« Cyrus
11.07.08 19:10:34
Invierea Mintuitorului Nostru Iisus Hristos
— Publicata de ytsok @ 11.07.08 19:10:34
Invierea Mantuitorului, al carei imn - Troparul Pastilor - este cel mai triumfal pe care l-a cantat si l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in noi, crestinii, o stare sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei increderi si unei nadejdi, pe care n-o poate produce in om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca sufletul nostru.
Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini!
Cand Iisus Mantuitorul traia in suferinta si umilire in zilele patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit, mai parasit, mai neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii. Niciodata un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste tratat, mai crunt batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca Iisus Hristos.
Nu numai cei care-L rastigneau, urlau si blestemau, nu doar un popor se desfata la privirea durerilor Lui fizice si morale, ci o lume intreaga, de atunci si pana astazi, a gasit in osanda si in moartea Lui o placere, o satisfactie, un sentiment ca de dreptate si de putere a ei impotriva "blasfematorului" si "inselatorului Aceluia", cum il numeau cu ipocrizie cei care L-au dat spre chinuire si moarte.
Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, Iisus Hristos Nazarineanul, numit in deradere "Regele Iudeilor", rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, rege fara garda, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, pentru ca a izbandit cea mai stralucita si neasteptata biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti totodata. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi smulsa niciodata.
Dezamagiti si tulburati, inselatorii de atunci au platit pe strajeri ca sa spuna, impotriva evidentei si a ratiunii insasi, ca El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricosi din mormantul intarit cu paza si peceti. Necredinciosii de mai tarziu au nascocit un sir de ipoteze, presupuse stiintifice, ca sa tagaduiasca Adevarul, faptul dumnezeiesc. Cels si Profiriu, rationalisti si alti inchipuiti luminati, au gandit Invierea lui Hristos cu mintea lor materiala scurta, orbita de patima, strambata de prejudecati anticrestine, si au declarat ca este o amagire.
Impotriva argumentelor stoarse necredintei si a pretextelor cu pacat, Invierea lui Hristos s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal face de atunci, si va face totdeauna, bucuria noastra si a lumii. Impotriva tuturor ratiunilor omenesti, impotriva "intelepciunii" de jos a celor care au cazut in robia superstitiilor si a legendelor necrestine, impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie sta faptul Invierii, transformat in Biserica permanenta si universala, sta crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita si nedesmintita a Invierii lui Hristos.
Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intr-u tagada a miracolului crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un munte de adevar dumnezeiesc si omenesc, cuvantul simplu si drept al Apostolului: "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni 15,14), iar propovaduirea si credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este zadarnica. Impotriva constructiilor de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta un argument ce nu se poate rasturna, micscora si contrazice niciodata: cel mai important fapt istoric care s-a produs vreodata, sta crestinismul cu credinta si cu Biserica sa, zidite pe adevarul istoric si moral al Invierii lui Hristos, sta o realitate mare cat 20 de secole.
Cu cat a dainuit si a crescut in acest timp indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atata a crescut puterea si insemnatatea ei de biruinta asupra firii si a raului mortii. Cu cat va dainui si va creste inca indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atat se va vadi prin contrast adevarul ei triumfator, de fapt, de viata si de credinta; va creste si se va intari in convingerea noastra, bazata pe existenta adevarului Bisericii universale, ca: Hristos a Inviat! Cu cat omul si omenirea intreaga vor cunoaste mai multe biruinte, cu atat va fi mai mare intre toate Biruinta lui Hristos. Nici cele mai stralucite si mai laudate victorii omenesti: ale lui Cyrus, Alexandru cel Mare, Hanibal, Cezar, Napoleon sau ale generalilor mai noi, nu se pot compara cu marea si indoita biruinta a lui Hristos asupra mortii si a raului. Nici cele mai mari biruinte asupra naturii - diguri, canale, tunele, viaducte - sau alte succese omenesti, nu se pot compara ca putere, ca efact si ca importanta cu biruinta lui Hristos asupra mortii, ca rau fizic si ca rau moral, facut lui de necredinta si de rautatea celor ce L-au tagaduit si osandit ca blasfemator si inselator.
Biruintele omenesti creaza stari relative, limitate si schimbatoare, dar Biruinta lui Iisus Hristos a creat o stare absoluta si permanenta, o stare morala de natura, marimea, puterea si importanta spiritului. Biruinta lui Hristos a indreptat un rau imens si cutremurator si a intemeiat o realitate spirituala salvatoare. Fara Inviere lui Hristos, azi nu exista crestinism si nici Biserica; sau, cum zice Apostolul, nu era propovaduirea si credinta; fara Invierea lui Hristos, traiam in intuneric si ne taram in viciu, ne inchinam la idoli. Fara Inviere lui Hristos, omenirea era si azi sufleteste cu 2000 de ani in urma sau, poate, prin regres, cu mult mai mult, in barbarie si mizerie morala. Ce ar fi fost omenirea fara Invierea lui Hristos, fara crestinism si fara Biserica, fara Apostoli, fara Evanghelie, fara Sfinti, fara credinta, fara sublima iubire crestina, fara multele si marile idei si fapte de bine si de cultura aduse de crestinism, fara miile de martiri care au cucerit cu suferinte si cu sange dreptul omului la libertatea de gandire si de credinta, fara virtutile sublime si fara institutiile de binefacere incomparabile ale crestinismului, fara capodoperele de gandire, de caritate si de arta cu care crestinismul a umplut, a innobilat si a ridicat lumea ?
Crestinismul este tot ce a cunoscut mai sfant, mai binefacator si mai salvator neamul omenesc, crestinismul este opera Jertfei si a Invierii lui Hristos.
Din moartea si din Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul omenirii intregi. Invatatura si misiunea Lui s-au verificat prin Moartea si Invierea Lui; Moartea si Invierea lui au dat Crestinismului sens si viata, au dat sens mortii si invierii noastre. Lumea pagana cunoaste moartea dar nu cunoaste Invierea; ea traieste pamanteste, marginit, fizic, fara perspectiva vietii viitoare. Traieste in iluzii si placeri o viata ca de colivie, peste care apasa imens, inert si greu mormantul.
Invierea lui Hritos a rupt valul care acoperea omului misterul existentei post-mortem, a deschis vietii omenesti o privire spre zarea vesniciei, a luat mortii rolul si caracterul de sfarsit tragic si dureros. Viata nu este o scanteie efemera si enigmatica in haos; este o existenta de durata cu destin spiritual in eternitatea in care se integreaza cu pret de suflet si cu rost dumnezeiesc. Fara Invierea lui Hristos, Crestinismul s-ar fi inabusit in rasul si in batjocura fariseilor si carturarilor, in insensibilitatea lumii pagane, in teama si neputinta Apostolilor terorizati de strigatele multimii infuriate: "Rastigneste-L, rastigneste-L!" Fara moartea lui Hristos, crestinismul nu avea efect mantuitor, fara Invierea Lui nu avea Viata si putere. Fara Inviere, nu era credinta, nu era nadejde, nu era bucurie crestina. Suferinta si biruinta, durerea si bucuria, Crucea si Invierea isi corespund si se completeaza, ca doua fete paralele si echivalente ale faptului crestin.
Ele sunt polii axei in jurul careia se invarteste viata crestina; ele sunt stalpii de rezistenta ai crestinismului. Moartea si Invierea lui Hristos au transformat suferinta in biruinta, au facut din suferinta si biruinta un singur mod si fapt: modul si faptul crestin, moartea biruita prin Inviere, suferinta biruita prin bucurie.
Moartea si Invierea lui Hristos ne-au asigurat pentru totdeauna intelegerea, puterea si triumful crestinismului in lume. Dreptul, taria si nadejdea noastra de biruinta si de mantuire stau in Moartea si Invierea lui Hristos, pentru ca Moartea si Invierea lui Hristos sunt mantuirea si Invierea noastra. Aceasta certitudine ne intareste sufleteste ca o putere dumnezeiasca. Crestinismul traieste din Moartea si Invierea lui Hristos, Biruinta lui Iisus Hristos, prin moartea Sa, asupra mortii, este biruinta crestinismului prin Hristos asupra raului si a lumii. Biruinta Lui este biruinta noastra de la El, in suferinta noastra pentru El.
Aceasta certitudine materiala si morala, aceasta bucurie a Invierii Mantuitorului, trebuie facuta temei al gandirii si al vietii noastre crestine. Credinta si viata noastra se sprijina impreuna cu Biserica pe ea, izvoraste din ea, se hraneste din ea, exista si rezista prin ea.
Prin Invierea Sa din morti, Iisus Hristos a inviat pentru toti oamenii si, pentru totdeauna, suferinta si moartea, batjocura si necredinta, ipocrizia si oprobiul care au fost aruncate asupra Numelui si lucrarii Lui in lume, pe care El a vrut s-o mantuie si s-o lumineze, s-au prabusit.
"Dumnezeul duhurilor si a tot trupul", zice rugaciunea pentru morti, a biruit moartea si a surpat pe diavol. Aceasta a facut-o Mantuitorul pentru toti credinciosii Sai. Pentru noi, crestinii, moartea este pentru totdeauna biruita si diavolul surpat. Hristos e biruitor in veci. Lupta si cauza Lui e castigata pentru totdeuna. Realitatea mortii Lui a spulberat socotelile nebunesti ale celor care au gandit si au voit sa-L ascunda lumii. Ipocrizia s-a demascat, infamia s-a vadit, Hristos a inviat, martorii au marturisit si noi am crezut.
Invierea lui Hristos, dupa o parodie blasfematoare de judecata, dupa oprobiul Rastignirii, dupa moartea si chinurile istovitoare, dupa ingroparea in mormantul inchis, pecetluit si pazit bine de strajeri, dupa bucuria lui Iuda, a lui Caiafa si a lui Varava, dupa explozia de ura, de minciuna si de rautate, care L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu, dupa uimirea si groaza Maicii Lui, a ucenicilor si a credinciosilor Lui zdrobiti de moarte, Invierea lui Hristos impotriva voii, asteptarilor si a masurilor luate contra Lui cu puterea arhiereului, a sinedriului si a procuratorului imparatesc - Invierea lui Hristos, impotriva indoielii si a necredintei, a puterii de a intelege si a nadajdui, este o biruinta care ne asigura, ne linisteste si ne apara contra tuturor grijilor si durerilor posibile pe pamant, ca oameni si crestini.
Prin Inviere lui Hristos, grija cea mare si durerea au trecut. In Invierea lui Hristos avem suprema bucurie, putere si garantie a nadejdilor noastre: Hristos a Inviat! Adevarul si dreptatea Lui nu mai pot fi pecetluite in nici un mormant. Moartea si raul s-au biruit, spaima cea mare a trecut Cele mai grele zile pe care le-a trecut pana acum omenirea au fost ziua mortii si a sederii lui Hristos in mormant. Nici un razboi, nici o navalire, nici un asediu, nici o prigoana, nici foamete, nici boala, nici cutremur, nici un cataclism, nici o nenoricire n-au putut intrista si ameninta omenirea cum a facut-o Moartea lui Hristos.
In spaima fapturii intregi, ordinea dumnezeiasca a lumii fusese si parea rasturnata pentru totdeauna, mersul ei infundat intr-un impas absurd si sfasietor: Hristos rastignit, Varava liberat, Iuda rasplatit, Apostolii ascunsi, Caiafa satisfacut in izbanda sa usoara, Pilat cu mainile spalate. Peste viata, peste invatatura, peste faptele dumnezeiesti ale lui Hristos, a fost pusa pe Cruce o inscriptie batjocoritoare: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor", iar la mormant o piatra mare, garda romana si pecete!
Hristos a inviat si a biruit, pentru El si pentru noi. In perspectiva noua a vietii crestine, credem si biruim prin Moartea si Invierea lui Hristos, murim pentru a invia si inviem pentru a trai in veci cu Hristos. Prin suferinta si moarte ne bucuram de inviere; prin Inviere ne bucuram si triumfam in triumful lui Hristos, ca triumf al nostru. El a murit pentru noi si a triumfat pentru noi. In Moartea Lui sta mantuirea noastra, in Invierea Lui sta biruinta noastra.
Bucuria pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn patruzeci de zile, este bucuria si nadejdea noastra cea mai mare, nu doar patruzeci de zile, ci de fiecare zi si ceas al vietii noastre de crestin, de fiecare zi si ceas. Cu fiecare cantare pascala si cu fiecare salut pascal "Hristos a Inviat!", adeverim, marturisim si traim marele Lui Cuvant dumnezeiesc: "In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). In aceasta biruinta credem si izbandim, cantand imnul triumfului crestin:
HRISTOS A INVIAT!
IMN INVIERII
Invierea lui Hristos vazand,sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus,unuia Celui fara de pacat.
Crucii Tale ne inchinam,Hristoase si sfanta invierea Ta o laudam si o marim:ca Tu esti Dumnezeul nostru,afara de Tine pe altul nu stim,numele Tau numim.
Veniti ,toti credinciosii,sa ne inchinam sfintei invieri a lui Hristos,ca iata prin cruce a venit bucurie la toata lumea.
Todeauna binecuvantand,pe Domnul,laudam invierea Lui,ca rastignire rabdand pentru noi,cu moartea pe moarte a stricat.
Comentarii (6/6) Trimite pe mail Tipareste
6 Comentarii »
Este cel mai important eveniment al tuturor timpurilor de pe pamant,slava intru cei de sus,lui Dumnezeu,pe pamant pace intre oameni bunavoire,amin.
Slava Tatalui si Fiului si sfantului Duh,acum si pururea si in vecii vecilor amin.
Sfat sfant,sfant,domnul nostru savaot,plin este cerul si pamantul de maririrea Ta,Osana intru cei de sus bine este cuvantat cel ce vine in numele Domnului,amin.
Dumnezeu este domnul si s-a aratat noua.amin.
de ytsok — @ 11.07.08 19:42:37
Luceafãrul (Eminescu)
De la Wikisource
Salt la: Navigare, cãutare
Luceafãrul
de Mihai Eminescu
A fost odatã ca-n poveºti,
A fost ca niciodatã,
Din rude mari împãrãteºti,
O prea frumoasã fatã.
ªi era una la pãrinþi
ªi mândrã-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinþi
ªi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolþi
Ea pasul ºi-l îndreaptã
Lângã fereastrã, unde-n colþ
Luceafãrul aºteaptã.
Privea în zare cum pe mãri
Rãsare ºi strãluce,
Pe miºcãtoarele cãrãri
Corãbii negre duce.
Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorinþa-i gata;
El iar, privind de sãptãmâni,
Îi cade dragã fata.
Cum ea pe coate-ºi rãzima
Visând ale ei tâmple
De dorul lui ºi inima
ªi sufletu-i se împle.
ªi cât de viu s-aprinde el
În oriºicare sarã,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sã-i aparã.
*
ªi pas cu pas pe urma ei
Alunecã-n odaie,
Þesând cu recile-i scântei
O mreajã de vãpaie.
ªi când în pat se-ntinde drept
Copila sã se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
ªi din oglindã luminiº
Pe trupu-i se revarsã,
Pe ochii mari, bãtând închiºi
Pe faþa ei întoarsã.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindã,
Cãci o urma adânc în vis
De suflet sã se prindã.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspinã
- "O, dulce-al nopþii mele domn,
De ce nu vii tu? Vinã!
Cobori în jos, luceafãr blând,
Alunecând pe-o razã,
Pãtrunde-n casã ºi în gând
ªi viaþa-mi lumineazã!"
El asculta tremurãtor,
Se aprindea mai tare
ªi s-arunca fulgerãtor,
Se cufunda în mare;
ªi apa unde-au fost cãzut
În cercuri se roteºte,
ªi din adânc necunoscut
Un mândru tânãr creºte.
Uºor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
ªi þine-n mânã un toiag
Încununat cu trestii.
Pãrea un tânãr voevod
Cu pãr de aur moale,
Un vânãt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feþei strãvezii
E albã ca de cearã -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afarã.
- "Din sfera mea venii cu greu
Ca sã-þi urmez chemarea,
Iar cerul este tatãl meu
ªi mumã-mea e marea.
Ca în cãmara ta sã vin,
Sã te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
ªi m-am nãscut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
ªi lumea ta o lasã;
Eu sunt luceafãrul de sus,
Iar tu sã-mi fii mireasã.
Colo-n palate de mãrgean
Te-oi duce veacuri multe,
ªi toatã lumea-n ocean
De tine o s-asculte."
- "O, eºti frumos, cum numa-n vis
Un înger se aratã,
Darã pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodatã;
Strãin la vorbã ºi la port,
Luceºti fãrã de viaþã,
Cãci eu sunt vie, tu eºti mort,
ªi ochiul tãu mã-ngheaþã."
*
Trecu o zi, trecurã trei
ªi iarãºi, noaptea, vine
Luceafãrul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte sã-ºi aducã
ªi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucã
- "Cobori în jos, luceafãr blând,
Alunecând pe-o
de constantin — @ 18.09.08 23:57:21
- "Cobori în jos, luceafãr blând,
Alunecând pe-o razã,
Pãtrunde-n casã ºi în gând
ªi viaþa-mi lumineazã!"
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
În aer rumene vãpãi
Se-ntind pe lumea-ntreagã,
ªi din a chaosului vãi
Un mândru chip se-ncheagã;
Pe negre viþele-i de pãr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevãr
Scãldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfãºor
Marmoreele braþe,
El vine trist ºi gânditor
ªi palid e la faþã;
Dar ochii mari ºi minunaþi
Lucesc adânc himeric,
Ca douã patimi fãrã saþ
ªi pline de-ntuneric.
- "Din sfera mea venii cu greu
Ca sã te-ascult º-acuma,
ªi soarele e tatãl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus,
ªi lumea ta o lasã;
Eu sunt luceafãrul de sus,
Iar tu sã-mi fii mireasã.
O, vin', în pãrul tãu bãlai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri sã rãsai
Mai mândrã decât ele."
- "O, eºti frumos cum numa-n vis
Un demon se aratã,
Darã pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodatã!
Mã dor de crudul tãu amor
A pieptului meu coarde,
ªi ochii mari ºi grei mã dor,
Privirea ta mã arde."
- "Dar cum ai vrea sã mã cobor?
Au nu-nþelegi tu oare,
Cum cã eu sunt nemuritor,
ªi tu eºti muritoare?"
- "Nu caut vorbe pe ales,
Nici ºtiu cum aº începe -
Deºi vorbeºti pe înþeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacã vrei cu crezãmânt
Sã te-ndrãgesc pe tine,
Tu te coboarã pe pãmânt,
Fii muritor ca mine."
- "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sãrutare,
Dar voi sã ºtii asemenea
Cât te iubesc de tare;
Da, mã voi naºte din pãcat,
Primind o altã lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi sã mã dezlege."
ªi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
*
În vremea asta Cãtãlin,
Viclean copil de casã,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masã,
Un paj ce poartã pas cu pas
A-mpãrãtesii rochii,
Bãiat din flori ºi de pripas,
Dar îndrãzneþ cu ochii,
Cu obrãjei ca doi bujori
De rumeni, batã-i vina,
Se furiºeazã pânditor
Privind la Cãtãlina.
Dar ce frumoasã se fãcu
ªi mândrã, arz-o focul;
Ei Cãtãlin, acu-i acu
Ca sã-þi încerci norocul.
ªi-n treacãt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabã.
- "Da' ce vrei, mãri Cãtãlin?
Ia du-t' de-þi vezi de treabã."
- "Ce voi? Aº vrea sã nu mai stai
Pe gânduri totdeuna,
Sã râzi mai bine ºi sã-mi dai
O gurã, numai una."
- "Dar nici nu ºtiu mãcar ce-mi ceri,
Dã-mi pace, fugi departe -
O, de luceafãrul din cer
M-a prins un dor de moarte."
- "Dacã nu ºtii, þi-aº arãta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu biniºorul.
Cum vânãtoru-ntinde-n crâng
La pãsãrele laþul,
Când þi-oi întinde braþul stâng
Sã mã cuprinzi cu braþul;
ªi ochii tãi nemiºcãtori
Sub ochii mei rãmâie...
De te înalþ de subþiori
Te-nalþã din cãlcâie;
de constantin — @ 19.09.08 00:03:39
Când faþa mea se pleacã-n jos,
În sus rãmâi cu faþa,
Sã ne privim nesãþios
ªi dulce toatã viaþa;
ªi ca sã-þi fie pe deplin
Iubirea cunoscutã,
Când sãrutându-te mã-nclin,
Tu iarãºi mã sãrutã."
Ea-l asculta pe copilaº
Uimitã ºi distrasã,
ªi ruºinos ºi drãgãlaº,
Mai nu vrea, mai se lasã.
ªi-i zise-ncet: - "Încã de mic
Te cunoºteam pe tine,
ªi guraliv ºi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafãr, rãsãrit
Din liniºtea uitãrii,
Dã orizon nemãrginit
Singurãtãþii mãrii;
ªi tainic genele le plec,
Cãci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Cãlãtorind spre dânsul;
Luceºte c-un amor nespus
Durerea sã-mi alunge,
Dar se înalþã tot mai sus,
Ca sã nu-l pot ajunge.
Pãtrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi ºi-n veci
Va rãmânea departe...
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niºte stepe,
Dar nopþile-s de-un farmec sfânt
Ce-l nu mai pot pricepe."
- "Tu eºti copilã, asta e...
Hai º-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
ªi nu ne-or ºti de nume,
Cãci amândoi vom fi cuminþi,
Vom fi voioºi ºi teferi,
Vei pierde dorul de pãrinþi
ªi visul de luceferi."
*
Porni luceafãrul. Creºteau
În cer a lui aripe,
ªi cãi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Pãrea un fulger nentrerupt
Rãtãcitor prin ele.
ªi din a chaosului vãi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca niºte mãri, de-a-notul...
El zboarã, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Cãci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaºte,
ªi vremea-ncearcã în zadar
Din goluri a se naºte.
Nu e nimic ºi totuºi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitãrii celei oarbe.
- "De greul negrei vecinicii,
Pãrinte, mã dezleagã
ªi lãudat pe veci sã fii
Pe-a lumii scarã-ntreagã;
O, cere-mi, Doamne, orice preþ,
Dar dã-mi o altã soarte,
Cãci tu izvor eºti de vieþi
ªi dãtãtor de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb
ªi focul din privire,
ªi pentru toate dã-mi în schimb
O orã de iubire...
Din chaos, Doamne,-am apãrut
ªi m-aº întoarce-n chaos...
ªi din repaos m-am nãscut.
Mi-e sete de repaos."
- "Hyperion, ce din genuni
Rãsai c-o-ntreagã lume,
Nu cere semne ºi minuni
Care n-au chip ºi nume;
Tu vrei un om sã te socoþi,
Cu ei sã te asameni?
Dar piarã oamenii cu toþi,
S-ar naºte iarãºi oameni.
Ei numai doar dureazã-n vânt
Deºerte idealuri -
Când valuri aflã un mormânt,
Rãsar în urmã valuri;
Ei doar au stele cu noroc
ªi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
ªi nu cunoaºtem moarte.
Din sânul vecinicului ieri
Trãieºte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarãºi soare;
Pãrând pe veci a rãsãri,
Din urmã moartea-l paºte,
Cãci toþi se nasc spre a muri
ªi mor spre a se naºte.
Iar tu, Hyperion, rãmâi
Oriunde
de constantin — @ 19.09.08 00:06:24
Iar tu, Hyperion, rãmâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -
Sã-þi dau înþelepciune?
Vrei sã dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Sã se ia munþii cu pãduri
ªi insulele-n mare?
Vrei poate-n faptã sã arãþi
Dreptate ºi tãrie?
Þi-aº da pãmântul în bucãþi
Sã-l faci împãrãþie.
Îþi dau catarg lângã catarg,
Oºtiri spre a strãbate
Pãmântu-n lung ºi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
ªi pentru cine vrei sã mori?
Întoarce-te, te-ndreaptã
Spre-acel pãmânt rãtãcitor
ªi vezi ce te aºteaptã."
*
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
ªi, ca ºi-n ziua cea de ieri,
Lumina ºi-o revarsã.
Cãci este sara-n asfinþit
ªi noaptea o sã-nceapã;
Rãsare luna liniºtit
ªi tremurând din apã.
ªi împle cu-ale ei scântei
Cãrãrile din crânguri.
Sub ºirul lung de mândri tei
ªedeau doi tineri singuri
- "O, lasã-mi capul meu pe sân,
Iubito, sã se culce
Sub raza ochiului senin
ªi negrãit de dulce;
Cu farmecul luminii reci
Gândirile strãbate-mi,
Revarsã liniºte de veci
Pe noaptea mea de patimi.
ªi de asupra mea rãmâi
Durerea mea de-o curmã,
Cãci eºti iubirea mea de-ntâi
ªi visul meu din urmã."
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faþã;
Abia un braþ pe gât i-a pus
ªi ea l-a prins în braþe...
Miroase florile-argintii
ªi cad, o dulce ploaie,
Pe creºtetele-a doi copii
Cu plete lungi, bãlaie.
Ea, îmbãtatã de amor,
Ridicã ochii. Vede
Luceafãrul. ªi-ncetiºor
Dorinþele-i încrede
- "Cobori în jos, luceafãr blând,
Alunecând pe-o razã,
Pãtrunde-n codru ºi în gând,
Norocu-mi lumineazã!"
El tremurã ca alte dãþi
În codri ºi pe dealuri,
Cãlãuzind singurãtãþi
De miºcãtoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mãri din tot înaltul
- "Ce-þi pasã þie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trãind în cercul vostru strâmt
Norocul vã petrece,
Ci eu în lumea mea mã simt
Nemuritor ºi rece."
de constantin — @ 19.09.08 00:08:35
INVIEREA
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.
O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
?Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete.
Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".
Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte?
Douasprezece pasuri rasuna? miez de noapte?
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie?
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
?Cântari si laude naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
