Login · Inregistrare
Acceseaza wall-street.ro/sati pentru a vedea Topul Siteurilor din Romania.

back to top ∧

Info
x
info
 
 
OK


 
Info
x
info
 
 
 

Romania leaganul civilizatiei europene!

 


 
Voteaza:
 
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> Sari la pagina:
 
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 09:35

CODEX ROHONCZI - o carte veche de 1.000 de ani, care răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoșilor noștRI
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puține se știau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos în sus. Vorbește despre vlahi și regatul lor. Mulți au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

Scriere secretă
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Și eu am încercat". Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. M-am gândit că seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moștenite de la daci. "Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii și cântece ale vlahilor
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. "Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"
Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viață, tăciunele Șarpelui, puternic veghetor,/
Înșelator, să nu primești a te uni/
Cu prorocirile Șarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/
Mergeți vioi, jurați pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate și cu convingere!/
Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!"


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
949 mesaje
Membru din: 4/05/2010
Oras: Oradea

Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 09:36

bre domnu', esti mai interesant cand fluieri


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
9751 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 12:35

Viorica MIHAI-ENĂCHIUC (1938). Membră UNESCO din 1963. Istoric al culturii, arheolog, editor; opera importantă în cercetarea istoriei culturale, limbii și istoriei sociale a românilor în „mileniul mut“. Cărți reprezentative: „Codexul Rohonczi“ – studii literare, decodificare și traducere – lingvistică; „Scrieri literare în sec. XI și XII“ – studii de istorie a literaturii române – etnologie; „Scrieri din epoca bronzului și până în sec. IV e.n. în Geto-Dacia“ – studii de tracologie – istorie veche. Absolventă a Facultății de Filologie, secția Română-Istorie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 1963. Lucrarea de licență și-a luat-o în arheologie. Mulți ani a condus șantiere arheologice în Oltenia, Muntenia și Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu și epoca dacică. A prezentat lucrările la conferințe în țară și în străinătate: Austria, Franța, Germania, Italia, Israel. A primit burse de studiu în Italia, pe probleme de arheologie, și în Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
9751 mesaje
Membru din: 30/11/-0001
Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 12:36

De la: bad, la data 2010-06-07 09:36:59bre domnu', esti mai interesant cand fluieri



.."bre"..de ce nu-ți vezi de-ale tale ?...

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
949 mesaje
Membru din: 4/05/2010
Oras: Oradea

Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 12:52

De la: mytcor, la data 2010-06-07 12:36:04
De la: bad, la data 2010-06-07 09:36:59bre domnu', esti mai interesant cand fluieri



.."bre"..de ce nu-ți vezi de-ale tale ?...


iac'asa, mytcozazele!
e bine?


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 12:57

Pamintul romanesc ,mai vechi ...........
Cine ar crede că un an lipsit de orice distincție istorică, precum 1838, capătă o însemnătate culturală ieșită din comun? De ce? Este anul când groful Batthyany Gusztav își donează Academiei Ungare biblioteca. Până acum nimic ieșit din comun. Deși merită atrasă atenția noilor generații de bibliofili și de cititori înrăiți că pe timpuri aveau antecesorii lor, de la noi și de peste hotare, aveau, ziceam, și astfel de obicieiuri generoase și că n-ar strica, de dragul perpetuării tradiției, să li se ia urma în folosul mai puțin privilegiaților iubitori de carte, umplându-se bibliotecile publice cu scrieri valoroase, atunci când moartea ne desparte de ele. În definitiv, dacă profesorul Romano, primul traducător al lui Benjamin Franklin în limba română (pe timpul când cirilica trona încă în paginile revistelor noastre) nu și-ar fi lăsat prin adiată biblioteca Academiei Române, Biblioteca acesteia nu-și întârzia înființarea? Iar dacă și-ar fi întârziat-o nu se amâna răsărirea culturii române universal competitive, și așa mereu amânată?

Dar să lăsăm aceste întrebări să-și facă veacul în cugetele cititorilor, în așteptarea clipei când vor prinde rădăcini sănătoase și productive, și să revenim asupra pașilor noștri, la groful Batthyany Gusztav. În cadrul bibliotecii sale de dar, exista și un codex legat în piele, numărând 448 pagini, pe hârtie de 12x10 cm, având pe fiece pagină între 9 și 14 rânduri scrise, și conținând și 87 ilustrații. Numele orășelului Rohoncz, din apusul Ungariei (astăzi pe teritoriu austriac, sub denumirea: Rechnitz), unde a rămas codexul până în 1907, când a fost mutat la Budapesta, i-a împrumutat numele: "Codexul Rohonczi". Academia Ungară l-a trimis savantului german Bernhard Jülg, profesor la Universitatea din Innsbruck, pentru cercetare și identificare. Specialistul, la capătul studierii lui, trase concluzia că scrierea ce-i umplea filele nu avea absolut nici un înțeles! Recunoașteți că devine un codex atrăgător...

Analiza hârtiei folosite pentru scrierea sa conduce la presupunerea că a fost fabricată în Veneția, în anul 1530/40. E meritul filigranului, o ancoră încadrată într-un cerc, sub o stea cu șase raze, că s-a permis datarea. Dar aceasta nu înseamnă că scrierea codexului s-a realizat în acea perioadă. Se prea poate, afirmă unii, ca darul lui Batthyany Gusztav să reprezinte doar o copie tardivă, realizată pe respectiva hârtie, o copie a unui original mult mai vechi.

Cât privește suma simbolurilor grafice necunoscute folosite pentru redactarea lui, ea pare a depăși de zece ori numărul de litere ale oricărui alfabet cunoscut, căci cuprinde 150 simboluri (Jülg Bernhardt, Germania). Unele dintre acestea apar atât de rareori chiar și în text încât se bănuiește că ar fi pictograme.

Citând, "Fejerpataki Laszlo scria la 1878 că acest Codex este un fals. Nemeti Kalman a încercat o sistematizare a semnelor folosite în Codex. Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: "Se găsește in Arhivele Academiei de Știinte a Ungariei o carte extrem de secretă - Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă pe care nimeni nu a reușit s-o descifreze până acum...". Otto Gyurk (1970) crede că e vorba de o scriere care utiliza cifre."

Cât despre scenele reprezentate în miniaturi, ele au în majoritate caracter religios; unele sunt laice, altele militare. Comentatorii identifică simbolurile crucii, semilunii și svasticii decernabile în aceleași ilustrații într-adevăr fără dificultate, drept care bănuiesc că lucrările au fost puse pe hârtie într-o zonă unde cele trei religii coexistau. Vom cita câteva comentarii făcute de conaționalul nostru, savantul și eseistul basarabean Andrei Vartic, din care am preluat un fragment de lămurire și anterior: "Eroul central și celelalte personage (unele purtând aripi și chiar zburând) se închină Soarelui, Crucii, Crucii ariene și pelasgice, Semilunei, altor însemne sacre ale omenirii, își transmit potiruri și alte însemne religioase sau inițiatice, se roagă pentru oameni morți sau bolnavi, urcă pe un Munte Sfânt, trec fluvii sacre, poartă ca și Isus Cristos cruci (și chiar cununi de spini) și alte însemne religioase, sunt sacrificați sau crucificați, oficiază servicii religioase în temple polivalente." (Pentru ajutorarea cititorului întru descoperirea necunoscutului chip al celor expuse aici, trimitem la website-ul excelent, promovat de cărturarul numit, Andrei Vartic, unde curiosul va găsi multiple fațete ale codexului discutat: www.iatp.md; Dava International nr.10; Rohonczy Codex.

Limba în care a fost scris Codexul este necunoscută. S-au propus variante străvechi ale maghiarei, limbii dacilor, ale latinei vulgare, cumanei, pecenegei, fără rezultat practic. Oricum, același Andrei Vartic o susține pe cercetătoarea Viorica Enachiuc (dar se și desparte de ea), despre care urmează să vorbim. Și el recunoaște numeroase semne din scriere ca având o origine carpato-dunareană, din epoci deosebite, dar nu depășind perioada presupusei redactări a Codexului. El mai descoperă folosirea a trei tipuri de scriere în Codex: aceea fonemică, combinată cu cea silabică și cu aceea ieroglifică.

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
949 mesaje
Membru din: 4/05/2010
Oras: Oradea

Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 13:02

baaaaaaaaaai, domnu', ce le mai cunosti, bre!
Ai invatat ceva de la mytcozazel
De aici ai copiat, asa-i?

www.literaturasidetentie.ro/pictura/carte_1.php


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 7 Iunie 2010, ora 14:14

ROMÂNIA se afla asezata intr-o "vatra de civilizatie". Arcul Carpatilor a fost, din timpuri imemoriale, preistorice, un loc privilegiat pentru civilizatie. Imperiul Pelasgic si-a avut aici centrul.

Zeii pelasgici sunt cunoscuti lumii prin intermediul mitologiei elene, care i-a preluat inca din perioada arhaica. Tot din Imperiul pelasg provine modelul sacru al Sfinxului, care a fost preluat de egipteni.

Civilizatia raionanta a acestui spatiu a facut ca elementele de credinta ca si de expresie traditionala sa se regaseasca la mari distante de modelul originar. Acest fapt ne indreptateste sa ne simtim solidari cu marile civilizatii ale lumii.

Stravechea civilizatie a Europei s-a nascut deci pe meleagurile noastre.

Aceasta ne face si mândri de trecutul nostru, dar si datori fata de viitorul României si al intregii Europe. Trecutul si viitorul sunt si trebuie sa fie parti ale aceluiasi intreg.

Bogatia de exceptie a locurilor noastre, ca si natura ospitaliera au oferit spatiului carpato-danubiano-pontic argumentele suficiente pentru a fi considerat un loc binecuvântat de Dumnezeu si Istorie. Acesta este locul unde s-a descoperit prima scriere a lumii, tablitele de lut de la Tartaria fiind cunoscute acum in lumea intreaga ca prezentând o scriere cu mult anterioara scrierii sumeriene. Monumentele megalitice ce stau de straja pe pamântul nostru atesta existenta unei civilizatii stravechi cu care si noi, românii, si intreaga Europa, ne putem mândri.

Civilizatia straveche ca si pamânturile in sine au fost mostenite de numerosul neam al Tracilor, la fel de numeros precum inzii, spun izvoarele istorice. Una dintre ramurile tracilor o constituiau Dacii, cei care sunt stramosii nostri de neam si de pamânt. Dacii erau "cei mai viteji dintre traci" spune Herodot, iar Josephus Flavius spune ca sunt inruditi cu Esenienii, cei care au daruit neamului iudeu o spiritualitate inalta (comparabila cu a Dacilor) si pe insusi Isus.

Cucerirea romana a avut aici ca scop confiscarea de catre Imperiul Roman a exceptionalului tezaur material si spiritual al Daciei.

Batalia pentru "vatra civilizatiei europene" care este chiar in inima României, nu a incetat niciodata.

Valuri de navalitori, pradatori de toate neamurile au trecut peste aceste stravechi pamânturi. Si astazi inca, cetatea istorica a Daciei, Sarmisegetusa, sit unic in Europa, este devalizat de valori, vandalizat continuu intr-un efort stupid de saracire a acestui pamânt si a acestui neam de valorile sale ancestrale.

Dar bogatiile României, cele istorice si cele naturale, nu sunt numai al Românilor insisi, ci si ale Europei.

Raporteaza abuz de limbaj
rodicadriana
Avatarul lui rodicadriana
10 mesaje
Membru din: 24/09/2009
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 14:18

Bad, iti spui "bad", vrei sa fi rau, cum dracu' ai invatat sa deschizi calculatorul? E de mirare cum ai ajuns pe forumul asta, se pare ca ai alte sfere de interes. E un subiect extrem de interesant, sunt informatii pe care nu le gasesti pretutindeni, dar pentru tine e mai greu... inteleg.


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 15:17

O SPIRITUALITATE EVOLUATĂ, UNANIM RECUNOSCUTĂ
Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre geți, Herodot, supranumit "părintele Istoriei", arăta: "ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci" (Istorii IV, 93). Într-un decret dat de cetatea grecească Dionysopolis, Burebista era numit "cel dintâi și cel mai mare dintre regii Traciei". Dar, după cum vom putea constata din cele ce urmează, elogiile se refereau și la spiritualitatea lor avansată.

"Grecii recunoscuseră destul de devreme originalitatea și forța religiozității trace. Diverse tradiții localizau în Tracia sau în Frigia originea mișcării dionysiace și o mare parte a mitologiei despre Orfeu
Marija Gimbutas, cunoscut etnograf și istoric contemporan, consemnează: "România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.e.n...A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizație europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană...A fost o perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii... Trebuie ca de acum încolo să recunoaștem importanța spiritualității Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre"

ZALMOXIS
"Creațiile religioase ale tracilor și geto-dacilor par să fi împărtășit deopotrivă un destin nefericit... Cu excepția câtorva informații prețioase, comunicate de Herodot a propos de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informațiile privind religiile tracă și traco-getă sunt puțin numeroase și aproximative". Marele istoric dezvăluie unul din motive: "Ca și celții, sacerdoții și asceții traci și geto-daci nu se încredințau scrierii" (Istoria..., p.168).
Astfel, după mărturia lui Caius Iulius Caesar (contemporan cu Burebista și Deceneu), aceștia "nu permiteau consemnarea în scris a învățăturii lor, deși în celelalte treburi, de ordin public și privat, se folosesc, în general, de alfabetul grecesc" (apud O.Drâmba, Istoria culturii și civilizației, Ed. Științifică și enciclopedică, București 1984, vol.I, p.807). O altă explicație o constituie pierderea stranie a presupusei cărți a împăratului Traian despre războaiele dacice și a cărții lui Criton, medicul acestuia, ca și dispariția altor surse prețioase.
Vom vedea că informațiile ce ne-au parvenit erau nu numai sărace, dar și confuze, uneori de-a dreptul contradictorii.
În ce-l privește pe Zalmoxis (Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.) ori Zamolxis (Strabon, Lukian din Samosata, Diogenes Laertios, Herodian, Suidas, Origenes), el a fost considerat de diferiți autori: personaj istoric îndeplinind rolul de filosof (Iordanes), sacerdot (Strabon), legislator (Diodor), reformator religios, cultural și politic (Herodot, Diodor, Iordanes, Origenes), medic (Platon) sau erou civilizator (Herodot, Strabon), poate mesianic, profet (Strabon), rege (Platon, Iordanes), semizeu ori daimon (Herodot), zeu suprem sau chiar unic.
După informațiile primite de Herodot de la grecii din Hellespont și Marea Neagră, "acest Zalmoxis, fiind om (ca toți oamenii), ar fi trăit în robie la Samos, ca sclav al lui Pythagoras", lucru de care marele istoric se îndoia: "Socot că acest Zalmoxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie că Zalmoxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost într-adevăr vreun zeu de prin părțile Geției, îl las cu bine" (Istorii IV, 95-96; trad.Adelina Piatkovski și Felicia Vanț-Ștef). Istoricul arată că geții "numesc aceeași ființă divină (daimon) Gebeleizis" (IV, 94).
Eliade respinge identificarea celor două zeități ( Istoria..., p.172), iar Kernbach presupune o contopire a lor, într-un lent proces de sincretism (Dicționar de mitologie generală, Ed.Albatros, București 1995, p.387). Mnaseas din Patara, elev al lui Eratosthene, îl considera identic lui Kronos, iar Diodor îl plasa alături de mari reformatori religioși ca Zarathustra și Moise (apud Drâmba, p.801). Eliade face precizarea: "Kronos era stăpân în Insulele Fericiților unde sunt admiși numai oamenii pioși" (De la Zalmoxis..., p.58). Kronos fusese identificat de romani cu bătrânul Saturn, considerându-se că în timpul vârstei de aur (aurea aetas), sub domnia păcii și a fericirii obștești, acesta va trăi la suprafața pământului. Saturnus Rex era Pater Deorum, Tatăl zeilor.
De la Homer (Iliada XIII, 301 sq.) la Vergiliu (Eneida III, 357), tradiția considera Tracia ca fiind patria lui Ares, zeul războiului (Marte la romani), ce ar putea reprezenta astfel, principala zeitate. Eliade emite ipoteza că la origine, Ares fusese un zeu al cerului, devenit zeu al furtunii și al războiului, sugerând implicit posibila identificare cu Zalmoxis (Istoria..., p.169; De la Zalmoxis..., p.64-65). După Hadrian Dacicoviciu "se presupune că însuși numele Ares ar fi de origine traco-dacică" (apud Drâmba, p.802). Herodot (Istorii V, 7) arătase că alături de Ares, tracii îi adorau pe Artemis și Dionysos, acesta din urmă fiind fiul divin al zeului Cerului și al zeiței Pământului (vezi mai jos "Cultul Marii Zeițe"). Dionysos era pus în relație directă cu Zalmoxis (Eliade, Istoria..., p.175). "A.B.Cook conchide că Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut" (apud De la Zalmoxis..., p.59, nota 70).
În epoca următoare cuceririi romane, pantheonului autohton i s-au adăugat, pe lângă divinități romane, și unele răsăritene. Kernbach (p.391) a arătat că "abundența de zei orientali absorbiți a răspuns, fără îndoială, unei nevoi de religie a misterelor, ceea ce sistemul religios roman nu putea oferi; religia zalmoxiană oferise această ispită, așa cum intelectualii din Roma imperială se interesau îndeaproape de cultul zeiței hellenice Demeter și, implicit, de Misterele Eleusine" (v.mai jos).
O serie de autori susțin ipoteza unui monoteism daco-get (Vasile Pârvan, Jean Coman, R.Pettazzoni, E.Rohde) în baza afirmației lui Herodot: "ei nu cred că există vreun alt zeu decât al lor" (Istorii IV, 94; trad. Legrand). În altă variantă de traducere (Adelina Piatkovski și Felicia Vanț-Ștef): "ei nu recunosc vreun alt zeu decât al lor".
În fine, Strabon arătase că "zeul suprem dacic este fără nume, fără calificare" (apud V.Lovinescu, Dacia..., p.35). Monoteismul, asociat acestei concepții, furnizează dovada unui nivel spiritual deosebit de elevat (exemplul lui Yahweh în Vechiului Testament). Lovinescu vedea în asta reflectarea unei Tradiții Primordiale, făcând analogia cu Brahma Nirguna; el considera că Zalmoxis nu era decât numele reprezentantului acestui Zeu nemărginit (ibid., p.36).
Din dialogul ce a avut loc între Socrate și un medic trac al lui Zalmoxis (Platon, Charmides, 157 d-e; v. mai jos), s-a apreciat că întâlnirea celor doi ar fi avut loc la Potideia (colonie corintiană din Tracia) între anii 432-429, deci în perioada războiului peloponeziac. Alte repere situează cultul lui Zalmoxis în intervalul 514-339. Numele zeului începe a fi citat în sec.al V-lea. În altă ipoteză (Stelian Stoica), rădăcinile cultului acestuia ar data din sec.IX-VII (apud Kernbach, p.686-687).

CULTUL MARII ZEIȚE (MAMA DIVINĂ)
Cultul pentru Marea Zeiță sau Mama Divină era nelipsit din religia popoarelor antice și daco-geții nu făceau excepție. Prin așa-numita interpretatio graeca, sursele ce menționează zeitățile feminine le-au atribuit numele similare grecești. Eliade le indică pe cele importante, în primul rând pe "Artemis...zeitate chtoniană analogă zeițelor trace Bendis sau Kotyto (Kotys)" (Herodot, IV, 33).
Putem identifica, de asemenea, o treime sacră alcătuită din zeul cerului (furtunii), Terra Mater (Mama Pământ) și fiul lor, Dyonisos (cu numele trac de Sabos ori Sabazios) (Istoria..., p.169). A.Bodor (Dacia, N.S. VII, 1963, p.211-239) presupune cultul cuplului Liber-Libera a fi de origine dacică (De la Zalmoxis..., p.80, nota 134).
Bendis, ocrotitoarea femeilor, personifica Luna și corespundea nu numai lui Demeter, dar și Dianei romane (Diana sancta, potentissima). A.Fol și I.Marazov arată că Bendis era "cea mai răspândită personificare tracă a Mamei Zeilor". Imaginea ei apare în mai multe reprezentări plastice (O.Drâmba, p.803). În schimb, după Paul Mac Kendrick, "dacii nu și-au conceput antropomorf zeițele" (Pietrele dacilor vorbesc, București 1978, p.152). Cu toate acestea, corespondența purtată de regii daci cu împărații romani atestă că dacii iubeau în general simbolurile (apud Kernbach, p.389).
În perioada daco-romană, li se adaugă Minerva, Iuno, Ceres, Proserpina, Libera, Kybele, Isis, chiar și varianta locală a Dianei Mellifica, acestea fiind manifestări ale Zeiței, ale Mamei Divine (Kernbach, p.390-391).
Legenda lui Hermip (transmisă de Diogenes Laertios VIII, 41, Tertullian, De anima 28 și scoliastul Electrei, v.62), despre Pythagoras, al cărui nume este indisolubil legat de al lui Zalmoxis, l-a făcut pe Eliade să evoce o raționalizare a Marii Mame. La Metapont, oraș în care se credea că a murit Pythagoras, casa sa a fost transformată într-un sanctuar al Demetrei (De la Zalmoxis, p.41-42).
Diodor din Sicilia consemnase: "Zalmoxis pretindea că și lui îi dăduse legile Hestia" (Biblioteca istorica I, XCIV.2). Rezultă de aici că Zalmoxis ar fi fost doar legiuitorul aflat în relație cu divinitatea protectoare feminină (Kernbach, p.685), punând în evidență preeminența Zeiței.
Suidas a menționat că numele de Zamolxis aparținea unei zeițe !!! (apud Kernbach, p.685). Mircea Eliade arăta că "după Suidas, Hera ar fi varianta greacă a lui Zalmoxis" (De la Zalmoxis..., p.57; subl.ns.). Deși faptul poate părea surprinzător, nu trebuie să pierdem din vedere că mulți exegeți considerau numele Zamolxis provenit de la cel al unei zeițe: Mama Pământ, reprezentată fie de Semele ("zeița Pământului", mama lui Dionysos), fie de zeița chtoniană tracă de prim rang Zemelo, derivând de la cuvântul slav "zemle" - "pământ". Eliade, referindu-se la părerea lui I.I. Russu (Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, Cluj, 1947, p.93), consemna: "Pentru savantul tracolog, valoarea semantică a temei zamol- este "pământ" și "puterea pământului"" (De la Zalmoxis..., p.60). Ori, este bine cunoscut nu numai că Pământul este Zeitatea feminină prin excelență, dar la fel este și Puterea (Shakti, în sanskrită), după cum se observă și din exemplul Diana sancta potentissima, menționată mai sus). De altfel, chiar funcțiile lui Zalmoxis îndreptățeau interpretarea amintită: "izvorul vieții, zeul vegetației, al reînvierii naturii, atributele lui erau legate de creșterea vitelor și de rodul ogoarelor" (O.Drâmba, p.803). Iar Russu (loc cit.) nu ezită să-l asocieze "sânului matern în care se reîntorc oamenii" (apud De la Zalmoxis..., p.60). După cum a arătat Eliade, cultul Zeiței "a supraviețuit după romanizarea Daciei și numele de Diana se găsește în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (=San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc" (ibid., p.79).
Lovinescu semnalează un caz analog: "Există, de asemenea, și o divinitate colectivă dacică, numită Dacia felix asimilată cu Gaia. Această asimilare a divinității colective locale cu marele Principiu feminin era cu totul obișnuită în antichitate. În legendele românești, Dacia e numită Dochia, Deciana, Baba Gaia" (Dacia..., p.34).

DECENEU
Dekaineos (gr.) sau Decaeneus (lat.) uneori ortografiat Dicineus, a fost cel mai celebru sacerdot daco-get, zeificat ulterior, care a trăit în vremea lui Burebista.
Burebista l-a asociat la domnie, acordându-i "o putere aproape regală" (Iordanes, Getica XI, 67). După moartea celui dintâi, Deceneu succede ca rege. Prin urmare, marele preot era fie asociat al puterii regale, fie un posibil succesor al regelui, fie "rege și preot" în același timp, cum se intitula unul din predecesorii lui Decebal (O.Drâmba, p.792-793). Eliade se referă la marele preot Comosicus (De la Zalmoxis..., p.57).
Deceneu a îndeplinit rolul unui erou civilizator. După Strabon, el dobândise cunoștințe în Egipt (Geografia VII, 3.11), lucru confirmat și de Iordanes care susținea că el i-a inițiat pe geto-daci nu numai în filosofie, etică, logică, dar și în fizică și astronomie (Getica XI, 69-70). Platon elogiase, la rândul său, cunoștințele filosofice, astronomice și medicale ale lui Zalmoxis și ale sacerdoților daci.
"După Iordanes (XI, 67-68) Dicineus devine colaboratorul regelui Boruista când Sylla domnea peste romani, adică în jurul anului 80 î.e.n. și această indicație pare corectă" (De la Zalmoxis..., p.76). Eliade apreciază că "învățătura enciclopedică a lui Deceneu" indică "înflorirea culturală a dacilor în urma unificării realizate de Burebista și apogeul ei în timpul domniei lui Decebal" (p.77).
"Pe bărbații cei mai de seamă și mai înțelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare" (Getica XI, 71). În centrul religios de la Sarmizegetusa și împrejurimi, la Grădiștea Muncelului, s-au găsit până acum resturile a zece sanctuare (O.Drâmba, p.806).
Dar, cum vom vedea, Deceneu a fost, mai presus de orice, un autentic inițiat.

O INIȚIERE AUTENTICĂ
Istoricii, și mai ales arheologii admit ca "incontestabil că religia geto-dacilor ajunsese la un nivel de spiritualizare mai înalt decât toate celelalte religii înrudite ale popoarelor învecinate" (Radu Florescu, în comentariile de editor al Geticii, p.539).
Anticii remarcaseră asemănarea dintre cultul inițiatic existent la daco-geți și cultele Misteriilor grecești: cele de la Eleusis, cele dionisiace, etc. "Privită sub raportul practicilor de cult, religia daco-geților era o religie inițiatică și misterică" (O.Drâmba, p.802). În consemnările lui Herodot, Mircea Eliade "ghicește caracterul misteric al cultului" (Istoria..., p.174), explicând acest fapt prin aceea că "discreția sa à propos de Mistere este bine cunoscută"(loc.cit.).
Contrar părerii că Zalmoxis fusese inițiat de pitagoreici, situația se prezenta invers, căci grecul Hermippus Callimachius arăta textual că Pythagoras era "thrakôn dôxas mimoumenos" ("discipol al înțelepciunii trace"), cu atât mai mult cu cât Herodot admisese anterioritatea lui Zalmoxis față de marele matematician și filosof (Dacia..., p. 36).
După cum scria Herodot, geții "se cred nemuritori" (Istorii IV, 83). Eliade arată însă că "verbul "áthanatizein" (cf.V, 4) nu înseamnă a se crede nemuritor", ci "a se face nemuritor". Această "imortalizare" se dobândește prin intermediul unei inițieri" (Istoria..., p.174). Mai departe se menționează că dintre elementele cele mai caracteristice ale cultului ""imortalizarea" sufletului și învățătura privind existența beatifică...îl apropie pe Zalmoxis de Mistere" și că "în acest sens, poate fi comparat cu Dionysos al misterelor dionysiace" (ibid., p.175 și nota 90).
"Această post-existență fericită nu era deloc generală, ci se obținea prin intermediul unei inițieri...Hellanikos, care era mai vârstnic decât Herodot, dar care urmează povestirea sa, descriind ritul lui Zalmoxis îl numește pe bună dreptate "teletai" subliniindu-i caracterul inițiatic" (De la Zalmoxis ..., p.47). "În Charmides, dialog scris probabil cu vreo treizeci de ani după Herodot, Socrate vorbește de un medic trac pe care-l întâlnise, "unul din acei doctori ai regelui trac Zalmoxis despre care se zice că stăpânesc meșteșugul de a te face nemuritor" (136 d)" (ibid., p.46). Pe bună dreptate sublinia Eliade că, la fel cu inițiații Misterelor eleusine sau orficii, pentru geți,"numai "sufletul", principiul spiritual, îl întâlnește pe Zalmoxis" (ibid., p.49).
Pornind de la analogia cu Kronos-Saturn unii exegeți au interpretat numele lui Zalmoxis prin Zeul-Moș (N.Densusianu, R.Vulcănescu, apud Kernbach, p.685; Dacia..., p.36). După opinia noastră, sufixul este analog cu sanskritul Moksha, având semnificația de nemurire prin eliberarea din ciclul nesfârșit al reîncarnărilor. Zalmoxis este deci Zeul Mokshei, zeul care conferă nemurirea.
"Hippolit (Philosophumena II, 25) comunică o legendă conform căreia Zalmoxis ar fi propagat o doctrină pythagoreică printre celți... Anumiți autori moderni au apropiat druidismul de confreriile trace și geto-dace. Mai ales importanța marelui preot, credința în nemurire și știința sacră, de tip inițiatic, ale druizilor evocă paralelisme cu dacii. De altfel trebuie luate în considerare anumite influențe celtice, pentru că celții au locuit câtva timp în regiunile occidentale ale Daciei" (De la Zamolxis..., p.75-76).
În cele ce urmează vom arăta că la geto-daci se regăseau elemente certe dovedind o inițiere autentică cum ar fi asceza și experiența extatică. Cât despre simbolismul energiei spirituale Kundalini, care atestă neîndoielnic atingerea unui nivel elevat al spiritualității, el va fi prezentat într-un capitol aparte.
"Strabon (Geografia VII, 3.3) reproduce, după Posidonius, că misienii se abțineau să mănânce carne, mulțumindu-se cu miere, lapte, brânză, și că din această cauză ei se numesc "cei ce se tem de Zeu" (theosebeis)...Strabon adaugă că, la traci, există solitari mistici cunoscuți sub numele de ktistai care trăiesc fără femei, se consacră zeilor și viețuiesc "eliberați de orice teamă"" (loc. cit.) (apud Eliade, Istoria..., p.171 și nota 79; vezi și De la Zalmoxis..., p.56-57,74). Strabon mai arată că în vremea lui Deceneu "practica pitagoreică de a se abține de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zalmoxis". "La daci, după o informație a lui Flavius Josephus (Antichități iudaice XVIII, 2), acești asceți și contemplativi se numeau pleistoi, cuvânt pe care Scaliger l-a propus să fie citit polistai" (De la Zalmoxis..., p.71,74).
Circumambulația în jurul locurilor sacre sau dansul circular se întâlnesc în multe manifestări spirituale. Sunetele puternice erau folosite pentru a alunga demonii. După cum preciza Eliade, cultul lui Sabos (Sabazios), echivalentul trac al lui Dionysos, includea, pe fondul unor "zgomote de lovire în cazane de bronz, chimvale, fluiere", dansul circular, aprig, însoțit de strigăte de bucurie (Istoria..., p.169-170).
"Ca toți tracii, geții cunoșteau și ei extazul" arată Mircea Eliade (De la Zalmoxis..., p.56). "Experiențele extatice întăreau convingerea că sufletul nu e numai autonom, ci și susceptibil de o unio mystica cu divinitatea...Credințele arhaice, într-o supraviețuire vagă și aproximativă a sufletului, au fost treptat modificate, ducând, în cele din urmă, la ideea de metempsihoză, sau la diverse concepții despre nemurirea sufletului. Probabil că experiențele extatice care au croit drum unor astfel de concepții nu erau întotdeauna de tip "dionysiac", adică orgiastic. Extazul putea fi provocat și ... prin rugăciune" (Istoria..., p.170-171). După Eliade, experiența extatică era corelată, la triburile trace, cu "credința în nemurire și certitudinea beatitudinii sufletului decorporalizat". În cadrul manifestărilor extatice el menționa "oracolul lui "Dionysos"; templul se afla pe un munte înalt și profetesa prezicea viitorul în "extaz", ca și Pythia de la Delfi" (loc cit.). Strabon (Geografia VII, 67) îl citează pe Zalmoxis alături de Amphiaraos, Trophonius, Orfeu și Musaios, care erau renumiți prin experiențele lor extatice. Iar Pythagoras, cu care era comparat Zalmoxis, fusese pus în legătură cu Aristeas, Abaris, Epimenide, Phormion, Empedocle. "Legendele lui Pythagoras fac aluzie la raporturile sale cu zeii și spiritele". Aristeas, eroul unei călătorii (menționate anterior) în țara hiperboreilor, la nordul Mării Negre, trecuse de la moarte la înviere. Epimenide "postise și deprinsese extazele prelungite", devenind "stăpân al unei "înțelepciuni entuziaste", adică al unei anumite tehnici extatice". Phormion "a fost vindecat de o rană în urma unei călătorii extatice într-o regiune ciudată, aparținând unei "geografii mitice""; ca și "Leonymos ajunge în "Insula Albă" - mai târziu localizată în Marea Neagră" (apud M.Eliade, De la Zalmoxis..., p.49-50, 52-54). Semnificația "Insulei Albe" (Leuke) identificată cu Insula Șerpilor din dreptul gurilor Dunării, va face obiectul unei analize ulterioare. Polyaenus (Stratagemata VII, 22) îl menționează pe Kosingas, rege al triburilor trace Kebrenoi și Sykaiboai, care era în același timp mare preot al Herei (v.mai sus "Cultul Marii Zeițe"). Când supușii săi deveneau recalcitranți, Kosingas îi amenința că se urcă la cer pe o scară de lemn, pentru a se plânge de purtarea lor. Simbolismul scării este atestat și în alte religii ale Orientului Apropiat antic și ale Mediteranei (M.Eliade, Le chamanisme, p.378 sq.). Eliade adaugă: "Ceea ce este sigur, e că în episodul foarte raționalizat de Polyaenus, se descifrează un vechi rit trac de ascensiune extatică la Cer" (De la Zalmoxis..., p.57). Toate cele arătate l-au făcut pe marele istoric al religiilor să conchidă: "Este ceva adevărat în clișeele atât de populare în Grecia după Herodot, care-l plasau pe Zalmoxis alături de Pythagoras, Orfeu, Musaios și mai târziu de Zoroastru, de "înțelepții egipteni" sau de druizi. Toate aceste personaje erau cunoscute ca având experiențe extatice și capabile să reveleze mistere privind sufletul omenesc și supraviețuirea lui" (ibid., p.58).
Eliade a combătut - cu argumente asupra cărora nu are rost să insistăm - teoria că Zalmoxis ar fi fost un zeu al morții, precizând: "Zeii și zeițele morții domnesc peste o mulțime de morți, în timp ce divinitățile Misterelor admit pe lângă ele numai inițiați. Pe deasupra este vorba de două geografii escatologice diferite: tărâmurile strălucitoare care îi așteaptă pe inițiații în Mistere nu se confundă cu Infernurile subterane în care se adună morții" (op.cit., p.61).
Nu putem încheia acest capitol fără a menționa împrejurarea ce-l desemnează pe Deceneu a fi fost unul din marii inițiați ai antichității.
"Boirebistas...și l-a luat ca ajutor pe Dekaineos, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo multe semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp, era socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și să trăiască fără vin" (Strabon, Geografia VII, 3.11).
Deși savanții i-au ignorat profunda semnificație, faptul în sine este extraordinar și credem că importanța sa nu poate fi îndeajuns apreciată. Căci interdicția dată de Deceneu echivalează cu o revoluție în concepția religioasă, dovedind că marele preot era un adevărat iluminat, o autentică personalitate, care atinsese un nivel spiritual excepțional. Gândirea lui Lovinescu se dovedește încă odată falsă și sterilă (Interpretarea..., p.134, nota de subsol și p.135). Mai întâi, viței de vie îi atribuie, în mod eronat, trăsături pozitive: "Vița de vie reprezintă în acest context o expresie materializată a originii și a caracterului de veșnicie a vieții spiritului uman, cu atât mai mult că unul din simbolurile energiilor "esență" este vinul" (!). Apoi, își pune retoric "întrebarea ce semnificație a avut smulgerea viței de vie de Burebista și Deceneu?", rămasă fără răspuns.
Să ne reamintim că în Biblie, opreliștea de a consuma vin era o poruncă divină. Astfel, Dumnezeu le-a cerut preoților (Aaron și fiii săi), sub amenințarea pedepsei cu moartea: "Tu și fiii tăi împreună cu tine, să nu beți vin, nici băutură amețitoare" (Levitic 10.9). "Nici un preot nu va bea vin" (Ezechiel 44.21). Cei care i se consacrau, "făcând juruința de nazireat, ca să se închine Domnului, să se ferească de vin și de băutură amețitoare", ba chiar și de must, struguri proaspeți ori uscați (Numeri 6.2-3; vezi și Amos 2.12). Îngerul Domnului i-a spus mamei care-l purta în pântece pe Samson, destinat nazireatului (închinării): "să nu bei nici vin, nici băutură tare" (Judecători 13.4, 14). Tema se regăsește în Proverbe 23.29-31; Isaia 5.11, 22; 28.7; Osea 4.11. În Noul Testament arhanghelul Gavril îi vestește lui Zaharia că Ioan "nu va bea vin, nici băutură amețitoare (sicheră)") (Luca 1.15; vezi și 7.33).
Incompatibilitatea consumului de băuturi cu spiritualitatea nu fusese denunțată doar de Dumnezeul biblic. Krishna interzisese locuitorilor din Dwaraka să bea vin. Încălcând porunca, foarte mulți și-au găsit aici moartea, între care și fiul său, Pradyumna. În Grecia antică, negativitatea bacchantelor s-a manifestat împotriva divinității, atunci când l-au sfârtecat pe Orfeu, aruncându-i capul tăiat în Hebros.
Comparând cu cele poruncite de Yahweh numai slujitorilor săi, cât de extraordinar ne apare acum faptul că Deceneu a impus interdicția de a bea vin unui popor întreg ! Și asta, după ce, timp de secole, consumul de vin constituise un obicei general!


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 15:56

Dunarea, Marea, Carpatii si Prutul
— iata cele patru hotare cari-ngradesc pamantul Tarii Romanesti. Am fost trait, pe vremuri, in graniti mai largi. S-au fost invartit, pe vremuri, palosele sclipitoare ale Voievozilor nostri si peste Carpati si peste Prut. Dar s-au varsat incoace inecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au impins
— noroade, ce nu le mai incapea lumea, au curs mereu peste noi si-a trebuit
— ca sa putem trai
— sa ne mai strangem tara, si de la miazanoapte si de la rasarit. Adusi in Dacia de imparatul Traian, ramasi aici, in urma celei mai vajnice lupte ce-au vazut timpurile vechi, am pastrat in sangele nostru vitejia acelor doua popoare mari din care ne tragem, si nu o data, in zbuciumul atator veacuri, ne-am aratat urmasii vrednici si ai legionarilor biruitori, care au vanzolit lumea si-au abatut codrii, ca sa razbata in cetatea lui Decebal, si ai uriasilor invinsi, care
— ne mai putandu-se apara
— si-au dat o moarte asa de mareata si de tragica in flacarile Sarmisegetuzei. De-atunci au trecut aproape doua mii de ani. Multe razboaie am avut si multe nenorociri ne-au calcat in vremea asta. Vijelii cumplite-au trecut peste noi, la toate-am tinut piept, si nu ne-am dat, s-aici am stat. Ca trestia ne-am indoit sub vant, dar nu ne-am rupt. Si-am ramas stapani pe mosioara noastra. Stie numai bunul Dumnezeu cu cat sange ne-am platit noi pamantul acesta, scump tuturor romanilor, scump pentru frumusetile si bogatiile lui, scump pentru faptele marete si inaltatoare care s-au petrecut pe el. Odihneasca-n pace gloriosul Ștefan, ca n-au fost spuse in desert cuvintele mandre si-ntelepte pe care ni le-a lasat cu limba de moarte: "Daca dusmanul vostru ar cere legaminte rusinoase de la voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre. Domnul parintilor vostri, insa, se va indura de lacrimile slugilor sale si va ridica dintre voi pe cineva carele va aseza iarasi pe urmasii vostri in voinicia si puterea de mai inainte". Din strasina muntilor ce-nalta marginea tarii de la Severin pana la Dorohoi, rauri frumoase, datatoare de viata, si nenumarate paraie se despletesc, in carari de argint, peste-ntinsele sesuri ale Valahiei si printre dealurile blande ale Moldovii. Singura campia Ialomitei s-asterne tacuta, neteda, uscata
— vast ostrov insetat, in mijlocul atator ape ce-mpodobesc pamantul Romaniei. Doarme sub suierul vanturilor desertul larg, nemarginit al Baraganului. De mii de ani viseaza rauri limpezi si lacuri sclipitoare: in zilele senine de vara visu-i se rasfrange-n undele aerului si-ngana peste lanurile si balariile uscate ale pustiului acele ape vrajite, amagitoare ale "mirajelor", asa de frumos numite de popor "apa mortilor". Calatorii straini care-au strabatut vaile Romaniei pe drumuri hrintuite, in carutele de posta de-acum patruzeci de ani, cu greu ar mai cunoaste astazi locurile pe unde-au umblat. Li s-ar parea ca alta tara s-a pus intre Carpati si Mare. Si-ntr-adevar, o tara noua s-a ridicat de-atunci in rasaritul Europii. Mosia lui Mircea s-a lui stefan, libera si mandra Romanie de azi nemaicrescand in laturi, a trebiut sa creasca-n sus, si salta zi cu zi
— o salta puterea tineretii si setea de lumina!
Din hotar in hotar, in lung si-n lat, o prind acum, ca-ntr-o retea, sosele netede, pietruite, si linii ferate, insirand pe firele lor orasele-nfloritoare si sutele de fabrici ce scot la lumina bogatiile tarii. Astazi, capitala noastra, care-a stat pitita prin munti atatea veacuri, sporeste
— sigura si puternica
— in mijlocul campiei dunarene, ridicand palat langa palat, pe unde-si pastea odinioara turmele legendarul Bucur. Si largi isi deschid acum portile altarele luminii
— treptat poporul se invioreaza, se desteapta, la o viata de pace si de munca roditoare. In fata scundelor si saracacioaselor chilii, unde-acum optzeci de ani dascalul Lazar punea in mana copiilor cea dintai carte romaneasca, se-nalta falnic palatul universitatii, iar pe locul acela sfant s-au asezat trei statui: Eliade, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazar
— poetul, eroul si apostolul. Doua mari bulevarde taie-n crucis orasul. Dambovita se minuneaza de stralucirea si mandreta-n care se desfac malurile ei, ascunse pana mai daunazi sub radiuri de salcii. De-aici, din mijlocul capitalei zgomotoase, imi intorn gandurile pe unde am umblat. Multe din locurile frumoase pe care le-am vazut imi revin acum, invaluite in farmecul departarii, si parca ma dojenesc, unele ca n-am spus destul, altele ca n-am spus nimic de ele. Multe vor fi iarasi pe care nu le-am vazut inca. Dar ceea ce se ridica mai luminos si mai sfant in mijlocul amintirilor mele, podoaba cea mai aleasa si mai mandra-ntre podoabele tarii, este poporul romanesc. In sufletu-i larg, nespus de duios, lamurit in focul atator suferinti, am gasit izvorul curat al frumoaselor lui cantece si intelesul istoric al trainiciei si staruintii noastre pe acest pamant. In marea lui putere de munca, de lupta si de rabdare, in mintea lui treaza si-n inima lui calda am gasit sprijinul sperantelor noastre si dezlegarea inaltei chemari a neamului nostru. Il urmaresc cu gandul de-a lungul veacurilor, il vad cu pieptul dezvalit in zloata si-n batalii, muncind ca sa plateasca darile tarii, luptand ca sa-si apere pamantul, cazand si ridicandu-se iar, murind in ses si renascand in munti, pururea tanar, pururea mandru, cu toate nevoile ce-au dat sa-l rapuie, si ma-ntreb: ce popor a avut pe lume o soarta mai apriga si mai zbuciumata, ce neam de oameni a stat mai viteaz si mai intreg in fata atator dureri!
Unde-ar fi ajuns el astazi dac-ar fi fost lasat in pace!
"O lacrima-i tremura-n glas, si graiul lui e un suspin", zice Michelet vorbind de poporul roman. In adevar, suferintile acestea au pus o blandeta divina pe figura taranului nostru. Inima lui e plina de mila pentru cei nenorociti, si limba lui e dulce si plina de mangaieri. Cata gingasie e in cantecul cu care-si adorm tarancele copiii: “Nani, nani, puisor” Si cu ce vorbe sfasietoare, adanci ca si durerea din care-au izvorat, isi petrec mortii la groapa: “Dragile mamei sprincene, Cum o sa fiti buruiene!
Dragii mamii ochisori, Cum o sa va faceti flori!
” Intr-o tara asa de frumoasa, c-un trecut asa de glorios, in mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie, si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca falnicii stramosi de odinioara, mandru ca poti spune: "Sunt roman!
"


Crezi ca ne lipseste ceva?


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
1159 mesaje
Membru din: 27/05/2010
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 16:00

da un creer Statal

Raporteaza abuz de limbaj
CIPRIOTU
Avatarul lui CIPRIOTU
1445 mesaje
Membru din: 9/11/2008
Oras: Odorheiul Secuiesc

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 16:42

De la: Denis, la data 2010-06-07 09:35:40CODEX ROHONCZI - o carte veche de 1.000 de ani, care răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoșilor noștRI
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puține se știau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos în sus. Vorbește despre vlahi și regatul lor. Mulți au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

Scriere secretă
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Și eu am încercat". Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. M-am gândit că seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moștenite de la daci. "Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii și cântece ale vlahilor
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. "Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"
Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viață, tăciunele Șarpelui, puternic veghetor,/
Înșelator, să nu primești a te uni/
Cu prorocirile Șarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/
Mergeți vioi, jurați pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate și cu convingere!/
Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!"


CUM DE A-TI SCRIS ASA CEVA? PENCA de exemplu eu stiam de foarte mult timp dar nu am indraznit sa postez ,pentru ca s-ar fi gasit TRADATORI CARE SA -MI SPUNA CA NU-I ADEVARAT .ASA ESTE,PE PAMANTUL TARII ROMANESTI S-AU GASIT SCRIERI DE PESTE 10000 ANI,PRECUM SI OASE MAI VECHI DECAT IN A.FRICA.

Raporteaza abuz de limbaj
CIPRIOTU
Avatarul lui CIPRIOTU
1445 mesaje
Membru din: 9/11/2008
Oras: Odorheiul Secuiesc

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 16:51

De la: bad, la data 2010-06-07 09:36:59bre domnu', esti mai interesant cand fluieri

Tu esti mai interesant cand vaslesti alaturi de amiralul chiomb,ai numele de la marinarul BAD?,SE VED E ca ti-au sters valurile de verzoaie materialul ,adica cenusa.

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 19:47


Istoria-i stiinta exacta?
Viorica ENACHIUC Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu. Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin. Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „dictionar latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem! Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere: „Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57) Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este... Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte. Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta ! Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara. Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat. Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi. Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István. Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."

Raporteaza abuz de limbaj
gerard
Avatarul lui gerard
1100 mesaje
Membru din: 11/06/2010
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 20:28

De la: Denis, la data 2010-06-07 09:35:40CODEX ROHONCZI - o carte veche de 1.000 de ani, care răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoșilor noștRI
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puține se știau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos în sus. Vorbește despre vlahi și regatul lor. Mulți au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

Scriere secretă
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Și eu am încercat". Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. M-am gândit că seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moștenite de la daci. "Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii și cântece ale vlahilor
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. "Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"
Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viață, tăciunele Șarpelui, puternic veghetor,/
Înșelator, să nu primești a te uni/
Cu prorocirile Șarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/
Mergeți vioi, jurați pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate și cu convingere!/
Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!"




Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 20:40

De la: gerard, la data 2010-06-11 20:28:31
De la: Denis, la data 2010-06-07 09:35:40CODEX ROHONCZI - o carte veche de 1.000 de ani, care răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoșilor noștRI
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puține se știau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos în sus. Vorbește despre vlahi și regatul lor. Mulți au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

Scriere secretă
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Și eu am încercat". Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. M-am gândit că seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moștenite de la daci. "Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii și cântece ale vlahilor
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. "Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"
Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viață, tăciunele Șarpelui, puternic veghetor,/
Înșelator, să nu primești a te uni/
Cu prorocirile Șarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/
Mergeți vioi, jurați pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate și cu convingere!/
Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!"




De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat?

Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental.

Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine … si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea?

Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care ne-au mutilat sentimente… Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic. In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori, prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta?

Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul… Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii.

E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.



De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat?

Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental.

Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine … si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea?

Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care ne-au mutilat sentimente… Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic. In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori, prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta?

Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul… Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii.

E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.





Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
46 mesaje
Membru din: 11/06/2010
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 20:42

TU DEAL CUI EJTI ASA DEJTEPT BAI?

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
1253 mesaje
Membru din: 28/05/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 20:51

De la: Denis, la data 2010-06-11 20:40:33
De la: gerard, la data 2010-06-11 20:28:31
De la: Denis, la data 2010-06-07 09:35:40CODEX ROHONCZI - o carte veche de 1.000 de ani, care răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoșilor noștRI
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puține se știau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos în sus. Vorbește despre vlahi și regatul lor. Mulți au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

Scriere secretă
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Și eu am încercat". Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. M-am gândit că seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moștenite de la daci. "Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii și cântece ale vlahilor
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. "Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"
Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viață, tăciunele Șarpelui, puternic veghetor,/
Înșelator, să nu primești a te uni/
Cu prorocirile Șarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/
Mergeți vioi, jurați pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate și cu convingere!/
Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!"




De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat?

Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental.

Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine … si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea?

Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care ne-au mutilat sentimente… Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic. In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori, prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta?

Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul… Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii.

E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.



De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat?

Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental.

Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine … si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea?

Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care ne-au mutilat sentimente… Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic. In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori, prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta?

Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul… Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii.

E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.






Foarte profund !

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
46 mesaje
Membru din: 11/06/2010
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 20:54

LAI SIMTIT LA FUND NEBUNO?


_Thelma_
Avatarul lui _Thelma_
177 mesaje
Membru din: 19/05/2010
Oras: Botosani

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 20:57

De la: kamikadze, la data 2010-06-11 20:54:26LAI SIMTIT LA FUND NEBUNO?




Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
46 mesaje
Membru din: 11/06/2010
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 21:02

BAI POPONARE DUTI DREACULUI FLORILE LA MORMANTUL MATII


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 21:03

Facem o deviere de la tematica topicului de dragul cuvantulu,,iNEBUNie''
In primul rand ma bucur ca pot sa vorbesc deschis aici.Acest stil de manifestare inconstient poate fi destul de respingator pentru oamenii "normali".Acesti oameni gandesc diferit unii cred in viitor alti deloc,aceste manifestari a lor respectiv starile lor de depresie si de inconstienta se aduna si formeaza un fel de modul care se anvarte si dezbina venele inpiedicand astfel toate caile de rationalitate care la cea
mai mare si mai imortanta parte a corpului respectiv creierul.
Gandirea are doua mari componente una informationala si alta operationala atunci cand starea operationala nu rezolva problemele sau nici macar nu le depisteaza intervine acea boala sau acea stare inconstienta care se manifesta de cele mai multe ori la persoanele care au trecut prin ceva care le-a afectat modul de gandire si de actionare an acelasi timp.
Starile depresive sunt din ce an ce mai multe si mai diversificate oarecum ai putem ajuta dar singurul mod de ai ajuta este acela de a le reaminti cum a fost viata lor inainte de starea in care se afla acum.
Cel mai greu este atuni cand esti an cauza si simti ca tocmai tu ai fost cuprins de acea stare "libertina".Incearca sa vezi mai mult partile normale decat cele care se petrec inprevizibil incerca sa asculti si nu neaparat sa si judeci .
Nebunia nu poate fi provocata decat de nebunie si oamenii care cred ca depresivii "nebunii" par normali inseamna ca ori vor sa le sustina parerea si stilul lor de gandire ori actioneza inconstient si in necunostinta de cauza .
RESPECT PARERILE CARE AU FOST POSTATE AICI , DAR FICARE ARE STILUL SAU DE GANDIRE.
In momentul de fata studiez corpul uman si functiile creierului si am vrut sa va inpartasesc si voua stilul meu de gandire.
A fi sau a nu fi???????????

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
46 mesaje
Membru din: 11/06/2010
Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 21:07

NUTI MAI OMORI NEURONUL BLEG ITI SPUN IO.
EJTI!


_Thelma_
Avatarul lui _Thelma_
177 mesaje
Membru din: 19/05/2010
Oras: Botosani

Postat pe: 11 Iunie 2010, ora 21:09

De la: kamikadze, la data 2010-06-11 21:07:48NUTI MAI OMORI NEURONUL BLEG ITI SPUN IO.
EJTI!



Raporteaza abuz de limbaj
CIPRIOTU
Avatarul lui CIPRIOTU
1445 mesaje
Membru din: 9/11/2008
Oras: Odorheiul Secuiesc

Postat pe: 12 Iunie 2010, ora 01:41

De la: kamikadze, la data 2010-06-11 20:42:10TU DEAL CUI EJTI ASA DEJTEPT BAI?


Dar tu de al cui basistept ejsti bai? ce ai cu omul te doare pe tine cand scrie el sau ejti tu ji mai dastept ,aii ?, tu ejti da-lu deji sau d-al basichior de ejti Gica contra?

Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
834 mesaje
Membru din: 13/04/2010
Oras: ALTA LOCALITATE

Postat pe: 12 Iunie 2010, ora 09:28

DACI!
Când spui daci, spui Sarmizegetusa. Iar când spui Sarmizegetusa, te gândesti la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetatile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai putin despre adevarata capitala a Daciei, Sarmizegetusa Regia (aflata la doar 40 km de Ulpia), creata in totalitate de populatia traitoare pe aceste meleaguri. Dacii nu au fost numai "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Ei au fost in primul rând constructori desavârsiti, astronomi, siderurgisti, experti in strategie militara. Sarmisegetuza Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din sute de cetati, raspândite pe 5000 de kilometri patrati. Pâna la o altitudine de 2050 de m, interventia umana este prezenta în mod compact. Una dintre marturiile istorice spune ca dacii îsi zideau muntii. Poate ca aceasta afirmatie a stârnit zâmbete sau a fost considerata, în cel mai bun caz, un eufemism. Arheologii si geodezii care fac cercetari în Muntii Orastiei au gasit însa dovezi care confirma vechile scrieri. "Toti muntii din jurul Sarmisegetuzei sunt terasati, iar versantii sunt ziditi. Pe toate crestele, vaile, versantii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetatile sunt aparate de ziduri circulare, de sus pâna jos. Daca in cazul piramidelor egiptene s-a ajuns la concluzia ca pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile si ridicate cu scripeti, pentru daci teoria nu este valabila. Ramâne un mister transportarea blocurilor imense de piatra pâna in vârful muntilor, cantitatea de materiale fiind superioara celei folosite la piramidele egiptene", spune ing. gral. div. (r) Vasile Dragomir, vechi cercetator al zonei. Calendarul dacic rivalizeaza cu cel de la Stonehenge

Urmele de activitate industriala dovedesc ca dacii erau si foarte buni prelucratori de metale. De pe toate culmile au fost scoase la lumina lingouri, forje, clesti pentru manipularea fierului in foc, furnale, lentile de fier. Putini stiu ca Muntele Batrâna este cel mai înalt vârf din România, nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Masuratorile gravitationale au aratat ca datorita nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acest munte este cel mai înalt de pe teritoriul tarii noastre. Sa fie o întâmplare ca aici aveau dacii cea mai mare mina de fier si cele mai importante depozite de minereuri? Dacii erau si astronomi foarte priceputi. Ei au facut masuratori pe stele, utilizând coordonate orare, si nu coordonate orizontale, aproape de nivelul marii, asa cum se proceda in mod obisnuit, de exemplu la egipteni. Exista si un calendar dacic, poate nu la fel de impunator ca si cel construit la Stonehenge, dar incredibil de precis. Precizia lui demonstreaza, in egala masura, cunostintele deosebite de matematica, astronomie si in special de geometrie pe care le aveau dacii. Dacii au conceput Sarmisegetuza ca pe un centru vital, destinat unei rezistente totale. Nu îmbini perfect constructiile civile cu cele militare, nu zidesti muntii, nu construiesti drumuri, sisteme de alimentare cu apa si de drenare a zonei, ca sa le parasesti la primul atac. Modelul dacic de aparare completa, utilizarea avantajelor oferite de teren, razboiul de uzura, toate au contribuit la încetinirea înaintarii romanilor. Marelui Imperiu Roman, care se întindea pe trei continente, i-au trebuit 5 ani ca sa treaca de "salbaticii" din Carpati.

O civilizatie unica, veche de 10.000 de ani

Poate ca dacii au fost ajutati de Zalmoxe, caruia i-au ridicat numeroase sanctuare, dreptunghiulare, circulare, mai mari si mai impunatoare decât cele construite de alte civilizatii pentru zeii lor. Adânc îngropate de timp, încep sa iasa la suprafata, luându-i prin surprindere astazi pe taranii care si-au construit deasupra lor case sau grajduri. Poate i-au ajutat si uriasii despre care povestile pastrate pâna la noi relateaza ca ar fi trait pe aceste teritorii. "Nu sunt arheolog sau istoric, ci geodez. Totusi am curajul sa afirm, dupa cercetarile facute in Muntii Orastiei ca civilizatia existenta pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este cu adevarat unica. Vestigii ale civilizatiei romane se afla si in alte tari, deci nu pe acestea trebuie sa le punem in valoare. Pacat ca nu se acorda atentia necesara Sarmisegetuzei Regia, care este cu adevarat numai a noastra", afirma Vasile Dragomir. Sarmisegetuza Regia asteapta sa fie redescoperita

"Poate ar trebui sa studiem mai atent legendele care spun ca unele civilizatii megalitice îsi au originea pe pamânturile noastre. Germanii, de exemplu, au facut cercetari si spun ca stramosii lor ar fi venit din Dacia", este de parere Vasile Dragomir. Acolo, in Muntii Orastiei, unde satele sunt rasfirate, cu case "atârnate" de versanti, Sarmisegetuza asteapta sa o redescoperim. Asteapta sa se faca si despre ea filme, sa-si etaleze enigmele, sa fie vizitata si admirata. Ne asteapta sa ne descifram originile, sa fim mândri de ea si de noi.

ARMATA

Organizarea si modul de lupta al armatei geto-dace au fot determinate de cadrul geografic, demografic si spiritual al poporului dac. Conditionarea evolutiei organismului militar, bazat pe acesti factori, constituie o legitate universala si valabila in toate timpurile.

Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic se caracterizeaza printr-o armonie si simetrie rara cât si printr-o unitate unica, toate astea regasindu-se in spiritul armatei daco-gete. Caracteristicile fizico-geografice au avut o însemnatate aparte pentru organizarea militara si modul de ducere a razboaielor, toate actiunile de lupta, din antichitatea si pâna azi. Dacii fiind mai aproape de natura, au recurs la natura pentru a le da mijloacele de a-si mari puterile si de a micsora pe cele ale inamicului.

CADRUL NATURAL

Câmpul de actiuni al armatei geto-dace ,aria geografica locuita de ei, este identica cu zona lor de etnogeneza, zona in care s-a dezvoltat societatea autohtona, de la triburile comunei primitive si pâna la statul dac centralizat si mai departe pâna la noi, vadeste o permanenta legatura cu pamântul devenit vatra stramoseasca. Astfel toate bataliile lumii geto-daco-românesti sunt definite cu aceleasi repere: Carpatii, Dunarea, Marea Neagra. Faptul ca oastea daca nu a luptat intr-un spatiu "neutru" sau strain, ci pe solul genezei sale, fiindu-i permanent aliat in lungile si grele confruntari cu armate straine, de regula mai numeroase si mai dotate, a avut o însemnatate cardinala in balanta raportului de forte si in deznodamântul bataliilor. Vatra de locuire a geto-dacilor a cunoscut un continuu proces de pregatire in vederea apararii, prin perpetuarea unui sistem defensiv existent, prin completarea si aducerea lui in stare functionala ceruta de necesitatea rezistentei in fata primejdiilor externe. Primele celule ale acestui sistem au aparut atunci când fiecare familie si mai târziu fiecare trib au pus bazele asezarilor întarite si au creat fortificatii de refugiu.

SISTEMUL NATURAL DE FORTIFICATII

MUNTII -rolului sistemului muntos in istoria daco-românilor i s-a consacrat o întreaga literatura, ale carei aprecieri sintetizeaza adevarul istoric potrivit caruia istoria noastra este strâns legata de munti, de Carpati, care au rolul de coloana vertebrala. Muntii sunt sâmburele geografic al spatiului daco-get si fac temelia, sprijinul, apararea, adapostul, frumusetea, mândria dacilor si din ei si-a tras neamul românesc legendele, vigoarea si poezia. Posadele dacice sau salba de batalii date in cetatea carpatina reprezinta cele mai de impresionante pagini de epopee istorica.

DUNAREA-De când se pomenesc ei dacii, si noi românii, Dunarea a fost "râul parinte" care a vazut pe ambele sale maluri, din valea panonica si pâna la delta sa, unul si acelasi neam. Acest curs de apa denumit fie Donaris, fie Danubiu, fie Istru sau mai târziu Dunarea, a facut parte organica din viata geto-dacilor constituind un brâu protector, un aliniament greu de depasit si usor de aparat. Dunarea a avut permanent o mare însemnatate militara strategica fiind granita si bariera de aparare sau cale de penetrare pe vaile ei, a numeroase expeditii militare, tarmurile ei, nu odata, constituind teatru unor razboaie crâncene. In organizarea apararii geto-dacii au apelat permanent la brâul de ape ce a închis Dacia.

PADURILE-Reprezentând cam 80% din suprafata Daciei, padurile au constituit un factor important in stabilirea formelor de organizare militara cât si in ducerea operatiunilor de lupta. Existenta masiva a padurilor a impus constituirea unor formatiuni suple si manevrabile, usor fractionare si lesne de reintrunit in raport cu evolutia situatiei strategice si tactice. Natura si extinderea padurilor au compartimentat directiile strategice de patrundere si pe cele de interzis de catre armata geto-daca, usurând in mod deosebit gruparea fortelor si mijloacelor proprii. Ele au servit ca zone favorabile dispunerii rezervelor in lupta, ca spatiu de manevra discret si baze de riposta ofensiva executate prin surprindere in flancurile si spatele inamicului, precum si locuri favorabile organizarii ambuscadelor. Facilitata de paduri, hartuirea a capatat un statut de permanenta in practica militara locala, limitând spatiul de manevra al armatelor invadatoare. Padurea favoriza lupta de aparare si permitea atacul brusc si nu in ultimul rând asigura, in caz de necesitate retragerea. Majoritatea bataliilor dacilor s-au dat la adapostul padurii si cu ajutorul ei.

MAREA NEAGRA---Existenta iesirii la Marea Neagra a determinat manifestarea unor preocupari ce vizau construirea si utilizarea unor mijloace adecvate, care sa permita controlul si apararea litoralului maritim.

Aparitia fenomenului militar în spatiul românesc

Arheologia este în masura astazi sa atace existenta principalelor etape ale procesului evolutiv al umanitarii si în spatiul etnogenetic românesc de la începuturile, databile cu cca 2 200 000 de ani în urma, pe baza resturilor fosile si a uneltelor-arme descoperite în Valea lui Grauceanu-Bugiulesti (comuna Tetoiu, jud. Vâlcea) român la sfârsitul vechii epoci a pietrei cioplite (cca 10. 000 î. e. n. ) prin: resturi umane si animale, unelte-arme apartinând "culturii de prund" descoperite pe vaile Dârjovului, Dâmbovnicului, Argesului, la Ciuperceni (Turnu Magurele), etc.; marturii ale "civilizatiei" musteriene, furnizate de pesterile de la Ohaba-Ponor; Cioclovina, Baia de Fier, Ripiceni-Izvor, Cheia, Nandru, etc.; urme ale locuirii permanente ale teraselor râurilor si, ca emotionante marturii ale unor înclinatii artistice legate de principala ocupatie - vânatoarea, picturile rupestre din pesterile de la Baia de Fier, Vaidei (jud. Gorj), Pescari (jud. Caras-Severin), Limanu (jud. Constanta), Cuciulat (jud. Sibiu) sau din defileele Polovragi si Sohodol. Confruntarea permanenta a oamenilor cu lumea animalelor care le furniza cea mai mare parte a hranei si care reprezenta totodata principalul pericol, le-a stimulat continuu imaginatia în directia perfectionarii uneltelor-arme (pentru împuns, lovit, taiat si razuit), din piatra, lemn, os sau corn si a perfectionarii, prin repetare rituala, a unor tehnici si metode de vânatoare care, în epocile urmatoare, vor pune treptat bazele "artei militare" a oamenilor neolitici si a purtatorilor civilizatiei bronzului si fierului. Mostenite din practica vânatoarei, utilizarea terenului, îndeosebi muntos si împadurit, arta deplasarii în ascuns, a mascarii, urmaririi, încercuirii, atragerii în ambuscada si a atacului prin surprindere, transmise din generatie în generatie, se vor preface în timp, ca o dovada în plus a continuitatii oamenilor locului, în procedee si principii tactice de lupta.

Tranzitia spre epoca pietrei slefuite (10. 000 - 5. 500 î. e. n. ), marcând începutul procesului de sedentarizare a comunitatilor umane prin trecerea de la stadiul de vânator si culegator ocazional la acela de recoltator, pescar "specializat" si crescator de animale a generat, o data cu aparitia unui surplus de produse, de unelte-arme diversificate, tipologic incluzând ca noutate propulsorul si arcul cu sageti si de obiecte de podoaba, de cult sau de marcare a importantei indivizilor (susceptibile de a fi însusite), ca noua forma de activitate umana, conflictele armate. Arheologic, pot fi sugerate primele ciocniri intercomunitare, în diferite zone ale spatiului românesc si, cu certitudine identificat, "razboiul" local de la Schela Cladovei (Drobeta-Turnu Severin) unde un grup pradalnic a fost surprins în ambuscada si nimicit de arcasii localnici cu aproape 6. 000 de ani î. e. n. "Revolutia neolitica" (5. 500-2. 500/2. 200 î. e. n. ) înfaptuita în cadrul marilor culturi Cris-Starcevo, Turdas-Vinca, Dudesti, Boian, Hamangia, Cucuteni, Gumelnita, etc., atesta deja existenta, ca îndepartati înaintasi ai nostri în spatiul etnogenetic românesc, a unor oameni harnici si priceputi care, în timp, învatasera sa prefaca stepele sau câmpurile mlastinoase si codrii seculari în ogoare, sa dea suflet lemnului, lutului si pietrei, sa supuna vietatile pamântului si forta apei, sa smulga muntelui metalele din care încep sa-si faureasca uneltele, podoabele si armele.

Perfectionarea uneltelor si armelor a atras dupa sine saltul demografic, extinderea terenurilor locuite si cultivate, o prima mare diviziune a muncii în secolele de trecere spre epoca metalelor (împartirea pe comunitati de agricultori si pastori, în functie de activitatea productiva dominanta), aparitia unor specializari în mestesugurile torsului si tesutului, olaritului, fauraritului si constructiilor, a cultului organizat si a diferentierii sociale, în conditiile pastrarii proprietarii colective asupra mijloacelor de productie, prin cresterea importantei categoriilor sacerdotale si razboinice, însarcinate de comunitatile care le întretineau cu organizarea muncii, a relatiilor cu lumea divinitatilor protectoare si a apararii. Asezarilor ridicate înca din epoca precedenta în locuri întarite natural (promontorii, insule, etc. ) încep sa li se adauge elemente de fortificatie, santuri adânci de 6-8 metri, late de român la 12 metri, valuri de pamânt cu palisade ca la Magurele (Bucuresti), Radovanu (jud. Calarasi), Vidra (jud. Giurgiu); în paralel apar si incinte fortificate de refugiu, ca aceea de la Magurele - "Movila Filipescu", prefatând viitoarele acropole. Cu patru milenii în urma prin cimentarea tuturor trasaturilor populatiei pe care preistoria le-a vazut zamislindu-se în spatiul carpato-balcano-pontic, odata cu trecerea la epoca bronzului (2200/2000 - 1200/1150 î. e. n. ), a marilor culturi cu inventar complex de unelte si arme din metal (Glina, Monteoru, Wietenberg, Otomani, Gârla Mare, Noua, etc. ), s-a afirmat, ca purtator al unei civilizatii unitare, marele grup etnic al primilor nostri stramosi directi pe care istoria scrisa i-a consemnat sub numele de traci. Ei sunt aceia care, prin cele peste 100 de neamuri atestate de poemele homerice, de literatura greaca sau de "parintele istoriei", Herodot, ne confera dreptul sa afirmam ca în acest pamânt, scaldat de valurile Dunarii si ale Marii Negre, vegheat de "coroana" Muntilor Carpati, avem - potrivit expresiei lui Nicolae Iorga - cel putin "radacini de patru ori milenare; aceasta este mândria si aceasta este puterea noastra!".

Sunt cuvinte care ilustreaza o realitate subliniata de numerosi oameni de stiinta ai veacului nostru - aceea ca "poporul român este cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului; într-adevar acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa /"/ fie ca este vorba de traci /"/, de geti sau de daci, locuitorii pamântului românesc au ramas aceiasi din epoca neolitica - era pietrei slefuite - pâna în zilele noastre, sustinând astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam".

Aparitia si dezvoltarea armatei geto-dace

Formele de organizare ,care sunt de regula greu de surprins arheologic fidel, se desprind lesne, daca se recurge la informatii si date referitoare la modul cum a fost conceputa si realizata apararea perimetrului locuit de comunitatile umane inca de la început.

ORGANIZAREA MILITARA A COMUNITATILOR MICI

Factorul militar in zona carato-danubiana a aparut ca o componenta a modului in care omul isi alegea vatra de locuire in asa fel incit aceasta sa ii asigure conditii de existenta cit si de aparare a comunitatii respective. In acest scop au fost locuite cu preponderenta acele zone in care insasi natura lor oferea oamenilor avantaje eventual aceasta amplificând potentialul defensiv, cel mai adesea prin santuri. In aceasta perioada de început a civilizatiei locale nu existau institutii ostasesti propriu-zise, oamenii munceau si traiau in comun, bucurându-se de aceleasi drepturi si îndatoriri, fara o categorie speciala care sa îndeplineasca si o slujba militara, uneltele servindu-le adesea si de arme. Ca oameni ai pamântului, autohtonii au trecut de timpuriu la constructia de asezari de diferite tipuri, de la simple sate si mici asezari rurale situate lânga ape, in vai, pâna la unele centre mai dense situate pe inaltimi greu accesibile.

ORGANIZAREA MILITARA DE TIP TRIBAL-

Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au fost înfaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza înrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc, formând un gen de unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei din care se compunea, cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea. Conducerea militara era asigurata de un sef, care era in acelasi timp si unul din cei mai buni luptatori, el bucurandu-se de o autoritate aparte. Atunci când fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai apreciat de masa populatiei, întotdeauna cel care întrunea calitati organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara de tip tribal si îndeosebi amenajarile genistice facute au avut o însemnatate deosebita pentru întreaga existenta si lupta a poporului geto-dac. Tipologic si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-un sistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui Burebista întregul areal dac era împânzit de multe secole, de asezari întarite.

ORGANIZAREA MILITARA PE BAZA UNIUNILOR DE TRIBURI-

Organizarea militara si-a largit considerabil cadrele odata cu trecerea la o noua etapa de dezvoltare politico - economica si administrativa odata cu unificarea triburilor. Strângerea legaturilor economice si militare intre triburi a dus la formarea unei constiinte etnice si lingvistice largi creând premisele formarii statului dac. Interesele comune si necesitatea apararii organizate la nivel mai mare apropie comunitatile intre ele, creeaza conditiile colaborarii, pregatind astfel uniunile mai mari conduse de un sef ales care avea atributiuni politice, sociale, juridice, economice si mai ales militare. Tipologic ,uniunile de triburi au fost constituite pe baza înrudirii de sange. Ele erau conduse unitar de un sef ales si cuprindeau teritoriile locuite de triburile care o compuneau. Ulterior se va ajunge la stabilirea mai exacta a perimetrului de convietuire, luandu-se in considerare si posibilitatile de aparare, hotarele fiind alese de regula pe cele mai importante obstacole naturale.

Functiile tot mai importante ale uniunilor de triburi au impus fortificarea unor asezari si crearea unui comandament central din care face parte seful militar (basileus, rex) al comunitatii care dispune de structuri militare proprii si de garnizoane de cetati. Acesti basilei erau din rândul nobililor si cu cit aduceau si puteau sustine mai multi ostasi cu atat erau mai respectati. Devine clara intentia de a transmite urmasilor directi aceste prerogative punandu-se astfel bazele unor dinastii locale. Ca urmare directa a acestui fapt se formeaza o aristocratie militara din rândul careia se constituie un corp de comanda. Fiecare trib isi avea seful sau militar care dispunea de efective proprii care actionau ca o unitate ce in timpul luptelor de regula nu se fractiona. El dispunea de un corp de comanda din rândul carora se stabileau sefii de cete ,ai cetatilor si lucrarilor de fortificatii. In caz de necesitate, fortele triburilor erau întrunite sub conducerea unui sef suprem iar sefii triburilor alcatuiau un stat-major ad-hoc. Acesti sefi de rangul doi veneau la puterea militara centrala cu cetele triburilor din care proveneau, ale caror efective erau variabile in raport cu forta economica si demografica a fiecare zone. Instructia si pregatirea pentru lupta se desfasurau la triburile respective dar unele exercitii aveau loc pe scara mai mare si adesea direct in locurile in care comunitatea avea de aparat ceva. In timpul acestor exercitii se punea accent pe invadarea modului de folosire a lucrarilor de aparare, pe utilizarea mijloacelor de lupta de la catapulte si baliste pana la arc si lance. La aceste exercitii luau parte toata populatia capabila a purta arme, tinandu-se seama ca lupta se desfasura de regula din spatele fortificatiilor prin aruncarea de sageti, lanci, pietre si sulite iar in cazul ca inamicul reusea sa patrunda in incinta era imperios necesar ca toti sa fie in masura sa dea lupta corp la corp.

Datorita deplasarii centrului de greutate al nevoilor de aparare de la numeroasele triburi la o scara mult mai generala, are loc cresterea amplorii si caracterului manevrier al actiunilor militare, astfel conditia armatei capata noi dimensiuni atât organizatorice cit si ca mod de lupta. Vor aparea in aceasta faza ostiri cu efective de zeci de mii de oameni chemati sa actioneze împreuna intr-un dispozitiv articulat si pe baza unei conceptii unitare proprie unui sef suprem. In aceasta faza misiunea luptatorului si responsabilitatile lui se generalizeaza, el participand adesea la campanii militare care se desfasoara la mari distante de perimetrul obstii satesti din care face parte

ARMATA PRIMULUI STAT GETO-DAC

Stadiul actual al cercetarilor istorice considera ca prim stat al dacilor cel condus de Dromihete plasat la confluenta secolelor IV-III-i e n. Cu o temelie economico-sociala si politica deosebit de puternica, statul daco-getic al lui Dromihete includea teritoriul limitat la sud de muntii Haemus (Balcani), la est Pontul Euxin, la nord-est râul Tyras la nord si nord-vest si vest Carpatii Meridionali si Orientali adica aria etnica geto-daca extracarpatica si avea capitala in cetatea HELIS (identificata ipotetic cu asezarea de la Piscul Crasanilor). Acest stat avea toate institutiile specifice unui stat de la institutii centrale si pana la aparatul administrativ local. Avea o circulatie monetara iar forta statului era data de deosebita civilizatie materiala si spirituala. Una din institutiile de baza ale statului geto-dac din acel timp era armata, ca factor al puterii centrale. Organizatiile obstilor erau suportul social-economic al factorului militar. Realizând o aparare locala eficienta, obstile erau obligate sa puna la dispozitia dinastului, contingente de luptatori in raport cu nevoile de moment. O parte însemnata a armatei o reprezentau cetele personale ale regelui. Puterii centrale ii revenea si autoritatea asupra cetatilor de interes deosebit strategic si politic, pentru a caror aparare s-au destinat trupe de infanterie, constituindu-se garnizoane cu misiuni permanente si care pe timp de razboi erau întarite cu elemente locale. La rândul lor nobilii dispuneau de forte militare proprii cu care erau obligati sa participe la campaniile poruncite de rege. Influenta unui nobil era data de numarul de luptatori aflati in subordinea sa. Organizarea si compozitia armatei erau o reflectare a structurii social - politice a statului, ea fiind de fapt suma cetelor si formatiuilor militare de care dispuneau conducatorii de obsti, orase si cetati, precum si cele detinute de seful statului. Se estimeaza ca armata primului stat geto-dac putea ridica la oaste pana la 40000 de luptatori.

DOTAREA ARMATEI---Arheologia a demonstrat ca a existat o diversitate tipologica a mijloacelor de lupta care cuprindea: prastia, arcul cu sageti, lancea, toporul, maciuca, diferite tipuri de sabie, cutitul de lupta, coiful, camasa de zale, genunchiere si care de lupta. Clasificarea se poate face in arme pentru lupta de la distanta si arme pentru lupta corp la corp. Armele de atac erau sabia curba, sabia dreapta, lancea lunga, lancea scurta, maciuca, ciocanul de lupta, buzduganul, prastia si arcul cu sageti iar pentru aparare casca, scutul, camasa de zale si zaua întreaga.

Luptatorul era echipat simplu :un suman cu mâneci lungi, încins la mijloc, o mantie aruncata pe umeri prinsa cu o agrafa si un pantalon incretit si bagat in incaltaminte. Sefii (tarabostesii) purtau suman cu centiron cu ornamente de aur si argint si o manta cu ciucuri, pantaloni si pe cap caciula rasfrinta. Dezvoltarea davelor, a atelierelor, a extragerii si prelucrarii materiilor prime cu valente strategice, a mestesugurilor in general a facilitat dotarea armatei cu mijloace de lupta suficiente ajungandu- se si la exportarea acestora in exterior.

CONCEPTIA SI MODUL DE LUPTA-situat in locuri de ispititor belsug, poporul dac si-a elaborat de timpuriu o gândire si o arta militara propice apararii. In acest scop s-a recurs la organizarea si ducerea apararii strategice pentru a provoca pierderi fortelor inamice, uneori la distrugeri pe mari adâncimi pe directiile de înaintare ale inamicului, aplicând ceea ce posteritatea a numit "tehnica pamantului pârjolit". La daco-geti modul obisnuit de lupta era hartuiala dar la trebuinta angajau lupta cel mai adesea in dispozitiv in forma de pana. Când se luptau in retragere contra cavaleriei inamice, aici alergau raspanditi înainte aici se comasau in plutoane si se aparau, reusind prin aceasta tehnica sa isi reeduca pierderile. Adesea recurgeau la atacuri nocturne, cunoasteau bine serviciul de santinela inamic si tineau întotdeauna lânga ei caii inseuati si gata de lupta sau fuga. In timpul apararii, felul de lupta consta in hartuiri permanente cu scopul de al slabi pe inamic si de al aduce in pozitii dezavantajoase de lupta. Intrebuintau frecvent cursele si inselaciunile recurgând la tot felul de stratageme. In timpul actiunilor de riposta geto-dacii, folosind terenul împadurit, preparau lovituri si manevre bine întocmite pe care le alternau cu atacuri neasteptate, fie in zona vadurilor fie in zone strimte.

Cavaleria avea atât rolul de cercetare cit si pe acela de legatura intre diferite corpuri militare. Dar principala actiune a calaretilor era lupta de hartuire, lupta in care dupa aruncarea sulitei si descarcarea arcului, calaretul se repezea înapoi pentru a scapa de lovitura dusmanului si pentru a reveni din nou dintr-o alta directie.

In conceptie si executie armata geto-daca nu a recurs la formatii de lupta rigide, masate si putin articulate. Modul de organizare, pe obsti satesti, depindea de resursele demografice ale asezarilor si deci efectivele erau variabile si suple. In ofensiva aveau predilectie pentru dispozitivul in forma de unghi cu vârful înainte, cu scopul de a strapunge falangele, cohortele sau manipulele si a le disocia fortele pentru ale nimici din parti laterale. In aparare recurgeau la dispozitivul in forma de potcoava cu flancurile avansate cu scopul participarii a cit mai multe forte la lovirea simultana si pe o adâncime cit mai mare a inamicului. In toate aceste dispozitive insa luptatorul dac avea in juru-i suficient spatiu pentru libera miscare si actiune. Dispunerea fortificatiilor in teren, structura si varietatea dispozitivelor de lupta arata o temeinica si justa cunoastere a terenului si avantajelor amenajarilor genistice. Constructia acestor lucrari si asezarea lor reflecta o pricepere deosebita a rolului strategic si tactic al fortificatiilor. Realizarea unui sistem de cetati s-a facut pe baza unor conceptii si principii ce raspundeau nevoilor strategice. Astfel aceste cetati si fortificatii au fost edificate la fruntariile Daciei. si îndeosebi pe axele de comunicatii pe care puteau sa patrunda mai usor invadatorii. In timpul bataliilor de aparare a cetatilor, paratorii aruncau asupra asediatorilor bolovani de mare greutate, plumb topit, oale si butoaie pline cu smoala fierbinte, seu si alte substante inflamabile, sulite si sageti incendiare. Se foloseau de asemenea pe scara mare si catapulte si baliste, atât in luptele duse in jurul fortificatiilor cit si in luptele in câmp deschis când erau transportate pe care cu 2 roti.

In ce priveste cucerirea cetatilor strategii daci au recurs la procedeul asediului ,prin care se urmarea încercuirea si izolarea garnizoanelor adversarului. In timpul asediului, alaturi de armele individuale, foloseau catapulte de mare putere, berbeci din stejar cu cap de bronz sau fier. Geto-dacii au mai folosit si falces murales cu care scoteau pietre din ziduri si perforatoare de ziduri numite terebrac de fapt un berbec cu vârf ascutit. La unison, izvoarele lumii antice ii prezinta pe daco-geti in razboaie de aparare si toate le subliniaza curajul si vitejia, disciplina si organizarea. Modalitatea proprie de purtare a unui razboi, prin ridicarea la lupta a întregii populatii apte de efort militar, le a dat permanent un avantaj in luptele necurmate cu aceia care le doreau avutul, facându-i de neclintit de pe pamantul Daciei, pe care îl considerau sacru si numai al lor.











Numele celui ce a fost acad. Constantin Daicoviciu (1 martie 1898-27 mai 1973) a ramas legat de Sarmizegetusa, capitala dacilor liberi. O viata întreaga, cu o pasiune neostoita, a cercetat cetatile dacice din Muntii Orastiei. La Gradistea Muncelului, la Piatra Rosie, la Blidaru, la Rudele, la Fetele Albe s.a., sapaturile desfasurate sub conducerea sa au facut ca vechile pietre dacice sa-si dezlege tainele si sa-si depene, de peste milenii, istoriile. La centenarul nasterii sale, sa recitim câteva dintre paginile închinate de savant vestigiilor dacice. Ele fac parte din comunicarea Dacii din Muntii Orastiei si începuturile statului sclavagist dac, prezentata la Academia Româna la 10 iunie 1950.

Pe un teritoriu relativ mic (cca. 150 km2) din regiunea deluroasa muntoasa a Carpatilor sudici, în partea de est a judetului Hunedoara, la sud de Mures, concentrate în jurul pârâului Apa Orasului (zis si Apa sau Valea Gradistei), ce izvoraste din masivul Godeanu si se varsa în Mures la Orastie, raspândite însa de-a lungul nenumaratelor vai ce spinteca aceasta regiune, se gasesc, aninate pe vârfuri de dealuri sau pe spinarea lor, pe platouri cu grija amenajate de mâna omului, ca si pe resalele mai mult sau mai putin naturale ale acestor dealuri, o serie de asezari cu caracteristici si forme uimitor de unitare.

Dealurile alese cu preferinta au, de obicei, forma de mameloane, nu excesiv de înalte (de la 500-950 de metri), pe cât se poate de izolate de restul dealurilor, retrase, în aparenta, dar stapânind în chip hotarât caile de acces catre vreo cetate mai mare din apropiere, iar toate la un loc constituind un sistem de împresurare strategica a cetatii principale, care, singura dintre ele, se afla, în fundul vaii Apei Orasului, asezata pe spinarea Dealului Gradistei ( o ramificatie a Godeanului) la 1200 m înaltime deasupra marii. Aceasta "cetate Mare" nu domina, de fapt, nimic; ea constituie în realitate un loc de refugiu greu de atins, strasnic aparat din fata si din laturi de sistemul de reduta al fortificatiilor însirate de-a lungul vaii centrale a Apei Orasului, atât dinspre nord, cât si dinspre nord vest, iar dinspre sud de masivul de munti greu de trecut ce-i acoperea spatele, poate si acestia întariti din loc în loc.

Seria cetatilor si forturilor de aparare a "Cetatii Mari" de pe culmea Dealului Gradistei o deschide, acolo unde valea larga a Apei Orasului se strâmteaza dintr-o data pâna la gâtuire, Castelul de pe Cetatuia Costestilor. Însusi acest punct prim de rezistenta e strajuit din mai multe parti de forturi mai mici, înfipte pe culmile de dealuri înconjuratoare, ca Faeragul, Blidarul, Cetatuia Înalta, ele însele întarite de turnuri si bastioane presarate la orice punct vulnerabil. De la Costesti si pâna la Gradistea Muncelului valea foarte strâmta a Apei Orasului e pazita de turnuri dispuse, la distante variate, pe terasele superioare, în locuri potrivite.

Dinspre Nord vest, Vârful lui Hulpe si fortificatiile de pe Ciata, Dealul Muncelului (si ele încercuite de turnuri pe piscurile vecine) formeaza incinta laterala nord estica a reduitului. Din acest sector de aparare a flancului nord estic face parte, desigur, si cetatea de la Capâlna, de pe valea Frumoasei (Sebesului). Accesul dinspre vest respectiv nord vest si sud vest, peste dealul Luncanilor sau Poiana Omului, e oprit vrajmasului de puternica cetatuie de pe Piatra Rosie ca si de alte forturi, cum e, de pilda, acela de la Lupoaia, sau de valurile de pamânt si piatra de la Cioclovina.

Tehnica constructiilor militare sunt a) ziduri, durate din blocuri de piatra bine si regulat taiate, întarite cu bârne de lemn dupa un sistem local, continuate în sus fie în caramida, fie în lemn; sau b) valuri de piatra si de pamânt, îmbinate cu puternice îngradituri de pari grosi si zdraveni (palisada). Gropi, ascunse în fata întariturilor, si rostogolirea de trunchiuri de copaci sau de bolovani, faceau aceste cetati, mestesugit întarite de oameni si natura, si mai de necucerit. Asezarile dacice din Muntii Orastiei nu constituie însa numai constructii militare.

Valea larga si roditoare a Apei Orasului, la Nord de Costesti, cu Valea Muresului apropiata, ca si luncile si poienile minunatei regiuni fac din acest tinut, înca din cele mai îndepartate vremuri, un îmbelsugat loc de rai pentru o populatie destul de numeroasa.

Dintre "cetati" putine vor fi avut numai un rol militar. Rol strict militar îl au doar bastioanele si turnurile de paza risipite peste tot. Cele mai multe dintre "cetati" trebuie considerate ca niste lacasuri întarite ale unor fruntasi militari, mari proprietari de turme în munti, de ogoare întinse în vaile apropiate si desigur si de sclavi.

O a treia categorie a asezarilor o alcatuiesc gospodariile taranesti cu care sunt împanate "într-o masura mai mare chiar decât astazi" poienile si culmile mai blânde si mai late ale dealurilor, cu casele lor de bârne, lipite cu lut prins în nuiele, acoperite cu sindrila si înconjurate cu garduri de pari împletiti cu crengi de copac.

Hambare mari de lemn, sprijinite pe baze rotunde de piatra, pe terasele cetatilor, dar si în poieni roditoare, cisterne în si afara de cetati, captusite cu bârne de gorun, tevi de apeduct din pamânt ars, aducând apa de izvor la câte o asezare mai mare, obiecte de cult, de uz practic si de podoaba, produse ale mesterilor si artistilor locali sau importate din lumea vecina "barbara" ori "civilizata" greco-romana, întregesc icoana de pâna acum a traiului dacic.

Am spus ca tot acest complex de civilizatie prezinta o înfatisare uniforma. Începuturile vietii omenesti în aceste locuri, dupa unele descoperiri izolate, trebuie ca se adâncesc cu multe sute de ani înainte de construirea mareata si impunatoare a cetatilor de piatra. Din asezari ale unui trib de munteni, regiune a devenit, în anumite conditii istorice, un centru mult mai puternic decât al unui trib singuratic.

Data acestor constructii uriase si coordonate dupa un plan unitar nu poate fi alta decât aceea pe care o indica marturiile arheologice: cele doua secole înainte de cotropirea romana care le trece pe toate prin foc si sabie. Cu alte cuvinte, epoca celor doi hegemoni ai poporului dac, Burebista si Decebal.

Vorbind de civilizatia materiala a acestei înfloritoare si ultime perioade a asezarilor din Muntii Orastiei, ea întruneste toate caracteristicile asa zisei culturi La Tene târzii din ultima faza a vârstei fierului, dezvoltate pe baze autohtone si simtitor influentate de civilizatiile înconjuratoare. E o civilizatie ce a iesit din stadiul formei satesti, îmbracând un caracter de cultura superioara, oppidana, împrejurare care-si explica adoptarea si asimilarea la fondul propriu autohton a împrumuturilor de forme si tehnica venite din afara, din sudul sclavagist grecesc si roman (inclusiv coloniile grecesti de la Marea Neagra si Italia de sud) si de la popoarele de pe aceeasi treapta de civilizatie, vecine.

DIURAPNEUS, supranumit si ...Decebal

In perioada secolului I A.D. spatiul Carpato-Dunarean-Pontic ne apare ca o mare zona de hartuire a populatiei autohtone tracice, care este continuu pradata, furata, împinsa, lovita, izbita si jefuita de popoarele noi sosite care reusesc sa se aseze si... sa-si creeze propria "istorie" si "cultura", furând-o de la noi. Grecii sositi in 3 valuri din zona Estica a Marii Caspice (1900-1400 B.C.) s-au asezat linistiti si sunt si ei acum cuceriti de... Romani... si vor sta sub jugul acestora 500 de ani mai mult ca noi, dacii, ...dar "minune", ei nu-si vor "schimba" limba, ci, numai noi tracii, si nu in 500 de ani, ci in 100 si ceva... sa fie aceasta adevarata ori adevarat sa fie ca, limba tracilor a fost asa zisa "latina barbara" dupa cum ne spunea Ovidiu Densuseanu, si, in felul asta, ei, tracii, nu au mai trebuit sa invete "o noua limba", si s-o uite pe a lor ?

In aceasta perioada, in vara anului 87 AD, împaratul roman Domnitian, trimite sub comanda lui Cornelius Fuscus trupe romane sa ocupe Dacia de la nordul Dunarii. Acesta trece pe un pod de vase Dunarea, la Tapae (Portile de Fier ale Transilvaniei) dar sunt atacati de daci, prin surprindere, si... invinsi. Legiunea romana a V-a Alaude este complet nimicita iar generalul ei Cornelius Fuscus, ucis in lupta. Dar cine a fost conducatorul armatei dacice?... Numele Lui, numele dacului învingator, a fost consemnat numai de Tacitus (din opera caruia se va inspira Orasius in secolul V A.D. si Iordanus sec. VI A.D.)... numele LUI era... DI-URAPNEUS "Cel Orfan", un tarabostes din Sud-Vestul Daciei, care a fost apoi divinizat, ca un semizeu, de populatia dacica, supranumindu-l DE-CEBALUS, "Neam de Cal" ori Pe Cal, Cavaler, ori "I NOROGUL" (Ducipalul) si caruia, regele dac de atunci, DURAS, printr-un gest nobil si inteligent, ii va ceda tronul. Pe vasul funerar descoperit la Gradistea de Munte - Sarmizegetusa - apar doua stampile cu inscriptia: "DE CE BALUS PERS CORILO" in oglinda, ce se poate traduce "Decebalus a platit inaltarea la cer"... iar daca îl citim in oglinda "Oliroc Srep Sula Beced": adica "Viteazul Cal s-a sinucis."

Dar inscriptia se mai poate citi si: "DE CEBALUS PERSCO RILO": "De neamul calului va pieri dusmanul". Se pare ca acest blestem a circulat printre Daci pana la disparitia imperiului Roman.

Gotii care se credeau urmasii Getilor au avut un rege cu nume predestinat, ALARIC, Inorogul, nascut in ... Dacia (in zona actuala Deltei Dunarii), care, purta in sufletul lui acest blestem astfel ca la începutul secolului V A.D., vizigotii, condusi de Inorog au paradit Hemus - Peninsula Balcanica si au patruns im Italia. Alaric cucereste Roma la 24 August 410 A.D., distrugand-o pana in temelii, trecand-o prin foc si sabie... Sa se fi îndeplinit astfel blestemul lui De-Cebalus ?!?

Dacii s-au luptat sub stindardul Lupului, stindard traditional al tracilor: capul de lup cu corpul de dragon; si se luptau... Romanii, a caror capitala Roma a fost întemeiata "sub semnul Lupului"... si dupa vechile legende, de un trac, de un troian, Eneas, care i-a dus pe troieni in valea Padului-valea celor sapte coline-scapandu-i de ahei. Si daca Eneas i-a adus pe troieni... cine stie?

Dar numele de Roma inca nu-si are rezolvate originea, provenienta. Anul infiintarii Romei nu este sigur. Nici numele ei nu este de la Romulus, cum afirma legenda pastrata de la istoricul Titus Livius: "CONDITA URBES, CONDITORIS NOMINE APPELLATA" - ci de la situatia orasului, asezat lânga o apa, "RAU" sau "RUMON" (cuvânt trac ori etrusc echivalent pentru rau. Romulus nu a putut fi întemeietorul ei, ci doar fiu al orasului de pe "RAU" sau "RUMON", fiul Romei. Întreaga legenda cu Romulus, pare a fi fost împrumutata de Titus Livius, mai degraba, din vechile legende ale poporului pelasgic (tracic), din care si ei se trageau. Asa ca, ei, dacii si romanii, vorbeau aceeasi limba si daca vrem sa lasam la o parte anilor... nu este o ironie a istoriei ca , azi, ei ROMANII se numesc italieni, iar noi tracii-pelasgi, ROMANI?

Dar sa revenim la viteazul DIURAPNEUS - DECEBAL: ca rege, reface unitatea statala a Daciei, intareste armata si stabileste legaturi de alianta cu popoarele vecine formând noua Confederatie Dacica, Dacia încadrându-se intre granitele naturale precizate ulterior de Ptolomeu, din Carpati si pana la Nistru (Tyros) si de acolo la Dunare. Neamurile getice imprastiate in rasaritul Moldovei pana dincolo de Bug, iazygii si roxalanii, se vor alatura si ei confederatiei opusa Romei.

Din timpul lui Decebal dateaza constructiile grandioase de la Sarmisegetuza, incinta sacra, discul solar de andezit, sanctuarele patrulatere cat si atelierele metalurgice de la Gradistea Muscelului. In acelasi timp la Roma Domitianus nemultumeste pe contemporanii sai prin "politica de grandoare" ce o duce: secatuirea finantelor, propagarea despotismului, reprimarea crunta a crestinismului.

La 18 septembrie 96 A.D. Domitianus este asasinat de un libert iar in ziua urmatoare armata si conspiratorii îl vor proclama imparat pe batrânul senator MARCUS COCCEIUS NERVA, care îl va adopta ca fiu si asociat pe MARCUS ULPIUS TRAIANUS la 29 octombrie 97 A.D.

Traian, dupa învingerea Germanilor, suparat pe "dispretul pe care-l aveau dacii fata de romani" (Pliniu cel Tanar), hotaraste marirea efectivelor militare din Moesia inferioara, edifica castrul de la Barbos - Galati, consolideaza fortificatiile din orasele pontice pana la Tyros (Nistru), dispune terminarea soselei de la malul sudic al Dunarii la Cazane (inscriptia Tabula Traiana confirma aceasta). Dar adevarata cauza a reizbucnirii razboiului cu Dacia o constituie aurul pe care Dacia îl stapânea, reprezentând pentru Roma un "EL DORADO", o "CALIFORNIE" a antichitatii.

Traian adauga celor noua legiuni de la Dunarea mijlocie si inferioara, inca alte patru, aduse din provinciile germane si alte doua create special cu prilejul primului razboi dacic. La 25 martie 101 împaratul Traian paraseste Roma asezandu-se in fruntea a 150000 de soldati, ca sa cucereasca... ce?... o tara de analfabeti, fara limba si cultura?... o tara cu foarte putina populatie (cum le place ungurilor sa spuna de noi). Daca eram asa de putini de ce ii trebuiau lui Traian 150000 de soldati?!... Daca eram asa de saraci de ce veneau la noi?!...

In vara anului 101 legiunile romane conduse de Traian debarca la Lederata (Rama) si se îndreapta spre Acidava (Varadita). Decebal ii lasa sa patrunda pana in Banat, concentrându-si oastea in zona de la Tapae - Bucova, unde Traian obtine o modesta victorie. Totusi aceasta victorie deschide romanilor drumul spre Tara Hategului situata in apropierea nucleului dacic Muntii Sureanu. Datorita diversiunii facuta de Decebal, care se aliaza cu burii, bastarnii si roxalanii trecând Dunarea si atacând asezarile romane acum asezate intre Dunare si Pontul Euxin (Constanta), Traian este silit sa-si retraga o parte din legiunile din Dacia, pentru a-i respinge pe daci si pe aliatii lor din sudul Dobrogei, unde mai târziu, in 109, va ridica Monumentul de la Adamclisi si Tropaeum Traiani.

In primavara anului 102 Traian preia ofensiva, strabate Muntenia prin pasul Bran, învingându-l pe Decebal. In urma pacii incheiate, Decebal pierde Banatul, Tara Hategului, Oltenia, Sudul Munteniei si al Moldovei. In decembrie 102, la Roma, Traian primeste numele de DACICUS (învingator al dacilor). Traian intareste linia Dunarii cu efective militare.

Intre 103-105, cu ajutorul lui Apollodor din Damasc (Siria), construieste podul de piatra de peste Dunare la Drobeta-Turnu Severin. Apollodor din Damasc era cel mai vestit arhitect al timpului sau; lui i s-a incredintat mai târziu si constructia Columnei lui Traian. A scris si o carte despre constructia podului, care insa s-a pierdut; cuprinsul ei pare sa-l fi cunoscut DIO CASSIUS, care da in istoria sa o descriere amanuntita si exacta a podului. Marile constructii de poduri au întotdeauna ceva simbolic, aproape eroic, semnificând tot atâtea marturii curajoase despre perpetua silinta umana de a înlatura piedicile pe care natura le asterne adeseori in calea noastra; menirea lor este înlesnirea legaturilor de comunicatie sigure intre un tarm si altul... dar in cazul podului lui Apollodor, acesta a însemnat înlesnirea jefuirii tarii noastre, a subjugarii si slavismului poporului dac, al cotropirii in proportie de 14% a teritoriului Daciei, cum inca mai spun unii dintre "istoricii nostrii "in scop" civilizator"!

Si daca înrobirea, înjosirea, jefuirea o numesc dansii proces civilizator, de ce sa nu le spunem si rusilor tot... "civilizatori" pentru ca si ei ne-au "civilizat" mai bine de 50 de ani, de am ramas saraci dupa atâta "civilizatie"... ori "bunului prieten Hitler" si germanilor sai care vazând ca nu vrem sa intram in razboi alaturi de ei ne-au "civilizat" impartind cu generozitate trupul tarii: Transilvania la unguri, Bucovina la rusi, Cadrilaterul la bulgari, Romania devenind astfel pentru un timp "prietena" civilizatorilor" sai... si astazi mai bombanesc unii ca am întors armele împotriva lor, atunci in 1944!

Al doilea razboi a lui Traian împotriva lui Decebal, începe in vara anului 105, când Traian soseste la Drobeta -Turnu Severin. Deschidem o mica paranteza, reamintind ca intre timp a avut loc o tentativa de asasinat împotriva lui Traian care insa a esuat. Ar fi schimbat oare reusita atentatului, soarta noastra de azi ?... Am fi aratat diferit?... Am fi vorbit o alta limba?... Iata întrebari ce raman fara raspuns. Sa revenim deci la armatele romane, care doritoare nu de faima ci de aurul si averile dacilor, înainteaza in trei coloane:

- prima coloana înainteaza pe Valea Cernei (prin locurile unde legendele tracice povesteau ca venea tocmai din Nordul Egiptului, sa moara pasarea PHOENIX; ea tinea in cioc cel mai vechi însemn pelasgic, iar in gheare "oul", din cenusa caruia, undeva in muntii Cernei, pasarea PHOENIX renastea). Asadar prima coloana romana înainteaza prin Valea Cernei, Tara Hategului, ajunge la cetatile Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, pe care le distruge.

- a doua coloana, urca pe Valea Jiului, Castrul de la Bumbesti, patrunzând in Masivul Sureanul pe la Banita.

- a treia coloana, condusa de Traian, se deplaseaza de la Drobeta la Sucidava si Romula, strabate Valea Oltului pana la Castra Traiana (Simbotin - Vâlcea) ajunge la

Tilisca, apoi la Capâlna.

Restul coloanelor romane pornite din Moesia inferioara, trec pe la Bran, Bratocea, Oituz. Batalia pentru Sarmisegetuza Regia se da la începutul verii anului 106 A.D., cu participarea legiunilor a II a ADRIUTIX, a IV a FLAVIA FELIX si a unui detasament (vexillatio) din Legiunea a VI-a FERRATA. Dacii resping primul atac, dar sunt distruse conductele de apa care aprovizionau capitala Daciei. Cetatea este incendiata, sunt retezati toti stâlpii sanctuarelor in incinta sacra, se distruge întreaga fortificatie. Razboiul, insa, continua. Prin tradarea lui Bacilis (confident al regelui dac), romanii gasesc in albia râului SARGESIA, tezaurul lui Decebal (evaluat de JEROME CARCOPINO la 165500 kg. de aur si 331000 kg. de argint). Ultima lupta cu oastea regelui dac are loc la POROLISSUM (MOIGRAD).

Era adânc inradacinat in firea tracilor obiceiul de a nu se teme de moarte. De aceea se spunea despre ei ca plecau la lupta mai veseli decât in oricare alta calatori. In retragerea spre munti, Decebal este urmarit de cavaleria romana condusa de decurionul Tiberius Claudius Maximus. Religia dacica a lui Zalmoxes admitea sinuciderea ca o ultima usurare pentru cei prea greu loviti de nenorocire, ba chiar o înalta si prea mareste cu fagaduinte supra naturale. Dacii care au ascultat ultima cuvântare a lui Decebal, se imprastie si se sinucid. Numai nesupusul rege, mai mare decât zeul sau, nu-si cauta uitarea in moarte, ci încearca sa se sustraga dinaintea romanilor, in speranta mareata ca va mai putea gasi inca, in strafundurile muntilor sau in codrii neumblati, mijlocul de a pregati reînceperea luptei si razbunarea. Dar cavaleria romana îl urmareste fara ragaz, este gata sa puna mana pe el si atunci marele Decebal isi implineste destinul punându-si capat zilelor. Scena mareata a mortii sale poate fi regasita pe Columna lui Traian.

Am fost zdrobiti, invinsi dar... nu NIMICITI !

Ne putem mândri cu Decebal! Dar cu Traian ?... Ce a avut el comun cu noi ?!...

"CUIUL DACIC" sau "CUIUL LUI PEPELEA"

,, Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pana la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinand cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negând or refuzând sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se întâmpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzând sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazand altceva decât cuiul. L-am întrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea când eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de îndragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor."

Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-piatra, Dacii-timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. "Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbene peste tot când Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si îl felicita, iau Cuiele Dacice, nu înainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita, Moldoveneasca, care ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei politicienii din dreapta si din stanga Prutului, când se intilnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sunt veri ori cumnati, avand si aceleasi nume.

Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita când pe geam, afara la ploaie, când la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mâncat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel începe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decât alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce raman de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pana la ora actuala sunt cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stalpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decât obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceeasi parere despre Cuiul Dacic.

Andrei, pragmatic, mai neîncrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai târziu. Vrand sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrându-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:

1. suprafata - Magnetita "Fe3O4"

2. oxid de fier "FeO"

3. alumo-silicati.

Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizând metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sunt orientate perpendicular unul pe altul asta insemnand ca, mai intai s-a solidificat (in campul magnetic al Pamantului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de campul magnetic al Pamantului!!!

Ei domnilor si asta se întâmpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai târziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... cativa kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a întrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul împotriva dacilor) si pana la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avantat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neînsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pana in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manânce si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decât cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decât in cel scris-vorbit. Limbile sunt si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca:

- Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani

- Metalurgie mai avansata decât ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, când romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.

- Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi.

Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o întrevedere


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
331 mesaje
Membru din: 8/03/2010
Oras: Drobeta Turnu Severin

Postat pe: 12 Iunie 2010, ora 09:40

Pe asta nu-l poate opri nimeni?


Fosta membra 9am.ro
Avatarul lui Fosta membra 9am.ro
46 mesaje
Membru din: 11/06/2010
Postat pe: 12 Iunie 2010, ora 09:54

DUTE BA DEJTEPTULE CU PLUTA


cristianvitu
Avatarul lui cristianvitu
732 mesaje
Membru din: 6/05/2009
Oras: Ploiesti

Postat pe: 12 Iunie 2010, ora 10:52

da pa voi cine va opreste?


de omnia dubitandum
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> Sari la pagina:
Mergi la: