Despre evrei

În iunie 1942, Mihai Antonescu, în numele lui Ion Antonescu, a re-acceptat, în cadrul convorbirilor secrete cu trimişii lui Himmler din Sicherheitspolizei, soluţia finală în România, adică deportarea tuturor evreilor români, cu foarte mici excepţii, în lagărul de exterminare Belzec din Polonia unde, conform planului german, urmau să fie gazaţi şi arşi într-un ritm de 2 000 pe zi. În afară de 17 000 de evrei, găsiţi „utili” economiei naţionale sau cu drepturi excepţionale, întreaga minoritate evreiască din România, care număra în mai 1942 (recensământul a fost organizat în acest scop) 292 149 suflete, urma să fie exterminată în decurs de circa 140 de zile[46]. La 13 octombrie 1942 acest plan a fost suspendat de către români în urma înţelegerii faptului că interesele germane şi cele româneşti nu mai coincid, că armata română urmează să fie măcinată la Stalingrad şi că în ciuda tuturor sacrificiilor materiale (alimente, petrol, materii prime) şi umane, Hitler nu intenţionează să înapoieze Transilvania de nord României. România dăduse tot şi nu primise nimic.

Intelectuali şi politicieni români de frunte - înfruntând riscuri serioase - au protestat sau au intervenit pentru îndulcirea sau anularea unor ordine draconice, spre exemplu, intervenţia Reginei mamă, Elena, împrună cu Patriarhul Nicodim Munteanu pentru încetarea deportării evreilor bucovineni în Transnistria şi repatrierea copiilor rămaşi orfani, etc. Intervenţia lui Iuliu Maniu, la cererea liderului evreu Willy Filderman a stârnit furia lui Ion Antonescu care era ferm decis să termine cu evreii în 1942. În nota sa prezentată Consiliului de Miniştri la 31 august 1942 spunea: „Să se publice structura oraşelor pentru ca să vadă şi ţara cât era de compromisă şi de ameninţată viaţa economică şi dezvoltarea spirituală din cauza ticăloşiei politicianiste iudeo-masonice a căror exponenţi erau partidele „naţionaliste” din Transilvania şi Regat. Dacă voi lăsa moştenitorilor regimului aceeaşi situaţie, voi face şi regimul meu părtaş la această crimă. Voi trece peste toţi şi peste orice greutate pentru a purifica naţia de această neghină. Voi înfiera la timp pe toţi acei care au venit – ultimul dl. Maniu – şi vor veni să mă împiedice a răspunde dorinţei majorităţii imense a acestei naţii… Să se publice integral această rezoluţie a mea odată cu publicarea statisticei şi memoriului de faţă. Publicarea până la 10 septembrie”
După catastrofa militară de la Stalingrad, în aşteptarea verdictului puterilor democratice, care de la sfârşitul anului 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime state şi conducători care au luat parte la exterminarea populaţiei civile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescu a iniţiat o vastă acţuine secretă de falsificare, sustragere şi înlocuire de documente incriminatorii pentru a minimaliza răspunderea regimului pentru crimele comise împotriva evreilor din România şi Ucraina. Documentele false urmăreau să arunce vina în primul rând, pe germani şi pe legionari, pentru execuţiile în masă comise de armata şi jandarmeria română la Iaşi, în Basarabia şi în Ucraina. Falsificarea documentelor urmărea nu numai problema evreiască, ci şi absolvirea post-factum a regimului de cealaltă mare crimă – înfeudarea ţării intereselor germane, participarea la război dincolo de obiectivul naţional just al României - eliberarea celor două provincii româneşti ocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940 - şi de uriaşele pierderi umane şi materiale sacrificate de România într-un război inutil şi lipsit de glorie[g]. Ion Antonescu a sacrificat trupe române la Stalingrad din loialitate faţă de Hitler, nepermiţând o retragere a diviziilor române încercuite, când mai puteau să iasă din încercuire. Echipa principală de falsificatori de documente a operat la Ministerul de externe, dar fenomenul s-a înregistrat şi la Ministerul de Interne şi în special la Marele Stat Major[f].

Rezultatele ordinelor speciale de curăţirea terenului au fost următoarele:

- România nu a predat evrei Germaniei pentru exterminare.
- Toate crimele şi pogromurile anti evreieşti de pe teritoriul aflat sub conducerea Statului Român au fost - exclusiv - rezultatul acţiunilor unor cetăţeni români.
- Cu excepţia Pogromului de la Dorohoi şi a altor cazuri izolate, marile acţiuni anti evreieşti (pogromuri, deportări, masacre, "munca de folos obştesc" etc.) au fost "dictate de sus", fie, de Comandamentul Mişcării Legionare (Pogromul de la Bucureşti), fie, de guvernul antonescian.
- Din cei 441 293 de cetăţeni români de etnie evreiască înregistraţi în 1941 ca locuitori ai teritoriilor Regatului, sudul Transilvaniei, Basarabia şi Bucovina au rămas în viaţă în august 1944 puţin peste un sfert de milion.
- Cu toate masacrele şi prigoana, situaţia finală a cetăţenilor de etnie evreiască în România a fost mult mai blândă decât în ţările vecine (Ungaria, Polonia, Ucraina, Grecia, Iugoslavia[g]) sau mai îndepărtate (Franţa, Olanda, Norvegia, Germania, Italia, Austria, Cehoslovacia, Ţările Baltice).

Trebue de menţionat adevărata nobilime a poporului român, sute şi mii de oameni de morală şi curaj, cu inima plină de iubirea aproapelui care, în vremuri de urgie au salvat ce-au putut, aici, un copil, acolo, o bătrână, dincolo, aruncând peste gardul ghetoului un coltuc de pâine, riscându-şi cu bună ştire - viaţa, familia şi agoniseala. Cu mici excepţii (Viorica Agarici, Acad. Prof. Raoul Şorban) ei au fost ignoraţi de Statul Român. 55 dintre ei au fost distinşi de Statul Israel cu Cetăţenia de Onoare şi cu titlul, diploma şi medalia Drept între popoare.

Regimul lui Antonescu şi „curăţirea terenului”

Antisemitismul activ, importat şi propagat de Mişcarea Legionară, legiferat prin legile lui Octavian Goga şi Ion Gigurtu şi amplificat de propaganda prilejuită de cedările de teritorii a fost aplicat minorităţii evreieşti - ca misiune principală de stat - de regimul antonescian. El s-a exprimat prin masacre, atrocităţi şi jafuri faţă de cetăţenii români de etnie evreiască: Pogromul de la Dorohoi, Pogromul de la Bucureşti, Pogromul de la Iaşi, Trenurile morţii, Deportările în Transnistria (au fost deportaţi în Transnistria 195 000 de cetăţeni români de etnie evreiască dintre care, la 15 noiembrie 1943 au rămas în viaţă 49 927) etc. şi mai ales, faţă de evreii din teritoriile ocupate de România.

Politica de purificare etnică declanşată şi controlată de Ion Antonescu s-a exprimat prin distrugerea fizică a cetăţenilor români de etnie evreiască simultană cu jaful organizat, de stat, pentru distrugerea lor economică.

* Limitarea drepturilor şi libertăţilor: Li s-au anulat autorizaţiile pentru vânzarea „produselor monopolului statului” (tutun, sare); au fost „românizate” casele de film, sălile de cinematograf, birourile de voiaj şi turism; vasele maritime sau fluviale aflate în proprietatea evreilor au fost confiscate. Li s-a interzis să folosească aparatele de radio recepţie, „pentru a nu răspândi ştiri de propagandă contra intereselor ţării..., alarmând permanent populaţtia”. Li s-au retras permisele de conducere a autovehiculelor.
* Confiscări şi deposedări de bunuri: Au fost confiscate şi trecute în patrimoniul statului, cu tot inventarul lor, proprietăţile rurale ale evreilor, sub orice titlu le-ar deţine, de asemenea , proprietăţile urbane. Până la 31 decembrie 1943, măsura a cuprins 75 385 de apartamente, din care 1 656 au fost repartizate unor instituţii, iar 58 980 la particulari.
* Impuneri la felurite contribuţii sau prestaţii. Prestarea de „muncă obligatorie”, obligaţia evreilor de a contribui la „constituirea de stocuri de îmbrăcăminte în interes social” - valoarea hainelor şi a altor contribuţii în natură a fost, pâna în ianuarie 1943, de 1 800 135 650 de lei.

Articole redacţionale din presa românească la sfârşitul lui octombrie 1941 - care exprimau linia oficială – au anunţat românilor că „problema evreiască a intrat în faza soluţiei finale şi că nici un om din lume şi nici o minune nu pot împiedica soluţionarea ei”. Guvernul a anunţat că „România s'a înscris printre naţiunile care sunt hotărâte să colaboreze efectiv pentru rezolvarea definitivă a problemei evreieşti, nu numai locale, dar şi europene"[38]. Într-o scrisoare trimisă unui intelectual care a elogiat politica antisemită a Conducătorului, Ion Antonescu s-a obligat să elimine cu totul pe evrei din România: „Nimeni şi nimic nu mă va împiedica, atâta timp cât voi trăi, de a împlini opera de purificare”.

La reuniunea cabinetului din 8 iulie 1941, Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe în guvernul Ion Antonescu s-a adresat miniştrilor: „Aşa că vă rog să fiţi implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici… Cu riscul de a nu fi înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forţată a întregului element evreu din Basarabia şi Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniţă… Veţi fi fără milă cu ei. Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuire naţională… Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege… Deci, fără forme (formalităţi), cu libertate completă (de acţiune).

„Curăţirea terenului” era numele de cod folosit de regimul Ion Antonescu pentru sintagma germană „soluţia finală”. Ordinul de curăţirea terenului, de exterminare a unei părţi a evreilor din Basarabia şi Bucovina şi de deportare a restului a fost dat de Ion Antonescu din proprie iniţiativă şi nu ca rezultat al presiunilor germane. Pentru punerea în aplicare a acestei sarcini, el a ales jandarmeria şi armata, în special administraţia civilă a armatei, Pretoratul. Şeful Marelui Stat Major al Armatei, generalul Iacobici, a ordonat comandantului Biroului 2, locotenent-colonel Alexandru Ionescu, să pună în aplicare „un plan pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea şi acţionarea de echipe, care să devanseze trupele române”. Planul a fost pus în aplicare începând cu 9 iulie 1941. Armata a primit „ordine speciale” prin generalul Şteflea, executorul acestor ordine fiind Marele Pretor al Armatei, generalul Ion Topor[41]. Jandarmeria a primit ordinul de curăţirea terenului cu trei-patru zile înainte de 21 iunie 1941, în trei locuri diferite din Moldova: Roman, Fălticeni şi Galaţi. Inspectorul general al jandarmeriei, generalul Constantin (Piki) Vasiliu, a declarat în faţa subofiţerilor şi ofiţerilor de jandarmi la Roman că „prima măsură pe care sunt datori s-o aducă la îndeplinire va fi aceea de curăţire a terenului, prin care se înţelege: exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflaţi pe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban; arestarea tuturor suspecţilor, a activiştilor de partid, a acelora care au ocupat funcţiuni de răspundere sub autoritatea sovietică şi trimiterea lor sub pază la legiune”. Comandantul legiunii de jandarmi Orhei, Constantin Popoiu a atras atenţia jandarmilor săi că „trebuie să-i extermine pe evrei dela pruncul în faşă până la bătrânul neputincios, toţi fiind periculoşi pentru naţia română”

Tot respectul Eboni!
Tu esti evreu?
sper ca nu te superi daca te-am intrebat!

De la: 9am045616, la data 2010-05-28 11:50:55Tot respectul Eboni!
Tu esti evreu?
sper ca nu te superi daca te-am intrebat!

Nu ,nu sunt.... ,dar sunt interesata de istoria lor....

De la: Ebony, la data 2010-05-29 01:36:02

De la: 9am045616, la data 2010-05-28 11:50:55Tot respectul Eboni!
Tu esti evreu?
sper ca nu te superi daca te-am intrebat!

Nu ,nu sunt.... ,dar sunt interesata de istoria lor....

Si eu de a ta ....

Bunicul meu a fost combatant inspre est, si nu am auzit un cuvint impotriva evreilor. Din contra el a mai spus ceva de bine de ei. Cum ar fi putut sa fie o campanie impotriva lor, cind militarii nu erau indoctrinati ?
Vorbea de ce au patimit ei, militarii, din partea...gerului si citeva povestioare., una din ele sinistra, cu o bomba. Daca ar fi fost ceva real cu evreii, spunea. Ca era vorbaret.
Militarii combatanti ar fi povestit acasa si era sigur ca asa a fost.
Din partea ocupata de unguri, da, a fost ceva. Se stie asta. Dar era alta jurisdictie acolo. Nu romina.

Eu am o parere f proasta despre cei ce ucid....sint f slabi.
Ptr mine ce mi-a spus un om combatant in razboi e mai valabil decit orice alta sursa. Si a mai murit un bunic si un straunchi, de nu mai stie nimeni nimic pe unde. Pe ce portiune de front. Se pare unul ingropat de tancuri. Astea au fost adevaratele tregedii. Zeci de milioane de tineri morti. Generatia anilor, 1916-1925 (nu mai stiu exact), a ramas in proportie de 5%, vii, barbatii. Asta a fost adevarata tragedie. A intregii umanitati angajate in acel razboi.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2010-05-29 18:23:28Bunicul meu a fost combatant inspre est, si nu am auzit un cuvint impotriva evreilor. Din contra el a mai spus ceva de bine de ei. Cum ar fi putut sa fie o campanie impotriva lor, cind militarii nu erau indoctrinati ?
Vorbea de ce au patimit ei, militarii, din partea...gerului si citeva povestioare., una din ele sinistra, cu o bomba. Daca ar fi fost ceva real cu evreii, spunea. Ca era vorbaret.
Militarii combatanti ar fi povestit acasa si era sigur ca asa a fost.
Din partea ocupata de unguri, da, a fost ceva. Se stie asta. Dar era alta jurisdictie acolo. Nu romina.

Eu am o parere f proasta despre cei ce ucid....sint f slabi.
Ptr mine ce mi-a spus un om combatant in razboi e mai valabil decit orice alta sursa. Si a mai murit un bunic si un straunchi, de nu mai stie nimeni nimic pe unde. Pe ce portiune de front. Se pare unul ingropat de tancuri. Astea au fost adevaratele tregedii. Zeci de milioane de tineri morti. Generatia anilor, 1916-1925 (nu mai stiu exact), a ramas in proportie de 5%, vii, barbatii. Asta a fost adevarata tragedie. A intregii umanitati angajate in acel razboi.

De la: karpov, la data 2010-05-29 01:40:44

De la: Ebony, la data 2010-05-29 01:36:02

De la: 9am045616, la data 2010-05-28 11:50:55Tot respectul Eboni!
Tu esti evreu?
sper ca nu te superi daca te-am intrebat!

Nu ,nu sunt.... ,dar sunt interesata de istoria lor....

Si eu de a ta ....

„Ordinele speciale” erau considerate „secret de stat” şi transmise verbal sau ca documente cu regim secret, de fiecare dată când autorităţile militare sau civile evitau să-i execute pe evrei, fie, de teama consecinţelor, fie, că nu credeau în existenţa unor asemenea ordine. De exemplu, cazul maiorului Frigan din garnizoana Cetatea Albă, care nu a cunoscut ordinele speciale şi a cerut instrucţiuni în scris pentru executarea evreilor - Pretorul Armatei a III-a, colonelul Marcel Petala, s-a deplasat la Cetatea Albă pentru a ordona personal maiorului directivele. Imediat au fost executaţi toţi cei 3 500 de evrei care mai rămăseseră în ghetou[43]. Ordinele speciale erau date direct de Ion Antonescu Armatei, Serviciului special de informaţii şi Jandarmeriei, iar Mihai Antonescu ordona administraţiei civile. Executantul ordinelor speciale, Marele pretor, generalul Ioan Topor, era direct subordonat şefului Marelui Cartier General, generalul Ilie Şteflea. Jandarmeria în cele două provincii, prin inspectorii generali, colonelul Teodor Meculescu, în Basarabia şi colonelul Ioan Mânecuţă, în Bucovina, era subordonată la începutul operaţiunii generalului C. Vasiliu şi apoi generalului Topor.

În urma acestor ordine speciale de curăţirea terenului teritoriul dintre Nistru şi Bug devenise un imens cimitir presărat cu zeci de mii de cadavre despuiate de haine şi lăsate să putrezească de-a lungul drumurilor. Apele Bugului, infestate cu cadavre, nu mai erau potabile. Indiferenţa faţă de sanitaţie pereclita populaţia locală neevreiască, pe militarii români şi pe membrii minorităţii germane din zona Bugului. Bijuteriile, obiectele de valoare, dinţii de aur, inelele şi verighetele (retezate împreună cu degetul), banii jefuiţi, dispăreau în drum spre visteria statului. Mihai Antonescu stabilise acorduri (Abmachungen) privind colaborarea pe teren cu SS-ul, adică cu Einsatzgruppe D şi cu alte formaţiuni germane. Instructorii germani au raportat despre cruzimea, rapacitatea, corupţia şi ineficienţa camarazilor români care au acţionat neplanificat, n-au şters urmele execuţiilor în masă şi au comis jafuri, violuri sau împuşcări pe străzi, n-au îngropat cadavrele sau au primit mită de la evrei. Din schimburile de scrisori, protestele şi dispoziţiile în această privinţă reiese că germanii erau furioşi de lipsa de organizare şi planificare şi nu din cauza crimelor în sine. Rapoartele trimise de diversele unităţi ale Einsatzgruppe D şi de cele ale Feldgendarmerie erau pline de informaţii cu privire la execuţii şi jafuri şi despre modul de acţiune neorganizat al românilor, concluzând că „soluţionarea problemei evreieşti de către români în regiunea dintre Nistru şi Nipru a fost dată pe mâini necorespunzătoare”. În darea de seamă care a rezumat primele cinci rapoarte ale Einsatzgruppe D, trimisă la 30 octombrie 1941 ministrului de externe german Ribbentrop, comandantul poliţiei de siguranţă SD (Chef der Sicherheitspolizei und des SD) relata: „Modul în care românii se comportă cu evreii este complet lipsit de metodă. Nu am avea nimic de reproşat numeroaselor execuţii dacă pregătirile tehnice şi execuţiile ar fi suficient de corecte. În general, românii lasă cadavrele celor ucişi pe locul în care au fost împuşcaţi, fără să le îngroape”.

Guvernanţii români s-au străduit să inducă în eroare pe reprezentanţii puterilor occidentale privind ordinele speciale de curăţirea terenului. Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Franklin Mott Gunther, primit în audienţă de Ion Antonescu şi de Mihai Antonescu a protestat contra atrocităţilor antievreieşti. La 4 noiembrie 1941 el a raportat Ministerului de Externe de la Washington: „Am atras atenţia permanent şi persistent celor mai de seamă autorităţi româneşti reacţia inevitabilă a guvernului meu şi a poporului american faţă de un astfel de tratament inuman şi chiar ucideri nelegiuite de oameni nevinovaţi şi lipsiţi de apărare descriind pe larg atrocităţile comise contra evreilor din România. Observaţiile mele au trezit în mareşalul Antonescu şi la premierul ad-interim Mihai Antonescu manifestări de regret pentru excesele comise „din greşeală” sau de „elemente iresponsabile” şi (promisiuni) de moderaţie în viitor… Programul de exterminare sistematică continuă totuşi şi nu văd vreo speranţă pentru evreii români atâta timp cât actualul regim ... va rămâne la putere”

În iunie 1942, Mihai Antonescu, în numele lui Ion Antonescu, a re-acceptat, în cadrul convorbirilor secrete cu trimişii lui Himmler din Sicherheitspolizei, soluţia finală în România, adică deportarea tuturor evreilor români, cu foarte mici excepţii, în lagărul de exterminare Belzec din Polonia unde, conform planului german, urmau să fie gazaţi şi arşi într-un ritm de 2 000 pe zi. În afară de 17 000 de evrei, găsiţi „utili” economiei naţionale sau cu drepturi excepţionale, întreaga minoritate evreiască din România, care număra în mai 1942 (recensământul a fost organizat în acest scop) 292 149 suflete, urma să fie exterminată în decurs de circa 140 de zile[46]. La 13 octombrie 1942 acest plan a fost suspendat de către români în urma înţelegerii faptului că interesele germane şi cele româneşti nu mai coincid, că armata română urmează să fie măcinată la Stalingrad şi că în ciuda tuturor sacrificiilor materiale (alimente, petrol, materii prime) şi umane, Hitler nu intenţionează să înapoieze Transilvania de nord României. România dăduse tot şi nu primise nimic.

Intelectuali şi politicieni români de frunte - înfruntând riscuri serioase - au protestat sau au intervenit pentru îndulcirea sau anularea unor ordine draconice, spre exemplu, intervenţia Reginei mamă, Elena, împrună cu Patriarhul Nicodim Munteanu pentru încetarea deportării evreilor bucovineni în Transnistria şi repatrierea copiilor rămaşi orfani, etc. Intervenţia lui Iuliu Maniu, la cererea liderului evreu Willy Filderman a stârnit furia lui Ion Antonescu care era ferm decis să termine cu evreii în 1942. În nota sa prezentată Consiliului de Miniştri la 31 august 1942 spunea: „Să se publice structura oraşelor pentru ca să vadă şi ţara cât era de compromisă şi de ameninţată viaţa economică şi dezvoltarea spirituală din cauza ticăloşiei politicianiste iudeo-masonice a căror exponenţi erau partidele „naţionaliste” din Transilvania şi Regat. Dacă voi lăsa moştenitorilor regimului aceeaşi situaţie, voi face şi regimul meu părtaş la această crimă. Voi trece peste toţi şi peste orice greutate pentru a purifica naţia de această neghină. Voi înfiera la timp pe toţi acei care au venit – ultimul dl. Maniu – şi vor veni să mă împiedice a răspunde dorinţei majorităţii imense a acestei naţii… Să se publice integral această rezoluţie a mea odată cu publicarea statisticei şi memoriului de faţă. Publicarea până la 10 septembrie”

După catastrofa militară de la Stalingrad, în aşteptarea verdictului puterilor democratice, care de la sfârşitul anului 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime state şi conducători care au luat parte la exterminarea populaţiei civile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescu a iniţiat o vastă acţuine secretă de falsificare, sustragere şi înlocuire de documente incriminatorii pentru a minimaliza răspunderea regimului pentru crimele comise împotriva evreilor din România şi Ucraina. Documentele false urmăreau să arunce vina în primul rând, pe germani şi pe legionari, pentru execuţiile în masă comise de armata şi jandarmeria română la Iaşi, în Basarabia şi în Ucraina. Falsificarea documentelor urmărea nu numai problema evreiască, ci şi absolvirea post-factum a regimului de cealaltă mare crimă – înfeudarea ţării intereselor germane, participarea la război dincolo de obiectivul naţional just al României - eliberarea celor două provincii româneşti ocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940 - şi de uriaşele pierderi umane şi materiale sacrificate de România într-un război inutil şi lipsit de glorie[g]. Ion Antonescu a sacrificat trupe române la Stalingrad din loialitate faţă de Hitler, nepermiţând o retragere a diviziilor române încercuite, când mai puteau să iasă din încercuire. Echipa principală de falsificatori de documente a operat la Ministerul de externe, dar fenomenul s-a înregistrat şi la Ministerul de Interne şi în special la Marele Stat Major[f].

Rezultatele ordinelor speciale de curăţirea terenului au fost următoarele:

- România nu a predat evrei Germaniei pentru exterminare.
- Toate crimele şi pogromurile anti evreieşti de pe teritoriul aflat sub conducerea Statului Român au fost - exclusiv - rezultatul acţiunilor unor cetăţeni români.
- Cu excepţia Pogromului de la Dorohoi şi a altor cazuri izolate, marile acţiuni anti evreieşti (pogromuri, deportări, masacre, "munca de folos obştesc" etc.) au fost "dictate de sus", fie, de Comandamentul Mişcării Legionare (Pogromul de la Bucureşti), fie, de guvernul antonescian.
- Din cei 441 293 de cetăţeni români de etnie evreiască înregistraţi în 1941 ca locuitori ai teritoriilor Regatului, sudul Transilvaniei, Basarabia şi Bucovina au rămas în viaţă în august 1944 puţin peste un sfert de milion.
- Cu toate masacrele şi prigoana, situaţia finală a cetăţenilor de etnie evreiască în România a fost mult mai blândă decât în ţările vecine (Ungaria, Polonia, Ucraina, Grecia, Iugoslavia[g]) sau mai îndepărtate (Franţa, Olanda, Norvegia, Germania, Italia, Austria, Cehoslovacia, Ţările Baltice).

Trebue de menţionat adevărata nobilime a poporului român, sute şi mii de oameni de morală şi curaj, cu inima plină de iubirea aproapelui care, în vremuri de urgie au salvat ce-au putut, aici, un copil, acolo, o bătrână, dincolo, aruncând peste gardul ghetoului un coltuc de pâine, riscându-şi cu bună ştire - viaţa, familia şi agoniseala. Cu mici excepţii (Viorica Agarici, Acad. Prof. Raoul Şorban) ei au fost ignoraţi de Statul Român. 55 dintre ei au fost distinşi de Statul Israel cu Cetăţenia de Onoare şi cu titlul, diploma şi medalia Drept între popoare.

Toti mortii romini din luptele impotriva Rusiei au fost cam.....4-500000.
Nu aveau cum sa fie acelasi numar de evrei. Au plecat dintr-un teritoriu ocupat de germani. si nu au mai revenit.
Cu armata nu te pui in timp de operatiuni militare. Nu-i sta in cale decit o alta armata, inarmata.
Cei care au provocat militarii in deplasare, mai mult ca sigur, au fost executati, indiferent de etnie.
Aici trebuie cautata cauza.
Zice-ti doamne fereste de un alt razboi, ca dispare orice lamentare si minciuna. Numai armele vorbesc.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Si mai e ceva. Daca proportia evreilor a fost de cam 5% din populatie. E normal sa fi murit inspre est cam 20000. Poate mai mult. Sau evreii nu trebuiau sa moara in lupte sau altele (de exemplu facind cu bita spre militarii inarmati-un exemplu de "prietenie") Doar rominii sa moara pe front?
Razboiul e totusi razboi. Nu e joaca.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2010-05-30 04:03:09Si mai e ceva. Daca proportia evreilor a fost de cam 5% din populatie. E normal sa fi murit inspre est cam 20000. Poate mai mult. Sau evreii nu trebuiau sa moara in lupte sau altele (de exemplu facind cu bita spre militarii inarmati-un exemplu de "prietenie") Doar rominii sa moara pe front?
Razboiul e totusi razboi. Nu e joaca.

Situaţia cetăţenilor români de etnie evreiască în regimul comunist



Regimul comunist, instaurat în România după război a garantat prin Constituţie emanciparea tuturor etniilor. În realitate, antisemitismul - interzis prin lege - a îmbrăcat forme noi. „Dictatura proletariatului” a acţionat cu asprime faţă de «elementele burghezo-moşiereşti», ne proletare, «cu origine ne sănătoasă», «cosmopolite», cu rude în străinătate, etc., care formau marea majoritate a evreilor din România. În Armata Română s-au creat batalioane speciale de muncă în care, în locul serviciului militar obişnuit, soldaţii, care purtau uniforme de culoare gri, erau puşi la munci grele (pavare de şosele, concasare manuală de piatră, etc.,) la un regim asemănător închisorilor. În perioade diferite, procentul soldaţilor evrei în aceste unităţi varia între 25-35%.

Antisemitismul ocult al conducătorilor comunişti, sprijinit de cel stalinist se exprima indirect dar efectiv. În toate documentele cu date personale (actele de stare civilă, formularele de înscriere la universităţi, adeziunea de admitere în Partid, U.T.M - Uniunea Tineretului Muncitor, sindicat, A.R.L.U.S. - Asiciaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, etc.) menţionarea "naţionalităţii" şi a numelui de familie anterior erau obligatorii. Evreii comunişti erau folosiţi ca scule dispozabile de intimidare şi de oprimare a evreilor recalcitranţi.

În ceea ce priveste relaţiile noului regim cu cultele religioase, se poate afirma că încercările comuniste-securiste de a se infiltra în Biserica Ortodoxă Română au fost încununate cu succes. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, legată de Roma şi de Occident, a rămas inpenetrabilă, şi a fost desfinţată prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, iar prelaţii şi întreaga ei conducere au fost arestaţi. Biserica Romano-Catolică, în schimb continua să fie, prin definiţie, legată de Vatican. Organizarea religioasă evreiască era slab centralizată şi cu o influenţă secundară asupra populaţiei [i], instituţia dominantă evreiască fiind organizaţiile sioniste care au devenit pricipala ţintă de atac a Partidului, paralel cu crearea Comitetului Democrat Evreiesc - C.D.E., un organ de control şi îndoctrinare în sânul populaţiei evreieşti, care s-a dovedit a fi un fiasco total[48].

Ajungerea la putere a regimului comunist nepopular in condiţiile ocupaţiei sovietice a crescut intens motivaţia unui mare număr de cetăţeni ai ţării de a pleca, de teama reformelor radicale ale economiei şi a regimului antidemocratic şi de teroare cunoscute deja din modelul aplicat în URSS. În aceste imprejurări a crescut şi mai mult motivaţia de emigrare şi in rândul naţionalităţii evreieşti din România, la care mişcarea sionistă avea deja un mare prestigiu şi o lunga tradiţie.

Regimul comunist s-a distins într-adevăr şi în România prin măsurile de control al mişcărilor populaţiei şi de la un anumit moment, de stăvilire, cu mijloace din cele mai dure, a încercărilor de emigrare în masă sau individuală, ale românilor majoritari sau ale minorităţilor naţionale şi religioase. Mişcarea sionistă, al carei ţel era emigrarea şi autodeterminarea evreilor în Israel, fu calificată drept „burgheză”, „naţionalist-şovină” şi chiar „fascistă” şi deveni unul din obiectivele represiunii comuniste. În mod firesc şi alte curente de idei şi politice, laice, asimilaţioniste sau religioase din rândul evreilor români, neconforme cu ideologia oficială - ca de pildă bundismul, liberalismul, ţărănismul de stânga, hasidismul, au fost şi ele rău văzute, condamnate, interzise sau oprimate.

Conflictul dintre conducerea comunităţilor evreieşti din România şi partidul comunist izbucnise public încă de la 14 iunie 1944 când, în cursul audienţei dr. Willy Filderman la regele Mihai I, la Castelul Peleş, liderul evreu îi cere regelui să respingă planul propus de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş cu o zi înainte, la consfătuirea fruntaşilor politici şi militari anti-fascişti, prin care regimul Antonescu urma să fie răsturnat prin înarmarea evreilor din lagăre. Filderman îl anunţa pe rege că evreii vor participa cu entuziasm la o astfel de răscoală dar, exclusiv proporţional-numeric cu populaţia românească participantă (pentru a nu lăsa impresia unei răscoale evreieşti contra Statului Român).

Primul ziar suspendat în România de către comunişti a fost „Curierul Israelit”, în februarie 1945, când dr. Filderman a fost arestat pentru prima oară. În anul 1948 Filderman a luat drumul exilului. În acelaşi an va fi judecat în contumacie.

La 2 martie 1949, conducerea superioară a Securităţii se întruneşte pentu a decide soarta mişcării sioniste din Romania. Din stenograma acestei şedinte: „La şedinţa convocată de tov. ministru Teohari Georgescu, au luat parte următorii: tov. general-locotenent Gheorghe Pintilie, tov. general-maior Alexandru Nicolschi, tov. general-maior Vladimir Mazuru şi tov. colonel Gavril Birtaş. Cu această ocazie, tov. ministru Teohari Georgescu arată că problema sionistă ne-a scăpat oarecum din obiectiv, din cauză că am considerat organizaţiile sioniste ca fiind mai puţin periculoase decât celelalte. Analizând scopul şi tendinţele acestor organizaţii şi, mai ales, urmărind elementele care le sprijină şi care le folosesc în scopuri diversioniste, putem să ne dăm seama că nu există nici o deosebire între scopurile care le urmăresc organizaţiile sioniste şi scopurile care le urmăreşte orice altă organizaţie fascistă. Organizaţiile sioniste sunt instrumente în mâna imperialiştilor, pe care ei le subvenţionează şi le folosesc ca instrumente de diversiune. Ca atare, în perioada de dictatură a proletariatului, nu este permis a se mai tolera existenţa acestor organizaţii şi, ca urmare, vor fi luate următoarele măsuri: 1. Dizolvarea tuturor organizaţiilor sioniste şi a anexelor lor. 2. Urmărirea activităţii elementelor sioniste, care activează sub orice formă. 3. Pedepsirea tuturor elementelor care intră în ţară cu scopul de a duce activitate sionistă (instructorii). 4. Se vor lua măsuri pentru dizolvarea chibuţurilor, iar tineretul să fie repartizat la muncile corespunzatoare pregătirii lui, ca toţi ceilalţi cetăţeni ai RPR. 5. Dizolvarea şi urmărirea organizaţiei evreilor repatriaţi din URSS. În aplicarea acestor măsuri, se va proceda cu foarte mare atenţie şi tact, în aşa fel ca măsurile luate să nu dea duşmanului nici un element pe care l-ar putea folosi în scopul de frânare a regimului, prezentând aceste măsuri ca măsuri antisemite. Va trebui să se aibe grijă de căminele de bătrâni şi copii. Îngrijirea acestora să fie preluată de stat, iar in fruntea lor să fie puse la conducere elemente democrate, care să nu dea posibilitate propagării pe viitor a ideilor sioniste.”[49]

Anul 1953 aduce de două ori populaţia evreiască din România în atenţia Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. La 14 ianuarie 1953, Iosif Chişinevschi, acuzatorul principal al populaţiei evreieşti a declarat: „Comunităţile evreieşti în tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de spioni. Comunităţile au avut întotdeauna pe un Filderman şi de la exploatarea şi jefuirea oamenilor săraci şi până la acte criminale de spionaj, acestea au fost în programul lor. De aceea cred că aici trebuie să mergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuţi, altfel ne vor dăuna, nu numai nouă, dar şi întregului lagăr al păcii” („Magazin istoric”, 11/392 noiembrie 1999). A doua oară, în şedinţa Biroului Politic din 2 septembrie 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej declara: „Sunt câteva procese de agenturi imperialiste care urmează să fie terminate. Ancheta este gata, s-au terminat lucrările şi urmează să aibă loc procesul. E vorba de agenţii ale serviciilor de spionaj francez, englez, austriac, ai Vaticanului şi francmasoni. Mai sunt şi unii agenţi ai Israelului, care desfăşoară activitate de spionaj în favoarea americanilor şi Intelligence Service-ului, care vor fi judecaţi în calitate de agenţi ai acestor servicii de spionaj, pentru a nu se spune că am avea ceva cu organizaţiile sioniste sau cu elemente aparţinând acestor organizaţii. N-au decât să se desolidarizeze sioniştii de aceşti oameni care au făcut spionaj. Noi de unde să ştim că ei sunt sionişti, noi am dat peste ei făcând spionaj. În ce măsură Statul Israel i-a încurajat sau nu, asta pot să ştie ei mai bine decât noi”[50].

In decursul anilor 1953 - 1954, procesele anti-sioniste s-au succedat unul dupa altul. Procesele s-au desfăşurat în tribunale militare, fără avocaţi şi procurorii au refuzat probele cu martori. Inculpaţii erau aduşi în faţa instanţei după „pregătiri speciale”, siliţi prin torturi şi înfometare, să semneze mărturii mincinoase în care recunoşteau cele mai abominabile crime „împotriva poporului român şi împotriva socialismului”. Sentinţele Tribunalului Militar au fost deosebit de dure, între 6 şi 25 ani de temniţă grea. Preşedintele completului de judecată a fost generalul Alexandru Petrescu, cel care în anii 1940-1941, având gradul de locotenent colonel a condamnat la moarte evrei din Cernăuţi, cel care i-a trimis la moarte pe Romulus Cofler şi Emil Calmanovici sau i-a dat 25 de ani de muncă silnică lui Belu Zilber. În „procesele spectacol” erau numiţi „apărători din oficiu”, cu rolul de a susţine acuzaţiile procurorului. În puţinele cazuri când avocatul apărării a avut curajul să intervină în favoarea acuzatului, a fost întrerupt de preşedintele tribunalului cu grosolănie şi cu ameninţarea că se va trezi pe aceeaşi bancă de acuzare. Primii condamnaţi au fost conducătorii organizaţiei sioniste „Betar”: Edgar Kanner (condamnat la 18 ani închisoare), Slomo Sitnovitzer (15 ani închisoare), Pascu Schechter-Gani (12 ani), Meir Horowitz (10 ani), Marcel Tăbăcaru (10 ani), Iakov Littman-Litani (15 ani), Suzi Benvenisti (10 ani) - (arhiva anchetei împotriva sioniştilor, dosarul SRI 16385). După proces, deţinuţii au fost încarceraţi în odioasele penitenciare şi închisori ale Securităţii, printre care, cele de la Aiud, Ghencea, Piteşti şi altele, pentru bărbaţi, şi Mislea pentru femei. În temniţa de la Piteşti, dincolo de regimul dur de închisoare, li s-a aplicat deţinuţilor şi un regim de îndoctrinare politică prin pedepse corporale, sub supravegherea a doi „instructori”: legionarul Ţurcanu şi evreul Fuchs. Doi deţinuţi sionişti au rămas dispăruţi[h]. Ultimii judecaţi au fost membrii organizaţiei sioniste de stânga „Haşomer Haţair” care au fost trimişi la „reeducare” la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Câţiva dintre ei nu s-au mai întors.

Toate aceste acte anti-sioniste, (anti-evreieşti) nu au limitat dorinţa majorităţii etniei evreieşti de a emigra spre statul evreiesc nou creat (în 1948), Statul Israel. Presiunile internaţionale asupra lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a permite emigrarea evreilor au început să dea roade. Plecarea evreilor s-a produs în două etape, prima, între anii 1954-1955, în care au fost lăsaţi să plece bătrâni, invalizi şi cei fără studii superioare şi a doua, după anul 1958, caracterizată prin plecările în grupuri mici, cu întreruperi. Completarea formularelor pentru expatriere se făcea la sediile regionale ale miliţiei, după aşteptarea la cozi interminabile, iar rezultatul, deseori negativ, venea după 6-12 luni. Reacţia imediată după depunerea actelor era exmatricularea din şcoli şi universităţi, în cadrul unor şedinţe regizate de demascare şi înfierare a duşmanilor poporului. Intelectualii erau trimişi „la munca de jos”, adică, la munci necalificate iar numele lor era şters de pe lucrările publicate - cele care nu puteau fi puse la index.

Fericiţii care primeau aprobarea de plecare - care putea fi anulată aleatoriu, în orice moment până la urcarea în avion, aveau la dispoziţie câteva zile pentru spulberarea avutului şi pregătirea lăzii cu cele 35 kg. de bagaje - numai lucruri folosite, excluzând obiecte de artă, din metale preţioase, cu excepţia unei verighete, tablouri şi fotografii, etc. Cei aflaţi „în câmpul muncii” aveau dreptul la 70 kg.de bagaje. Documentele ce trebuiau prezentate pentru plecare cuprindeau renunţarea la cetăţenia română contra unei taxe foarte mari (plecarea se făcea pe baza unui „Certificat de Călătorie” pentru persoane fără cetăţenie), adeverinţa de retrocedare a tuturor burselor, stipendiilor, scutirilor de taxe din toată perioada studiilor şi încă vreo câteva zeci de adeverinţe ştampilate că nu nu mai au datorii, la toate cooperativele, alimentarele, bibliotecile etc. din localitate. Deoarece se ştia cât de limitat este timpul emigrantului potenţial, aceste adeverinţe constituiau un atentat la corectitudinea funcţionarilor cu ştampila. Dosarul se încheia cu o urare de drum bun a ofiţerului de Securitate: „Nu uita că mai ai familie în ţară, ajută-ne şi noi te vom ajuta”.

Ceauşescu s-a folosit de dorinţa evreilor de a emigra, într-un mod mai eficient - el i-a vândut cu preţuri între 3 000 - 9 000$ pe cap de evreu, în valută forte, depusă direct, în conturi speciale, la sucursalele unor bănci româneşti din Elveţia. Dacă ofiţerii de la cenzura corespondenţei descopereau că evreul candidat la vânzare are prieteni sau familie solvabilă în străinătate, el era arestat pe un motiv oarecare pentru a-i dubla preţul de răscumpărare.

Pe la sfârşitul sec. XX numărul evreilor cetăţeni români, în România a scăzut sub 7 000 astfel încât această minotitate naţională poate fi considerată astăzi ca fiind pe cale de dispariţie.

De la: Ebony, la data 2010-05-30 12:52:46Situaţia cetăţenilor români de etnie evreiască în regimul comunist



Regimul comunist, instaurat în România după război a garantat prin Constituţie emanciparea tuturor etniilor. În realitate, antisemitismul - interzis prin lege - a îmbrăcat forme noi. „Dictatura proletariatului” a acţionat cu asprime faţă de «elementele burghezo-moşiereşti», ne proletare, «cu origine ne sănătoasă», «cosmopolite», cu rude în străinătate, etc., care formau marea majoritate a evreilor din România. În Armata Română s-au creat batalioane speciale de muncă în care, în locul serviciului militar obişnuit, soldaţii, care purtau uniforme de culoare gri, erau puşi la munci grele (pavare de şosele, concasare manuală de piatră, etc.,) la un regim asemănător închisorilor. În perioade diferite, procentul soldaţilor evrei în aceste unităţi varia între 25-35%.

Antisemitismul ocult al conducătorilor comunişti, sprijinit de cel stalinist se exprima indirect dar efectiv. În toate documentele cu date personale (actele de stare civilă, formularele de înscriere la universităţi, adeziunea de admitere în Partid, U.T.M - Uniunea Tineretului Muncitor, sindicat, A.R.L.U.S. - Asiciaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, etc.) menţionarea "naţionalităţii" şi a numelui de familie anterior erau obligatorii. Evreii comunişti erau folosiţi ca scule dispozabile de intimidare şi de oprimare a evreilor recalcitranţi.

În ceea ce priveste relaţiile noului regim cu cultele religioase, se poate afirma că încercările comuniste-securiste de a se infiltra în Biserica Ortodoxă Română au fost încununate cu succes. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, legată de Roma şi de Occident, a rămas inpenetrabilă, şi a fost desfinţată prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, iar prelaţii şi întreaga ei conducere au fost arestaţi. Biserica Romano-Catolică, în schimb continua să fie, prin definiţie, legată de Vatican. Organizarea religioasă evreiască era slab centralizată şi cu o influenţă secundară asupra populaţiei [i], instituţia dominantă evreiască fiind organizaţiile sioniste care au devenit pricipala ţintă de atac a Partidului, paralel cu crearea Comitetului Democrat Evreiesc - C.D.E., un organ de control şi îndoctrinare în sânul populaţiei evreieşti, care s-a dovedit a fi un fiasco total[48].

Ajungerea la putere a regimului comunist nepopular in condiţiile ocupaţiei sovietice a crescut intens motivaţia unui mare număr de cetăţeni ai ţării de a pleca, de teama reformelor radicale ale economiei şi a regimului antidemocratic şi de teroare cunoscute deja din modelul aplicat în URSS. În aceste imprejurări a crescut şi mai mult motivaţia de emigrare şi in rândul naţionalităţii evreieşti din România, la care mişcarea sionistă avea deja un mare prestigiu şi o lunga tradiţie.

Regimul comunist s-a distins într-adevăr şi în România prin măsurile de control al mişcărilor populaţiei şi de la un anumit moment, de stăvilire, cu mijloace din cele mai dure, a încercărilor de emigrare în masă sau individuală, ale românilor majoritari sau ale minorităţilor naţionale şi religioase. Mişcarea sionistă, al carei ţel era emigrarea şi autodeterminarea evreilor în Israel, fu calificată drept „burgheză”, „naţionalist-şovină” şi chiar „fascistă” şi deveni unul din obiectivele represiunii comuniste. În mod firesc şi alte curente de idei şi politice, laice, asimilaţioniste sau religioase din rândul evreilor români, neconforme cu ideologia oficială - ca de pildă bundismul, liberalismul, ţărănismul de stânga, hasidismul, au fost şi ele rău văzute, condamnate, interzise sau oprimate.

Conflictul dintre conducerea comunităţilor evreieşti din România şi partidul comunist izbucnise public încă de la 14 iunie 1944 când, în cursul audienţei dr. Willy Filderman la regele Mihai I, la Castelul Peleş, liderul evreu îi cere regelui să respingă planul propus de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş cu o zi înainte, la consfătuirea fruntaşilor politici şi militari anti-fascişti, prin care regimul Antonescu urma să fie răsturnat prin înarmarea evreilor din lagăre. Filderman îl anunţa pe rege că evreii vor participa cu entuziasm la o astfel de răscoală dar, exclusiv proporţional-numeric cu populaţia românească participantă (pentru a nu lăsa impresia unei răscoale evreieşti contra Statului Român).

Primul ziar suspendat în România de către comunişti a fost „Curierul Israelit”, în februarie 1945, când dr. Filderman a fost arestat pentru prima oară. În anul 1948 Filderman a luat drumul exilului. În acelaşi an va fi judecat în contumacie.

La 2 martie 1949, conducerea superioară a Securităţii se întruneşte pentu a decide soarta mişcării sioniste din Romania. Din stenograma acestei şedinte: „La şedinţa convocată de tov. ministru Teohari Georgescu, au luat parte următorii: tov. general-locotenent Gheorghe Pintilie, tov. general-maior Alexandru Nicolschi, tov. general-maior Vladimir Mazuru şi tov. colonel Gavril Birtaş. Cu această ocazie, tov. ministru Teohari Georgescu arată că problema sionistă ne-a scăpat oarecum din obiectiv, din cauză că am considerat organizaţiile sioniste ca fiind mai puţin periculoase decât celelalte. Analizând scopul şi tendinţele acestor organizaţii şi, mai ales, urmărind elementele care le sprijină şi care le folosesc în scopuri diversioniste, putem să ne dăm seama că nu există nici o deosebire între scopurile care le urmăresc organizaţiile sioniste şi scopurile care le urmăreşte orice altă organizaţie fascistă. Organizaţiile sioniste sunt instrumente în mâna imperialiştilor, pe care ei le subvenţionează şi le folosesc ca instrumente de diversiune. Ca atare, în perioada de dictatură a proletariatului, nu este permis a se mai tolera existenţa acestor organizaţii şi, ca urmare, vor fi luate următoarele măsuri: 1. Dizolvarea tuturor organizaţiilor sioniste şi a anexelor lor. 2. Urmărirea activităţii elementelor sioniste, care activează sub orice formă. 3. Pedepsirea tuturor elementelor care intră în ţară cu scopul de a duce activitate sionistă (instructorii). 4. Se vor lua măsuri pentru dizolvarea chibuţurilor, iar tineretul să fie repartizat la muncile corespunzatoare pregătirii lui, ca toţi ceilalţi cetăţeni ai RPR. 5. Dizolvarea şi urmărirea organizaţiei evreilor repatriaţi din URSS. În aplicarea acestor măsuri, se va proceda cu foarte mare atenţie şi tact, în aşa fel ca măsurile luate să nu dea duşmanului nici un element pe care l-ar putea folosi în scopul de frânare a regimului, prezentând aceste măsuri ca măsuri antisemite. Va trebui să se aibe grijă de căminele de bătrâni şi copii. Îngrijirea acestora să fie preluată de stat, iar in fruntea lor să fie puse la conducere elemente democrate, care să nu dea posibilitate propagării pe viitor a ideilor sioniste.”[49]

Anul 1953 aduce de două ori populaţia evreiască din România în atenţia Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. La 14 ianuarie 1953, Iosif Chişinevschi, acuzatorul principal al populaţiei evreieşti a declarat: „Comunităţile evreieşti în tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de spioni. Comunităţile au avut întotdeauna pe un Filderman şi de la exploatarea şi jefuirea oamenilor săraci şi până la acte criminale de spionaj, acestea au fost în programul lor. De aceea cred că aici trebuie să mergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuţi, altfel ne vor dăuna, nu numai nouă, dar şi întregului lagăr al păcii” („Magazin istoric”, 11/392 noiembrie 1999). A doua oară, în şedinţa Biroului Politic din 2 septembrie 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej declara: „Sunt câteva procese de agenturi imperialiste care urmează să fie terminate. Ancheta este gata, s-au terminat lucrările şi urmează să aibă loc procesul. E vorba de agenţii ale serviciilor de spionaj francez, englez, austriac, ai Vaticanului şi francmasoni. Mai sunt şi unii agenţi ai Israelului, care desfăşoară activitate de spionaj în favoarea americanilor şi Intelligence Service-ului, care vor fi judecaţi în calitate de agenţi ai acestor servicii de spionaj, pentru a nu se spune că am avea ceva cu organizaţiile sioniste sau cu elemente aparţinând acestor organizaţii. N-au decât să se desolidarizeze sioniştii de aceşti oameni care au făcut spionaj. Noi de unde să ştim că ei sunt sionişti, noi am dat peste ei făcând spionaj. În ce măsură Statul Israel i-a încurajat sau nu, asta pot să ştie ei mai bine decât noi”[50].

In decursul anilor 1953 - 1954, procesele anti-sioniste s-au succedat unul dupa altul. Procesele s-au desfăşurat în tribunale militare, fără avocaţi şi procurorii au refuzat probele cu martori. Inculpaţii erau aduşi în faţa instanţei după „pregătiri speciale”, siliţi prin torturi şi înfometare, să semneze mărturii mincinoase în care recunoşteau cele mai abominabile crime „împotriva poporului român şi împotriva socialismului”. Sentinţele Tribunalului Militar au fost deosebit de dure, între 6 şi 25 ani de temniţă grea. Preşedintele completului de judecată a fost generalul Alexandru Petrescu, cel care în anii 1940-1941, având gradul de locotenent colonel a condamnat la moarte evrei din Cernăuţi, cel care i-a trimis la moarte pe Romulus Cofler şi Emil Calmanovici sau i-a dat 25 de ani de muncă silnică lui Belu Zilber. În „procesele spectacol” erau numiţi „apărători din oficiu”, cu rolul de a susţine acuzaţiile procurorului. În puţinele cazuri când avocatul apărării a avut curajul să intervină în favoarea acuzatului, a fost întrerupt de preşedintele tribunalului cu grosolănie şi cu ameninţarea că se va trezi pe aceeaşi bancă de acuzare. Primii condamnaţi au fost conducătorii organizaţiei sioniste „Betar”: Edgar Kanner (condamnat la 18 ani închisoare), Slomo Sitnovitzer (15 ani închisoare), Pascu Schechter-Gani (12 ani), Meir Horowitz (10 ani), Marcel Tăbăcaru (10 ani), Iakov Littman-Litani (15 ani), Suzi Benvenisti (10 ani) - (arhiva anchetei împotriva sioniştilor, dosarul SRI 16385). După proces, deţinuţii au fost încarceraţi în odioasele penitenciare şi închisori ale Securităţii, printre care, cele de la Aiud, Ghencea, Piteşti şi altele, pentru bărbaţi, şi Mislea pentru femei. În temniţa de la Piteşti, dincolo de regimul dur de închisoare, li s-a aplicat deţinuţilor şi un regim de îndoctrinare politică prin pedepse corporale, sub supravegherea a doi „instructori”: legionarul Ţurcanu şi evreul Fuchs. Doi deţinuţi sionişti au rămas dispăruţi[h]. Ultimii judecaţi au fost membrii organizaţiei sioniste de stânga „Haşomer Haţair” care au fost trimişi la „reeducare” la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Câţiva dintre ei nu s-au mai întors.

Toate aceste acte anti-sioniste, (anti-evreieşti) nu au limitat dorinţa majorităţii etniei evreieşti de a emigra spre statul evreiesc nou creat (în 1948), Statul Israel. Presiunile internaţionale asupra lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a permite emigrarea evreilor au început să dea roade. Plecarea evreilor s-a produs în două etape, prima, între anii 1954-1955, în care au fost lăsaţi să plece bătrâni, invalizi şi cei fără studii superioare şi a doua, după anul 1958, caracterizată prin plecările în grupuri mici, cu întreruperi. Completarea formularelor pentru expatriere se făcea la sediile regionale ale miliţiei, după aşteptarea la cozi interminabile, iar rezultatul, deseori negativ, venea după 6-12 luni. Reacţia imediată după depunerea actelor era exmatricularea din şcoli şi universităţi, în cadrul unor şedinţe regizate de demascare şi înfierare a duşmanilor poporului. Intelectualii erau trimişi „la munca de jos”, adică, la munci necalificate iar numele lor era şters de pe lucrările publicate - cele care nu puteau fi puse la index.

Fericiţii care primeau aprobarea de plecare - care putea fi anulată aleatoriu, în orice moment până la urcarea în avion, aveau la dispoziţie câteva zile pentru spulberarea avutului şi pregătirea lăzii cu cele 35 kg. de bagaje - numai lucruri folosite, excluzând obiecte de artă, din metale preţioase, cu excepţia unei verighete, tablouri şi fotografii, etc. Cei aflaţi „în câmpul muncii” aveau dreptul la 70 kg.de bagaje. Documentele ce trebuiau prezentate pentru plecare cuprindeau renunţarea la cetăţenia română contra unei taxe foarte mari (plecarea se făcea pe baza unui „Certificat de Călătorie” pentru persoane fără cetăţenie), adeverinţa de retrocedare a tuturor burselor, stipendiilor, scutirilor de taxe din toată perioada studiilor şi încă vreo câteva zeci de adeverinţe ştampilate că nu nu mai au datorii, la toate cooperativele, alimentarele, bibliotecile etc. din localitate. Deoarece se ştia cât de limitat este timpul emigrantului potenţial, aceste adeverinţe constituiau un atentat la corectitudinea funcţionarilor cu ştampila. Dosarul se încheia cu o urare de drum bun a ofiţerului de Securitate: „Nu uita că mai ai familie în ţară, ajută-ne şi noi te vom ajuta”.

Ceauşescu s-a folosit de dorinţa evreilor de a emigra, într-un mod mai eficient - el i-a vândut cu preţuri între 3 000 - 9 000$ pe cap de evreu, în valută forte, depusă direct, în conturi speciale, la sucursalele unor bănci româneşti din Elveţia. Dacă ofiţerii de la cenzura corespondenţei descopereau că evreul candidat la vânzare are prieteni sau familie solvabilă în străinătate, el era arestat pe un motiv oarecare pentru a-i dubla preţul de răscumpărare.

Pe la sfârşitul sec. XX numărul evreilor cetăţeni români, în România a scăzut sub 7 000 astfel încât această minotitate naţională poate fi considerată astăzi ca fiind pe cale de dispariţie.

Si cam cand preconizezi ca o sa dispara complet?

Somnul ratiunii naste monstrii.Bestii cu chipurii umane ce se hranesc cu neputinta acestei lumi ce se incapataneaza sa traiasca in ignoranta.

De la: nastasemihail, la data 2010-05-30 03:40:15
Toti mortii romini din luptele impotriva Rusiei au fost cam.....4-500000.
Nu aveau cum sa fie acelasi numar de evrei. Au plecat dintr-un teritoriu ocupat de germani. si nu au mai revenit.
Cu armata nu te pui in timp de operatiuni militare. Nu-i sta in cale decit o alta armata, inarmata.
Cei care au provocat militarii in deplasare, mai mult ca sigur, au fost executati, indiferent de etnie.
Aici trebuie cautata cauza.
Zice-ti doamne fereste de un alt razboi, ca dispare orice lamentare si minciuna. Numai armele vorbesc.

Tot ei vor salva lumea , pe care popoarele puturoase au distrus !

De la: Zoltan, la data 2010-05-30 22:20:24
Tot ei vor salva lumea , pe care popoarele puturoase au distrus !

Dezvolta

De la: 9am045616, la data 2010-05-31 08:51:20

De la: Zoltan, la data 2010-05-30 22:20:24
Tot ei vor salva lumea , pe care popoarele puturoase au distrus !

Dezvolta

Ce sa mai dezvolte. ca a contrapus pe "ei", omenirii intregi. Mai clar de atit nici nu se poate.
Dupa cum spune acest zoltan.
Care "ei"?
Eu am avut profesori universitari si evrei si romini, si unguri si germani, si tigani, si turci, si sirbi sau rusi. Nu vad unde este puturosenia si unde vrednicia.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Da eu sint evreu! Vreti sa facem un ghisheft?
Maiiii nerecunoscatorilor! Daca nu erau evrei, nu aveati guvern!
Acum aveti?

Toata lumea esti un hot!

Radita am impresia ca tu esti nasist

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Adica de la nasa

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

de la nasha

Da au zis ca ma primesc la NASA, si cind colo aveau nevoie de securisti in ambasada din Afganistan.
Mari golani americanii!
Au zis ca ma platesc $109.000 la an.
Pot sa-si tina banii!
Ca un glontz costa numai 60 de centi.
Si daca-ti trece unu prin cap, uiti de aia 109mii

Pai evreii zic, ca au fost exterminati 6 milioane. Inseamna ca nu mai exista evrei
Ca atitia au fost de toti

De la: printzfermecator, la data 2010-06-01 03:59:22Da au zis ca ma primesc la NASA, si cind colo aveau nevoie de securisti in ambasada din Afganistan.
Mari golani americanii!
Au zis ca ma platesc $109.000 la an.
Pot sa-si tina banii!
Ca un glontz costa numai 60 de centi.
Si daca-ti trece unu prin cap, uiti de aia 109mii

Veneai virtual...virtual pe forum. Ai fost inspirat.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: printzfermecator, la data 2010-06-01 04:04:38Pai evreii zic, ca au fost exterminati 6 milioane. Inseamna ca nu mai exista evrei
Ca atitia au fost de toti

S-au incurcat in....adevaruri....

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Evreii „români” din diaspora


Evreii de origine română în Israel

Cei circa 400.000 de evrei originari din România, emigraţi în Israel, a treia grupă - numeric - faţă de veniţii din alte ţări, au devenit o punte de bune relaţii între Israel şi România. Ei au păstrat limba, obiceiurile, cultura românească, au publicat ziare, reviste şi cărţi în limba română - există o secţie de limba română a Uniunii Scriitorilor din Israel. Un mijoc de comunicare şi cunoaştere reciprocă a românilor din România şi vorbitorii de romană din Israel este portalul-forum România-Israel [50]

În aprilie 2008 erau înregistrate în România 5 143 de întreprinderi israeliene (cam 20% dintre ele, de la intrarea României în U.E.) cu un capital investit de peste 2 miliarde € - printre primele zece ţări ca nivel de investiţie în România. Anual vizitează România cam 120 000 de turişti din Israel, cele patru curse zilnice de avion dintre Bucureşti şi Tel Aviv fiind supra-aglomerate [51]. Procentul de israelieni printre studenţii străini care studiază în România este deosebit de mare (spre exemplu, deşi Israelul are două facultăţi de stomatologie, cam 1/3 dintre medicii stomatologi israelieni au studiat în România). Sunt de menţionat excelentele relaţii mutuale dintre institutele de studii şi cercetări, cuprinzând schimburi de profesori, manuale şi cărţi publicate în colaborare etc.

În România lucrează şi locuiesc cu domiciliu permanent, sau „navetişti” cam 5 000 de cetăţeni israelieni, iar în Israel, cam 15-20.000 de români (în anii trecuţi, numărul cetăţenilor români plecaţi la muncă în Israel depăşea 100.000).
[modifică] Evreii de origine română în alte ţări

Numeroşi evrei români s-au stabilit de asemenea şi Europa de Vest, America de Nord şi de Sud. Mulţi evrei de origine română au rămas ataşaţi de locurile natale şi se consideră ambasadori ai culturii române.

De la: nastasemihail, la data 2010-06-01 04:06:57

De la: printzfermecator, la data 2010-06-01 04:04:38Pai evreii zic, ca au fost exterminati 6 milioane. Inseamna ca nu mai exista evrei
Ca atitia au fost de toti

S-au incurcat in....adevaruri....