Klaus iohannis: romÂnia lucrului bine fÃcut

Asa e.Din pacate oamenii care vor sa faca ceva adevarat ,cinstit si durabil sunt opriti de ,in definitiv ,de o majoritate cretina,semianalfabeta care populeza mai ales Moldova,Mundenia de sud plus cei rasfirati.Un baron te Teleorman nu mai ajunse foarte aproape de Palatul Victoria!Ce porcarie !

De la: 9am_6215, la data 2015-10-22 11:40:24Stati linistiti,socialistii sunt tari pe pozitie ,asa ca vor tergiversa inca 25 de ani toate procesele care ii incrimineaza.
Comunistii(PSD-PNL) au inca multa putere si nu se vor lasa pana cand nu ne vor desfinta ca natiune.
Chiar si condamnarile actuale sunt in realitate o mascarada bine regizata.
Faptul ca primesc condamnari de 2,3 ani ,cand in realitate ar trebui sa platesca cu pedepse pe viata , apoi devin scriitori si reusesc sa iasa in cateva luni fara a le fi confiscate averile,spune totul.
Din pacate la ora actuala nu avem opozitie.
USL traieste si se consolideaza.
Partidul unic este de actualitate, doar ca acum este divizat de ochii prostului si in special al Occidentului ,unii la putere ,altii in opozitie dar in estenta sunt acel PCR(FSN sovietizat) de care am incercat sa scapam in 89-90.
Foarte curand,bruma de democratizare v-a dispare iar Romania se va alinia cuminte la coada plutonului nasit de Rusia si este firesc deoarece Occidentul s-a saturat sa finanteze un stat corupt.
Deci,nu v-a mai bucurati de NErealizarile DNA, Romania deja a schimbat macazul si se indrepta vertiginous spre locul pe care il merita,acela de stat de ev mediu, populat cu nevertebrate corupte..

nu mai sugui, neicusorule !
care Nerealizari ale DNA.ului ? ASA spui tu , ca nu are realizari ? pfoaiii, vezi ca-l superi pe prietenul tau Hakon !
are multe realizari, moi fermierule, dar nu bate cu privirea pina unde trebuie, avind si ea tabuurile ei, mai ales daca Sefii de afara ai Ro le asigura inca imunitatea ....

P.S
cum ti-a fost la mosioara, ha ?

De la: Black_Friday_, la data 2015-10-22 08:43:51

De la: gabigabi2, la data 2015-10-22 06:46:57

De la: Black_Friday_, la data 2015-10-21 20:06:41

De la: Black_Friday_, la data 2015-10-21 20:03:57EXPLOZIV: Cine l-a scapat pe Iliescu de dosarul Mineriadei si al Revolutiei / document

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 10/03/2015

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus luni redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990 care il vizeaza inclusiv pe fostul presedinte Ion Iliescu. Desigur, Iliescu nu este vizat pentru prima oara de acest dosar. Procurorul de caz Dan Voinea, cel care a lucrat ani de zile la dosarul Mineriadei a dispus in 2007 inceperea urmaririi penale a fostului presedinte.

Insa Iliescu a fost scapat chiar de semnatura Laurei Codruta Kovesi, procuror general la acea data. Cinci ani mai tarziu noul procuror general Tiberiu Nitu cere redeschiderea acestui dosar, vizandu-l inclusiv pe Ion Iliescu si rastoarna astfel decizia lui Kovesi.



"Potrivit acestui document, Ion Iliescu a fost salvat de la urmãrire penalã de nimeni alta decît Codruța Kovesi, la vremea respectivã Procuror general al României. Mai precis, așa cum aratã prima și ultima paginã din Rezoluția semnatã de mînuța Codruței Kovesi, Dan Voinea, procurorul de caz în Dosarul Mineriadei, a dispus începerea urmãrii penale împotriva lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a fãcut plîngere la Codruța Kovesi. Iar Codruța Kovesi a dispus pur și simplu NUP în dosarul instrumentat de Dan Voinea.

Dosarul, la care Dan Voinea lucrase mai mulți ani și care însuma peste 200 de volume, e trimis Secției de Urmãrire Penalã și Criminalisticã a Parchetului General.

În 3 septembrie 2008, SUPC anunțã decizia de Neîncepere a Urmãrii Penale a lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei

Explicabil: Chiar dacã dosarul a fost preluat de la Dan Voinea, noii procurori de caz nu aveau competența unui procuror care investigase Mineriada timp de mai mulți ani.

Și astfel în Dosarul Mineriadei, Ion Illiescu are douã NUP-uri!", precizeaza Ion Cristoiu pe blogul personal.

Jurnalistul aminteste ca tot prin semnatura Laurei Codruta Kovesi Ion Iliescu a scapat si de urmarirea penala in Dosarul Revolutiei. Cristoiu numeste intreaga situatie o aiureala si se intreaba daca nu cumva au fost motivate politic atat deciziile de neincepere a urmaririi penale din ani trecuti in cazul lui Iliescu, cat si decizia de acum de redeschidere a dosarului Mineriadei.

"Tot Laura Codruța Kovesi îl salveazã pe Ion Iliescu și de la urmãrirea penalã în Dosarul Revoluției prin punerea NUP în 9 aprilie 2009.

Sã zicem cã Procurorul General Codruța Kovesi avea dreptate sã dea ea NUP lui Ion Iliescu.

Dar atunci cum se explicã Decizia Procurorului General Tiberiu Nițu din 5 februarie 2015 de infirmare a NUP-urilor anterioare, decizie confirmatã de ÎCCJ, privind redeschiderea Dosarului în cazul Ion Iliescu?

Ceva nu-i în regulã în statul român poreclit și de drept. Aceeași persoanã – Ion Iliescu – primește NUP în 2007 de la Procurorul General pentru ca peste 8 ani, sã afle cã NUP-ul nu mai e valabil.

Dvs. cum vã explicați aiureala asta?

Și-a vîrît coada politicul în ambele cazuri, atît în NUP-ul din 2007, cît și în Infirmare NUP-ului din 2015?", conchide Cristoiu.

www.stiripesurse.ro/exploziv-cine-l-a-scapat-pe-iliescu-de-dosar...]

Si la ordinele cui actiona viitoarea inculpata Kovesi Codruta Laura in 2007???

incurcate-s caile politicii , Blackuletule si nu ma mai intereseaza acum cine si de ce .....IMPORTANT ar fi ca sa fie JUDECAT !
dar NU singur !
asa cum Ceausescu nu putea face de unul singur ce-a facut, tot asa si Iliescu si, tot asa si Basescu !
fara yesmanii adunati pe linga orice " curte " , aplaudind si executind ordinile primite de la " conducator " , nimic nu se putea infaptui , asa ca Iliescu si guvernul de atunci, inclusiv Magureanu, sunt Raspunzatori ptr. tot ce s-a-ntimplat atunci si Trebuie sa-si primeasca plata !

Stiu Gabi, important este sa fie judecat si bucuria mea este mare, desi amara, pentru ca raul a fost facut si nu se mai repara decat moral, prin condamnarea carpei kagebiste. Daca fenomenul Piata Universitatii ar fi avut succes si romanii ar fi vazut de atunci cine erau Ilici si camarila lui, daca democratia reala ar fi castigat si nu cea originala, poate alta ar fi fost soarta noastra acum. Puteam sa innodam firul istoriei firesti, rupt in '47 si chinurile noastre ar fi fost poate mai usoare...

Altceva am vrut sa arat prin postarea articolului despre NUP-ul dat de Kovesi. Luluta bovina nu era de capul ei. In spatele ei stateau stapanii de atunci: Macovei si Basescu.
Sa nu vina acum postacul lingau sa ne invete cum este democratia si cat de anti-Iliescu este el. Stapanul lui a matrasit dosarele revolutiei si ale mineriadelor. Le-a ingropat timp de 10 ani si procurorul general de acum, prin trimiterea in judecata a lui ilici, a infirmat decizia lui Kovesi, alt specimen pe care postacul balos il pupa in basau.

sigur ca nu era de capul ei, asa cum nu este nici acum , ca doar d'aia o premiatara ambasadele straine !
sigur ca ar fi interesant de aflat de ce-i batea cu pumnul in masa, don pres. Base' , cerindu-i Lulutei sa urgenteze dosarul mineriadei ....car' va sa zica , batea pasul pe loc de'atitia ani si , ce s-a-ntimplat intre timp de nu avansa deloc, totusi ?
in sfirsit, si ptr. mine ar fi o satisfactie sa-i vad la Puscarie pe TOTI cei responsabili ptr. acea Crima ce ne-a anihilat si zvicul ala de revolutie avut in dec. !

P.S
am mai spus-o si cu alte ocazii , dar cred in continuare ca abia atunci, in 13-15 iunie, s-a-ncheiat actul final al revolutiei noastre reale - vorbesc despre cea a Strazii -invingind lovitura de stat data de Iliescu si servicii , ajutat de fortele " revolutionare " ale minerilor care credeau atunci - ca si acum alde fanii lui Base' care , desi nu-s mineri dar au acea mentalitate - ca apara Democratia !

JAFUL vs. “DREPTUL DE A NU MINȚI”

SUMAR

În iulie 2012 au apãrut semne cã în România libertatea politicã s-ar putea deteriora. Aratãm cã
aceste semne reflectã un deficit substanțial de libertate economicã, cu rãdãcini adânci în
drepturile de proprietate precare și în corupția înaltã.

Deficitul explicã atât lipsa domniei legii,cât și faptul cã mulți oameni au fost nevoiți sã se bazeze pe stat pentru a avea un loc demuncã. În mod particular, numãrul celor dependenți de redistribuire (în principal salariați,pensionari și asistați din banii publici) a devenit nesustenabil de mare.

Numãrul votanților dependenți de redistribuire care efectiv voteazã a devenit mai mare decât
numãrul celorlalți votanți. Ei îi voteazã pe politicienii care promit conservarea redistribuirii
sau creșterea ei, și nu pe cei care încearcã sã reducã excesele. Astfel, redistribuirea excesivã
pune bazele pentru “tirania majoritãții”.

Tot mai mulți oameni dependenți de redistribuire ajung sã se considere nu atât proprietarii
drepturilor de redistribuire stabilite prin lege, cât mai ales proprietarii valorilor acelor
drepturi. Din aceastã cauzã, mecanismele de corecție a exceselor nu se pot utiliza sau se
utilizeazã prea târziu, deoarece par nelegitime.

În studiu se aratã caracteristicile publicului votanților dependenți de redistribuire și
mecanismul prin care acesta poate ajunge sã accepte, chiar dacã fãrã sã aplaude, reducerea
libertãților politice dacã aceasta este soluția pentru evitarea reducerii venituilor din
redistribuire. Deoarece nu existã compromis între veniturile din redistribuire și libertatea
politicã, pe termen mediu-lung veniturile din redistribuire vor scãdea, astfel cã dependenții de
redistribuire se vor întoarce, în cele din urmã, împotriva politicienilor care susțin
redistribuirea excesivã.

Fãrã creșterea libertãții economice prin îmbunãtãțirea drepturilor de proprietate, prin
reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, nu este decât o chestiune de
timp pânã când libertatea politicã se va deteriora.



Lucian Croitoru



Fãrã creșterea libertãții economice prin îmbunãtãțirea drepturilor de proprietate, prin reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, nu este decât o chestiune de timp pânã când libertatea politicã se va deteriora.



Introducere



Apariția semnelor cã libertatea politicã în Ungaria și România, ambele țãri membre ale Uniunii Europene, ar putea sã se deterioreze semnificativ continuã sã îngrijoreze publicul din țãrile democratice.

În România, semnele au apãrut sub forma unor acțiuni sub a cãror incidențã directã au intrat, în mod regretabil, câteva instituții. A existat tentativa de a afecta grav instituția referendumului, parte a celei mai importante instituții ale unei democrații — alegerile libere. Avocatul Poporului și președinții Camerei Deputaților și Senatului au fost înlocuiți cu o vitezã care a pus în discuție constituționalitatea procedurilor. De asemenea, Parlamentul a decis reducerea atribuțiilor Curții Constituționale, hotãrâre pe care Curtea Constituționalã a invalidat-o ulterior.

În particular, pentru România, cei mai mulți analiști au comentat aceste acțiuni din perspectivã politicã. În esențã, ei au pus accentul pe ceea ce Comisia Europeanã (2012) a caracterizat în raportul sãu pe MCV ca fiind „un sistem politic excesiv polarizat unde neîncrederea între entitãțile politice și acuzațiile sunt un model comun”. În mod corect, Comisia Europeana noteazã însã cã „acest context politic nu poate explica natura sistematicã a mai multor acțiuni”, și cã masurile adoptate recent de Guvernul Romaniei ridicã ”indoieli serioase privind angajamentul fațã de respectarea statului de drept sau privind modul in care este ințeles statul de drept într-un sistem democratic pluralist”.

Cei care au comentat din perspectivã economicã s-au referit la criza actualã, care a mãrit permisivitatea publicului la astfel de deviații. Opinia mea este cã apariția semnelor reflectã o cauzã mult mai profundã, și anume un deficit considerabil de libertate economicã, atât cantitativ cât și calitativ. Existența acestui deficit, mai ales prin dimensiunea sa calitativã, garanteazã posibilitatea deteriorãrii libertãților non-economice la orice moment și reversibilitatea procesului de reformã.



Deficitul de libertate economicã



În România, deficitul de libertate economicã a apãrut în urma unui jaf “subtil” de mari proporții, la care toatã lumea a asistat dupã 1989, dar pe care foarte puțini l-au observat. Obiectul jafului a fost libertatea economicã, adicã “libertatea de a prospera în interiorul unei țãri fãrã intervenția guvernului sau a unei autoritãți economice” (www.businessdictionary.com/definition/economic-freedom.html). Astfel s-a redus libertatea în ansamblu, cea mai de preț valoare a omului și baza prosperitãții și civilizației occidentale.

Jefuitorii sunt moștenitorii politici ai Partidului Comunist Român (PCR), partid care, prin cvasieliminarea proprietãții private a confiscat, pentru aproape 45 de ani, toate libertãțile (economicã, de exprimare, politicã). Moștenitorii politici ai PCR au fost nevoiți acum 22 de ani sã permitã libertatea politicã, dar nu s-au predat. Ei au continuat în ultimii 22 de ani sã limiteze libertatea economicã, în special prin menținerea neclaritãții drepturilor de proprietate, drepturi despre care Milton Friedman (1998) a spus cã sunt “o fundație esențialã pentru alte drepturi ale omului”.

Fãcând așa, ei au împiedicat apariția “capitalismului competitiv”, care “furnizeazã libertate economicã în mod direct” și “de asemenea promoveazã libertatea politicã pentru cã separã puterea economicã de puterea politicã și în acest mod permite primeia sã o contrabalanseze pe cealaltã ” (Milton Friedman, 2002, p. 9). În România, o parte importantã a economiei a rãmas conectatã la puterea politicã. Puterea economicã cu adevãrat separatã de puterea politicã nu a fost suficient de mare pentru a ține în șah puterea politicã.Separarea insuficientã a puterii economice de cea politicã a împiedicat apariția domniei legii și a creat premisele pentru limitãri ale libertãții politice sau ale celorlalte libertãți non-economice.



Ar putea avea UE o problemã cu libertatea economicã?



În timp ce posibila alterare semnificativã a libertãții politice în țãrile menționate îngrijoreazã, ea aduce în actualitate problema esențialã a legãturii dintre libertatea economicã și libertatea politicã. În 1945, în eseul Planning for Freedom, Ludwig von Mises a argumentat cã libertatea economicã și cea politicã nu pot exista una fãrã cealaltã. Concluzia sa, exprimatã în eseul Laissez Faire or Dictatorship este cã “Dacã oamenii nu sunt liberi sã cumpere și sã vândã pe piațã, ei se transformã virtual în sclavi, dependenți de bunãvoința (good graces) guvernului omnipotent, indiferent de ce ar putea scrie în constituție ”. Șaptesprezece ani mai târziu, Milton Friedman, asistat de Rose Friedman a arãtat în Capitalism and Freedom cã libertatea economicã este o condiție necesarã pentru manifestarea libertãții politice. În linie cu aceste abordãri, eu am arãtat cã existã un lanț cauzal de aur care face democrația dependentã de libertatea economicã și întoarcerea permanentã la socialism imposibilã, dar nu imposibilã pentru o perioadã limitatã (Croitoru, 2012).

Conform acestei viziuni liberale, este de așteptat ca libertatea economicã redusã sã altereze, mai devreme sau mai târziu, atât nivelul de trai cât și libertatea politicã. În România, menținerea la niveluri joase a nivelului de trai în ultimii 22 de ani a confirmat aceastã cauzalitate, dar evoluția libertãții politice pãrea mai degrabã sã o infirme. Evoluția libertãții politice pãrea sã reconfirme viziunea lui Gordon Tullock (1988), conform cãreia o prezențã masivã a statului nu reduce libertãțile non-economice.

Într-adevãr, în multe state democratice în care guvernele sunt mari dupã ponderea cheltuielilor în PIB (cum ar fi Suedia, invocatã de Tullock), libertãțile politice nu s-au deteriorat, așa cum au prezis Hayek (The Road to Serfdom) și Friedman. Totuși, fãrã o bazã solidã în libertatea economicã, în Ungaria și, foarte recent, în România, adicã în interiorul Uniunii Europene, au apãrut semne ale alterãrii libertãții politice. Astfel, relația dintre libertatea economicã și libertatea politicã și socialã devine actualã, nu doar pentru viitorul Chinei și al Lumii Arabe, dar și pentru viitorul Uniunii Europene.



Libertatea economicã fragmentatã a României



Existã diverși indici care mãsoarã libertatea economicã și libertatea politicã. În câteva cazuri izolate, cum ar fi China, India și Singapore, nu existã o bunã corelație între libertatea economicã și libertatea politicã. De exemplu, India este o țarã cu o libertate economicã redusã, dar cu o libertate politicã relativ ridicatã. În schimb, Singapore este o țarã cu unul dintre cei mai înalți indici ai libertãții economice, dar cu o libertate politicã relativ redusã. Pentru ansamblul celorlalte țãri însã, existã o corelație directã pozitivã puternicã între indicii de libertate economicã mãsurați de Wall Street Journal și The Heritage Foundation și libertatea politicã mãsuratã de The Freedom House.

România are o libertate economicã relativ redusã. În clasamentul The Heritage Foundation/The Wall Street Journal pentru 2012, România se situeazã pe locul 62 din 179, cu un indice general al libertãții economice (IGLE) egal cu 64,4, intrând în categoria economiilor cu o libertate economicã moderatã. Atingerea acestui nivel a fost dificilã. Pânã în 1996 economia a fost represatã (IGLE mai mic decât 50). Din 1997 și pânã în 2007, economia a fost preponderent neliberã (mostly unfree), cu IGLE mai mic decât 60. Abia în anul 2007 indicele a crescut peste media mondialã și totodatã peste pragul de 60, economia începând sã opereze cu o libertate economicã moderatã. IGLE se calculeazã pe baza a 10 sub-indici care mãsoarã libertatea, fiecare indicând diferite aspecte ale acesteia (fiscalã, financiarã, monetarã, de comerț etc.).

Fundamental mi se pare însã faptul cã dintre cei 10 sub-indici, cei mai mici au fost indicele referitor la drepturile de proprietate și indicele privind corupția, adicã indicii care caracterizeazã domnia legii. De asemenea, din perspectiva apariției semnelor care aratã cã libertatea politicã s-ar putea deteriora în România, mi se pare relevant și faptul cã, imediat dupã indicii privind domnia legii se situeazã indicele privind cheltuielile guvernamentale, care are o valoare relativ joasã. Deficitul de libertate economicã ce apare pe aceste trei rute este foarte mare comparativ cu deficitul general de libertate economicã și, în opinia mea, se coreleazã cel mai bine cu libertatea politicã. De aceea am spus la începutul studiului cã deficitul de libertate economicã este nu numai cantitativ, dar și calitativ.



Drepturile de proprietate precare



În clasamentul amintit, sub-indicele drepturilor de proprietate a fost 30 începând din 1995 (anul în care a început publicarea indicilor) pânã în 2008. Abia în 2009 a crescut la 35 și s-a stabilizat la 40 în perioada 2010-2012. Sub-indicele asociat corupției este încã și mai mic, și anume 37. Spre comparație, în Germania acești indicii sunt egali cu 90 și respectiv cu 79 în clasamentul pe 2012. Acești doi indici caracterizeazã domnia legii în societate. Nivelul lor redus în România aratã cã suntem o societate fãrã respect fațã de ideea de domnie a legii.

Cei doi sub-indici confirmã cunoașterea noastrã cã, de-a lungul ultimilor 22 de ani, drepturile de proprietate au fost neclare. Prea multe întreprinderi au rãmas pentru prea mult timp în proprietate publicã. Astfel a fost posibil ca puterea economicã sã rãmânã în mâna grupurilor de interese politice. Stimulentele financiare importante au rãmas disponibile pentru politicienii care exercitau controlul asupra întreprinderilor rãmase în proprietatea statului. Cu o libertate economicã insuficientã nu s-a putut reduce puterea politicienilor asupra oamenilor.

Cu drepturi de proprietate neclare, multe industrii nu au putut deveni competitive. Cei mai mulți antreprenori privați nu au fost „votați” de piațã, ci au “privatizat ad hoc” relațiile comerciale externe ale fostului regim socialist. În același timp, ei au rãmas și directori ai unor mari întreprinderi de stat, sifonând profiturile de la acestea spre firmele proprii, și au pus pentru mult timp bariere la intrare în industriile în care operau cu firmele lor. Din acest motiv, mulți oameni au fost nevoiți sã se bazeze pe stat pentru ocuparea forței lor de muncã. În același timp, unele ajutoare justificate pe termen scurt au fost permanentizate. Plãtindu-i în acest fel sã nu munceascã, guvernele i-au fãcut pe prea mulți, în timp, dependenți de ajutoarele sociale, limitându-le libertatea economicã, aspitațiile, energiile creatoare etc.

Cadrul instituțional incomplet sau neclar privind respectarea contractelor și a drepturilor de proprietate, a dus la apariția de credite proaste și de arierate între întreprinderi și la menținerea în viațã a întreprinderilor de stat producãtoare de pierderi. Prin arieratele de impozite și prin sifonarea profiturilor, o parte din resursele aflate în proprietatea guvernului – de exemplu o parte a veniturilor bugetare – a trecut de facto în proprietate comunã, ceea ce a dus la deficite relativ mari sau la impozite relativ înalte. Salvând ex post multe firme care s-au confruntat cu probleme, guvernele le-au fãcut pe acestea dependente de intervenția statului. Angajat în prea multe astfel de operațiuni, statul însuși a ajuns, în 1992 și 2009 sã fie salvat de FMI și UE.

În esențã, reforma care trebuia sã transforme realitatea „cetãțeanul este în slujba guvernului” în realitatea „guvernul este în slujba cetãțeanului” a eșuat. Suveranitatea nu s-a transferat de la stat la individ, așa cum s-a sperat în 1989. Simbioza dintre birocrația coruptã și elitele de afaceri a continuat sã controleze întregul sistem economic, fãcând loc unui sector informal mare, care este o bunã mãsurã a politicilor restrictive.

Ca rezultat, libertatea economicã a oamenilor și firmelor este relativ joasã. Libertatea piețelor, de care depinde creșterea economicã sustenabilã, a rãmas precarã. De aceea nu avem o clasã de mijloc extinsã, iar cea care existã este vulnerabilã. De aceea nu suntem la fel de prosperi și nu avem o civilitate similarã cu a occidentalilor. De aceea criza ne apasã mai tare decât pe cei din occident.

Deoarece toate libertãțile derivã din drepturile de proprietate, neclaritatea acestora a avut drept consecințã alterarea tuturor libertãților. Esența acestui fenomen o constituie faptul cã la 22 de ani de la cãderea comunismului, în țarã nu domnește legea. De aceea corupția și corupții existã, dar nu sunt condamnați de justiție. Din acest motiv chiar și libertatea de exprimare sau libertatea individualã este iluzorie în cazuri particulare. De aceea Freedom House caracterizeazã democrația din România ca democrație cu defecte (flawed democracy), iar libertatea presei ca având “probleme notabile”.

Mulți români cred cã dacã pot critica pe oricine, mai ales pe politicieni, sunt liberi. Din acest motiv ei nu și-au dat seama cã libertatea economicã a fost menținutã la niveluri joase prin manipularea dorințelor lor și a doctrinelor. Astfel s-a sãdit sentimentul cã privatizarea înseamnã vânzare de țarã, iar corupția este o normalitate. Moștenitorii politici ai PCR, aciuați în diverse partide, au pretins, ca și comuniștii, cã oferã libertate și s-au folosit de acești oameni, rãstãlmãcind semnificația și virtuțile libertãții.



Libertatea individualã și redistribuirea



Nu numai drepturile de proprietate neclare și corupția pot menține libertatea economicã la niveluri suficient de mici astfel încât sã conducã la alterarea libertãții politice. O altã rutã, care are legãturã cu volumul transferurilor guvernamentale, este modul în care societatea înțelege libertatea individualã. În numele libertãții individuale prost înțelese, guvernele pot menține un nivel înalt al consumului public și al transferurilor.

Chiar și în societãțile capitaliste, libertatea individualã poate fi evaluatã, în mod eronat, în funcție de accederea la un loc de muncã, la servicii de sãnãtate, educație etc. De exemplu, șomajul ar putea fi interpretat, în mod eronat, ca o lipsã a libertãții individuale de a avea un loc de muncã. Eroarea provine din faptul cã, prin aceastã interpretare, libertatea individualã este evaluatã separat de baza sa, adicã separat de drepturile naturale ale omului.

Politicienii au puterea politicã și stimulentele sã “corecteze” aceastã “lipsã de libertate individualã” prin realizarea unei egalitãți materiale a diverselor persoane. Egalitatea materialã poate fi realizatã prin reglementãri aprobate în mod democratic în parlament, adicã prin utilizarea puterii politice.

Eu mi-am exprimat opinia cã sistemul capitalist are nevoie de redistribuire pentru a evita inegalitãțile extreme și pentru a produce mai multã libertate substanțialã, așa cum a fost definitã de Amartya Sen (1999), adicã în sensul producerii de mai multe oportunitãți de dezvoltare, în virtutea cãreia se justificã alegerile publice. Cu alte cuvinte, am acceptat cã nu poate exista o libertate economicã totalã. Adicã nu poate exista exclusiv o ordine economicã a proprietãții private, ci existã o ordine care derivã și din puterea politicã.

Totuși, nu pot sã fiu de acord cu o “generozitate” nesustenabilã și socialmente ineficientã a statului, care excede creșterea libertãții substanțiale, chiar dacã este atinsã pe cale democraticã. O astfel de “generozitate” reduce stimulentele pentru muncã și extinde numãrul celor care depind de redistribuiri (pensionari și salariați de la bugetul public, asistați social), reducând libertatea economicã și, astfel, libertatea individualã și politicã.



Redistribuirea excesivã și drumul spre “tirania majoritãții”



Când libertatea economicã este redusã pe aceastã cale, libertatea politicã este în pericol deoarece un numãr mare și crescând de oameni ajung sã se considere nu atât proprietarii diverselor bunuri sau drepturi stabilite prin lege, cât mai ales proprietarii valorilor acelor bunuri sau drepturi. Din aceastã cauzã, mecanismele de corecție a exceselor nu se pot utiliza sau se utilizeazã prea târziu, deoarece par nelegitime și sunt respinse de un numãr mare și crescând de beneficiari ai veniturilor din redistribuire. De exemplu, pensionarii din sistemul public de tipulpay as you go (piramidal) cred, în mod corect, cã au dreptul la pensii, dar ei de asemenea cred, în mod incorect, cã au dreptul la un anumit nivel al pensiei, chiar dacã acesta nu mai poate fi plãtit. La fel este și cu alte ajutoare.

Pentru a fi mai clar, aduc în discuție problema similarã a drepturilor de proprietate asupra locuinței. Dreptul de proprietate este asupra proprietãții fizice, nu asupra valorii casei, care se poate modifica pentru cã alți proprietari vând sau cumpãrã case (Hoppe și Block, 2002). Dacã dreptul de proprietate ar fi asupra valorii casei, atunci am încãlca libertatea altora de a vinde sau cumpãra case. În mod similar, nu existã un drept de proprietate asupra mãrimii pensiei sau ajutoarelor, ci doar dreptul de a primi pensie. Publicul nu este interesat de aceatã distincție dacã pensiile publice sau ajutoarele sunt dimensionate adecvat și rãmân sustenabile și plãtibile în cuantumurile stabilite prin legi.

Dar nimeni dintre cei care au venituri din redistribuire nu aceptã cu ușurințã reducerea veniturilor nominale dacã acestea devin nesustenabile. Astfel, cererea curentã pentru venituri din redistribuire devine excesivã. În România, numãrul pensionarilor și al angajaților din sectorul public și al celor asistați social este de peste douã ori mai mare decât numãrul celor care muncesc în sectorul privat. Din aceastã cauzã, numãrul celor care se vor opune reformelor vizând creșterea libertãții economice prin aducerea finanțelor sectorului public la niveluri sustenabile va fi relativ mare pentru o lungã perioadã.

Odatã apãrutã, cererea excesivã pentru redistribuire fie va gãsi, fie va genera o structurã politicã pentru a o satisface. Astfel, pe aceastã rutã se submineazã libertatea economicã și, astfel, bazele libertãții politice și se poate ajunge la “tirania majoritãții”, de care s-a vorbit pentru prima oarã în Grecia Clasicã (secolele 5-4 î. Hr.) și a fost readusã în epoca modernã de Adams, Tocqueville, Mill, Popper și alții.



Eșecul reducerii corupției și creșterea dependenței de redistribuire în România



Din pãcate, reducerea libertãții economice prin creșterea redistribuirii este foarte subtilã și majoritatea nu o „vede”. Aceasta explicã de ce nu a apãrut un public care sã voteze împotriva creșterii redistribuirii la niveluri excesive. Cel mai bine se vede lipsa domniei legii, indicatã de corupția ridicatã (vizibilã) și de drepturile de proprietate precare (mai puțin vizibile), la care m-am referit mai sus. În 2004, populația a votat împotriva corupției, pe care a asociat-o cu guvernarea Nãstase, adicã împotriva celei mai vizibile rute de reducere a libertãții economice.

Deși alianța politicã DA, catalogatã de percepția publicã de centru-dreapta, a câștigat alegerile, populația nu a votat pentru o guvernare de centru-dreapta, care promitea creșterea libertãții economice mai ales prin clarificarea drepturilor de proprietate și introducerea domniei legii. Populația a votat alianța DA pentru cã promitea reducerea corupției și, ca și alianța politicã adversã, nu viza în niciun fel reducerea dependenței de redistribuire.

Dimpotrivã, dependența de redistribuire a crescut, în timp ce reducerea corupției a rãmas un deziderat. Guvernele din perioada 2005-2008 au beneficiat de boomul economic mondial și au practicat o “generozitate” nesustenabilã și socialmente ineficientã, care a crescut atât numãrul cât și beneficiile salariaților, pensionarilor și asistaților din bani publici. Aceasta a fãcut redistribuirea în ansamblu nesustenabilã. Când criza a lovit România la sfârșitul anului 2008, un numãr crescut de oameni erau pregãtiți sã se opunã reformelor care vizau aducerea redistribuirii la niveluri sustenabile. În acest fel, ei au devenit adversarul reformelor care vizau creșterea libertatãții economice prin reducerea redistribuirii.

În 2009, adâncirea recesiunii a fãcut necesarã aducerea cheltuielilor sociale la niveluri sustenabile. În 2009, guvernul nu a putut face nimic în acest sens deoarece cele douã partide care îl susțineau (PDL și PSD) aveau viziuni foarte diferite privind redistribuirea. Corecțiile au venit mai ales în 2010, propuse de guvernãrile Boc și susținute de coaliția guvernamentalã care și-a asumat poziția de centru-dreapta (PDL, UDMR, UNPR, plus independenți) și de președintele Bãsescu. Corecțiile au intrat în conflict cu interesele celei mai mari pãrți a populației votante (salariați, pensionari și asistați din bani publici), a cãrei dependențã de redistribuiri crescuse în perioada 2005-2008.

Concomitent, gradul redus de libertate economicã s-a combinat cu recesiunea economicã pentru a face foarte vizibilã o cale pe care libertatea politicã a fost permanent alteratã încã din 1990. Sub toate guvernele perioadei 1990-2012, alterarea libertãții politice a luat forma politizãrii tuturor instituțiilor publice. Oamenii au putut vota, dar politicienii votați au numit politruci în posturi care cer competențe specifice, ceea ce nu reflecta intenția inițialã a votanților.

Recesiunea nu a fãcut decât sã mãreascã vizibilitatea acestei forme de alterare a libertãții politice și sã genereze mai multã îngrijorare în legãturã cu ea. În același timp, unii au rãmas mai presus de lege și corupția nu a scãzut. Pe acest fundal, treptat, atractivitatea opoziției, care a fãcut promisiuni populiste, a crescut la cote foarte mari.



Publicul dependendent de redistribuire și caracteristicile sale



In mai 2012, venirea la putere a USL s-a produs pe fondul unui suport public pe care nicio alianțã politicã nu l-a mai avut în ultimii 10 ani. Suportul public este asociat cu numãrul mare de oameni dependenți de redistribuire. Pentru a elimina orice confuzie despre cine furnizeazã acest suport, trebuie fãcutã distincție între trei categorii de public cu drept de vot:

a) publicul format din salariații, pensionarii și asistații de la bugetul public;
b) publicul dependent de redistribuire, adicã publicul de la categoria anteriorã din care se scade numãrul bugetarilor care nu depind de veniturile de la buget deși lucreazã în acest sector; și
c) publicul votanților dependenți de redistribuire, adicã publicul dependent de redistribuire la care se adaugã rudele și prietenii lor care lucreazã în sectorul privat, mai ales oameni cu venituri mici, care voteazã cu politicienii care favorizeazã redistribuirea.

În afarã de suportul dat de votanții dependenți de redistribuire care efectiv voteazã, mai existã ceva suport de la cei care voteazã negativ, adicã de la cei care deși nu simpatizeazã cu USL, voteazã totuși cu aceastã uniune politicã pentru a-și arãta dezamãgirea fațã de guvernarea anterioarã. În sfârșit, aceastã alianțã politicã are și simpatizanți care nu sunt votanți dependenți de redistribuire, dar numãrul lor este foarte mic. Ipoteza mea este cã votanții dependenți de redistribuire furnizeazã cea mai mare parte a suportului public al USL.

Publicul votanților dependenți de redistribuire are patru caracteristici relevante pentru legãtura dintre libertatea economicã și libertatea politicã:

(i) furnizeazã mai mult de jumãtate din numãrul celor care merg sã voteze;
(ii) cei mai mulți au venituri joase, și nu vor ca veniturile sau locurile lor de muncã sã fie reduse (apãrã redistribuirea);
(iii) libertatea lor economicã este mai micã decât libertatea economicã a celorlalți votanți. Libertatea economicã a acestor oameni este foarte redusã nu numai datoritã lipsei domniei legii, ci și datoritã dependenței de redistribuire;
(iv) considerã cã existã o forțã politicã care dorește sã reducã redistribuirea. Aceastã trãsãturã este întãritã de experiența recentã a reducerii salariilor bugetare și a unor ajutoare sociale.

Aceste trãsãturi constituie baza pentru o anumitã ”indiferențã” colectivã a celor dependenți de redistribuire, pe de o parte fațã de eficiența utilizãrii economisirilor din societe, iar pe de altã parte fațã de libertatea politicã, ambele strict necesare pentru progres și dezvoltare. Înainte de a arãta în paragraful urmãtor modul în care s-au combinat cele patru carecteristici pentru a face posibilã alterarea libertãții politice în România, este important sã arãtãm modul în care votanții dependenți de redistribuire pot reduce eficiența utilizãrii economisirilor și, implicit, libertatea economicã, adicã baza libertãții politice.

Volumul și eficiența utilizãrii economisirilor scad dacã votanții dependenți de redistribuire (mai sãraci) ajung, prin reprezentanții lor în parlament, sã legifereze și sã impoziteze. Acest pericol a fost subliniat cu mult timp în urmã de celebrul economist suedez Wicksell (1896) în legãturã cu clasele sãrace. El atrãgea atenția cã acestea din urmã pot sã “impunã grosul tuturor impozitelor asupra bogaților și în același timp sã fie așa iresponsabile și extravagante în aprobarea cheltuielilor publice la care ele însele contribuie”. În schimb, aratã Wicksell, masele sãrace pot fi puțin preocupate de “capitalul mobil al națiunii care poate sã fie curând risipit fãrã folos”.

Pe scurt, în limbajul de astãzi, Wicksell se referea la faptul cã în loc ca economisirile sã fie folosite de piațã pentru finanțarea celor mai eficiente investiții, sunt luate prin impozite la buget și cheltuite iresponsabil. În acest caz, politicile de stimulere a economisirii nu mai au sens. În acest fel, libertatea economicã generalã scade prin reducerea cel puțin a urmãtoarelor libertãți politice: libertatea monetarã (dacã apar deficite bugetare și din aceastã cauzã inflația crește), libertatea de afaceri (deoarece crește timpul în care capitalul necesar pornirii unei afaceri poate fi acumulat), libertatea de a investi (deoarece se reduce capitalul disponibil), libertatea fiscalã (deoarece scade gradul în care venitul și avuția rãmân la cei care o produc) și, evident, libertatea asociatã cu cheltuielile guvernamentale (deoarece creșterea cheltuielilor publice produce efectul de evicțiune a consumului privat și a investițiilor).



Mecanismul recentei alterãri a libertãții politice în România



Așa cum pot accepta reducerea eficienței utilizãrii economisirilor sociale, votanții dependenți de redistribuire pot accepta o reducere a libertãții politice, deși nu și-o doresc. Pentru a înțelege cum este posibil acest lucru, trebuie pornit de la caracteristicile (i) și (ii) ale publicului votanților dependenți de redistribuire și de la echilibrul pe care acestea îl genereazã. Faptul cã cei dependenți de redistribuire generazã cel mai mare numãr de votanți (caracteristica (i)) garanteazã și existența (sau formarea) unei forțe politice care sã satisfacã dorința acestora privind pãstrarea locurilor de muncã și, eventual, creșterea veniturilor pe care le primesc de la buget (caracteristica (ii)). Astfel, apare un echilibru: dependenții de redistribuire primesc veniturile și locurile de muncã dorite, iar politicienii care promit menținerea sau creșterea nivelului redistribuirii își asigura o reprezentare parlamentarã în proporție cu numãrul celor care se bazeazã pe redistribuire.

Totuși, echilibrul acesta este potențial în conflict cu libertatea politicã. Odatã ce el este satisfãcut, premisele pentru exercitarea “tiraniei majoritãții” sunt puse. În condițiile menționate, majoritatea parlamentarã (temporarã) poate altera libertatea politicã fãrã ca o masã suficient de mare de oameni sã se poatã opune. Pe termen scurt, cei dependenți de redistribuire, presupuși în raționamentul nostru majoritari (caracteristica (i)), nu au stimulentele sã o facã. Dacã votanții dependenți de redistribuire ar ieși în stradã sã se opunã alterãrii politice, pe care ei nu o doresc, ar aduce la putere o forțã despre care ei cred cã existã (caracteristica (iv), și care va reduce redistribuirea.

Confruntați cu problema alegerii între reducerea veniturilor și reducerea libertãții politice, cei mai multi dintre votanții dependenți de redistribuire vor prefera, pe termen scurt, reducerea libertãții politice. Diferența dintre libertatea lor economicã și libertatea politicã a societãții este mai mare decât diferența dintre libertatea economicã a celorlalați votanți și aceeași libertate politicã (caracteristica (iii)). Pe aceastã bazã, cei mai mulți dintre cei dependenți de redistribuire pot accepta o reducere a libertãții politice dacã aceasta este soluția pentru a evita reducerea redistribuirii de care depind.

În consecințã, dacã toate condițiile menționate pânã aici – libertatea economicã joasã (mai ales pe ruta drepturilor de proprietate și a corupției) și existența unei majoritãți parlamentare fondate pe votul celor dependenți de o redistribuire nesutenabilã – sunt îndeplinite, atunci ușa spre alterarea libertãților politice este deschisã. Mai este necesar doar un declanșator al acțiunilor care reduc efectiv libertatea politicã. În România, acest declanșator a fost lupta electoralã, care a dus la inițierea acțiunilor pe care le-am menționat la începutul studiului ca semne cã existã înțelesuri precare ale angajamentului fațã de statul de drept (domnia legii) într-un sistem democratic pluralist și cã libertatea politicã ar putea sã se deterioreze.

Acțiunile inițiate de USL, amintite la începutul studiului, au fost de neimaginat în UE, dacã luãm în considerare reacția președintelui CE și a altor oficiali. Reacția lor a indicat clar îngrijorarea privind viitorul libertãților politice. De asemenea, legalitatea acțiunilor a fost pusã la îndoialã de o mare parte a publicului românesc. Acțiunile au avut loc cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare, ceea ce dovedește încrederea inițiatorilor cã votanții dependenți de redistribuire ar accepta, chiar dacã nu ar aplauda, o eventualã reducere a libertãții politice.

În sfârșit, alterarea libertãții politice prin mecanismul descris are și o componentã autoreglatoare, datoritã cãreia deteriorarea libertãților politice nu este sustenabilã. Ea va fi criticatã și sancționatã de partenerii economici externi, fie ele guverne democratice sau investitori privați instituționali sau individuali. Dar, indiferent de acțiunile exteriorului, va exista o mișcare internã împotriva alterãrii libertãților politice. În interior, la început, doar cei cu libertate economicã relativ mare se vor opune alterãrii libertãților politice. Cei mai mulți oponenți vor fi, inevitabil, din sectorul privat.

Totuși, deoarece compromisul dintre redistribuire și libertatea politicã nu existã pe temen lung, veniturile din sectorul bugetar vor scãdea. În final, chiar și cei dependenți de redistribuire se vor întoarce împotriva politicienilor care atenteazã la libertatea politicã. Astfel, baza pe care se constituie alianțele politice care sprijinã redistribuirea excesivã se destramã, antrenând destrãmarea alianțelor politice.

Pe termen lung, dacã libertatea economicã rãmâne scãzutã datoritã drepturilor de proprietate precare și corupției, publicul dependent de redistribuire, cu cele patru caracteristici descrise, va dãinui. Ciclul descris în acest paragraf se va relua din punctul în care ei vor fi din nou dispuși la o reducere a libertãții politice dacã astfel s-ar evita, pe termen scurt, reducerea veniturilor individuale din redistribuire.



Câteva lecții din aceste evoluții



Democrația nu garanteazã libertatea economicã. Democrația înseamnã, așa cum spunea William Greider (1988), alegeri colective ale celor bogați și sãraci, indiferent dacã sunt proprietari sau nu. Cu alte cuvinte, puterea politicã nu aparține numai proprietarilor. Dacã din democrație rezultã o alterare a drepturilor de proprietate concomitent cu creșterea la niveluri nesustenabile a redistribuirii, atunci libertatea economicã scade.

Cu un nivel scãzut de libertate economicã, puterea politicã se poate transforma ușor din democraticã în nedemocraticã, iar în democrație se poate ajunge ușor la tirania majoritãții. Pentru a garanta libertatea economicã la un nivel care sã asigure libertatea politicã a oamenilor, democrația trebuie sã asigure protejarea drepturilor de proprietate. Numai așa se poate garanta domnia legii de care are nevoie libertatea economicã și numai așa libertatea economicã poate garanta domnia legii, factori care, așa cum spunea Hayek, se condiționeazã reciproc.

Alegerile (politice) libere democratice nu sunt scutite de decizii arbitrare ale celor care câștigã alegerile. Pe aceastã rutã a discreționarismului, alegerile libere politice pot intra în conflict cu alegerile economice libere individuale, adicã cu libertatea piețelor. Deoarece puterea politicã nu aparține numai proprietarilor, între piețe și stat va fi permanent o luptã pentru ocuparea rolului central în administrarea economiei. În absența domniei legii, cu cât mai mare este rolul statului, cu atât mai mult este alteratã libertatea economicã. Claritatea, coerența și imparțialitatea regulilor se pot altera și corupția își poate face loc ușor. Același efect îl poate produce și existența unui public dependent de redistribuire dacã pe baza lui se formenazã o majoritate în parlament.

Cu toate acestea, criza actualã este folositã pentru a reduce și mai mult, în numele unor idealuri frumoase, libertatea economicã. Privatizãrile sunt amânate în ideea cã pe timp de crizã valoarea întreprinderilor privatizabile scade. Reglementãrile devin excesive mai ales în sectorul financiar, știut fiind cã, în România, sub-indicele libertãții financiare este al patrulea cel mai slab dintre cei zece sub-indici care caracterizeazã libertatea economicã. Deși redistribuirea excesivã este o mare problemã a României, pentru politicieni criza pare sã fie un bun motiv pentru a da mai multã putere guvernelor în detrimentul piețelor. Toate acestea pe fundalul unui nivel de corupție care continuã sã rãmânã înalt.

Cineva ar putea crede cã simpla înãsprire a prevederilor care sancționeazã acțiunile care pot altera libertatea politicã, sau introducerea lor acolo unde lipsesc, ar fi o garanție pentru libertatea politicã. Chiar dacã ar ajuta, astfel de prevederi nu ar constitui, totuși, garanții. Principala lecție a acestei analize este aceea cã dacã nu se vor lua mãsuri de creștere a libertãții economice prin îmbunãtãțirea drepturilor de proprietate, prin reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, libertatea politicã s-ar putea deteriora. Chiar dacã semnele apãrute în iulie 2012 privind posibila alterare semnificativã a libertãții politice ar fi reversate, problema rãmâne. Fãrã o creștere adecvatã a libertãții economice pe rutele menționate, nu este decât o chestiune de timp pânã când vor apãrea reduceri ale libertãții politice.

Opiniile prezentate în aceastã lucrare aparþin în întregime autorului ºi ele nu implicã sau angajeazã în vreun fel Banca Naþionalã a României.
Reproducerea acestei lucrãri fãrã permisiunea autorului este interzisã, iar utilizarea datelor în diferite lucrãri este permisã numai cu indicarea sursei.
Am primit comentarii utile de la Virgil Stoenescu, Amalia Fugaru, Adrian Vasilescu, Rãzvan Stanca și Ioana Muntean, cãrora le mulțumesc.

Acest studiu a fost finalizat pe 8 iulie 2012, iar citatele din Raportul pe Mecanismul de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene au fost introduse ulterior.





BIBLIOGRAFIE

Aristotel (2010), Politica, Ediția a II-a, revãzutã, Editura Univers Enciclopedic Gold (ediție bilingvã, cu traducere, comentarii, note și index de Alexander Baumgarten).
Croitoru., Lucian (2012), În apãrarea piețelor, Curtea Veche Publishing, pp. 40-44.
European Commission (2012), Report From The Commission to The European Parliament and The Council on Progress in Romania under the Cooperation and Verification Mechanism, Brussels, 18.7.2012 {SWD(2012) 231 final}, pp. 2-3.

Friedman., Milton (2002), Capitalism and Freedom, the University of Chicago Press, p. 9.
Friedman., Rose and Friedman., Milton (1998), Two Lucky People: Memoirs, University of Chicago Press, p. 605.
Greider., William (1988), Secrets of the Temple: How the Federal Reserve Runs the Country, Simon & Schuster, p 22.
Hayek., A. Frederik (1995), The Road to Serfdrom, University of Chicago Press.
Le Bon., Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Antet.
Hoppe., H. Hans and Block., Walter (2002), On Property and Exploitation, Journal of Value-Based Management, Vol. 15, No. 3, pp. 225-236.
Lee., Arthur (1775), An Appeal To The Justice And Interests of The People of Great Britain, In The Present Dispute With America 14 (New York, Rivington, 4th ed. 1775), quoted in James W., citat de Rose., Carol M., (1996), “Property as the Keystone Right?, Scholarship Series”. Paper 1808.digitalcommons.law.yale.edu/fss_papers/1808.

Mises., Ludwig Von (1962), Planning for Freedom, Libertarian Press.
Sen., Amartya (1999), Development as Freedom, Oxford University Press, 1999.
Smith., Adam, Lectures on Jurisprudence 5 (RL. Meek et al. eds., 1978), citat de Rose., Carol M., (1996), Property as the Keystone Right?, Faculty Scholarship Series. Paper 1808.digitalcommons.law.yale.edu/fss_papers/1808.

Tullock., Gordon (1988), comentariu la prezentarea “and Freedom”, fãcutã de Milton Friedman la conferința ale cãrei lucrãri au fost publicate în “, Democracy and Economic Welfare” (Michael Walker ed)., pp. 60-64.
Wicksell., Knut (1896), A New Principle of Just Taxation, publicat în “Classics in the Theory of Public Finance”, Richard A. Musgrave si Alan T. Peacock (Ed.), Palgrave Macmillan, 1994, p. 95.



luciancroitoru.ro/

CUM A INFIRMAT KOVESI URMARIREA PENALA A LUI ILIESCU PENTRU MACELUL DE LA MINERIADA – In 2007, Procurorul General al Romaniei Laura Codruta Kovesi l-a declarat incompatibil pe procurorul militar Dan Voinea, speculand „nelegalitatile” din rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui Ion Iliescu pentru participatie improprie la omor deosebit de grav: „Rezolutia emisa nu are mentionata ora cand a fost dispusa masura” (Rezolutia)
Joi, 22 octombrie 2015 13:44 | Scris de Alex PUIU

Fostul presedinte Ion Iliescu putea avea inca de acum 8 ani calitatea de inculpat in dosarul in care de aproape un sfert de secol Parchetul General e incapabil sa-i identifice si sa-i pedepseasca pe cei responsabili de crimele savarsite in 13-15 iunie 1990 de minerii chemati din Valea Jiului pentru a restabili „ordinea” in Capitala in contextul manifestatiilor impotriva guvernului provizoriu instalat de FSN dupa evenimentele din decembrie '89.



La 19 iunie 2007, procurorul militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare din PCCJ, Dan Voinea - vestitul procuror de sedinta din asa-zisul proces intentat sotilor Ceausescu -, a dispus inceperea urmaririi penale fata de Ion Iliescu pentru participatie improprie la omor deosebit de grav, in dosarul nr. 74/P/1998, devenit - dupa disjungere si declinare de competenta - dosarul nr. 1122/P/2007.


Sase luni mai tarziu, insa, prin rezolutia din 7 decembrie 2007, Procurorul General al PICCJ de la acea vreme, actuala sefa a DNA Laura Codruta Kovesi (foto 1), a infirmat solutia dispusa impotriva lui Ion Iliescu pe motiv ca Dan Voinea ar fi fost incompatibil sa mai efectueze acte de urmarire penala in dosarul Mineriadei „atat timp cat Inalta Curte de Casatie si Justitie restituise cauza Sectiei Parchetelor Militare”, iar procuror de caz era un alt procuror, Viorel Siserman, situatie de natura sa atraga incalcarea „art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata”.


O alta nelegalitate care s-ar fi strecurat in actul intocmit de Dan Voinea (foto 2) si pe care Laura Codruta Kovesi a invocat-o in solutia de infirmare a inceperii urmaririi penale impotriva lui Ion Iliescu vizeaza redactarea pretins defectuoasa a rezolutiei din 19.06.2007: „Rezolutia de incepere a urmaririi penale nu indeplineste conditiile de fond si de forma prevazute de art. 228 alin. (1/1) Cpp. Rezolutia emisa nu are mentionata ora cand a fost dispusa masura si nu a fost inregistrata in registrul special, asa cum prevede in mod expres art. 228 alin. (1/1) Cpp. Desi intregul continut este tehnoredactat computerizat, data este inscrisa de mana, iar rezolutia nu este inregistrata in registrul special prevazut de art. 228 alin. (1/1) Cpp”.

De asemenea, Procurorul General al PICCJ, Laura Codruta Kovesi, a constatat neconcordante intre continutul faptelor descrise in procesul-verbal din 27.06.2007 de aducere la cunostinta a invinuirii si infractiunile retinute de Dan Voinea in rezolutia din 19.06.2007 de incepere a urmaririi penale fata de Ion Iliescu.


Toate aceste „nelegalitati” nepermise presupus a fi fost comise de Voinea au determinat-o pe actuala sefa a DNA sa aprecieze ca „plangerea formulata de invinuitul Ion Iliescu impotriva rezolutiei din 19 iunie 2007, prin care s-a dispus inceperea urmaririi penale, este intemeiata, motiv pentru care urmeaza sa fie admisa”.


Precizam ca, in 2009, acelasi Procuror General al Romaniei Laura Codruta Kovesi avea sa infirme solutia de incepere a urmaririi penale dispusa de acelasi procuror militar Dan Voinea impotriva aceluiasi Ion Iliescu si in dosarul Revolutiei (nr. 97/P/1990), in care, de asemenea, de 25 de ani, Parchetul General ii ocoleste pe vinovatii responsabili de moartea a peste 900 de oameni.


Prezentam in continuare, integral, Rezolutia Procurorului General Laura Codruta Kovesi de infirmare a inceperii urmaririi penale fata de Ion Iliescu:


„Laura Codruta Kovesi, Procuror General al PICCJ, examinand plangerea formulata de invinuitul Ion Iliescu, cercetat pentru savarsirea participatiei improprii la omor calificat si omor deosebit de grav prevazuta de art. 31 alin. (2) rap. la art. 174, art. 175 lit. e), art. 176 din Codul penal cu aplicarea prevederilor art. 13 din Codul penal, constat:


Invinuitul Ion Iliescu, prin avocat ales, a formulat o plangere impotriva rezolutiei de incepere a urmaririi penale emisa in data de 19 iunie 2007 in dosarul nr. 74/P/1998 al Sectiei Parchetelor Militare.


In vederea solutionarii plangerii depuse de petent, s-a procedat la examinarea dosarului nr. 1122/P/2007 al PICCJ-SUPC, dosar format in urma disjungerii cauzei si a declinarii de competenta, dispuse in dosarul penal nr. 74/P/1998 al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, prin rezolutia din 19 iulie 2007.


In urma verificarii efectuate s-a constatat urmatoarea stare de fapt:


Prin rechizitoriul din 18 mai 2000, emis in dosarul nr. 74/P/1998 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a generalilor in rezerva Chitac Mihai si Andrita Gheorghe, precum si a ofiterilor cu grad de colonel in rezerva Calin Traian Stefan, Costea Dumitru si Constantin Vasile, pentru savarsirea infractiunilor de instigare la omor deosebit de grav, prevazuta si pedepsita de art. 25 rap. la art. 174-176 lit. b) din Codul penal.


In fapt, s-a retinut ca, in seara de 13 iunie 1990, la ordinul inculpatilor s-a deschis foc cu armamentul din dotare, in conditii nelegale, asupra unei multimi, imprejurare care a avut drept rezultat impuscarea mortala a doua persoane. Prin acelasi rechizitoriu, fata de inculpatul Constantin Vasile s-a retinut si infractiunea de instigare la tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav omor deosebit de grav prevazuta de art. 25 rap. la art. 20, cu referire la art. 174-176 lit. b) din Codul penal, constand in aceea ca, in dimineata zilei de 14 iunie 1990, a ordonat soldatilor din subordine sa traga cu armele din dotare asupra unei mase de persoane, din care doua au decedat si trei au fost ranite prin impuscare.


Totodata, s-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor intr-o cauza penala separata pentru cele o mie trei sute persoane retinute de fortele de ordine si de mineri, incepand cu dimineata zilei de 13 iunie 1990.


Prin sentinta nr. 69 din 30 iunie 2003 emisa in dosarul nr. 2171/2000, ICCJ-Sectia penala, considerand ca urmarirea penala nu este completa in cauza, in temeiul art. 333 Cpp, a restituit cauza Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ.


Ulterior, la data de 14 octombrie 2005, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a 'invinuitilor' general rezerva Chitac Mihai, Andrita Gheorghe, Calin Traian, Costea Dumitru si Constantin Vasile, iar la data de 10 septembrie 2006, a fost infirmata aceasta solutie, considerandu-se ca a fost nelegala si netemeinica.


Urmarirea penala in cauza a fost reluata, astfel ca, in dosarul nr. 74/P/1998 al Sectiei Parchetelor Militare, prin ordonanta din 20 iulie 2007, s-a dispus disjungerea si declinarea competentei de solutionare a cauzei cu privire la Ion Iliescu in favoarea Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul PICCJ. Cauza astfel declinata a fost inregistrata la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica cu nr. 1122/P/2007.

Vazand plangerea formulata de petent, am procedat la verificarea legalitatii rezolutiei prin care s-a inceput urmarirea penala fata de Ion Iliescu sub aspectul comiterii participatiei improprii la omor calificat si omor deosebit de grav prevazuta art. 31 alin. (2) rap. la art. 174, art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) din Codul penal cu aplicarea prevederilor art. 13 din Codul penal, act care a fost datat 19 iunie 2007.

Analizand dosarul de urmarire penala, precum si rezolutia de incepere a urmaririi penale, am constatat urmatoarele aspecte de nelegalitate:

La data de 10 septembrie 2006, in baza art. 220 Cpp, generalul maior magistrat Dan Voinea, procuror militar sef al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, a infirmat rezolutia din data de 14 octombrie 2005 a procurorului militar din subordinea sa, considerand-o nelegala si netemeinica. Prin ordonanta mai sus-aratata, nu a fost insa desemnat procurorul care sa continue urmarirea penala in aceasta cauza. La dosarul aflat in prezent pe rolul Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica nu exista un alt inscris din care sa rezulte care a fost procurorul desemnat sa efectueze urmarirea penala.

In fapt, in lipsa unei rezolutii scrise a generalului Dan Voinea, dupa infirmarea rezolutiei din data de 14 octombrie 2005 in dosarul nr. 74/P/1998, urmarirea penala a fost efectuata (continuata) de catre procuror militrar magistrat colonel dr. Siserman Viorel, acesta fiind cel care a intocmit rechizitoriul in cauza, dar si ordonanta din 20 iulie 2007 prin care s-a dispus disjungerea si declinarea competentei de solutionare a cauzei cu privire la Iliescu in favoarea Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul PICCJ.

Ca atare, masura inceperii urmaririi penale nu putea fi dispusa de catre general maior magistrat dr. Dan Voinea, procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, atat timp cat nu era investit cu efectuarea urmaririi penale in cauza si procuror de caz era alt procuror, fiind astfel incalcate prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata.

Mai mult, procurorul militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare era incompatibil sa mai efectueze vreun act de urmarire penala in dosarul nr. 74/P/1998 atat timp cat ICCJ-Sectia penala restituise cauza Sectiei Parchetelor Militare. Potrivit art. 49 alin. (4) Cpp, persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea acesteia, cand refacerea este dispusa de instanta. Asadar, intrucat primul rechizitoriu a fost intocmit de procurorul militar Dan Voinea, iar instanta a restituit cauza in vederea completarii urmaririi penale, completarea urmaririi penale in cauza nu mai putea fi efectuata de procurorul militar Dan Voinea si cu atat mai putin acesta nu mai putea emite vreun act de urmarire penala.


Rezolutia de incepere a urmaririi penale nu indeplineste conditiile de fond si de forma prevazute de art. 228 alin. (1/1) Cpp. Rezolutia emisa nu are mentionata ora cand a fost dispusa masura si nu a fost inregistrata in registrul special, asa cum prevede in mod expres art. 228 alin. (1/1) Cpp. Desi intregul continut este tehnoredactat computerizat, data este inscrisa de mana, iar rezolutia nu este inregistrata in registrul special prevazut de art. 228 alin. (1/1) Cpp.

Desi rezolutia de incepere a urmaririi penale nu a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale imperative si procurorul militar Dan Voinea era incompatibil si nu era investit cu solutionarea cauzei, la data de 27 iunie 2007, acesta, impreuna cu procurorul militar Viorel Siserman, a procedat la prezentarea invinuirii aduse lui Ion Iliescu.


Continutul infractiunii pentru care s-a inceput urmarirea penala prin rezolutie nu este acelasi cu continutul faptelor aduse la cunostinta prin procesul-verbal din data de 27 iunie 2007. Astfel, in rezolutie s-a retinut ca 'la data de 13 iunie 1990, a determinat cu intentie interventia in forta a militarilor impotriva manifestatiilor din Piata Universitatii din Bucuresti si din alte zone ale capitalei, fapt ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin impuscare a mai multor persoane, asa cum rezulta din declaratiile martorilor si jurnalelor actiunilor de lupta'. In procesul-verbal de aducere la cunostinta a invinuirii, contrar celor inscrise in rezolutia de incepere a urmaririi penale, s-a consemnat ca Ion Iliescu este invinuit pentru faptul ca 'in data de 13 iunie 1990, ar fi cerut comandantului armatei sa trimita militari, TAB-uri si alte forte pentru a interveni la Televiziune si la sediul Ministerului de Interne, precum si faptul ca la acea data, la orele 17:35, a cerut sa se foloseasca gaze lacrimogene impotriva manifestantilor din zona sediului Ministerului de Interne, fapt ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin impuscare a mai multor persoane'.


Avand in vedere cele aratate mai sus, apreciem ca plangerea formulata de invinuitul Ion Iliescu impotriva rezolutiei din 19 iunie 2007, prin care s-a dispus inceperea urmaririi penale, este intemeiata, motiv pentru care urmeaza sa fie admisa.


In temeiul art. 275 Cpp rap. la art. 278 alin. (2) Cpp, avand in vedere considerentele expuse mai sus, dispun:


1. Infirmarea rezolutiei din data de 19 iunie 2007 dispuse de dl. general maior magistrat dr. Dan Voinea, procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, in dosarul nr. 74/P/1998, prin care a fost inceputa urmarirea penala fata de invinuitul Iliescu Ion, in prezent senator, fost presedinte al Romaniei.


2. Cercetarile penale vor fi continuate de catre procurorii desemnati din cadrul Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica.


3. Un exemplar al prezentei rezolutii se trimite Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica, iar un exemplar al rezolutiei se comunica petentului.


Procuror General, Laura Codruta Kovesi”.

deci : dosarul Revolutiei a fost inchis , dar intrebarile au ramas !
" cine a tras in noi 21-22 " si balmajeala lui Iliescu cum ca ba a fost revolutie si el si FSN sunt emanatia ei, ba ca el si grupul lui de comunisti luminati erau impotriva lui Ceausescu si-i boicotau actiunile inca din ' 81, vor ramine VII in memoria acestui popor si, chiar daca i se va-nchide si dosarul Mineriadei, el este si va fi perceput ca VINOVATUL Principal ptr. acele orori si deturnarea drumului Romaniei catre o reala Democratie !

aha!
dosarul mineriadei 1990 nu este inchis insa a reusit Guvernul ponta-PSD sa claseze dosarul revolutiei din "89.

bravo ba' "heroes" ai Revolutiei din Romania, v-ati impuscat ca prostii unii pe altii.
Prin urmare, daca dosarul Revolutiei din 1989 a fost clasat , rezulta ca nu a fost nicio revolutie, iar voi , ba', "heroes", la ce draku mai pretindeti diplome/certificate de revolutionari si rente viagere ca recompensa pentru merite deosebite, retinuti, raniti sau decedati , intr-o asa zis revolutie care nu a existat sau a fost furata, esuata sau invinsa?

Voi, restul nanacilor, ati ajuns sa va rada in nas securisto-activistii PCR-ului, ati luat teapa ba', PROSTILOR, au impuscat gangavul si analfabeta, iar ei si-au vazut mai departe de treaba sub pulpana KGB-isto-ILIESCIANA, ba' nulitatilor !!!! !

Inapt sa intelegi ce citesti
si
Inept prin ceea ce sustii !
de unde si pina unde, in care logica, faptul ca nu se mai ancheteaza " cine a tras in noi ", Anuleaza Revolutia ? pffff !

Partoneto lumpestalinista, la cat jeg ideologic comunistoid ti-a fost turnat in acea tigva de oligfrena congenital, nici dupa 25 de ani nu poti percepe si intelege ca: a fost un fleac, v-au ciuruit din toate "partidele" postdecembriste, dar tot pe ei (sau marionetele lor) i-ati votat, prostanco !

Siktir, lichea nesimtita ingalata!

de fapt, expresia corecta este " Tace ca mortu'n papusoi " !
imi pare rau ca dl. pres. K. Iohannis scade atit de rapid in sondaje si nu , neaparat ptr. ce face ci, ptr. ceea ce nu face si Nu stie Ce sa faca !
Ce Planuri avea UE cu el de ni l-au Impus si de ce nu functioneaza ele ? a aparut criza refugiatilor si li s-a rupt si lor filmul si nu mai stiu ce sa faca ?
ce o fi apucat-o pe Anjelika ?
Cum sa mai ai incredere in judecata astora care vor sa te Oblige sa traiesti cum cred ei ca trebuie cind iata, englezul isi cere scuze Irakului ptr. ca NU S-AU GINDIT LA URMARILE interventiei americane la care si Anglia a participat ?
da' madam Merkel s-a gindit la Urmarile pe care le va suporta Europa dupa invadarea ei , cu acordul Frantei , Italiei, Spaniei , Suediei ?
Nu, Nu s-au gindit , dar pretind sa fie ascultati cu smerenie !

S-a trezit proasta ca trebuie sa bata tasta !

Din nefericire, este intr-atat de proasta incat nu poate face distingere intre cativa termeni deoarece nu detine cunostintele minime elementare.

Babaciune, stai linistita, te aflii in acea majoritate de imbecili care nu disting intre: refugiat si imigrant, dar vorbesti numai tampenii.
De asemenea, nu poti distinge intre statutul unui azilant politic si un refugiat de razboi sau al unui imigrant cu cetatenie europeana care "migreaza" in statele din cadrul Uniunii Europene.
Concluzia: Mananci KKT cu excavatorul si tare mult iti place sortimentul de rahati pe care il servesc sclavii de la Haznaua 3.

In alta ordine de idei, nici interviul acordat de catre Tony Blair jurnalistului de la CNN nu l-ai vazut si nici nu i-ai citit transcriptul, dar, prostia din tigva ta ti-a stimulat tasta si trebuia sa se produca efectul, adica, ai debitat cele mai mari tambolisme pe care le putea debita o babaciune mahalagioaica proasta si nesimtita de teapa ta.
edition.cnn.com/2015/10/25/europe/tony-blair-iraq-war/
Tony Blair says he's sorry for Iraq War 'mistakes,' but not for ousting Saddam

Babaciune, numai chinezii mananca tot ceea ce zboara, evident, cu exceptia avioanelor deoarece nu ajung pana la ele, altfel...


Herr W e r n e r tace si bine face !
"Orice pasare politica damboviteana piere pe limba ei" si nu merita efortul de-a te apleca pentru a le culege de prin colbul ulitei.

26 octombrie 2015
Nr. 1658/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecatã, a inculpaților:

BÃSESCU DRAGOȘ, aflat sub control judiciar pe cauțiune, cu privire la sãvârșirea infracțiunii de trafic de influențã,

NISTOR CIPRIAN, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în altã cauzã, cu privire la sãvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influențã.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut urmãtoarea stare de fapt:
La data de 13 martie 2014, inculpatul Bãsescu Dragoș, beneficiind de ajutorul inculpatului Nistor Ciprian, i-a pretins unui om de afaceri (denunțãtor în cauzã) suma de 500.000 euro pentru o soluție de respingere a arestãrii într-o contestație formulatã de cãtre D.I.I.C.O.T., în dosarul ce îl privea pe acesta din urmã și încã 500.000 euro, atât pentru obținerea unei soluții favorabile în cauza respectivã, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunțãtorului.

În sprijinul acestor pretenții, inculpatul Bãsescu Dragoș a lãsat sã se creadã cã are influențã pe lângã organele judiciare respective și chiar a promis cã va interveni în sensul celor arãtate mai sus.
Deoarece denunțãtorul le-a spus celor doi cã nu are posibilitatea sã achite o sumã atât de mare și cã nici nu dorește sã se facã vreo intervenție de acest gen, inculpatul Dragoș Bãsescu i-a propus acestuia ca soluție încheierea unui contract fictiv de consultanțã prin care urma sã achite suma pretinsã de 1.000.000 euro, eșalonat, pe o perioadã de pânã la 2 ani, în funcție de evoluția dosarului.

Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma sã fie încheiat cu o societate de consultanțã internaționalã.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține mãsura preventivã dispusã în cauzã.

În cauzã procurorii beneficiazã de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

www.pna.ro/index.xhtml

Felicitar,D.N.A. !
Bravo,Dna.Kovesi !

26 octombrie 2015
Nr. 1660/VIII/3

COMUNICAT

În completarea comunicatului nr. 1438/VIII/3 din 06 septembrie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat sã transmitã urmãtoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus, fațã de OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului București, în prezent suspendat din funcție, aflat în stare arest preventiv în prezenta cauzã, extinderea urmãririi penale cu privire la sãvârșirea, în concurs real cu infracțiunea de luare de mitã, și a infracțiunilor de
- spãlare de bani,
- abuz în serviciu, dacã funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
- constituire a unui grup infracțional organizat.

În aceeași cauzã s-a dispus indisponibilizarea prin sechestru a cotei indivize de 5/6 dintr-un imobil situat în București, sectorul 1, cu o suprafațã utilã totalã de 244,19 mp (inclusiv, logie, terasã, loc de parcare la demisol și boxa) și cota parte indivizã ce reprezintã 101,64 mp teren, ambele bunuri aflate în proprietatea lui OPRESCU SORIN MIRCEA, pânã la concurența valorii de 1.264.531,8 lei.
De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea prin sechestru a unui imobil aparținând partenerei de viațã a lui OPRESCU SORIN MIRCEA, situat în București, sectorul 1, pânã la concurența valorii de 2.411.019,01 lei.
La dispunerea acestei mãsuri s-au avut în vedere prevederile referitoare la confiscarea extinsã.

Inculpatului i s-au adus la cunoștințã calitatea procesualã și noile acuzații, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedurã penalã.

www.pna.ro/index.xhtml

Felicitar,D.N.A. !
Bravo,Dna.Kovesi !

mai mare grup infractional precum clanul Basescu, nici c-am vazut !
bravo madam Kovesi
felictari DNA
si mentiune speciala ptr. SRI ca NU au vazut pina acum aceasta grupare si nu se ocupa inca de Capul acestui clan de mafioti ! bravo

tie-ti vine a ride, dar mie-mi vine sa fac asa :

Statul de Drept a fost si este compromis tocmai prin " integritatea " si " "profesionalismul " persoanelor ce slujesc sistemului construit de Base prin mina Macoveicei si " justitia independenta " , dar foarte ascultatoare la ordinile politice , in colaborare cu serviciile cu urechi lungi si ochi pretutindeni !

pina una - alta, acesti oameni NU Dovedesc impartialitatea obligatorie serviciului lor , ci doar obedienta !

asupra cui se VEDE, postacule deontolog ?
asupra fam. Basescu, unul mai hot decit altul , fiice , gineri, frate, nepot , cu Jupinu' n frunte ?
e CINEVA - inafara sotiei lui, care sa NU fie Implicat in tot felul de lucruri urit mirositoare ?
daaaa, s-a iscat un pic, doar un pic de zarva in jurul lor, dar don Base e TABU , ca doar ti-a spus-o cu gura lui la B1 , nu la A3 !

P.S
si, dupa cum am promis ca nu te mai iert atunci cind faci Abuz de limbaj si Insulti, te- am raportat !

"Sorin Oprescu ELIBERAT din Arestul Politiei Capitalei printr-o decizie definitiva a Curtii de Apel Bucuresti luata de judecatoarea Viorica Costiniu, sotia magistratului Florin Costiniu, condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendare in dosarul fostului senator PSD, Catalin Voicu."

Ramasitele justitiei iliesciane ("profesionista", "integra" si "independenta" )mai este populanta pe ici sau colo si cu o relicve staliniste aservite politrucilor comunistoizi vopsiti in socialisti democrati, acestia sunt magistratii (inamovibilii iliescieni) care continua sa compromita principiile STATULUI de DREPT si JUSTITIA din Romania.


Procurorii DNA-ului aresteaza infractorii de drept comun, iar inamovibilii iliescieni ii elibereaza si nici nu le confisca sumele pe care politrucii le-au ciordit.

Sa fiti mandri ca sunteti romani dotati cu asemenea relicve de magistrati iliescieni inamovibili.

ce vorbesti, draga ?
eu sunt mindra de Justitia Independenta a lu' Base ' croita de fosta procuroare - tot Ceausista si ea - madam Macovei... .buna fata....buna justitie si pusa-n practica de fostul nomenclaturist ceausist si securist T. Basescu, relansat la apa dupa Revolutia din ' 89 , de cine crezi ? iezact : de tov. Iliescu, caci l-a considerat a fi baiat bun, verificat si omologat de Sec. , deci la vremurile ce urmau sa vina era taman ce trebuia !

si apropo de madam Macovei, fosta prezidentiabila din 2014 , daca tot s-a redeschis Dosarul Mineriadei, poate o intreaba si pe ea cineva de sanatate !
daca are Curaj careva, bineinteles !

ce ma distreaza pe mine la postacul asta suuuuuper - cognitiv, Blackulet draga , este ca nu-si da seama cum se calca singur pe bombeu !
caci nu poti fi in acelasi timp si foarte critic cu poporul asta " de idioti " care i-a votat pe cripto- comunisti si, in acelasi timp , sa le iei apararea , cu disperare chiar, exact acelorasi comunisti Revopsiti de dupa dec. 89 !

da, da si tu le iei apararea acestor celebre personaje ce-au devenit peste noapte din procurori ceausisti si un pic ...doar un pic securisti sau secretari de Stat prin guv. lui Dascalescu , foarte bine infipti in sistem , ca si Base de altfel , oameni ce-au schimbat imediat macazul dupa dec. 89 , dorind sa beneficieze si dupa urma vremurilor noi ! si da, au reusit din plin , iar tu pe Astia ii aperi si Slujesti !
P.S
ti-am indeplinit dorinta si te-am raportat !

www.decatorevista.ro/singuratatea-m-macovei/


Alt zgomot, în afara ciocnirii farfuriilor spalate, nu se mai auzea în casa de la Breaza a familiei Gherghescu. Fiica le spala si mama le stergea. La sfârsitul prânzului din ziua de Craciun a anului 2004, Vasile Gherghescu îsi înghitise medicamentele si apoi, însotit de Radu, nepotul de 14 ani, urcase la etaj.

Singura lui fiica, Monica Macovei, si sotia, Silvia Gherghescu, ramasesera în bucataria micuta de la parter. Erau împreuna, ca în fiecare an de Craciun, si erau triste din cauza diagnosticului de Alzheimer al tatalui.

Telefonul Monicai a început sa sune, dar a ramas neatins. Se întreba daca sa nu-l ia pe Radu si sa conduca 25 de kilometri spre Sinaia, sa schieze putin. Silvia Gherghescu se gândea la examenul de capacitate din anul urmator pentru care Radu începuse sa se pregateasca.

Pe masa de lemn, dintre paharelele cu tuica fiarta înca negolite, telefonul zbârnâi iar. O mai facuse de doua ori de dimineata, atunci când împreuna cu Radu si Silvia au mers cu o lumânare în mâna la cimitirul din Breaza, unde sunt îngropati batrânii familiei.

„Cine-o fi? Dar raspunde-i, domnule, ca o fi aceeasi persoana”, s-a enervat Silvia.

Macovei a luat o cârpa, s-a sters si a privit ecranul telefonului cautând sa vada daca e acelasi numar necunoscut. „Nu e. E Boc”. „Pai lasa vasele si vorbeste!”, îsi zori Silvia Gherghescu fiica.

Cu telefonul la ureche, Macovei a trecut în camera alaturata. S-a întors dupa un minut. Avea obrajii aprinsi. „Stii cum a început asta discutia? «Ce? Te suna presedintele tarii si tu nu raspunzi?»” Prin mintea Silviei a trecut un gând: persoana de azi-dimineata era Basescu. Traian Basescu fusese ales cu doua saptamâni în urma, pe 12 decembrie 2004, presedinte al României. „Si mi-a zis ca o sa ma sune din nou si ca sa-i raspund ca vrea sa vorbim”, a continuat Macovei.


În casa nu se mai auzea nici macar zgomotul farfuriilor. Cele doua femei s-au asezat pe lavita acoperita cu o scoarta în culori calde. În stânga o soba de teracota, deasupra, fixate pe perete, niste farfurii de ceramica, în fata, pe masa de lemn, telefonul.

Când a sunat, Craciunul se terminase în casa Gherghescu.
„Buna ziua. Sunt Traian Basescu. Monica Macovei?”
„Da.”
„Vreau sa discutam. Sunteti propusa sa fiti ministrul Justitiei.”


Femeia a ramas fara replica. „Îmi dau seama ca e o surpriza”, îsi aminteste Macovei cuvintele lui Basescu, care i-a oferit timp de gândire, dar nu mult. Au stabilit sa vorbeasca din nou si Macovei a întrebat daca poate suna la orice ora. „Ministrul Justitiei îl suna pe Presedinte la orice ora”, a venit raspunsul.


A închis. Silvia, care era alaturi, auzise conversatia. Cele doua femei s-au privit. Silvia a avut o tresarire: Radu – capacitatea si Vasile care e bolnav. „Iar îmi lasi copilul pe cap?”, a întrebat-o pe sleau. Tatal lui Radu divortase de Monica cu câtiva ani în urma si era procuror la Bucuresti. Radu fusese oricum crescut de bunici. „Dar cum de a sunat la tine? Cine te cunoaste? Cine stie ce conjunctura o fi…”, a continuat Silvia, întrebându-se de ce fiicei sale – directorul organizatiei de aparare a drepturilor omului, APADOR-CH si expert în Bosnia al Consiliului Europei în reforma Justitiei –, care nu era membra în vreun partid, tocmai i se oferise portofoliul de ministru al Justitiei. ?i Macovei era surprinsa. Cauta explicatii. Cu Basescu nu vorbise niciodata. Pe Boc îl stia din discutiile din Parlament pe diverse proiecte de legi. Probabil de la el avea presedintele numarul ei.


Brusc, Silvia a simtit ca viata fiicei sale este pe punctul de a se complica enorm. Profesoara de biologie la liceul Caragiale din Bucuresti, Silvia Gherghescu a meditat zeci de generatii pentru intrarea la Medicina (se numara printre autorii manualului de anatomie din programa de admitere). Ar fi putut sa aiba multe functii, dar nu le-a cautat. Cei care se bagau în fata faceau parte dintr-o categorie la care ea n-a aspirat niciodata. „Parerea mea, sfatul meu, si daca nu mi-l ceri, eu tot ti-l dau”, i-a spus fiicei sale, „Te duci, multumesti pentru onoare si spui ca nu e de tine asta.”

Macovei a privit-o si i-a raspuns sovaitor: „Da… Cred ca nu.
E prea mult. Dar stai sa mai vorbesc si cu altcineva.”
***
Monica Macovei a crescut într-o casa din Bucurestiul vechi, fiica unui jurist si a unei profesoare. Era o fetita sensibila care scria poezii, mergea duminica la expozitii de arta împreuna cu mama si plângea atunci când, la scoala, se ajungea la lectia cu disectia unei broaste. Voia sa dea la istoria artei, dar mama, care o vedea la medicina, a spus nu.

S-a sfatuit cu tatal, care era jurist, si a zis drept.
„Când era copila, avea o sensibilitate poate exagerata”, îsi aminteste mama. „Dar meseriile si anturajul te schimba. Duritatea e de la mine si de la meserie. Ca n-a iesit în evidenta pâna ce nu a intrat în procuratura.”


Dupa ce a terminat Facultatea de Drept la Bucuresti, desi era a patra pe tara din promotia ei, singura optiune a Monicai a fost un post de procuror la Giurgiu. În câteva luni a reusit sa se transfere înapoi la Bucuresti unde, din 1983, a lucrat la politia de transporturi. Se ocupa de furturi de bagaje si alte infractiuni comise în gari.

Era o meserie simpla si Macovei nu avea înca dilemele etice de mai târziu: de ce aresteaza procurorul si nu judecatorul sau cum de poate functiona corect un sistem juridic într-un stat profund nedrept? Daca erau probe la dosar ca un individ a furat, Macovei îl ancheta si îl aresta.

Nu era ceva nedrept în asta. Traia în cutiuta ei, în care aplica corect legea, iar restul nu o interesa.


Procesul prin care, dupa 1989, Macovei a devenit rebela procuraturii din Bucuresti nu-i este nici ei foarte limpede. Imediat dupa Revolutie, în elanul schimbarilor, a fost numita seful biroului de supraveghere cercetari penale din Bucuresti. Avea 31 de ani si dimineata reprezenta statul condus de comunistul Ion Iliescu, iar seara se transforma într-unul dintre golanii protestatari care ocupasera Piata Universitatii.

Abia când minerii chemati de Iliescu au început împreuna cu Politia sa-i aresteze pe protestatari, Macovei a vazut clar prapastia care-i despartea pe oameni de dreptatea ce li se cuvenea. La unitatea militara de la Magurele, unde fusese adus un grup din Piata Universitatii, procurorul sef al Bucurestiului trimisese mai multi procurori pentru a elibera mandate de arestare. Doar doi au refuzat sa se supuna ordinului de sus. Macovei era unul dintre ei. Dupa acel incident, a facut rapoarte despre arestarile din iunie 1990.
Dar pentru ca sefii îi interzisesera asta, le-a dat presei.


În 1992, Macovei a plecat la un masterat în drept constitutional comparat la Budapesta. Silvia îsi aminteste ca nu au fost multe discutii atunci, desi fiica ei era mama de doar câteva luni: „Eu l-am crescut pe Radu pentru ca exact atunci au aparut niste oportunitati pe care, recunosc, mi-ar fi placut sa le aiba înainte. Dar nu le-a avut. Si atunci poti sa zici nu?” Când a revenit în tara, tocmai se deschisese, în cadrul Parchetului General, un serviciu pentru drepturile omului. Macovei a intrat acolo.


În 1993, Manuela Stefanescu, unul dintre activistii care „facusera” Piata Universitatii, lucra ca expert al Asociatiei pentru Protectia si Apararea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), care se ocupa de abuzurile Politiei, ale procurorilor si de neregulile din penitenciare. Într-o zi au primit un telefon ciudat de la Parchet: unul dintre procurorii de acolo cerea o întâlnire cu expertii APADOR. Era Macovei. „Dupa ce a vazut ce faceam, a revenit si a revenit din ce în ce mai des”, spune Stefanescu. „Chiar o prinsese ce faceam noi si a luat foarte în serios munca asta. Este unul dintre cazurile rare în care ai un procuror ca formatie, dar în el exista deja o disponibilitate teribila pentru astfel de lucruri care sunt fix opusul breslei. Si a reusit sa scape aproape total de sentimentul de solidaritate cu propria breasla.”


În octombrie 1996, când Ion Iliescu era înca la putere, procurorul Macovei preciza, în timpul unei audieri publice la Subcomitetul de Drepturile Omului de la Bruxelles, ca legile românesti nu permit anchetarea înaltilor demnitari, acestia beneficiind de imunitate totala: „lipsa investigarii penale a membrilor Guvernului si Parlamentului duc la neîncrederea populatiei în sistemul politic si judiciar.” Era genul de fermitate pe care societatea civila visa sa o vada în rândul procurorilor.

„Pe mine m-a impresionat prin onestitatea ei, lucru rarisim la români”, spune Stefanescu. „Dintre oamenii pe care-i cunosc, ea este una dintre persoanele care minte cel mai putin, doar pentru ca asa este ea fundamental. Fusesem Eisenhower Fellow si am nominalizat-o pe ea si m-am bucurat foarte mult când a câstigat bursa si a plecat în State. De altfel, asta a si fost unul dintre motivele care au declansat demisia ei de la Parchet.”


În 1997, Macovei a început sa-l critice public pe Nicolae Cochinescu, Procurorul General al României. Când reusea sa treaca de cerberul de la intrarea cabinetului, Macovei se înfigea în fata lui Cochinescu si-i spunea: „Azi e ziua în care trebuie sa va dati demisia.” Cu o voce clar satisfacuta, Macovei povesteste ca „prima oara când i-am spus asta, am vazut pe fata lui un soc. Cum adica vine la el un procuror sa-i spuna sa-si dea demisia? A ramas fara replica.”

E una dintre întâmplarile preferate povestite de Macovei tinerilor cu care lucreaza; vrea ca ei sa spuna adevarul verde-n fata oamenilor cu functii.

La întoarcerea din Statele Unite, a început sa fie anchetata disciplinar la ordinul lui Cochinescu. Principalele acuze erau cele 198 de dosare nelucrate în ultimii patru ani si absentele nemotivate. „E adevarat ca lipsea foarte mult de la birou, dar nu pentru ca se ducea la cafele”, îsi aminteste Stefanescu. Macovei începuse sa calatoreasca în calitate de expert al Consiliului Europei în Rusia, Ucraina sau în fosta Iugoslavie. „Plecam aproape în fiecare luna. Uneori nici nu mai ceream voie: lasam în scris, îmi luam câteva zile concediu fara plata si plecam.”

La Sankt Petersburg i-a înfuriat pe procurorii rusi, criticându-le sistemul juridic. La Simferopol, în Crimeea, a ajuns noaptea, dupa ce calatorise ore multe într-un tren sinistru. Nu o astepta nimeni în gara, nu erau taxiuri, asa ca s-a înteles prin semne cu un barbat, care a luat-o în masina. Dupa ceva vreme, au ajuns în mijlocul unui câmp pustiu si s-a speriat. A deschis portiera si s-a aruncat din mers. S-a rostogolit de câteva ori pe pamânt, apoi s-a ridicat si a început sa alerge în directia opusa. Barbatul a ajuns-o din urma, a linistit-o si a dus-o la singurul hotel din oras.


Pe 26 mai 1997 si-a dat demisia din functia de procuror. „Demisionez datorita incompatibilitatii dintre modul în care eu si dumneavoastra percepem justitia si rolul parchetului într-o societate democratica”, a scris în cererea de demisie adresata procurorului general. (Trei luni mai târziu, Cochinescu era demis pentru nerezolvarea dosarului mineriadelor.)
„Când si-a dat demisia din procuratura, eu am citit în ziar”, spune mama ei. „A venit acasa si a zis: «Ai citit? Am citit. Si ma tii? Bineînteles ca te tin. Ce pot sa fac?» Mi s-a parut firesc gestul ei. I-am spus doar atât: nu cred ca o sa te aprecieze si ca o sa câstigi. Dar pentru sufletul tau e bine. O sa gasesti ceva sa lucrezi.

N-o sa fie usor, dar o sa gasesti.”
Dupa ruptura cu Parchetul, Stefanescu spune ca i-a fost usor s-o convinga sa vina la APADOR, pe partea de drepturile omului. Macovei a început sa preia cazurile celor care reclamau statul român la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), unde a câstigat primul proces intentat statului de catre doi jurnalisti din Baia-Mare, condamnati pentru calomnierea unei judecatoare. „Eu cred ca ea nu e procuror în suflet”, spune Stefanescu. „Avusese întotdeauna o retinere fata de meseria pe care o facea. Desi era procuror, ea a fost în Piata Universitatii.”


***
În bucataria familiei Gherghescu de la Breaza, la putin timp dupa ce a primit telefonul de la Basescu, Macovei a sunat-o pe Stefanescu. În timp ce Macovei o întreba ce crede, aceasta întelesese deja ca un eventual accept ar fi pus APADOR-ul în incompatibilitate. Era ca si cum capitanul îsi parasea ostirea pentru a trece la dusmani. O eventuala intrare a sa în Guvern ar fi fost o tradare. „Nu te du”, a fost sfatul scurt al Manuelei ?tefanescu.

Macovei a închis telefonul si a privit pe fereastra spre masina cumparata cu doi ani în urma, un Suzuki Wagon R vernil, pe acoperi?ul caruia asteptau îmbietoare schiurile. A format numarul Alinei Mungiu-Pippidi, prietena apropiata si director al Societatii Academice Române.

Fara sa mai astepte ca Macovei sa termine, aceasta si-a dat verdictul. Era în primul rând o chestiune de onoare: un refuz ar fi echivalat cu un act de lasitate al societatii civile, care tot critica si latra pe ecranele televizoarelor, dar atunci când era timpul sa-si suflece mânecile si sa treaca la treaba, fugea. „Te duci”, a încheiat categoric Mungiu-Pippidi.
Macovei a cautat în geanta de calatorie daca ar avea cu ce sa se îmbrace. Doar haine sport, caci majoritatea lucrurilor erau la Sarajevo. S-a asezat la masa din coltul camerei. Afara nu înghetase. Ar ajunge la Bucuresti în doua-trei ore, dar ar prinde-o noaptea pe drum.


A pus din nou mâna pe telefon si a sunat.
„Ma onoreaza propunerea, dar stiti, nu cred ca vin. De fapt, înca nu m-am decis. Trebuie sa discutam, am multe sa va întreb.”
„Va astept la orice ora. Puteti veni acum?”, îsi aminteste Macovei raspunsul lui Basescu
„Sunt la Breaza… la schi”.
„Bine. Eu sunt la birou. Va astept.”
S-a încaltat, i-a spus mamei ca se va întoarce probabil în aceeasi seara si s-a urcat în Suzuki. Si-a pus centura de siguranta, a aprins farurile si a lasat în urma casa alba cu etaj din lemn. Dincolo de Ploiesti, soseaua era uscata. Conducând, se întreba cine si de ce a recomandat-o. Era ireal ce i se întâmpla.
***

E 22 august 2011 ?i Macovei conduce spre casa ei din 2 Mai. A doua zi trebuie sa le vorbeasca unor studenti, la o scoala de vara, în Vama Veche. Are parul strâns într-o coada si poarta o bluza alba si usoara de in. E linistita chiar daca, cu câteva secunde mai devreme a tras speriata de volan pentru a se feri de usa unei masini oprite pe marginea autostrazii.


„Tot cu Suzuki-ul asta am plecat la Minister într-o seara, dupa ce am depus juramântul”, continua ea povestea. „Era 29 decembrie si apoi ni s-a spus plecati fiecare la minister si preluati ministerul. Nu-i cunosteam pe colegii de cabinet. Concret cum faci sa preiei un minister, am întrebat eu. Si mi s-a spus: «Du-te si preia». Aveam si serviciul secret SIPA. Si întreb: pai si un serviciu secret cum se preia? Concret. Asa ca m-am suit tot în masina asta, împreuna cu Renate Weber care fusese numita consiliera la Cotroceni, si l-am sunat pe Cristian Diaconescu, care era ministrul Justitiei. Mai vorbisem cu el înainte si i-am zis: Vin.

Sunt pe drum. Sunt cu masina mea. Pot sa intru? Zice: «Da, te asteptam, e jos seful protocolului cu un buchet de flori si te conduce el pâna la birou.» Am parcat masina în fata, pe strada. Se uita unul destul de speriat, cu un buchet de flori. Si am urcat scarile cu el si am intrat în birou, unde ma astepta Diaconescu, cu care am stat de vorba jumatate de ora. Mi-a dat un sfat: «sa nu semnezi fara sa te uiti înainte». Si a zis ca abia asteapta sa plece la o bere.”Din când în când, în timp ce povesteste, îsi muta ochii dinspre sosea înspre mine.
Are o fata cu trasaturi asiatice, pielea înca neteda si o privire remarcabila, în care culoarea caprui-închisa a irisului se pierde în albul ochilor migdala?i.


În decembrie 2004, România înca nu intrase în Uniunea Europeana. Din contra, parea a se îndeparta de entitatea care putea sa o scoata definitiv de sub blestemul fostului spatiu sovietic. Cu doar doua luni înainte, raportul Comisiei Europene referitor la România stabilea ca „ineficienta luptei împotriva coruptiei si calitatea scazuta a justitiei sunt principalele obstacole care stau în calea aderarii României la UE.” Desi aderarea în 2007 fusese oficial stabilita ca tinta, în realitate România statea foarte prost. Finlanda si Olanda pareau decise sa nu ratifice aderarea. Pentru a evita un astfel de incident, stânjenitor pentru întreaga Uniune, Comisia Europeana a impus noului guvern, condus de Calin Popescu Tariceanu, câteva conditii dure.

Pâna în primavara lui 2005 trebuiau prezentate patru documente importante: strategia anticoruptie si planul ei de actiune si strategia de reforma în justitie si planul ei de actiune. Iar daca, pâna în primavara anului urmator, nu se înregistrau progrese semnificative în justitie, atunci urma sa fie activata o clauza de amânare, care ar fi blocat aderarea cel putin pâna în 2008.

Pe lânga prelungirea periculoasa a unei incertitudini istorice, asta ar fi exclus România din bugetul UE pe urmatorii cinci ani.
Din întreg guvernul Tariceanu, Macovei urma sa joace rolul cel mai important.


În prima seara la Minister, a cerut organigrama. A descoperit repede ca avea date fictive: oameni care nu mai lucrau acolo sau plecasera în alta parte. În plus, cu exceptia celor de la departamentul de integrare europeana, multi se ascundeau ca nu cumva noul ministru sa le ceara documente sau sa-i întrebe ceva. Dar Macovei insista: daca erau plecati, dadea ordin sa vina. Daca erau bolnavi, trimitea masina dupa ei sa-i aduca de acasa. Daca nu gaseau documentul dupa zece ore de cautari, sa-l mai caute înca zece. Iar atunci când nu mai functiona nimic, încerca si urletele.
„Pe mine perioada asta m-a învatat sa ma lupt cu mult mai mult decât am facut-o vreodata si mi-a dat mult mai multa încapatânare. M-a învatat sa ma zbat pentru ceea ce cred ca e bine.

În astfel de situatii nu cred ca exista o altfel de solutie decât sa întrebi pâna primesti raspunsul. Si sa îti urmaresti obiectivul si sa nu te lasi pacalit. Atât cât se poate.”
Dar Macovei a început sa primeasca si propuneri. „La început, la usa se face un fel de coada. Vin oameni care spun: uite eu lucrez asta si sunt foarte bun.” La o astfel de coada a stat Laura Stefan, o tânara care tocmai absolvise un masterat în drept la Cambridge si îi fusese recomandata Monicai de Mungiu-Pippidi. „Am avut o discutie cu secretara de stat si pe urma am vorbit cu ea”, povesteste Laura ?tefan. „Vroiam sa merg sa lucrez în privat, dar m-a chemat la un interviu.” În timp ce astepta pe culoarul întunecat si kafkian al Ministerului, ?tefan s-a gândit de o suta de ori sa plece. Un post la stat avea o faima proasta si nu prea ar fi vrut sa-si pateze CV-ul.

Dupa ore bune de asteptare, a intrat în biroul ministrului, unde a fost întrebata în ce domenii mai lucrase înainte: transparenta administratiei si reducerea conflictului de interese. Exact de ce avea nevoie ministrul: „Nu veniti sa lucrati pe anticoruptie? Haideti ca nu e nimeni aici si numai dumneavoastra puteti face asta.” Crezând ca este doar politicos flatata, ?tefan a spus ca se mai gândeste. Dupa câtva timp, Macovei a sunat-o: „Ce faceti? Când veniti?” Si, fara sa cântareasca prea mult avantajele si dezavantajele, ?tefan a acceptat. „I-am raspuns «când ziceti», desi eram hotarâta sa ma duc în alta parte. Nu stiu ce m-a facut sa schimb macazul. Asa e Monica. N-a fost nevoie sa ma convinga. Are ceva femeia asta. Ori o iubesti, ori o urasti. Nu se poate altfel.”

Macovei si-a început prima conferinta de presa în calitate de ministru cu cuvintele: „Situatia arde.” Prioritatile ei: eliminarea imunitatii fostilor demnitari, înasprirea legii conflictului de interese si a publicarii declaratiilor de avere ale demnitarilor si îndeplinirea conditiilor impuse României pentru aderarea la Uniunea Europeana. A solicitat Parchetului National Anticoruptie sa se concentreze asupra marilor cazuri de coruptie. Pâna atunci, niciunui înalt demnitar român nu i se deschisese o ancheta penala. Si a anuntat ca serviciul secret al Ministerului de Justitie ar putea fi desfiintat. Pâna atunci, niciun serviciu secret nu mai fusese desfiintat în România.


Pe 4 februarie 2005 a împlinit 46 de ani. A dat o circulara pentru a-i invita pe functionarii din Minister la ea în birou, pentru un piscot si o prajitura. Au venit foarte putini. Unii dintre directori, desi lucrau de cinci ani acolo, nu intrasera niciodata în cabinetul ministrului.


În minister, Macovei statea uneori la munca si pâna la 4 dimineata. „Cam o luna am dormit 16 ore pe saptamâna”, îsi aminte?te Laura Stefan. Într-o sâmbata, când odata cu luna martie se apropia si primul termen al Comisiei Europene, în cabinetul ministrului echipa lucra de peste 20 de ore. Unul dintre cei aflati la masa avea bilete cumparate de multa vreme la o piesa de teatru si se foia pe scaun. Dintr-un colt al mesei lungi, niste ochi mari s-au ridicat si sageata a fost trasa: „Noi lucram aici si tie îti sta gândul la un bilet de teatru?” Macovei era un sef dificil. Obisnuia sa spuna ca „aici nu e loc de plâns. Daca ai ceva de spus, spui. Nu tii în tine. Argumentezi, dar fara smiorcaieli.”


Si, cu toate astea, nimeni nu regreta. „Peste ani poti sa-ti dai niste explicatii: de ce nu dormeam, de ce nu ne duceam în treaba noastra, de ce nu ne purtam ca niste oameni obisnuiti?”, spune Laura Stefan. „Simteam ca aia e sansa, ala e momentul si daca îl pierzi pe ala, altul nu mai vine. Nu era o optiune. Cum sa nu intre România în UE din cauza ta? În plus, a fost un pariu al clasei politice cu Macovei: zici ca poti? Du-te si fa.”
La început, mariajul dintre clasa politica si ministru a fost în luna de miere.

Sustinuta atât de presedintele Basescu, cât si de premierul Tariceanu, a trecut prin sedintele de guvern o hotarâre de urgenta care permitea anchetarea fostilor demnitari si alta care introducea obligatia publicarii declaratiilor de avere si reglementa conflictul de interese.

Senatul aproba o lege prin care Parchetul National Anticoruptie era obligat sa se ocupe doar de cazurile de înalta coruptie. Serviciul secret al Ministerului Justitiei intra în procesul desfintarii. De la distanta, Bruxelles-ul supraveghea atent. În 18 aprilie 2005, Strategia Nationala Anticoruptie, al carei autor principal era Laura Stefan, a fost publicata în Monitorul Oficial.

Pe 23 aprilie 2005, într-o ceremonie la Luxemburg, a fost semnat tratatul de aderare a României la Uniunea Europeana. Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, declara ca „România a început sa abordeze serios cerintele aderarii, în special în domeniul reformei în justitie si al luptei împotriva coruptiei.” Cu Macovei la Justitie, tara parea sa o fi luat pe calea cea buna. Dar realitatea nu e niciodata atât de simpla.


Nu trecusera nici patru luni de la învestire si deja i se cerea demisia. Ion Iliescu o acuza de imixtiune brutala în justitie. În Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) bataliile începusera înca din ianuarie. Cât se aflase în tabara societatii civile, Macovei luptase intens pentru transferul puterii judecatoresti de la Ministerul Justitiei la CSM. Se întâmplase asa si CSM-ul era practic independent de Minister la începutul mandatului ei. Doar ca Macovei ignorase ca, în România, o institutie functioneaza dupa chipul si asemanarea celor care o conduc. În decembrie 2004, alegerile pentru CSM au fost câstigate de candidatii conservatori. Ion Popa, fost director de resurse umane în Ministerul Justitiei în perioada cea mai criticata de Uniunea Europeana, devenise secretar general. Adjunctul sau era Ilie Piciorus, unul dintre procurorii care semnasera mandate de arestare pentru tinerii din Piata Universitatii în 1990. Macovei a fost necrutatoare: în 19 ianuarie 2005 declara ca „numirea lui Popa si Piciorus sunt rusinoase si afecteaza credibilitatea CSM-ului.” Avea dreptate în principiu, dar în practica ardea toate podurile catre o institutie de care reforma ei avea nevoie.

Asa a aparut si prima critica a Manuelei Stefanescu la adresa prietenei sale: „e vina ei ca a ajuns CSM-ul ce a ajuns.”
La Guvern, atmosfera a început sa se schimbe din vara lui 2005. „La început nu m-au privit cu bucurie, dar în clipa în care a început sa mearga repede cu integrarea, încrederea în mine a crescut. Ca fac bine pe de o parte. Dar pe de alta parte au început sa încerce sa mai faca si o porcarie, pe ici colo.” În iunie 2005, a fost chemata telefonic în biroul premierului Tariceanu unde se afla, fara ca ea sa stie, Dinu Patriciu, afacerist si membru PNL. Patriciu fusese dat în urmarire penala în martie 2005, pentru delapidare si spalare de bani.

La începutul lui 2006, Macovei a facut publica întâlnirea si un imens scandal de presa a izbucnit. Silvia urmarea de acasa evenimentele: „M-a bucurat si m-a întristat când am vazut-o, într-un prim plan, la televizor. Au întrebat-o: „Cum a fost întâlnirea Patriciu-Tariceanu?” Am înlemnit, îngrozita de ce o sa spuna. Si a zis simplu: „Telefonul acesta nu trebuia dat”. Raspunsul mi s-a parut foarte bun. Dar apoi am zis: stai cu acest prim-ministru si cu Patriciu, care e un nume în tara asta. Eu am fost liberala de la început, am votat cu liberalii. Si mi-am spus: poate ca trebuia sa se eschiveze, sa nu arate de la început sabia. Dar asta-i omul: frust. În politica, asta nu e deloc o calitate. Oamenii nu vor sa fii direct nici când ai dreptate.”
Desi regretul cel mai mare al fostului ministru sunt unele propuneri nereusite pentru functii importante facute în acea perioada, tot o numire a fost si cel mai inspirat gest din mandatul ei. În 8 august 2005, Ministerul Justitiei îl propunea pe Daniel Morar în functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie, fostul PNA. Interviul fusese minutios, însotit si de un profil psihologic.

Efectul nu a întârziat: la începutul lui 2006, procurorii DNA trimiteau pentru prima data în urmarire penala fosti si actuali ministri. Cel mai de senzatie era cazul fostului premier Adrian Nastase, iar cel mai incomod cel al lui George Copos, coleg de guvern. „O dorinta primordiala pentru colegi”, povesteste Macovei despre atmosfera din timpul sedintelor de guvern, „era sa se opreasca dosarele DNA, cele în care politicienii sunt cercetati. Dar asta era esenta reformei. Socul lor era faptul ca erau cercetati la întâmplare. E ministrul Justitiei aici cu noi, în guvern, e al nostru si noi nu stim.”


De multe ori, Macovei aducea la sedintele de guvern si câte un om din echipa de la Minister, ca sa priveasca si sa auda cum se facea politica la cel mai înalt nivel în România.

„Aveam saptamânal discutii si certuri pe avizele pe care nu le dadeam (legile au nevoie de avizul ministrului Justitiei si al Finantelor, n.r.). La unele legi pe care nu am dat avizul, dar la care un ministru tine foarte mult, se încerca obtinerea avizului acolo, înainte de sedinta. O jumatate de ora toata lumea discuta. La început veneau cu «te rog semneaza, e legal totul, dar e urgent si…».

Foarte repede am învatat ca asta însemna ca e o nenorocire în acele hârtii si ca în niciun caz nu trebuie sa le semnez. Si spuneam: nu semnez. Asa ca se ridicau la începutul sedintei: vreau sa pun pe ordinea de zi cutare, dar n-am semnatura de la Justitie. Hai sa discutam cu tot Guvernul. (…) Îmi amintesc cum într-o sedinta de guvern, era dupa-masa, începusera sa tipe. Tipau toti la mine: semneaza, semneaza, semneaza! Era o ordonanta de urgenta cu un contract cu încredintare directa si ilegala. Nu semnez, nu semnez, nu semnez! Nu ma las! Nu faceti asa cum vreti. Nu ma gândeam ca se zguduie sistemul, dar ma gândeam ca ia uite, se întâmpla ceva. Pare simplu si mi se parea si fun sa te uiti în ochii omului si sa-i spui de cinci ori NU. Ce o sa faca? Sa-i spui nu unui om caruia nu-i mai spune nimeni NU, daca e ministru, de luni de zile? Li se schimba si fizionomia si atitudinea când le spuneam NU.”


Parea totul o joaca de fetita încapatânata, dar se striga, se tipa, se înjura, se insulta. „Frica e cel mai mare dusman al omului”, spune Stefan. „Când ti-e frica, poti sa pleci acasa. Monicai nu-i e frica. E aici si o doza oarecare de inconstienta, dar lucrurile mari nu se fac de oameni cerebrali. Astazi nu mai exista justificare pentru frica. În timpul comunismului, da. Doar ca astazi exista o groaza de rahati în jurul nostru, care fac tot felul de compromisuri, nu pentru ca le e frica, ci pentru ca s-ar putea sa-i invite si pe ei cineva la o cafea.”


În a doua jumatate a lui 2006, lucrurile erau deja clare: zilele Monicai Macovei la Justitie erau numarate. Într-o discutie din mai 2006, redata de o telegrama wikileaks, Onno Simons, adjunctul sefului delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, îi spunea ofiterului politic al ambasadei Statelor Unite la Bucuresti ca Macovei „a facut mai multe pentru justitia româneasca decât oricare alt ministru din 1989 încoace.

La Bruxelles s-ar dori ca ea sa fie numita primul comisar european al României, dar e atât de lipsita de sprijin politic la Bucuresti încât e putin probabil.” Un jurnalist de la The Economist scria ca „nu voi uita niciodata cum statea drept pe un scaun în mijlocul biroului imens, îmbratisându-se. Era imaginea perfecta a izolarii.”


Ca ministru, Macovei a facut si destule greseli. Renate Weber, europarlamentar liberal, o acuza de „aroganta în comunicarea cu Parlamentul” si de faptul ca a dat „mâna libera si puteri uriase procurorilor, deschizând drumul pentru abuzuri, scurgeri de înregistrari neautorizate si arestari mediatice fara ca cineva sa plateasca pentru asta”. Tom Gallagher, istoric britanic interesat de România, îi reproseaza naivitatea de a crede ca „reformele ei sunt ireversibile”, iar mama spune ca fiica ei a fost „usor prea exigenta. Reguli stricte de morala în societate e greu sa ti le accepte ceilalti. «Da, dar am dreptate», mi-a spus. «Nu trebuie sa fim corecti?» Eu traisem o suta de ani pe pamântul asta. Stiam cum e cu corectitudinea.”
***
S-a înserat si, prin geamurile Suzukiului vernil, începe sa se vada marea. Obosita, Macovei a tacut. O privesc, fara sa-mi vina a crede ca femeia din stânga mea a fost odata fata care plângea la disectia unei broaste. Multi (prieteni, familie, fosti colegi, jurnalisti, procurori) mi-au spus ca, daca nu era ea, România nu ar fi fost astazi în Uniunea Europeana. În februarie 2007, dupa ce obiectivul aderarii fusese atins, Senatul a adoptat o motiune de cenzura împotriva ei. Acest actor incomod nu-si mai avea rostul. Macovei a mai rezistat la Ministerul Justitiei doua luni când, împreuna cu ministrii PD-L, si-a dat demisia din guvernul Tariceanu.


Poate parea ridicol sa crezi ca un eveniment atât de important, chiar istoric, ar depinde de un anume om. Ca procesul aderarii unei tari într-o uniune statala nu este un mecanism bine pus la punct, care functioneaza implacabil si obiectiv, ci o combinatie alchimica a simpatiilor si inspiratiilor de moment a anumitor oameni. Dar când închizi cartea oficiala de istorie si patrunzi în culise, acolo unde si ministrii spala vase sau au zile proaste, vezi ca, de fapt, hazardul este marele dirijor. Ca destinul unei tari depinde de gesturi mici: decizia de a raspunde sau nu la telefon în ziua de Craciun, decizia de a trece sau nu prin piata Universitatii într-o zi de iunie sau de a avea sau nu încredere într-un om pe care abia l-ai cunoscut. Sunt toate decizii marunte, casnice, sunt toate secunde din care istoria lipseste firesc. Dar acolo se coace totul.

©Cosmin Bumbutz


Trei lucruri au rezistat peste ani în urma trecerii Monicai Macovei prin Ministerul de Justitie: independenta magistratilor, functionarea autonoma a DNA si obligarea politicienilor sa-si publice declaratiile de avere. Schimbari importante, dar nu suficiente pentru a vindeca justitia româneasca. Schimbari importante, dar nu suficiente atunci pentru a convinge statele membre sa ne accepte în Uniunea Europeana (aceeasi situatie este insuficienta în 2011, pentru a fi acceptati în zona Schengen, o miza mult mai mica). Altceva a fost decisiv.

Ceva necuantificabil, ceva mult mai fragil. „A fost foarte important ca am vorbit acelasi limbaj cu ei. În primul rând ca nu i-am mintit. Erau satui sa auda minciuna, sa li se spuna ca noi n-avem problemele alea, ca le-am rezolvat. A contat foarte mult pentru ca au dobândit încredere în mine si, când ai încredere în cel cu care vorbesti, se schimba lucrurile”, explica Macovei relatia ei cu înaltii functionari europeni. Pentru a fi acceptata în Uniunea Europeana, România a trebuit sa negocieze pe 31 de capitole: libera circulatie a persoanelor, agricultura, justitia si multe altele. Încrederea nu a fost mentionata. Era prea importanta pentru a fi subiect de negociere.


Printre vilele masive de pe faleza din 2 Mai, casa Monicai Macovei e greu de gasit. A fost cumparata în 1994 de parinti, are doua camere, obloane caramizii si pereti albi de care atârna siraguri cu scoici mari, având la capat câte o potcoava. Urmeaza sa plecam spre Vama Veche, la scoala de vara a studentilor la Drept. E liniste, verdeata multa si un colt albastru de mare se vede în departare. Din bucatarie apare Macovei, cu parul rasfirat de la o baie în mare. În jurul ochilor are cercuri mari de nopti nedormite, care au lasat în piele urme circulare ca valurile în nisip. Îmi zâmbeste obosita: „Îti place aici, nu? Eu n-as mai pleca.”


De-a lungul anilor, cu banii din procesele câstigate ca avocat la CEDO, a mai cumparat terenuri în 2 Mai, dar fara sa construiasca nimic pe ele. Desi a lucrat opt ani într-o meserie banoasa, avocatura, nu prea se pricepe la bani. Cel mai complicat i-a fost în timpul ministeriatului, când venitul i-a scazut brusc la cei 4000 de lei primiti ca salariu. Îi dadea Silviei si lui Radu, iar ea îi folosea pe cei din conturile de economii. Dar nu se chibzuia. N-avea garderoba de ministru si nici timp de cumparaturi. Îsi cumpara multe, de la pantofi pâna la sacouri, acolo unde o prindea nevoia, chiar daca asta se întâmpla într-un aeroport.


Ne urcam în masina vernil, care simte oboseala celor zece ani vechime. În timp ce o creanga îi zgârie portiera, o întreb daca nu vrea o masina mai buna. Ma priveste jignita: „Nu vreau. Merge foarte bine asta. N-am avut niciodata probleme cu ea si i-am schimbat doar de doua ori cauciucurile.” Ajungem repede la Vama Veche unde, chiar la intrarea în sat, la coltul unui drum prafuit, ne face semn Raluca Neculai, studenta de 21 de ani care a invitat-o. „Multumim ca ati venit. A fost o surpriza ca ati acceptat”, se bucura Raluca, care a mai invitat si alte somitati din lumea juridica, dar a fost refuzata. Pe Macovei au chemat-o pentru ca e „una dintre putinele persoane care reprezinta un model de integritate si care are coloana vertebrala privind meseria.”


Intram în curtea pensiunii unde se tine scoala de vara si, unul câte unul, cei 30 de studenti adunati într-un foisor de lemn întorc curiosi capetele. Înca se holbeaza atunci când Macovei le spune „buna ziua” si, abia dupa, o saluta si ei. „Doamna Macovei nu necesita nicio prezentare”, spune Raluca, si fostul ministru e acum în picioare în fata lor, putin stinghera, putin zâmbind si cercetând hârtia pe care si-a notat ca trebuie sa le vorbeasca despre drepturile omului si sa le explice cum functioneaza institutiile europene.


În 2009, Macovei a fost aleasa europarlamentar, candidând pe listele PD-L, încurajata de Traian Basescu. Si-a facut campanie electorala prin tara alaturi de Cristian Preda si Traian Ungureanu. Nicoleta Popescu, fosta avocata stagiara si prietena apropiata spune ca „dupa ce ea a plecat de la Minister, singura sansa era sa plece afara.

În intern era exclus sa mai profeseze. Sistemul o uraste pentru ca a încercat sa introduca criterii de responsabilitate a procurorilor si judecatorilor, sa poata fi sanctionati disciplinar. Dar pentru ea, functia de europarlamentar nu a fost singura varianta.” Intrarea în partidul obladuit de Basescu a fost o miscare dezaprobata si neînteleasa de apropiatii ei.

„Asta m-a socat mai mult decât chestia cu ministrul”, spune Manuela Stefanescu. Aureola ei s-ar fi putut mânji în maruntaiele soioase ale vietii de partid, dar mediul politic steril de la Bruxelles a protejat-o pâna acum. Anticoruptia a ramas obiectivul principal si, în septembrie 2011, Parlamentul European a adoptat o rezolutie, initiata de Macovei, privind aplicarea unui mecanism anticoruptie la nivelul întregii Uniuni Europene. Ca efect, statele membre vor fi monitorizate de Comisia Europeana în domeniul coruptiei, ceea ce va pune o presiune suplimentara si asupra politicienilor români.

Adoptarea rezolutiei este o victorie personala importanta pentru Macovei, dar deocamdata nu s-a obtinut o data clara pentru initierea verificarilor Comisiei.


În mai 2011, a fost aleasa în Biroul Permanent National, organul de conducere al PD-L, ceea ce a legat-o si mai strâns de partid. De ce a ales adâncirea acestei implicari? E greu de spus, mai ales ca astazi admite ca, poate, a gresit: „N-am avut regrete si asemenea momente de îndoiala nici cât timp am fost la Minister si nici la Parlamentul European. Dar de când am intrat, nu am reusit sa determin nicio schimbare din cele putine punctuale pe care mi le-am propus.” Cea mai importanta nerealizare este neadoptarea unui cod etic al partidului. Dar daca în interior nu o sprijina, greii partidului o scot în fata fara ezitari. În iunie 2011, Elena Udrea o prezenta pe Macovei ca pe un potential candidat de succes, cu un „bun profil” pentru primaria Bucuresti. Tema a revenit în august 2011 când Dan Turturica, jurnalist la România Libera, a scris ca ea este cel mai potrivit candidat pentru primarie. Nici Udrea, nici Turturica nu au discutat cu ea înainte de a vorbi public despre potentiala ei candidatura. Si, în timp ce altii jongleaza cu imaginea ei, Macovei priveste nehotarâta de pe margine.


Dupa doua ore, în mijlocul unui val de cascat izbucnit printre cei 30 de studenti, îsi termina prelegerea de la scoala de vara. Zâmbeste si le spune soptit: „Ati obosit.” Îi priveste protector si un fulg aproape ca i se aseaza pe nas. Studentii încep sa râda în timp ce mâinile fostului ministru al Justitiei se joaca cu fulgul bagaret. „Hai. Întrebati-ma…”, îi îndeamna. Bea pe îndelete dintr-un pahar mare cu ceai rece si asteapta. „E ceva ce v-ar placea sa faceti si n-ati facut?”, îndrazneste cineva.
„E foarte importanta întrebarea asta pentru mine. Poate ca mi-ar placea acum sa fac altceva. Un om e bine sa plece când nu face cu drag si placere ceva. Nu stiu înca raspunsul la întrebarea asta.”
Apoi, un student face un comentariu de specialitate în favoarea teoriei dreptului câstigat (care spune ca drepturile câ?tigate de salaria?i nu pot fi diminuate).

Macovei nu ezita: „Eu detest teoria dreptului câstigat. A fost lansata de magistrati ca sa-si mareasca sporurile.” Studentul nu pare convins de explicatii. „Ce solutie vedeti pentru rezolvarea coruptiei din justitie?”, apare alta întrebare. „Curti de jurati pentru sanctionarea judecatorilor”, adauga ea. Studentii tac si dinspre plaja se aude refrenul din Knockin’ on Heaven’s Door. „Dar asta nu se va întâmpla”, spune Macovei privind spre mare.
Stie ca este mai degraba un simbol, decât un politician feroce. Si astazi, mai mult ca oricând, România trece printr-o mare criza de simboluri. Fiecare dintre noi vrea sa creada ca un om corect ajuns într-o pozitie de putere nu e un vis naiv, ci unul posibil. Fiecare dintre noi are nevoie de asta si Macovei e printre putinele simboluri ramase de care ne putem înca agata.

Politicienii miros asta si mai stiu ca ea le va fi utila atâta timp cât nu va primi din nou acces la putere, ramânând doar un simbol, o bijuterie buna de etalat în ziua nuntii.
Dar Macovei nu vrea sa fie doar atât.

Ea vrea sa lupte, sa schimbe, sa împinga lucrurile înainte. „Eu încerc”, mi-a spus la plecarea din Vama Veche. „Cât pot si cât mi-e dat. Macar sa spun lucruri, daca nu pot sa determin schimbarea. Dar si altii trebuie sa faca asta.





Nu sunt singura. Dar nu suntem înca destui.”

biografii romantate , exact la fel ca si cele ale lui Lenin , Stalin, Ceausescu sau cum, probabil, va fi si a lui Basescu ! deci : nimic nou sub soare si nici greata iscata dupa citirea dulcegariei care incearca sa estompeze realitatea persoanei !

Nu te mai obosi cu ramolita asta.
Asa sunt toti ..,,oameni de kk..t si la bine si la rau,,

Tot raul actual este opera acestor cimpanzei ,reprezentantii si sustinatorii celui mai odios sistem cunoscut .cei care au reusit perfoanta de a ridica minciuna,hotia si ipocrizia la rang de ,,stil de viata,,.
Asa sunt ei si nici nu_i mai schimba.

cind voi doi veti fi altceva decit niste postaci= pupincuristi platiti de PDL- UDREA, care a recunoscut unde se duceau banii cu sacosele - Basescu sau Macovei , abia atunci sa aveti curajul sa vorbiti
....DAR, in Tupeul vostru nemarginit , voi sunteti Hotii care striga Hotii !

Nu comentez postarea maimutei ramolite deoarece ar trebui sa cobor stacheta mult sub o limita suportabila .
Oricum,astia sunt cei care ne_au distrus viitorul,construind cu avant revolutionar o tara dupa chipul si caracterul lor.
Rusine nemernicilor!