Info
x
Sa ne cunoastem credinta ortodoxa
|
adipopa 3001 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Timisoara |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 01:12
De la: gabita07_n, la data 2009-04-10 01:30:34 Găbița, un lucru pe care orice istoric serios al perioadei nou-testamentale ți-l poate spune este că nu exista atunci (dar nici înainte de fapt) o singură sau o anumită concepție mesianică (ca și cum societatea iudaică din vremea lui Iisus ar fi fost un bloc monolit), ci exista mai degrabă o pluralitate mesianică, neconturată rigid și deschisă multor posibilități. Așa că, oricât de clare ni s-ar părea acum textele profetice citate de Noul Testament în sprijinul mesianității lui Iisus, adevărul e că nici măcar contemporanii săi care îl admirau sau îl urmau (ca să nu mai spun de cei care îl criticau) nu puteau ține pasul cu inovările aduse de Iisus vocației mesianice. |
|
adipopa 3001 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Timisoara |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 01:20
De la: mari_uka, la data 2009-04-10 09:28:49De la: shlomo_imre, la data 2009-04-10 04:40:29De la: lizucaus, la data 2009-04-09 18:57:12Mari,ca feedback,e adevărat.Trebuie să găsim drumul către noi înșine,trebuie să ne găsim liniștea interioară,pentru a ne putea simți împliniți. Maria, nu prea văd cu ce ar putea Eknath Easwaran (și cei 8 pași ai săi spre infinit) ilumina discursul creștin autentic (spre deosebire de cel sincretist)!  După părerea mea, comentariul său asupra Predicii de pe Munte (ca multe alte comentarii mistice de altfel) poate fi într-adevăr un îndrumător spre înțelepciune (la fel ca studiul lui Gandi, să zicem), dar predica-program cu care Iisus își începe misiunea mesianică în lume este cu totul altceva mult mai cu-picioarele-pe-pământ, mai politic și social orientat, mai reformist din punct de vedere religios și nu ar trebui confundată cu o colecție de adevăruri atempora. Rostirile acelea de fapt alături de parabolele sale tăioase, miracolele înconjurate de controverse și gesturile profetice vestind mânia dumnezeiască îl duc pe Iisus în sala Gabata și apoi pe dealul Golgotei... |
|
Fosta membra 9am.ro 637 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 09:11
Acasa Noutati Anunturi Audio S.O.S. Abonare Despre noi Lazare, suflete, vino afara! Postat de admin pe 10 Apr 2009 la 06:06 pm | Categorii: Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Meditatii duhovnicesti, Triodul si Postul cel Mare, Tâlcuiri ale textelor scripturistice Print lazarus2.jpg * [listen] Troparul Sambetei lui Lazar si al Floriilor - Man. Putna * [listen] Axionul din Sambata lui Lazar - Anghelos * Mormantul lui Lazar din Betania * Evanghelia Invierii lui Lazar lazar.JPG LAZAR, ADICA EU In Lazar, cel mort de patru zile, ne regasim insesi sufletele noastre omorate de patimi, de energiile ucigase ale duhurilor necurate carora le dam drepturi asupra-ne prin pacat, peste care am asezat apoi, pecetluindu-ne moartea, piatra de mormant a indreptatirii, a suficientei, a superficialitatii, a indaratniciei, intr-un cuvant: a ne-pocaintei. Asa ca, atunci cand Hristos striga cu glas mare, inainte de a merge spre Patima Sa, Lazare, vino afara!, pe noi ne striga! Pe noi ne cheama afara din duhul pustiitor si ucigas al lumii acesteia moderne, din inchistarea egoismului, a mandriei si a incapatanarii noastre, noua ne cere sa iesim din impietrire, din nesimtirea sufleteasca, sa ne scuturam de toate legaturile rautatii, ale desertaciunilor, ale duhului lumesc si de toate complicitatile cu idolii de astazi, sa inviem din lancezeala calduta a comoditatilor si prejudecatilor mintii noastre autonome. Noi, de multe ori, stam intr-o asteptare nedefinita ca ceva miraculos sa ni se intample, din afara, ca Dumnezeu sa faca ceva extraordinar si sa ne schimbe fara nici o osteneala din partea noastra. Si totusi putem face si ceva mai mult decat sa asteptam! Ce mai asteptam, de fapt, cand Mantuitorul e aici de atata timp si ne striga cu durere: Vino afara! Dar nu cumva am inceput sa ne iubim mormantul, pestera, fâșiile care ne leaga strans de pamant? Nu cumva noi ne si tinem strasnic de piatra pe care El vrea s-o ridice de pe noi? Nu cumva a inceput sa ne placa insusi mirosul putreziciunii noastre? Poate ca si pocainta noastra ajunge sa fie estetizata si intelectualizata si sa ajungem ca estetismul si cerebralismul sa ne imbratiseze pervers si propria moarte? Multi dintre noi, produse ale unei civilizatii a desfraului si a rasfatului narcisist, emancipata de sub randuielile simplitatii, produse ale unei culturi foarte destepte si prea putin intelepte, ratacim zi de zi printre cuvinte, teorii si imagini si cu ele ne amagim ca traim, cu ele ne facem suportabila moartea sufletului, cu toate miasmele ei. Riscul pentru noi, oamenii de teorie (cum ne numea p. Arsenie Boca) este sa fim un fel de bolnavi de cancer, care nu (mai) cauta vindecarea, ci care sunt pasionati doar de a-si investiga, radiografia si analiza cat mai minutios tumoarea. Cu doctorul Providential langa noi, preferam aceasta voluptate morbida a complacerii Lazare, suflete, vino afara din tine! Vreau sa-ti dau Viata cea adevarata, nu mai dormi si nu te mai narcotiza cu surogate! Vino la Mine, Cel singur Viu! www.razbointrucuvant.ro/2009/04/10/lazare-suflete-vino-afara/
Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic - Cicero
|
|
Fosta membra 9am.ro 637 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 09:15
Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic - Cicero
|
|
Fosta membra 9am.ro 2192 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 15:34
De la: adipopa, la data 2009-04-11 01:20:37De la: mari_uka, la data 2009-04-10 09:28:49De la: shlomo_imre, la data 2009-04-10 04:40:29De la: lizucaus, la data 2009-04-09 18:57:12Mari,ca feedback,e adevărat.Trebuie să găsim drumul către noi înșine,trebuie să ne găsim liniștea interioară,pentru a ne putea simți împliniți. Adi, o mica intrebare...cum poti sa-ti gasesti linistea cand te afli intr-un conflict de ordin psihologic si emotional cu o persoana , tu constientizezi acest conflict, vrei sa-l repari, dar de la persoana respectiva nu gasesti intelegere si nici deschidere pentru rezolvarea conflictului? Adica ce atitudine trebuie sa am? Am tot dat semne de rezolvare a conflictutului si ca feedback din partea celuilalt nu primesc nici macar un raspuns? Ce trebuie sa fac? M-am si rugat pentru asta...dar lipsa unui raspuns da in mine alte conflicte interioare...si nu stiu cum sa le rezolv....Ce ar trebui sa fac? Ma poate ajuta careva..va cer ajutorul! |
|
Dorulet 7896 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 16:19
De la: mari_uka, la data 2009-04-11 15:34:40De la: adipopa, la data 2009-04-11 01:20:37De la: mari_uka, la data 2009-04-10 09:28:49De la: shlomo_imre, la data 2009-04-10 04:40:29De la: lizucaus, la data 2009-04-09 18:57:12Mari,ca feedback,e adevărat.Trebuie să găsim drumul către noi înșine,trebuie să ne găsim liniștea interioară,pentru a ne putea simți împliniți.  Și mă rog frumos, de ce nu poți ignora...pur și simplu?!Dacă persoana respectivă înseamnă foarte mult pentru tine, atunci cea mai bună metodă este să îl/o convoci la o discuție sinceră, în care să spui tot ce ai pe suflet. De ce să te chinui așteptând ceva ce poate să nu mai vină??? În loc să speri, mai bine ai o discuție sinceră și după modul în care ți se răspunde....îți va fi clar poziția lui/ei. Dar asta este doar părerea mea. Eu sunt mai francă și am obiceiul, în loc să aștept "pică pară mălăiață", să spun exact cum văd eu lucrurile și ce vreau sau ce simt. Consider că este timp și energie pierdută...să tot aștept ca cineva să "ghicească" ceea ce eu doresc!  
Când toată lumea gândește la fel înseamnă că nimeni nu gândește.
|
|
Fosta membra 9am.ro 16019 mesaje Membru din: 13/02/2009 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 16:35
Poporul de imparati din tara nimanui
Astazi, popoarele care au daruit lumii marile civilizatii ori au disparut (sumerienii, persii, vechii egipteni, incasii...), ori, comparativ cu gloria trecuta, vegeteaza (grecii, italienii, olandezii, spaniolii, portughezii, englezii, turcii, arabii etc.). Noi, cei nascuti din ciocnirea a doua civilizatii care au modelat fata Lumii Vechi, traco-daca si romana, nu am avut inca momentul nostru de stralucire. Ba parca, cel putin teritorial, traim intr-un regres continuu! Suntem un popor nascut batran, sau neterminat, spun unii, popor vegetal, proclama altii! Strainii sunt de vina si faptul ca ne-am nascut in calea rautatilor, proclamam noi! Sau greaua mostenire a trecutului, sustine fiecare generatie, lamentandu-se ca nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om sub vremi si refuzand sa priceapa ca omul nu poate fi sub vremi, ci tot sub oameni, sub alti oameni care au avut taria sa-si supuna vremurile! Si niciodata nu ne-am pus intrebarea de bun-simt... Dar noi, noi chiar nu avem nici o vina? Strainii ne resping pentru ca au ceva cu noi sau pentru ca nu pot sa ne inteleaga? Dar noi, noi ii intelegem, oare? Am facut ceva concret sa-i intelegem si sa ne facem intelesi? Ii vorbim strainului, adesea copilul sau chiar nepotul nostru, la scara Istoriei, in limba lui si pe coordonatele mentalului lui, sau in limba noastra si coordonatele gandirii noastre intortocheate, de ghiuj batran si sfatos chiar si cand cere? Se impaca vreunul dintre noi cu ideea de a fi doar simplu soldat al datoriei si nu un Napoleon genial in toate, gata sa gaseasca solutii si sa dea sfaturi oricui, la orice, oricand si in oricare imprejurare? Se simte vreunul dintre noi in stare sa si primeasca lectii, nu numai sa dea? Vrem cu adevarat sa invatam despre si de la altii si sa-i invatam, la randul nostru, cate ceva despre noi? Stim si, daca stim, recunoastem oare cine suntem cu adevarat? De ce? Ne tragem seva, ca popor statornic, in aceasta parte a Lumii Vechi, dintr-o semintie care era, pentru antici, cea mai numeroasa dupa aceea a inzilor. O semintie care, considera Herodot cu doua milenii si jumatate in urma, ar fi putut fi de neinfrant si cu mult mai puternica decat toate semintiile pamantului! Ar fi putut fi, dar nu a fost! De ce? Nu numai ca inaintasii nostri nu au durat un imperiu care sa supuna lumea, dar si-au pierdut treptat bastina! Spatiul nord tracic, spatiu al etnogenezei romanesti, cuprins intre Dunarea de Mijloc si Adriatica, Nipru si Marea Neagra, Carpatii Padurosi si Albania, Kosovo, nordul Greciei (linia Skok-Jirecek-Philippide), a explodat in puzderie de insule gravitand de jur imprejurul continentului nord-dunarean (Adolf Armbruster), redus la ceea ce, la 1 decembrie 1918, s-a numit Romania Mare. Si erodarea a continuat: am pierdut Tisa cu Jula, Seghedinul si Debretinul, Timocul si vestul Banatului in 1920, Moldova de est si de nord, cu Tara Hertei, in 1940, Vlahia Dristorului care s-a dus, tot in 1940, dupa fosta Vlahie care este Tara lui Asan, Insula Serpilor in 1948... De ce, daca vitejia nu ne-a contestat-o niciodata nimeni? Si nici dreapta judecata! De ce, daca inaintasii nostri au fost cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (Herodot)? In evul mediu romanesc nici un proiect de cruciada nu ne-a ocolit, imparatul latin de Constantinopol, Henri de Hainaut (1206-1216), fiind incredintat ca romanii erau oamenii... cei mai temuti si cei mai tari ai intregului Imperiu, ba chiar ai pamantului! Si nici un papa, rege ori imparat catolic n-a imaginat o cruciada antiotomana fara Magna Valahia (Marea Tara a Romanilor, Mapamondul Borgian, sec. XV) sau blocul dacic (1595, Barton, agent englez la Poarta). De ce, daca s-a temut insusi Soliman (Magnificul, dupa Anton Verancsics) sa ne atace in 1526, cand a desfiintat Ungaria, sau in 1529, cand a indraznit sa asedieze Viena, de ce, cand in prima conflagratie mondiala, Occidentul, prin Georges Clemenceau, declara in fata poporului roman imi scot respectuos palaria, am pierdut treptat aproape totul? De ce am castigat batalii dupa batalii, dar am pierdut de fiecare data razboiul? De ce vitejii traco-daci si-au pierdut rand pe rand pamanturile in fata legiunilor Romei, intre 146 i.Hr. si 106 d.Hr.? De ce, daca erau superiori aproape tuturor popoarelor si aproape egali cu grecii (Cassius Dio), si-au pierdut limba, mare parte din obiceiuri, traditii, intr-un cuvant cultura, capotand in fata civilizatiei romane? Si daca tot si-au impletit destinul cu al semintiilor mediteraneene, de limba si cultura latina, venite in Dacii ex toto orbe Romano (Eutropius), de ce poporul rezultat din impletire n-a mostenit de la romani tenacitatea, disciplina, acceptarea ordinii si supunerii fata de porunci (Strabon) care, racordate calitatilor lor nationale, aceleasi ca si ale romanilor, i-ar fi facut stapanii lumii? De ce i-au influentat ei pe cuceritori, o data deveniti cetateni ai republicii si militari, legiune dupa legiune proclamandu-si comandantul imparat si indreptandu-se de la Dunare spre Roma, cu vechea netemere de moarte a poporului nemuritorilor (Herodot, Ovidiu, Pomponius Mela, Strabon)? De ce n-am suportat, ca germanicii, ideea unui conducator pe care sa-l urmam? De ce, inteligenti fiind si autori individuali de planuri perfecte, niciodata aproape duse la bun sfarsit, n-am durat o putere care sa infrunte veacurile? De ce imparatii basmelor noastre, Ros Imparat, Verde Imparat etc. in realitate sunt simpli cnezi de sate, de ce Fetii nostri Frumosi au alergat dupa himere si tinerete fara de batranete sau viata fara de moarte, nu dupa concret, chiar daca fetele noastre l-au preferat pe Catalin Luceafarului? De ce taranii nostri si-au spus pruncilor coconi, adica fii de imparat, si nevestelor lor cocoane, de ce voievozii s-au numit dominus - domn, purtand mantia de purpura si coroana imperiala? De ce, avand ca indivizi toate calitatile si stapanind un pamant atat de bogat, a carui dulceata l-am preschimbat in Eden pentru latrones gentium din toate timpurile, am fost si suntem condamnati sa fim vesnic poporul sarac din tara bogata? De ce, darzi si razboinici, adevarata intruchipare a lui Marte (Ovidiu), ne-am topit in popoarele moderne vecine, constituite pe pamantul nostru, cu sangele nostru curgandu-le prin vene, cu trasaturile noastre, dar cu alte apucaturi in spatele pavezei ridicate de limbi straine noua, pe care le-am insusit uitandu-ne stirpea? De ce suntem romani dar si, in parte, unguri, secui, ceangai, bulgari, sarbi, croati, sloveni, slovaci, cehi, hutuli si, de foarte curand, ucraineni? De ce buciumele si doinele noastre plang? De ce intotdeauna in baladele noastre eroul moare acceptandu-si cu fatalism destinul? De ce la trei romani doi se intorc intotdeauna impotriva celui de-al treilea? De ce, beneficiind de uriasul bagaj de cunostinte tehnice si inventivitate mostenit de la inaintasii traco-romani, am durat o civilizatie a lemnului in Tara de piatra? De ce noi, urmasii cetatenilor Romei care au cladit Europa, noi artefact al istoriei, suntem astazi invitati sa intram alaturi de urmasii barbarilor in casa comuna care a fost, in fapt, casa noastra? De ce din bagajul de intelepciune mostenit ne-am facut lozinci doar din proverbele ce accepta fatalitatea: Apa trece pietrele raman!, Capul plecat, sabia nu-l taie!, Fa-te frate cu dracul pana treci puntea! s.c.l., sugrumandu-ne in numele lor, in fasa, eroii? Si fara sa ne gandim ca, apa trecand, roade piatra care in timp se tot micsoreaza, ca nu e nevoie ca sabia sa desprinda capul care va fi strivit de cizma straina pusa pe grumaz si ca, o data pe punte, diavolul ne va arunca de fiecare data in hau! De ce ne-am impiedicat eroii sa-si urmeze destinul? Din pizma care, potrivit cronicilor, l-a ucis si pe Domnul Unirii? Ca nu cumva sa sara cizmarul peste calapod? De ce ne place sa ne punem in frunte prosti, pentru a putea sa-i batjocorim apoi cum ne vine la gura, aratandu-ne superioritatea doar prin vorbe? Si de ce vedem intotdeauna doar paiul din ochii altora si niciodata barna din propriii ochi? De ce la noi prostul moare intotdeauna de grija altuia? De ce n-am acceptat niciodata principiul omul potrivit, la locul potrivit? De ce clamam nevoia de Tepes, dar admitem ca hotul neprins e negustor cinstit? De ce admitem transformarea hotilor in negustori cinstiti si a tradatorilor in eroi, gratulandu-i cu invidie cu un Bravo lui, baiat destept! Cine poate, oase roade!? De ce generatie dupa generatie ne confruntam, in saracie cu lustru, exact cu aceleasi probleme, refacem ca Sisif drumul la infinit, cand solutia era mostenita? De ce sfarsim la batranete prin a deveni exact ceea ce uram mai mult in tinerete, pentru ca generatia urmatoare sa o ia de la capat, cu speranta ca, daca strange cureaua un pic, o sa-i fie bine candva, la pastele cailor sau, mai curand, pe lumea cealalta? Vulturii nu vaneaza muste!, ne-au lasat diata mosii si exact asta facem, nascandu-ne si murind, generatie dupa generatie, in una si aceeasi vesnica reforma, care ne scoate periodic gunoaiele la suprafata, ca furtuna ce rascoleste fundul apelor adanci, fiindca mandria ne-a impiedicat de fiecare data sa incepem cu inceputul - cu acel strop de intelepciune care spune Cunoaste-te pe tine insuti! Si, cunoscandu-ne, ne-am fi dat seama ca tragedia noastra incape intreaga in cinci vorbe - Sa moara si capra vecinului! Avem tot ce ne trebuie sa cladim piramide, dar constructia noastra nu depaseste stadiul de plan, fiindca de mii de ani ne amagim cu minciuna ca Pe-al nostru steag e scris Unire,/ Unire-n cuget si-n simtiri! Noi, cei care sarim intotdeauna cu usurinta nevastuicii dintr-o extrema in cealalta! Votand schimbarea cu eterna majoritate zdrobitoare de 99,98%! De ce, scapati de marxism, de patriotardism, ne aruncam astazi, cu bucuria prostului, intr-un nou tip de internationalism, la fel de antiuman ca si cel proletar? Chiar nu putem trai fara isme? Ce ne lipseste? Cheia insucceselor noastre dintotdeauna nu sta in suma defectelor noastre care, trecand pe prim-plan la elite, ne saboteaza interesul national, aceleasi defecte sesizate de Herodot in veacul V i.Hr., de Mauricius in veacul VI d.Hr., de Kekaumenos in 1078, de mii de tineri reformatori ai natiei sau de observatori straini pe care ne grabim sa-i huiduim si chiar de noi insine, atunci cand ne analizam la rece clasa politica in cuvinte identice pe parcursul a doua milenii si jumatate: umbla pe toti sa-i insele si minte strasnic si fura mult, jurandu-ne zilnic cu juraminte infricosate - si isi calca usor juramintele si facand si fratii de cruce, si cumetrii, inchipuindu-si ca prin aceasta ii vor insela pe cei mai simpli! Cheia se afla in cuvintele lui Herodot - sub o conducere unitara! Sub o conducere unitara, semintia inaintasilor nostri si a noastra ar fi putut deveni de neinfrant si cu mult mai puternica decat toate semintiile pamantului! Dar de cate ori au acceptat inaintasii nostri si noi insine unitatea in istorie? De ce ala si nu eu? De circumstanta l-au acceptat pe Burebista in fata asaltului Romei si, cand Cezar a pierit, de Maur n-a mai fost nevoie! Porniti pe un drum, uniti in interes national s-au gasit intotdeauna, de-a doua zi, unii mai cu idei, care au actionat independent si contrar, din pozitie subalterna. Decebal tradat si parasit, Vitalian tradat si ucis, Gelu parasit si uitat, Ahtum tradat si ucis si asa mai departe Vlad Dracul, Vlad Tepes, Ion Voda, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu, Horea, Tudor, Avram Iancu, Ion Antonescu etc. Au rezistat ca lideri la romani cei foarte norocosi si cei ce au stiut sa-i scurteze de cap pe hicleni: Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Petru Rares si ceilalti, dar acestora li s-a dus vestea de degraba varsatoriu de sange nevinovat. Tara a ramas aceeasi si a indurat mai departe, suportandu-si fatalist boierii pe care Macarie ii definea la 1538, pentru eternitate, drept minti oarbe pentru cele ce vor veni, dornici doar sa-si insuseasca averi ale altora, iar pe ale lor sa le inmulteasca cu mijloace nedrepte, prea rar saturandu-se de nesfarsita reforma si sculandu-se impotriva balaurilor care ne inghit de vii (Tudor Vladimirescu)! Ba chiar acceptand periculoasa idee ca nu am fost si nu suntem in stare sa facem nimic decat sub bici! Soarta noastra ar fi fost alta si va putea fi alta daca am fi inteles ori vom intelege ca, in numele interesului national, ar fi trebuit sau va trebui, o data decizia luata si liderul ales, sa actionam unit si nu numai prin vorbe, de la opinca la vladica, pentru telul propus, fara sa acordam prioritate intereselor personale sau de grup. Dovada ca, in ce priveste trezirea constiintei nationale, doua milenii de istorie, de experiente catastrofale, de pierderi irecuperabile, de la Herodot citire, n-au schimbat intr-adevar nimic sta in plangerea reformistilor de la 1769, care-si doreau exact ce ne dorim si noi, astazi: In patru parti ale lumii/ Pre numiti era romanii/ ca sunt escusiti la fire/ Dar n-au intre ei unire./ Si dintr-a lor neunire/ Va veni a tarii peire. (Istoria Tarii Romanesti da la let 1769) Iar daca cei ajunsi, cel mai adesea pe nemerit, in fruntea bucatelor au subordonat aproape intotdeauna interesul national lacomiei, setei de putere, ambitiilor lor meschine, poporul s-a facut in egala masura vinovat de a se fi complacut, adaptandu-se fara ambitii oricarei situatii si facand din complacere si adaptabilitate un modus vivendi. In 1736-1739, unul din cumplitele razboaie ruso-austro-turce, decise sa rezolve Chestiunea Orientala (nerezolvata nici astazi cu toate bombardamentele pacifiste din Kosovo), ne-a insangerat pentru a mia oara tara, excese deosebite petrecandu-se in Banat, acolo unde romanii luptasera atat in armata romano-germana, cat si in armata turca si, cei mai multi, pe cont propriu, ca haiduci impotriva colonistilor catolici. Cu stupoare notau agentii imperiali ca, la hore, duminica, jucau alaturi tarani, haiduci si soldati romani in uniforme nemtesti sau otomane, chiuind Tine Doamne tot asa, nici cu turcu, nici cu neamtu! Tine Doamne tot asa! Haosul devenise stare naturala, iar urmasii cuceritorilor Lumii Vechi - un popor de supravietuitori! Tradarile si ambitiile personale, lipsa de unitate au facut ca planul unirii tuturor romanilor, conceput atunci, la jumatatea veacului XVIII, sa tot fie amanat, pana cand Europa s-a incaierat, miza fiind tocmai bogatiile noastre, si razboiul Crimeii a pus capat celei de-a n-a Noi Ordini continentale, introdusa cu tunul de Sfanta Alianta. Condusa de tineri cu pregatire militara, dar si scoliti in revolutiile europene, generatia pasoptista a reusit sa-si impuna vointa vechilor boieri si sa realizeze, dintr-o fictiune numita Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, printr-o lupta tenace, in perioada 24 ianuarie 1859-11 decembrie 1861, unirea reala, intr-un singur stat numit Romania. Cum? Ne dezvaluie secretul scrisoarea din 13 ianuarie 1856 a lui Mihail Kogalniceanu catre C.A. Rosetti: Am indemnat pe toata lumea, si sper sa fi reusit, ca fiecare sa lase deoparte orice dusmanie, orice parere de mana a doua si sa ne tinem hotarat si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii! Printr-un efort de vointa surprinzator, care a dovedit ca se poate, unitatea a rezistat atunci pana la implinirea obiectivului Unirii, avand deci ca liant camarazii de arme si idei, dar a capotat ulterior in fata magicului cuvant Reforma. Proiectul de reforma agrara din 1862 i-a facut pe cei ce purtau in suflet germenul parvenirii si demonul lacomiei sa devina peste noapte, din marxisti, boieri. Este cazul lui I.C. Bratianu, daca nu artizanul, cel putin sufletul Monstruoasei coalitii care a dus la rasturnarea ctitorului Romaniei moderne, Alexandru Ioan I Cuza, punand sub semnul intrebarii insasi Unirea in perioada 11 februarie-10 mai 1866! In locul lui Cuza, care a acceptat sacrificiul de dragul interesului national, a fost adus un strain si inoculata criminala idee ca nu suntem in stare sa ne guvernam singuri. Ca ne trebuie un mediator strain pentru a realiza ceva! Nemaivorbind de faptul ca noi, cei nascuti intr-o republica devenita imperium mundi, am acceptat reintoarcerea de la democratie la barbarie prin regalitatea reintrodusa, intr-o Europa unita si civilizata, de germanici (franci, ostrogoti, vizigoti, vandali, saxoni) la inceputurile evului intunecat! Uitam adesea, datorita meritelor minore incontestabile ale lui I.C. Bratianu, in continuarea operei cuzistilor de modernizare a structurilor statale, ca, la apusul carierei, el a fost, alaturi de Carol I, artizanul si semnatarul unui tratat secret de alianta a Romaniei cu Austro-Ungaria (Viena, 18/30 octombrie 1883), indreptat nu numai impotriva Frantei, Marii Britanii si Rusiei, dar si a interesului national care cerea eliberarea teritoriilor celor patru milioane de romani supusi de Ungaria dualista genocidului etnic si cultural si Unirea lor cu tara! Ca o ironie a sortii insa, cel ce va relua munca lui Mihail Kogalniceanu si Cuza, in perspectiva primei mari conflagratii mondiale, avea sa fie tocmai fiul sau, Ionel Bratianu, adevaratul artizan, alaturi de Regina Maria, al Marii Uniri din 1918. Cu diplomatie, dar si duritate, el a explicat generatiei sale ca in chestiunile cele mari, in acele de ordin moral care stapanesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare si de nationalitate, nu pot fi preturi de tocmeala, nu pot fi motive de oportunitate ca sa te hotarasca a le compromite, coborandu-te de pe taramul inalt si sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatirii! De ce era necesara o astfel de punere la punct? Pentru ca adevarul in privinta elitei noastre politice din primele decenii ale veacului trecut, elita idealizata de urmasii sai intru totul de astazi, difera de ceea ce ni s-a inoculat prin educatie. Si, fara cunoasterea acestui adevar, am ajuns sa facem scump platita greseala din 1996, cand ne-am dat pe mana celor 15 000 de specialisti, adica a propriilor noastre himere! In cuvinte cumplit de actuale, unul dintre analistii politici lucizi facea, din interior, radiografia elitei politice romanesti a anilor 1914-1919, definind-o drept Turn Babel... in care cele mai scarboase ambitii cautau sa-si faca jocul la adapostul declamatiilor patriotice... Toata lumea facea politica europeana si nimeni romaneasca, adica toata lumea se preocupa de soarta Europei si nimeni de a Romaniei. Romanii se imparteau in francofoni si germanofili si cereau intrarea noastra imediat in razboi, dupa cum simpatiile lor se indreptau spre unii sau spre altii din beligeranti, fara sa se ocupe de interesele romanesti. Nimeni nu mai simtea romaneste! (C. Argetoianu) Daca am fi cunoscut si acceptat acest adevar, am mai fi fost oare nevoiti sa o luam de la capat sau sa suportam oracaiala bicisnica a unor falsi profeti botezati analisti politici? Fiindca Europa nu a permis Unirii celei Mari, platita cu un milion de martiri, carora, in loc de Remembrance Day, le dam astazi Valentine's Day, sa existe decat 20 de ani, dupa care, in anul tradarii generale 1940, cand diplomatii lesinau ca midinetele, semnandu-i decesul, cand regele, politicienii si generalii si-au pus limba in ghips, armata Tarii, neprimind ordinul de lupta s-a retras de la toate fruntariile fara sa fi tras (suprema umilinta!) un foc de arma! Cu o singura exceptie - maiorul Valeriu Carp, simplu comandant de batalion, care s-a jertfit interesului national, oprindu-i pe rusi cu foc in fata Putnei! Iar rasplata i-a fost pe masura! Proclamat de rusi criminal de razboi, figureaza inca pe lista infamiei in tara in care o justitie chioara i-a declarat eroi pe spionii defectori care, vanzand secrete economice si militare, n-au tradat poporul roman, ci pe Ceausescu (!!!!!). In aceeasi situatie se afla Reintregitorul, militarul care a reinviat virtutea romana, angajandu-i pe romani intr-un razboi national, fara aliati consfintiti prin tratate! Si a facut-o ridicand prin proclamatia Catre romani, din ianuarie 1941, steagul lui Mihai Kogalniceanu, Cuza si Ion Bratianu: Fii om, fii drept si recunoaste ca deasupra ambitiilor si intrigilor si urilor este Patria, este vesnicia Neamului si ca acolo trebuie sa ne intalnim intotdeauna chiar daca nu ne intelegem de fiecare data! (Ion Antonescu). Pentru ca nu Unirea pamanturilor noastre intr-un tot a fost cheia de bolta a edificiului nostru national, ci unirea in cuget si-n simtiri, unitatea care ne-a lipsit aproape intotdeauna si ne lipseste si astazi cand suntem pe cale sa cedam pentru eternitate parti din putinul ramas, fara sa ne punem, orbi la colapsul spre care ne indreptam ca neam, intrebari... Ai voie? Ai voie in dispretul majoritatii, urmand doar propriul interes, sa calci in picioare jertfa generatiilor trecute si viitorul generatiilor nenascute? Ai voie sa te substitui lui Dumnezeu, decizand unilateral ca binele general nu tine de vointa majoritatii dispretuite, ci de vointa celor putini si (auto)alesi, despre a caror moralitate si calitati reale ar fi multe de spus? Ai voie sa vinzi in detrimentul interesului national suflete de romani, pamant romanesc, paduri, pasuni, ape, fabrici, holde, mine, drumuri, flote, banci? Gandeste-te, spunea geniul national si el hulit astazi de epigoni, ca Tara aceasta este rodul muncii unor zeci de generatii si ca apartine altor zeci de generatii care vor veni (Mihai Eminescu). Iar interesul national este liantul fara de care ne-am inceta existenta ca fiinta etnica, este coloana noastra vertebrala, este ceea ce ne face demni si egali in randul celorlalte natiuni, amintindu-le ca avem si noi o misie a implini in lume (Nicolae Balcescu). Cu singura conditie de a ne tine hotarat si uniti sub steagul lui! Cine s-a saturat de Romania este liber sa plece unde o vedea cu ochii! Dar fara pamantul mortilor nostri si al pruncilor nostri nenascuti, pe talpi! Pentru ca nimeni nu are dreptul sa ia decizii pentru altii! De mii de ani ne lamentam! De mii de ani cladim scenarii si ne ucidem, din indolenta sau invidie, visele. De mii de ani speram ca poate o noua generatie va avea curajul sa se priveasca sincer in oglinda sufletului si sa extirpe, in sfarsit, cancerul din noi! Romanul... dusmanul romanului! Singurul etern! De mii de ani! Si tot de mii de ani adormim cu speranta ca generatia copiilor nostri va fi poate cea aleasa, aceea care va gasi solutia nu in isme, nu pe pamant strain, ci in sine! Sa fi sosit oare clipa? Sa se fi nascut in sfarsit o generatie de romani-soldati, dupa atatea si atatea generatii de romani-Napoleoni si imparati? O generatie unita, capabila sa-si schimbe mentalul, genetic mostenit, de supravietuitor intr-unul de cuceritor? Si daca aceasta este generatia, va intelege ea, oare, ca nu Canada trebuie cucerita, nu Statele Unite, nu Germania, ci... Romania?
Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost
|
|
Fosta membra 9am.ro 975 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Craiova |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 20:42
Postul Mijloc de purificare si echilibru uman
Afându-ne în Postul Sfintelor Pasti,perioadă de cea mai mare însemnătate din tot cursul anului,care ne oferă posibilitatea înfrânării de bunăvoie,se cuvine să găsim câteva cuvinte despre valoarea postului.Astăzi,puțini vorbesc despre valoarea postului,dar și mai puțini dintre creștini practică postul,pentru că nu înțeleg rostul lui religios-moral. Chiar și în Dicționarul Explicativ al Limbii române,citim:,,postul este interdicția de a mânca unele alimente(de origine animala),prescrise credincioșilor de către Biserică în anumite zile sau perioade ale anului,,. Această definiție restânge mult sensul postului,deoarece ființa omenească este cea mai complexă creatura a Lui Dumnezeu și este înzestrată cu suflet spiritual. Deci dacă prin post ne mărginim numai de la abținerea de la anumite alimente,adică practicăm postul trupesc și ignorăm pe cel spiritual,atunci dovedim că nu am înteles rostul mai înalt al postului.Postul am putea spune ca este cea mai veche poruncă:,,din acest pom să nu mâncați,, a spus Dumnezeu încă în paradis.Omul n-a ascultat.Apoi,de-a lungul timpului,toate celelalte patimi au năvălit asupra lui.În sens contrar,Noul Adam,Iisus Hristos,își începe activitatea postind,și ispitit fiind,biruiește,pentru a ne deschide calea spre cer.Având in vedere importanța Postului,trebuie să-i înțelegem bine sensul, căci de el depinde,în mare măsură,mântuirea sau condamnarea noastră.Postul creștin, numit și post ascetic,se deosebește de orice alt regim alimentar(medical, vegetarian, necesar sportivilor,etc.)prin obiectivul pe care-l urmărește,fiind mijlocul cel mai puternic de luptă împotriva ispitelor.Unii creștini reduc tot postul la mâncare. Dar dacă ți-ai limitat postul la mâncare și nu te-ai pregătit sufletește,rămânand același egoist,mincinos, desfrânat,postul este ca și cum n-ar fi.Mai bine ai fi mancat carne,decât să mănânci pe om blestemând și înjurând,spune un Părinte al deșertului(după puterile fiecăruia)trebuie să fie o întărire,un ajutor în lupta pe plan spiritual,un efort de a scutura tirania trupului,ca nu cumva trupul să o ia înainte cu patimile sale. Postul înseamnă în general înfânare.Frâna la gura,să nu mai clevetești(bârfești),frână la urechi,să nu mai asculți șoaptele rele ale unuia împotriva altuia,frână mândriei,lăcomiei,frână desfrânării,frână minciunii,invidiei,băuturii,fumatului,răutății.Ești mândru,luptă-te să nu mai fii. Ești mincinos,desfrânat,trezește-te și biruiește-le.Fără această luptă,oricâtă fasole și cartofi ai mânca,tot nu îndeplinești adevăratul post.Restricția la mâncare este un ajutor,dar nu un scop în sine.Postul trebuie simțit ,nu ținut din obligație,ci din iubire. Mulți oameni sunt posesori ai unei păreri eronate când întreabă:,,Ce să fac.ce este mai păcat,doar să râvnești la ceva de mâncare sau la alte lucruri sau chiar să mănânci,,. Iată cum îi duce satana pe bieții oameni de nas.Cât de viclean este diavolul și cât de ușuratic este omul!Pare un lucru banal,dar îi vedem foarte fideli acestui fel de a fi. Oricâte ispite sau tentații am avea,datoria noastră morală este să luptăm împotriva lor,să le învingem,nu să ne învingă ele pe noi.De asemenea,mai există în popor o falsă învățătură,în legătură cu postul.Ei spun că țin prima și ultima săptămână de post,lăudându-se foarte mult cu aceasta,dar iată explicația reală.Sfinții Părinți au socotit postul,mai ales cel de 40 de zile,ca o scară către cer,către Dumnezeu,ca o punte ce leagă pământul de cer; deci logic vorbind,ca să trecem această punte trebuie ținute toate cele 40 de zile,care reprezintă 40 de trepte.Dar când creștinul de azi ține primele 7 zile și ultimele 7 zile,socotim că acest post nu este ca o punte continuă,ci are numai cele două capete,începutul și sfârșitul.Prin urmare,este o punte ireală, nefolosibilă. Prăpastia este mare,distanța este mare de la un capăt la altul și nu se știe dacă mai poți realiza postul care duce la mântuire. |
|
|
|
|
Fosta membra 9am.ro 975 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Craiova |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 21:09
Dumnezeu
Tu ești Lumina din Lumina Adevărat din Adevăr , În viața mea ai pus odihnă Caințelor și lacrimilor. Când te-am vazut în acea seară Când ai venit și mi-ai vorbit Mi-am zis in mintea mea stingheră Ești tu?sau doar am adormit? Dar am simțit cum o căldură M-a invelit și mângâiat Și o lumină lină,clară Pe cerul pur s-a perindat. Și-am auzit și-un cantec, Doamne, Atât de cristalin și clar Că nu-i nimic pe lumea asta Așa frumos și plin de har. Și am simțit cum îmi cresc aripi Și-n suflet am simțit iubire Și mă-nalțam spre tine, Doamne Cu-o bucurie fără fine .. Și când se-ntâmplă să mai plâng Te chem și-mi amintesc de Tine, Dar nu cum te-au descris in Biblii Așa cum ai venit LA MINE. |
|
adipopa 3001 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Timisoara |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 23:05
De la: mari_uka, la data 2009-04-11 15:34:40Adi, o mica intrebare...cum poti sa-ti gasesti linistea cand te afli intr-un conflict de ordin psihologic si emotional cu o persoana , tu constientizezi acest conflict, vrei sa-l repari, dar de la persoana respectiva nu gasesti intelegere si nici deschidere pentru rezolvarea conflictului? Adica ce atitudine trebuie sa am? Am tot dat semne de rezolvare a conflictutului si ca feedback din partea celuilalt nu primesc nici macar un raspuns? Ce trebuie sa fac? M-am si rugat pentru asta...dar lipsa unui raspuns da in mine alte conflicte interioare...si nu stiu cum sa le rezolv....Ce ar trebui sa fac? Ma poate ajuta careva..va cer ajutorul! Maria, nu sunt persoana cea mai potrivită, dar voi încerca totuși o opinie. Unele răni emoționale necesită mai mult timp pentru vindecare altele sunt pur și simplu netratabile. Chiar dacă apelăm la ajutor, sunt situații în care pur și simplu nu ajungem la descărcarea catartică dorită. Eu zic că adevărata artă a trăirii în împăcare-de-sine (dacă se poate vorbi de așa ceva) înseamnă cel puțin două lucruri: negociere și acceptare. Negociază-ți conflictul cum știi mai bine, dar învață totodată să-l accepți atunci când refuză să se stingă. Așa cum învățăm să acceptăm eșecul, frustrarea, sărăcia, pierderea unei ființe dragi, boala sau îmbătrânirea, tot așa ar trebui să învățăm și să acceptăm acele conflicte nerezolvate și nerezolvabile. Am văzut și eu pe forum oameni complet necunoscuți rănindu-se fără milă și pentru te miri ce. Numele de utilizator ales nu ne face imuni. Suferim și atunci când alții ne rănesc, dar suferim și atunci când provocăm suferință altora. Nu știm să negociem. Totul capătă dimensiuni ultime, apocaliptice totul sau nimic, acum ori niciodată. Nu înțelegem să nu ne impunem, să lăsăm să privim în sus, la o iubire mai mare decât putem cuprinde. M-au fascinat, dintotdeauna, zicerile Mântuitorului de pe cruce de la agonizarea sa în fața morții, la iertarea celor ce din neștiință îl răstigneau, la recunoașterea pocăinței tâlharului, la încredințarea mamei în grija ucenicului iubit, la aruncarea de sine în mâna Tatălui, ș.a.m.d. Absolut apoteotic! Să aduci însă toate acestea în trăirea de fiecare zi este poate cea mai importantă rugă de Paște pe care o putem rosti... |
|
Fosta membra 9am.ro 2192 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 11 Aprilie 2009, ora 23:55
Adi, sa fii binecuvantat de Dumnezeu....multumesc mult!
Si tu Dora Din fiecare experienta data si traita ..este bine sa gasim raspunsul la ea de ce ne -a fost data sa o traim si ce presupune aceea experienta, de fapt ce ar trebui sa invatam de la ea...macar am invatat un lucru, sa nu astept ceva anume, sa nu astept ceva care sa-mi convina numai mie si tocmai asta ma durea cel mai mult...si invat sa mai am si randare...de felul meu sunt nerabdatoare, si ami invat ca totul trebuie facut numai prin Dumnezeu, si nu prin vointa noastra!... Si Silviu sa fie binecuvantat de Dumnezeu. Va multumesc mult! |
|
Fosta membra 9am.ro 239 mesaje Membru din: 24/03/2009 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 01:30
De la: mari_uka, la data 2009-04-11 15:34:40 Adi, o mica intrebare...cum poti sa-ti gasesti linistea cand te afli intr-un conflict de ordin psihologic si emotional cu o persoana , tu constientizezi acest conflict, vrei sa-l repari, dar de la persoana respectiva nu gasesti intelegere si nici deschidere pentru rezolvarea conflictului? Adica ce atitudine trebuie sa am? Am tot dat semne de rezolvare a conflictutului si ca feedback din partea celuilalt nu primesc nici macar un raspuns? Ce trebuie sa fac? M-am si rugat pentru asta...dar lipsa unui raspuns da in mine alte conflicte interioare...si nu stiu cum sa le rezolv....Ce ar trebui sa fac? Ma poate ajuta careva..va cer ajutorul![/quote] Mary, daca ai gresit fata de cineva tb sa-ti ceri iertare de la persoana fata de care ai gresit.Daca aceasta nu te iarta atunci pacatul este al ei/lui. Tatal nostru spune".....si ne iarta noua pacatele precum si noi iertam gresitilor nostri....", deci daca tu/el/ea nu iarta nici lor nu li se vor ierta pacatele pt ca asa spune rugaciunea Tatal nostru. Numai ca tb sa iertam pe cel care ne-a facut sa suferim ci tb sa iubim pe cel care ne-a facut sa suferim (oricat de mult).Aici este esenta crestinismului in ati iubi dusmanul. Sfatul meu este sa te rogi, sa postesti (post negru) si sa rogi si alte persoane sa se roage pt acest lucru impreuna cu tine. Tb sa ai rabdare pt a primi raspuns rugaciunilor.Dumnezeu lucreaza in timp totul se va rezolva. Intotdeauna sa fii tu cea care face primul pas, tu sa fii cea care isi cere iertare chiar si cand nu este cazul. Blandetea si smerenia , umilinta sunt armele crestinului, prin ele se pot schimba caractere. |
|
homemarcel0 1937 mesaje Membru din: 19/12/2008 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 01:42
De la: tumaria, la data 2009-04-12 01:30:36De la: mari_uka, la data 2009-04-11 15:34:40 Mary, daca ai gresit fata de cineva tb sa-ti ceri iertare de la persoana fata de care ai gresit.Daca aceasta nu te iarta atunci pacatul este al ei/lui. Tatal nostru spune".....si ne iarta noua pacatele precum si noi iertam gresitilor nostri....", deci daca tu/el/ea nu iarta nici lor nu li se vor ierta pacatele pt ca asa spune rugaciunea Tatal nostru. Numai ca tb sa iertam pe cel care ne-a facut sa suferim ci tb sa iubim pe cel care ne-a facut sa suferim (oricat de mult).Aici este esenta crestinismului in ati iubi dusmanul. Sfatul meu este sa te rogi, sa postesti (post negru) si sa rogi si alte persoane sa se roage pt acest lucru impreuna cu tine. Tb sa ai rabdare pt a primi raspuns rugaciunilor.Dumnezeu lucreaza in timp totul se va rezolva. Intotdeauna sa fii tu cea care face primul pas, tu sa fii cea care isi cere iertare chiar si cand nu este cazul. Blandetea si smerenia , umilinta sunt armele crestinului, prin ele se pot schimba caractere.[/quote] ... REPARATI GRESEALA ... TU STII DE UNDE SI CUM A INCEPUT ... E MAI MULT DE MUNCA SI CHINUIALA DAR E SINGURA CALE CORECTA ... a cere scuze e ca o frectie la un picior de lemn ... ca si frectia cu pacatul lui si postul negru ... ce simplu ar fi sa ceri si sa pretinzi iertare cind poate singur ai creeat acea situatie (ceva gen - scuze ca ti-am dat in cap si te-am omorit, daca nu ma ierti pacatul e al tau - penibilitati de sectanti, scuze Maria, dar asta NU ESTE NICI O ESENTA, din contra mai degraba apare ca o culme a TUPEULUI DE PROST GUST) ... si banuiesc ca vorbim de oameni NORMALI ... ... uneori e nevoie SATE SCHIMBI ... daca asta nu duce la compromisuri ... fatalismul si prostia nu duc niciodata la nici un rezultat asteptat ... D-ZEU DA DAR NU BAGA SI IN TRAISTA ... curaj si abordeaza problema pozitiv ...
|
|
Fosta membra 9am.ro 239 mesaje Membru din: 24/03/2009 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 02:14
Marcele....
Stapanul cadoului Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza. Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi. Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat. Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: "Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?" "Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?" - întreba Samuraiul. "Celui care ti l-a oferit - replica unul dintre discipoli." "La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie - spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat." In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv... si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta. |
|
Fosta membra 9am.ro 239 mesaje Membru din: 24/03/2009 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 07:24
LA MULTI ANI TUTUROR!!!!!
|
|
msutaca 79 mesaje Membru din: 7/11/2008 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 16:14
Draga "mari_uka",
Sa stii ca nu este fabulatie, idolatrie sau mai stiu eu ce deraiere de la Adevar, a crede in Dumnezeu ! Are mare dreptate "Homemarcel0" ! Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu ! Dumnezeu vrea ca prin smerenie, dragoste, iertare si pocainta sa ne intoarcem la El cu totii ! Schimbarea unui caracter in bine, adica un om sa devina mai bun, asta inseamna automat o apropiere cu inima de Dumnezeu ! Nu considera ca tu nu ai gresit ! Cere-ti iertare daca cumva ai suparat pe persoana respectiva. Taina iertarii este ca nu omului cerem noi iertare ci lui Dumnezeu ! Nu-ti pune increderea in dreptatea sau in ratiunea ta ! Dreptatea lui Dumnezeu nu este intotdeauna cea care o credem noi ! Cerindu-ti iertare cu smerenie, blindete si bunatate, cu dragoste sincera si dorinta de mintuire a acelui suflet, Dumnezeu va lucra Lucrare Sfinta de mintuire in ambele inimi : a ta si a lui (ei) ! Fii curajoasa, lepada-te de tine insuti si fa primul pas, cu sinceritate. Am inteles ca ai cerut deja iertare. Mai cere o data ! Si daca nu primesti raspuns, nici dupa ce tii post si te rogi, nu-ti fa griji ! Dumnezeu vrea sa vada daca tu poti iubi si in aceste conditii ! Viata aceasta este o inlantuire de evenimente prin care Dumnezeu ne incearca credinta ! Ne incearca increderea in Dragoste ! Voia lui Dumnezeu este ca noi sa pastram Dragostea vie in inimile noastre ! Cu orice pret ! Chiar cu pret de Jertfa daca-i nevoie ! Prin orice mijloace, adica cu ajutorul lui Dumnezeu ! Sa cerem lui Dumnezeu tarie in credinta, sa cerem lui Dumnezeu sincer, sa ne ajute sa iubim toate sufletele ! Fara a iubi toate sufletele, credinta noastra nu-i decit o fatarnicie, o inselare. DECI SA CEREM INTOTDEAIUNA IERTARE CIND AM SUPARAT PE CINEVA (NU CONTEAZA CINE) ! NU CEREM PERSOANEI CI LUI DUMNEZEU CEREM ! ESTE DATORIA NOASTRA DE CRESTINI ORTODOCSI CARE CAUTA SINCER PE DUMNEZEU ! Sa ma iertati ca m-am lungit cu mesajul care trebuia sa fie doar citeva fraze. BUNUL DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE PE TOTI ! AMIN ! Mircea pactosul |
|
Fosta membra 9am.ro 239 mesaje Membru din: 24/03/2009 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 23:15
Mai , deci ce spui dumneata? Ca daca gresesti fata de cineva nu te duci sa-i ceri si aceluia iertare???
Ha! Versete, dragule.Daca nu iti dau eu maine...multe. |
|
Fosta membra 9am.ro 239 mesaje Membru din: 24/03/2009 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 23:16
1
Matei 5:24 lasã-ti darul acolo înaintea altarului, si du-te întâi de împacã-te cu fratele tãu; apoi vino de adu-ti darul. Iov 42.8;Mat 18.19;1Tim 2.8;1Pet 3.7; |
|
Fosta membra 9am.ro 239 mesaje Membru din: 24/03/2009 |
Postat pe: 12 Aprilie 2009, ora 23:16
|
|
balabanandrei 335 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Bacau |
Postat pe: 13 Aprilie 2009, ora 00:08
ortodoxmedia.com/inregistrare/663/PS_Sebastian_nu_primiti_cipurile
Sa ne traiti PreaSfintite! Doamne ajuta!
Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă!
|
|
Fosta membra 9am.ro 2192 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 13 Aprilie 2009, ora 09:03
De la: msutaca, la data 2009-04-12 16:14:08Draga "mari_uka", Multumesc pentru raspunsuri... |
|
Fosta membra 9am.ro 637 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 14 Aprilie 2009, ora 11:17
Astazi este Sfanta si Marea Marti
Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. (Marcu 14:38)
Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic - Cicero
|
|
Fosta membra 9am.ro 637 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 14 Aprilie 2009, ora 11:22
În Sfânta si Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie
Sfânta Evanghelie după Matei Capitolul 25 1. Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte. 3. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. 4. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. 5. Dar mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit. 6. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui! 7. Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. 8. Și cele fără minte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. 9. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. 10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. 11. Iar mai pe urmă, au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. 13. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.
Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic - Cicero
|
|
Fosta membra 9am.ro 637 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Aprilie 2009, ora 11:22
Astazi este Sfanta si Marea Miercuri , a ungerii lui Hristos
Este pomenirea femeii celei pacatoase, care afland ca Mantuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir inmiresmat, de mare pret, ca sa-l toarne pe capul lui Iisus Hristos, iar cu parul capului ei stergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului. Si ne aducem aminte tot astazi, de meschinaria tradatoare a lui Iuda Sfânta Evanghelie după Matei 26, 6 - 16 6. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, 7. S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui, pe când ședea la masă. 8. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? 9. Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. 10. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. 11. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; 12. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. 13. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. 14. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, 15. A zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. 16. Și de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor. Sfânta Evanghelie după Marcu 14, 3 - 11 3. Și fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. 4. Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? 5. Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. 6. Dar Iisus a zis: Lăsați-o. De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. 7. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și, oricând voiți, puteți să le faceți bine, dar pe mine nu Mă aveți totdeauna. 8. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. 9. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei. 10. Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus. 11. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. Și el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit.
Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic - Cicero
|
|
Fosta membra 9am.ro 1714 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Aprilie 2009, ora 14:30
Marea apostazie
"O, vremi nenorocite! O, stare nenorocită! - exclamă Sfântul Ierarh Ignatie, contemplând această deprimantă priveliște a ispitelor. "O, dezastru spiritual, nevăzut oamenilor pătimași, neasemuit mai mare decât toate calamitățile naturale! O, nenorocire, începută în timp și nesfârșindu-se în timp, ci trecând în veșnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, înțeleasă numai de drepții creștini și de adevărații monahi, ascunsă celor pe care-i învăluie și-i pierde!" (Ignatie Brianceaninov) Însă majoritatea, aidoma unor orbi, parcă n-ar vedea nimic din toate acestea, chiar se supără, când li se arată adevărul: "Ce tot vorbiți? Nu se întâmplă nimic deosebit. Așa a fost dintotdeauna!" "În viitor vremurile vor fi tot mai grele. Creștinismul, ca duh, se îndepărtează din mediul uman fără ca gloata agitată și aservită lumii deșertăciunii, să observe, lăsându-l propriei decăderi!" De aceea tot ce se petrece acum în lume, li se pare absolut normal, firesc, ceva cu care trebuie să ne împăcăm. Ei se supără grozav pe acei ce încearcă să le deschidă ochii, din cauza că aceștia nu-i lasă să trăiască lihnit, cu plăcerile lor Cu toate că nu ne stă în puteri "să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri", datoria iubirii noastre creștinești ne poruncește nu numai să ne ferim, și să ne păzim noi înșine, ci să-i păzim, să-i avertizăm și pe semenii noștri, care nu văd și nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: "Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu". Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate - salvarea sufletelor omenești!" SURSA: saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/marea_apostazie.htm |
|
Fosta membra 9am.ro 1714 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 15 Aprilie 2009, ora 14:42
"Eu am venit în numele Tatălui Meu - a mărturisit Domnul iudeilor, - și voi nu mă primiți: dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veți primi" (Ioan 5,43). Ei sunt numiți împreună, cei ce-L resping pe Hristos și cei ce-l primesc pe Antihrist, deși Antihristul e amintit ca unul ce va să vină. Neprimindu-L pe Hristos conform dispoziției lor sufletești, ei s-au alăturat celor ce-l vor primi pe Antihrist, cu toate că și-au încheiat călătoria pământească cu multe secole înainte de venirea lui. Ei au comis fapta lui cea mai nelegiuită: uciderea lui Dumnezeu. Pentru timpul venirii lui, pentru el însuși n-a fost lăsată o astfel de fărădelege. Precum duhul lor se află în stare de vrăjmășie față de Hristos, tot așa ei se află în comunicare cu Antihristul, depărtați de el în spațiu și timp.
"Orice duh - spune Sfântul Ioan Teologul care nu mărturisește pe Iisus Hristos venit în trup, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar în lume", în spirit (I Ioan, 4,3). Cei ce sunt conduși de duhul Antihristului în spiritul lor, intrând în legătură cu el, supunându-i-se și închinându-i-se lui în duh, îl vor proclama dumnezeul lor. "Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă în minciuni, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea" (II Tesal. 2,11-12). sursa: saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/marea_apostazie.htm |
|
adipopa 3001 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Timisoara |
Postat pe: 16 Aprilie 2009, ora 19:58
Rugăciunea Preoțească a lui Iisus: Evanghelia lui Ioan capitolul 17
+++ 1. Acestea a vorbit Iisus și, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. 5. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. 9. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. 10. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. 11. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. 15. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. 17. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. 19. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. 20. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, 21. Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: 23. Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. 26. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei. |
|
Fosta membra 9am.ro 6987 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 16 Aprilie 2009, ora 20:05
buna adi...am incerkt sa postez acelasi lucru pe topicul tau.....si nu am reusit....oare de ce?
tu cum ai facut? ( de trei ori am vrut sa postez mesajul si mi-a disparut)..... in orice caz...bine k il avem postat aici.... numai bine!!! |
|
msutaca 79 mesaje Membru din: 7/11/2008 |
Postat pe: 16 Aprilie 2009, ora 22:24
MA BUCUR SINCER SI MULTUMESC LUI DUMNEZEU, CU O BUCURIE SFINTA, PENTRU CA INCA EXISTA OAMENI CA VOI !!!!!!!!
BUNUL DUMNEZEU SA VA DEA MINTUIREA !!!! AMIN !!!!!! mircea, un pacatos ortodox |
|
Fosta membra 9am.ro 637 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 16 Aprilie 2009, ora 22:34
Astazi este Sfanta si Marea Joi
Din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Matei: Și pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea și mulțumind, a frînt și a dat ucenicilor Săi, zicînd: Luați, mîncați; acesta este trupul Meu. Și luînd paharul și mulțumind, l-a dat lor zicînd: Beți dintru acesta toți; acesta este sîngele Meu, al legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor Vai, cît de mare e orbirea vînzătorului! S-a împărtășit cu tainele și a rămas același; s-a desfătat de masa cea prea înfricoșătoare și nu s-a schimbat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: După pîine, a intrat în el satana (Luca 22, 3). N-a spus-o ca să disprețuiască trupul Stăpînului, ci ca să vădească nerușinarea vînzătorului. Păcatul lui Iuda a ajuns mai mare din două pricini: și pentru că s-a apropiat de taine cu astfel de gînd, și pentru că apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorită fricii, nici datorită binefacerii primite, nici datorită cinstei ce i s-a făcut. Hristos nu l-a oprit, deși știa totul, ca să cunoști că Dumnezeu nu lasă nimic la o parte din cele ce pot îndrepta pe cineva. De aceea, și mai înainte și mai tîrziu, i-a amintit necontenit și l-a povățuit, și cu fapta și cu cuvîntul și cu frica și cu blîndețea și cu amenințarea și cu cinstea. Dar nimic nu l-a făcut să se îndepărteze de boala aceasta cumplită a iubirii de arginți. De aceea Hristos, lăsîndu-l pe Iuda, amintește iarăși, prin sfintele taine, de junghierea Sa; iar în timpul mesei vorbește de cruce, pentru ca, prin prezicerea repetată a morții Sale, să-i facă pe ucenici să primească cu ușurință patimile Sale. Ce n-ar fi pățit ucenicii dacă n-ar fi auzit nimic de patimi, cînd s-au tulburat atîta, deși le vorbise mai dinainte atîtea de patimile Sale, deși făcuse atîtea minuni înaintea lor? Și pe cînd mîncau ei, a luat pîinea și a frînt. - Dar pentru care pricină a săvîrșit taina aceasta în timpul Pastelor? Ca să afli cu orice prilej că El este legiuitorul Vechiului Testament și că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. De aceea acum a pus adevărul în locul preînchipuirii. Seara era dovada împlinirii vremurilor, dovadă că faptele pentru mîntuirea oamenilor au ajuns la sfîrșit. Și a mulțumit. Ne învață că așa trebuie să săvîrșim taina aceasta și ne arată că merge de bună voie la patimă; ne mai învață că trebuie să suferim cu mulțumire orice necaz și supărare, dîndu-ne și prin aceasta bune nădejdi. Dacă preînchipuirea a slobozit poporul iudeu din o robie atîta de grea, apoi cu mult mai mult adevărul va slobozi lumea și va fi o binefacere pentru oameni. De aceea n-a dat sfintele taine mai dinainte, ci cînd trebuia să înceteze legea Vechiului Testament. Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a legii vechi și i-a mutat pe ucenici la o altă masă, la o masă prea înfricoșătoare, spunînd: Luați, mîncați; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru mulți.
Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic - Cicero
|
|
|
|
