Existã viaþã dupã moarte?

De la: cris170272, la data 2009-07-23 18:15:53...

o zi buna !

Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume, si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la invatatura. - Mihail Sadoveanu

dorinele,sezi bland sogore,vine cezarica si va face varza pe toti,ia sa vezi ce instructie face cu voi dupa ce-si termina somnu' de frumusete,ordine ca cezarica nici adi popa nu e in stare sa faca

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

O ZI BUNA SI TIE!

va simtiti in stare sa suportati citate a' la cezar vieru[masculu' scroafei]?

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

De la: ADERP_NIROLF_ERTEP999, la data 2009-07-23 18:19:46dorinele,sezi bland sogore,vine cezarica si va face varza pe toti,ia sa vezi ce instructie face cu voi dupa ce-si termina somnu' de frumusete,ordine ca cezarica nici adi popa nu e in stare sa faca

ordine ?!!! care ordine ?!!!

Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume, si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la invatatura. - Mihail Sadoveanu

De la: ADERP_NIROLF_ERTEP999, la data 2009-07-23 18:21:16va simtiti in stare sa suportati citate a' la cezar vieru[masculu' scroafei]?

DA !!!! il ador ce Cezarica cu rationalul lui !!!

Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume, si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la invatatura. - Mihail Sadoveanu

vine baiatu',o tira de rabdare sa le gasesc pe cele mai elocvente,dramatice si teatrale

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

Există viață după moarte?

O întrebare simplă, dar mai multe răspunsuri.

De ce?

Deoarece răspunsul e dat în funcție de obiceiurile și credința celor care îl dau.

Totuși, există viață după moarte?

De mii de ani, această întrebare îi pune pe oameni în încurcătură. Chiar şi teologii sunt puşi în dificultate în faţa acestei întrebăr. De-a lungul anilor, oameni din toate societăţile au meditat la această întrebare, şi s-au dat o mulţime de răspunsuri.

Numeroşi creştini nominali cred în rai şi în iad. Hinduşii cred în reîncarnare. Vorbind despre credinţa musulmană, Amir Muawiyah, asistent la un centru religios islamic, a spus: „Noi credem că după moarte va fi o zi de judecată, când te prezinţi înaintea lui Dumnezeu, Allah, ca într-o curte de judecată“. Potrivit credinţei islamice, Allah va analiza apoi modul de viaţă al fiecărei persoane în parte şi o va trimite fie în paradis, fie în focul iadului.

În Sri Lanka, atât budiştii, cât şi catolicii obişnuiesc să lase uşile şi ferestrele larg deschise în locuinţa în care se află o persoană decedată. Se aprinde o lampă cu ulei, iar sicriul este aşezat în aşa fel încât picioarele mortului să fie îndreptate spre uşa din faţă. Ei cred că prin această practică ajută spiritul, sau sufletul, decedatului să iasă din casă.

Aborigenii din Australia cred că „fiinţele umane au un spirit care nu poate fi distrus“. Anumite triburi din Africa cred că, după moarte, oamenii de rând devin fantome, în timp ce persoanele proeminente devin spirite ancestrale, care sunt onorate şi implorate în calitate de conducători invizibili ai comunităţii.

În unele ţări, credinţele referitoare la presupusele suflete ale morţilor sunt o combinare a tradiţiilor locale cu creştinismul nominal. De exemplu, mulţi catolici şi protestanţi din vestul Africii obişnuiesc să acopere oglinzile când moare cineva, pentru ca nimeni să nu se uite în oglindă şi să vadă spiritul defunctului. După 40 de zile de la moartea unei persoane dragi, familia şi prietenii sărbătoresc urcarea sufletului la cer.


Răspunsurile la întrebarea referitoare la ce se întâmplă cu noi când murim sunt tot atât de variate ca şi obiceiurile şi credinţele oamenilor care dau aceste răspunsuri. Totuşi, majoritatea religiilor au în comun o idee pe care o consideră fundamentală: Ceva dintr-o persoană — un suflet, un spirit, o fantasmă — este nemuritor şi continuă să trăiască după moarte.

Credinţa în nemurirea sufletului este împărtăşită aproape în unanimitate de miile de religii şi secte ale creştinătăţii. Ea este, de asemenea, o doctrină oficială a iudaismului. În hinduism, această credinţă stă la baza învăţăturii reîncarnării. Musulmanii cred că sufletul vine în existenţă odată cu corpul, dar că acesta continuă să trăiască după ce corpul moare. Alte credinţe, cum ar fi animismul african, şintoismul şi chiar budismul, predau variaţiuni pe aceeaşi temă.

Unii adoptă un punct de vedere opus, şi anume că viaţa conştientă se sfârşeşte în momentul morţii. Pentru aceştia, ideea că viaţa intelectuală şi emoţională continuă într-un suflet impersonal şi imaterial, separat de corp, pare iraţională. Scriitorul şi eruditul spaniol din secolul nostru Miguel de Unamuno a scris: „A crede în nemurirea sufletului înseamnă a dori cu atâta ardoare ca sufletul să fie nemuritor, încât această voinţă să calce în picioare raţiunea şi să treacă peste ea“. Printre cei care au refuzat să creadă în nemurire se numără renumiţii filozofi din antichitate Aristotel şi Epicur, medicul Hipocrate, filozoful scoţian David Hume, eruditul arab Averoes şi primul-ministru al Indiei de după câştigarea independenţei, Jawaharlal Nehru.

Întrebarea care se pune este: Avem într-adevăr un suflet nemuritor?

Mai întâi, să vedem cum a luat naştere doctrina nemuririi sufletului.

Un erudit în vârstă de 70 de ani, şi, în acelaşi timp, profesor, este acuzat de impietate şi corupere a minţilor tinerilor prin intermediul învăţăturilor sale. În pofida strălucitului său discurs de apărare pe care l-a ţinut la proces, juraţii plini de prejudecăţi îl găsesc vinovat şi îl condamnă la moarte. Doar cu câteva ore înaintea execuţiei, bătrânul profesor le prezintă elevilor adunaţi în jurul său o serie de argumente care susţin că sufletul este nemuritor şi că moartea nu este ceva înspăimântător.

Bărbatul condamnat nu este altul decât Socrate, renumit filozof grec din secolul al V-lea î.e.n. Discipolul său Platon a consemnat această întâmplare în eseurile sale Apologia lui Socrate şi Fedon. Socrate şi Platon au fost printre primii care au promovat ideea că sufletul este nemuritor. Însă nu ei sunt autorii acestei învăţături.

Doctrina nemuririi sufletului îşi are rădăcinile în timpuri mult mai îndepărtate. Totuşi, Socrate şi Platon au ajustat această doctrină şi au transformat-o într-o învăţătură filozofică, făcând-o astfel mult mai atrăgătoare pentru clasele sociale cultivate din zilele lor şi de mai târziu.

În societatea elenă dinaintea lui Socrate şi a lui Platon se credea, de asemenea, că sufletul continuă să trăiască după moarte. Pitagora, renumitul matematician grec din secolul al VI-lea î.e.n., a susţinut că sufletul este nemuritor şi supus transmigraţiei. Înaintea lui, Tales din Milet, considerat primul filozof grec care se cunoaşte, a susţinut că nu numai oamenii, animalele şi plantele au un suflet nemuritor, ci şi lucrurile de felul magneţilor, întrucât ei pot pune fierul în mişcare, atrăgându-l. Grecii antici susţineau că sufletele morţilor erau transportate cu barca pe celălalt mal al râului Stix, spre un vast tărâm subteran, numit tărâmul de jos. Acolo, judecătorii decideau dacă sufletele trebuiau să fie torturate într-o temniţă cu ziduri înalte sau dacă urmau să dobândească fericirea în Câmpiile Elizee.

În secolul al VII-lea î.e.n., în partea de est a Iranului, sau a Persiei, a trăit un profet pe nume Zoroastru. El a introdus o formă de închinare numită zoroastrism. Aceasta a fost religia Imperiului Persan, care a dominat lumea înainte ca Grecia să devină putere mondială. În scrierile zoroastriene se spun următoarele: „În nemurire, sufletul celui Drept va fi întotdeauna Fericit, dar sufletul Mincinosului va fi în mod sigur chinuit. Aceste Legi au fost date de Ahura Mazda [adică de „un zeu înţelept“] datorită autorităţii Sale supreme“.

Învăţătura nemuririi sufletului a făcut, de asemenea, parte din religia persană prezoroastriană. Vechile triburi persane, de exemplu, aveau grijă de sufletele morţilor oferindu-le mâncare şi îmbrăcăminte, pentru a le folosi în lumea de dincolo.

Credinţa în viaţa de după moarte a ocupat un loc central în religia egipteană. Egiptenii susţineau că sufletul persoanei decedate era judecat de Osiris, divinitatea supremă a lumii de dincolo. De exemplu, un document din papirus, datând, după cât se pare, din secolul al XIV-lea î.e.n., îl prezintă pe Anubis, zeul morţilor, ducând sufletul scribului Hunefer înaintea lui Osiris. Pe un taler al unei balanţe este aşezată inima scribului, reprezentând conştiinţa acestuia, iar pe celălalt taler, pana pe care zeiţa adevărului şi a justiţiei o poartă pe cap. Thot, un alt zeu, înregistrează rezultatul obţinut în urma cântăririi. Întrucât inima lui Hunefer nu este îngreunată de vinovăţie, ea cântăreşte mai puţin decât pana, iar Hunefer primeşte aprobarea de a intra pe tărâmul lui Osiris şi i se dă nemurirea. Papirusul prezintă şi o femeie-monstru stând lângă balanţă, fiind gata să-l devoreze pe cel decedat dacă inima acestuia nu trece testul. Egiptenii obişnuiau, de asemenea, să-şi mumifice morţii şi să păstreze corpurile faraonilor în piramide impresionante, întrucât credeau că sufletul supravieţuia atât timp cât corpul era păstrat.

Diferite civilizaţii antice au avut în comun o învăţătură: nemurirea sufletului. Au luat ele această învăţătură din aceeaşi sursă?

Originea acestei învăţături

„În lumea antică, se spune în cartea The Religion of Babylonia and Assyria (Religia Babiloniei şi a Asiriei), Egiptul, Persia şi Grecia au suferit influenţa religiei babiloniene.“ Cartea explică în continuare: „Având în vedere contactul iniţial dintre Egipt şi Babilonia, despre care vorbesc tăbliţele găsite în Tell el-Amarna, au existat, bineînţeles, nenumărate ocazii pentru infiltrarea conceptelor şi a obiceiurilor babiloniene în cultele egiptene. În Persia, cultul lui Mithra dezvăluie influenţa inconfundabilă a conceptelor babiloniene . . . Prezenţa unui număr foarte mare de elemente semitice atât în mitologia antică greacă, cât şi în cultele elene este în prezent recunoscută de atât de mulţi erudiţi, încât orice comentariu este de prisos. Mai exact, aceste elemente semitice sunt în mare parte babiloniene“.

Dar nu diferă mult conceptele babilonienilor referitoare la ce se întâmplă după moarte de conceptele egiptenilor, ale persanilor şi ale grecilor?

Să analizăm, de exemplu, poemul babilonian Epopeea lui Ghilgameş. Obsedat de realitatea morţii, eroul în vârstă al acestui poem, Ghilgameş, porneşte în căutarea nemuririi, dar nu reuşeşte să o găsească. În timpul călătoriei, el o întâlneşte pe zeiţa vinului, care îl încurajează să profite de viaţa lui prezentă, pentru că nu va găsi viaţa veşnică pe care o caută. Mesajul transmis de întregul poem este acela că moartea este inevitabilă, iar speranţa nemuririi este o iluzie. Indică oare acest poem că babilonienii nu credeau în viaţa de apoi?

Profesorul Morris Jastrow jr, de la Universitatea din Pennsylvania (S.U.A.), a scris: „Nici poporul, nici conducătorii religioşi [babilonieni] nu au admis vreodată posibilitatea anihilării totale a ceea ce, odată, a fost chemat la viaţă. Moartea [în concepţia lor] era o trecere la o altă formă de viaţă, iar tăgăduirea nemuririi nu făcea decât să accentueze imposibilitatea de a scăpa de schimbarea existenţei produsă de moarte“. Într-adevăr, babilonienii credeau şi că viaţa unei persoane bune continua, într-o anumită formă, după moarte. Această credinţă şi-o manifestau îngropând împreună cu morţii obiecte pe care aceştia să le folosească în viaţa de apoi.

În mod clar, învăţătura nemuririi sufletului îşi are rădăcinile în Babilonul antic. Potrivit Bibliei, o carte considerată a fi istorie exactă, oraşul Babel, sau Babilon, a fost fondat de Nimrod, un strănepot al lui Noe. După Potopul mondial din zilele lui Noe exista o singură limbă şi o singură religie. Prin faptul că a fondat acel oraş şi a construit un turn în el, Nimrod a introdus o nouă religie. Relatarea biblică spune că, după încurcarea limbilor la Babel, constructorii turnului, care au eşuat, s-au împrăştiat în toate părţile şi au început o nouă viaţă, ducând cu ei şi religia pe care o aveau (Geneza 10:6–10; 11:4–9). Astfel, învăţăturile religioase babiloniene s-au împrăştiat pe toată faţa pământului.

Potrivit legendei, Nimrod a murit de o moarte violentă. Era normal ca, după moartea sa, în rândul babilonienilor să apară tendinţa de a-l venera, considerându-l fondatorul, constructorul şi primul rege al oraşului lor. Întrucât zeul Marduk (Bel-Merodakh) era considerat fondatorul Babilonului, unii erudiţi au avansat ipoteza că Marduk este zeificatul Nimrod. Dacă acest lucru este adevărat, atunci ideea potrivit căreia o persoană are un suflet care trăieşte după moarte trebuie să fi predominat cel puţin de la moartea lui Nimrod. În orice caz, paginile istoriei dezvăluie faptul că, după Potop, locul în care s-a născut învăţătura nemuririi sufletului a fost Babelul, sau Babilonul.

Cum a ajuns totuşi această doctrină să ocupe un loc important în majoritatea religiilor de astăzi?

Cum a pătruns în hinduism şi în alte religii orientale ideea că omul are un suflet nemuritor? Această întrebare prezintă interes chiar şi pentru cei din Occident, care, probabil, nu sunt familiarizaţi cu aceste religii, deoarece această doctrină influenţează modul în care o persoană priveşte viitorul. Întrucât învăţătura nemuririi sufletului este numitorul comun al majorităţii religiilor de astăzi, cunoaşterea modului în care a apărut acest concept poate avea, într-adevăr, drept rezultat o mai bună înţelegere şi comunicare.

Ninian Smart, profesor de religie la Universitatea Lancaster din Marea Britanie, a făcut următoarea remarcă: „Cel mai important centru de influenţă religioasă din Asia a fost şi este India. Şi aceasta nu numai pentru că India a fost leagănul unui număr mare de credinţe — hinduismul, budismul, jainismul, sikhismul etc. —, ci şi pentru că una dintre acestea, budismul, a ajuns să exercite o puternică influenţă, aproape totală, asupra culturii din estul Asiei“. Pentru multe culturi care au fost influenţate în acest fel, „India rămâne leagănul lor spiritual“, a spus un erudit hindus pe nume Nikhilananda. Atunci în ce fel a adus prejudicii Indiei şi altor regiuni ale Asiei această învăţătură a nemuririi?

Învăţătura hindusă despre reîncarnare

În secolul al VI-lea î.e.n., în timp ce Pitagora şi discipolii săi din Grecia pledau în favoarea teoriei transmigraţiei sufletelor, înţelepţii hinduşi care trăiau de-a lungul malurilor fluviilor Indus şi Gange din India promovau acelaşi concept. Este puţin probabil ca apariţia simultană a acestui concept „în societatea elenă şi în India să fi fost o simplă coincidenţă“, a spus istoricul Arnold Toynbee. „O posibilă sursă comună [de influenţă], a explicat Toynbee, este societatea nomadă eurasiatică, societate care, în secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.e.n., a năvălit în India, în Asia de sud-vest, în stepa care se întinde de-a lungul coastei de nord a Mării Negre, în Peninsula Balcanică şi în Anatolia.“ Triburile migratoare eurasiatice au dus, bineînţeles, cu ele conceptul transmigraţiei.

Hinduismul apăruse în India mult mai înainte, odată cu sosirea arienilor aproximativ în 1500 î.e.n. Chiar de la început, hinduismul a susţinut ideea că sufletul este diferit de corp şi că supravieţuieşte morţii. Astfel, hinduşii practicau cultul strămoşilor şi pregăteau mâncare pentru a fi consumată de sufletele morţilor lor. Secole mai târziu, când ideea transmigraţiei sufletelor a pătruns în India, aceasta trebuie să fi atras atenţia înţelepţilor hinduşi, care erau frământaţi de problema larg răspândită a existenţei răului şi a suferinţei în rândul oamenilor. Combinând această concepţie a transmigraţiei cu legea karma, legea cauzei şi a efectului, înţelepţii hinduşi au elaborat teoria reîncarnării, potrivit căreia calităţile şi defectele dintr-o viaţă sunt răsplătite sau pedepsite în următoarea viaţă.

Dar a existat un alt concept care a influenţat învăţătura hindusă despre suflet. „Se pare că este adevărat faptul că, exact în momentul în care au fost elaborate teoria transmigraţiei şi karma, sau chiar mai devreme, se spune într-o enciclopedie, un alt concept a început treptat să se contureze în interiorul unui mic cerc de intelectuali din nordul Indiei, şi anume, conceptul filozofic Brahman-atman [supremul şi eternul Brahman, realitatea ultimă].“ — Encyclopædia of Religion and Ethics. Această idee a fost combinată cu teoria reîncarnării pentru a defini idealul ultim al hinduşilor: eliberarea de ciclul transmigraţiei pentru a fi una cu realitatea ultimă. Hinduşii cred că această stare poate fi dobândită prin străduinţa de a avea o conduită acceptabilă şi o cunoştinţă profundă despre hinduism.

Aşadar, înţelepţii hinduşi au elaborat doctrina reîncarnării combinând ideea transmigraţiei sufletelor cu legea karma şi cu conceptul despre Brahman. Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel, poet şi fost ambasador al Mexicului în India, a scris: „În timp ce hinduismul se răspândea, în brahmanism, în budism şi în alte religii asiatice se propaga o idee considerată esenţială în aceste religii, şi anume, metempsihoza, transmigraţia sufletelor printr-un cerc de existenţe succesive“.

Doctrina reîncarnării este fundamentul hinduismului modern. Filozoful hindus Nikhilananda a spus: „Orice hindus devotat este convins de faptul că dobândirea nemuririi nu este un drept exclusiv al câtorva aleşi, ci un drept natural al tuturor“.

Ciclul renaşterii în budism

Budismul a fost întemeiat în India în jurul anului 500 î.e.n. Tradiţia budistă spune că un prinţ indian pe nume Siddhartha Gautama, care, după ce a obţinut iluminarea, a ajuns să fie cunoscut ca Buddha, a fost fondatorul religiei budiste. Întrucât budismul provine din hinduism, învăţăturile budiste se aseamănă sub multe aspecte cu învăţăturile hinduse. Potrivit religiei budiste, existenţa este un ciclu continuu de renaştere şi moarte şi, ca şi în hinduism, viaţa fiecărui individ este determinată de faptele săvârşite în existenţa anterioară.

Totuşi budismul nu defineşte existenţa în termenii unui suflet individual care trăieşte după moarte. „În accepţia lui [Buddha], psihicul uman este doar un şir trecător de stări psihologice discontinue, unite numai de dorinţă“, a afirmat Arnold Toynbee. Totuşi, Buddha credea că ceva — o anumită stare psihologică sau o forţă — este transmisă de la o existenţă la alta. Dr. Walpola Rahula, un erudit budist, a explicat:
„O fiinţă nu este decât o combinare de forţe şi energii fizice şi mentale. Ceea ce numim moarte este întreruperea totală a funcţionării corpului fizic. Dispar complet aceste forţe şi energii odată cu încetarea funcţionării corpului? Budismul spune «Nu». Voinţa, dorinţa, setea de a exista, de a continua, de a deveni este o forţă foarte puternică ce pune în mişcare toate vieţile, toate existenţele şi chiar întreaga lume. Aceasta este cea mai puternică forţă, cea mai puternică energie din lume. Potrivit religiei budiste, această forţă nu încetează să acţioneze odată cu oprirea funcţionării corpului, adică odată cu moartea, ci continuă să se manifeste într-o altă formă, dând naştere unei noi existenţe, numită renaştere“.

Concepţia budistă referitoare la viaţa de apoi este următoarea: Existenţa este veşnică doar dacă individul atinge idealul final al Nirvanei, eliberarea de ciclul renaşterilor. Nirvana nu este o stare de fericire eternă şi nici o stare în care individul devine una cu realitatea ultimă. Aceasta este pur şi simplu o stare de nonexistenţă: „locul fără moarte“ aflat dincolo de existenţa individuală. Un dicţionar defineşte „Nirvana“ astfel: „un loc sau o stare de uitare a grijilor, a durerilor sau a realităţii exterioare“ (Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary). Budiştii sunt încurajaţi nu numai să caute nemurirea, ci şi să treacă dincolo de aceasta prin dobândirea stării de Nirvana.

În timp ce se răspândea în diferite părţi ale Asiei, budismul şi-a modificat învăţăturile, adaptându-se credinţelor locale. De exemplu, Mahayana, o formă a budismului care predomină în China şi în Japonia promovează credinţa în bodhisattva cereşti, sau în viitori Buddha. Bodhisattva amână intrarea în Nirvana lor în schimbul trăirii a nenumărate vieţi pentru a le sluji altora şi pentru a-i ajuta să obţină Nirvana. Astfel, cineva poate alege să continue ciclul renaşterii chiar şi după ce ajunge la stadiul de a dobândi Nirvana.

O altă schimbare doctrinală care a devenit deosebit de influentă în China şi în Japonia este doctrina despre Tărâmul pur, aflat undeva în Apus, doctrină creată de Buddha Amitaba, sau Amida. Cei care cheamă numele lui Buddha cu credinţă se renasc în Tărâmul pur, sau în paradis, unde condiţiile sunt mai favorabile pentru dobândirea iluminării finale. La ce a dus această învăţătură? Profesorul Ninian Smart a explicat: „După cum era de aşteptat, splendoarea paradisului, viu descris în unele scrieri mahayane, a ajuns să ia locul Nirvanei în imaginaţia populară, fiind considerat idealul suprem“.

Budismul tibetan cuprinde şi alte elemente locale. De exemplu, cartea tibetană a morţilor vorbeşte despre destinul unui individ aflat în stadiul intermediar dinainte de a se renaşte. Se spune că morţii sunt expuşi luminii strălucitoare a realităţii ultime, iar cei incapabili să suporte lumina nu obţin eliberarea, însă se renasc. Evident, budismul, în formele lui variate, promovează ideea nemuririi.

Cultul strămoşilor în şintoismul japonez

În Japonia exista o religie înainte de introducerea budismului în secolul al VI-lea e.n. Era o religie fără nume, constând din credinţe asociate cu principii morale şi cu obiceiuri ale popoarelor. Totuşi, odată cu introducerea budismului s-a ivit necesitatea de a deosebi religia japoneză de religia străină. Astfel a venit în existenţă denumirea „şinto“, care înseamnă „calea zeilor“.

Ce susţinea şintoismul primitiv cu privire la viaţa de apoi? După apariţia primelor orezării, „cultura orezului necesita comunităţi bine organizate şi stabile“, se explică în lucrarea Kodansha Encyclopedia of Japan, „şi astfel au luat naştere ritualurile agrare, care, mai târziu, au avut un rol foarte important în şintoism“. Teama de sufletele morţilor i-a determinat pe aceşti oameni din vechime să născocească ritualuri care să-i liniştească pe morţi. Aceasta a dus la apariţia închinării la spiritele strămoşilor.

Potrivit credinţei şintoiste, sufletul celui „dispărut“ păstrează personalitatea acestuia, dar este contaminat de impuritatea morţii. Când cei îndoliaţi ţin ritualuri comemorative, sufletul este purificat până când este eliminat tot răul, dobândind un caracter blând şi binevoitor. După un anumit timp, spiritul ancestral este ridicat la rangul de divinitate ancestrală, sau de protector. Existând în acelaşi timp cu budismul, şintoismul a împrumutat unele învăţături budiste, inclusiv învăţătura despre paradis. Astfel, constatăm că credinţa în nemurire joacă un rol fundamental în şintoism.

Doctrina nemuririi în daoism şi cultul strămoşilor în confucianism

Daoismul a fost fondat de Lao Zi, despre care se spune că a trăit în China în secolul al VI-lea î.e.n. Potrivit daoismului, idealul vieţii este armonizarea activităţii omului cu Dao — calea naturală a devenirii lucrurilor. Concepţiile daoiste referitoare la nemurire pot fi rezumate în următoarele cuvinte: Dao este principiul absolut al universului. Dao nu are nici început, nici sfârşit. Trăind în armonie cu Dao, individul se contopeşte cu el şi devine etern.

În încercarea lor de a fi una cu natura, daoiştii au devenit cu timpul foarte interesaţi de imuabilitatea acesteia şi de capacitatea ei de a se regenera. Ei presupuneau că, trăind în armonie cu Dao, sau cu calea naturală a devenirii lucrurilor, individul ar putea în vreun fel să descopere secretele naturii şi să devină imun la daunele fizice, la boli şi chiar la moarte.

Daoiştii au început să practice meditaţia, să promoveze anumite tehnici respiratorii şi să ţină regimuri alimentare, care, după cum se presupunea, puteau întârzia degradarea fizică şi moartea. La scurt timp după aceea au început să circule legende despre fiinţe nemuritoare care puteau să zboare pe nori, să apară şi să dispară după voie, care trăiau de foarte mulţi ani pe munţi sacri sau pe insule îndepărtate, hrănindu-se cu rouă sau cu fructe miraculoase. Istoria chineză spune că, în anul 219 î.e.n., împăratul Ch’in Shih Huang Ti a trimis o flotă formată din 3000 de băieţi şi fete pentru a găsi insula legendară a lui P’eng-lai, lăcaşul fiinţelor nemuritoare, şi pentru a aduce de acolo iarba nemuririi. Se înţelege de la sine că aceştia nu s-au întors cu elixirul căutat.

Aflându-se în căutarea vieţii eterne, daoiştii au apelat la tehnici alchimiste pentru a prepara pilule ale nemuririi. În concepţia daoistă, viaţa este rezultatul interacţiunii a două forţe opuse, yin şi yang (prima de natură feminină, iar a doua de natură masculină). Astfel, amestecând plumb (închis la culoare, sau yin) cu mercur (deschis la culoare, sau yang), alchimiştii au simulat un proces natural, sperând că produsul obţinut va fi pilula nemuririi.

În secolul al VII-lea e.n., budismul a pătruns în viaţa religioasă a Chinei. Rezultatul a fost un amalgam de elemente budiste, spiritism şi cultul strămoşilor. „Atât budismul, cât şi daoismul, a spus profesorul Ninian Smart, au dat formă şi fond credinţelor referitoare la viaţa de apoi, care se conturau uşor în cultul strămoşilor întâlnit la vechii chinezi.“

Confucius, un alt înţelept proeminent al Chinei, care a trăit în secolul al VI-lea î.e.n., a cărui filozofie a devenit fundamentul confucianismului, nu a dezvoltat prea mult ideea referitoare la viaţa de apoi. Dimpotrivă, el a subliniat importanţa bunătăţii morale şi a unui comportament acceptat pe plan social. Totuşi, el a pledat în favoarea cultului strămoşilor şi a acordat o mare importanţă respectării ritualurilor şi a ceremoniilor ţinute în cinstea spiritelor strămoşilor decedaţi.

Alte religii orientale

Jainismul a fost fondat în India în secolul al VI-lea î.e.n. Fondatorul lui, Mahāvīra, susţinea că toate fiinţele vii au un suflet etern şi că eliberarea sufletului din sclavia karmei este posibilă numai prin manifestarea unui spirit de sacrificiu, prin autodisciplină şi prin respectarea riguroasă a principiului nonviolenţei faţă de toate creaturile. Jainiştii susţin aceste concepte şi astăzi.

India este, de asemenea, leagănul sikhismului, o religie practicată de 19 milioane de oameni. Această religie a fost fondată în secolul al XVI-lea, când Guru Nānak a decis să ia din hinduism şi din islamism ce era cel mai bun şi să formeze o singură religie. Sikhismul a adoptat credinţele hinduse referitoare la nemurirea sufletului, reîncarnare şi karma.

Este clar deci că concepţia potrivit căreia viaţa continuă după ce corpul moare face parte integrantă din majoritatea religiilor orientale. Dar ce se poate spune despre creştinătate, iudaism şi islamism?

Făcând o promisiune referitoare la viaţa de apoi, aproape toate religiile se bazează pe credinţa că omul are un suflet nemuritor şi că, după moarte, acesta călătoreşte spre un alt domeniu sau transmigrează spre o altă fiinţă. Aşa cum am văzut mai înainte credinţa în nemurirea sufletului face parte integrantă din religiile orientale încă de la întemeierea acestora.

Dar ce putem spune despre iudaism, creştinătate şi islamism? Cum a ajuns această învăţătură să ocupe un loc central în cadrul acestor credinţe?

Iudaismul asimilează doctrine greceşti

Iudaismul a apărut în urmă cu 4000 de ani, în timpul lui Avraam. Redactarea scrierilor ebraice sfinte a început în secolul al XVI-lea î.e.n. şi s-a terminat pe vremea când Socrate şi Platon dădeau contur teoriei nemuririi sufletului. Învaţă aceste Scripturi despre nemurirea sufletului?

Encyclopaedia Judaica răspunde: „Numai în perioada postbiblică s-au pus bazele unei credinţe bine conturate şi ferm stabilite referitoare la nemurirea sufletului, care a devenit o piatră de temelie a credinţei iudaice şi a credinţei creştine“. Ea afirmă, de asemenea, următoarele: „În perioada biblică, persoana era considerată un tot unitar. Astfel, între suflet şi corp nu exista o deosebire netă“. Primii evrei credeau în învierea morţilor, şi această credinţă „trebuie să se fi deosebit de credinţa în . . . nemurirea sufletului“, afirmă enciclopedia.

Atunci cum a devenit această doctrină „o piatră de temelie“ a iudaismului? Istoria ne furnizează răspunsul. În anul 332 î.e.n., Alexandru cel Mare a ocupat o mare parte din Orientul Mijlociu în timpul cuceririi sale fulger. La sosirea sa la Ierusalim, evreii l-au primit cu braţele deschise. Potrivit istoricului evreu din secolul I Flavius Josephus, ei chiar i-au arătat profeţia din cartea lui Daniel, care fusese scrisă cu peste 200 de ani înainte şi care vorbea în mod clar despre cucerirea efectuată de Alexandru cel Mare în calitate de „rege al Greciei“ (Daniel 8:5–8, 21). Succesorii lui Alexandru cel Mare au continuat planul acestuia de elenizare, impregnând tot imperiul cu limba, cultura şi filozofia greacă. Amestecul celor două culturi — cea greacă şi cea iudaică — a fost inevitabil.

La începutul secolului al III-lea î.e.n. a început prima traducere în limba greacă a Scripturilor ebraice, numită Septuaginta. Prin intermediul acesteia, mulţi neevrei au ajuns să aibă respect faţă de religia iudaică şi să se familiarizeze cu ea, unii dintre ei chiar trecând la iudaism. Pe de altă parte, evreii au ajuns buni cunoscători ai gândirii elene, iar unii au devenit filozofi, ceva cu totul nou pentru ei. Filon din Alexandria, care a trăit în secolul I e.n., a fost unul dintre aceşti filozofi evrei.

Filon l-a venerat pe Platon şi s-a străduit să explice iudaismul în termenii filozofiei greceşti. „Creând o sinteză unică a filozofiei platonice şi a tradiţiei biblice“, se spune în cartea Heaven — A History, „Filon a pregătit calea pentru gânditorii creştini de mai târziu“ şi, de asemenea, pentru cei evrei. Care au fost concepţiile lui Filon cu privire la suflet? Cartea spune în continuare: „În accepţia lui, moartea readuce sufletul la starea lui iniţială, de dinaintea naşterii. Întrucât sufletul aparţine lumii spirituale, viaţa din trup nu devine altceva decât un scurt episod, adesea nefericit“. Printre alţi gânditori evrei care credeau în nemurirea sufletului se numără Isaac Israeli, cunoscutul fizician evreu din secolul al X-lea, şi Moses Mendelssohn, filozof germano-evreu din secolul al XVIII-lea.

O carte care, de asemenea, a influenţat profund gândirea şi viaţa evreilor este Talmudul — un rezumat scris al aşa-numitei legi orale, care, mai târziu, a ajuns să conţină comentarii şi explicaţii pe marginea acestei legi, fiind întocmit de rabini începând din secolul al II-lea e.n. până în evul mediu. „Rabinii Talmudului, se spune într-o enciclopedie, credeau că sufletul continuă să existe după moarte“ (Encyclopaedia Judaica). Talmudul chiar vorbeşte despre morţi care vin în contact cu cei vii. „Probabil că, din cauza influenţei exercitate de platonism, se spune în Encyclopædia of Religion and Ethics, [rabinii] credeau în preexistenţa sufletelor.“

Literatura mistică iudaică de mai târziu, numită Cabala, merge până acolo încât predă învăţătura reîncarnării. Referitor la această credinţă, The New Standard Jewish Encyclopedia spune: „Se pare că ideea a luat naştere în India. . . . În Cabala, aceasta apare pentru prima oară în cartea Bahir, şi apoi, de la Zohar înainte, a fost general acceptată de mistici, jucând un rol important în credinţa şi literatura hasidică“. Astăzi, în Israel, reîncarnarea este larg acceptată ca învăţătură iudaică.
9 Aşadar, ideea nemuririi sufletului a pătruns în iudaism în urma influenţei filozofiei greceşti, iar astăzi, doctrina este împărtăşită de majoritatea facţiunilor iudaismului. Ce se poate spune despre modul în care a pătruns această învăţătură în creştinătate?

Creştinătatea adoptă ideile lui Platon

Creştinismul autentic a început odată cu Isus Hristos. Cu privire la Isus, Miguel de Unamuno, un erudit spaniol proeminent din secolul nostru, a scris: „El a crezut mai degrabă în învierea cărnii, potrivit modelului iudaic, şi nu în nemurirea sufletului, potrivit modelului platonic [grecesc]. . . . Dovada acestui fapt poate fi observată în orice carte onestă de exegeză“. El a încheiat spunând: „Nemurirea sufletului . . . este o dogmă filozofică păgână“.

Când şi cum s-a infiltrat în creştinism această „dogmă filozofică păgână“? Lucrarea New Encyclopædia Britannica dă următoarea explicaţie: „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea A.D., creştinii care aveau o anumită instruire în filozofia greacă au început să simtă nevoia de a-şi exprima credinţa în termenii acestei filozofii, atât pentru propria satisfacţie intelectuală, cât şi pentru a-i converti pe păgânii instruiţi. Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul“.

Doi dintre aceşti filozofi timpurii au exercitat o mare influenţă asupra doctrinelor creştinătăţii. Unul dintre ei a fost Origen din Alexandria (cca 185–254 e.n.), iar celălalt a fost Augustin din Hipona (354–430 e.n.). Cu privire la ei, o lucrare de referinţă afirmă: „Datorită lui Origen în Est şi Sf. Augustin în Vest, sufletul a ajuns să fie considerat o substanţă spirituală şi un concept filozofic format din natura sufletului“ (New Catholic Encyclopedia). Pe ce bază şi-au formulat Origen şi Augustin ideile referitoare la suflet?

Origen a fost un discipol al lui Clement din Alexandria, acesta din urmă fiind „primul Părinte care, fără îndoială, a împrumutat din tradiţia greacă concepţia referitoare la suflet“, se spune în New Catholic Encyclopedia. Concepţiile lui Platon despre suflet trebuie să fi influenţat profund gândirea lui Origen. „[Origen] a adăugat la doctrina creştină întreaga dramă cosmică a sufletului, pe care a preluat-o de la Platon“, a spus teologul Werner Jaeger în lucrarea The Harvard Theological Review.

Augustin este considerat de unii membri ai creştinătăţii drept cel mai mare gânditor al antichităţii. Înainte de a se converti la „creştinism“ la vârsta de 33 de ani, Augustin a manifestat un viu interes pentru filozofie, devenind un neoplatonician. După ce s-a convertit, el a rămas în continuare adeptul gândirii neoplatonice. „Mintea sa a fost creuzetul în care a avut loc cea mai completă fuziune dintre religia Noului Testament şi tradiţia platonică a filozofiei greceşti“, se spune în The New Encyclopædia Britannica. Într-o altă enciclopedie se spune că „doctrina [lui Augustin referitoare la suflet], care în Orient a fost considerată normă până la sfârşitul secolului al XII-lea, se datora în mare parte . . . neoplatonismului“. — New Catholic Encyclopedia.

În secolul al XIII-lea, învăţăturile lui Aristotel au câştigat popularitate în Europa în mare parte datorită existenţei în limba latină a lucrărilor erudiţilor arabi care făcuseră numeroase comentarii pe marginea scrierilor aristoteliene. Un erudit catolic pe nume Thomas D’Aquino a fost profund impresionat de gândirea aristoteliană. Datorită scrierilor lui D’Aquino, concepţiile lui Aristotel au exercitat o influenţă mai mare asupra învăţăturilor bisericii decât concepţiile lui Platon. Totuşi, această tendinţă nu a influenţat învăţătura despre nemurirea sufletului.

Aristotel a susţinut că sufletul este legat într-un mod inseparabil de corp, că nu continuă să existe în mod individual după moarte şi că, dacă există ceva etern în om, acesta este abstract, este o inteligenţă impersonală. Această concepţie referitoare la suflet nu era în armonie cu credinţa bisericii, care susţinea că sufletele individuale supravieţuiesc morţii. Aşadar, D’Aquino a modificat concepţia aristoteliană despre suflet, afirmând că nemurirea sufletului poate fi dovedită în mod logic. Astfel, credinţa bisericii în nemurirea sufletului a rămas intactă.

Secolele al XIV-lea şi al XV-lea, considerate perioada de început a Renaşterii, au cunoscut o retrezire a interesului faţă de filozofia lui Platon. Renumita familie Medici din Italia chiar a contribuit la înfiinţarea unei academii în Florenţa cu scopul de a promova studiul filozofiei lui Platon. De-a lungul secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, interesul faţă de filozofia lui Aristotel s-a diminuat. Iar Reforma din secolul al XVI-lea nu a adus cu sine o reformă a învăţăturii despre suflet. Deşi reformatorii protestanţi nu erau de acord cu învăţătura despre purgatoriu, ei au acceptat ideea pedepsei eterne sau a recompensei eterne.

Astfel, învăţătura nemuririi sufletului predomină în majoritatea confesiunilor creştinătăţii. Remarcând această situaţie, un erudit american a scris: „În realitate, pentru marea majoritate a oamenilor din lumea occidentală, religia înseamnă nemurire şi nimic altceva. Dumnezeu este realizatorul nemuririi“.

Nemurirea şi religia islamică

Religia islamică a apărut când Mahomed a devenit profet, la vârsta de aproximativ 40 de ani. Musulmanii cred, în general, că acesta a avut revelaţii de-a lungul unei perioade de 20 sau 23 de ani, din aproximativ 610 e.n. până în 632 e.n., când a survenit moartea sa. Aceste revelaţii sunt consemnate în Coran, cartea sacră a musulmanilor. În momentul apariţiei religiei islamice, în iudaism şi creştinătate pătrunsese deja conceptul platonic referitor la suflet.

Musulmanii cred că religia lor este punctul culminant al revelaţiilor pe care le-au avut evreii şi creştinii fideli din vechime. Coranul citează atât Scripturile ebraice, cât şi Scripturile greceşti. Cu toate acestea, în privinţa învăţăturii despre nemurirea sufletului, Coranul se abate de la aceste scrieri. Coranul învaţă că omul are un suflet care continuă să trăiască după moarte. De asemenea, acesta vorbeşte despre învierea morţilor, despre o zi de judecată şi despre destinul final al sufletului: fie viaţă într-o grădină cerească a paradisului, fie pedeapsă într-un iad de foc.

Musulmanii susţin că sufletul unei persoane decedate merge în Barzakh, sau „Bariera“, „locul sau starea în care se vor afla oamenii după moarte şi înainte de Judecată“ (Sura 23:99, 100, The Holy Qur-an, nota de subsol). Acolo, sufletul este conştient, suportând aşa-numitul „chin al mormântului“, dacă persoana a fost rea, sau având parte de fericire, dacă aceasta a fost fidelă. Totuşi şi cei fideli trebuie să suporte, într-o anumită măsură, acest chin, din cauza câtorva păcate comise în timpul vieţii. În ziua judecăţii, fiecare îşi va primi destinul etern, cu care se sfârşeşte acel stadiu intermediar.

Ideea nemuririi sufletului a apărut în iudaism şi în creştinătate ca urmare a influenţei platonice, însă în religia islamică conceptul s-a dezvoltat încă de la apariţia acesteia. Aceasta nu înseamnă că erudiţii arabi nu au încercat să combine învăţăturile islamice cu filozofia greacă. În realitate, lumea arabă a fost foarte mult influenţată de lucrările lui Aristotel. Renumiţi erudiţi arabi, ca Avicenna şi Averoes, au explicat şi au dezvoltat gândirea aristoteliană. Cu toate acestea, în încercarea lor de a armoniza gândirea grecească cu gândirea musulmană referitoare la suflet, ei au elaborat diverse teorii. De exemplu, Avicenna a susţinut că sufletul individual este nemuritor. Averoes, dimpotrivă, a susţinut contrariul. În pofida acestor puncte de vedere, doctrina nemuririi sufletului rămâne credinţa musulmanilor.

Reincarnarea decodificata in biblie
In urma cu aproape o suta de ani, Edgar Cayce avea sa fie cel mai mare profet din istoria SUA, cat si unul dintre cei mai mari ai omenirii. Disponibilitatea si usurinta sa de a intra imediat in starea de hipnoza si de a extrage de “undeva” informatii pretioase l-au facut celebru chiar in randul presedintilor americani. Pe parcursul sedintelor sale de autohipnoza a vorbit despre fel si fel de remedii medicale in premiera, a dat indicatii chiar si pentru anumite operatii chirurgicale, a vorbit despre diferite lumi, civilizatii, cristale, reincarnare, Atlantida si cate si mai cate.
Edgar Cayce (1877–1945) s-a născut într-o familie săracă din Kentucky. A fost retras de la şcoală după ce a absolvit 8 clase, pentru că familia nu îşi permitea să plătească taxele şi educaţia primită până atunci era considerată suficientă. Pierderea nu a fost prea mare pentru că Edgar Cayce a fost un elev mediocru care avea dificultăţi în a memora orice, chiar şi alfabetul.
Părăsind şcoala, Cayce porneşte în căutarea unui loc de muncă. Angajat ca şi comis-voiajor, el se îmbolnăveşte de o laringită severă în 1900 care îi provoacă pierderea totală a vocii. Doctorii care l-au consultat au constatat că problema sa este de natură psihologică – o reacţie isterică la despărţirea de logodnica sa. Pentru a se vindeca apelează la hipnoză, iar chiar din timpul primei şedinţe încep “lecturile” sau profeţiile sale.
Edgar Cayce, considerat unul dintre cei mai mari profeţi americani, are şi meritul de a fi devenit un veritabil fenomen mediatic. Probabil ca nu ar fi atras atenţia asupra sa dacă nu ar fi creat controverse prin profeţii în care vorbea de Atlantida, cutremure, piramide sau reîncarnare. Profeţiile sale atrag multora atenţia mai ales prin volumul lor uriaş – 14.256 de “lecturi” adunate la Association for Research and Enlightment (A.R.E), unde sunt studiate şi analizate de către susţinătorii săi.
Renumele “profetului adormit” (pentru că profeţiile le făcea dintr-o stare de transă, asemănătoare cu somnul) a fost consacrat chiar de către New York Times, care într-un articol publicat la data de 9 octombrie 1910 vorbea despre “Illiterate Man Becomes a Doctor When Hypnotized”.
Din cartea “Universul lui Edgar Cayce” editata la editura Sagittarius am extras cateva pasaje foarte interesante din lecturile lui Edgar Cayce, cat si comentarii si interpretari deosebite ale Dorotheei Koechlin de Bizemont. Dorothee Koechlin de Bizemont a lucrat câtiva ani la Fundatia Edgar Cayce din Statele Unite. Dupa ce a fost ani de zile ziarista specializata în medicina si psihologia holistica si ca astrolog, ea a devenit expert în "fenomenul" Edgar Cayce.

Pasajele biblice si reincarnarea

Cayce si familia sa, cat si prietenii sai discutau aprins in fiecare zi despre reincarnare. Se afla ea in biblie? Era ceea ce aveau de aflat. Vor reciti ficare carte a Scripturilor , cuvant cu cuvant, verset cu verset. Cayce profund tulburat in constiinta sa de crestin, va traversa o criza dramatica. Imposibil sa eviti probema: vietile anterioare ale pacientilor devin din ce in ce mai des lecturi. De fiecare data cand bietul Cayce se trezeste, ia cunostinta de lucrurile incredibile proferate in somn: ramane consternat! Traieste intr-un inconfort intelectual total, neintelegand de ce aceasta “fantezie indiana” revine neincetat pe buzele sale. Devorat de nesiguranta , va lucra enorm asupra acestui subiect, pentru a-l aprofunda impreuna cu Gertrude (asistenta care ii punea intrebari in timpul sedintelor); ea va pune intrebari misterioasei surse de informatii la care Cayce recurge odata adormit. De exemplu: Unde se vorbeste de reincarnare in biblie ?

In Evanghelia lui Ioan si in tot restul in general! (lectura 452–6 )

Intr-adevar, in al treilea capitol din Evanghelia lui Ioan, Hristos ii spune lui Nicodim: “Adevarat, adevarat zic tie: de nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu”. Nicodim se mira: “Cum poate omul sa se nasca fiind batran? Oare poate sa intre a doua oara in pantecele mamei sale si sa se nasca?” Urmeaza o explicatie a lui Hristos careia traducatorii Bibliei noastre au incercat sa-I dea un sens “rezonabil”. Unii au tradus “prin a se naste de Sus” , a se naste pur si simplu, explicand ca era vorba de o “nastere spirituala “ . ...Hristos insista si ii raspunde lui Nicodim: “Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu”. “Cum pot sa fie acestea?”, intreaba din nou Nicodim… care este dojenit: “Tu esti invatatorul lui Israel si nu cunosti acestea?”

Cuvantul “reincarnare” nu exista acum 2000 de ani

Inainte de a relua in detaliu cateva pasaje din Noul Testament, sa ne oprim o clipa pentru a ne intreba de ce cuvantul REINCARNARE nu exista figureaza in el.
Ei bine! Nu poate sa figureze acolo pentru simplul motiv ca este recent: el a fost inventat in secolul XIX–lea, de Allan Kardec. Pentru teologii catolici care au pregatit traducerile moderne ale Bibliei, era de neconceput sa foloseasca vocabularul spiritistilor, acesti eretici abominabili.
Da, dar… Exista un alt cuvant, cel al filosofilor greci, METEMPSIHOZA. El a fost tradus in general prin “transmigrarea sufletelor”; sensul sau este “reincarnare” in general, umana sau eventual animala. Acest cuvant poate ca a figurat in bibliile noastre din primele secole. Dar se stie ca ele au fost cenzurate ulterior, cu destula vehementa. Textele de care dispunem au fost fara indoiala , rescrise… Cu toate acestea, anumite pasaje au scapat cenzorilor!
De exemplu, capitolul IX din Ioan, episodul cu orbul din nastere. Discipolii il intreaba pe Iisus: “Invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Intrebarea discipolilor arata ca ei credeau ca te poti renaste infirm pentru pacatele comise anterior. Copilul s-a nascut astfel nu pentru ca ar fi pacatuit in viat aceasta. Raspunsul lui Iisus, in textul original, era in mod sigur comprehensibil. Acum nu mai este in textul care ne-a parvenit: “ Nici el nu a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa arate in el lucrarile lui Dumnezeu” – ceea ce nu raspunde intrebarii puse de discipolii sai.
Alt pasaj extras din Apocalips, capitolul XIII: “Cine duce in robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie sa fie ucis de sabie”. La ce se refera Matei (XXVI, 51, 52 ): “Si iata, unul dintre cei ce erau cu Iisus, intinzand mana, a tras sabia si lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: “Intoarce sabia ta la locul ei, caci toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri”. Ori noi cunoastem sute de asasini care au murit in patul lor foarte linistiti. Vor fi scapat ei Legii?
Hristos va fi vorbit el aiurea? Dar daca se admite principiul reincarnarii, acest pasaj obscur se lumineaza: efectul de bumerang revine asupra asasinului in viata urmatoare!
Mai este si povestea cu intoarcerea lui Ilie, care apare in mai multe pasaje din Evanghelie. In Matei (cap XVII) discipolii pun aceasta intrebare lui Iisus: “Pentru ce dar, zic carturarii ca trebui sa vina mai intai Ilie?” Iar Hristos raspunde: “ Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au recunoscut!”
Textul de aici implica absolut faptul ca discipolii crezusera in intoarcerea fizica a unor personaje, deci in reincarnare. Mai multe lecturi ale lui Cayce afirma identitatea dintre Ioan Botezatorul si Ilie, de exemplu: Entitatea numita Ioan Botezatorul, adica Ilie, cel care trebuia sa se intoarca (Lectura 1000–4 )
... Si Cayce va explica chiar si moartea lui Ioan Botezatorul – datorata unei femei – ca o karma creata de Ilie, care fiind profet al lui YAHVE, se lasase totusi dominat de frica si ura unei femei: regina Izabela...
Pentru epoca lui Hristos avem si marturia lui Flavius Iosif : “Nu stiti ca cei ce parasesc viata (…) eliberati de datoria lor fata de Dumnezeu castiga viata vesnica (…) si ca sufletul lor ramane in curatenie si supunere dupa ce au obtinut un loc in cer, de unde roata timpului ii face sa coboare iarasi sa locuiasca in trupuri fara pata?” (“Razboiul evreilor”, Cartea a III-a, cap 8).

Cum a uitat Occidentul reincarnarea?

Aceasta intrebare i-a fost pusa lui Cayce de Gertrude in cursul unei serii de lecturi. Raspunsul in rezumat a fost urmatorul: patimile erau atat de violente (asa cum vedem, de exemplu, in istoria Merovingienilor!), incat biserica nu putea sa ne invete decat adevaruri foarte elementare. Caci sufletele care sunt lipsite de maturitate folosesc reincarnarea ca pretext pentru a evita sa munceasca pentru ele insele... Pentru ca au tot timpul! Cate vieti vor!
Gnosticii radeau de naivitatea crestinilor romani care credeau ca prin cateva ore de martiriu isi vor asigura un loc vesnic de-a drapta Atotputernicului. Ei, in schimb, stiau ca perfectiunea se obtine abia dupa mai multe vieti de purificare, dupa mai multe matririi!
Cayce a fost intrebat: “Crestinismul Gnostic se apropie cel mai mult de doctrina Crestina asa cum este ea data de aceasta sursa de informatie (lecturi )?
Cayce: Exista un paralelism. Crestinismul gnostic era cel mai frecvent acceptat – pana cand unii incep sa stabileasca reguli pentru a permite compromisuri… Dar in doctrina lui Hristos nu existau compromisuri… (Lectura 5749 -14 )

Teodora nu vrea sa se reincarneze

Placa turnanta, fatala pentru reincarnare este secolul al VI–lea dupa Hristos; in vremea aceea, Biserica, aliata statului, a pierdut in sanctitate ceea ce a castigat in putere politica.
Imparateasa Teodora a vrut sa fie divinizata dupa moarte, ca vechii imparati romani. Un lucru o nelinistea: invataturile lui Origene, marele specialist crestin al reincarnarii. Dupa el, cei care si-au asasinat aproapele vor trebui sa se reincarneze pentru a-si plati crimele. Or, Teodora are mainile patate de sange… Origene este oaia neagra! (din fericire el, a murit de mult timp, in anul 254). Imparatul Iustinian, sotul Teodorei, convoaca deci in anul 553 al doilea consiliu al Constantinopolului – pentru a condamna o serie de idei provenite de la Origene. Papa si epsicopii, morti de frica, semneaza si voteaza tot ce li se cere: teribilul cuplu imperial asasinase deja cel putin doi papi si cativa episcopi… Fara a mai pune la socoteala ecleziastii marunti!
Dar aceste decrete, promulgate sub presiune, sunt nule din punct de vedere canonic. In plus trebuie sa remarcam ca acest consiliu – nu mai mult decat oricare altul – n-a condamnat reincarnarea in sine. Au fost condamnate in anul 553 numai “ referirile” la reincarnare. Acest succes politic imperial a avut drept consecinta o revizuire “la sange” a Evangheliilor din care a fost stersa orice mentiune a reincanarii. Si iata de ce a disparut ea din catehismele noastre dupa secolul al VI lea!
De exemplu, problema Raului: De ce Jules s-a nascut infirm, in timp ce Jim beneficiaza de o sanatate de fier? De ce Dumnezeu, in bunatatea Sa, permite o astfel de inegalitate? De ce unii se nasc bogati si altii saraci?
Clerurie diferitor biserici raspund: “Acestea sunt tainele Vointei Divine; trebuie sa ne inclinam fara sa intelegem”. Un astfel de raspuns nu se mai poate accepta in secolul XX. Reincarnarea ar putea fi inteleasa ca o varinata a “ teoriei evolutiei”. Dar trebuie sa explicam putin acest cuvant bizar: Karma, care este un cuvant sanscrit si inseamna “actiune si reactiune”. Aceasta lege a cauzei si efectului este, dupa Cayce, automata, absoluta ca legile fizicii: Fiecare suflet plateste pentru propriile lui greseli, NU pentru ale altuia. (Lectura 1056–2)
Fiecare gand rau antreneaza un act rau si fiecare gand bun, un act bun. Fiecare act rau are in noi insine urmari pe care le proiectam in exterior. Nu suntem niciodata victime ale cuiva, ci numai propriile noastre victime si ale actelor noastre trecute. Omul bun care nu are “decat necazuri” a fost poate un monstru in urma cu cateva mii de ani, el se confrunta astazi cu consecintele trecutului sau karmic. Am spune ca suntem mai intai fiii operei noastre. Evident, este o filosofie care obliga la rectitudine. Ceea ce nu place tuturor!”

“Nimic nu dureaza in lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca sa se nasca din nou, altfel, in alta parte, cu alti oameni”
Mircea Eliade

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

De la: ADERP_NIROLF_ERTEP999, la data 2009-07-24 19:00:20Reincarnarea decodificata in biblie
In urma cu aproape o suta de ani, Edgar Cayce avea sa fie cel mai mare profet din istoria SUA, cat si unul dintre cei mai mari ai omenirii. Disponibilitatea si usurinta sa de a intra imediat in starea de hipnoza si de a extrage de “undeva” informatii pretioase l-au facut celebru chiar in randul presedintilor americani. Pe parcursul sedintelor sale de autohipnoza a vorbit despre fel si fel de remedii medicale in premiera, a dat indicatii chiar si pentru anumite operatii chirurgicale, a vorbit despre diferite lumi, civilizatii, cristale, reincarnare, Atlantida si cate si mai cate.
Edgar Cayce (1877–1945) s-a născut într-o familie săracă din Kentucky. A fost retras de la şcoală după ce a absolvit 8 clase, pentru că familia nu îşi permitea să plătească taxele şi educaţia primită până atunci era considerată suficientă. Pierderea nu a fost prea mare pentru că Edgar Cayce a fost un elev mediocru care avea dificultăţi în a memora orice, chiar şi alfabetul.
Părăsind şcoala, Cayce porneşte în căutarea unui loc de muncă. Angajat ca şi comis-voiajor, el se îmbolnăveşte de o laringită severă în 1900 care îi provoacă pierderea totală a vocii. Doctorii care l-au consultat au constatat că problema sa este de natură psihologică – o reacţie isterică la despărţirea de logodnica sa. Pentru a se vindeca apelează la hipnoză, iar chiar din timpul primei şedinţe încep “lecturile” sau profeţiile sale.
Edgar Cayce, considerat unul dintre cei mai mari profeţi americani, are şi meritul de a fi devenit un veritabil fenomen mediatic. Probabil ca nu ar fi atras atenţia asupra sa dacă nu ar fi creat controverse prin profeţii în care vorbea de Atlantida, cutremure, piramide sau reîncarnare. Profeţiile sale atrag multora atenţia mai ales prin volumul lor uriaş – 14.256 de “lecturi” adunate la Association for Research and Enlightment (A.R.E), unde sunt studiate şi analizate de către susţinătorii săi.
Renumele “profetului adormit” (pentru că profeţiile le făcea dintr-o stare de transă, asemănătoare cu somnul) a fost consacrat chiar de către New York Times, care într-un articol publicat la data de 9 octombrie 1910 vorbea despre “Illiterate Man Becomes a Doctor When Hypnotized”.
Din cartea “Universul lui Edgar Cayce” editata la editura Sagittarius am extras cateva pasaje foarte interesante din lecturile lui Edgar Cayce, cat si comentarii si interpretari deosebite ale Dorotheei Koechlin de Bizemont. Dorothee Koechlin de Bizemont a lucrat câtiva ani la Fundatia Edgar Cayce din Statele Unite. Dupa ce a fost ani de zile ziarista specializata în medicina si psihologia holistica si ca astrolog, ea a devenit expert în "fenomenul" Edgar Cayce.

Pasajele biblice si reincarnarea

Cayce si familia sa, cat si prietenii sai discutau aprins in fiecare zi despre reincarnare. Se afla ea in biblie? Era ceea ce aveau de aflat. Vor reciti ficare carte a Scripturilor , cuvant cu cuvant, verset cu verset. Cayce profund tulburat in constiinta sa de crestin, va traversa o criza dramatica. Imposibil sa eviti probema: vietile anterioare ale pacientilor devin din ce in ce mai des lecturi. De fiecare data cand bietul Cayce se trezeste, ia cunostinta de lucrurile incredibile proferate in somn: ramane consternat! Traieste intr-un inconfort intelectual total, neintelegand de ce aceasta “fantezie indiana” revine neincetat pe buzele sale. Devorat de nesiguranta , va lucra enorm asupra acestui subiect, pentru a-l aprofunda impreuna cu Gertrude (asistenta care ii punea intrebari in timpul sedintelor); ea va pune intrebari misterioasei surse de informatii la care Cayce recurge odata adormit. De exemplu: Unde se vorbeste de reincarnare in biblie ?

In Evanghelia lui Ioan si in tot restul in general! (lectura 452–6 )

Intr-adevar, in al treilea capitol din Evanghelia lui Ioan, Hristos ii spune lui Nicodim: “Adevarat, adevarat zic tie: de nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu”. Nicodim se mira: “Cum poate omul sa se nasca fiind batran? Oare poate sa intre a doua oara in pantecele mamei sale si sa se nasca?” Urmeaza o explicatie a lui Hristos careia traducatorii Bibliei noastre au incercat sa-I dea un sens “rezonabil”. Unii au tradus “prin a se naste de Sus” , a se naste pur si simplu, explicand ca era vorba de o “nastere spirituala “ . ...Hristos insista si ii raspunde lui Nicodim: “Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu”. “Cum pot sa fie acestea?”, intreaba din nou Nicodim… care este dojenit: “Tu esti invatatorul lui Israel si nu cunosti acestea?”

Cuvantul “reincarnare” nu exista acum 2000 de ani

Inainte de a relua in detaliu cateva pasaje din Noul Testament, sa ne oprim o clipa pentru a ne intreba de ce cuvantul REINCARNARE nu exista figureaza in el.
Ei bine! Nu poate sa figureze acolo pentru simplul motiv ca este recent: el a fost inventat in secolul XIX–lea, de Allan Kardec. Pentru teologii catolici care au pregatit traducerile moderne ale Bibliei, era de neconceput sa foloseasca vocabularul spiritistilor, acesti eretici abominabili.
Da, dar… Exista un alt cuvant, cel al filosofilor greci, METEMPSIHOZA. El a fost tradus in general prin “transmigrarea sufletelor”; sensul sau este “reincarnare” in general, umana sau eventual animala. Acest cuvant poate ca a figurat in bibliile noastre din primele secole. Dar se stie ca ele au fost cenzurate ulterior, cu destula vehementa. Textele de care dispunem au fost fara indoiala , rescrise… Cu toate acestea, anumite pasaje au scapat cenzorilor!
De exemplu, capitolul IX din Ioan, episodul cu orbul din nastere. Discipolii il intreaba pe Iisus: “Invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Intrebarea discipolilor arata ca ei credeau ca te poti renaste infirm pentru pacatele comise anterior. Copilul s-a nascut astfel nu pentru ca ar fi pacatuit in viat aceasta. Raspunsul lui Iisus, in textul original, era in mod sigur comprehensibil. Acum nu mai este in textul care ne-a parvenit: “ Nici el nu a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa arate in el lucrarile lui Dumnezeu” – ceea ce nu raspunde intrebarii puse de discipolii sai.
Alt pasaj extras din Apocalips, capitolul XIII: “Cine duce in robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie sa fie ucis de sabie”. La ce se refera Matei (XXVI, 51, 52 ): “Si iata, unul dintre cei ce erau cu Iisus, intinzand mana, a tras sabia si lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: “Intoarce sabia ta la locul ei, caci toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri”. Ori noi cunoastem sute de asasini care au murit in patul lor foarte linistiti. Vor fi scapat ei Legii?
Hristos va fi vorbit el aiurea? Dar daca se admite principiul reincarnarii, acest pasaj obscur se lumineaza: efectul de bumerang revine asupra asasinului in viata urmatoare!
Mai este si povestea cu intoarcerea lui Ilie, care apare in mai multe pasaje din Evanghelie. In Matei (cap XVII) discipolii pun aceasta intrebare lui Iisus: “Pentru ce dar, zic carturarii ca trebui sa vina mai intai Ilie?” Iar Hristos raspunde: “ Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au recunoscut!”
Textul de aici implica absolut faptul ca discipolii crezusera in intoarcerea fizica a unor personaje, deci in reincarnare. Mai multe lecturi ale lui Cayce afirma identitatea dintre Ioan Botezatorul si Ilie, de exemplu: Entitatea numita Ioan Botezatorul, adica Ilie, cel care trebuia sa se intoarca (Lectura 1000–4 )
... Si Cayce va explica chiar si moartea lui Ioan Botezatorul – datorata unei femei – ca o karma creata de Ilie, care fiind profet al lui YAHVE, se lasase totusi dominat de frica si ura unei femei: regina Izabela...
Pentru epoca lui Hristos avem si marturia lui Flavius Iosif : “Nu stiti ca cei ce parasesc viata (…) eliberati de datoria lor fata de Dumnezeu castiga viata vesnica (…) si ca sufletul lor ramane in curatenie si supunere dupa ce au obtinut un loc in cer, de unde roata timpului ii face sa coboare iarasi sa locuiasca in trupuri fara pata?” (“Razboiul evreilor”, Cartea a III-a, cap 8).

Cum a uitat Occidentul reincarnarea?

Aceasta intrebare i-a fost pusa lui Cayce de Gertrude in cursul unei serii de lecturi. Raspunsul in rezumat a fost urmatorul: patimile erau atat de violente (asa cum vedem, de exemplu, in istoria Merovingienilor!), incat biserica nu putea sa ne invete decat adevaruri foarte elementare. Caci sufletele care sunt lipsite de maturitate folosesc reincarnarea ca pretext pentru a evita sa munceasca pentru ele insele... Pentru ca au tot timpul! Cate vieti vor!
Gnosticii radeau de naivitatea crestinilor romani care credeau ca prin cateva ore de martiriu isi vor asigura un loc vesnic de-a drapta Atotputernicului. Ei, in schimb, stiau ca perfectiunea se obtine abia dupa mai multe vieti de purificare, dupa mai multe matririi!
Cayce a fost intrebat: “Crestinismul Gnostic se apropie cel mai mult de doctrina Crestina asa cum este ea data de aceasta sursa de informatie (lecturi )?
Cayce: Exista un paralelism. Crestinismul gnostic era cel mai frecvent acceptat – pana cand unii incep sa stabileasca reguli pentru a permite compromisuri… Dar in doctrina lui Hristos nu existau compromisuri… (Lectura 5749 -14 )

Teodora nu vrea sa se reincarneze

Placa turnanta, fatala pentru reincarnare este secolul al VI–lea dupa Hristos; in vremea aceea, Biserica, aliata statului, a pierdut in sanctitate ceea ce a castigat in putere politica.
Imparateasa Teodora a vrut sa fie divinizata dupa moarte, ca vechii imparati romani. Un lucru o nelinistea: invataturile lui Origene, marele specialist crestin al reincarnarii. Dupa el, cei care si-au asasinat aproapele vor trebui sa se reincarneze pentru a-si plati crimele. Or, Teodora are mainile patate de sange… Origene este oaia neagra! (din fericire el, a murit de mult timp, in anul 254). Imparatul Iustinian, sotul Teodorei, convoaca deci in anul 553 al doilea consiliu al Constantinopolului – pentru a condamna o serie de idei provenite de la Origene. Papa si epsicopii, morti de frica, semneaza si voteaza tot ce li se cere: teribilul cuplu imperial asasinase deja cel putin doi papi si cativa episcopi… Fara a mai pune la socoteala ecleziastii marunti!
Dar aceste decrete, promulgate sub presiune, sunt nule din punct de vedere canonic. In plus trebuie sa remarcam ca acest consiliu – nu mai mult decat oricare altul – n-a condamnat reincarnarea in sine. Au fost condamnate in anul 553 numai “ referirile” la reincarnare. Acest succes politic imperial a avut drept consecinta o revizuire “la sange” a Evangheliilor din care a fost stersa orice mentiune a reincanarii. Si iata de ce a disparut ea din catehismele noastre dupa secolul al VI lea!
De exemplu, problema Raului: De ce Jules s-a nascut infirm, in timp ce Jim beneficiaza de o sanatate de fier? De ce Dumnezeu, in bunatatea Sa, permite o astfel de inegalitate? De ce unii se nasc bogati si altii saraci?
Clerurie diferitor biserici raspund: “Acestea sunt tainele Vointei Divine; trebuie sa ne inclinam fara sa intelegem”. Un astfel de raspuns nu se mai poate accepta in secolul XX. Reincarnarea ar putea fi inteleasa ca o varinata a “ teoriei evolutiei”. Dar trebuie sa explicam putin acest cuvant bizar: Karma, care este un cuvant sanscrit si inseamna “actiune si reactiune”. Aceasta lege a cauzei si efectului este, dupa Cayce, automata, absoluta ca legile fizicii: Fiecare suflet plateste pentru propriile lui greseli, NU pentru ale altuia. (Lectura 1056–2)
Fiecare gand rau antreneaza un act rau si fiecare gand bun, un act bun. Fiecare act rau are in noi insine urmari pe care le proiectam in exterior. Nu suntem niciodata victime ale cuiva, ci numai propriile noastre victime si ale actelor noastre trecute. Omul bun care nu are “decat necazuri” a fost poate un monstru in urma cu cateva mii de ani, el se confrunta astazi cu consecintele trecutului sau karmic. Am spune ca suntem mai intai fiii operei noastre. Evident, este o filosofie care obliga la rectitudine. Ceea ce nu place tuturor!”

“Nimic nu dureaza in lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca sa se nasca din nou, altfel, in alta parte, cu alti oameni”
Mircea Eliade

Cum domnu Florin , matale mai crezi in tampenia asta cu reincarnarea ?

Ticu

ticusor,ai tupeu' sa ma contrazici?vezi ca-ti ridic acreditarea de la tuicomicina si nu mai culegi nici prune anu' asta,treaba ta

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

De la: ADERP_NIROLF_ERTEP999, la data 2009-07-24 19:14:18ticusor,ai tupeu' sa ma contrazici?vezi ca-ti ridic acreditarea de la tuicomicina si nu mai culegi nici prune anu' asta,treaba ta

Credinţa în reîncarnare este în contradicţie cu ceea ce ne învaţă Dumnezeu în Biblie. Domnul Isus Cristos nu ne-a învăţat despre reîncarnare, ci despre fericirea veşnică şi despre suferinţa veşnică, precum şi despre învierea trupurilor. Iar fericirea veşnică şi suferinţa veşnică, contrazic în mod clar reîncarnarea. Sfântul Apostol Pavel spune : „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27) Deci, dacă oamenii mor o singură dată e logic că nu există reîncarnare.
Un alt argument împotriva reîncarnării este învăţătura lui Isus Cristos despre învierea trupului. După deces are loc judecata particulară, după care sufletul merge în rai sau în iad. Iar la sfârşitul lumii, într-o clipă, printr-un miracol, va fi înviat şi trupul fiecărui om. Va fi acelaşi trup de pe pământ, dar în acelaşi timp va avea proprietăţi supranaturale, cum a fost trupul Domnului Isus Cristos după înviere. Trupul va fi unit cu sufletul, astfel că omul, în integralitatea sa (suflet şi trup) va merge la judecata universală (judecata tuturor oamenilor de pe pământ). După judecata universală omul în întregimea sa (suflet şi trup) va merge acolo unde sufletul era deja după judecata particulară: în rai sau în iad. Sufletul fiecărui om fiind unic, atunci şi trupul fiecărui om trebuie să fie unic, pentru că, la înviere, sufletul nu se poate împărţi în bucăţi ca să intre fiecare bucată în câte un trup prin care ar fi trecut sufletul.

Mai multe puteţi citi şi vedea pe blogul următor:

www.cezar-iasi.blogspot.com/
Pe blog găsiţi: argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii de dincolo de moarte ; videoclipuri ; înregistrări video cu miracole ; legături cu numeroase site-uri foarte interesante (unele dintre ele conţin şi posturi TV on-line şi posturi de radio) ; cărţi foarte intersante care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator) ; articole foarte interesante ; adrese, numere de telefon şi site-uri ale unor asociaţii care oferă servicii caritative, etc.

Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să folosească şi altora. Chiar merită.

De la: vieru_cezar_iasi, la data 2009-07-25 03:27:00

De la: ADERP_NIROLF_ERTEP999, la data 2009-07-24 19:14:18ticusor,ai tupeu' sa ma contrazici?vezi ca-ti ridic acreditarea de la tuicomicina si nu mai culegi nici prune anu' asta,treaba ta

Credinţa în reîncarnare este în contradicţie cu ceea ce ne învaţă Dumnezeu în Biblie. Domnul Isus Cristos nu ne-a învăţat despre reîncarnare, ci despre fericirea veşnică şi despre suferinţa veşnică, precum şi despre învierea trupurilor. Iar fericirea veşnică şi suferinţa veşnică, contrazic în mod clar reîncarnarea. Sfântul Apostol Pavel spune : „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27) Deci, dacă oamenii mor o singură dată e logic că nu există reîncarnare.
Un alt argument împotriva reîncarnării este învăţătura lui Isus Cristos despre învierea trupului. După deces are loc judecata particulară, după care sufletul merge în rai sau în iad. Iar la sfârşitul lumii, într-o clipă, printr-un miracol, va fi înviat şi trupul fiecărui om. Va fi acelaşi trup de pe pământ, dar în acelaşi timp va avea proprietăţi supranaturale, cum a fost trupul Domnului Isus Cristos după înviere. Trupul va fi unit cu sufletul, astfel că omul, în integralitatea sa (suflet şi trup) va merge la judecata universală (judecata tuturor oamenilor de pe pământ). După judecata universală omul în întregimea sa (suflet şi trup) va merge acolo unde sufletul era deja după judecata particulară: în rai sau în iad. Sufletul fiecărui om fiind unic, atunci şi trupul fiecărui om trebuie să fie unic, pentru că, la înviere, sufletul nu se poate împărţi în bucăţi ca să intre fiecare bucată în câte un trup prin care ar fi trecut sufletul.

Mai multe puteţi citi şi vedea pe blogul următor:

www.cezar-iasi.blogspot.com/
Pe blog găsiţi: argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii de dincolo de moarte ; videoclipuri ; înregistrări video cu miracole ; legături cu numeroase site-uri foarte interesante (unele dintre ele conţin şi posturi TV on-line şi posturi de radio) ; cărţi foarte intersante care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator) ; articole foarte interesante ; adrese, numere de telefon şi site-uri ale unor asociaţii care oferă servicii caritative, etc.

Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să folosească şi altora. Chiar merită.

uite-l pe extraterestru,nu v-am spus eu c-o sa apara cu texte melodramatice,ei acum n-aveti decat sa va puneti pe plans,tonul a fost dat,urmeaza cantarea cantarilor

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

Cu siguranta exista viata dupa moarte, dar problema este alta:
Unde te duci? Ca exista numai doua optiuni!

De la: radita09_telus_net, la data 2009-07-25 08:58:11Cu siguranta exista viata dupa moarte, dar problema este alta:
Unde te duci? Ca exista numai doua optiuni!

care-s alea,sa nu spui rai si iad ca-ti trimit tv la reparat ca din cauza raiului biblic s-a ars pl50

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

Pentru a raspunde acestor intrebari este necesar sa stim ce s-a petrecut la moartea lui Adam.Atunci cand el a pacatuit,Dumnezeu i-a zis:'Te vei intoarce in pamint,caci din el ai fost luat.Caci tarina esti si in tarina te vei intoarce.'[ Geneza 3:19 ] Sa ne gandim putin! Inainte ca Dumnezeu sa-l fi format din tarina pamintului,Adam nu exista. Astfel,dupa moartea sa,el s-a reintors in aceeasi stare de nonexistenta.
Moartea este pur si simplu contrariul vietii.Ecleziast 9:5,10 face tocmai aceasta afirmatie. Iata cum reda aceste versete traducerea Cornilescu : 'Cei vii,in adevar,macar stiu ca vor muri ; dar cei morti nu stiu nimic,si nu mai au nicio rasplata,fiindca pina si pomenirea li se uita. [...] Tot ce gaseste mana ta sa faca fa cu toata puterea ta ! Caci,in locuinta mortilor,in care mergi,nu mai este nici lucrare ,nici chibzuiala,nici stiinta,nici intelepciuna !'
Mortii sunt inactivi si lipsiti de orice simt. Conform Bibliei,gandurile lor mor odata cu ei : 'Nu va puneti increderea in nobili, nici in fiul omului pamantesc, caruia nu-i apartine nici o salvare. Spiritul lui iese , el se intoarce in pamintul lui : in accea zi pierde gandurile lui ' [ Psalm 146:3,4. }. La moartea omului spiritul sau sau forta sa de viata ' iese ' . Existenta sa inceteaza. Toate simturile sale ----- auzul,vazul,pipaitul,mirosul,gustul,care depind de facultatile lui mintale, isi inceteaza functiile. Mortii sunt intr-o stare de totala inconstienta.

De la: hirdetesek, la data 2009-07-25 13:00:43 Pentru a raspunde acestor intrebari este necesar sa stim ce s-a petrecut la moartea lui Adam.Atunci cand el a pacatuit,Dumnezeu i-a zis:'Te vei intoarce in pamint,caci din el ai fost luat.Caci tarina esti si in tarina te vei intoarce.'[ Geneza 3:19 ] Sa ne gandim putin! Inainte ca Dumnezeu sa-l fi format din tarina pamintului,Adam nu exista. Astfel,dupa moartea sa,el s-a reintors in aceeasi stare de nonexistenta.
Moartea este pur si simplu contrariul vietii.Ecleziast 9:5,10 face tocmai aceasta afirmatie. Iata cum reda aceste versete traducerea Cornilescu : 'Cei vii,in adevar,macar stiu ca vor muri ; dar cei morti nu stiu nimic,si nu mai au nicio rasplata,fiindca pina si pomenirea li se uita. [...] Tot ce gaseste mana ta sa faca fa cu toata puterea ta ! Caci,in locuinta mortilor,in care mergi,nu mai este nici lucrare ,nici chibzuiala,nici stiinta,nici intelepciuna !'
Mortii sunt inactivi si lipsiti de orice simt. Conform Bibliei,gandurile lor mor odata cu ei : 'Nu va puneti increderea in nobili, nici in fiul omului pamantesc, caruia nu-i apartine nici o salvare. Spiritul lui iese , el se intoarce in pamintul lui : in accea zi pierde gandurile lui ' [ Psalm 146:3,4. }. La moartea omului spiritul sau sau forta sa de viata ' iese ' . Existenta sa inceteaza. Toate simturile sale ----- auzul,vazul,pipaitul,mirosul,gustul,care depind de facultatile lui mintale, isi inceteaza functiile. Mortii sunt intr-o stare de totala inconstienta.

cum spui talica asa o fi pe la targu mures,cine mai stie,pe aci nu se-ntampla d'astea,o sa trec pe acolo[tg.mures] sa vad si io cum stau lucrurile,ca tare-s curios

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

Daca Adam si Eva au fost primii oameni de pe pamant..conform bibliei..Cei ce au urmat celor doi..ce sunt?...Daca nu...un lant fara de sfarsit al unui unui incest mondial...Deci..conform acelei elaborat..intortocheate carti de povesti ..careia i se spune biblie...cartea de capatai a credinciosilor...noi...umanitatea..suntem rezultatul scabros al incestului mondial....

Somnul ratiunii naste monstrii.Bestii cu chipurii umane ce se hranesc cu neputinta acestei lumi ce se incapataneaza sa traiasca in ignoranta.

Religia - o frază de dânşii inventată
Si cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Mihai Eminescu, "Împărat şi proletar"

Somnul ratiunii naste monstrii.Bestii cu chipurii umane ce se hranesc cu neputinta acestei lumi ce se incapataneaza sa traiasca in ignoranta.

Între tradiţie şi science fiction
Editorial de Ilinca Bernea

Ne-am obişnuit să definim normalitatea în funcţie de statistici, considerând ca fiind „normale" acele concepţii, mostre de comportament şi convingeri care se înscriu într-un registru al covenienţelor sociale. Pe măsură ce o civilizaţie se auto-defineşte, îşi construieşte identitatea integrând sau adăugând mentalităţii colective de tip tradiţionalist reforme de ordin ideologic astfel încât, în plan social, se petrece o simbioză între vechile norme sociale, admise ca fiind normale şi un nou tip de mentalitate, proiectată cândva sub formă de ideal, în consecinţa anumitor dorinţe, trebuinţe sau aspiraţii colective. Evoluţia istorică nu e doar feed-back-ul unor orânduiri sociale tradiţionale generatoare de valori, ci şi efectul unor vise colective materializate. Spre exemplu: istoria ştiinţei şi tehnologiei coincide cu istoria science-fiction-ului. Primii chimişti au fost alchimiştii, primii ingineri – renascentiştii etc. Odată proiectat un ideal, acesta se transformă în proiect virtual şi în cele din urmă ajunge să fie transpus în realitate. Cu condiţia ca acest ideal să vizeze cele mai profunde aspiraţii colective. Oamenii şi-au dorit suficient de mult să zboare încât, după secole de visare, dorinţa lor să se transforme într-un avion. Şi-au dorit suficient de mult să poată comunica de la distanţă încât să inventeze telefonul, televiziunea, internetul. O altă aspiraţie umană, de un calibru infinit mai mare, este aceea de-a învinge moartea. Din această aspiraţie s-au format diversele forme de rit funerar asociate cultelor religioase. Toate mitologiile, practicile transcendentale şi religiile au construit o viziune asupra sensului vieţii pe axa unei concepţii despre moarte. Indiferent de civilizaţia sau rasa care le-a conceput, riturile religioase descind din aspiraţia umană spre eternitate. Popoarele primitive venerau nu doar natura, ci şi necunoscutul, proiectând imaginea sacrului asupra tuturor fenomenelor inexplicabile cu care trebuia să se confrunte. Pentru aceste popoare existau un zeu al întunericului şi un zeu al luminii, o zeitate a pădurii şi o zeitate a oceanului etc. Pe măsură ce primitivii evoluează şi încep să perceapă fenomenele naturale sub forma unui câmp de forţe ordonate după anumite legi, reuşind să distingă ciclul anotimpurilor, trecerea anilor, degenerescenţa generatoare de moarte, ajung să facă distincţia dintre natura care e supusă eroziunii şi sacrul imortal, pe care îl definesc în termeni de supra-natural.
Există o multitudine de variabile de ordin cultural între o mentalitate tradiţională şi alta. Acest fapt se datorează, în speţă, modului diferit de raportare la viaţă şi implicit la moarte. Civilizaţiile întemeiate sub afluenţa unor mentalităţi religioase diferite raportează „normalitatea" la mostre de comportament, concepţii şi convingeri diferite. Există un set de norme morale sau atitudini mundane considerate ca fiind „acceptabile" într-o anumită cultură şi total aberante în alta. Între societăţile tradiţionale, diferenţele de mentalitate sunt mult mai frapante decât între societăţile non-tradiţionale. Pentru un buddhist de tip brahmanic concepţiile unui occidental frizează alienarea şi absurdul. De asemenea, ierarhiile existente într-un mediu social cum e cel indian sfidează, din punctul de vedere al unui european, mai toate „drepturile omului". În cazul acesta, unde şi în ce rezidă „normalitatea", dacă o definim doar în raport cu simţul comun, conştiinţa colectivă sau doctrina religioasă? Categorii perfect relative de la o civilizaţie la alta. Conştiinţa colectivă a fundamentaliştilor arabi califică drept „normale" şi chiar „justificate" atentatele de la New York. Conştiinţa colectivă a amerindienilor consimte că închinarea la spiritul protector al copacului este o formă de rugăciune. Fiecare cultură tradiţională adoptă un set de superstiţii cu un anumit specific. În majoritatea societăţilor creştine, ritualului bisericesc i s-au adăugat cutume din legendele folclorice de tip laic, superstiţii arhaice etc. Există varii forme de suprapunere, în cadrul manifestărilor şi sărbătorilor religioase, între un tip de rit popular sau religios pre-creştin şi ritualul propriu-zis creştin. În astfel de manifestări, interferenţa dintre dogma religioasă şi tradiţia laică sau „păgână" nu pare a fi suspectabilă de vreun compromis. În schimb ateismul sau anti-teismul sunt privite, în societăţile dogmatic-tradiţionale, cu suspiciune şi dezaprobare. Balanţa între vechi şi nou înclină net spre latura arhaică. Mentalitatea colectivă e îmbibată de tradiţionalism şi se caracterizează printr-un tip de auto-suficienţă împinsă adeseori până la aroganţă şi discriminare faţă de concepţiile mai puţin „ortodoxe", spre deosebire de mentalitatea societăţilor non-tradiţionale în care viziunile pseudo, meta sau supra-naturale se situează în zona moştenirilor istorice reziduale incomplet exorcizate. Dacă în lumea occidentală e tolerată orice „credinţă", în lumea ortodoxă românească, spre exemplu, cea tolerată e „necredinţa". Simţul, gustul şi mentalitatea majorităţii fac legea în materie de „normalitate". În România zilelor noastre pare „anormal" să te îndoieşti de adevărul scripturilor, în schimb un „credincios" al cărui „crez" este existenţa extratereştrilor este internat fără nici un fel de ezitări la ospiciu. Spitalele sunt ghiftuite cu aşa zişi „psihotici" al căror cap de acuzare este faptul că li se arată (în somn sau aievea) diverse creaturi ivite din alte timpuri sau galaxii, în schimb un ins căruia i se arată „fecioara Maria" (în somn sau aievea) nu e considerat nici pe departe psihotic, ba chiar se face o mică mare vâlvă televizată în jurul lui! E foarte important de reţinut acest amănunt, deoarece criteriile în baza cărora se pune, de regulă, diagnosticul de psihoză sunt: „halucinaţia, delirul maniacal, deraierea de la realitatea palpabilă". În acest caz de ce ar trebui să îi considerăm psihotici doar pe acei inşi care comunică mental cu extratereştrii şi să nu-i catalogăm drept bolnavi psihic pe credincioşii care îl contactează mental pe Isus, au halucinaţii în care li se arată sfinţi sau delirează maniacal pe teme duhovniceşti, pierzând complet contactul cu realitatea palpabilă? De ce n-am clasa şi religia sub sindromul de „psihoză colectivă"? Doar pentru că acest tip de psihoză e atributul unui tip de gândire majoritar? De ce n-am pune sub semnul halucinaţiei viziunea apocalipsei biblice? De ce nu l-am diagnostica aşa cum se cuvine şi pe creatorul ei în loc să îl consideram sfânt? Unii „psihotici" sunt canonizaţi ca sfinţi iar alţii înfundă balamucul, după cum dictează simţul comun. „Iată un subiect pentru o scurtă povestire!" În definiţia „normalităţii" sunt conţinuţi germenii dictaturii. Iar în sistemele de tip dictatorial, fie ele laice sau religioase, cea mai gravă consecinţă morală constă în faptul că se confundă „normalitatea" cu adevărul. Ceea ce trebuie imputat dogmatismului teologic şi adepţilor unei anumite religii nu este „credinţa" ci CERTITUDINEA. Pentru un creştin practicant credinţa în Isus reprezintă „calea, adevărul şi viaţa". Ce poate fi mai departe de îndoiala inerentă noţiunii de credinţă decât o astfel de raportare la dogmă? Însăşi chintesenţa religiei creştine care e „credinţa" reprezintă în esenţă o mistificare. Rostind cuvintele „Crezului" îl mărturiseşti pe Isus ca fiu al lui Dumnezeu. Iar acest postulat devine totuna cu adevărul suprem. Iar când eşti în posesia adevărului suprem nu mai poate fi vorba nici de credinţă (incertitudine), nici de toleranţă faţă de „rătăciţii" care cultivă alte „credinţe". Pentru această certitudine, însa, niciun creştin nu ajunge la ospiciu, în schimb un iubitor de Science Fiction, drept-credincios în felul lui, care comunică prin mijloace proprii cu fiinţe din alte dimensiuni, cu siguranţă va ajunge. Exceptând cazul în care acele fiinţe din alte dimensiuni se numesc Fecioara Maria, arhanghelul Mihail, Isus Cristos etc.
În perioada comunistă făceau puşcărie toţi cei care nu-şi manifestau „plenar şi entuziast" credinţa în forurile conducătoare şi în „cel mai iubit fiu al poporului". Acum, în ţărişoara noastră ortodoxă, cel mai iubit fiu al poporului este aşa zisul fiu al lui Dumnezeu. Iar cei care nu-şi manifestă „credinţa" devin victimele oprobriului public. Spre deosebire de perioada comunistă, în care toţi simulau credinţa în forurile conducătoare iar dizidenţii erau consideraţi eroi ai neamului, acum, în această orânduire, rezistenţa la creştinism e considerată o ruşine, o plagă morală şi o rătăcire. În cazul dictaturii creştine, forurile conducătoare ale destinelor omeneşti, respectiv „tatăl, fiul şi sfântul duh", sunt secreţia celor mai profunde aspiraţii şi fantasme arhaice îngropate în subconştientul colectiv. De data asta e foarte greu de presupus c-ar putea interveni vreo revoluţie spirituală care să scuture din transă minţile îmbibate de adoraţie mistică. Poate doar daca, în câteva decenii sau secole, genetica, medicina, biochimia vor descoperi un antidot împotriva morţii, aşa cum urmaşii lui Leonardo da Vinci au împlinit visul „maşinii zburătoare", câteva veacuri mai târziu. În acest război al fantasmelor sociale (himere colecive versus himere particulare), eu sunt, ca de-obicei, de partea victimelor, de partea minorităţilor, de partea visătorilor din ospiciu, de partea savanţilor ţicniţi şi creatorilor de science fiction. Deşi foarte puţini sunt dispuşi s-o admită, evoluţia noastră ca specie se datorează tocmai acelor spirite care s-au împotrivit religiei, dogmelor şi tradiţiei sau vremelnicelor condiţionări sociale. Civilizaţia noastră nu s-a înălţat pe rugăciuni şi mătănii ci a înflorit datorită acelor minţi ascuţite şi curajoase care au creat legende science fiction. Religiile şi mitologiile arhaice fac să stagneze evoluţia. Evul mediu european, a servit creştinismului, a fost cea mai obscură perioadă din istorie, cea mai puţin fertilă din punctele de vedere artistic, spiritual, intelectual. În felul lor, creştinii, sub aparenţa unui cult al vieţii, perpetuează o tradiţie sinucigaşă, identificând sensul vieţii undeva dincolo de lume. Călugăria, abstinenţa sexuală, dispreţul faţă de ştiinţă şi cercetare, ignoranţa ridicată la rang de virtute, misoginismul, anti-semitismul, puritanismul, ipocrizia, auto-flagelarea, toate aceste atrocităţi sunt zestrea ereditară a mentalităţii creştine. Cu siguranţă nu creştinilor le datorăm evoluţia civilizaţiei creştine. Ci acelor pionieri ai cunoaşterii, acelor exploratori pătimaşi şi inspiraţi care au opus legendelor arhaice legende ale viitorului. Deşi aparent paradoxal, o orânduire socială nu-şi trage sevele dintr-o mentalitate colectivă imemorială, ci dîntr-un ideal colectiv proiectat cu migală într-un prezent pentru care acel ideal reprezintă o necesitate vitală. Asemeni unei conştiinţe individuale, şi constiinţa colectivă e animată şi motivată nu de reziduuri psihice depozitate în memorie, ci de dorinţe, speranţe, idealuri. Legea drepturilor omului este, în plan axiologic, un astfel de ideal al lumii contemporane. Aşa se explică de ce societăţile tradiţionale fac parte din lumea a doua şi a treia: sunt împotmolite într-un trecut fosilizat, secătuit, într-o ideologie care nu mai corespunde nivelului actual de evoluţie a conştiinţei omeneşti. Odată cu lumea pe care o construim evoluează şi reperele care ne formeaza conştiinţa. Suntem produse sociale într-o mai mare măsură decât suntem dispuşi s-o recunoaştem. Probabil că religia va avea un cuvânt de spus până în momentul în care omenirea va fi suficient de matură încât sa accepte că lumea în care trăim, înţeleasă că „voinţă şi reprezentare" a minţii noastre, nu e un dat ontologic ci ne-o creăm în permanenţă. Singuri.

Somnul ratiunii naste monstrii.Bestii cu chipurii umane ce se hranesc cu neputinta acestei lumi ce se incapataneaza sa traiasca in ignoranta.

De la: Ic3, la data 2009-07-25 13:47:57Religia - o frază de dânşii inventată
Si cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Mihai Eminescu, "Împărat şi proletar"

Religia lui Eminescu l-a dezamagit profund. Nu mai vorbesc ca era o religie depasita chiar si pentru acele timpuri.
lc3, ai cumva aceiasi religie ca a lui Eminescu? El a avut dreptate, era inventata de conducatorii religiosi carora trebuia sa le asigure prosperitatea materiala si confortul pe care enoriasii nu aveau cum sa-l aiba.
Eminescu, deziluzionat fiind nu a mai crezut in ea, dar nu a parasito.
Tu sa faci mai mult, sa o parasesti daca ai observat ca e putreda.--Apocalipsa 18: 4.--

De la: virgil_gina2001, la data 2009-07-25 18:01:00

De la: Ic3, la data 2009-07-25 13:47:57Religia - o frază de dânşii inventată
Si cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Mihai Eminescu, "Împărat şi proletar"

Religia lui Eminescu l-a dezamagit profund. Nu mai vorbesc ca era o religie depasita chiar si pentru acele timpuri.
lc3, ai cumva aceiasi religie ca a lui Eminescu? El a avut dreptate, era inventata de conducatorii religiosi carora trebuia sa le asigure prosperitatea materiala si confortul pe care enoriasii nu aveau cum sa-l aiba.
Eminescu, deziluzionat fiind nu a mai crezut in ea, dar nu a parasito.
Tu sa faci mai mult, sa o parasesti daca ai observat ca e putreda.--Apocalipsa 18: 4.--[/quote

Vorbesti in numele unui geniu... ce parere buna ai despre tine ! Dar esti la ani-lumina de el ! Altceva decat citate mai stii?!? Adica sa gandesti cu propria ta minte... Nu se observa.

Cei morti nu sint deloc intr-o stare letargica!
In asteptarea Judecatii, se framinta si cauta sa vada ce fapte bune au facut in viata.
Sufletul omenesc este nemuritor-toate religiile o afirma. Somnul, este o stare de relaxare dupa truda trupului.
Trupul nu mai exista, deci, nu mai este nevoie de somn.
Fiind fara somn- nu e necesar-, sufletul este intr-o framintare continua, pina va intra in odihna cea de veci.
Exceptie fac cei impacati cu Dumnezeu.
Nici cel mai incapatinat pamintean, nu poate nega existenta acestei forte ordonate!
Prea e totul exact!

De la: radita09_telus_net, la data 2009-07-26 16:35:15Cei morti nu sint deloc intr-o stare letargica!
In asteptarea Judecatii, se framinta si cauta sa vada ce fapte bune au facut in viata.
Sufletul omenesc este nemuritor-toate religiile o afirma. Somnul, este o stare de relaxare dupa truda trupului.
Trupul nu mai exista, deci, nu mai este nevoie de somn.
Fiind fara somn- nu e necesar-, sufletul este intr-o framintare continua, pina va intra in odihna cea de veci.
Exceptie fac cei impacati cu Dumnezeu.
Nici cel mai incapatinat pamintean, nu poate nega existenta acestei forte ordonate!
Prea e totul exact!

Ba da, au nevoie de somn.....sunt unele marturii din care reiese ca : "Cand eram subpamant (rectae mormant), dormeam in majoritatea timpului pt. ca ma simteam f. obosit....dar uneori ma trezeam si voiam sa vorbesc cu oamenii, dar ei nu ma vedeau !!!! "

De la: Bi_anca, la data 2009-07-26 16:47:56

De la: radita09_telus_net, la data 2009-07-26 16:35:15Cei morti nu sint deloc intr-o stare letargica!
In asteptarea Judecatii, se framinta si cauta sa vada ce fapte bune au facut in viata.
Sufletul omenesc este nemuritor-toate religiile o afirma. Somnul, este o stare de relaxare dupa truda trupului.
Trupul nu mai exista, deci, nu mai este nevoie de somn.
Fiind fara somn- nu e necesar-, sufletul este intr-o framintare continua, pina va intra in odihna cea de veci.
Exceptie fac cei impacati cu Dumnezeu.
Nici cel mai incapatinat pamintean, nu poate nega existenta acestei forte ordonate!
Prea e totul exact!

Ba da, au nevoie de somn.....sunt unele marturii din care reiese ca : "Cand eram subpamant (rectae mormant), dormeam in majoritatea timpului pt. ca ma simteam f. obosit....dar uneori ma trezeam si voiam sa vorbesc cu oamenii, dar ei nu ma vedeau !!!! "

pai poate respectivul era lucrator la GAZE

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

Ce fel de oameni? Trupesti sau spirituali?

Florine
Stai un pic ca vorbesc cu doamna Bi....
Sau domnita?

De la: radita09_telus_net, la data 2009-07-26 17:02:30Florine
Stai un pic ca vorbesc cu doamna Bi....
Sau domnita?

Sunt casatorita..dar n-are importanta. Bianca e ok, oricum nu ma cheama asa...

E vorba de niste copii care isi aminteau unde au fost inainte de nastere.... Unele dintre povestiri puteau fi verificate si erau ADEVARATE !!
Cartea se numeste "Viata inainte de moarte" si e scrisa de Peter si Mary Harrison. E o culegere de studii de caz..unii chiar povestesc despre Isus si despre alte universuri. Si de existenta altor 2 culori fundamentale, care nu pot fi descrise in universul nostru.

Daca pui toate informatiile astea disparate cap la cap, incepi sa vezi ca se imbina logic unele cu altele si e mai usor sa-ti faci o idee de ansamblu.
Ti-am mai recomandat-o pe un topic, dar nu mai stiu pe care

www.torser.info - ACTIUNI ENERGO-INFORMATIONALE 2008 - UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I” www.torser.info - ACTIUNI ENERGO-INFORMATIONALE 2008 - UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

pt gabita_9: crezi ca am scris fara sa ma fi documentat? crezi ca nu am ceva la baza cand am scris ce am scris? nu-mi place sa vb fara acoperire in general, doar de dragul de a scrie si eu aici, sa-mi vad numele si sa-mi dau si eu cu parerea. sunt o pers responsabila si-mi asum declaratiile.
o sa incerc sa citesc cartea pe care o recomanzi, sa vad despre ce e vorba , si apoi iti raspund.
doar atat o sa mai adaug; discutiile despre reincarnare le-am purtat cu preoti renumiti cat despre alte experiente ale mele nu o sa scriu aici. sa nu va bulversez .

Dupa multe incercari cred si sper ca am ramas tot EU