), tiragetii (la gurele Nis-trului), carpizii (în centrulsi nordul Moldovei), agatârsii (în Transilvania si PodisulMoldovenesc) s.a.

La mijlocul mileniului I î.Chr. în viata tracilor de nord se producschimbari esentiale cu caracter economic, politic si cultural,generate de factori interni, precum si de influenta civilizatieieline, a tracilor de sud si a scitilor.în procesul de consolidare a tracilor de nord un rol deosebit le-a
revenit getilor, care locuiau pe teritoriul dintre Balcani, Bug,
Muntii Carpati si Marea Neagra. In acest spatiu au fost descoperite345 de monumente ce le apartineau, majoritatea carora (242) erausituate la Est de Carpati.

Getii locuiau în cetati fortificate si aparate de maluri abrupte saudealuri stâncoase. în Codrii Orheiului asemenea cetati erau situate laButuceni, Furceni, Mascarauti, Scoc, Potârca etc. Cetatea de la
Butuceni apare la intersectia secolelor X-IX î.Chr. în secolele IV-II devine una din cele mai puternice
fortposturi militare, fiind, posibil, centrul unei formatiunipolitice.

Prima mentiune cu caracter istoric despre geti provine de la"parintele istoriei" Herodot. în relatarile sale despre campaniaîmparatului persan Darius împotriva scitilor (anul 514 î.Chr.) elscrie despre rezistenta opusa de geti armatei persane. Aceastaîmpotrivire a avut consecinte grele - getii "au fost robiti pe data,macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci".

Pe masura intrarii getilor în sfera de interese a lumii grecesti,numarul informatiilor despre ei creste. Legaturi de durata dintre getisi greci s-au stabilit odata cu crearea coloniilor grecesti în bazinulMarii Negre. Pe malul dobrogean, în secolul al. VII-lea. î.Chr. suntcreate coloniile Tomis, Histria, Callatis (Mangalia) s.a. în secolulal Vl-lea î.Chr. la gurile Bugului de sud apare colonia Olbia, iar la
limanul Nistrului-colonia Tira. De tot în bazinul pontic au fostcreate circa 90 de colonii.

Coloniile au adus o civilizatie superioara celei bastinase, cea ce aaccelerat progresul populatiei getice, în secolele IV-III î.Chr. la eiîncepe procesul de constituire a uniunilor de triburi, apoi a unor
structuri militare si politice, predecesoare formarii statului (vezicapitolul 2).

Limba tracilor. Limba traca se înrudea cu alte limbi indoeuropene:sancrita, iraniana, balta veche, ilirica, idiomurile slave. Toateaceste limbi formau grupul satem al limbilor indoeuropene (un alt grup
- kentum-formau limbile: greaca, latina, celta,

Sunt foarte putine date istorice despre limba tracilor. Versurile luiOvidiu scrise în limba getica la Tomis (anii 8-17 d.Chr.) nu s-aupastrat. O inscriptie în limba traca a fost descoperita în 1912 laEzerovo în Bulgaria. Inscriptia era scrisa cu caractere grecesti.Despre limba tracilor se poate judeca si dupa numele proprii toponimice, dupa denumirea ierburilor de leac care s-au pastrat în
izvoare istorice.

Domnule "Denis"
Amestecati TRACII cu GETII ! Hotorati-va despre cine vorbiti !

P.S. V-am rugat sa precizati de unde incep "citatele" pe care le folositi (si, binenteles, de la cine sunt luate, pentru a putea sa fiti verificat, altfel ... postati degeaba, nefiind CREDIBIL).

Domnilor pe acest topic putei posta,indiferent de parerile dumneavoastra,sursele de unde ati fost informat,atat surse credibile, sau ne credibile.Nu veridicitatea sursei conteaza,ci sa postati pentru a se vedea ca sursele de cunoastere-a unor lucruri ,mai putin cunoscute sau ne cunoscute sunt multe!Pe acest topic nu l-am deschis pentru a cere cuiva ce posteaza aici autentificarea surselor la Notariat.Daca nu doriti sa postati sau sa cititi dati cu ,,IGNOR'';VA MULTUMESC ANTICIPAT

Si un personaj care a vizualizat, o persoana, identica cu dacii, intr-o pesterea, cu zapada in jur. Cam acum 20000 de ani, i s-a transmis ca a vazut. Ala ce dovezi sa mai aduca.?
Si eu cred in acest gen de dovezi, din motive personale. Dra nu toate sint reale. Unele pot fi halucinati de la boli.
Dac nu credem ce posteaza oameni, care mai au ceva de spus pe aici, nu vad de ce am crede pe ....altii. Ce credibilitate au altii, decit aceeasi cu a unui user, cu o anumita seriozitate probata. Sursele oricum sint cunoscute de toti. Documente istorice, mai vechi sau mai noi.
Denis dai bataie, ca le spui bine.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Am inteles ca va atrage numai faptul de a aparea pe acest topic si nu ca sa fiti CREDIBIL/A in postarile facute. OK ! Dar tot n-am inteles de ce amestecati TRACII cu GETII ?! V-o place ISTORIA ANTICA, dar macar putin studiu tot nu v-ar strica ! Se pare ca, confundati acest "site" cu un ... "Blog" ! Credeam ca ati depasit aceasta faza ? Asa ca ma gandesc sa aplic sfatul pe care mi l-ati dat ... adica sa va IGNOR. Nu sunteti deloc CREDIBILA ! Adica ati ramas la stadiul de ... COPIEZ ce gasesc, indiferent daca este ADEVARAT sau nu. Si multe din cele pe care le gasiti sunt ... neadevarate.

De la: nastasemihail, la data 2010-09-07 16:56:18Si un personaj care a vizualizat, o persoana, identica cu dacii, intr-o pesterea, cu zapada in jur. Cam acum 20000 de ani, i s-a transmis ca a vazut. Ala ce dovezi sa mai aduca.?
Si eu cred in acest gen de dovezi, din motive personale. Dra nu toate sint reale. Unele pot fi halucinati de la boli.
Dac nu credem ce posteaza oameni, care mai au ceva de spus pe aici, nu vad de ce am crede pe ....altii. Ce credibilitate au altii, decit aceeasi cu a unui user, cu o anumita seriozitate probata. Sursele oricum sint cunoscute de toti. Documente istorice, mai vechi sau mai noi.
Denis dai bataie, ca le spui bine.

Misu,ia spune tu de ce am deschis noi topicuri pe diferite teme de discutie?...............pentru a putea fiecare sa-si spuna parerea lui pro sau contra ,sau pentru a combate daca sunt argumente pe oricine daca are chef!Unde gasesc un fulger globular

Bunicul meu avea o vorba;Noi suntem urmasii stra,stra,stra,stra,stra,stra..............etc.......................stra,stra,stra....................etc...........strabunicilor nostri! ......eu nu stiu daca-i adevarat sau nu ,ca nu i-am vazut niciodata ,dar daca bunicul spunea asa, insemna ca stia el ce stia

De la: Tramp, la data 2010-09-08 16:58:29

De la: nastasemihail, la data 2010-09-07 16:56:18Si un personaj care a vizualizat, o persoana, identica cu dacii, intr-o pesterea, cu zapada in jur. Cam acum 20000 de ani, i s-a transmis ca a vazut. Ala ce dovezi sa mai aduca.?
Si eu cred in acest gen de dovezi, din motive personale. Dra nu toate sint reale. Unele pot fi halucinati de la boli.
Dac nu credem ce posteaza oameni, care mai au ceva de spus pe aici, nu vad de ce am crede pe ....altii. Ce credibilitate au altii, decit aceeasi cu a unui user, cu o anumita seriozitate probata. Sursele oricum sint cunoscute de toti. Documente istorice, mai vechi sau mai noi.
Denis dai bataie, ca le spui bine.

Misu,ia spune tu de ce am deschis noi topicuri pe diferite teme de discutie?...............pentru a putea fiecare sa-si spuna parerea lui pro sau contra ,sau pentru a combate daca sunt argumente pe oricine daca are chef!Unde gasesc un fulger globular

Fulger globular. De cind tot intreb daca a vazut cineva. La fenomene la limita cunoasterii tot intreb de un an..

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Acum citeva zile am aflat, ca hiperboreenii, au avut sediul in Carpati. In curbura Carpatilor. Si au format citeva zeci de procente din populatia mondiala. Deci nu e minciuna ca populatia carpatina, a avut rol de civilizare.

Asa ca discutia de abia a inceput in acest domeniu.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Iata o impresie despre Romania.

"Când am vãzut blocurile acelea gri ºi triste am zis cã nu stãm mai mult de o zi aici, dar am ajuns în centrul oraºului ºi am descoperit toate aceste clãdiri vechi ºi frumoase ºi mi-am schimbat pãrerea. Acum pot sã spun cã îmi place Bucureºtiul ºi oamenii de aici“, a povestit Anabelle. Cele douã tinere fac un tur al Europei de Est, vizitând cele mai importante oraºe din þãrile cele mai mari."

Uitam cate de important este sa conservam fiecare casutza veche cu amprenta memoriala culturala si istorica sau fiecare "bijuterie" arhitecturala. Inseamna foarte mult. De ani buni sunt lasate in paragina pe fondul litigiilor, neglijentei, nepasarii institutiilor statului. In Piata Romana este lasat o superba casa sa se degradeze pentru ca apoi sa poata fi demolata. Toate aste numai pentru ca in buzunarele unor speculanti jalnici sa intre milioane de euro din senin odata ce pun mana pe fiecare petic de teren ramas in urma demolarii unui oras. Rasar borcane de sticla, mormane de metal si butaforie de rigips care sufoca orasul. Sufoca aerul respirabiul intrucat nu gasesc de cuviinta sa introiduca in PUZ-ul respectiv macar un pom pe langa mormanul nou rasarit unde nu te astepti. Sufoca infrastructura veche si depasita de imensitatea noilor constructii fara noima. Distrug identitatea si frumusetea acestui oras.
In Paris se construieste dar nici o constructie noua NU sufoca frumusetea orasului. Ei stiu cat e de importanta fiecare caramida veche ramasa la locul ei.

All Things Grow With Love

Da! Zamolxe a fost mare preot, mare rege si mare legislator. Unii dintre Geti îl cunosteau si sub numele de „Gebeleizis” (Fontes,I,49).

Posibil a fost in timpul si spatiul lui !
Dar ROMANIA LEGANUL CIVILIZATIEI....e mult exagerat chiar si pe un forum si nedreptateste .
Apropos....ce puteti sa ne spuneti despre influenta lui Zamolxe in prezentul civilizatiei europene ?
Sau nu conteaza ?

DUPA DIOGENE LAERTIGOS, ZAMOLXES A FOST UN ZEU.

De la: ezaruioana, la data 2010-09-10 10:13:36DUPA DIOGENE LAERTIGOS, ZAMOLXES A FOST UN ZEU.

..esti Ioana?...adica cea care a mai fost mult timp pe forum?

Nu te teme ca ai prea mult bun simt

Zona carpato-danubianã
... a fost, de mii de ani, un izvor al migraþiei unor triburi, devenite apoi popoare distincte, antice sau cu existenþã actualã.
Fenomenul roirii tãrtãrienilor în Sumer, – din Ardeal – cu staþionãri periodice în Armenia de astãzi sau în alte zone situate de-a lungul intinerariului urmat în aceastã roire, nu este singular.
Este suficient sã amintim o roire asemãnãtoare a vorbitorilor de limbã sancritã (limba sfântã) din spaþiul Carpatic spre India, – fapt probat de peste cele 1500 de cuvinte ºi de cele peste 1000 de toponime ºi de hidronime, comune limbilor românã ºi sancritã. -
“De peste 150 de ani dicþionarele limbii sanscrite ºi ulterior cele de mitologie generalã spun lumii întregi cã valahii au fost sacralizaþi ca zeitate colectivã a înþelepciunii denumitã Valac-Hilya în mitologia vedicã. Cu toate acestea continuã în mod absurd sã se afirme de cãtre filologi cã etnonimul „valac” ne-ar fost atribuit dupã mai mult de douã milenii de la aceastã atestare de cãtre slavii, – chiar ºi grecii, nepoþii noºtri, se lãudã cã ne-ar fi atribuit ei acest etnonim.”
La începutul mileniului III î.e.n., tracii aheii se vor stabili în Grecia , în timp ce alte ramuri tracice – latini,umbri, troieni, dardani ºi triburi cunoscute sub numele de “italice” vor migra pânã în vestul Italiei, la graniþa cu celþii, a cãror limbã avea aproprieri semnificative cu limbile italice.
- Aceastã migraþie a aheilor, deja deveniþi populaþie patriarhalã, rãzboinicã, în speþã, tracicã, din sudul României spre Elada este precedatã de o altã migraþie pe aceeaºi rutã, cu aproximativ un mileniu mai devreme, aceea a pelasgilor ionienieni sau hiperboreilor din partea centralã, vesticã ºi sudicã a României.
A. Jarde aduce o dovadã în plus : “Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înºisi nu ºtiu nimic. Pânã în prezent, solul grec n-a scos la ivealã nici o urmã materialã a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii – pelasgii – , aparþinând timpului neoliticului.” Aheii deveniserã deja traci, în mileniul III, când au emigrat spre sud, pânã în Elada.
Dar, cea mai veche, cea mai avansatã ºi cea mai paºnicã populaþie, ce a atins Elada, ºi cu cele mai multe binefaceri pentru aceastã þarã, rãmân Pelasgii.
Nicolae Densuºianu ne spune ca Homer îi denumea Danai pe greci, etnonim ce semãna foarte bine cu altã denumire a geto-dacilor/goþilor în dicþionarul celtic, aceea de Dani. “Aceºti Danai, sau Greci ne apar în timpurile cele primitive ale istoriei europene ca poporul, ce calcã imediat pe urmele Pelasgilor”, adicã tracii, din care fac parte ºi geto-daci, goþii sau danii.
Despre roirea, atingerea ºi “iluminarea” Eladei de cãtre aceastã populaþie pelasgicã, numiþi mai târziu ionieni sau ioni în Elada, populaþie paºnicã ºi matriarhalã, (încã, la vremea respectivã), avem foarte multe dovezi, fie ele descoperiri areheologice sau scrieri ale autorilor antici, printre care amintim pe Herodot, Strabon, Homer, Pindar, Clement Alexandrinul, Hesiod, etc. -
Pelasgii sau Hiperboreii aveau centrul administrativ, politic ºi religios în Munþii Carpaþi, de unde au roit spre restul continetului, în nordul Africii ºi în Asia, atingând India ºi China.
- Astfel, sã începem cu Herodot, care ne transmite: “Pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei ºi Italiei, aparþinând rasei europene”, în continuare, precizeazã cã masa cea mare a acestor populaþii se aflã în nordul Mãrii Negre ºi a Istrului (Dunãrii).
Pelasgii etrusci de pe Tisa, în urma suprapopulãrii spaþiului Carpatic s-au îndreptat înspre sud-vest, spre peninsula Italicã, marcând istoria acestor locuri cu civilizaþia lor înaintatã.
Poetul grec Pindar afirma cã Apollo, zeul Hiperborean, dupã ce a ridicat zidurile Troiei s-a întors în patria sa de pe Istru.
Marþial în “Epigramele ” sale, destinate incursiunii lui Domiþian în Dacia scria: “Soldat Marcellinus, tu pleci acum sã iei pe umerii tãi cerul Hiperboreean ºi astrele Polului Getic”.
Strabon ne-a lãsat mãrturie urmãtoarele: “Cei de întâi care au descris diferitele pãrþi ale lumii, ne spun cã Hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului ºi a Adriei.”
Nicolae Densuºianu afirmã cã “Patria Hiperboreilor, ºi anume în epoca aceea, când religiunea lor începe a ave o influenþã decisivã asupra vieþei greceºci, era, dupã cum ne spun cei mai însemnaþi autori, în pãrþile de nord ale Dunãrii de jos ºi ale Mãrii Negre.”
Tot dumnealui ne transmite: “Dupã Pindar, (sec. VI a. Chr.), cel mai erudit poet al antichitãþii greceºci, Hiperboreii erau locuitorii de pe þãrmurile Istrului sau ai Dunãrei de jos . . . încã în antichitatea greceascã Pelasgii au fost poporul, cãrora tradiþiunile ºi poeþii le-au atribuit numele de urieºi.”
“Încã în epoca lui Homer ºi a lui Hesiod se pãstrase în þinuturile greceºci diferite legende despre patria cea fericitã a Pelasgilor de la nordul Traciei, sau al Dunãrei de jos, unde se aflau omenii cei mai juºti . . . diferitele triburi pelasge, cari în curs de mai multe sute de ani plecând din sânurile Carpaþilor se revãrsarã peste þinuturile mai puþin fertile ale Greciei ºi Asiei mici, pãstrarã încã pânã târdiu memoria strãmoºilor lor din Nordul Dunãrii de jos, ºi tot o-datã memoria acelei þãri, care se caracterisa prin o fertilitate exuberantã ºi prin diferite alte avuþii naturale, ºi unde moravurile ºi sentimentele de justiþie ale omenilor devenise legendare.” -
La coborârea lor din nordul Dunãrii, în mileniul III î.e.n., aheii au numit lelegi, cari ºi pelasgi popoarele gãsite în vechea Elada (Grecia de azi), unde se afla, în zoma centalã, Pelasgiotida, teritoriu în care au continuat sã existe pelasgii. Anticii mai amintesc ºi de abii ºi ionii, ultimii având ca pãrinte eponim pe ION, ca ºi în limba românã. S-a mai conservat ºi numele Marea Ionicã, pentru zona locuitã de ioni/ionieni.
Marea migraþie a aheilor, din nordul Dunãrii spre Grecia de astãzi s-a produs la începutul epocii bronzului. Bronzul era realizat din combinarea aramei cu cositorul, folosind cãrbunele pentru topirea acestor metale. Toate aceste elemente se gãsesc ºi astãzi în zona Olteniei. Aºa se explicã existenþa multor cuvinte româneºti la Homeros ºi în limba aheianã. Invazia aheianã a avut succes, deoarece populaþia pelasgã din sudul Dunãrii folosea numai arme confecþionate din aramã, care erau mai slabe decât cele lucrate din bronz.
Datoritã migraþiei aheiene, o parte din pelasgi, mai ales ionii/ionienii, au fost obligaþi a-ºi pãrãsi locurile natale, aºa cum în mileniul II î.e.n., invazia dorienilor cu arme de fier, tot din nordul Dunãrii, i-au obligat pe aheii cu arme de bronz sã emigreze în Asia Micã, dând naºtere la rãzboiul troian (1272-1270 î.e.n.).
Atunci au plecat ºi carienii, odatã cu ionii/ionienii, de unde este posibil sã se tragã numele de euskara (“limba bascã”). Migraþia pelasgilor s-a produs în douã direcþii: spre vest, în Iberia – bascii – ºi spre est, în Iviria, având în vedere cã ei erau ºi foarte buni navigatori. Nu este exclus ca însuºi numele Iberia ºi Iviria sã fie de origine pelasgã, deoarece bascul ibir ºi derivatele lui se referã la verbul a merge.
- În vremuri mai îndepãrtate, bascii, ionienii sau ionii pelasgi, dupã ce au fost alungaþi din Elada, ajungând pânã în Iberia, au format populaþia majoritarã a acestei regiuni, timp de multe secole. -
Pe baza unor studii . . . “D’ou viennent les Basques?”, arãtãm cã limba românã ºi limba bascã au 270 etimoane comune din punct de vedere fonetic ºi semantic (situaþie valabilã ºi azi), care conduc la circa 2500 de derivate în limba românã, dar pentru care dicþionarele noastre etimologice oferã etimologii necunoscute sau din limba altor popoare migrate de pe teritoriul fosteii Dacii.
Deva – de exemplu – o regãsim ca localitate lângã San Sebastian (Spania), în þara Bascilor, apoi ca vale maritimã la 27 km est de San Sebastian, fluviu în Spania, râu ºi vale în Britannia, etc. În þara noastrã, existã ºi localitãþi numite Bascov, Bascovete, Bascovelu, Baºcov, etc., care ne amintesc de basci, ca ºi cuvântul bascã, cu referire la bereta purtatã specific de basci.
Convieþuirea bascilor cu strãmoºii noºtri mai este ilustratã ºi prin comunitatea lexicalã basco-sumeriano-românã, cu atestãri documentare din limba sumerianã, vorbitorii acesteia fiind plecaþi de la Tãrtãria pe Mureº în mileniul V î.e.n.. Ca exemple putem cita:
Limba bascã Limba sumerianã Limba românã
ama ama mama
aita ata tata
agor uguru ogor
amarra marru amar – verb ºi Amara – oraº
iskin kin chin
mami mami mami
pa ba pa
ur ur ud
zahar sahar zahãr, a se zãhãrisi
zu zu tu
- Mai putem adauga aici ºi toponimele: Simeria în România ºi Sumeria în Asia -
Comunitatea lingvisticã basco-sumeriano-românã este o dovadã incontestabilã a înrudirii celor trei popoare menþionate, precum ºi a marii lor vechimi în spaþiul carpato-dunãrean.
Originea pelasgã a bascilor mai este consemnatã ºi prin existenþa în Þara Bascilor a oraºului pelasg Uxama, menþionat într-o inscripþie latinã din Lusitania: “Comelia . . . Uxame(n)sis Argelorum”. În tradiþiile romane, existã credinþa cã întemeietorii Uxamei erau venþi din Rãsãritul Europei. Alte tradiþii romane numesc pe locuitorii Uxamei argeli ºi ambirodaci.
Comunitatea etnica basco-românã mai rezidã ºi în portul popular:opinci cu nojiþe, cusãturi populare. De asemenea: în modelul caselor þãrãneºti din zona subcarpaticã, sculpturi ºi cântece populare.
În stilul sãu plin de subtilitate, Homeros ne prezintã legãturile ancestrale dintre achei, ioni, eoli ºi dorieni prin simbolul descendenþei comune a lui Aiolos, Doros ºi Xuthos ca fii ai lui Hellenes.
Referitor la numele de “Sparta”, el ne aminteºte de “sparti”, rãzboinicii nãscuþi din dinþii unui balaur ºi plecaþi sã cucereascã Theba. “Sparti” este, deci, un cuvânt de origine tracã, însemnând “rãspândiþi” ºi având în limba românã corespondent pe “spart”, cu sensul de rãspândit.
Din punct de vedere lingvistic, operele sale sunt foarte importante, deoarece ele conþin multe cuvinte daco-româneºti, cãrora azi li se atribuie cele mai aberante origini. Iatã câteva exemple: aer “aer”, agros “agro”, aroo “a ara”, aratron “aratru”, au “s(au)”, bous “bou”, brahion “braþ”, keros “cerarã”, kitara “ceterã”, kinos “câine – câinos -, kopto “a coace”, kome “coamã”, korde “coardã”, kraino “a conduce”, duo “doi”, farmakon “farmec”, fero ” a feri, fer”, fren “frânã”, frigos “frig”, for “fur”, hortos “curte”, ipos “iapã”, lego “a lega”, luke “a luci”, mantion “a minþi”, meli “miere”, mikros “mic”, meu “al meu”, noi “noi”, onoma “nume”, orfanos “orfan”, petre “piatrã”, pugme “pumn”, roos “râu”, sals “sare”, seme “semn”, septa “ºapte”, sudor ” apã, sudoare”, supo, supe “sub”, super “supra”, sex “ºase”, taurios “taur”, tino “a þine”, tremo “a tremura”, tris “trei”, veno “a veni”, etc.
Identitatea foneticã ºi semanticã a acestor cuvinte româno-homeriene este explicabilã prin originea nord-dunãreanã a ionienilor, aheilor ºi dorienilor.
Iatã cum, din nou, arheologia lingvisticã ne conduce la originea autohtonã a multor cuvinte lãsate pe teritoriul þãrii noastre de cei care ne-au pãrãsit.
Paul Lazãr Tonciulescu

Irumperea regiunilor din diferite þãri europene pe scena relaþiilor internaþionale este un fapt care, fãrã sã fie întru totul realizat, pare inevitabil. O datã cu mondializarea schimburilor, regiunile par implicate într-un fel de frenezie transnaþionalã. Favorizarea acestui nou câmp de acþiune în domeniul relaþiilor externe s-a datorat adoptãrii unor legi de descentralizare care permit o cooperare intraeuropeanã între regiuni. Prin intermediul lor nu numai cã se stabilesc relaþii de la egal la egal în acþiunile de interes comun, ci mai ales se acordã competenþe colectivitãþilor teritoriale în ordinea internaþionalã.Punerea în practicã a intenþiilor de cooperare transfrontalierã s-a materializat prin constituirea, în 1991, a primei Euroregiuni, compusã din Midi – Pyrénées, Languedoc – Roussillon ºi Catalonia încununând un proces de reapropiere a acestor regiuni nãscute din civilizaþia latinã. În ciuda unei evoluþii istorice diferite, chiar divergente, a unei proximitãþi culturale ºi geografice, Euroregiunea poate, trebuie ºi vrea sã depãºeascã dificultãþile inerente. Ea dã posibilitatea unor noi legãturi sociale, oferind un formidabil potenþial pentru edificarea unei cetãþenii europene.Colaborarea în cadrul euroregiunilor constã în crearea unor legãturi directe între regiuni ºi comunitãþi aflate de o parte ºi de alta a frontierelor de stat, în virtutea competenþelor autoritãþilor locale, aºa cum sunt ele definite în legislaþia naþionalã. Mecanismul cooperãrii transfrontaliere sub diferite forme funcþioneazã eficient, avantajele acestora fiind de necontestat: dinamizarea relaþiilor economice ºi comerciale intre pârtile-membre, favorizarea schimburilor culturale, artistice si ºtiinþifice, a contactelor intre persoane si colectivitãþi umane, cooperarea in domeniul ecologiei, asigurarea unor sisteme rapide si eficiente de comunicaþii si transport, dezvoltarea relaþiilor transfrontaliere în diverse domenii.Pentru îndeplinirea acestui scop, politica de coeziune este structurata in trei obiective:Convergenta (sprijinã regiunile ramase in urma din punct de vedere al dezvoltãrii economice), Competitivitate Regionala si Ocuparea forþei de munca (sprijinã regiuni, altele decât cele ramase in urma ca dezvoltare, pentru atingerea þintelor Agendei Lisabona) si Cooperare Teritoriala Europeana (promoveazã dezvoltarea echilibrata a întregului teritoriu comunitar, prin încurajarea cooperãrii si schimbului de bune practici intre toate regiunile UE), organizat pe trei axe: cooperare trans-frontaliera, trans-naþionala si inter-regionala. In perioada 2007-2013, România va fi eligibila sub doua obiective: Convergenta si Cooperare Teritoriala Europeana.In vestul Europei, ele funcþioneazã eficient, avantajele unor asemenea forme de cooperare fiind de necontestat: dinamizarea relaþiilor economice ºi comerciale între pãrþile membre, favorizarea schimburilor culturale, artistice ºi ºtiinþifice, a contactelor între persoane ºi colectivitãþi umane, cooperarea în domeniul ecologiei, asigurarea unor sisteme rapide ºi eficiente de comunicaþii ºi transport, dezvoltarea relaþiilor transfrontaliere în diverse domenii. Un rol catalizator în dezvoltarea euroregiunilor îl reprezintã alocarea de cãtre Uniunea Europeanã ºi alte organisme financiare internaþionale a unor sume considerabile destinate încurajãrii investiþiilor ºi programelor de cooperare în astfel de euroregiuni.

sunt un tip timid,nu vrei sã mã cunoști,fromoaso! Au încercat toate nevestele mele dar....

BUREBISTA

Burebista, rege dac (70-44 i.e.n.). “Ajuns in fruntea neamului sau care era istovit de razboaie dese, getul Burebista s-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, ajungand sa fie temut chiar si de romani”, astfel sintetizeaza Strabon din Amaseia, geograf si istoric grec, care isi redacta opera la putin timp de la disparitia lui Burebista, personalitatea conducatorului dac. Mai dispunem ce-i drept, de marturiile lui Strabon si ale lui Iordanes. Cel dintai spune despre intemeietorul statului dac ca era “barbat get” , dar aceasta informatie nu ne permite nici macar sa stabilim mai precis originea lui Burebista, caci geograful din Amaseia, ca multi alti autori greci ii numeste “geti” si pe locuitorii din interiorul arcului carpatic. Cat despre Iordanes, el staruie mai mult asupra personalitatii marelui preot Deceneu decat asupra regelui.Mai dispunem de caracterizarea pe care i-o face lui Burebista epigrafa dionysopolitana in cinstea lui Acornion, dar aceasta se refera nu atat la personalitatea regelui, cat la rezultatul actiunilor sale politice si militare. Trebuie sa recunoastem, asadar, ca izvoarele antice nu ne dau nici un fel de informatii directe despre omul Burebista, despre trasaturile sale fizice si morale. Este neindoielnic ca aproape patru decenii din istoria Daciei au fost marcate de personalitatea lui Burebista si ca o parte din opera infaptuita de el i-a supravietuit, influentand evolutia ulterioara a statului dac pana in momentul cuceririi Romane. Dar este tot atat de sigur ca Burebista a fost produsul epocii sale, ca realizarile lui s-au intemeiat pe anumite conditii istorice reale si pe anumite cerinte obiective ale societatii dacice. Despre familia lui Burebista nu se stie absolut nimic, desi multa vreme s-a crezut ca o inscriptie greceasca, decretul in cinstea lui Acornion din Dionysopolis, l-ar mentiona pe tatal regelui. Acest “tata” era un personaj important si puternic, caci el se dovedeste capabil sa-i scuteasca pe cetatenii din Dionysopolis de ceva, probabil de un tribut. Aflat initial in fruntea unei formatiuni statale locale, Burebista, om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si diplomat, reuseste sa unifice formatiunile politico-militare geto-dace din spatiul carpato-dunareano-pontic sub autoritatea sa si sa puna astfel bazele unui puternic regat cu centrul, probabil, in Podisul Transilvaniei. In intreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel mai apropiat. Reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmatiilor aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200.000 de luptatori, se impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos. Razboaiele purate de Burebista dezvaluie si alta latura a personalitatii sale. Raida incheiere victorioasa a campaniei impotriva celtilor ne indeamna sa credem ca ofensiva regelui a constituit o surpriza pentru acestia. Pe de alta parte, o inscriptie Histriana lasa sa se inteleaga ca Burebista stia sa organizeze un asediu de lunga durata, iar cucerirea litoralului Pontic dovedeste ca zidurile masive de piatra ale cetatilor grecesti nu constituiau pentru el un obstacol de netrecut. In sfarsit, nici un izvor nu spune ca Burebista ar fi pierdut vreo batalie si cu atat mai putin vreuv razboi. Totul indreptateste concluzia ca regele dac a fost si un mare comandant militar.

Politica externa:
Politica externa a statului lui Burebista, deosebit de activa si indrazneata, este indreptata spre redobandirea vechilor tinuturi dacice si spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura pe intreaga linie a Dunarii. Pe plan militar primele mari acþiuni îl gãsesc pe Burebista atacând în 74 sudul Dunãrii în alianþa cu scordiscii pe care însã mai apoi din cauza unor neînþelegeri îi nimiceºte. În jurul anului 60 nimiceºte celþii boi ºi taurisci in fruntea cãrora se afla Critasiros. Mai apoi intre anii 55-48 cucereºte întregul litoral pontic între Olbia ºi Apollonia.

Pe plan diplomatic duce tratative cu Pompeius cãruia îi ºi oferã ajutor militar ºi care vorbeºte în faþa Senatului roman de un prieten personal (poate Burebista). Probabile legãturi diplomatice are cu dalmaþii când s-ar fi putut amesteca în rãscoala acestora pe malul Adriaticii. Se presupun legãturi ºi cu Midridates VI Eupator deºi puþin probabile. Primul obicetiv il constituie, in jurul anului 60 i.e.n., inlaturarea suprematiei celtice din reg. Dunarii Mijlocii. Amploarea si vigoarea acestui efort militar, precum si succesul sau gasesc ecou si in izvoarele istorice care consemneaza completa nimicire a triburilor celtilor boii aflati sub conducerea lui Critasiros, precum si a celor taurisci; in urma acestei victorii, hotarele apusane ale Regatului dac sunt fixate pe Dunarea Mijlocie si Muntii Slovaciei. Infrangerea ulterioara a scordiscilor, triburi celtice din zona de varsare a Tisei in Dunare, aduce siguranta frontierei de sud-vest a Daciei si deschide perspectiva organziarii de incursiuni in sudul Dunarii, in Macedonia si Illyria, creind premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista pe linia Muntilor Balcanici. In anii 55-48, atentia lui Burebista se indreapta spre rasarit, unde, dupa infrangerea lui Mithradates VI Eupator, regele Pontului, Roma reusise temporar, in urma campaniei lui M. Terentius Varro Lucullus, din anii 72/71, sa-si extinda autoritatea aspura oraselor grecesti vest-pontice. Triburile bastarnilor si sarmantilor de la est de Dacia si din regiunile nord-pontice sunt infrante, Burebista impunand apoi autoritatea statului dac coloniilor grecesti de pe litoralul septentrional si apusean al Marii Negre, de la Olbia, aflata la gurile Bugului, si pana la Apollonia, situata pe tarmul golfului Burgas in Tracia. Orase care s-au opus, precum Olbia, Histria si Mesambria, sunt asediate si luate cu asalt, suferind grave distrugeri si fiind obligate sa accepte apoi garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel “stapanul tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare”, devenind “cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum il numeste o inscriptie greaca contemporana. Aflat la apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a interveni in razboiul civil dintre Caesar si Pompei din statul roman, trimitand in preajma bataliei de la Pharsalos (48), la cel din urma, ca sol, pe Acornion din Dionysopolis. Infrangerea si moartea lui Pompeius Magnus fac ca oferta de alianta a lui Burebista sa nu se materializeze. Victorios in razboiul civil, Caesar pregatea, se pare, o campanie indreptata impotriva rivalului sau din Carpati. Dupa asasinarea lui Caesar in Forumul din Roma, are loc si disparitia violenta a lui Burebista, victima probabil a unui complot al aristocratiei separatiste. Statul intemeiat de el se destrama initial in 4, apoi in 5 parti, intr-una dintre acestea mentinandu-se la putere Deceneu.

Politica Interna
Unificarea tuturor dacilor sub acest regat uriaº a avut loc pe mai multe planuri:
- militar: cu o oaste, dupã izvoare de 200.000 de ostaºi bine antrenaþi fizic ºi tactic, cifra plauzibila dacã ne gândim cã azi se cunosc sute de localitãþi geto-dacice ºi cã armata a avut ºi elemente strãine.
- social: cel mai probabil cã în ajutorul lui Burebista a venit marea majoritate a comaþilor dar putini pileaþi împãrtãºindu-i visul. Aici ar trebui menþionat ºi numãrul populaþiei: dacã la un luptãtor se considera patru necombatanþi rezulta o populaþie de circa un milion de oameni.
- administrativ: Burebista conducãtorul suprem care convinge cu mai multã sau mai puþinã forþã, Deceneu este cel care convinge cu blândeþe ºi inteligenþã, iar curtea competentã îi ajutã pe cei doi sã-ºi punã planurile în aplicare.
- economic: bate moneda pentru cã cea existenta devine insuficientã comerþului care atinge cote uriaºe, fapt susþinut cu certitudine de arheologie.
- juridic: se redacteazã vestitele belagines.
- moral-religios: oamenii sunt aduºi la o viaþã dupã norme morale avangardiste implementate în mare parte cu ajutorul religiei.

Capitala
Pentru a susþine ipoteza mea mã voi referi la un scurt pasaj din decretul dyonisopolitan (din rândul 6) în care ni se spune cã Acornion nefiind mulþumit cu întrevederea cu tatãl lui Burebista, pleacã la “drum lung” pentru a-l întâlni pe regele însuºi. Ce drum mai lung faþã de Dyonisopolis poate fi decât unul pânã la Costeºti?
Iatã cum au stat poate lucrurile: Burebista cu o oaste de luat în seamã pleacã din Argedava cu gândul la locurile de lângã Orãºtie. Se stabileºte la cea mai mare cetate de la acea orã de lângã Orãºtie: la Costeºti de unde va activa un timp. Construieºte apoi Sarmizegetusa.
Aºadar Costeºti a fost o capitalã temporarã, Sarmizegetusa una ideologicã, religioasã, pe mãsura regatului înfãptuit de marele rege ºi un refugiu suprem. Oricum regele sigur era nevoit sã circule neîncetat astfel capitala fiind unde era regele.

Sfarsitul

Care a fost sfarsitul lui Burebista?
ªtirile despre acest eveniment ne lipsesc cu desãvârºire, se poate specula doar, probabil un asasinat între anii 44-42 într-o “revoltã de palat”. Adica potrivit lui Strabon, el “a pierit din pricina unei rascoale mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui”.Nu se poate spune cu precizie nici cine au fost conjuratii. S-ar putea ca inlaturarea lui Burebista sa fi fost pusa la cale chiar de romani. S-a formulat si ipoteza ca, deoarece politica lui Burebista ameninta sa impinga Dacia intr-un conflict cu Roma, inasusi Deceneu l-ar fi inlaturat pe acela al carui principal consilier si colaborator fusese atatia ani pentru a inaugura o noua politica.

Prin marturire faptelor sale, Burebista apare ca o personalitate complexa. El a fost intemeitorul statului dac, unificatorulpe plan politic al lumii geto-dacice, creatorul sistemului de fortificatii din Muntii Orastiei, aparatorul independentei Daciei, regele care a inteles comandamentele vremii sale si care a stiut sa gaseasca mijloacele cele mai potrivite pentru a-si atinge scopurile politice. Intr-un cuvant, el trebuie privit ca un om politic clar vazator si ca un mare comandant, iar epoca sa ca una din cele mai importante din trecutul istoric al poporului nostru.

“…Burebista, getul, luand conducerea poporului sau a ridicat pe oamenii acestia … asa incat in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor aproape pe toti vecinii; ba era de mare primejdie si pentru romani, pentru ca trecea Dunarea fara sa-i pese de nimeni si prada Tracia pana in Macedonia si in Iliria, iar pe Celti cei ce se amestecasera cu tracii si ilirii i-a pustit cu totul…”

Anii domniei lui Burebista, asa cum stim din sursele antice, sunt 82-44 I.Ch. Chestia cu anul 70 I.Ch. a fost inventata pe vremea lui Ceausescu, ca sa poata el sarbatori 2050 de ani de "formarea statului centralizat dac", care numai centralizat nu a fost (primii muguri de centralizare apar de-abia in timpul domniei lui Decebal). Este adevarat ca stim foarte putine despre o mare parte din domnia lui Burebista; chiar si implicarea lui in catastrofala infrangere a proconsulului Macedoniei, Hybrida, de catre o coalitie de trupe geto-bastarne venite in sustinerea revoltei antiromane a coloniilor grecesti din nord-vestul Marii Negre, este doar presupusa (e drept, de nume sonore ale istoriografiei Imperiului Roman, precum Theodor Mommsen).

Probabil ca in primii ani ai acestei domnii, Burebista era doar regele uneia din cele patru mari uniuni tribale care bateau moneda proprie (stim ca erau patru atat din Strabon, cu referire insa la primii 15 ani de dupa moartea lui Burebista, cat si din descoperirile de monede dacice, care ne indica ca in secolele II-I I.Ch. existau in Dacia patru centre de putere importante, fata de epoca anterioara, incepand cu secolul III I.Ch., cand monedele dacice se imparteau pe mai multe monetarii, indicand o mai mare fragmentare politica; ca si confirmare a acestei teorii, dupa domnia lui Burebista, nu mai exista decat un singur centru monetar). Nu cunoastem din aceasta epoca de inceput decat un singur eveniment luat individual, intalnirea istorica dintre Burebista si Deceneu, ce avea sa se soldeze cu crearea statului unificat dac. Probabil insa ca tot ceea ce s-a intamplat in acei ani este rezumat succint de Strabon si de celelalte izvoare antice, atunci cand vorbesc de reforme religioase si sociale, de instaurarea unei noi ordini in societate, de intense pregatiri militare. De asemenea, vorbim de un complicat proces de unficare, asupra caruia nu avem alte detalii decat cele furnizate de arheologie, care a identificat un numar de dave distruse prin razboi aproximativ la mijlocul secolului I I.Ch. Cert este ca in anii 72-71 I.Ch., cand armatele romane, pe fondul razboaielor mitridatice, invadau tinuturile din sudul Dunarii, puterea lui Burebista era inca limitata in nordul fluviului. Dupa dezastrul lui Hybrida insa, Burebista isi lansa marile campanii militare si devenea unul din marii cuceritori ai timpului si rivali ai lui Caesar.

Apropo insa de cifre si aniversari, am observat o coincidenta care probabil e doar o coincidenta, dar este poetica. Anul 82 I.Ch, an cand ar fi inceput domnia marelui unificator al dacilor si getilor, este situat cu exact 2000 de ani inaintea anului 1918, cand s-au unificat mai toate provinciile romanesti, formand Romania Mare, o Dacie reinviata.

Ezie dele mezenai (inscriptie pe un inel tracic, secolul V I.Ch.)

De la: Denis, la data 2010-08-31 17:53:12CITATE


“Oare n-am uitat cumva cã iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a þãrânei ci iubirea trecutului?” Mihai Eminescu
“Strãmoºii etnici ai românilor urcã neândoielnic pânã în primele vârste ale Umanitãþii, civilizaþia neoliticã românã reprezentând doar un capitol recent din istoria þãrii” Eugene Pittard
“În ceea ce urmeazã voi scrie despre cea mai mare þarã care se întindea din Asia Micã pânã în Iberia ºi din Nordul Africii pânã dincolo de Scandinavia, þara imensã a Dacilor. Dionisie Periegetul, 138 dH
“Locurile primare ale dacilor trebuie cãutate, deci, pe teritoriul României. Într-adevãr, localizarea centrului principal de formare ºi extensiune a indo-europenilor trebuie sã fie plasatã la nordul ºi sudul Dunãrii.” Gordon W. Childe
“Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserþiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole. El a fost vorbit ºi în Munþii Pindului, cu mai mult de o sutã de ani înaintea cuceririi lui de cãtre soldaþii lui Traian. . . În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeºte Pelasgia, în cantoanele din Epir ºi din Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost împrumutat de la stãpânii lumii. Dimpotrivã, romanii vorbeau limba pelasgilor. . . Este evident cã descendenþii pelasgilor care locuiesc în numãr de mai multe sute de mii, în munþii care au fost leagãnul rasei lor antice, cei care populeazã fosta Dacie, vorbesc încã limba naþionalã, care în Italia a dat naºtere limbii latine. . . Nu ne mai este permis sã ne îndoim cã naþiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concurã spre a dovedi cã dialectul lor a devenit limba latinã. Este incontestabil cã pelasgii au contribuit la fondarea Romei. . .Dialectul vlah preexistã. Imediat dupã cucerirea romanã, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia ºi pe Pind. . . A trebuit ca istoria sã înregistreze povestea despre colonii care au adus în Dacia limba latinã. În acest scop scriitorii au inventat povestea sângeroasã a exterminãrii naþiunii dace de cãtre Traian”. – Felix Colson, 1862

“… N-a pierit nici o limbã a Dacilor, pentru cã ei n-au avut o altã limbã proprie, care sã fie înlocuitã prin limba Romanilor ºi n-au avut o astfel de limbã pentru simplul motiv cã Dacii vorbeau latineºte.
Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întai limba Romanilor care era o forma literarã a limbii Daciei, iar mai târziu limba italianã; aceeaºi limbã a Dacilor, dusã în Franþa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba francezã; în Spania ea a devenit întai limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolã, iar aici a devenit cu vremea limba noastrã româneascã.” – I. Al. Brãtescu-Voineºti, 1942
“Analele Chinei pãstreazã amãnunte despre statutul ºi miºcãrile triburilor pastorale, care pot fi adeseori distinse sub denumirea vagã de Sciþi sau Tãrtari, succesiv vasali, duºmani ºi cuceritori ai unui mare imperiu. . . De la vãrsarea Dunãrii pânã la Marea Japoniei, longitudinea Sciþieii se întindea pe aproape 110 grade, care cuprindeau, pe aceastã direcþie, peste 1.700 de localitãþi. Triburile pastorale ale nordului au reuºit de douã ori cucerirea Chinei” Edward Gibbon, “Istoria decãderii Imperiului Roman”, 1835
“Multe din manuscrisele antice secrete pot fi gãsite în Tãrtãria ºi India . . . întrunite în cartea din Dzyan, care a venit din noaptea timpurilor, lãsatã nouã de un popor necunoscut de etnologi ºi care au redactat-o în limba Senzar. . . Aceastã limbã a fost vorbitã de primii locuitori ai pãmântului. . .” Helena Petrovna Blavatski, “Isis dezvãluitã. Cheia misterelor ºtiinþei ºi tehnologiei antice ºi moderne”, 1877
“Toate legendele, toate tradiþiile arienilor, istoricii din Asia confirmã cã vin din Occident. . . Sã cãutãm leagãnul lor comun la Dunãrea de Jos, în aceastã Tracie pelasgicã” Roger Clemence, “Buletinul Societãþii de Antropologie”, Paris 1879
“Drumul parcurs de arienii carpatini pânã la ajungerea în India i-a purtat prin nordul Mãrii Negre ºi nordul Mãrii Caspice” volumul “Cambridge History of India”, 1922
“Purtãtorii civilizaþiilor cele mai vechi ale Chinei ºi Japoniei au imigrat în epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru, Dunãre ºi Balcani” arheologul german Klaus Schmith
“Chiar dacã trebuie sã cãutãm în Asia prima origine a arsacizilor, când au supus aceastã parte a lumii, ei veneau din Europa ºi fãceau parte dintr-o puternicã naþiune rãspânditã de la malurile Dunãrii pânã în þinuturile cele mai îndepãrtate ale Asiei superioare: aceste popoare erau dacii, acesta era numele naþional al arsacizilor, pe care l-au dat tuturor supuºilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria ºi Bactriana purtau în mod egal numele de Dacia/Dakia ºi aceastã denumire, care se poate recunoaºte uºor oricând, dar modificatã în mod diferit în idiomurile care s-au succedat în Europa ºi Asia, se foloseºte chiar ºi pentru a desemna popoarele germane ºi pe urmaºii vechilor persani” – Henry Jules Klaproth, “Tableaux historiques de l’Asie, depuis la monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, accompagnés de recherches historiques et ethnographiques sur cette partie du monde”

“Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa ºi cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie cã este vorba de traci, de geþi sau de daci. Locuitorii pãmântului românesc, au rãmas aceeaºi din epoca neoliticã, a pietrei ºlefuite pânã în zilele noastre, susþinând astfel, printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam” Albert Armand

“Limba Românã este o limbã-cheie, care a influenþat în mare parte toate limbile Europei” Ekstrom Par Olof
“Sã fie clar pentru toþi, cã cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraþie aleasã Geþi, scriitorii i-au numit dupã aceea, printr-o înþelegere unanimã, Goþi. …grecii ºi alte popoare au luat literele de la Geþi. La Herodot ºi Diodor gãsim opinii directe despre rãspîndirea acestor litere.” Carolus Lundius

“Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înºisi nu ºtiu nimic. Pânã în prezent, solul grec n-a scos la ivealã nici o urmã materialã a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii – pelasgii – , aparþinând timpului neoliticului.” A. Jarde
“România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europã, o entitate culturalã cuprinsã între anii 6.500- 3.500 i.Hr., axatã pe o societate matriarhalã, teocraticã, paºnicã, iubitoare ºi creatoare de artã, care a precedat societãþile indo-europene, patriarhale, de luptãtori din epocile bronzului ºi fierului” Marija Gimbutaº în cartea ”Civilizaþie ºi culturã: vestigii preistorice în sud-estul European”
“Sunt unul dintre specialiºtii cei mai cunoscuþi, nu numai în Europa, ci în toatã lumea, ºi spun adevãrul. Civilizaþia dacicã este magnificã, iar eu sunt mândrã cã mã lupt pentru daci, aici, în þara dumneavoastrã” Barbara Deppert Lippitz
”Singura politicã pe care trebuie sã o facem este aceea a iubirii de neam ºi a apãrãrii drepturilor lui sfinte, prin muncã, prin cinste, prin blândeþe, prin Conºtiinþã ºi, mai ales, prin exemplul vostru în toate ºi faþã de toþi” Ion Antonescu
“Nici o furtunã, nici o invazie, nici un cutremur, nici o ocupaþie, nici o loviturã, oricât de dureroasã, de nimicitoare, nu a putut sã-i clinteascã pe Românii din Dacia. Nimeni ºi nimic nu ne va putea smulge din ea.” Ion Antonescu
”Civilizaþia s-a nãscut acolo unde trãieºte astãzi poporul Român, rãspândindu-se apoi, atât spre rãsãrit, cât ºi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani !” William Schiller în cartea ”Unde s-a nãscut civilizaþia?”
“Locuitorii de la nordul Dunãrii de Jos pot fi consideraþi ca de origine a limbilor indo-europene, adicã strãmoºii Omenirii.” Louise de la Valle Pousin
”Ne-am nãscut aici, suntem cei dintâi aºezaþi aici ºi vom pleca cei din urmã” Ion Antonescu
“Urmaºii geto-dacilor trãiesc ºi astãzi ºi locuiesc acolo unde au locuit pãrinþii lor, vorbesc în limba în care glãsuiau mai demult pãrinþii lor.” Huszti Andras
“Geþii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi nãscut cel latin (roman). Geþii cântau, însoþindu-le din fluier, faptele sãvârºite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început sã facã mult mai târziu.” Bonaventura Vulcanius
“Nu pot sã trec sub tãcere, faptul cã întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenþã nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, cãci, dupã judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capãtã un curaj neþãrmurit de a înfãptui orice; dupã cum se vede, neamul geþilor s-a ivit aºa din totdeauna de la naturã, el a fost ºi este un popor cu totul aparte ºi veºnic.” Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597
“Sanctuarele descoperite în România au un rafinament arhitectonic pe care templele greceºti îl vor atinge dupã mai bine de o mie douã sute de ani.” Paul Mac Kendrick
“Maramureº este satul primordial. Nu ºtii precis de unde vine ºi te copleºeºte pânã la urmã acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuþele de lemn, din fãptura omului. Este un complex de realitãþi care converg în a simþi cã aici te afli în satul primordial. Þãranii Maramureºului nu vin de nicãieri. Ai sentimentul cã au venit direct din cer în Maramureº. În alte þãri simþi, ºtii cã oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, în Maramureº, este omul primordial în nobleþea sa princiarã, nu primitivã, în frumuseþea lui de înaltã civilizaþie” Minoru Nambarra
“Cel mai mare pãcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faþã º-a recunoaºte adevãrul. El e crud, acest adevãr, dar numai el foloseºte.” Mihai Eminescu

“Blândeþea caracteristicã a poporului românesc dovedeºte cã în trecut el a trãit economiceºte mulþãmit, c-a avut ce-i trebuia.” Mihai Eminescu

Acele migratii indoeuropene, au fost mai mici ca pondere decit s-a estimat. Populatiile autohtone europene, au fost ca pondere de 90% din fondul genetic total. cu toate migratiile. de 40000 de ani incoace. In realitate Europa este locuita continuu, si niciodata populatii din exterior nu au inlocuit populatii autohtone.
Si fenomenul e valabil si acum in americi. Indienii, mai ales in sud sint majoritari fata de europeni.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

GETO-DACII


,, Geto - dacii sunt una si aceeasi populatie, considerata de lumea antica ramura nordica a marelui neam al tracilor, care locuia pe actualul teritoriu al României. Denumirea de geti, folosita cu predilectie de scriitorii greci, desemneaza în ansamblu populatia geto-dacilor, dar are în vedere mai ales triburile si uniunile de triburi de pe malurile Istrului, de la Carpati si pâna la Balcani. Cealalta denumire, de daci, preferata de autorii latini, se refera la populatia din regiunile intracarpatice si de vest ale Daciei. Vorbind despre marea expeditie a lui Darius împotriva scitilor, Herodot (Istorii, IV, 90-94) spune ca regele persilor, înainte de a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geti. Acestia se cred nemuritori si sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci.

Pentru aceeasi perioada se mai întâlnesc unele stiri succinte si generale la Hecateu, Sofocle si Tucidide (Istoirii, II, 96, 1 ). Izvoarele îi pomenesc mai frecvent pe geto-daci începând cu a doua jumatate a sec.IV î.e.n.. Istoricul roman Trogus Pompeius (la Iustin, Istoria lui Filip, IX, 2) vorbeste de un rex histrianorum, probabil un conducator al getilor de la Dunarea de Jos. În anul 335 î.e.n., Alexandru cel Mare, dupa cum ne povesteste istoricul grec Arrian (Expeditia lui Alexandru, I,5), ajungând la Dunare, întâmpina rezistenta getilor din stânga fluviului. O puternica forta getica avea sa distruga armata macedoneana si pe comandantul ei Zopyrion în anul 326 î.e.n., undeva în zona gurilor Dunarii, la întoarcerea acesteia din expeditia contra scitilor (Trogus Pompeius, la Iustin: Istoria lui Filip, XII, 2,16 si Curtius Rufus, Istoria lui Alexandru cel Mare, X, 1, 44). Pe la 300 î.e.n. îi întâlnim pe getii din câmpia munteana uniti într-o mare si puternica uniune de triburi. Scriitorul antic Diodor din Sicilia (Biblioteca istorica, XXI, 11,12), relateaza ca getii condusi de regele Dromichete reusesc sa înfrânga cele doua expeditii ale lui Lysimach, întreprinse la nord de Dunare si sa faca prizonieri, mai intâi pe Agatocles, fiul acestuia, apoi pe însusi Lysimach, regele Traciei, care este dus în cetatea Helis, resedinta capeteniei gete, situata undeva în câmpia Dunarii. Plin de întelepciune si marinimie, Dromichete cruta viata lui Lysimach, dupa ce mai înainte l-a încarcat de daruri pe fiul acestuia, si-l elibereaza din captivitate. El primeste în schimb prietenia regelui trac, teritoriile ocupate si chiar pe fiica acestuia de sotie. Pentru a doua jumatate a sec.III si începutul sec.II î.e.n., doua documente epigrafice descoperite la Histria, atesta prezenta la Dunarea de Jos, mai precis prin partile de sud ale Moldovei si nord-estului Munteniei, a doi regi (basilei) de origine getica, pe nume Zalmodegikos si Rhemaxos. Aproximativ în aceeasi vreme, dupa cum spune Trogus Pompeius (la Iustin , Istoria lui Filip, XXXII, 3, 16), regele geto-dac Oroles, ce stapânea prin partile Moldovei, poate si în estul Transilvaniei, pedepseste pe supusii sai, pentru motivul ca nu au luptat cu succes împotriva bastarnilor (neam germanic). De la acelasi scriitor antic mai aflam ca puterea dacilor creste pe vremea regului Rubobostes. Secolele I î.e.n. înseamna, pe plan economic, politic si cultural, apogeul puterii geto-dacilor. Aceasta perioada este dominata de cei doi mari regi ai Daciei, Burebista si Decebal. Primul care domneste aproximativ între anii 80-44 î.e.n. este denumit într-o inscriptie greceasca din Dionysopolis (Balcic) cel dintâi si cel mai puternic dintre toti regii care au domnit vreodata peste Tracia. Din informatiile scriitorilor antici (Geografia, VII, 3, 11) -Strabon contemporan cu marele rege dac - si Iordanes (Getica) rezulta ca Burebista a realizat unificarea triburilor geto-dace ajutat de marele preot Deceneu. În jurul anului 60 î.e.n., el distruge puterea celtilor taurisci si a boiilor, pâna în Slovacia, apoi cucereste orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre, de la Apollonia si pâna la Olbia. Într-un timp relativ scurt, cuprins aproximativ între anii 60-48 î.e.n., Burebista reusesete sa întemeieze un mare regat, care se întindea spre vest si nord-vest pâna la Dunarea de Mijloc si Morava spre nord pâna la Carpatii Padurosi si spre est pâna la Nistru si Marea Neagra iar spre sud, peste Dobrogra pâna la Balcani. Stapân pe o Dacie mare si puternica, Burebista intervine în politica Romei, luând partea lui Pompei în disputa acestuia cu Cezar. Toate acestea sunt confirmate de relatarile lui Strabon: "Ajungând în fruntea neamului sau, getul Burebista l-a înaltat atât de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci încât în câtiva ani a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba, înca a ajuns sa fie temut si de romani." Dupa disparitia de pe arena politica a marelui rege geto-dac, pe la mijlocul celui de-al saselea deceniu al sec.I î.e.n. (45-44), izvoarele literare mentioneaza o serie de regi geto-daci, printre care se remarca Scorilo, Dicomes, Cotiso, Comosicus, Duras, si, în Dobrogra, Roles, Dapyx si Zyraxes. O alta figura proeminenta a geto-dacilor, marele Diurpaneus supranumit DECEBAL, care va reface unitatea Daciei, este prezentat de Dio Cassius (Istoria romana, LXVII,6,1) ca un rege priceput în ale razboiului, iscusit la fapta, mester în a întinde curse si viteaz în lupta. Decebal, ultimul rege al Daciei libere, se remarca în mod deosebit prin razboaiele purtate împotriva romanilor, primele confruntari având loc în timpul împaratului Domitian. Razboaiele daco-romane din anii 101-102 si 105-106, soldate cu înfrângerea si supunerea geto-dacilor, au însemnat si sfârsitul lui Decebal, o parte din tara fiind transformata în provincie romana. În toiul luptelor cu romanii, ca si de-a lungul întregii sale existente, Decebal s-a dovedit un mare conducator, priceput si abil în arta razboiului si în politica, ramânând un exemplu maret de daruire totala pentru binele si libertatea neamului sau. O imagine mai completa a ceea ce a însemnat istoria si civilizatia geto-dacilor în cadrul lumii antice rezulta din cercetarile arheologice. Gratie acestor investigatii se cunosc acum numeroase asezari si cetati geto-dacice. Situate pe terasele râurilor, pe boturi de dealuri si coline subcarpatice, cele mai multe asezari apar ca centre întarite, prevazute cu santuri si valuri de aparare si cu pante abrupte. Uneori valurile sunt întarite cu ziduri de piatra (Cotnari-Moldova), alteori cu bârne si valatuci de chirpici ars (Popesti-Ilfov, Orbeasca de Sus - Teleorman, Margaritesti si Morungeav-Olt). Printre acestea au fost identificate si unele din davele lui Ptolomeu; Piroboridava-Poiana, Tamasidava-Racatau si Zargidava-Brad (Moldova), Argedava-Popesti (Muntenia), Buridava-Ocnita (Oltenia) si Ziridava-Pecica (Banat). De la Burebista la Decebal geto-dacii au ridicat, în zonele de dealuri subcarpatice si pe coline de munte, cetati cu ziduri durate în piatra. Asemenea cetati au fost identificate si cercetate în muntii din zona Orastiei, la Gradistea Muncelului, unde se afla Sarmizegetusa, capitala Daciei, Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, la care se adauga Piatra Craivii (jud.Alba), Banita la vest de bazinul Jiului, Tilisca (Sibiu), Polovragi (Oltenia) si Bâtca Doamnei (Piatra Neamt). În multe din aceste cetati s-au ridicat, pe lânga locuinte si ateliere, sanctuarea marete asemanatoare templelor antice greco-romane. Cultura geto-dacilor, corespunzatoare celei de-a doua vârste a fierului (epoca Latene), cunoaste o evolutie în timp ce poate fi urmarita începând cu a doua jumatate a sec.V î.e.n.. Având ca fond principal traditiile si mostenirile locale anterioare, ea s-a constituit cu contributia si a unor elemente de influenta reciproca celtica. În sec.III-I î.e.n. si sec.I e.n., cultura geto-dacilor se generalizeaza, devenind unitara pentru întreaga Dacie. Dintre componentele culturii geto-dacice, ceramica este elementul cel mai raspândit si cel mai caracteristic. Geto-dacii au utilizat ceramica lucrata atât cu mâna, cât si cu roata. Getii din zona Dunarii se dovedesc a fi mesteri priceputi în prelucrarea argintului si în realizarea unor adevarate opere de arta. Tezaurele de obiecte de argint, uneori aurite, descoperite la Agighiol (Dobrogra), Peretu, Gavanu (Muntenia),Craiova (Oltenia), alcatuite din coifuri, vase, piese de harnasament etc., se remarca prin executia tehnica si prin ornamentatia lor deosebita. În sec.I. î.e.n., geto-dacii dovedesc o deosebita indeminare în confectionarea unor obiecte de podoaba si vase-cupe lucrate într-un stil propriu, cum sunt cupele ornamentate, lantisoare, fibule, bratari si alte podoabe din tezaurele de la Sâncraieni, Cerbal, Surcea, Seica Mica (Transilvania), Herastrau, Merii Goala, Coada Malului, Poiana Gorii si Tifesti din Dacia extracarpatica. În mod cu totul deosebit , geto-dacii se evidentiaza prin monetariile lor proprii. Ei emit o gama variata de monede de argint si aur folosind tehnica greceasca si preluând unele prototipuri macedonene. Toate acestea sunt emisiuni ale unor triburi si uniuni de triburi din sec.III-î.e.n.. În vremea lui Burebista se trece la o monetarie unica de tipul denarilor romani republicani. Numeroasele unelte de fier descoperite în asezarile si cetatile geto-dacilor sunt o dovada a nivelului la care se situa mestesugul prelucrarii fierului, tâmplaria, agricultura, cioplitul pietrei, constructia de locuinte s.a. Tezaurele de monede, obiecte de podoaba si diferite alte produse de factura, greco-romana, venite pe calea schimburilor indica raporturile permanente ale geto-dacilor cu lumea exterioara. O serie de elemente de cultura geto-dacica continua sa supravietuiasca mult timp dupa cucerirea Daciei de catre romani, atât în cadrul provinciei, cât si în afara acesteia.''

Tracii= daci



,,Arborele tracic numãrã peste 200 de triburi, esenþiale fiind cele ale Dacilor, Geþilor, Ramanilor, Bessilor (metalurgiºti), Latinilor etc.
Dio Casius a spus "ºi iarãºi sã nu uitãm cã Traian - Troian a fost trac veritabil. Luptele dintre Traian ºi Decebal au fost rãzboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci".
Dupã Mircea Eliade, numãrul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dicþionar al Religiilor", pag. 265).

Prof. Dumitru Bãlaºa a alcãtuit un tabel al acestora numãrând nu mai puþin de 150 de ramuri tracice (vezi "Tara Soarelui" sau "Istoria Daco-României", ed. Kagaion, 1997).
Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupã regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaºi la toþi" (Fontes, I, 65).
Dupã victoria grecilor, de la Maraton, asupra Perºilor, regele Xerxes (486-465 BC) îºi construieºte o mare armatã printre care se menþioneazã de cãtre Herodot ºi prezenta Tracilor Bithini, din nord-vestul Asiei Mici; aceºtia sunt descriºi astfel: "Tracii însoþeau expediþia purtând pe cap cãciuli din blana de vulpe, îmbrãcaþi cu hitoane, peste care se înfãºurau cu mantale viu colorate. În picioare ºi peste pulpe aveau o încãlþãminte din piele de cãprioarã. Ca arme au suliþe, scuturi uºoare ºi pumnale mici".
Ovidiu în "Tristele" îi surprinde pe tracii geto-daci astfel:
* Îi vezi cãlari, venind ºi ducându-se prin mijlocul drumurilor.
* Între ei nu-i nici unul care sã nu poarte tolbã, arc ºi sãgeþi îngãlbenite de veninul viperei.
* Au glas aspru, chip sãlbatic ºi sunt cea mai adevãratã întruchipare a lui Marte.
* Pãrul ºi barba lor n-au fost tunse niciodatã.
* Mâna lor dreaptã e totdeauna gata sã înfigã cuþitul pe care îl are legat la ºold orice bãrbat.
În anul 547 BC Perºii lui Cyrus au înfrânt Regatul Lydiei Tracice din Asia Micã, extinzându-ºi stãpânirea spre nord-vest pânã la þãrmul sudic al Mãrii Marmara.

Regele Persan Darius I (522-486 BC) a întreprins o expediþie la nord de Dunãre, iar dupã acelaºi Herodot, singurii Traci care s-au luptat cu el au fost Geþii din Scythia Minor (Dobrogea) nelãsându-l pe acesta sã se stabileascã acolo. L-au atacat Tracii din Munþii Pangaion cât ºi Tracii Odomanþi, stabiliþi mai la nord, pãstrându-ºi astfel independenþa. Peninsula Tracicã a Chersonesului, în decursul agitaþiei istoriei va trece de la Perºi la Greci.
Confederaþia tribalã a Tracilor - Odriºi care avusese o evoluþie strãlucitoare va fi desfiinþatã în urma unui rãzboi fraticid de Regele Macedonean Filip al-II-lea. Acesta va întreprinde o expediþie în þinuturile Dunãrii de Jos (339 BC), unde Regele Get Kothelas i-a dat-o pe fiica sa Meda, de soþie. Aceiaºi Traci-macedoneni dupã ce i-au învins pe sciþi, încãrcaþi de prizonieri ºi vite, întorcându-se acasã traversând Munþii Haemus (Balcani) au fost atacaþi de Tracii Tribali care le-au luat toatã prada rãnindu-l grav la picior pe însuºi Filip al II-lea.
Patru ani mai târziu un tânãr Trac-macedonean, fiul lui Filip al-II0lea, Alexandru Macedon (336-326 BC) va face ºi el o incursiune în regiunile de la nord de Balcani, în "Tara Zeilor" - Dacia ºi, precum tatãl sãu va da lupte grele împotriva fraþilor Geto-Daci al cãror Rege Syrmos ("din Soare") se baricadase pe un ostrov al Dunãrii cunoscut azi ca "Pãcuiul lui Soare" pe care personal l-am colindat prin anii 1973-74 ºi l-am gãsit izolat ºi straniu.
O echipã de arheologi lucrau cu seriozitate ºi-mi explicau cu plãcere ºi mândrie, mie ºi prietenului meu agronom Mihai, despre misterele locului. Eram pe atunci un tânãr doctor al comunei Roseti, jud. Cãlãraºi, aºteptând sã mai treacã un an pentru a-mi începe stagiatura în chirurgie la Bucureºti, la prof. Juvara. Îl citisem deja, de câteva ori, pe Nicolae Densuºeanu aºa cã discuþiile noastre au fost aprinse dar politicoase.
Despre Regele Syrmos nu auzisem ºi nici despre înfrângerea lui de mai târziu, dar de originea geto-dacã a numelui lui Alexandru, ei nu o ºtiau. Sã ne oprim puþin sã-i vedem provenienþa: Alexan-Dros "Cel Jertfit Cerbului" (precum Cerbul lui Orfeu i s-a mai zis ºi Dros "Cerbul" ºi în amintirea sacrificiului sãu s-a construit teribila tradiþie getica a trimiterii unui Sol Curat, la ceruri (vezi A. Bucurescu "Dacia Secretã" pag. 21).
Deci Alexandru este un foarte vechi nume Pelasgic, Carpato-Dunãrean -- ºi este bine ca lumea sã o ºtie!
El era mesagerul care odatã la 4 ani era zvârlit între suliþe ºi prin moartea lui ducea Zeului Suprem mesajul poporului sãu.
Carpato-Dunãrenii în evoluþia lor s-au rãspândit în jurul nucleului cetãþii naturale a Munþilor Carpaþi, munþi greu de trecut, unde aurul, argintul ºi sarea se gãseau din belºug.
Ei, Carpato-Dunãrenii, s-au rãspândit peste toatã Europa Centrala, de la Alpii Austrieci ºi din Câmpia Bavariei pânã în Podiºurile Galiþiei Orientale ºi pânã în Stepa Dobrogei, iar de acolo pânã peste toata aºa zisa Rusie Meridionalã. De la Nistru ºi pânã în Kuban (vezi Tracii Cimmerieni), Asia Micã, Insulele Marii Tracice (Egee) au fost la început populate de ei, Pelasgii-Tracii-Arienii "Carpato-Danubieni" ajungând pânã în Nordul Africii (vezi Garamanii).
Dar dacã istoria a fost aºa de generoasã cu Neamul Nostru Tracic, nu acelaºi lucru se întâmpla ºi cu istoricii contemporani.
Bulgarii, aparent un popor slav, sosit de departe, din Asia, se redescoperã azi, nemaiconsiderându-se invadatorii sosiþi în secolul VI AD ci, nici mai mult nici mai puþin decât urmaºii Tracilor!
Ei nu vor sã mai aibã nimic în comun cu neamul slav (or Vulgar: Bulgar-Mongoloid de la Volga). Citându-i pe acad. V. Georgiev, prof. A. Fol ºi pe prof. G.I. Georgiev, descoperi cã nici nu au existat traci la Nord de Dunãre iar ei Bulgarii au devenit Traci, extinzându-ºi istoria cu câteva mii de ani. Si când te gândeºti cã pânã fiica fostului lor preºedinte Jivkov a devenit istoriografã, ei bulgarii, credeau cã sunt slavi la origine!
Dupã cum vedeþi, nu numai "Academicienii Profesori de Istorie" schimbã istoria, ci ºi fetele preºedinþilor comuniºti ... ºi pentru ce, pentru niºte interese geo-politice. Nu ar fi fost mult mai simplu sã se mândreascã cã ne-au cotropit în secolul al VI-lea, ne-au subjugat ºi decimat, lãsând în urmã doar un numãr mic de supravieþuitori "Melelno-Romanii".
Când vorbeºti o limbã slavonã (apãrutã foarte târziu în istoria lumii) cum poþi spune cã eºti trac!
De-a lungul râului Marita trãiau Tracii Odriºii, numele lor fiind menþionat pânã în secolul III BC.
De asemenea de-a lungul râului Struma trãiau Medii - trib din care se trãgea ºi Spartacus, trac ce a clãtinat ºi înspãimântat Roma. Nãscut în jurul anului 113 BC, absorbit în armata Romanã, ºi-a permis un "mic-concediu" pe cont propriu, a fost prins ºi transformat în sclav-gladiator. Fiind la ºcoala din Capua, excelent pregãtit ºi cu suflet trac, nu a acceptat ideea de a muri pe arenã pentru satisfacþia "stãpânilor", aºa cã a evadat împreunã cu alþi 70 de camarazi, alcãtuindu-ºi o micã armatã cu care a reuºit sã clatine Imperiul Roman.
Spaima i-a obligat pe romani, învinºi de câteva ori de armata tracului Spartacus, sã trimitã împotriva acestuia pe Marcus Licinius Crassus ºi pe Pompei (adus special din Spania). Învins de o armatã enormã, Spartacus moare vitejeºte, în anul 71 BC lângã Silar, râzând fericit ca toþi dacii. Istoria schimbã câteodatã înþelesul unor simboluri, aºa cã numele Eroului nostru Trac este preluat de germanii socialiºti care înfiinþeazã, dupã primul rãzboi mondial, "Liga lui Spartacus" (Spartakusbund). Aceºtia în frunte cu Rosa Luxemburg ºi Carol Liebknecht vor transforma la 30 decembrie 1918 "Liga lui Spartacus" în Partidul Comunist German. Ce ironie a soartei! Dar tot ei germanii, la numai câþiva ani vor avea o nouã idee, aceea de a fura Simbolul Vieþii Veºnice, Zvastica Pelasgica, transformând-o într-un simbol al intoleranþei ºi cruzimii, manifestat în cel mai extremist sens, creând martiri în proporþie de masã.
Astfel vechi simboluri preluate ºi folosite necorespunzãtor, îºi pierd aparent valoarea cum s-a întâmplat ºi cu vechiul Semn Hitit Carpato-Danubian al Vulturului cu Douã Capete.
Preluat de Bizanþ, apoi de Huni la formarea Imperiului Austro-Ungar, etc., etc., pentru ca în zilele noastre sã redevinã actual, preluat de Noul Stat Rus...

Sã nu-i uitãm pe Odriºi, trib Tracic din zona Munþilor Rodopi, care s-au rãsculat împotriva Imperiului Roman, în anul 26 AD.
Lãsându-i la o parte pe Bulgarii Tracizaþi peste noapte de istoricã, fiica lui Jivkov, ºi alþi istorici de- ai lor, sã mergem ceva mai la sudul teritoriului tracic.
Prof. Universitar dr. Decebal Bucurescu îl menþioneazã pe Herodot (Istorii II, 56) care spunea: "Elada (n.a. Grecia) þinut care mai înainte vreme se numea Pelasgia".
Ei grecii sosiþi intre anii 1900-1400 BC în 4 valuri: Aheii, Ionienii, Dorienii, Eolienii, ne-au gãsit acasã, pe noi Pelasgii Carpato-Danubieni, numindu-se Traci (nume prima oarã menþionat de acelaºi Herodot). Ei ne-au învins de mai multe ori, reuºind sã ocupe partea sudica a Peninsulei Balcanice.
De la noi au luat apoi Asia Mica (vezi rãzboiul împotriva Tracilor-Ramani locuitori ai Troiei) ºi în sfârºit ocupându-ne insulele din Marea Tracica (grecii schimbându-i numele în Marea Egee) (vezi rãzboiul dus de Greci sub conducerea lui Teristocle împotriva Tracilor-Sinthioni).
Revanºa împotriva grecilor ne-a fost adusã de tracul-pelasg-macedon Alexandru (336-323 BC) care cucereºte Grecia ºi conform tradiþiilor timpului îi angajeazã pe învinºi în trupele sale.
Acesta reconstruieºte într-o perioadã foarte scurtã Marele Imperiu Pelasgic, recucereºte Egiptul, Mesopotamia, Persia, India, capitala acestui Mare Imperiu Pelasgic, reînviat, fiind la Pela.
Vremea a trecut ºi dupã 2000 de ani, de asta data "istoricii greci" îl redescoperã pe macedonul Alexandru ca fiind "grec" ºi îl pun în Panthenon (dupã 2000 de ani !!!). Dar nici bulgarii nu se lasã, ºi-l adjudecã ºi ei pe "strãmoºul" Alexandru, considerându-l unul din cei mai mari generali bulgari ai antichitãþii.
Unde eºti tu Alexandru Doamne
Ca punând mina pe ei
Sã-i împarþi în douã taberi
De nebuni ºi de miºei...
Între timp pelasgii au devenit ºi ei greci, precum ºi tracii -- o fi greºit Herodot sau probabil nu cunoºtea noþiunea de "politically correct" când îi considera pe traci ca fiind alt neam decât grecii.
Istorie, istorie, istorie ... sãraca istorie.
Singurii care nu ºi l-au revendicat pe Alexandru ca fiindu-le neam ºi strãmoº ... sunt romanii...
Capul ce se pleacã
Sabia nu îl taie
Dar cu umilinþã
Lanþu-l încovoaie...
Herodot în "Istorii V.9" spunea: "del la Padurea Hercinica, limita vesticã a spaþiului pelasgo-tracic trece prin Alpii Rãsãriteni, ocolind Noricum, provincie cu populaþii predominant Dacice ºi Celto- Germanice, ºi apoi coborând la Aquileea (azi Terzo d'Aquileia - Italia), în golful Veneþienilor. De aici, limita vesticã, sud-vesticã a spaþiului pelasgo-tracic urmãrea þãrmul Mãrii Adriatice, întreg þãrmul de vest al Peninsulei Balcanice, pânã în Creta.
Populaþiile, neamurile pelasgo-tracice de la Marea Adriaticã, din "þinuturile ilirice", atingeau potrivit informaþiilor lui Strabon, din Geografia (VII, 5,1 - "Istrul ºi Alpii dintre Italia ºi Germania"): "populaþiile pelasgo-traco-ilirice încep de la acel lac (n.a. este vorba de lacul Constanta din Elveþia de azi) alãturi de care locuiesc Vindelicii, Reþii ºi Helveþii... Amintitul teritoriu (Alpino-Panonico-Iliric), Dacii l-au prefãcut într-un pustiu, în urma rãzboiului în care i-au biruit pe Boi ºi pe Taurisci - semeþii celtice de sub stãpânirea lui Critasiros. Dacii pretind cã þinutul acesta ar fi al lor, cu toate cã este despãrþit de ei prin râul Parisos (n.a. Paar de azi în Germania) care vine din munþi ºi se varsã în Istru (Dunãre)..."
Originea acestui popor, tracic, cãruia geografia ºi condiþiile climatice i-a hãrãzit culoarea albã a pielii, menþinutã cu toate invaziile, încruciºãrile ºi suprapunerile orientale, se confundã cu cea a Arienilor Carpato-Danubieni, a vechilor Pelasgi, întemeietori ai Europei moderne de azi. În ultima vreme, tot mai mulþi cercetãtori sunt de pãrere cã leagãnul vechii Europe este spaþiul Carpato-Dunãrean (Marija Gimutas), în timp ce P. Bosch-Gimpera considera cã spaþiul din care au pornit popoarele europene este situat pe teritoriul dintre Valea Dunãrii, Marea Egee (Marea Tracilor) ºi Marea Neagrã (Marea Geticã).
Istoricilor ºi arheologilor li s-au alãturat ºi unii lingviºti, printre care trebuie amintit Vladimir Georgiev. Importanþa Tracilor ºi a spaþiului tracic a fost subliniatã ºtiinþific prima oarã de cãtre Vasile Pârvan.
Nãscut la 28 septembrie 1882, în cãtunul Perchiu din Comuna Huruiesti, Jud. Tecuci, fiu al unui învãþãtor rural, Vasile Pârvan, a fost un alt îndrãgostit de Preistoria poporului roman. El ajunge la 27 de ani Membru al Academiei Romane, Profesor de istorie Anticã la universitatea din Bucureºti, Director al Muzeului Naþional de Antichitãþi. El este autorul sintezei istorico-arheologice despre protoistoria Daciei, pe care a intitulat-o "Getica". În aceastã lucrare V. Pârvan a pus în evidenþã, documentat ºi convingãtor, mãreþia poporului geto dac. El va muri timpuriu, înainte de a atinge vârsta de 45 de ani, lãsându-ne un tezaur de nepreþuit, opera lui ºtiinþificã.
Din punct de vedere lingvistic, mulþi cercetãtori susþin existenta unei Limbi Ariene, Carpato- Danubiene (Pelasgice) care a stat la originea limbii tracice, cu diferite variante locale. Având în vedere legãturile între Limba Hittitã ºi Limbile Ariene, se poate afirma cã miºcãri de popoare au avut loc de la apus spre rãsãrit, adicã din Europa spre Asia ºi nu invers. Forma veche a cuvintelor hitite constituie o dovadã cã aceºtia s-au desprins din trunchiul carpato-danubian, european, pãtrunzând în Asia Micã. Sunt suficiente dovezi de naturã arheologicã ºi antropologicã (spune J,C. Drãgan în "Noi Tracii", pag.90) pentru a îngãdui afirmaþia cã, încã din Epoca Neoliticã, în spaþiul tracic ºi într-o arie limitrofã acestuia, exista o populaþie autohtonã, din care îºi trag rãdãcinile Popoarele Istorice Europene, iar aceastã populaþie poate fi consideratã din punct de vedere lingvistic ca prearianã. Considerând cã istoricii ºi arheologii au neglijat, necuvenit, mitologia noastrã Traco-Dacicã, precum ºi alte mitocãnii, cu scrieri epice precum sunt Vedele ºi Upanisadele sanscrite, consider cã introducerea lor în circuitul cercetãrilor ar fi în avantajul nostru, al românilor ºi în special în avantajul iluminãrii trecutului îndepãrtat al continentului European.
Simpozionul internaþional de tracologie care a avut loc în Bulgaria (15-18 Mai, 1998) cu temele:
1. Cel mai vechi simbol pre-tracic gãsit în lume -- zvastica -- 6,000 BC
2. Primele ornamente ºi mãºti de aur (tracice) gãsite în lume - 3,800 BC (karanovo V-VI)
3. 1600 de tezaure ale regilor Traci -- cele mai frumoase din lume.
4. Noi splendori tracice.
În Iliada Homer spunea despre traci "Armatele lor strãluceau de scuturi de aur ºi tezaurele lor erau aºa de preþioase cã regele Priam (rege al Troiei-Tracice) a putut sã ia înapoi, de la greci, capul fiului sãu mort, numai dupã ce le-a dat acea faimoasã Cupã Tracicã de Aur".
Toate marile civilizaþii au înflorit pe vãile unor mari fluvii ºi în special la gurile de vãrsare ale acestora: cea Egipteanã pe Nil, cea Mesopotamianã între Tigru ºi Eufrat, cea Indiana pe Ind ºi Gange, cea Chinezã pe Fluviul Galben, iar cea Europeanã, cu voia sau fãrã voia "marilor profesori de istorie ºi arheologie", pe valea (Istrului, Danubiului) Dunãrii ºi în special în zona deltei acesteia. Acesta este leagãnul adevãrat al civilizaþiei Proto-Europene, în strãvechea vatrã tracicã a Carpaþilor, a dunãrii Carpatice. Aici veneau grecii în antichitate sã-ºi caute Lâna de Aur ºi bogãþiile agricole dunãrene. Aici s-a dezvoltat faimoasa Epocã de Aur, cu Cimitirul Eroilor de la Gurile Dunãrii ºi Lãcaºul Zeilor din Cetatea Koga-Ion-ului.
Uitaþi-vã pe hartã ºi veþi vedea ce fantastic arãta acest spaþiu, unde din trupul munþilor þâºnesc izvoare ce se prefac în râuri care se desfãºoarã ca un evantai spre Dunãre, strãbãtând vãi calme ºi dealuri molcome, prielnice agriculturii ºi pãstoritului. De sus, din avion aceastã reþea hidrograficã, cu forma de elipsã, seamanã cu un Ou al Genezei. Munþi de sare, fãrã de care e greu de conceput viaþa omului ºi creºterea vitelor, reprezenta în antichitate o bogãþie mai mare ca aurul, poate cea mai de seamã bogãþie pentru oamenii vechimii, bogãþia vieþii. Nimic nu este mai presus decât "sarea în bucate" spune o veche poveste dacicã.
Bogãþiile solului ºi sub-solului au fãcut ca spaþiul tracic sã fie râvnit de triburile ºi popoarele învecinate -- spre acel El Dorado al Antichitãþii îºi orientau dorinþele jefuitoare vecinii. "Invadatorii europeni au venit ºi încã mai vin de la rãsãrit. Miºcãrile dinspre sud spre nord fiind determinate nu atât de cauze economice cât ºi de modificãri ale climatului, de schimbarea florei ºi faunei cum a spus ºi J. Drãgan "orice pom ce dã roade ºi seminþe, cautã sã le rãspândeascã în preajmã, aºa ºi neamul nostru al daco-tracilor, prin triburi prolifice, a rodit ºi s-a rãspândit fie la marginea teritoriului sau de vieþuire, fie deplasându-se la distanþe mai mari pânã în Asia ori trecând strâmtorile Bosforului ºi ale Dardanelelor pânã în Anatolia; aºa au ajuns rmamani-dardanii sã ridice oraºul cetate Troia, iar brigii sã alcãtuiascã o "Filialã" care a luat numele de Frigia; mysii nu erau altceva decât o fãrâmã a moeºilor din sudul Dunãrii; mesapii, iapygii ºi veniþii din Italia de rãsãrit erau surplusuri ale traco-illirilor din Dalmaþia ºi din Panonia (unde a existat Statul Rama - pânã la venirea Ungurilor). Extinderea neamului Carpato-Danubian se poate asemãna cu o explozie atomicã, avându-ºi epicentrul acolo, acasã, în Tara Soarelui, în Daksha pre-sanscritã, ariana. Îi vom gãsi pe strãmoºi pe râul Hipanis (Bug) ºi Borystene, Nipru). Cimmerienii vor fi împins de cãtre Sciþi spre sud, dar ºi ei Sciþii se vor topi în Marea Populaþie Tracicã, tracizându-se, lãsând în urma lor doar ... un nume. Ei tracii care se întindeau spre apus pânã la Oceanul Atlantic, au pãtruns ºi pe Valea Vistulei întemeind cetãþi ca Getidava; alte ramuri ca Etruscii ºi Venetii se vor îndrepta spre Valea Padului. Peninsula Italicã au cucerit-o de cel puþin 4 ori, ultima data sub conducerea Strãlucitorului Raman Enea -- plecat din zona Oltinei (Dobrogei de azi) ori dupã Homer ºi Virgilius, de la Troia. Când Demostene ºi Ificrate socoteau ca o cinste faptul cã mamele lor fuseserã trace, când grecii "ne împrumutau" zeii schimbându-le doar numele, înfruptându-se din plin din miturile ºi credinþele geto-dacilor, cum sã nu ridicãm vocea azi, noi urmaºii acelor Daco-Traci ºi sã spunem lumii Adevãrul. De ce sã tãcem, umiliþi ºi furaþi de al nostru trecut glorios din dorinþa "inteligentã" de a nu ne supãra "vecinii"! Cine au fost ºi cine sunt ei vecinii!
Niciodatã un popor umil ºi fricos nu a fost respectat, niciodatã un iepure nu va sta alãturi de un lup! Daco-Romani - Treziþi-vã, scoateþi-vã ochelarii de miopi, primiþi de la vecini ºi uitaþi-vã cu mândrie, acolo de departe în trecut, redescoperiþi-vã ºi mândriþi-vã cu voi. Nu este nimeni în toatã Europa, care sã aibã o istorie mai veche, mai frumoasã ºi mai fantasticã, ca a noastrã.
Noi nu trebuie sã uitãm cã suntem aici, pe acest Pãmânt European primii, înaintea grecilor, italienilor, francezilor, germanilor ori turcilor, înaintea englezilor ori slavilor.
Ei toþi noii veniþi doresc ca noi sã nu fi existat; astfel ei sã aibã drepturi! Ei spun cã Transilvania a fost un Vid de Populaþie, astfel încât ei au venit ºi l-au umplut. Ei ne încurajeazã în prostia noastrã sã credem cã de fapt noi am apãrut dupã 106 AD, prin unirea dintre "doi bãrbaþi" Traian ºi Decebal. Traian - cuceritor a 14% din teritoriul Daciei, în urma unui rãzboi fraticid.
Noi avem istoria noastrã, cu mii ºi mii de ani înaintea sosirii romanilor pe câþiva kilometri din teritoriul Daciei, iar istoria noastrã a început atunci, de mult când noi am început sã fãurim Europa, sã cucerim Asia: China, India ºi Japonia, Anatolia, Sumerul ºi Asia Micã, Palestina ºi Mesopotamia, Nordul Africii.
Aceasta este istoria noastrã, a Carpato-Danubienilor, Pelasgilor, Tracilor, Daco-Romanilor, Noi Daco-romanii reprezentãm coloana vertebralã a istoriei lumii contemporane.''

Originea tracilor. ,,Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic carora, datorita autorilor antici, le cunoastem numele. Dar pentru a studia originea tracilor este necesar sa stim cine au fost predecesorii lor. Despre aceasta ne povestesc doar materialele descoperite de arheologi.

In linii mari se poate afirma ca la etnogeneza tracilor au participat doua componente de baza: triburile locale de agricultori si crescatori de animale din spatiul Carpato-Balcano-Pontic si triburile de pastori veniti din stepa euroasiatica, numiti conventional indoeuropeni.

Indoeuropenii se evidentiaza incepand cu intersectia mileniilor III — II i.Chr. Aceste triburi de pastori s-au extins din stepa euroasiatica pana la oceanul Atlantic la Vest si raul Ind la Est. Ei inaltau pretutindeni tumuluri - "Kurgane", unde isi inhumau (apoi si incinerau) mortii peste care asterneau ocru rosu-simbol al sangelui, adica al vietii. La inceput toti indoeuropenii vorbeau aceeasi limba. Cu timpul, insa, contactele lor cu diverse triburi locale au dat nastere unor mari grupuri etnice: iranienii, elinii, italicii, celtii, germanicii.

in spatiul Carpato-Dunarean triburile de pastori indoeuropeni au intrat in contact cu triburi sedentare neolitice. Unele dintre acestea sunt cunoscute ca purtatori ai culturii Cucuteni (sau Cucuteni-Tripolie), recunoscuta in istorie drept cea mai veche civilizatie europeana. Convetuirea triburilor venite cu cele locale a pus baza unei prime sinteze, conventional numite pretracice. Indoeuropenii si-au impus limba, dar au fost asimilati de catre populatia locala. O problema discutata de catre istorici este determinarea timpului si locului acestei sinteze.

Istoricii bulgari sustin ca sinteza s-a produs in Peninsula Balcanica inca in epoca neolitica (mileniile IV-III i.Chr.). Istoricii romani scriu despre o asemenea sinteza in epoca bronzului. Ea si-a gasit expresie in cultura arheologica Monteoru (mileniul II i.Chr.) La cumpana mileniilor II-I i.Chr., odata cu inceputul epocii fierului, in spatiul Balcano-Carpatic se cristalizeaza etnia tracilor timpurii. (La est de Carpati sapaturile de la Sihleanu, Ramnicile, Holercani, Hansca; in spatiul intracarpatic -Igrita-Lapus si la sud-vest de Carpati - Suzoni, Bolde-Karaburma). 15174glk17dpv3z

Istoricii romani considera ca grupurile pretracice, constituite in regiunea actualului Banat (Romanesc si Sarbesc), s-au extins spre Vest in secolele XIV-XII i.Chr., atingand bazinul Transilvaniei si Est-Carpatic, unde au intrat in contact cu triburile culturii Noua. in Transilvania, in afara de cultura Noua, erau prezente si alte culturi locale - Wieltemberg, Otomani etc. in urma contactelor dintre diferite triburi s-au format tracii timpurii. Acest proces are loc in perioada trecerii de la epoca bronzului la cea a fierului. Epoca fierului se imparte in doua faze (varste). Prima faza a fierului, raspandita la tracii timpurii, era numita Hallstattul tracic (dupa o localitate din Austria) si cuprinde perioada anilor 1200-650/600 i.Chr. O a doua faza a epocii fierului, numita Latene (dupa o plaja a unui lac din Elvetia), va cuprinde perioada 650/600 i.Chr. -105 d.Chr.

La prima varsta a fierului s-a produs procesul de individualizare si consolidare a lumii tracice, care popula spatiul de la Marea Egee si peninsula Anatolica-la Sud, si pana la raul Nipru - la Nord; de la Tisa Superioara - la Vest, pana la Marea Neagra -la Est.

Sapaturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos la iveala multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la Dunare, la Babadag (in Dobrogea), Cozia (in Muntenia), Saharna-Solonceni (Republica Moldova), Cernolesc (la est de Nistru) etc.), care prezinta un ansamblu de culturi inrudite ale hallstattului tracic timpuriu, toate apartinind lumii tracice.

Triburile tracilor. Tracii au fost atestati pentru prima data in izvoare scrise in poemele lui Homer "Iliada" si "Odiseea". Tot aici apare si denumirea teritoriului locuit de acestia - Trada (secolul al XIII i.Chr.) lp174g5117dppv

Istoricul Herodot (484-425 i.Chr.) afirma ca ""Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, dupa cel al inziloi". Numarul triburilor lor depasea cifra de o suta. Acelasi autor afirma ca "daca ar avea un singur conducator sau daca tracii s-ar intelege intre ei, neamul lor ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decat toate neamurile".

La cumpana mileniilor II-I i.Chr. tracii inregistreaza o maxima extindere teritoriala, cea mentionata mai sus. Spatiul imens ocupat de ei a favorizat aparitia diferentierii lor lingvistice si culturale. Ca urmare, pe parcursul primei jumatati a mileniului I i.Chr. tracii timpurii s-au divizat in cei situati la sud de Muntii Balcani (Haemus) - tracii de sud (meridionali) si cei de la nord de acesti munti-tracii de nord (septentrionali).

La sud de Balcani autorii antici au mentionat urmatoarele triburi: odrisii, briantii, coralii, crestonii, crobizii, moesii, tribalii, besii etc.

Dintre triburile balcanice o organizatie statala au reusit sa formeze odrisii. Regatul lor a fost intemeiat de Terves I (470-440 i.Chr.), urmat apoi de regele Sitalkos (440-424 I.Chr.). Istoricul grec Tucidide (460-398 I.Chr.) scria ca "intemeierea regatului odrid a creat o forta care nu era intrecuta decat de sciti". Regatul dispunea de 150.000 de luptatori, dintre care o treime erau calareti.

La nord de Balcani locuiau getii (pe ambele maluri ale Dunarii), daci (in zona intermontana a Carpatilor), costobocii (nordul Transilvaniei), tiragetii (la gurele Nistrului), carpizii (in centrul si nordul Moldovei), agatarsii (in Transilvania si Podisul Moldovenesc) s.a.

La mijlocul mileniului I i.Chr. in viata tracilor de nord se produc schimbari esentiale cu caracter economic, politic si cultural, generate de factori interni, precum si de influenta civilizatiei eline, a tracilor de sud si a scitilor.

in procesul de consolidare a tracilor de nord un rol deosebit le-a revenit getilor, care locuiau pe teritoriul dintre Balcani, Bug, Muntii Carpati si Marea Neagra. In acest spatiu au fost descoperite 345 de monumente ce le apartineau, majoritatea carora (242) erau situate la Est de Carpati.

Getii locuiau in cetati fortificate si aparate de maluri abrupte sau dealuri stancoase. in Codrii Orheiului asemenea cetati erau situate la Butuceni, Furceni, Mascarauti, Scoc, Potarca etc. Cetatea de la Butuceni apare la intersectia secolelor X-

IX i.Chr. in secolele IV-II devine una din cele mai puternice fortposturi militare, fiind, posibil, centrul unei formatiuni politice.

Prima mentiune cu caracter istoric despre geti provine de la "parintele istoriei" Herodot. in relatarile sale despre campania imparatului persan Darius impotriva scitilor (anul 514 i.Chr.) el scrie despre rezistenta opusa de geti armatei persane. Aceasta impotrivire a avut consecinte grele - getii "au fost robiti pe data, macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci".

Pe masura intrarii getilor in sfera de interese a lumii grecesti, numarul informatiilor despre ei creste. Legaturi de durata dintre geti si greci s-au stabilit odata cu crearea coloniilor grecesti in bazinul Marii Negre. Pe malul dobrogean, in secolul al. VII-lea. i.Chr. sunt create coloniile Tomis, Histria, Callatis (Mangalia) s.a. in secolul al Vl-lea i.Chr. la gurile Bugului de sud apare colonia Olbia, iar la limanul Nistrului-colonia Tira. De tot in bazinul pontic au fost create circa 90 de colonii.

Coloniile au adus o civilizatie superioara celei bastinase, cea ce a accelerat progresul populatiei getice, in secolele IV-III i.Chr. la ei incepe procesul de constituire a uniunilor de triburi, apoi a unor structuri militare si politice, predecesoare formarii statului (vezi capitolul 2).

Limba tracilor. Limba traca se inrudea cu alte limbi indoeuropene: sancrita, iraniana, balta veche, ilirica, idiomurile slave. Toate aceste limbi formau grupul satem al limbilor indoeuropene (un alt grup - kentum-formau limbile: greaca, latina, celta,

germana).

Sunt foarte putine date istorice despre limba tracilor. Versurile lui Ovidiu scrise in limba getica la Tomis (anii 8-17 d.Chr.) nu s-au pastrat. O inscriptie in limba traca a fost descoperita in 1912 la Ezerovo in Bulgaria. Inscriptia era scrisa cu caractere grecesti. Despre limba tracilor se poate judeca si dupa numele proprii toponimice, dupa denumirea ierburilor de leac care s-au pastrat in izvoare istorice.

Stabilirea unei limbi comune pe intreg spatiul locuit de traci prezenta o forma a unitatii lor etnice.

Divizarea tracilor in doua grupuri mari - de nord si de sud a stimulat diferentierea lor lingvistica. Unii cercetatori sunt de parerea ca este vorba de doua dialecte, iar altii, - de doua limbi diferite. Ultimii invoca argumentul ca la tracii de nord denumirile cetatilor se terminau cu sufixul -"dava", iar la cei de sud - cu "para", insa dupa cum relata scriitorul antic Strabon, toti tracii vorbeau aceeasi limba, cu mici diferente, de unde se impune concluzia ca limba unica a tracilor avea doua dialecte.

Ocupatiile si modul de viata. Tipul principal de asezare a tracilor era satul, alcatuit dintr-un numar restrans de locuinte. Casele construite la suprafata aveau pereti din barne, impletite cu nuiele si unse cu lut. Mai rar se foloseau locuinte sub forma de colibi si bordee. Multe localitati erau amplasate pe locuri inalte, fiind inconjurate cu santuri umplute cu apa. Localitatile intarite serveau drept resedinte ale capeteniilor de triburi (asemenea resedinte erau la Butuceni (Orhei), Racatau (Bacau), Otomani (Bihor), Sarata Monteoru, Babadag etc.)

Tracii, conform izvoarelor istorice, si mai ales conform imaginilor de pe Columna lui Traian si Tropeaum Traiani (din Dobrogea), erau oameni de statura potrivita, puternici, aveau un termperament aprins, erau luptatori experimentati in multe conflicte militare. Mediul natural in care traiau si modul de viata care il duceau le asigurau o viata lunga. Ei se imbracau in camasi lungi incinse cu brae, purtau pantaloni (itari) din canepa sau in, dar iarna cojoace. Persoanele din mediul aristocratiei tribale (numiti tarabostes sau, in latina, "pileati") purtau pe cap caciuli de postav, pe cand oamenii de rand (numiti comati sau, in latina, "capillati") erau cu capul descoperit, iar la necesitate il acopereau cu o gluga. Femeile purtau camesi cu maniei croite din materialul intreg, catrinte (fuste), iar pe cap o basma. Acest port se aseamana cu portul national al taranilor romani de astazi din zona de munte.

Tribul era forma principala de convetuire a tracilor. Fiecare trib avea un teritoriu propriu. Conducatorii razboinici si slujitorii cultelor religioase (sacerdoti!) aveau un rol deosebit in organizarea tribului. Posibil ca pe langa conducatorul tribului exista un sfat al batranilor, reprezentanti ai aristocratiei tribale. Aceasta parte activa a membrilor comunitatii capata posibilitate de a acumula bunuri materiale, ceea ce va duce la o stratificare sociala.

Ocupatiile tracilor au progresat in continuu, avand la baza agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile. Agricultura primitiva se practica cu brazdarul din lemn sau corn de cerb. in secolul al V-lea I.Chr, in agricultura se generalizeaza unelte de fier. in secolul al II-lea i.Chr. tracii de nord au preluat de la tracii de sud brazdarul de fier. O ocupatie de baza era si cresterea animalelor. Spre sfarsitul mileniului al II-lea i.Chr. tracii foloseau calul domestic in activitatea gospodareasca si militara. Dintre mestesuguri cele mai importante era metalurgia (prelucrarea bronzului, apoi a fierului, a metalelor pretioase) si ceramica, in prima jumatate a mileniului I i.Chr. tracii au preluat roata olarului, probabil de la greci.

Arta si credintele tracilor. Arta tracilor si-a gasit intruchiparea in ornamentarea ceramicii, in figuri zoomorfe si antropomorfe din lut ars, in podoabe de bronz, aur, argint, decoruri pe unele arme. Aceste opere marturisesc despre un gust frumos si o tendinta de a reda cu multa fidelitate realitatea. Influentele externe (grecesti, scitice etc.) se imbina armonios cu elementele locale.

Decorul in forma de cerc de pe vase si arme denota atasamentul tracilor fata de cultul Soarelui. Credinta lor era politeista (mai multi zei). Zeul suprem era Zalmoxis (dupa Herodot) sau Zamolxis (dupa Strabon). Herodot scrie si despre zeul Gebeleizis, zeul soarelui. In opinia unor istorici acesta a fost initial numele zeului suprem al dacilor, care apoi a fost inlocuit cu Zamolxis.

Autorii antici scriu ca tracii credeau in nemurire. Se credea ca cel decedat pleaca la Zamolxis. La fiecare 4-5 ani tracii trimiteau zeului suprem un sol, sacrificand cu acest scop pe un membru de vaza al tribului (prin aruncarea peste suliti ridicate in sus). Tracii practicau atat incinerarea (arderea), cat si inhumarea (inmormantarea) celor decedati, in mileniul I i.Chr. predomina incinerarea.

Unitatea etno-culturala a geto-dacilor. La sfarsitul mileniului I I.Chr, izvoarele istorice tot mai des ii pomenesc de rand cu getii si pe daci. Pentru prima data ei sunt mentionati de Caesar in lucrarea "De bello galico", la mijlocul secolului I i.Chr. in istoriografia moderna pentru denumirea tuturor triburilor nord-dunarene este folosita denumirea de geto-daci. Aceasta denumire tine cont de diferentierea regionala a triburilor, deoarece getii locuiau in regiunea de ses de la sud si est de Carpati si pe ambele maluri ale Dunarii de jos, iar dacii-in regiunea intermontana din Carpati Pe de alta parte aceasta denumire exprima unitatea etno-lingvistica si culturala a acestor triburi. Se presupune ca denumirea "dacii" provine de la daos-"lup" in limba inrudita a frigienilor. Despre aceasta par sa marturiseasca stindardele dace de pe Columna lui Traian, care erau prezentate in forma de balaur cu cap de Iun in unele izvoare se folosea denumirea de geti pentru daci de catre greci si de daci pentru geti (de catre romani. Deci, scriitorii greci si romani au folosit aceste denumiri pentru triburi sau uniuni tribale care etnic nu se deosebeau si vorbeau in aceeasi limba.''

” Acum citeva zile am aflat, ca hiperboreenii, au avut sediul in Carpati. In curbura Carpatilor. Si au format citeva zeci de procente din populatia mondiala. Deci nu e minciuna ca populatia carpatina, a avut rol de civilizare.”

Alãturi de Dunãre si Marea Neagra, Carpaþii - "Corona Montium" - constituie elementul geografic fundamental pentru definirea teritoriala a statului roman. Însuºi numele acestor munþi deriva de la numerosul ºi puternicul popor liber geto-dacic al carpilor: Karpathos-Horos, conform primelor informaþii istorice greceºti. Carpaþii Româneºti aparþin sistemului muntos alpino – carpato - himalaian, ce cuprinde aria intercontinentala a Euroasiei. Lanþul carpatic începe la nord de Bratislava ºi ajunge pânã la râul Timok, în Iugoslavia, constituind o prelungire a Alpilor. Lungimea Carpaþilor o depãºeºte pe cea a Alpilor, înãlþimea lor fiind însã mai mica. Carpaþii se împart în mai multe grupe: Carpaþii Occidentali, Pãduroºi, Orientali si Meridionali, extinzându-se pe teritoriile Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ucrainei ºi României. Carpaþii Româneºti înconjoarã bazinul transilvãnean dinspre nord, est, sud ºi vest, asemenea unui zid ocrotitor, fiind numiþi, pe bunã dreptate, "coloana vertebralã" a spaþiului mioritic.
Carpaþii sunt contemporani cu Alpii, dar mult mai puþin înalþi (doar câteva vârfuri, din Carpaþii Meridionali, depãºesc 2 500 m). Trecãtorile prin munþi au asigurat din totdeauna legãturile dintre marile regiuni isto¬rice. Puþine sunt chiar pe la baza muntelui: pe valea Oltului se trece uºor din Transilvania în Oltenia ºi Muntenia, prima „ºosea" pe aici fiind construitã de români.
Alte trecãtori sunt pe la 1 000 m (Predeal) sau chiar mai înalte (Prislop, în Carpaþii Orientali, la peste 1 400 m). în general drumuri mai grele erau între Moldova ºi Transilvania ºi Maramureº, cu pãsuri înalte.
Dacã numãrul de trecãtori, de vale sau de culme, s-a dovedit a fi suficient pentru circulaþia oamenilor din toate timpurile, forma curioasã a Carpaþilor nu poate fi trecutã cu vederea, nici urmãrile sale geopolitice. Carpaþii nu mãrginesc o regiune anume ºi nici nu despart bazinele unor fluvii (râurile izvorâte de pe orice laturã a lor ajung, toate, în Dunãre). Provinciile româneºti situate în afara Carpaþilor sunt cu atât mai deschise ºi mai penetrabile dinspre zonele vecine (geografic ºi istoric) pusta maghiarã, stepa ruseascã cu cât se depãrteazã de munþi. Numai Transilvania istoricã e înconjuratã de munþi (ºi, în mãsura în care aceºtia erau împãduriþi, ea era cu adevãrat „þara de dincolo de pãduri"). Deci numai în Transilvania o mare depresiune geograficã, cu adãpostul ei natural e dublatã de un adãpost ori bazin istoric delimitat printr-un lanþ muntos. La scara întregului teritoriu românesc aºezarea Carpaþilor nu face decât sã-1 taie; muntele care ar trebui sã despartã pe români de alte neamuri, ca o graniþã naturalã (A.D. Xenopol, dupã teoria lui O. Barot), nu face decât sã-i despartã pe români în mai multe provincii istorice. Deºi Carpaþii au traversat regiuni locuite de acelaºi popor, cu o culturã unitarã, diferenþierile marcate de lanþul muntos fiind minime, totuºi dispunerea munþilor n-a fost fãrã urmãri însemnate în istoria politicã ºi statalã a românilor în Evul Mediu; chia". În antichitate vedem un anumit rol al Carpaþilor în repartizarea teritoriilor diferitelor provincii dacice ale Imperiului Roman.
O descccoperire de ultima orã…într-o peșterã a fost descoperit faptul cã apa caldã este tot o invenție, româneascã, ce dateazã di anul 8000 înaintea erei noastre….

sunt un tip timid,nu vrei sã mã cunoști,fromoaso! Au încercat toate nevestele mele dar....

,,Civilizatii dacice : Pelasgii, pãrinþii geto-dacilor



În perioada 2.700-1.700 î. H., în spaþiul carpato-danubian are loc etnogeneza popoarelor vest-europene, care ºi-au tras rãdãcinile din populaþia autohtonã. Aceastã populaþie autohtonã a rãmas cunoscutã în miturile scriitorilor antici sub numele de pelasgi, având ca cei mai veritabili urmaºi în Occident pe bascii de astãzi, în Spania, unde a fost creatã cetatea pelasgã Uxama. Miturile elene îi considerau pe aceºti pelasgi ca fiind „dioi” (divini) ºi „primii locuitori ai pãmântului”.

Herodot, în vestita sa lucrare Istorii, spune cã pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei ºi Italiei, aparþinând rasei europene. Erau veniþi din nordul Dunãrii. Felix Colson afirmã cã: „toþi dacii erau pelasgi”. În plus, numele Ion, care era pãrintele eponim al pelasgilor se regãseºte numai la daco-români ºi la basci.
Crearea Imperiului Pelasg a avut loc dupã glaciaþiunea Wurm, N. Densuºeanu afirmând cã pe la anul 6.000 î. H. Acest mare imperiu avea centrul administrativ, politic, religios în regiunea Munþilor Carpaþi, probabil cu precãdere în Ardeal ºi avea o vastã întindere: Europa, Nordul Africii ºi o parte din Asia.
Pelasgii sunt descriºi în lucrãrile a numeroºi autori antici, dintre care amintim pe Homer, Herodot, Hesiod, Pausanias, Diodor din Sicilia, Eschil, Apollodor. Pentru toþi aceºti autori pelasgii erau un popor ales, descendenþi din vechii atlanþi, care aveau preocupãri ºi purtãri înalte, regii lor fiind consideraþi zei.
Pelasgii au migrat din aceste zone foarte bogate ºi propice dezvoltãrii ºi sporului demografic, populând Europa, ajungând în Nordul Africii, în Asia Micã ºi chiar în India, prin Rama.
Vasile Lovinescu redã o mãrturie de o valoare excepþionalã în aceastã direcþie: un domn educat din perioada interbelicã, dorind sã convingã un þãran bãtrân cã svastica este un semn strãin, importat din afarã (se ºtie cã nemþii l-au preluat în propoganda lor de la hinduºi), a primit replica urmãtoare: Ba nu, e de aici, îl avem de pe vremea uriaºilor. În textele grecilor antici se vorbeºte despre titani sau uriaºi care trãiau în Þara Zeilor (identificatã cu þinutul carpato-dunãran) ºi, mai mult, cercetãtorii au descoperit în zilele noastre schelete de oameni care mãsurau între 2 ºi 4 metri. Acest mister nu a fost elucidat pâna acum ºi bineînþeles cã nu a fost dat publicitãþii.
Nu intrãm acum în amãnunte pentru a dovedi contrariul a ceea ce afirmã istoricii oficiali (care ne „învaþã” cã suntem în primul rând urmaºii romanilor, ca ne datorãm lor limba ºi civilizaþia actualã) pentru cã ne-am extinde prea mult, dar existã în aceastã direcþie dovezi, ºi chiar numeroase.
Pelasgii aveau o limbã comunã, unicã, o limbã prelatinã, aºa-zisa protolatina. Grecii afirmau, la venirea lor în europa, cã pelasgii vorbeau o limbã barbarã, diferitã de a lor. Quintilian aminteºte cã, dacã se adaugã la cuvintele latine, ori, se lãsau pe dinafarã unele litere sau silabe, se obþinea vorbirea barbarã. Dupã unii autori, limba barbarã avea carcterul unei limbi latine vulgare sau rustice. Romanii înºiºi erau etichetaþi de cãtre greci ca vorbitori de limbã barbarã. Poetul Ovidiu ºi-a compus ultimele versuri apelând la latina barbarã a geþilor, atît de apropiatã de latina literarã ºi a afirmat cã el însuºi a devenit un poet get. Pe Columna lui Traian, dialogul dintre solii daci ºi împãrat se face fãrã translatori, în deplinã înþelegere. ªi nu putem crede cã „dacii cei mândri ºi nemuritori” s-au servit de latina împãratului.
Dar, cel mai important argument este acela cã romanii nu au reuºit sã-i romanizeze pe daci în 165 de ani, la fel cum nu au reuºit sã-i romanizeze nici pe greci în 600 de ani, pe egipteni în 400, pe evrei în 300, pe maltezi în 1000 de ani ºi cum nu au reuºit sã creeze o limbã unitarã nici chiar în Italia, unde se vorbesc 1500 de dialecte. Toate limbile cu caracter latin rezultã din originea lor veche pelasgã ºi nu din romanizare.
Nicolae Densuºianu remarcã faptul cã majoritatea popoarelor civilizate din vechea Europã au împrumutat în religa lor panteonul pelasgic, pe care l-au gãsit la vechii locuitori. Cea mai arhaicã religie, dar poate ºi cea mai înaltã ºi profundã de pânã acum, o reprezintã adorarea Cerului ºi a Pãmântului. Grecii personificau Cerul prin Uranus, iar Pãmântul prin Geea sau Gaia. Cerului i s-au dedicat cele mai mari înãlþimi muntoase ºi pe teritoriul Daciei ne stau mãrturie monumentele megalitice din Carpaþii Meridionali.
Originea acestei cosmogonii era consideratã în epoca clasicã a Greciei ca fiind barbarã. Herodot ne spune cã grecii au primit numele divinitãþilor, pe care egiptenii spun cã nu le cunosc, de la pelasgi. La romani, Cerul ne apare sub denumirea de Kerus sau Cerus Manus (Magnus), expresie identicã cu Megas Uranus întâlnit la Hesiod, în lucrarea sa Theogonia.
Dar cine este Uranus? Textele vechi ni-l prezintã ca pe primul monarh al marelui Imperiu Pelasg, cel dintâi om care a guvernat lumea. Acesta nu era un om obiºnuit, ci unul cu deosebite calitãþi ºi înzestrãri divine, merite pentru care oamenii l-au divinizat. Uranus i-a învãþat pe oameni sã construiascã colibe din lut. Dupã Hesiod, Uranus era fiul Geei sau, dupã alte tradiþii al Istrului. Denumirea sa înseamnã Munteanul, cel de la munte. Acest munte nu era altul decât lanþul Carpatic.
Dupã încetarea din viaþã a lui Uranus, domnia marelui Imperiu Pelasg va trece la fiul sãu, Saturn. Acesta este de asemenea unul dintre cei mai mari regi ai ginþii pelasge. Astfel în cadrul ritualurilor, care erau aceleaºi, numele lui Uranus a fost înlocuit cu Saturn. Sub domnia lui Saturn, omenirea face un progres enorm pe calea civilizaþiei. Saturn este acela, dupã cum spun tradiþiile vechi, care i-a determinat pe oameni sã pãrãseascã viaþa sãlbaticã, îi adunã în societate, le dã legi ºi i-a învãþat agricultura. El este începãtorul ºi propagatorul fericirii omeneºti. Sub imperiul lumesc al lui Saturn este identificat paradisul terestru al Bibliei, acele secole pline de abundenþã, când pe pãmânt dominau justiþia ºi buna-credinþã.
Cultul lui Saturn era rãspândit în special în nordul Istrului ºi în nordul Italiei. Saturn era la geþi acelaºi cu Zamolxis. Dupã cum ne spune Diodor din Sicilia, în antichitate, întreaga regiune nord-vesticã era consideratã ca imperiul religiei lui Saturn.
Nicolae Densuºeanu considerã Sfinxul ca o reprezentare a lui Saturn, o legãturã a omului cu Cerul. El afirmã cã munþii Carpaþi era muntele cel sfânt al pelasgilor, muntele Olimp din mitologia greacã, sau Atlas. Denumirile din Bucegi: Caraiman ºi Omul nu sunt altceva decât Cerus Manus al romanilor ºi Saturn, numit ºi Omul. De altfel, pentru antici, þinutul zeilor era zona hiperboreeanã, la nord de Istru.
Dupã cum amintea Vasile Lovinescu, nenumãrate surse antice i-au desemnat pe geto-daci ca fiind un popor hiperborean.
Eruditul poet grec Pindar (c.518-c.438) afirmase cã Apollo, dupã zidirea Troiei, s-a reîntors în patria sa de pe Istru (Dunãre), la hiperboreeni: "x nthon epeigen...es Istron elaLnon" (Olymp VIII, 47).
În secolul al treilea, înainte de era creºtinã, Apollonius din Rhodos arãtase în Argonautica cã hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei.
Vergilius Maro (70-19), vestitul autor al Eneidei scria despre Orfeu: "Singuratec, cutreiera gheþurile hiperboreene ºi Tanais (Donul) acoperit de gheþuri, ºi câmpiile niciodatã fãrã zãpadã, în jurul munþilor Riphei (Carpaþi).
Strabon (c.63/58 î.e.c.- 21/25 e.c.) consemna: "Primii care au descris diferitele pãrþi ale lumii spun cã hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagrã) ºi a Istrului" (Geografia XI,6.2).
Intr-o frumoasã epigramã, Martial (40-104) îi scria lui Marcellin: "soldat Marcellin, tu pleci acum ca sã iei pe umerii tãi cerul hiperborean ºi astrele Polului getic": "Miles, hyperboreos modo, Marcelline, triones/ Et getici tuleris sidera pigra poli" (Epigrame IX, 45). În epistole, el numeºte triumful lui Domiþian asupra dacilor: "hyperboreus triumphus" (Epistulae VIII, 78), comentând: "De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori ºi-a scãldat calul în zãpada geþilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita ºi n-a adus cu sine decât renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor" (Epistulae VIII, 50).
Clement din Alexandria (mort în jurul anului 215) îi atribuia lui Zalmoxis epitetul de hiperborean (Stromateis IV, 213).
Macrobiu (activ c.400) amintea de "regiunile udate de Don ºi Dunãre...pe care antichitatea le numea hiperboreene": Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre geþi, Herodot, supranumit "pãrintele Istoriei", arãta: "ei sunt cei mai viteji ºi cei mai drepþi dintre traci" (Istorii IV, 93).
Revenind, Zeus era de asemenea la loc de frunte printre regii-zei ai pelasgilor, fiind fiul lui Saturn.
Dupã Saturn, odatã cu domnia lui Typhon, marele imperiu începe sã decadã ºi sã se destrame.
Hermes se spune cã a domnit în acea perioadã de început al declinului, având ca centru cultural, politic ºi spiritual tot regiunea din nordul Istrului. În Dacia Hermes a rãmas ca Armis sau Sarmis, la sciþi Armes, la egipteni Thot ºi la fenicieni Taaut. Chiar Sarmisegetuza dupã unele opinii este reºedinþa lui Hermes. Dupã Herodot, regii din Thracia îl venerau pe Hermes ca fiind strãmoºul ºi începãtorul dinastiei lor. În tradiþiile istorice ale antichitãþii, Hermes era considerat ca întemeietorul tuturor ºtiinþelor divine ºi umane. Era privit ca izvorul cugetãrii.
Dupã domnia lui Hermes, succesiunea la tronul imperiului pelasg trece la Marte, pe care grecii îl numeau Ares. În cele mai vechi texte egiptene, Marte ne apare ca fiind domnitor peste egipt, imediat dupã Typhon ºi Horus. El a domnit, conform lui Herodot ºi peste Scyþia. El era considerat ca un rege vechi naþional al geþilor ºi dacilor. Reºedinþa lui se aflã în munþii geþilor ºi este, conform lui Virgilius, protectorul câmpiilor getice. Iordanes scrie cã geþii era aºa renumiþi încât se spune cã Marte, zeul rãzboiului se nãscuse la ei. La Homer, Marte este numit „ducele oamenilor celor drepþi”, iar oamenii cei mai drepþi ai antichitãþii au fost geþii, identificaþi cu hyperboreii. Despre Marte se spune cã i-a învãþat pe oameni sã fabrice arme din metal, cã a înfiinþat oºti armate ºi i-a învãþat tehnici de luptã.
Dupã Marte urmeazã la tron Hercule. La Herodot, Hercule apare ca fiind pãrintele lui Agathyrsus, care domnise peste þinuturile de lângã Mureº ºi a lui Scythes, întemeietorul dinastiei Scyþilor. Armele sale obiºnuite erau cele din vechea Dacie: arcul, paloºul ºi mãciuca (buzduganul).
Dupã Hercule, figureazã în listele egiptene Apollo ca domnitor al pelasgilor. Ca origine, Apollo era hyperboreu de la nord de Istru ºi Diana, sora sa, ne spune poetul Pindar cã petrecea în þara de la Istru. Templul cel renumit al lui Apollo Hyperboreul se aflã în insula cea sfântã de la gurile Dunãrii, Leuce, astãzi numitã Insula ªerpilor. Apollo era adorat cu deosebitã onoare în toate regiunile Pontului Euxin. Apollo, ca divinitate a soarelui este reprezentat adeseori pe monedele naþionale ale dacilor cu numele Aplus ºi Lucu. Existã în Dacia ºi oraºul Apullum, închinat lui.
Durata Imperiului pelasg condus de regii-zei este consideratã ca fiind de aproximativ 1500 de ani.
Iatã cum toate divinitãþile gãsite în mitologiile popoarelor antice îºi au originea în aceste meleaguri, tradiþia lor fiind continuatã de cãtre geto-daci, transmiþându-se pânã la noi în colinde ºi tradiþiile pãstrate în teritoriile româneºti. La geþi vom gãsi o spiritualitate nealteratã, remarcându-se ulterior doar anumite tendinþe care amintesc de epoca decadenþei care va urma. Una dintre acestea unii cercetãtori considerã cã era sacrificiul uman, introdus mai târziu în tradiþia geþilor.


Notã:
Acestea sunt materiale de la o conferinþã mai veche. Sunt preluãri din mai multe cãrþi, puse într-o formã proprie. Principalele lucrãri din care s-au preluat date sunt:
Nicolae Densuºeanu, "Dacia Preistoricã"; Vasile Lovinescu, "Dacia Hiperboreeanã"; Eugen Delcea ºi Paul Lazãr Tonciulescu, "Secretele Terrei - Istoria începe în Carpaþi, vol. I""

din revista Zamolsis''

Ar cam trebui sa trecem mai sus de suzeta.....

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Nimeni nu poate contesta,adevarul istoric,acela ca leaganul civilizatiei porneste din stravechea Dacie.La fel ,nimeni nu poate contesta,ca jegul dobindit de Europa de vest ,in ultimele 6 decenii ,a fost curatat de catre urmasii dacilor dupa 1989,cind au emigrat in masa prin Italia,Germania,Franta etc.(exceptind tziganii)

Romanii ,trebuiesc sa inteleaga ca sunt pe cont propriu,iar politicienii traiesc din contributiile ,taxele si impozitele platite de romani. Mergeti la vot si holbati bine ochii pe cine puneti stampila,nu va hazardati ! Revoluționari,eliminați din rindul vostru impostorii,asa cum a fost și BLAGA care deținea Certificat de revoluționat ilegal.

,,In inima Ardealului, intr-o zona cu aparenta atemporala, se gaseste, probabil, cel mai misterios loc din Romania. Multa cerneala a curs pe margine subiectului padurii Hoia-Baciu, la fel cum multi pasi ai curiosilor au strabatut aceasta poarta intre lumi, in speranta surprinderii unei farame de paranormal. Unii dintre ei au avut intr-adevar parte de experiente inexplicabile care provoaca fiori reci chiar si celor curajosi. Cercetatorii nu au incotro si ridica neputinciosi din umeri, lasand loc liber celor mai diverse speculatii care inflacareaza imaginatia amatorilor de fenomene paranormale.

Avertismente din vremea stramosilor

Padurea Hoia-Baciu, este cu siguranta cea mai faimoasa locatie din Romania, unde au fost investigate si analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Zona in sine a devenit cu adevarat celebra pe mapamond de abia in anul 1968, cu toate ca localnicii stiau de existenta sa inca din cele mai vechi timpuri, ferindu-se de ea ca de un loc rau, unde se intampla lucruri peste puterea de intelegere a omului obisnuit. Toti stiau din mosi stramosi ca odata intrati printre copacii al caror fosnet venea parca din alta lume, toate spaimele subconstientului uman, prind brusc viata si apar in calea celui indeajuns de nesabuit incat sa se aventureze in acest loc . Din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul padurii de la Hoia-Baciu au observat pe propria piele ca odata ce au intrat in padure pentru a taia lemne, a cosi iarba pentru animale sau a culege fructe de padure sau ciuperci, ceva straniu se intampla cu absolut oricare dintre ei.



Inca de la primii pasi printre copaci, satenii se pomeneau asaltati de stari inexplicabile de greata, anxietate, senzatii de voma, dureri de cap si chiar arsuri aparute pe piele. Multa vreme, padurea Baciu din vestul orasului Cluj-Napoca a ramas un subiect tabu, oamenii temandu-se sa aduca vorba despre un loc pe care in sinea lor il credeau cazut sub un blestem greu, sau mai rau, insasi salas al Necuratului. Cel care a intreprins o adevarata munca de pionierat la aceea vreme in studiul fenomenelor paranormale din padurea de stejari, a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993).

Profesorul Sift a fost atras de faima padurii Baciu, intrigat fiind de povestile si intamplarile incredibile pe care le auzea de la localnici. In decada anilor 1950, a intreprins numeroase calatorii in padure, observand la fiecare incursiune intre copaci, o serie de umbre ciudate care il insoteau. Fire curajoasa, nu a abandonat cercetarile, izbutind sa fotografieze"umbrele". Surprizele si-au facut aparitia inca de la developarea cadrelor fotografice pe care se puteau observa, pe langa"umbrele" in cauza, multe alte forme, lumini si siluete pe care ochiul uman nu le putea vedea. Cercetarile lui Sift au continuat pana in pragul anilor 1960, cand tot mai multi cercetatori romani i-au preluat studiile si aveau sa fie atrasi de explorarea padurii Baciu.

OZN-uri in toata puterea cuvantului

Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea in varsta de 45 de ani, ignorand avertismentele satenilor, se afla in padurea Baciu pentru a petrece un sfarsit de sapatamana departe de stresul orasului. Impreuna cu el se aflau la acea data prietena sa, Zamfira Matea si alti doi prieteni de familie care au dorit sa-si pastreze anonimatul. In preajma orei 13.00, pe cand se afla in cautarea unor lemne pentru foc, Emil Barnea s-a pomenit brusc strigat de prieteni. Intors in poiana, alaturi de prietenii sai, Emil Barnea a apucat sa vada ceea ce parea un OZN care survola la viteza mica padurea Baciu, fara sa scoata niciun sunet. Straniul aparat zburator a inceput sa straluceasca brusc, facand in aer o manevra de rastunare. Fara veste, OZN-ul a accelerat spre cer intr-o directie usor oblica. Urmarindu-l prin vizorul aparatului foto, Emil Barnea a reusit sa-l mai surpinda in trei cadre. Dupa developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialistii internationali ai fenomenologiei OZN aveau sa clasifice drept " cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat in Romania si fara indoiala, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodata in lume".



Pana la acest moment, Emil Barnea intrase deja in contact cu Florin Gheorghita si Ion Hobana, probabil cei mai prestigiosi ufologi romani, care i-au confirmat autenticitatea fotografiilor. Dupa ce fotografiile au trecut si de "filtrul" autoritatilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agentia nationala de presa, si facute publice inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea sa atinga noi culmi in decursul anului 1977 cand au fost prezentate de cate profesorul C.S. Vonkeviziczky in cadrul Congresului International de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cartile si revistele din lumea intreaga, care vizeaza cazuistica OZN.

Padurea Baciu continua sa fascineze, in special datorita relatarilor martorilor oculari care declarau ca se pot observa fenomene in cele mai stranii precum senzatii fizice inexplicabile, observatii de lumini de forme si culori diverse, umbre ciudate, voci si chipuri umane. Zona devine in scurt timp celebra printre specialistii in paranormal si ezoterism din intreaga lume, echipe intregi de cercetatori reputati din Germania, Franta, Statele Unite si Ungaria vizitand padurea Baciu in plina perioada comunista, si reusind sa prinda pe pelicula inexplicabilul de langa noi…

Cu paranormalul la fotografiat…

Odata intrat in padurea Baciu, ai senzatia foarte accentuata ca esti privit, ca de undeva din spatele fiecarui copac, mii de fiinte nevazute te privesc atent ca pe unul care a nimerit pe taramul lor. Aceasta senzatie este prezenta la toti cei care au pasit pragul straniei paduri. Vanatori, turisti, oficialitati, cercetatori, copii, persoane cu capacitate paranormala sau simpli curiosi. Cercetatorul Adrian Patrut din Cluj-Napoca si-a dedicat o buna parte din viata studierii si investigarii fenomenologiei paranormale din padure, fiind in prezent considerat cea mai autorizata persoana in ceea ce priveste misterele padurii Baciu.
Conform materialelor stranse de Adrian Patrut in zeci de ani de observatii, aparitiile fac parte dintr-un spectru larg al manifestarilor paranormale, ceea ce face dificila incadrarea lor intr-un singur subgen sau capitol al fenomenologiei necunoscutului.

In primul rand, padurea Baciu este faimoasa pentru aparitiile sale. Structuri imateriale sau materiale de forme diverse apar in fata ochilor curiosilor, fie ca este noapte sau miezul zilei. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate insa de aparatele de filmat sau fotografiat. Unii ezoteristi considera ca sunt nimic altceva decat reprezentatiile spiritelor care populeaza universurile paralele. Urmeaza la rand anomaliile magnetice, fluctuatiile campului electromagnetic, emisiile infrasunet. Printre cele mai socante manifestari, se numara si urmele fara explicatie care apar pe pamant, zapada sau iarba, direct sub ochii privitorilor. Nici lumea vie nu a scapat neafectata de misterele padurii, efectele biologice manifestandu-se asupra plantelor si vegetatiei care prezinta forme de deshidratare, arsuri si necroze ale tulpinilor si frunzelor din anumite zone ale padurii.



Oamenii care trec accidental prin dreptul zonelor active (considerate de initiati ca fiind adevarate porti de trecere in alte planuri) se pomenesc cu arsuri de piele, roseata, iritatii, dureri de cap, senzatie amplificata de sete, anxietate, stari de lesin. Cele mai tipice aparitii sunt cele care se profileaza pe cerul de deasupra padurii. Din senin, apar pe cer, in zbor, figuri geometrice sub forma de piramide, sfere, cilindri, conuri, cuburi. Aceste forme geometrice care nu ar avea ce cauta pe cer in mod obisnuit, au fost fotografiate si filmate de sute de ori. Cele mai spectaculare sunt cele cu forma de OZN, pre-OZN sau qvasi-OZN. Padurea este celebra si datorita faptului ca intre hotarele sale, OZN-urile invizibile pentru ochiul uman, dar care pot fi fotografiate, sunt mai numeroase decat OZN-urile vizibile cu ochiul liber.

Nicaieri pe Terra nu a mai fost identificata o locatie cu aceste caracteristici. Aparitiile care produc cele mai mai mari temeri curiosilor sunt cele umanoide. Pare ca peste tot in padure exista capete umane care pandesc din invizibil. La fel ca in cazul OZN-urilor, marea lor majoritatea au fost observate in fotografii. Multi turisti care faceau poze de familie au cazut prada groazei cand le-au developat si au observat ca nu erau singuri in padure, zeci de capete inghesuindu-se uneori in fotografii. Pentru un plus de macabru, au fost identificate in fotografii inclusiv figuri ale unor persoane decedate…Un alt aspect care merita mentionat, este cel legat de starile tranzitorii intre radiatiile gama si beta, amplificate de distorsiunile magnetice asociate deseori cu aparitia unor siluete umanoide translucide, de culoare alba.

Poarta spre alte lumi

In anul 1993, cercetatorul Adrian Patrut a identificat in padurea Baciu o zona aparte pe care a denumit-o "Punctul 3 social activ". Zona cu pricina pare a fi centrul de maxima activitate pentru fenomenele paranormale observate in inima Ardealului. Cercetarile de pana in prezent au dus la stabilirea urmatoarelor concluzii :

Fenomenele din padurea Hoia-Baciu sunt in mod general discrete dar continue in timp.
Padurea in sine, ofera mai multe date cercetatorilor decat amatorilor de spiritism.
Fenomenele sunt in mod clar evidente, fiind necontestate chiar si de cei mai sceptici oameni de stiinta.
Se pare ca exista o legatura intre prezenta in padure a persoanelor cu capacitate de medium si aparitia fenomenelor misterioase.
Frecventa fenomenelor paranormale este una fluctuanta, cauzele fluctuatiilor nefiind descoperite in totalitate. Exista, de asemenea, un consens general in randul specialistilor in parapsihologie, conform caruia Padurea Hoia-Baciu este o "poarta" interdimensionala prin care spiritele, fie ele ale celor decedati recent sau inca neincarnati, pot intra in dimensiunea material-fizica a planetei Terra. Initiatii in stiintele ezoterice sustin insa ca Padurea Hoia-Baciu ar fi un portal intre planul astral si cel teluric, zona intermediara similara cumva Purgatoriului lui Dante, unde sufletele decedatilor adasta timp de 40 de zile, in care li se hotaraste soarta si le se judeca faptele…

Fenomenele inregistrate in padurea Baciu nu sunt singulare pe mapamond. Harta locurilor de pe Terra care contin zone cu fenomene asemanatoare, cuprinde si Desertul Mojave si Gloful Breeze din Statele Unite, La Spezia-Arenzano din Italia, Valea Hessdalen din Norvegia, Belo Horizonte din Brazilia, Muntele Kailasa din Tibet. Cu toate acestea, padurea Hoia-Baciu este considerata de toti marii parapsihologi , drept cel mai important areal al manifestarii fenomenelor parapsihologice de pe intreaga planeta.''