Cine este dumnezeu ?!!!!

De la: _hakon_, la data 2013-12-06 16:04:16Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !

sa traiesti credinciosule sanatate

Mos Nicolae


Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut sfant al Bisericii noastre. Indiferent pe cine intrebi, iti poate spune despre el ca este sfantul care aduce daruri. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor. Este momentul in care vine "Mos Nicolae".

Cand eram copil, imi lustruiam ghetele si le puneam la fereastra ca sa fie umplute de daruri. Aveam prieteni care isi asezau incaltarile la usa, semn ca pe acolo avea sa vina Mos Nicolae. Nu m-am intrebat pe unde venea, pentru ca atat eu cat si prietenii mei ne trezeam cu daruri in ghete, semn ca Sfantul Nicolae putea veni si pe usa si prin geam. Si datorita sfinteniei sale, cunostea ce iti lipseste si iti aducea ceea ce iti doreai. Datorita acestei bunatati, multi copii il confundau pe Dumnezeu cu Sfantul Nicolae.

Sfantul Ierarh Nicolae nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. Teodor Anagnostul, autorul "Istoriei Tripartite", afirma ca Sfantul Ierarh Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Pentru ca acest autor s-a folosit de documentele provenite direct de la primul Sinod Ecumenic sau de la persoanele care au participat la acest sinod, istoricitatea Sfantului Nicolae nu trebuie pusa sub semnul intrebarii.

Amintim ca la sinodul de la Niceea, din anul 325, a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Potrivit Traditiei, atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, Nicolae i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ofere spre desfranare. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii "Legenda Aurea" ("Legenda Sanctorum") a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298). In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087. Mentionam ca in biserica "Sfantul Gheorghe Nou" din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.

Va indemn sa luati chipul Sfantului Nicolae, ca nimeni sa nu mai planga pentru lipsa darurilor. Nu uitati ca in viata vesnica luam cu noi doar atat cat am daruit.

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae.

Adrian Cocosila

www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-nicolae/mos-nicolae-1225...

Parnaiasu' SinNichioara Nou sa traiasca ! pe SinNiciolaie vechi l-ati pictat pe Catedrala Maintuirii Neamlui Targovistean

Spune tu, Targovetz Black rupt in coate si julit in khur, daca nu-i aja !

Originile si implicatia ortodoxiei in istoria poporului roman



Poporul roman s-a nascut crestin. Mai mult, crestinismul pe teritoriul romanesc este de origine apostolica. Cu aceste doua afirmatii putin se definesc doua din coordonatele fundamentale ale vietii religioase a romanilor, cu adanci implicatii si cu semnificatii deosebite in Istoria poporului nostru. In istoria raspandirii credintei crestine observam ca majoritatea popoarelor care au adoptat aceasta credinta au facut aceasta intr-un anumit stadiu al evolutiei lor, unele dintre ele chiar la maturitate si, de aceea, vorbim in aceste cazuri de o data precisa a increstinarii unuia sau a altuia din aceste popoare. In aceste cazuri, elementul crestin s-a altoit pe un trunchi inca plin de seva si sinteza s-a inchegat destul de greu, in viata spirituala a unor astfel de popoare supravietuind elemente precrestine alaturi de cele crestine, intr-o simbioza specifica poporului respectiv. Istoria spiritualitatii unui astfel de popor este determinata in buna masura de momentul si intensitatea increstinarii sale. Spre a exemplifica, sa ne gandim la increstinarea popoarelor slave.

Aproape toate popoarele din aceasta grupa s-au increstinat la o anumita data, intr-un anumit context istoric. Spiritualitatea popoarelor slave are unele puncte comune, dar ele se si deosebesc in functie de momentul increstinarii fiecaruia, cu toate implicatiile acestuia: originea si traditia misiunii crestine sub actiunea careia se produce increstinarea, fapt ce determina apartenenta poporului respectiv la o anumita grupa de popoare crestine, apoi intensitatea procesului de increstinare, asimilarea acestui element in viata spirituala a poporului la momentul respectiv etc. Anumite fenomene religioase din istoria crestinismului la unul dintre aceste popoare nu pot fi intelese decat raportandu-le la inceputurile crestinismului din istoria poporului respectiv.

In istoria crestinismului intalnim si cazuri de popoare care nu s-au increstinat la o anumita data, ci s-au format din elemente deja crestine. In aceste cazuri, popoarele respective au asimilat in etnogeneza lor, odata cu alte elemente, si elementul crestin, fara insa ca acesta sa fi fost determinant in etnogeneza lor. Sa luam in acest caz exemplul poporului francez, care s-a nascut din elemente crestine, Galia fiind una dintre cele mai intens increstinate provincii ale Imperiului de Apus, cu mult inainte de formarea poporului francez. Cu toate acestea, desi crestinismul a jucat un rol major in istoria acestui popor, totusi acest element nu a constituit, in mod obligatoriu, o nota distinctiva a poporului francez fata de popoarele vecine.

Spre deosebire de aceste tipuri de increstinare, poporul roman a cunoscut credinta crestina prin alte mjloace si anume prin insusi procesul sau de formare. Increstinarea poporului roman a fost un proces desfasurat concomitent cu etnogeneza sa, tot asa cum invers, etnogeneza poporului roman a fost un proces ce s-a definit si prin increstinarea elementelor din care s-a plamadit acest popor. Etnogeneza poporului roman s-a inchegat din romanizarea geto-dacilor, ori acest proces de romanizare a fost concomitent si impletit cu procesul increstinarii acestei populatii. Geto-dacii romanizati si increstinati au dat nastere romanilor. Din aceasta perspectiva elementul crestin se afirma drept unul din elementele constitutive ale etnosului romanesc.

Mai mult, raspandirea crestinismului in spatiul carpato-danubian-pontic s-a facut in limba latina, astfel ca noua credinta a devenit unul din factorii principali ai promovarii elementelor romane printre geto-daci. Factorul crestin apare in procesul de romanizare de la originea poporului roman cu un rol atat de determinant, incat se ridica la o insemnatate egala cu aceea a romanitatii noastre insasi, acestea fiind coordonatele magistrale ale etnogenezei noastre". Profilul etnic propriu al poporului roman este asigurat tocmai de aceste doua elemente ale etnogenezei sale: romanitatea si crestinismul. Iar legatura dintre aceste doua elemente este data in specificitatea acestui proces, caci misionarii crestini oficiali sau ocazionali au folosit in spatiul carpato-danubiano-pontic limba latina vulgara, inteleasa de oamenii de rand din acest spatiu si aceasta se va constitui intr-o limba de-sine-statatoare. Limba latina crestina folosita in acest spatiu, inca din primele veacuri ale erei crestine, este o limba aici creata, independent de evolutia limbii latine crestine oficiale. Terminologia crestina in limba romana este specifica acestui teritoriu, specifica evolutiei cultural-lingvistice urmata de daco-romani, ceea ce arata ca niciodata romanii nu au depins in nici o forma de Roma crestina.

Credinta crestina in limba latina proprie, primita inca dintru inceputuri si transmisa din generatie in generatie, a devenit la romani "lege stramoseasca", prin care romanii considerau ca se disting de alte popoare si ele crestine, dar de o alta "lege", de o alta traditie. Crestinismul romanesc se constituie astfel intr-una din cele mai valoroase dovezi ale vechimii si continuitatii poporului roman in spatiul carpato-danubian-pontic.

Credinta crestina este predicata pe teritoriul romanesc inca din epoca apostolica. Potrivit unei traditii consemnata in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu de Cezareea (265-340), cel mai mare istoric din veacurile primare, Sfantul Apostol Andrei a propovaduit si in Dacia Pontica, viitoarea provincie romana Scythia Minor (Dobrogea de azi). "Cand Sfintii Apostoli si ucenici ai Mantuitorului nostru - scria el - s-au imprastiat peste tot pamantul locuit, Toma, dupa spusele Traditiei, a luat (spre evanghelizare) tara partilor, Andrei Scitia, Ioan Asia, unde si-a petrecut toata viata pana ce a murit in Efes; Petru a predicat iudeilor imprastiati in Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia si Asia... Ce sa mai spun de Pavel care, dupa ce a predicat Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim pana in partile Iliriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea sunt spuse intocmai de Origen, in cartea a treia a Comentariilor sale la Facere (Hist, eccl. III, 1; 1-3).

Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. De asemenea, in Sinaxarul Bisericii constantinopolitane se precizeaza ca Sfantul Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scythia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). In schimb, Epifanie monahul spune ca Sfantul Apostol Andrei a propovaduit in provinciile din nordul Asiei Mici, in Tracia si Moesia, hirotonind ca episcop la Odyssos pe Apion. Traditia ca Sfantul Andrei a predicat si in provinciile din nordul Asiei Mici si in Tracia a fost consemnata prima oara la noi de mitropolitul Dosoftei in Vietile sfintilor pe luna noiembrie, ziua 30.

Mult mai tarziu, istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. XIV), scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia., Galatia si Bitinia), in "pustiurile scitice" care puteau fi situate in Scythia Maior (in nordul Marii Negre), adica in sudul Rusiei, dar si in Scythia Minor (Dacia Pontica). Dupa ce a predicat in cetatile de aici, din Scythia Minor, locuite de greci, romani si geto-daci, s-a indreptat spre sud, ajungand in orasul Patras, in Grecia, unde a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Chiar daca am intelege prin Scitia din textul lui Eusebiu nordul Marii Negre (asa numita Scitia Mare), Sfantul Apostol Andrei tot ar fi trecut prin Dobrogea, caci, plecand spre sud, calea i-ar fi fost mult mai lesnicioasa de aici, pe tarmul apusean al Marii Negre, decat sa-i faca inconjurul tocmai prin Caucaz.

In sprijinul evanghelizarii Daciei Pontice de catre Sfantul Apostol Andrei vin si unele colinde si creatii folclorice dobrogene si din stanga Prutului, care amintesc de trecerea sa prin aceste teritorii, ca si unele toponimice (pestera Sfantului Andrei, paraiasul Sfantului Andrei s. a.). Inseamna ca o parte din teritoriul Patriei noastre a fost evanghelizat chiar de un ucenic al Mantuitorului Iisus Hristos, Sfantul Apostol Andrei. El va fi asezat episcopi si in cetatile Pontului Euxin, in speta in Tomis, asa cum au facut Sfantul Pavel si ceilalti Apostoli, dupa cum relateaza cartea Faptelor Apostolilor.

Primele actiuni misionare de raspandire a credintei crestine in spatiul danubiano-pontic s-au desfasurat, deci, chiar in epoca apostolica. Dupa cucerirea Daciei de catre romani, aceasta activitate misionara s-a intensificat prin colonisti, prin ostasii crestini din armata romana, prin sclavi, prin negustori si, in secolul al IV-lea, prin captivi crestini adusi de goti din sudul Dunarii la nordul fluviului.

Raspandirea crestinismului la geto daci inca din primele trei secole ale erei crestine este atestata de unele marturii literare, cum este cea provenita de la Tertulian (240), care in lucrarea sa intitulata "impotriva ideilor", afirma ca "Hristos stapaneste si in tinuturile sarmatilor, dacilor, germanilor si scitilor". O alta categorie de marturii privind vechimea crestinismului pe teritoriul Patriei noastre o constituie terminologia crestina latina, folosita in acest spatiu. In acest sens amintim urmatorii termeni: Dumnezeu, cruce, inger, sfant, botez, biserica, altar, tampla, duminica, sarbatoare. Craciun, Paste, Rusalii, Paresimi, ajun, preot, cuminecatura, rugaciune, inchinare, caslegi, carnelegi, lege, credinta. Zau, raposat, priveghi, mormant, cimitir, martor, urare, juramant, binecuvantare, blestem, pacat, pagan, drac etc.

Cei mai multi din acesti termeni se refera la secolul al IV-lea, perioada decisiva a increstinarii provinciilor danubiano-pontice. Majoritatea acestor termeni sunt de natura populara, derivand din limba vorbita curent in provinciile romanitatii orientale si oglindind realitati si evolutii de sensuri din aria acestor provincii. Multi dintre acesti termeni, pastrati numai in limba romana, reprezinta creatii specifice ale romanitatii dacice.

In sfarsit, cea mai importanta categorie de marturii privind vechimea, raspandirea si continuitatea crestinismului la daco-romani sunt de natura arheologica. Alaturi de numarul mare de inscriptii crestine, marturiile arheologice sporite considerabil in urma cercetarilor din ultimele decenii, atesta patrunderea crestinismului in spatiul carpato-danubian-pontic inca din primele trei secole si intensificarea acestui proces incepand din veacul al IV-lea. Sa amintim in acest sens: donariul de la Biertan (sec. IV), cu inscriptia : Ego Zenovius votum posui; gema de la Potaissa (Turda), (sec. IV), cu inscriptia paleocrestina Ihtis; altarul de la Cluj-Napoca (inceputul secolului IV), cu inscriptia adausa: sttl (sit tibi terra le-vis - sa-ti fie tarana usoara); Biserica crestina de la Slaveni-Olt (secolul IV) s. m. a..

Intensitatea vietii crestine la Dunarea de Jos in secolele III si IV este documentata mai ales prin mentionarea multor martiri din aceasta zona, care nu pregetau sa-si dea viata pentru credinta lor in fata persecutiilor, sustinute fie de unii imparati romani, fie de catre gotii pagani, care au stapanit in secolul al IV-lea o parte din teritoriul geto-dacilor. Dintre sfintii martiri care au patimit la Dunarea de Jos in secolele III-IV mentionam: Pasicrate, Valention, Iuliu Veteranul, Nicandru si Marcian, Preotul Montanus si sotia sa Maxima, Episcopul Irineu, Dasie, Epictet si Astion, Emilian de Durostorum, Donat Diaconul, Romul Preotul, Silvan, Venust, Hermes, Lup, Ermil Diaconul, Stratonie Temnicerul, Claudiu, Castor, Sempronian si Nilcostrat.

Dintre martirii crestini mentionati pe teritoriul Patriei noastre o semnificatie deosebita o au sfintii: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filipos, prin faptul ca in anul 1971 au fost descoperite moastele lor intr-o cripta de la Niculitei, judetul Tulcea si depuse cu mare cinste la Manastirea Cocosu din apropiere.

Alaturi de acesti martiri amintim si pe Sfantul Sava Gotul (12 aprilie 372), martirizat in timpul persecutiei initiate de Athanaric al gotilor. In legatura cu martiriul Sfantului Sava, care era de origine din Asia Mica, este mentionat si numele preotului Sansala, in zona raului Buzau, fapt ce atesta prezenta unei vieti crestine organizate la nordul Dunarii in secolul al IV-lea.

De altfel, prima organizatie bisericeasca pe pamant romaneasc, este atestata inca de la sfarsitul secolului al III-lea, fiind vorba de Episcopia Tomisului. Aceasta isi avea resedinta in cetatea Tomis, Constanta de astazi, si foarte curand a ajuns sa dispuna de statutul de autocefalie, in sensul ca intaistatatorul ei, desi nu avea rang mitropolitan, nu depindea de o alta mitropolie, ci direct de Patriarhia de Constantinopol. Episcopia Tomisului exercita jurisdictia peste intreaga Scythie Minor si se crede ca si peste crestinii aflati la nordul Dunarii, adica in sudul Moldovei si estul Munteniei. De la anul 451 Episcopia Tomisului a fost ridicata la rang de arhiepiscopie, iar in secolul al VI-lea ocupa locul al II-lea in randul Arhiepiscopiilor autocefale ale Patriarhiei Ecumenice. In acelasi secol al VI-lea a purtat si titlul de mitropolie si avea in dependenta 14 scaune episcopale aflate pe teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra. Dintre episcopii si apoi arhiepiscopii de Tomis amintim pe: Evanghelius la sfarsitul secolului III; apoi Efrem, Titus, Bretanion, Terentius si Teotim I in secolul IV; Timotei, Alexandru si Teotim II in secolul V, Paternus care se intituleaza "episcopus metropolitanus" si Valentinian in secolul al VI-lea.

O alta dimensiune a crestinismului daco-roman in secolele IV-VI o constituie inflorirea unei culturi teologice inalte de limba latina la Dunarea de Jos. Acest fapt, care dovedeste in plus intesitatea si vechimea vietii crestine in aceasta zona, este evidentiat prin operele unor scriitori bisericesti de aici, chiar daca unii dintre ei si-au scris lucrarile pe alte meleaguri. Ioan Casian si Dionisie Exiguul, ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi, desi au activat in Italia si Galia, erau de origine din Scitia Minor si depuneau marturie despre tinuta vietii religioase crestine din aceasta zona.

Avand in vedere aceste aspecte ale raspandirii crestinismului si ale formarii primelor organizatii bisericesti pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, pe care le-am schitat mai sus, ne putem totusi face cat de cat o imagine despre procesul de romanizare a populatiei geto-dacice stimulat considerabil de crestinism, ca si acela al raspandirii crestinismului prin elemente romane specifice acestei zone.

Urmarea acestui proces a fost nasterea poporului roman, ca popor latin si crestin de traditie rasariteana. Atat romanizarea populatiei geto-dace, cat si increstinarea ei au fost atat de intense si unitare pe intreg spatiul locuit odinioara de geto-daci, incat migratia popoarelor, venite in valuri peste pamantul daco-roman, n-a putut opri si nici afecta grav formarea poporului roman ca popor latin si crestin. Migratia popoarelor a adus cu sine multe prejudicii populatiei bastinase si a dus la incetinirea procesului istoric de dezvoltare complexa a acestor populatii, dar n-a putut disloca si nici influenta formarea, continuitatea si afirmarea poporului roman in acest spatiu.

Beneficiind de o civilizatie superioara, populatia autohtona romanizata si increstinata a exercitat o puternica influenta, cel putin asupra unora dintre populatiile migratoare care, pe teritoriul de astazi al Romaniei si cu concursul populatiei bastinase, au venit in contact direct cu crestinismul, fapt care avea sa insemne un moment hotarator in evolutia lor istorica. Opera lui Ulfila ( 383), de origine din Asia Mica, cel care a predicat la nordul Dunarii in limbile greaca, geta si latina, in acelasi timp traducand Biblia in limba gotilor, nu poate fi conceputa separat de mediul cultural din Campia Dunarii si de contributia hotaratoare a elementului autohton latin.

Din aceasta perioada a secolelor V-XII s-au descoperit o serie intreaga de marturii arheologice ca: vase de lut avand incizat semnul crucii (Botosana-Suceava; Sipote-Suceava, Horga-Vaslui, Murgeni-Vaslui, Bacau); tipare sau matrite de os pentru confectionarea unor obiecte de cult crestine (Botosana-Suceava, Secuieni-Neamt, Danesti-Vaslui); vase de lut lucrate la roata cu semne de cruci (jud. Vaslui); doua cruciulite de plumb (Hlincea-Iasi) si una din roca vulcanica (Dodesti-Vaslui); trei inele de bronz, avand incizate simboluri crestine (Stoicani-Galati) ; doua cruci-relicvar din bronz (Adjud-Vrancea); un capac de cadelnita lucrat din bronz, de provenienta bizantina (Cosna-Suceava); o cruce pectorala din bronz (Campulung-Museel); mai multe cruci de bronz (Eratei-Medias) s. a. Aceste marturii dovedesc cu prisosinta continuitatea vietii crestine si intensitatea s-a religioasa in randul populatiei bastinase a protoromanilor si apoi a romanilor.

La cumpana celor doua milenii ale erei crestine, in cultul Bisericii romanesti se strecoara limba slava, folosita si de clasa cneziala romaneasca si care va fi introdusa mai tarziu si in cancelariile domnesti din Tara Romaneasca si Moldova. Dar, cu toate ca limba slavona a fost folosita ca limba liturgica la romani, in sensul ca Sfanta Liturghie si celelalte slujbe bisericesti se faceau in slavoneste, totusi, predicarea cuvantului lui Dumnezeu si spovedania s-au facut, fara intrerupere, in limba poporului, in limba romana. Faptul ca limba romana a fost permanent folosita in Biserica se evidentiaza prin aceea ca, in momentul aparitiei primelor texte biblice in limba romana, chiar daca acestea nu ni s-au pastrat decat in copii ulterioare, ele reflectau o structura lingvistica evoluata, care avea la baza, in mod necesar, un indelungat trecut de traditie orala.

Credinta crestina a fost la romani si in Evul Mediu, ca si in perioada de inceput, unul dintre factorii care au promovat si aparat fiinta nationala a romanilor. Acest lucru se poate vedea si din procesul de reorganizare bisericeasca a romanilor in contextul intemeierii statelor feudale romanesti centralizate. Intemeierea mitropoliilor romanesti, in Tara Romaneasca la 1359, in Moldova la 1401 si Transilvania la o data greu de precizat, dar in aceeasi perioada, a insemnat evolutia organizarii bisericesti existente pe o noua treapta, corespunzatoare dezvoltarii social-politice a statelor feudale romanesti. Momentele respective din istoria Bisericii romanesti atesta si ele insele existenta indelungata a unei vieti bisericesti la romani, iar faptul ca in acele momente romanii au luptat sa obtina numirea de ierarhi pamanteni, constituie o dovada in plus a unei indelungate traditii romanesti. Hotararea sinodala data de Patriarhia Ecumenica la 1359, prin care se incuviinta stramutarea lui Iachint de la Vicina la Curtea de Arges, devenit astfel Mitropolitul Tarii Romanesti, prevedea ca "toti clericii din acea tara si toti cei sfintiti calugari si laicii sa-l respecte si sa i se supuna lui".

Acest document atesta atat existenta unui cler local, cat si prezenta monahismului, existent pe aceste plaiuri inca din secolele IV-V. Biserica romaneasca s-a adaptat, deci, transformarilor prin care a trecut societatea romaneasca de-a lungul timpului si acest lucru s-a impus din orientarea permanenta a Bisericii noastre de a fi intotdeauna alaturi de popor.

Din primele momente de afirmare istorica si culturala a poporului roman ca individualitate distincta, cu deosebire de la inceputul celui de al doilea mileniu al erei crestine - in perioada de constituire a cnezatelor si a statelor voievodale - Biserica romaneasca a avut rolul sau, participand la viata poporului in mod constant, pozitiv si constructiv.

Slujitorii Bisericii noastre au fost implicati in miscarile nationale si populare prin care se manifesta dorinta de dreptate si de libertate a poporului, vointa de unitate intre toate provinciile si de neatarnare fata de marile puteri statale straine care il frustrau de drepturile sale legitime, ii incalcau samavolnic hotarele. Slujitorii altarelor strabune, mari ierarhi, preoti si monahi, nu au pregetat a-si dovedi, ori de cate ori s-a ivit prilejul, nu doar simpla adeziune la lupta pentru infaptuirea aspiratiilor nationale, ci participarea totala cu deplina convingere si cu hotarare, adeseori pana la suprema jertfa - dand astfel masura identificarii lor cu idealurile si lupta poporului.

Pe de alta parte, Biserica noastra ortodoxa nu numai ca a infrumusetat aceasta tara cu atatea asezaminte, dar si-a adus contributia la crearea multor valori spirituale ale neamului, a depus toate stradaniile si toata sarguinta pentru pastrarea si necontenita lor sporire si stralucire, pentru cunoasterea si pretuirea lor de catre celelalte popoare. Fapte si acte de patriotism si de devotament crestin, uneori inregistrate in analele istoriei si in documente de epoca, alteori ramase intr-un total anonimat - aura a smereniei.

Una din slujirile din trecut ale clericilor Bisericii Ortodoxe Romane a fost aceea de a fi sfetnici de taina ai domnitorilor. Sirul acestora ar putea incepe cu Cuviosul Nicodim cel Sfintit (+1406), ca sfetnic al lui Mircea cel Mare si Batran (1386-1417), sa amintim apoi pe mitropolitii Teoctist I (1453-1477) si Gheorghe (1477-1508), din vremea lui Stefan cel Mare (1457-1504); pe Varlaam al Moldovei (1632-1653) din vremea lui Vasile Lupu (1634-1653) ; pe Teodosie al Ungrovlahiei (1668-1672 si 1679-1708), din timpul domniei lui Constantin Brancoveanu (1688-1714) s. a. In Transilvania, Biserica Ortodoxa a fost leaganul romanilor, credinta ortodoxa devenind cea mai concreta forma de exprimare si conservare a specificului romanesc.

Preotimea satelor noastre ardelene a impartasit intotdeauna soarta taranilor, ducand aceeasi viata plina de lipsuri materiale, prestand corvezi, platind biruri si dari si neavand drepturi sociale ca si cei pe care ii pastoreau. Pentru acest fapt, preotimea a fost mereu alaturi de taranime in lupta acesteia pentru un trai mai bun. La inceputul secolului al XVIII-lea situatia romanilor transilvaneni s-a agravat printr-o conjuctura generala nefavorabila: peste teritoriul lor marile puteri urmareau echilibrul european si isi incercau armele, fie pe campul de lupta, fie prin retelele diplomatice. Rusia se afla in ofensiva modernizarii. Austria se intarea in granite cu aliante politice schimbatoare, Imperiul Otoman - dupa pacea de la Carlovitz (1699) - se refacea in intentia altor atacuri si inlocuia la romani domniile pamantene. Se dovedea tot mai mult ca romanii nu mai pot fi neglijati prin mentinerea acelorasi forme de dominanta : Constantinopolul cauta o carare administrativa prin domnii fanarioti, iar Viena o carare de politica religioasa spre o indepartata Roma, carare cunoscuta sub numele de uniatie (care de fapt si de drept se oprea in acel veac la Viena).

Prin unirea unei parti a romanilor ardeleni cu Biserica Romei la 1698-1701, in mod samavolnic, poporul roman a simtit ca prin incercarea de a-1 rupe de la Ortodoxie se intentioneaza nu numai

desprinderea lui din unitatea cu fratii din Principate si deznationalizarea lui treptata, ci si privarea sa de "legea lui romaneasca.

In fata acestei primejdii care ameninta nu numai credinta sa ortodoxa, ci si unitatea sa nationala, poporul roman a luptat cu indarjire prin Sofronie de la Cioara, Oprea Miclaus, Inochentie Micu si multi altii, prin a caror jertfa s-a evidentiat inca odata stransa legatura dintre Biserica si credinciosi. Aceasta stransa legatura dintre preotime si masele taranesti a culminat in Transilvania, in timpul rascoalei de la 1784, condusa de Horia, Closca si Crisan. La aceasta mare miscare au participat si multi preoti de sat, activand in felurite chipuri: conducatori de grupe, gazde, informatori, transmitatori de stiri, strangatori de fonduri pentru drumul lui Horea la Viena s. a. Rolul acestora in miscare reiese clar dintr-o "petitiune" a nobilimii din Comitatul Albei, adresata, in timpul rascoalei, contelui Anton Jankovics, comisar imperial in Ardeal, in care se spune: "Deoarece preotii romani sunt aceia care atata mai cu seama poporul la revolutiune, din aceasta cauza sa se publice ca in oricare sat va erupe o revolutiune, acolo preotii romani, primarii si juratii cu trei insi langa dinsii, se vor pedepsi cu moarte, in conformitate cu legile patriei". Cum acelasi lucru era cerut si de nobilimea din Comitatul Hunedoarei, care, in suplica ei catre acelasi potentat, cerea "sa se pedepseasca intr-un mod exemplar preotii romanilor care, sub pretextul religiunii, invata plebea ca sa extermineze pe unguri".

Dintre preotii participanti la rascoala amintim pe Popa Dumitru din Certeje, care in 1782 a insotit pe Horea la Viena, spre a cere dreptate pe seama celor asupriti; popa Ioanas Cazan din Mesteacan, Popa Ionita Dadei, care a purtat o circulara a lui Horea la Lupsa si de acolo la Mujina; preotii Dumitru din Cincis si Mihai din Bacia, luati prizonieri impreuna cu alti tarani, de locotenentul Kallyani; preotul Zaharia din Bratea, care cheama pe tarani cu arme la sine acasa, pentru nevoile rascoalei; popa Danila din Criscior, la casa caruia nobilii trebuiau sa aduca raspunsul la ultimatumul din 11 noiembrie 1784, caci altfel se va ataca Deva; preotul Petre Iancu din Lupsa caruia, la o adunare, Closca ii cerea "sa ia cu sine Sfanta Cuminecatura spre a putea impartasi pe cei ce se vor imbolnavi"; popa Ioan din Leheceni, care, in piata Vascaului, isi exprima dorinta zicand: "De ar aduce Dumnezeu pe rasculati aici, caci de nu ne va fi mai bine, mai rau nu poate sa fie"; popa Vasile din Pintic, care aduna pe sateni noaptea in biserica si le citea o scrisoare a lui Horia, indemnandu-i sa fie gata pentru inceperea rascoalei, care va fi vestita prin tragerea clopotelor; popa Avram din Uibaresti, cel ce in timpul atacului de la Ribita, din turnul bisericii indemna poporul la lupta; popa Gheorgnita Nicola din Albac, fost capitan al rasculatilor si duhovnic al lui Horea; popa Niculae diin Orastie, care trece in Tara Romaneasca sa ceara ajutoare pentru rasculati; preotul Nicolae Rat din Maierii Balgradului, care a scris testamentele lui Horea si Closca, i-a impartasit si i-a insotit la locul de supliciu. Aici, pana a frant cu roata pe Closca, a stat langa Horea, tinandu-1 "cu mana pe dupa cap", dar cand a inceput sa-1 franga cu roata si pe acesta - vazand "atatea chinuri"- acolo sus pe "esafod", a "cazut lesinat jos" si a trebuit sa fie dus cu carul acasa, caci isi pierduse simtirea - si multi altii.

Contributia Bisericii Ortodoxe Romane la sprijinirea luptei poporului roman pentru emancipare sociala, s-a concretizat apoi in timpul revolutiei de la 1821, din Tara Romaneasca. Aici trebuie sa pomenim la loc de frunte pe episcopul Ilarion al Argesului, (1820-21; 1828-1845), la care am putea adauga pe Chesarie al Buzaului (1825-1846), care in timpul revolutiei era iconomul Manastirii Antim din Bucuresti, unde s-au plamadit cele mai multe dintre marile idei ale revolutiei. "Conlucrarea episcopului Ilarion al Argesului cu Domnul Tudor din Vladimiri inseamna mult mai mult decat o curajoasa marturie de fapta patriotica si crestina, este o pilduitoare si plina de demnitate lucrare de temeinica zidire spirituala si nationala. Astfel, prin stradaniile sale pline de har, exprimand si o exemplara constiinta patriotica, s-a inscris o pagina epocala in istoria eclesiastica romaneasca, integrata deplin intre paginile istoriei Patriei".

In timpul revolutiei de la 1848, a fost constituit pentru prima data la romani, fie si pentru scurta vreme, un guvern democratic provizorii, prin proclamatia de la Islaz, din 9 iunie 1848. Din acest guvern provizoriu facea parte si preotul Radu Sapca din Celei, ce "era un om de o deosebita energie, care lupta impotriva oricarei nedreptati. Isi crease un deosebit prestigiu in mijlocul taranimii, era iubit si respectat nu numai de enoriasii sai, ci de taranii din intreaga regiune".

Revolutia de la 1848 a consolidat noua ideologie nationala si a raspandit in randul maselor largi ideile libertatii sociale si nationale, care vor sta la baza luptei poporului roman pentru faurirea statului sau national, unitar, liber si independent. In fruntea luptei pentru unire s-au situat carturarii pasoptisti, purtatori ai ideilor inaintate, care au evocat trecutul, au cultivat limba, literatura si istoria nationala, au conceput proiecte si programe, au tiparit manifeste si apeluri, ziare, reviste si carti, au intemeiat asociatii culturale in slujba idealului unirii tuturor romanilor de pe cuprinsul vechii Dacii.

Edificatoare sunt mai ales proiectele ce se fauresc in aceasta perioada, in legatura cu unirea romanilor intr-un stat national, independent si suveran. Astfel, programul luptatorilor moldoveni "Printipiile noastre pentru reformarea patriei", alcatuit la Brasov in anul 1848, prevede pe langa altele unirea Moldovei cu Valahia intr-un singur stat neatarnat romanesc", iar in "Dorintele partidei nationale din Moldova", redactate de M. Kogalniceanu in august acelasi an, unirea celor doua tari era considerata "cheia boltei fara de care s-ar prabusi tot edificiul national". In iunie 1848, V. Alecsandri scria lui N. Balcescu ca dorinta cea mai arzatoare a moldovenilor era "unirea Moldovei cu Valahia sub un singur guvern si sub aceeasi constitutie". Ideea unirii tarilor romane a fost propagata prin presa si intruniri si de luptatorii pasoptisti bucuresteni. Astfel, C. A. Rosetti la 13 iulie 1848, in ziarul "Pruncul roman" scria urmatoarele: "va intindem mana, frati moldoveni; in interesul nostru comun va cerem unirea..., vom alcatui un singur stat, o singura natie, o singura Romanie", iar Dimitrie Bolintineanu in "Poporul suveran" sustinea, de asemenea, "unirea provinciilor romanesti". In Transilvania unirea fusese ceruta chiar de la inceputul revolutiei. La adunarea de la Blaj din 3/15 martie 1848, alaturi de recunoasterea nationala a romanilor din Transilvania si de alte revendicari, masele populare, prin cunoscutul strigat "Noi vrem sa ne unim cu tara", au cerut unirea cu fratii lor de peste Carpati".

Dupa revolutia din 1848, unirea a devenit problema centrala a intregii vieti politice romanesti, punahd in miscare masele cele mai largi ale poporului. Un rol important in crearea climatului favorabil unirii 1-a indeplinit propaganda unionista, sustinuta cu egala masura de catre luptatorii romani pasoptisti exilati si de elementele democratice inaintate din aproape toate tarile Europei, ca si de catre fruntasii miscarii unioniste din tara.

Clerul era angajat cu toate fortele in marea lupta unionista. Directorul Seminarului din Bucuresti se pune in fruntea luptei preotilor unionisti din Capitala. Filotei, episcopul Buzaului, subscrie primul dintre clerici programul unionist. Mitropolitul Nifon binecuvinteaza miscarea pentru unire in fata unei multimi adunate la mitropolie. Intr-o circulara adresata protopopilor, in ianuarie 1857, Filotei al Buzaului precizeaza ca pozitia clerului in acele imprejurari este "de a inalta rugaciuni Parintelui ceresc pentru unirea si infratirea romanilor intr-o singura vointa si un cuget, ca sa aleaga deputatii lor vrednici de a lor incredere, care sa sprijine si sa ceara drepturile si viata patriei lor" si ii indeamna pe preoti si pe egumeni "ca sa tie Te-Deum si privegheri prin biserici". Intr-o depesa adresata contelui Walewski, Talleyrand informeaza ca "episcopul de Buzau a semnat programul partidului national, i-a binecuvantat cu solemnitate si a poruncit rugaciuni in eparhia sa, pentru succesul ideii pentru care a aderat. Aceasta aprobare a unui membru din inaltul cler, a produs aici o profunda senzatie". In aceeasi corespondenta, comisarul Frantei il mai informa pe seful sau si de vizita pe care a facut-o la Buzau, episcopului Filotei, cu prilejul calatoriei la Iasi, pentru a-1 incuraja sa persevereze in atitudinea adoptata. Vizita aceasta a prilejuit o insufletitoare manifestatie pentru unire. La receptia data la palatul episcopal, multi reprezentanti ai orasului au tinut sa participe, ca semn de adeziune si de simpatie ia ideea unirii. Un alt diplomat francez, George Le Sourd, intr-un raport al sau, arata ca reprezentantii clerului sunt animati de ideile cele mai nationale, iar "episcopul de Buzau, care este un om prudent si intelept, merge in fruntea lor". Pozitia sa patriotica a fost apreciata in mod deosebit de Comitetul Central al unirii, care trimite episcopului Filotei o adresa de multumire, in care il felicita pentru impartasirea cu entuziasm a programei si dorintele romanilor si subscrierea ei". La randul sau, episcopul Calinic al Ramnicului trimite, la 15/27 aprilie 1857, o circulara protopopilor in care arata ca "poporul roman nu are decat sa ceara pe cale legitima viata politica si nationala..., si spre a cere viata trebuie a se uni intr-un cuget si o vointa" si cere tuturor preotilor din eparhia sa sa oficieze, in acest scop, rugaciuni si slujbe bisericesti. La 29 aprilie/11 mai 1857, comitetul unionist din Craiova adreseaza multumiri episcopului Calinic pentru ca vegheaza in eparhia sa, ca "duhul luminii, al dragostei si al tariei, sa uneasca inima tuturor romanilor in aceeasi dorinta si vointa, pentru binele si fericirea scumpei noastre patrii".

Alaturi de popor, in marea actiune pentru faurirea statului roman modern s-a aflat si Biserica Ortodoxa, prin slujitorii ei. In acele zile de nestavilit avant, slujitorii altarelor au inteles sa mearga pe drumul dreptelor nazuinte si aspiratii nationale ale maselor, dandu-si obolul lor neprecupetit la propasirea patriei, sprijinind cu inflacarare, impreuna cu pastoritii lor, faurirea marelui act istoric: unirea Principatelor. Ierarhii Bisericii, prin predici, cuvantari, articole publicate in ziare, brosuri, demersuri la autoritati, iar unii ca membri ai divanurilor, au depus o intensa si rodnica activitate in sprijinul unirii. Si preotimea de mir de la sate si orase si-a adus contributia ei in actiunea de lamurire si mobilizare a locuitorilor la infaptuirea actului unirii.

Dupa unirea Principatelor a urmat razboiul de independenta din 1877-1878, care a pecetluit cu sange actul de la 8 mai 1877, prin care a fost proclamata independenta de stat a Romaniei. In timp ce pe front ostasii nostri inscriau cu sangele lor pagini de un remarcabil eroism, acasa, fiind vorba pentru noi de un deosebit spirit de sacrificiu in sprijinirea trupelor de pe front. De buna voie, un insemnat numar de tarani, intelectuali, meseriasi targoveti, preoti, monahi si chiar monahii, au cerut sa fie inrolati in armata; cele trei categorii de fete bisericesti, unii in calitate de confesori, iar altii pentru nevoile serviciilor de "Cruce Rosie".

Dintre confesori amintim aici pe arhimandritii Ignatie Serian si Ghenadie Merisescu, protosinghelul Sava Dimitrescu, ieromonahul Veniamin Alexandresau, si preotul Nicolae Budisteanu, la Bucuresti, protosinghelul Agatanghel Gutu, la Craiova, ieromonahii Ioachim Voluntas si Neofit Racovita, la Galati, ieromonahul Irinarh Gredianu, la Braila, preotul Ilie Grigoriu si ieromonahul Narcis Cretulescu, la Tasi, arhimandritul Calinic Popovici, la Regimentul 8 Dorobanti, preotul Ion Lacureanu Protonotarie, la Regimentul 1 Linie s. a.

Multi dintre acestia si, desigur, ca si altii ca ei, au savarsit pe campurile de lupta fapte de vitejie. Se stie, de pilda, ca preotul Gavrila Ursu, confesorul Regimentului 4 Artilerie, pentru asemenea fapte, a fost decorat cu "Virtutea militara". Mai mentionam ca, in cimitirul Manastirii Cernica se afla mormantul monahului erou Iorgu Cosma de Ia Manastirea Ciolanu-Buzau, decedat la Bucuresti in anul 1902 si apoi adus si imnormantat aici. Pe crucea lui sunt insirate localitatile sud-dunarene: Plevna, Vidin, Smardan, Nicopole, Grivita si Rahova, unde s-au dat lupte in 1877, la care poate el va fi participat, caci altfel, desigur, nu ar avea nici un rost amintirea lor in acest loc.

Alaturi de acestia, sute de calugari si calugarite de pe intreg cuprinsul tarii, din propriu indemn, s-au incadrat in "corpul sanitar" al armatei. Deosebit de aceasta, activitatea clericilor romani in timpul razboiului s-a manifestat si prin servicii divine si rugaciuni pentru biruinta, prin pastoralele ierarhilor si cuvantarile preotilor, prin articole si apeluri, prin indemnuri si strangeri de ajutoare in folosul ostasilor de pe front, al familiilor lor, prin ofrande si material sanitar pentru raniti" s. a. Prin toate acestea, Biserica Ortodoxa Romana, prin clerul sau, a "sporit in sufletul ostasilor romani curajul si barbatia, intarind increderea in biruinta deplina si in dreptatea cauzei pentru care luptau". Totodata, si de asta data, in zilele razboiului de independenta, ele au constituit "un nou prilej pentru clericii ortodocsi romani sa dovedeasca continuarea stravechilor datini care demonstrau ca preotii fac parte integranta din popor si ca Biserica indeplineste un rol efectiv in societatea romaneasca" .

La randul lor, maretele realizari infaptuite de poporul roman pe planul emanciparii sale politice si nationale s-au reflectat direct si in viata Bisericii Ortodoxe Romane. Dupa aparitia primelor Seminarii teologice, incepand cu cel de la Socola de langa Iasi (1803) si continuand cu cele de la Bucuresti (1836); Buzau (1836) si Arges (1836), in a doua jumatate a secolului XIX se infiinteaza si primele facultati de teologie ortodoxa romana la Iasi in 1860, de scurta durata, la Cernauti in 1875 si la Bucuresti, cu initiativele entuziaste din toamna anului 1881, ca abia in 1884 sa se deschida oficial cursurile Facultatii de Teologie. Tot in aceasta perioada apar primele periodice bisericesti, incepand din 1839, cu "Vestitorul bisericesc" de la Buzau, continuand cu "Echo ecleziastic" din 1852 la Bucuresti, "Predicatorul" din 1857 la Bucuresti; "Preotul" din 1861 la Iasi, apoi "Biserica Ortodoxa Romana", buletinul oficial al Sfantului Sinod de la 1 octombrie 1874 pana astazi, iar peste Carpati "Telegraful Roman", din 1853, pana astazi s. a.

Dupa unirea Principatelor cel mai important eveniment din viata Bisericii Ortodoxe Romane a fost constituirea Sfantului Sinod al acesteia. La baza acestei infaptuiri statea "Legea sinodala" formulata prin Decretul Organic pentru infiintarea unei autoritati sinodale centrale, publicat la 3 decembrie 1864, impreuna cu Regulamentul pentru alegerea membrilor Sinodului general al Bisericii Ortodoxe Romane si Regulamentul interior al Sinodului general, incepand cu data de 11 iunie 1865 mitropolitul Ungrovlahiei primea, pe baza unei ordonante domnesti, titlul de "primat al Romaniei" si calitatea de presedinte al Sfantului Sinod. Prima sesiune a Sfantului Sinod a inceput la 1 decembrie 1865 si, in ciuda unor neintelegeri, provocate in jurul legislatiei bisericesti de sub Alexandru Ioan Cuza, Sfantul Sinod s-a impus in viata Bisericii ca organul central de conducere si pivotul realizarilor care au urmat.

Dupa cucerirea independentei de stat a Romaniei, impreuna cu prestigiul tarii a crescut si cel al Bisericii noastre, incat era imperios necesara si dobandirea formala a independentei noastre bisericesti sau a autocefaliei. Inca dintru inceputuri, pe vremea Arhiepiscopiei autocefale a Pomisului, sau la intemeierea mitropoliilor romanesti ca si cu alte prilejuri, Biserica romaneasca s-a afirmat cu un larg statut de autonomie, dar a ramas formal in jurisdictia Patriarhiei Ecumenice.

Legislatia bisericeasca din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, apoi Legea Organica din 1872 si sfintirea Sfantului Mir la 25 martie 1882 de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, fara a mai cere consimtamantul Patriarhiei Ecumenice, erau nu numai acte prin care Biserica noastra isi declara solicitarea de a i se recunoaste autocefalia, ci si trepte ale afirmarii spre acest statut canonic. In luna aprilie 1885, Patriarhia Ecumenica a emis tomosul de recunoastere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, prin care Biserica noastra era trecuta in randul Bisericilor ortodoxe autocefale si i se asigurau largi perspective de afirmare pe plan intern si extern. Biserica strabuna a folosit din plin aceasta sansa, contribuind pe plan extern la cresterea prestigiului Romaniei, iar pe plan intern la promovarea luptei dusa de intregul popor roman pentru emancipare sociala si realizarea statului national-unitar al tuturor romanilor.

Secolul al XX-lea incepea pentru istoria maselor taranesti din Romania cu una dintre cele mai cutremuratoare ridicari ale lor pentru dreptate sociala. In fruntea taranilor rasculati la 1907 se aflau preotii: Nicolae Bardescu din comuna Valea Ursului - Mehedinti, C. Isverceanu din corn. Rogova-Mehedinti, Gh. Nicolaescu, corn. Pietrarile; Margaritescu din corn. Varleni-Valcea; Limberea din corn. Valeni-Podgova, Muscel; Dumitrachescu din com. Dobresti-Muscel; Sachelarie Popescu din oom. Popanzalesti; Spiridon Popescu din com. Brastavat, Dumitru Ionescu din com. Campeni-Muscel. Apoi din judetul Olt: Carp Popescu din com. Titulesti. Din Vlasca: Tecuciuanu, com. Galiteni, Calin Delcea din com. Tarnavele, Badea Cristescu, com. Balanoaia si multi altii.

Aceasta mare miscare taraneasca avea sa accelereze procesul de emancipare sociala, care se incadra deplin in procesul de emancipare nationala si politica a intregului popor roman, ce va culmina cu maretul act de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Slujitorii Bisericii strabune si-au adus cu insufletire obolul lor de jertfa in lupta de emancipare politica a poporului roman. Numai in perioada primului razboi mondial, care avea sa se incheie pentru romani cu maretul act de la Alba Iulia, din Transilvania, peste 300 de preoti au fost internati, inchisi sau trimisi in pribegie, dintre care 5 au fost omorati, iar alti 3 au murit in inchisoare; in teritoriile ocupate vremelnic de Austro-Ungaria, zeci de preoti au platit cu grele suferinte, unii dintre ei chiar cu viata, curajul de a imbarbata poporul si de a mentine nestinsa flacara nadejdii implinirilor nationale; iar in campania din 1916-1918, in Armata romana au fost mobilizati un numar de 252 preoti, dintre care 25 au fost dati disparuti si prizonieri, iar 5 dintre ei morti.

Actul de la 1 Decembrie 1918, prin care se constituie statul national unitar-roman, a deschis perspective noi, inclusiv pentru viata Bisericii Ortodoxe Romane. In anii care au urmat dupa primul razboi mondial "ierarhii Bisericii noastre care mai inainte, faceau parte din Biserici separate, se intrunesc sinodal la Bucuresti, incepand cu anul 1921, sub presedintia mitropolitului primat Miron Cristea, se vor depune neincetat stradanii pentru infaptuirea efectiva si canonica a unificarii noastre bisericesti, lucrandu-se in acelasi timp si cu alti factori de raspundere la elaborarea legilor cuvenite in problema unificarii bisericesti. Odata cu sfarsitul primului razboi mondial, cea dintai indatorire a Bisericii Ortodoxe Romane a fost unificarea, adica organizarea ei unitara, sub conducerea Sfantului Sinod din Bucuresti, prin contopirea tuturor organismelor sale.

Unificarea bisericeasca a tuturor romanilor a fost intarita apoi de ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie, prin legea din 23 februarie 1925, recunoscuta de Patriarhia Ecumenica prin Tomosul din 30 iulie acelasi an. Prin acest act crestea prestigiul Bisericii Ortodoxe in toata lumea crestina. Ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie a fost nu numai o urmare fireasca a autocefaliei acesteia, ci si o consecinta logica a formarii statului national unitar roman. Aceasta pentru ca Biserica Ortodoxa Romana s-a integrat de la bun inceput in viata sociala si nationala a poporului, sprijinind nazuintele lui de unitate, de libertate si de independenta nationala.

Pr. prof. dr. Viorel Ionita

www.crestinortodox.ro/editoriale/originile-implicatia-ortodoxiei...

Creștinismul a dispărut odată cu retragerea romană

Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu explică faptul că sursele arheologice și epigrafice infirmă tradiția Bisericii Ortodoxe Române, care susține că, pe teritoriul României, creștinismul s-a propagat prin străduința apostolului Andrei. În timpul misionariatului în Dobrogea, apostolul Andrei ar fi hirotonit preoți și episcopi. La rândul lor, aceia au uns alți preoți și alți episcopi.[6]

Pe teritoriul României, creștinismul a apărut la fel ca în restul Imperiului Roman, cu precădere în orașe. De aceea, cei opuși creștinilor erau denumiți păgâni, adică locuitorii satelor, având în vedere că în limba latină la sat se zicea „pagus”. Creștinii, care trăiau în mediul citadin, erau străini care fuseseră aduși din afara provinciei Dacia, pentru a asigura sistemul socio-politic roman și au creat aici comunități creștine.[6]





Imperiul Roman în jurul anului 120 d.Hr., aflat la întinderea sa maximă, şi provincia Dacia, inclusiv teritoriile deţinute temporar.
După ce Imperiul Roman s-a retras de pe teritoriul României de astăzi, unde a stăpânit relativ puțin timp (106-275 d. Hr.), orașele au fost depopulate de creștini, care au plecat și ei odată cu armata, cu administrația romană, cu excepția celor din orașele din Dobrogea, unde autoritate romană a continuat să se exercite.[6]

După retragerea romană nu se mai găsesc dovezi de prezență creștină la nord de Dunăre. În fosta provincie Dacia au venit succesiv populații migratoare, care aveau alte credințe. Este vorba, pentru început, de vizigoți (a căror cultură materială este foarte prezentă pe teritoriul României, în special la Sântana de Mureș - Cerneahov). După vizigoți au venit ostrogoții, germanici și ei. După aceea mai vin și alte populații, între care, hunii. Aceste popoare erau animiste. Cea mai semnificativă, și de lungă durată, a fost apoi invazia slavă. Slavii au ajuns până în Peloponez, ceea ce i-a obligat pe împărații bizantin să facă eforturi militare considerabile ca să-i oprească.[6]

Cercetătorul Uwe Fiedler, de la Berlin, analizând descoperirilor arheologice din România și din Bulgaria, a redactat lucrarea „Studii asupra înmormântărilor din secolele VI-IX la Dunărea de Jos", apărută în 1992 la Bonn, în care a discutat comportamentul funerar al comunităților de la Dunărea Inferioară, atingând și problema identificării complexurilor funerare creștine într-o vreme când, la nord de Dunăre, erau prezenți slavii. După ce autorul a analizat mai multe cimitire de incinerație sau birituale din România, acordând o atenție deosebită și cimitirului slav de la Sărata Monteoru, datat în sec. VI-VII, care cuprinde 1.536 de morminte, a constatat că, după ritualul funerar, nu prea e vorba de creștini. Arheologii au constat faptul că cimitire creștine apar abia către sfârșitul secolului al IX-lea.[6]

Istoricii teologi acceptă și ei faptul că în România creștinismului timpuriu îi lipsesc confirmările arheologice, dar explică prin speculații continuitatea creștinismului

Wikipedia

Eu nu prea le am cu istoria , dar daca ortodoxia este de natura slava , iar slavii au aparut pe teritoriul dacic dupa ce trecusera romanii pe aici , cum este posibil sa afirme cineva ca poporul roman s-a nascut ortodox ?

Începuturile vieţii creştine pe teritoriul ţării noastre (Creştinismul daco-roman)



Întemeierea Bisericii noastre a avut loc la Cincizecime, atunci când Duhul Sfânt, în chipul unor limbi ca de foc, S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, aflaţi în Ierusalim. Au fost botezaţi atunci ca la trei mii de suflete, constituindu-se astfel prima comunitate sau obşte de credincioşi (cf. Faptele Apostolilor, cap. II). Noua învăţătura s-a propovăduit în Ierusalim, apoi în alte oraşe ale Ţării Sfinte, la început printre iudei. Din deceniul al cincilea al veacului întâi, Sfinţii Apostoli şi-au început lucrarea misionară şi în "lumea păgână", potrivit poruncii pe care le-a dat-o Mântuitorul însuşi înainte de înălţarea Sa la cer, de a învăţa şi a boteza "toate neamurile" (Mat. 28, 19). Avem ştiri doar despre lucrarea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, dar mai ales a Sfântului Pavel, din cartea "Faptele Apostolilor" (cu relatarea detaliată a celor trei "călătorii misionare" ale Sfântului Pavel) sau din Epistolele pe care le-au scris ei înşişi. Trebuie să reţinem că Sfântul Apostol Pavel şi unii dintre ucenicii săi L-au propovăduit pe Hristos şi în Peninsula Balcanică, deci în teritorii învecinate cu Dacia, unde trăia pe atunci şi o populaţie traco-getică romanizată.

Sfântul Andrei, Apostolul geto-dacilor ("sciţilor")

Lucrarea misionară a celorlalţi apostoli ai Mântuitorului printre "neamurile păgâne" este cunoscută numai din tradiţie, fixată în scris mult mai târziu. Pe noi, ca români, ne interesează activitatea Sfântului Andrei, care a predicat în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, cunoscut în izvoarele antice sub numele de "Sciţia". În anul 46 al erei creştine teritoriul respectiv a fost cucerit de romani şi anexat la provincia Moesia Inferior, iar în anul 297, în timpul lui Diocleţian, a devenit o provincie aparte, numita "Scythia Minor". Tradiţia privitoare la această predică "apostolică" în Sciţia este întâlnita în lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort în cursul persecuţiei împăratului Decius (249-251), iar în secolul IV apare în Istoria bisericească a episcopului Eusebiu de Cezareea Palestinei, care a preluat-o după o lucrare a marelui teolog, Origen din Alexandria (+254). În sprijinul evanghelizării acestui teritoriu de către Sfântul Andrei, se pot invoca şi câteva "mărturii indirecte". Există, de pildă, câteva colinde şi creaţii folclorice dobrogene şi din stânga Prutului, care amintesc de trecerea apostolului prin aceste locuri. Câteva toponimice confirmă acelaşi lucru: "Pârâiaşul Sfântului Andrei", "Apa Sfântului" sau "Peştera Sfântului Andrei" (aceasta se vede şi azi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropierea graniţei romano-bulgare). Din Epistola Sfântului Apostol Pavel către coloseni reiese că şi "sciţii" au putut auzi cuvântul lui Dumnezeu (3, 11).

Fără îndoiala că Sfântul Apostol Andrei nu s-a limitat numai la predicarea Evangheliei şi la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre geto-dacii şi grecii din coloniile întemeiate pe ţărmul Mării Negre (Pontul Euxin), încă din secolele VII-VI î. Hr. El va fi hirotonit pe unii din cei veniţi la Hristos ca episcopi şi preoţi, aşa cum a făcut şi Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale. Numai aşa se explică faptul că cele mai vechi ştiri privind organizarea bisericească sunt din Scyţia Minor. De altfel, tot după tradiţie, Sfântul Andrei a hirotonit ca episcop de Odyssos (azi Varna, în Bulgaria, în apropierea graniţei) pe ucenicul său Ampliat, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 31 octombrie. Episcopul (sau episcopii) peste care "şi-a pus mâinile" Sfântul Andrei au hirotonit, la rândul lor, alţi episcopi, preoţi sau diaconi pentru teritoriul dintre Dunăre şi Mare şi cel din stânga Dunării, pentru a se asigura "succesiunea neîntrerupta" a preoţiei şi care au devenit apoi propovăduitorii noii credinţe - prin predica şi botez - în rândul autohtonilor geto-daci, iar mai târziu daco-romani. Se poate afirma, deci, că învăţătura creştina a fost propovăduita pe o parte din teritoriul României de azi chiar de un Apostol al Mântuitorului, de Andrei "cel întâi chemat", încât, pe bună dreptate, creştinismul românesc trebuie să fie considerat "de origine apostolică".

Creştinismul în Dacia

În anul 106, împăratul Traian a cucerit o parte din teritoriul fostului stat al geto-dacilor, condus de regele Decebal, care a fost transformat în provincie romană (Transilvania, Banatul, Oltenia şi o parte din Muntenia de mai târziu). În urma acestor schimbări de ordin politic-teritorial, s-au creat condiţii favorabile pentru propagarea noii învăţături şi în nordul Dunării. Se poate vorbi de anumiţi "misionari neoficiali" recrutaţi dintre colonişti, soldaţi din armata romană, negustori sau sclavi, care îmbrăţişaseră credinţa creştină înainte de a veni în Dacia. În secolul al III-lea numărul acestor misionari "laici" a sporit prin anumiţi captivi creştini - pe care goţii - stabiliţi atunci în teritoriile nord-dunărene - îi aduceau aici din Asia Mică, unde creştinismul era cunoscut din "veacul apostolic". Din rândul lor, unii erau hirotoniţi ca episcopi, horepiscopi, preoţi şi diaconi.

Trebuie menţionat că predicarea Evangheliei în cuprinsul imperiului roman a întâmpinat multe greutăţi, datorită faptului că până în anul 313 - când împăratul Constantin cel Mare (306-337) i-a acordat libertate, prin cunoscutul "Edict de la Mediolanum" (azi Milano) - era considerată ca "religio ilicita" (neadmisa). Dar după retragerea administraţiei şi a legiunilor romane din provincia Dacia, prin anii 271/275, s-au creat premise favorabile pentru răspândirea creştinismului în spaţiul carpato-dunărean. La aceasta a contribuit şi faptul că în timpul lui Constantin cel Mare Câmpia munteană a reintrat în stăpânirea imperiului, deci legăturile permanente ale locuitorilor de aceeaşi limbă de pe ambele maluri ale Dunării au contribuit la răspândirea masivă a învăţăturii creştine.

Mărturii arheologice paleocreştine

Acest lucru este confirmat şi de un număr apreciabil de piese arheologice paleocreştine, descoperite în peste o sută de aşezări daco-romane (în număr mult mai mare s-au descoperit în Scythia Minor). Între cele mai semnificative reţinem: "gema de la Potaissa" (azi Turda) cu o serie de reprezentări simbolice, între care şi Bunul Pastor; o tăbliţă votivă (donariu) de la Biertan, lângă Mediaş, cu inscripţia "Ego Zenovius votum posul" şi un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj); mai multe opaiţe (lămpi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales în centrele urbane ale fostei provincii. Alte obiecte paleocreştine s-au descoperit în Banat şi în Oltenia (de pildă, părţi dintr-un candelabru de bronz, descoperit la Răcari-Dolj, folosit desigur intr-un lăcaş de cult. Majoritatea acestora sunt din secolul al IV-lea, dar unele par sa fie şi mai vechi. S-au descoperit şi câteva obiecte paleocreştine la Barboşi-Galaţi, important cap de pod roman la confluenta Siretului cu Dunărea, care, după aprecierea arheologilor aparţin secolului al III-lea.

Un lucru care trebuie subliniat în chip deosebit este acela că - pentru secolul IV - avem primele dovezi literare şi arheologice privind existenţa unor lăcaşuri de cult în teritoriile daco-romane nord-dunărene. Astfel de biserici paleocreştine s-au construit peste ruinele castrului roman de la Sloveni (jud. Olt); iar la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj) un fost templu păgân a fost transformat în lăcaş de cult creştin. În alte două centre s-au descoperit fundatiile unor bazilici şi anume la Sucidava (azi Celei-corabia, jud. Olt), cu o serie de inscripţii creştine în limba greacă şi la Morisena (azi Cenad, jud. Timiş). Se pare că şi actuala lucrare din Densus (jud. Hunedoara) este un fost monument funerar roman transformat în lăcaş de cult creştin prin secolul al IV-lea. În actul martiric al Sfatului Sava, care şi-a dat viaţa pentru Hristos undeva în părţile Buzăului, la 12 aprilie 372, se relata că el "cânta psalmi în biserică". Fireşte, toate aceste lăcaşuri de cult presupun existenţa unor preoţi şi ierarhi, cum vom constata în paginile următoare

Mărturii lingvistice

Un argument convingător asupra vechimii creştinismului românesc ne oferă numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal lexical al limbii române, folosite din secolele III-IV până azi. O parte din termeni au fost preluaţi din latina populară vorbită de strămoşii noştri daco-romani şi "încreştinaţi", iar alţii creaţi pe loc de noii mărturisitori ai credinţei creştine. Notăm cuvintele: biserică (din basilica), credinţă, lege, Înviere, Înălţare, Bobotează, Treime, Tată, Fecioară, înger, altar, cruce, rugăciune, toacă, tâmplă, păcat, părinte, păgân, a boteza, a cununa, a cumineca, a se închina, a se ruga s.a.

Câteva sărbători creştine au preluat numirile unor vechi sărbători păgâne apropiate ca dată de ale noastre, primind, însă, un înţeles nou, creştin (Calatio-calationem - Crăciun, Florilia - Florii, Rusalia - Rusalii, dies conservatoria -sărbătoare). Un amănunt semnificativ este acela că în rugăciunea „Tatăl nostru”, ca şi în „Simbolul de credinţă”, alcătuit la primele două Sinoade ecumenice (325 şi 381), peste 90% din cuvinte sunt de origine latină (excepţie fac, în „Tatăl nostru”, cuvintele: greşeală, ispită şi mântuieşte), ceea ce arată că ele au fost cunoscute de strămoşii românilor încă din perioada de formare a lor ca popor.

Martiri creştini

Se cunosc mai multe nume de creştini ce au suferit moarte martirică în timpul persecuţiilor pornite de goţi, cum a fost acel Sava pe care l-am pomenit mai sus, în părţile Buzăului, în anul 372, un sfânt Nichita şi alţii. În provincia „Scythia Minor” şi în imediata apropiere, numărul creştinilor martirizaţi în cursul persecuţiei lui Diocleţian (cca. 300 d.Hr.), este foarte ridicat. Consemnăm între ei pe Zoticos, Atalos, Kamasis şi Filipos, toţi la Noviodunum (azi Isaccea), ale căror moaşte s-au descoperit într-o criptă de la Niculiţel, jud. Tulcea (azi depuse în biserica monastirii Cocoş); pe Chiril, Chindeas şi Tasius la Axiopolis (azi Cernavodă); preotul Epictet şi convertitul său Astion la Halmyris (azi Dunavăt); Macrobiu, Gordian, Heli, Lucian, Zotic şi Valerian, fraţii Argeu, Narcis şi Marcelin, toţi la Tomis (azi Constanţa). În oraşul Durostorum (azi Silistra), la graniţa dintre provinciile Scythia Minor şi Moesia Inferior, consemnăm numele soldaţilor martiri Pasicrat, Valentin, Marcian şi Nicandru, iar mai târziu pe soldatul Emilian; în satul Ozobia, lângă Durostorum, au pătimit martirii Quintilian, Maxim citeţul şi Dadas.

Ierarhia bisericească

Toate informaţiile de mai sus duc la constatarea că trebuia să existe şi o organizare bisericească în teritoriile carpato-dunărene. Izvoarele istorice au dovedit că încă de la începutul secolului al IV-lea, deci îndată după promulgarea edictului de la Mediolanum (Milano) din 313, sunt atestate documentar aproximativ 15 scaune episcopale în diferite cetăţi de pe malul drept al Dunării, în provinciile romane Pannonia Inferior, Dacia Ripensis şi Moesia Inferior (azi în Iugoslavia şi mai ales Bulgaria) - la Sirmium, Singidunum, Viminacium, Oescus, Bononia, Marcianopolis, Novae, Appiaria, Abbvitus, Durostorum, ai caror titulari au participat la lucrările unor Sinoade ecumenice sau locale. Presupunem că acestea erau şi mai vechi, pentru că în jurul anului 300, în cursul persecuţiei lui Diocleţian, în cetăţile respective au suferit moarte martirică un număr apreciabil de preoţi.

În nordul Dunării se cunoaşte un singur episcop şi anume Teofil "al Gothiei", participant la lucrările primului Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325; titulatura lui se explică prin aceea că la data respectivă teritoriile nord-dunărene erau sub stăpânirea goţilor. În anul 336 a fost hirotonit la Constantinopol un ucenic al lui Teofil, Ulfila, unul din marii misionari din ţinuturile nord-dunărene (unul din părinţi era grec, altul got). Potrivit relatărilor unui istoric de atunci, Filostorgiu, el "a fost hirotonit episcop pentru toţi creştinii din ţara getică", deci dintr-o ţară ai cărei locuitori erau consideraţi ca "geţi" (acum daco-romani). Reîntors în nordul Dunării, el a predicat în limbile gotică, latină şi greacă (pentru descendenţii grecilor luaţi în captivitate de goţi). La început a fost ortodox, dar mai târziu a devenit arian sau semiarian. În chip deosebit trebuie arătat că acum a început traducerea Bibliei în limba gotică, folosind şi un alfabet nou, creat de el. Prin anul 348 a fost nevoit să se refugieze - cu mulţi credincioşi - în sudul Dunării, din cauza persecuţiilor îndreptate împotriva creştinilor de conducătorii goţilor, continuându-şi acolo activitatea până la moarte (cca. 381-383). Pe lângă aceştia, au putut activa în nordul Dunării şi alţi episcopi, dar şi aşa numiţii "horepiscopi", adică episcopi de sat, atestaţi în Biserica veche între secolele III-XI, care locuiau în sate şi activau numai din încredinţarea unor episcopi cu eparhie sau episcopi "perihoreţi" (misionari).

Organizarea bisericească din Schythia Minor

Menţionam la început că Sfântul Andrei a trebuit să hirotonească episcopi, preoţi şi diaconi în cetăţile de la Pontul Euxin în care a predicat pe Hristos. La rândul lor, primii episcopi au hirotonit pe alţii, chiar în condiţiile în care credinţa creştină nu era încă recunoscută legal. Numai aşa se poate explica faptul că în cetatea Tomis, metropola provinciei, sunt atestaţi documentar mai mulţi episcopi. Actele martirice amintesc pe episcopiiEvangelicus , Efrem şi Tit, la începutul secolului al IV-lea. Un episcop de Tomis cu numele Marcu a participat la lucrările primului Sinod ecumenic de la Niceea. în anul 369 era atestat documentar episcopul Betranion , apărător al Ortodoxiei în faţa ereziei ariene; urmaşul său Gherontie a participat la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381. În secolul al V-lea sunt cunoscuţi episcopii Teotim I , Timotei (care a luat parte la Sinodul III ecumenic din 431, de la Efes), Ioan , Alexandru , Teotim II , iar în secolul următor Paternus şi Valentinian . Toţi erau oameni de mare cultură, autori de scrieri teologice, care au luat parte la controversele dogmatice ale timpului.

În secolul al VI-lea Scythia Minor era o " provincie mitropolitană ", iar titularul ei devenise mitropolit, având 14 episcopii sufragane, în principalele oraşe ale provinciei. Toate aceste scaune episcopale - inclusiv Tomisul - erau în legătură directă cu Patriarhia din Constantinopol, noua capitală a imperiului, principiu consfinţit printr-o hotărâre a Sinodului IV ecumenic de la Calcedon, din anul 451. Deci erau legaţi de Roma prin limbă, iar de Constantinopol prin credinţă.

Din aceeaşi provincie erau originari şi câţiva teologi de prestigiu, dintre care vom menţiona doar doi: Sfântul Ioan Casian (c. 360-435), întemeietorul a două mânăstiri în Marsilia (azi Marseille - Franţa), autorul unor lucrări teologice (Convorbiri cu Părinţii, Despre aşezămintele mânăstireşti cu viaţă de obşte, Despre întruparea Domnului s. a.) şi Dionisie Exiguul (sau "cel Smerit", cca. 460-545), traducătorul unor cărţi teologice şi canonice din greceşte, cel ce a pus bazele actualului sistem cronologic, cu numărarea anilor de la naşterea lui Hristos ("era creştină").

Răspândirea masivă a creştinismului în teritoriul dintre Dunăre şi Mare este confirmată şi de cele aproximativ 35 de bazilici din secolele IV-VI descoperite în principalele centre urbane ale provinciei, la Tomis, Callatis (azi Mangalia), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Histria (Istria), Axiopolis (Cernavoda), Troesmis (Iglitia), Dinogetica (Garvan) etc., la care se adaugă peste o sută de inscripţii de obiecte cu caracter creştin din secolele IV-VI.

Din toate acestea, se poate desprinde constatarea că nu poate fi vorba de o încreştinare a strămoşilor noştri la o anumită dată, de o convertire a lor în masă, din ordinul conducătorilor politici sau în urma activităţii unor misionari oficiali, cum este cazul altor popoare din jur. La daco-romani procesul de încreştinare are o notă specifică, în sensul că a durat câteva secole, fiind rezultatul contactului direct al populaţiei autohtone şi al coloniştilor cu propovăduitorii noii credinţe religioase. Limba latină şi credinţa creştină au fost factorii care au contribuit la consolidarea procesului de unificare etnică, lingvistică şi spirituală a autohtonilor cu noii veniţi în Dacia, de neamuri şi credinţe diferite. Romanizarea şi creştinarea au fost două procese paralele, încât se poate spune că la încheierea lor a apărut în istorie un popor nou, cel român, cu o credinţă nouă, cea creştină. Cu alte cuvinte, poporul român s-a născut creştin .

www.patriarhia.ro/ro/structura_bor/istoric_bor_1.html

Mda , daca a ajuns BOR sa ne predea lectii de istorie ....in fine ..
Dupa parerea BOR , poporul roman a fost inexistent inainte de crestinare .

Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !
----------
Draga mea eu nu ti-am scris acolo un adevar personal, deci la pregatirea ta trebuia sa-ti dai seama despre ce adevar am scris.Nu te ascunde in dosul intrebarilor, eu am intrebat prima si nu ai stiut sa raspunzi, atunci ca sa te ascunzi ai raspuns prin doua intrebari.Mi-am dat seama ca nu sti si ti-am raspuns eu .In loc sa-mi multumesti ca tu niciodata nu ai fi putut da asemenea raspuns.....tu dai cu ruguri aprinse:? Sti tu cine va arde cu adevarat? Cel ce nu umbla in Neprihanire dupa voia lui Dumnezeu.Cei care au fost arsi pe rug si au fost nevinovati vor invia, dar toti nelegiuiti vor pieri daca nu se intorc la Adevaratul Dumnezeu pana mor.Dupa moarte nu mai au nici-o sansa, daca nu se intorc la Dumnezeul cel adevarat, cat timp traiesc.Multa pace si lumina.

De la: _2148_, la data 2013-12-06 23:24:40Mda , daca a ajuns BOR sa ne predea lectii de istorie ....in fine ..
Dupa parerea BOR , poporul roman a fost inexistent inainte de crestinare .

Mai gindeste cineva pe acolo, la ei?

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Black, tu spuneai de Marin, de Andreea ca scriu ziare, nu stiu daca si de Florin.
Aveam pretentii de la tine, daca iti spune asta ceva.
ca nu te iei dupa astfel de comportamente pe forum.
Andreea nu mai face asta, sau am eu impresia.
Ziarele astea, copypaste fac mult rau cind nu sint pe un subiect concret, ce e in topic ca titlu.
In ce consta? In faptul ca ocupa interfata, si toti vor sa fie acolo.
Nu ma refer la mine, dar normal si eu vreau.
Ci in general.
Daca cu 750 sau doamna cu religia, nu te intelegi, in privinta ziarelor, in tine imi statea speranta....te-am pierdut ptr societate.


Oricum sint interesante.
dar sfaturi de la ce am eu tensiune, dupa 23 de ani de tensiune scazuta?

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: 9am_750, la data 2013-12-06 16:15:19

De la: _hakon_, la data 2013-12-06 16:04:16Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !

sa traiesti credinciosule sanatate

Sa inteleg ca daca te injur, imi vorbesti si mie asa, frumos.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2013-12-07 01:56:48Black, tu spuneai de Marin, de Andreea ca scriu ziare, nu stiu daca si de Florin.
Aveam pretentii de la tine, daca iti spune asta ceva.
ca nu te iei dupa astfel de comportamente pe forum.
Andreea nu mai face asta, sau am eu impresia.
Ziarele astea, copypaste fac mult rau cind nu sint pe un subiect concret, ce e in topic ca titlu.
In ce consta? In faptul ca ocupa interfata, si toti vor sa fie acolo.
Nu ma refer la mine, dar normal si eu vreau.
Ci in general.
Daca cu 750 sau doamna cu religia, nu te intelegi, in privinta ziarelor, in tine imi statea speranta....te-am pierdut ptr societate.


Oricum sint interesante.
dar sfaturi de la ce am eu tensiune, dupa 23 de ani de tensiune scazuta?

Cred ca tensiunea crescuta se datoreaza somnului. Cand ai sa deslusesti Marea Taina a Universului, "Somnul, de ce dormim", cred ca o sa dispara si problema tensiunii, sau hipertensiunii mai precis.

Recunosc Mihail ca si eu aveam pretentii de la tine. Ma asteptam sa fii mai tolerant in privinta religiei si a dreptului fiecaruia sa creada sau nu in Dumnezeu...

www.Speranta La Orizont.ro....intra pe aceasta adresa si asculta din 6-14 decembrie in fiecare zi de la ora 19,,,prezentari Biblice Mai scump decat bani si aurul este Cuvantul lui Dumnezeu.

De la: 9am121159, la data 2013-12-07 08:22:53www.Speranta La Orizont.ro....intra pe aceasta adresa si asculta din 6-14 decembrie in fiecare zi de la ora 19,,,prezentari Biblice Mai scump decat bani si aurul este Cuvantul lui Dumnezeu.

intrati pe aceste adrese
www.ortodoxtv.com/

www.livestream.com/ortodox

tineretulortodox.tv/


pentru ca daca veti intra pe adresele sectelor ve ti fi dusi in ratacire precum valentina si invatati ca hristos a avut frati insa daca ei studiau biblia cu adevarat vedeau ca frati se sppunea si la veri si la unchi si la nepoti si altele,,,ei nu au studiat nimic ci doar sunt indoctrinati,,alegeti daca vreti sa fiti indooctrinati si mintiti precum ei

De la: nastasemihail, la data 2013-12-07 01:58:35

De la: 9am_750, la data 2013-12-06 16:15:19

De la: _hakon_, la data 2013-12-06 16:04:16Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !

sa traiesti credinciosule sanatate

Sa inteleg ca daca te injur, imi vorbesti si mie asa, frumos.

mie imi sunteti simpatici toti,,ca vorbiti voi prostii e altceva,,,,nu te ajuta cu nimic daca ma injuri

De la: _2148_, la data 2013-12-06 22:50:04

Creștinismul a dispărut odată cu retragerea romană

Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu explică faptul că sursele arheologice și epigrafice infirmă tradiția Bisericii Ortodoxe Române, care susține că, pe teritoriul României, creștinismul s-a propagat prin străduința apostolului Andrei. În timpul misionariatului în Dobrogea, apostolul Andrei ar fi hirotonit preoți și episcopi. La rândul lor, aceia au uns alți preoți și alți episcopi.[6]

Pe teritoriul României, creștinismul a apărut la fel ca în restul Imperiului Roman, cu precădere în orașe. De aceea, cei opuși creștinilor erau denumiți păgâni, adică locuitorii satelor, având în vedere că în limba latină la sat se zicea „pagus”. Creștinii, care trăiau în mediul citadin, erau străini care fuseseră aduși din afara provinciei Dacia, pentru a asigura sistemul socio-politic roman și au creat aici comunități creștine.[6]





Imperiul Roman în jurul anului 120 d.Hr., aflat la întinderea sa maximă, şi provincia Dacia, inclusiv teritoriile deţinute temporar.
După ce Imperiul Roman s-a retras de pe teritoriul României de astăzi, unde a stăpânit relativ puțin timp (106-275 d. Hr.), orașele au fost depopulate de creștini, care au plecat și ei odată cu armata, cu administrația romană, cu excepția celor din orașele din Dobrogea, unde autoritate romană a continuat să se exercite.[6]

După retragerea romană nu se mai găsesc dovezi de prezență creștină la nord de Dunăre. În fosta provincie Dacia au venit succesiv populații migratoare, care aveau alte credințe. Este vorba, pentru început, de vizigoți (a căror cultură materială este foarte prezentă pe teritoriul României, în special la Sântana de Mureș - Cerneahov). După vizigoți au venit ostrogoții, germanici și ei. După aceea mai vin și alte populații, între care, hunii. Aceste popoare erau animiste. Cea mai semnificativă, și de lungă durată, a fost apoi invazia slavă. Slavii au ajuns până în Peloponez, ceea ce i-a obligat pe împărații bizantin să facă eforturi militare considerabile ca să-i oprească.[6]

Cercetătorul Uwe Fiedler, de la Berlin, analizând descoperirilor arheologice din România și din Bulgaria, a redactat lucrarea „Studii asupra înmormântărilor din secolele VI-IX la Dunărea de Jos", apărută în 1992 la Bonn, în care a discutat comportamentul funerar al comunităților de la Dunărea Inferioară, atingând și problema identificării complexurilor funerare creștine într-o vreme când, la nord de Dunăre, erau prezenți slavii. După ce autorul a analizat mai multe cimitire de incinerație sau birituale din România, acordând o atenție deosebită și cimitirului slav de la Sărata Monteoru, datat în sec. VI-VII, care cuprinde 1.536 de morminte, a constatat că, după ritualul funerar, nu prea e vorba de creștini. Arheologii au constat faptul că cimitire creștine apar abia către sfârșitul secolului al IX-lea.[6]

Istoricii teologi acceptă și ei faptul că în România creștinismului timpuriu îi lipsesc confirmările arheologice, dar explică prin speculații continuitatea creștinismului

Wikipedia

Eu nu prea le am cu istoria , dar daca ortodoxia este de natura slava , iar slavii au aparut pe teritoriul dacic dupa ce trecusera romanii pe aici , cum este posibil sa afirme cineva ca poporul roman s-a nascut ortodox ?

tu si Motzoi-Chicideanu ar trebui sa stiti ca crestinismul nu era asa raspandit la romani in 100 si,, deci nu prea avea cum sa apara si sa dispara odata cu romani,,crestinismul la adus apostolul andrei

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 08:43:39

De la: nastasemihail, la data 2013-12-07 01:58:35

De la: 9am_750, la data 2013-12-06 16:15:19

De la: _hakon_, la data 2013-12-06 16:04:16Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !

sa traiesti credinciosule sanatate

Sa inteleg ca daca te injur, imi vorbesti si mie asa, frumos.

mie imi sunteti simpatici toti,,ca vorbiti voi prostii e altceva,,,,nu te ajuta cu nimic daca ma injuri

si tu-mi esti simpatic, chiar daca tu esti singurul detinator al Adevarului si restul spune numa' prostii, ignorind exact ce spune Isus apostolilor, indemnindu-i sa vada tot, sa cerceteze tot si sa desparta , oprind ce-i bun ,de ce-i rau ! dar ptr. asta se cere un minimum de capacitate de analiza si nu sa fii ORB !

De la: gabigabi2, la data 2013-12-07 10:11:47

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 08:43:39

De la: nastasemihail, la data 2013-12-07 01:58:35

De la: 9am_750, la data 2013-12-06 16:15:19

De la: _hakon_, la data 2013-12-06 16:04:16Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !

sa traiesti credinciosule sanatate

Sa inteleg ca daca te injur, imi vorbesti si mie asa, frumos.

mie imi sunteti simpatici toti,,ca vorbiti voi prostii e altceva,,,,nu te ajuta cu nimic daca ma injuri

si tu-mi esti simpatic, chiar daca tu esti singurul detinator al Adevarului si restul spune numa' prostii, ignorind exact ce spune Isus apostolilor, indemnindu-i sa vada tot, sa cerceteze tot si sa desparta , oprind ce-i bun ,de ce-i rau ! dar ptr. asta se cere un minimum de capacitate de analiza si nu sa fii ORB !

problema ta este ca nu prea sunt orb si am cam analizat,,asa cum ti am zis poate stiu mai multe ca tn despre ce se spune de reincarnare si altele,,nu sunt eu detinatorul adevarului ci hristos si biserica apostolica care el a infiintato,,ca nu ti convine tie adevarul e altceva

hehehe, ce-ai analizat, bre, daca spui o asemenea gugumanie ?
chiar nu-ti dai seama ca eu marturisesc si pe Isus- dumnezeu intrupat si pe dumnezeu tatal, atotcreeator ? pai daca nu-ti dai seama de asta, despre ce mai vorbim ? nu ti-am spus ca Multe si nestiute sunt caile domnului si nu ai tu caderea sa-l judeci pe unul sau altul ca a ajuns la El folosind o alta cale ?
are vreo importanta asa de mare ca ajungi sus, la Omu , folosind ruta prin Busteni sau prin Predeal sau prin Sinaia ? doar habotnicia poate Decreta ca numai drumul lui e bun si restul drumurilor -e drept, folosind alte marcaje- desi ajung tot acolo, sunt gresite ! haide, gindeste-te la asta si intelege ca nu-ti critic sau opresc elanul religios ci, doar iti spun ca iti trebuie ceva mai multa deschidere si intelegere : Dumnezeu e UNUL SINGUR si noi suntem in El !

De la: gabigabi2, la data 2013-12-07 11:26:15hehehe, ce-ai analizat, bre, daca spui o asemenea gugumanie ?
chiar nu-ti dai seama ca eu marturisesc si pe Isus- dumnezeu intrupat si pe dumnezeu tatal, atotcreeator ? pai daca nu-ti dai seama de asta, despre ce mai vorbim ? nu ti-am spus ca Multe si nestiute sunt caile domnului si nu ai tu caderea sa-l judeci pe unul sau altul ca a ajuns la El folosind o alta cale ?
are vreo importanta asa de mare ca ajungi sus, la Omu , folosind ruta prin Busteni sau prin Predeal sau prin Sinaia ? doar habotnicia poate Decreta ca numai drumul lui e bun si restul drumurilor -e drept, folosind alte marcaje- desi ajung tot acolo, sunt gresite ! haide, gindeste-te la asta si intelege ca nu-ti critic sau opresc elanul religios ci, doar iti spun ca iti trebuie ceva mai multa deschidere si intelegere : Dumnezeu e UNUL SINGUR si noi suntem in El !

pai tocmai aia e ca tu nu ai analizat ci doar ai luat de bun ce zic alti,,ca daca analizai stiai ca nu poti crede in hristos si reincarnare in acelasi timp, asta ti o spune crezul si multe altele,,caile de venire la credinta sunt multe ,insa adevarul este unul singur

Minciunel, ai analizat tu !
Ce-ai analizat , buey Minciunel, cum se pune rahat pe clanta, sau...
... cum mananci rahat cu clanta ?

credinciosule voebeste si tu frunos

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 13:50:09credinciosule voebeste si tu frunos

Minciunel, ai gresit haznaliza afirmatiilor enuntate hanterior, buey!
Mai incearca, dar fii cu bagare de seama la ce instrumentar folosesti, nu cumva sa te rahatesi tot!

De la: _hakon_, la data 2013-12-07 14:01:31

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 13:50:09credinciosule voebeste si tu frunos

Minciunel, ai gresit haznaliza afirmatiilor enuntate hanterior, buey!
Mai incearca, dar fii cu bagare de seama la ce instrumentar folosesti, nu cumva sa te rahatesi tot!

nu am gresit nimic,,ti ai gresit tu avatarul ,,incearca sa vorbesti frumos o sa ti prinda bn

De la: 9am121159, la data 2013-12-06 23:29:17Mnciunel, la tine nu ridic pretenti, esti un habarnist patentat intr-ale religiei ortodoxe, dar nici astia supradotati de la protestanti n-au stiut in ce fel de adevar -subiectiv, sau obiectiv- cred.
Asa ca, astept sa va ardeti pe rug reciproc, numai asa pot fi eliminate de pe planeta specimene umane de teapa voastra !
----------
Draga mea eu nu ti-am scris acolo un adevar personal, deci la pregatirea ta trebuia sa-ti dai seama despre ce adevar am scris.Nu te ascunde in dosul intrebarilor, eu am intrebat prima si nu ai stiut sa raspunzi, atunci ca sa te ascunzi ai raspuns prin doua intrebari.Mi-am dat seama ca nu sti si ti-am raspuns eu .In loc sa-mi multumesti ca tu niciodata nu ai fi putut da asemenea raspuns.....tu dai cu ruguri aprinse:? Sti tu cine va arde cu adevarat? Cel ce nu umbla in Neprihanire dupa voia lui Dumnezeu.Cei care au fost arsi pe rug si au fost nevinovati vor invia, dar toti nelegiuiti vor pieri daca nu se intorc la Adevaratul Dumnezeu pana mor.Dupa moarte nu mai au nici-o sansa, daca nu se intorc la Dumnezeul cel adevarat, cat timp traiesc.Multa pace si lumina.

Bre, matale faci pe toanta sau chiar esti tontela asa cum este si ortodoxu' Minciunel?
Despre acel ADEVAR, bre, pe care l-ai scris si in care CREZI matale bre, te-am intrebat Eu: ce fel de adervar este, ADEVAR SUBIECTIV, sau ADEVAR OBIECTIV ?

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 14:09:31

De la: _hakon_, la data 2013-12-07 14:01:31

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 13:50:09credinciosule voebeste si tu frunos

Minciunel, ai gresit haznaliza afirmatiilor enuntate hanterior, buey!
Mai incearca, dar fii cu bagare de seama la ce instrumentar folosesti, nu cumva sa te rahatesi tot!

nu am gresit nimic,,ti ai gresit tu avatarul ,,incearca sa vorbesti frumos o sa ti prinda bn

Buey Minciunel, ce draqu ai cu avatarul meu buey aiuritule, nu te-ai prins ca nu-l pot schimba?
Lasa-l dreaqu de avatar si ocupa-te de propria imagine, pe care ti-ai distrus-o cu balivernele incoerente si copy/paste-urile pe care le-ai insirat aici!
Hai bashti, ca ma plictisesti !

De la: Black_Friday_, la data 2013-12-07 06:13:56

De la: nastasemihail, la data 2013-12-07 01:56:48Black, tu spuneai de Marin, de Andreea ca scriu ziare, nu stiu daca si de Florin.
Aveam pretentii de la tine, daca iti spune asta ceva.
ca nu te iei dupa astfel de comportamente pe forum.
Andreea nu mai face asta, sau am eu impresia.
Ziarele astea, copypaste fac mult rau cind nu sint pe un subiect concret, ce e in topic ca titlu.
In ce consta? In faptul ca ocupa interfata, si toti vor sa fie acolo.
Nu ma refer la mine, dar normal si eu vreau.
Ci in general.
Daca cu 750 sau doamna cu religia, nu te intelegi, in privinta ziarelor, in tine imi statea speranta....te-am pierdut ptr societate.


Oricum sint interesante.
dar sfaturi de la ce am eu tensiune, dupa 23 de ani de tensiune scazuta?

Cred ca tensiunea crescuta se datoreaza somnului. Cand ai sa deslusesti Marea Taina a Universului, "Somnul, de ce dormim", cred ca o sa dispara si problema tensiunii, sau hipertensiunii mai precis.

Recunosc Mihail ca si eu aveam pretentii de la tine. Ma asteptam sa fii mai tolerant in privinta religiei si a dreptului fiecaruia sa creada sau nu in Dumnezeu...

Ce-ai cu EL, Buey Trepanatule, IGNORA-L daca nu-ti convin temele, subiectele sau textele pe care le posteaza.
Hai , nu fii bosumflat pe el ptr. ceea ce scrie si nu-l judeca, deoarece iti este PRIETEN VIRTUAL,nu?

De la: _hakon_, la data 2013-12-07 14:17:17

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 14:09:31

De la: _hakon_, la data 2013-12-07 14:01:31

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 13:50:09credinciosule voebeste si tu frunos

Minciunel, ai gresit haznaliza afirmatiilor enuntate hanterior, buey!
Mai incearca, dar fii cu bagare de seama la ce instrumentar folosesti, nu cumva sa te rahatesi tot!

nu am gresit nimic,,ti ai gresit tu avatarul ,,incearca sa vorbesti frumos o sa ti prinda bn

Buey Minciunel, ce draqu ai cu avatarul meu buey aiuritule, nu te-ai prins ca nu-l pot schimba?
Lasa-l dreaqu de avatar si ocupa-te de propria imagine, pe care ti-ai distrus-o cu balivernele incoerente si copy/paste-urile pe care le-ai insirat aici!
Hai bashti, ca ma plictisesti !

ee eu cred ca te plictisesc ineptiile ce le spui pe aici si vorbele urate,,nikul ti l schimbi mereu dar avatarul nu,,ciudat

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 14:31:22

De la: _hakon_, la data 2013-12-07 14:17:17

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 14:09:31

De la: _hakon_, la data 2013-12-07 14:01:31

De la: 9am_750, la data 2013-12-07 13:50:09credinciosule voebeste si tu frunos

Minciunel, ai gresit haznaliza afirmatiilor enuntate hanterior, buey!
Mai incearca, dar fii cu bagare de seama la ce instrumentar folosesti, nu cumva sa te rahatesi tot!

nu am gresit nimic,,ti ai gresit tu avatarul ,,incearca sa vorbesti frumos o sa ti prinda bn

Buey Minciunel, ce draqu ai cu avatarul meu buey aiuritule, nu te-ai prins ca nu-l pot schimba?
Lasa-l dreaqu de avatar si ocupa-te de propria imagine, pe care ti-ai distrus-o cu balivernele incoerente si copy/paste-urile pe care le-ai insirat aici!
Hai bashti, ca ma plictisesti !

ee eu cred ca te plictisesc ineptiile ce le spui pe aici si vorbele urate,,nikul ti l schimbi mereu dar avatarul nu,,ciudat

Minciunel, esti greu de cap, ce nu intelegi buey ?
... intreaba-ma !

nu am ce sa te intreb ma credinciosule,,cand nu oi mai vorbi urat si nu o sa mai spui ineptii,poate,,,la mn merge sa schimbi avatarul,,ciudat cum de la tn nu merge insa nikul ti l schimbi