Cine este dumnezeu ?!!!!

nu trebui sa citesti nici o carte pentru asta,,este apelativul femei vizavi de misogin,,,nu trebui sa fi vreun mare invatat sa sti asta

iar ideile sunt destul de inchegate nu si scrisul

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 11:25:34iar ideile sunt destul de inchegate nu si scrisul

Idei mucilaginoase, Minciunel !
Nu te-au dibuit astia, asa-i ? eu da !
Cretinule !

pai lasa ma credinciosule ca tu era de asteptat sa ma dibuiesti daca esti atat de credincios incat crezi ca daca lasi pe un stativ o panza nepictata la un momendat daca te concentrezi tu mai bn asa se va picta singura

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 13:08:17pai lasa ma credinciosule ca tu era de asteptat sa ma dibuiesti daca esti atat de credincios incat crezi ca daca lasi pe un stativ o panza nepictata la un momendat daca te concentrezi tu mai bn asa se va picta singura

Se va picta singura, mancatorule de rahat cimbrat !

stiu ma,,,dc nu te concentrezi mai tare poate se iteste si vreun lamburghini la scara ta cati anisori ai

Daca ma, sau daca nu ma ?
Buey Tamaie Mincinoasa, ce vrei tu sa-mi spui si nu reusesti ?

ca esti mare credincios si cam reusesc

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 13:23:52ca esti mare credincios si cam reusesc

Hoi fi, dar nu cred tampeniile pe care le debitezi tu aici, buey Tamaie Mincinoasa !

stiu ma ca nu le crezi,,tu doar crezi ca nimicul o sa ti construiasca un lamburghini

Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : ” Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !…” Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : ” Cumatra iti dai copilul ? ” “ Il dau, ca sa am noroc ! “

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.

Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.

Voi nu vedeti ce zice Isaia ? ” Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc “. Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?

Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !” Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : “ Hai noroc, vecine !”. Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.

Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : “ Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !” Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.

Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul “ Noroc “!

Cum sa le cred buey, Minciunel Ordinar, daca tu nu esti in stare sa-mi demonstrezi afirmatiile pe care le faci?
Ce sa-ti fac, daca ai fost batut in cap cu leuca si n-ai frecventat scoala, asta e, nu-ti poti demonstra propriile afirmatii, si cu asta basta, esti un Tamaios Proast si Mincinoas care umbla cu cioara vopsita !

pai cine esti tu sa ti demonstreze altcineva ceva cand tu nu ti poti demonstra singur cum de ai atat de mare credinta incat sa crezi ca la un momendat iti va cadea din cer un lamborghini ln fata scarii nu crezi ca esti cam credul pentru varsta ta

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 13:46:18pai cine esti tu sa ti demonstreze altcineva ceva cand tu nu ti poti demonstra singur cum de ai atat de mare credinta incat sa crezi ca la un momendat iti va cadea din cer un lamborghini ln fata scarii nu crezi ca esti cam credul pentru varsta ta

Da, buey Tamaie Mincinoasa, o sa cada !

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 13:41:12Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : ” Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !…” Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : ” Cumatra iti dai copilul ? ” “ Il dau, ca sa am noroc ! “

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.

Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.

Voi nu vedeti ce zice Isaia ? ” Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc “. Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?

Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !” Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : “ Hai noroc, vecine !”. Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.

Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : “ Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !” Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.

Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul “ Noroc “!

Iar mananci rahat cimbrat cu excavatorul, buey Tamaie !

Nici vorba de vreun Zeu mitilogic, Moloch, l-ati inventat voi astia ignorantii, care v-ati prostit traducand aiurea erorile care le-au comis masoretii atunci cand sterpeleau inscrisuri de prin templele pagane sau piramidele egiptene, FRAIERILOR !
Mincinosule !

De la: ______, la data 2013-11-22 16:03:19

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 13:46:18pai cine esti tu sa ti demonstreze altcineva ceva cand tu nu ti poti demonstra singur cum de ai atat de mare credinta incat sa crezi ca la un momendat iti va cadea din cer un lamborghini ln fata scarii nu crezi ca esti cam credul pentru varsta ta

Da, buey Tamaie Mincinoasa, o sa cada !

poiiii, a-nceput de ieri sa cada ....

De la: ______, la data 2013-11-22 16:20:25

De la: 9am_750, la data 2013-11-22 13:41:12Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : ” Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !…” Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : ” Cumatra iti dai copilul ? ” “ Il dau, ca sa am noroc ! “

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.

Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.

Voi nu vedeti ce zice Isaia ? ” Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc “. Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?

Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !” Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : “ Hai noroc, vecine !”. Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.

Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : “ Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !” Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.

Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul “ Noroc “!

Iar mananci rahat cimbrat cu excavatorul, buey Tamaie !

Nici vorba de vreun Zeu mitilogic, Moloch, l-ati inventat voi astia ignorantii, care v-ati prostit traducand aiurea erorile care le-au comis masoretii atunci cand sterpeleau inscrisuri de prin templele pagane sau piramidele egiptene, FRAIERILOR !
Mincinosule !

iar vorbesti prostioare,,,nici un zeu nu a existat ,decat cel ce este,,dumnezeul vesnic fara inceput sau sfarsit,,insa oanenii si au facut nenumarati zei ãpagani in mintea lor,iar acestia sunt fraci,,zeul moloh a existat in mintile oamenilr,,si ii aduceau jertfe omenesti,,cauta sa vezi,ca zici ca ti merge mintea de informatie ca da pe afara

nu ai nici un stramos maimuta,,iar extrateresti pot fi confundati cu ingerii,,buni sau rai,,lumea nevazuta
--------------
Din cauza falsei voastre marturisiri in stramosi si puparea oaselor , oamenii pleaca pentru a crede in Dumnezeu, sau stau acolo dar nu cred in nimic.Ar trebui sa va dea de gandit, oameni fara Dumnezeu.

De la: 9am121159, la data 2013-11-22 21:00:13nu ai nici un stramos maimuta,,iar extrateresti pot fi confundati cu ingerii,,buni sau rai,,lumea nevazuta
--------------
Din cauza falsei voastre marturisiri in stramosi si puparea oaselor , oamenii pleaca pentru a crede in Dumnezeu, sau stau acolo dar nu cred in nimic.Ar trebui sa va dea de gandit, oameni fara Dumnezeu.

eronat ,,oamenii pleaca din nestiinta si necredinta,,,auzi cica falsei marturisiri in stramosi,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,valentina pleaca din biserica matrix

www.youtube.com/watch?v=XdH62L87BsU

E adevarat ca nu trupul, ci duhul nostru are capacitatea de a cunoaste pe Dumnezeu in descoperirea Sa. De aceea zice Sfantul Pavel: "Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu" (Rom. VIII, 16). Se cuvine insa a preciza faptul ca "locul" specific al receptarii prezentei divine in om nu este sufletul sau duhul in independenta lui in raport cu trupul, ci duhul legat de trup, adica inima. "Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, cel daruit noua" (Rom. V, 5), ne spune Sfantul Apostol Pavel. Inima fiind locul in care umanul primeste harul divin trupul insusi devine un locas al Sfantului Duh: "Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi si pe care il aveti de la Dumnezeu?" (I Cor, VI, 19). Avand pe Duhul Sfant lucrator in trup sfintii devin cu adevarat "temple ale lui Dumnezeu" (I Cor. III, 16), camari si lacasuri ale lui Hristos, pentru ca Dumnezeu salasluieste in ei si ramine in ei vesnic. Sunt tocmai ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om: "Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca : Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor" (II Cor. VI, 16).

Iisus Hristos Mantuitorul, care-si afla locas in trupurile sfintilor, nu le paraseste pe acestea nici dupa moarte. Printr-o iconomie dumnezeiasca, puterile sufletului care au cunoscut pe Domnul in actul maritei Sale invieri, precum si harul mantuitor isi prelungesc lucrarea lor in trup, trecand peste hotarele mortii. Osemintele sfintilor raman, cum zice Sfantul Ioan Damaschinul, "temple insufletite ale lui Dumnezeu" (Dogmatica, trad. rom. Bucuresti, 1943, p. 327). E vorba despre un aspect deosebit al iconomiei divine, pe care il constituie coborirea Domnului cu sufletul in iad dupa ingroparea cu trupul, in imparatia mortii, cu scopul de a-i nimici temeliile si de a impartasi duhurilor ce se gasesc in intuneric taria si lumina vietii noi. Astfel se explica faptul ca, in vremea acestei lucrari dumnezeiesti, "mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. (Matei XXVII, 52). In Iisus Hristos, biruitorul mortii, vasele care au purtat, in viata, slava sfinteniei nu sint nimicite.

Dimpotriva, Dumnezeu, pregateste, pentru orice sfant darurirea unei recompense anuntata de profetul Isaia cu aceste cuvinte: "El (Domnul) va ingrasa oasele tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata" (LVIII, 11). Referirea la "oase" priveste trecerea sfintilor, intru adormire, la cele vesnice, potrivit unui verset explicit: "Oasele celor doisprezece profeti infloresc in mormintele lor", cum se spune in intelepciunea lui, Sirah (XLIX, 11). Astfel, pastrarea oaselor in mormant are si o semnificatie spirituala, exprimand ideea unei supravietuiri personale dupa moarte. In acest sens scrie si psalmistul cu privire la cei drepti: "Domnul pazeste oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi" (Psalmul XXXIII, 19). O putere nevazuta se manifesta in osemintele sfintilor pe care Domnul le are in pavaza Sa. Dupa trecerea din aceasta viata, trupurile sfintilor raman ca niste boabe de grau, in vremea iernii in pamant, traind o viata ascunsa, necunoscuta de simturile noastre. Ele ne arata ca intruparea Fiului lui Dumnezeu a deschis fapturii noastre paminstesti, insasi, o cale pentru a se ridica, umplandu-se si de puterea invierii, la nestricaciune si marire. Asadar, Iisus isi imprima chipul in sfinti (Galateni IV, 19), traind in ei (Galateni II, 20), si, intrucit "in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Coloseni II, 9), printr-o oarecare imitatie a acestui mister divin, tot El salasluieste chiar "trupeste" in alesii Sai, nedespartindu-se de osemnitele lor dupa moarte. In acest sens, moastele sfintilor sunt, cum zice de asemenea Ioan Damaschinul, "izvoare mantuitoare" (Dogmatica, p. 328).

Sectarul: Dar cum pot sfinþii ºi îngerii sã fie mijlocitori la Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce noi trebuie sã aºteptãm mântuirea numai de la Hristos, Mântuitorul ºi Mijlocitorul mântuirii noastre, dupã cum este scris: Întru nimeni altul nu este mântuire, cãci nu este sub cer nici un alt nume dat nouã oamenilor, întru care sã ne mântuim (Fapte 4, 12)? Aºadar nu este nevoie sã ne adresãm sfinþilor, când vrem sã dobândim mântuirea.
Preotul: Dimpotrivã, acest lucru este prea de nevoie, cãci sfinþii lui Dumnezeu au posibilitatea, în Cer, de a mijloci la Dumnezeu pentru oameni ºi de a contribui la mântuirea acestora. Aceasta se aratã luminat din cuvântul Apocalipsei, care zice: ªi când (Mielul) a luat cartea, cele patru fiinþe ºi cei douãzeci ºi patru de bãtrâni au cãzut înaintea Mielului, având fiecare alãute ºi nãstrape de aur, pline cu tãmâie, care sunt rugãciunile sfinþilor (Apoc. 5, 8). Aºadar rugãciunile sfinþilor sunt duse la Dumnezeu, iar sfinþii nu se roagã numai pentru ei, ci ºi pentru oameni, dupã cum am arãtat mai sus cã s-a rugat Avraam pentru Abimelec, Moise pentru popor ºi dupã cum se ruga marele Apostol Pavel pentru creºtinii din Filipi, cãtre care scrie: Mulþumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, cãci totdeauna, în toate rugãciunile mele, mã rog pentru voi toþi, cu bucurie (Filip. 1, 3–4). ªi iarãºi: Mulþumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toþi ºi vã pomenim în rugãciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat înaintea lui Dumnezeu ºi Tatãl nostru, de lucrul credinþei voastre… (I Tes. 1, 2–3). ªi iarãºi: Pentru aceasta ne ºi rugãm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru sã vã facã vrednici de chemarea Sa… (II Tes. 1, 11). ªi iarãºi: Nu încetez a mulþumi pentru voi, pomenindu-vã în rugãciunile mele, ca Dumnezeu… sã vã dea vouã duhul înþelepciunii… (Ef. 1, 16–17). ªi iarãºi: Aceasta ºi cerem în rugãciunile noastre: desãvârºirea voastrã (II Cor. 13, 9). Iar lui Timotei îi scrie: Mulþumesc lui Dumnezeu, pe Care Îl slujesc – ca ºi strãmoºii mei – într-un cuget curat, cã te pomenesc neîncetat zi ºi noapte în rugãciunile mele (II Tim. 1, 3)

De asemenea, în Vechiul Testament este scris: Iov, robul Meu, se va ruga pentru voi, cã de n-aº fi primit eu faþa lui ºi de n-ar fi pentru el, v-aº fi pierdut pe voi, pentru cã nu aþi grãit adevãrat asupra robului meu, Iov (Iov 42, 8).

Deci iatã, din cele de pânã aici se vede clar cã sfinþii au posibilitatea sã mijloceascã la Dumnezeu cele spre mântuirea noastrã, precum ºi faptul cã ei ºi în viaþã, cât ºi dupã moarte, se roagã în cer pentru cei de pe pãmânt, mijlocind pentru ei cele spre folos, dupã cele scrise în Sfânta Scripturã: Acesta este iubitorul de fraþi, proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, care mult se roagã pentru popor ºi pentru sfânta cetate (II Mac. 15, 12–14). Daniel prin vedenie se ruga lui Dumnezeu (Daniel 10, 11–21).
De asemenea, Dumnezeu trimite pe îngerii Sãi spre ajutorul celor ce se roagã Lui (Fac. 24, 7); Dumnezeu trimite pe îngerul Sãu la Daniel ºi Îl scapã din gura leilor (Daniel 6, 23). ªi marele Apostol Pavel aratã cã îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care El îi trimite spre ajutorul celor ce vor sã moºteneascã mântuirea (Evrei 1, 14). Cine primeºte pe sfinþi, primeºte pe Hristos (Matei 10, 40–41).

Nici o umbrire sau micºorare nu se aduce slavei lui Dumnezeu prin venerarea ºi cinstirea slugilor Lui. Mai întâi, cã una este închinarea (adorarea) pe care o aducem noi lui Dumnezeu, cum mai sus am arãtat, ºi alta este cinstirea (venerarea) pe care o aducem noi îngerilor ºi sfinþilor lui Dumnezeu, ca unor slugi ºi prieteni iubiþi ai lui Dumnezeu. Însuºi Duhul Sfânt ne îndeamnã sã lãudãm pe Dumnezeu prin sfinþii Lui, zicând: Lãudaþi pe Domnul întru sfinþii Lui (Ps. 150, 1).

Noi, când cerem ajutorul ºi mijlocirea sfinþilor ºi ale îngerilor în rugãciunile noastre, tot pe Dumnezeu Îl slãvim, deoarece ºi sfinþii la rândul lor duc cererile ºi rugãciunile noastre, împreunã cu rugãciunile lor, la Dumnezeu (Fapte 9, 32–42; 20, 9–12, 36; 28, 3–9; Apoc. 5, 8). Însuºi Dumnezeu a proslãvit pe sfinþii Sãi (Rom. 2, 10) ºi i-a îmbrãcat pe ei cu slava Sa: ªi Eu, slava pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca sã fie una, precum Noi suntem una (Ioan 17, 22) ºi le-a zis lor: Cel ce vã ascultã pe voi, pe Mine Mã ascultã, ºi cel ce se leapãdã de voi, se leapãdã de Mine (Luca 10, 16). Sau: Cine vã primeºte pe voi, pe Mine Mã primeºte, ºi cine Mã primeºte pe Mine, primeºte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cel ce primeºte prooroc în nume de prooroc, platã de prooroc va lua, ºi cel ce primeºte pe un drept în nume de drept, plata dreptului va lua (Matei 10, 40–41).
Aceste mãrturii dovedesc pânã unde ajunge hula ºi rãtãcirea tuturor celor care, lepãdându-se de cinstirea sfinþilor ºi a îngerilor – care sunt slugi iubite ale lui Dumnezeu –, nu-ºi dau seama cã, de fapt, ei se leapãdã de Însuºi Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Vai de hula ºi nebunia voastrã.

Sectarul: Dar pentru care pricinã Dumnezeu primeºte pe sfinþi ºi pe îngeri sã se roage ºi sã mijloceascã pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul mijlocitor între Dumnezeu ºi oameni?
Preotul: Dumnezeu primeºte rugãciunile ºi mijlocirile care se fac cãtre El, prin sfinþi ºi prin îngeri, fiindcã El voieºte a-i slãvi pe ei, precum ºi ei Îl slãvesc în cer ºi pe pãmânt. Fiindcã sfinþii au suferit pentru slava lui Dumnezeu, au primit de la El nu numai slava, ci ºi darul de a face minuni mari, chiar mai mari decât a fãcut El când era pe pãmânt, împlinindu-se astfel cuvântul Mântuitorului care a zis : Cel ce crede în Mine, va face ºi el lucrurile pe care le fac Eu, ºi mai mari decât acestea va face… (Ioan 14, 12). Noi ne închinãm sfinþilor lui Dumnezeu, nu ca unora care ar fi prin fire dumnezei, ci ca unor slujitori ai lui Dumnezeu, care au dobândit de la El deplinã încredere, încât orice vor cere primesc de la El, ca unii ce I-au pãzit poruncile (I Ioan 3, 21—22).
Noi venerãm (cinstim) pe sfinþii lui Dumnezeu fiindcã Însuºi Împãratul Dumnezeu Se simte cinstit vãzând cã sluga lui iubitã este cinstitã nu numai ca o slugã, ci ºi ca prieten al lui Dumnezeu (Ps. 138, 17; Ioan 15, 14). Noi credem cã Domnul nostru Iisus Hristos este unicul nostru Mijlocitor ºi cã El S-a dat pre Sine preþ de rãscumpãrare pentru toþi ºi cu Sângele Sãu a fãcut împãcarea omului cu Dumnezeu, cã El este îngrijitorul, mângâietorul ºi curãþitorul pãcatelor noastre. Dar mãrturisim, de asemenea, cã sfinþii intervin pentru noi în rugãciuni ºi cereri ºi, din iubire pentru ei, Mântuitorul ne comunicã ºi prin ei ceea ce are în Sine pe seama noastrã. Înaintea tuturor ne comunicã prin Prea Sfânta Sa Maicã, ascultându-i cuvântul cu care se roagã pentru noi.

Sectarul: Dar se spune în Sfânta Scripturã cã Dumnezeu îi ascultã pe sfinþi când aceºtia se roagã pentru noi?
Preotul: Am arãtat cã sfinþii sunt slãviþi de Dumnezeu cu cinste (Rom. 2, 10), cã vor judeca lumea (I Cor. 6, 3), cã sunt iubiþi de Dumnezeu (Daniel 10, 19). Iar cum cã sfinþii sunt ascultaþi de Dumnezeu când se roagã pentru noi, cautã în Dumnezeiasca Scripturã la citatele pe care þi le însemnez aici: Fac. 27, 7; Iov 42, 8–10; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15–21; Iacov 5, 13, 15; Apoc. 8, 3–5; Fac. 20, 7; II Tim. 1, 3; Daniel 10, 12. De asemenea cautã despre mijlocirea îngerilor pentru noi la: Fac. 24, 7; Daniel 3, 19–25; Evrei 1, 14; Num. 20, 16; Fac. 19, 12; II Regi 24, 16–17; I Paral. 21, 14–16. Dar vei gãsi ºi încã alte multe mãrturii în aceastã privinþã în Sfânta Scripturã, care confirmã cele de mai sus. Nu rãmâne la îndoialã în aceastã privinþã, ca sã nu te osândeºti ºi tu ca cei ce stau împotriva adevãrului învederat ºi dovedit.

Apoi a murit Elisei ºi l-au îngropat, iar în anul urmãtor au intrat în þarã cete de Moabiþi. Dar iatã, odatã, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau sã vadã una din aceste cete ºi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Cãzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei ºi a înviat ºi s-a sculat pe picioarele sale.(A patra carte a regilor 13: 20-21)

CINSTIREA SFINTELOR MOAªTE

Sfintele moaºte sunt rãmãºiþele pãmânteºti fãcãtoare de minuni, ale unora dintre sfinþi. Noi le cinstim ca pe niºte obiecte în care Dumnezeu îºi aratã puterea minunatã a harului Sãu. Cât au fost pe pãmânt, sfinþii au avut în ei harul Duhului Sfânt într-o mãsurã foarte mare, fãcând – prin el – adeseori minuni, harul acesta avându-l în sufletele lor ºi în viaþa cereascã la care s-au dus, într-o mãsurã mai mare. Dar precum sfântul poate sta în legãturã cu oamenii care se roagã lui, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult pãstreazã el însuºi o anumitã legãturã cu trupul sãu, care a fost ºi el lãcaºul Duhului Sfânt, precum spune Apostolul: Au nu ºtiþi cã trupul vostru este lãcaºul Duhului Sfânt care locuieºte în voi? (I Cor. 6, 19). Sfânta Scripturã ne spune despre minuni fãcute prin trupurile sfinþilor în vremea vieþuirii lor pãmânteºti, mãrturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sângelui ei numai prin atingere de haina Mântuitorului (Matei 9, 21; Marcu 5, 28; Luca 8, 43–44; Matei 14, 36), ºi mulþi oameni se vindecau numai atingându-se de ºtergarele ºi de trupul Apostolului Pavel (Fapte 19, 11–12), iar alþii, numai prin trecerea umbrei trupului Apostolului Petru peste ei (Fapte 5, 15).
Sectarul: Dar trupurile sfinþilor ºi al Mântuitorului au fãcut minuni cât erau în viaþã, fiindcã erau în ele sufletele care aveau credinþã; dar dupã moarte, ce putere are un trup mort ca sã facã minuni?
Preotul: Þi-am arãtat cã trupurile oamenilor credincioºi sunt lãcaºuri ale Duhului Sfânt care locuieºte în ele, apoi cã acelaºi Duh Sfânt prin trupurile sfinþilor face minuni, atât cât sfinþii sunt în viaþã, cât ºi dupã moarte. O dovadã cã trupurile sfinþilor ºi dupã moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o dã Sfânta Scripturã, arãtându-ne cã oasele Proorocului Elisei învie un mort (IV Regi 13, 21).
Sectarul: Închinarea la moaºte înseamnã idolatrie, iar aceasta este opritã rãspicat de porunca I ºi a II-a din Decalog. Aceste porunci sunt categorice: Eu sunt Domnul Dumnezeul tãu… sã nu ai alþi dumnezei afarã de Mine. Sã nu-þi faci þie chip cioplit ºi nici un fel de asemãnare a nici unui lucru din câte sunt sus în Cer ºi jos pe pãmânt… Sã nu te închini lor ºi nici sã le slujeºti (Ieº. 20, 2–5; Deut. 5, 6–9). Trupurile venerate sunt tocmai «asemãnãri» din cele oprite în aceste porunci.
Preotul: Nici sfintele moaºte nu sunt idoli sau zei ori asemãnãri ale lui Dumnezeu, ºi nici închinarea la ele nu este idolatrie. Cãci dacã Însuºi Dumnezeu le proslãveºte prin puterea minunatã ce le-o dã, ºi noi trebuie sã le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, ºi suntem datori sã cinstim puterea dumnezeiascã din ele, iar nu pe ele însele ca atare. Noi nu le ridicãm sfintelor moaºte biserici, cum fãceau pãgânii zeilor ºi idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicãm biserici lui Dumnezeu ºi proslãvim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I ºi a II-a înlãturã cinstirea idolilor, dar nu ºi pe a sfintelor moaºte, cãci prin sfintele moaºte noi nu înlocuim pe Dumnezeu, aºa cum Îl înlocuiesc pãgânii idolatri, prin idolii lor.
Sectarul: Cei ce se ating de cadavre devin necuraþi timp de ºapte zile. Deci atingerea de moaºte, sãrutarea lor, nu aduce sfinþire, întãrire etc., ci necurãþie, prin care – chiar ºi indirect – cineva poate sã necurãþeascã însãºi Biserica. Aºa ni se spune ºi în Sfânta Scripturã: Cel ce se atinge de trupul mort al unui om, necurat sã fie ºapte zile. Acesta sã se cureþe cu aceastã apã în ziua a treia ºi în ziua a ºaptea ºi va fi curat; iar de nu se va curãþi… nu va fi curat… Tot cel ce se va atinge de trupul mort al unui om ºi nu se va curãþi, acela va întina lãcaºul Domnului… (Num. 19, 11–13; Lev. 21, 10–11; Num. 9, 6–11).
Preotul: Numai cadavrele din Vechiul Testament spurcau pe cei ce se atingeau de ele, pentru cã erau sub pãcat ºi sub blestem. Totuºi, nici chiar acelea nu erau toate spurcate; cãci trupul mort al lui Iosif n-a spurcat pe Moise când acela l-a luat la sine în Egipt (Ieº. 13, 19); cadavrul lui Elisei proorocul n-a spurcat pe cel care a fost aºezat în mormânt peste el, ci l-a înviat (IV Regi 13, 20–21 º.a.). În Noul Testament, trupurile (cadavrele) creºtinilor nu mai sunt spurcate, pentru cã ele sunt biserici sau lãcaºuri ale Sfântului Duh (I Cor. 6, 19–20; 3, 16–17) ºi astfel ele sunt curãþite de blestemul care era asupra lor. Prin urmare, ele nu mai spurcã pe cei ce se ating de ele.
Dar sã ºtii cã toate cazurile de neatingere a anumitor lucruri socotite ca spurcate, au alcãtuit o învãþãturã aparþinând numai Vechiului Testament, care în Testamentul Nou nu mai are valoare. Apostolul scrie: Dacã deci aþi murit împreunã cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca ºi cum aþi fi vieþuind în lume, rãbdaþi porunci ca acestea: Nu lua! Nu gusta! Nu te atinge! – Toate lucruri menite sã piarã prin întrebuinþare – potrivit unor rânduieli ºi învãþãturi omeneºti? (Col. 2, 20–22). În Vechiul Testament erau ºi alte lucruri «necurate» care necurãþeau pe om prin atingerea de ele. Aºa erau, de pildã, hainele ºi patul celor care aveau curgere de sânge (Lev. cap. 15) sau animalele socotite în Vechiul Testament ca necurate (Lev. 11, 24–25 º.a.). Sectarii voºtri însãºi se ating adesea de ele, dar niciodatã nu se socotesc spurcaþi ºi nu se curãþesc dupã prescrierile Vechiului Testament.
Sectarul: Menirea trupurilor moarte este de a fi îngropate ºi de a se preface, prin putrezire, în pãmântul din care au fost luate, iar nu de a fi sustrase acestei legi a naturii. Cãci scris este: Întru sudoarea feþei tale vei mânca pâinea ta, pânã când te vei întoarce în pãmântul din care ai fost luat; cãci pãmânt eºti ºi în pãmânt te vei întoarce (Fac. 3, 19). Pulberea sã se întoarcã în pãmânt precum a fost, iar sufletul sã se întoarcã la Dumnezeu, Care l-a dat (Eccl. 12, 7). Atunci, de ce tocmai trupurile sfinþilor sã le sustragem de la aceastã menire a lor ºi de la legile naturii care le privesc ºi pe ele ca ºi pe orice altã materie?
Preotul: Într-adevãr, legea stricãciunii trupurilor moarte este o lege generalã, dar, ca orice lege, ea este în primul rând pentru cei pãcãtoºi (I Tim. 1, 9). Neputrezirea trupurilor sfinþilor este o dovadã cã ºi legea aceasta – prin excepþiile ce le face – priveºte mai mult pe cei pãcãtoºi. De altfel, însãºi Biblia ne mãrturiseºte cã excepþii de la aceastã lege au mai fost ºi cã Dumnezeu, în anumite cazuri, ridicã puterea ei. Aºa, de pildã, prin voia ºi puterea lui Dumnezeu, trupul lui Enoh ºi al lui Ilie n-au fost îngropate în pãmânt spre a putrezi, ci au fost luate la cer, cãci zice Cartea Sfântã: ªi a bineplãcut Enoh lui Dumnezeu, apoi nu s-a mai aflat, pentru cã l-a mutat Dumnezeu (Fac. 5, 24) ºi iarãºi: Nici unul nu s-a fãcut ca Enoh pe pãmânt, pentru cã ºi el a fost rãpit de pe pãmânt (Sir. 49, 16).
ªi Apostolul Pavel grãieºte, de asemenea: Prin credinþã, Enoh a fost luat de pe pãmânt ca sã nu vadã moartea, ºi nu s-a mai aflat, pentru cã Dumnezeu îl strãmutase – dar mai înainte de a-l strãmuta, el a avut mãrturie cã a bineplãcut lui Dumnezeu (Evrei 11, 5). Tot aºa ºi despre Ilie ni se spune: Pe când mergeau ei (Ilie ºi Elisei) aºa pe drum ºi grãiau, deodatã s-a ivit o cãruþã de foc ºi cai de foc ºi despãrþindu-i pe ei unul de altul, ºi s-a înãlþat Ilie în vifor mare la cer (IV Regi 2, 11; Sir. 48, 12). Despre Melchisedec, apoi, nu avem nici un indiciu în Biblie cã ar fi fost îngropat vreodatã, cãci era fãrã tatã, fãrã mamã, fãrã spiþã de neam, neavând nici început zilelor, nici sfârºit al vieþii (Evrei 7, 3; Fac. 14, 18). Dar peste toate, însuºi trupul Mântuitorului, care a fost întru totul asemenea trupurilor noastre, în afarã de pãcat (Evrei 2, 17; 4, 15 º.a.), n-a suferit putrezire în pãmânt ºi totuºi s-a înãlþat la cer. Prin urmare, Dumnezeu a fãcut ºi face, cu trupurile sfinþilor, excepþie de la legea generalã – pe care tot El a dat-o – a îngropãrii ºi a putrezirii în pãmânt. Istoria creºtinismului încã e bogatã în mãrturii asemãnãtoare celor din Biblie în aceastã privinþã.
Sectarul: Trupurile moarte, dacã nu putrezesc mai întâi în pãmânt, nu vor putea învia. De aceea, împiedicând procesul descompunerii lor, se înlãturã posibilitatea învierii lor, cãci zice Sfântul Apostol: Dar va zice cineva: Cum înviazã morþii? ªi cu ce trup au sã vinã? Nebun ce eºti! Tu ce semeni nu dã viaþã, dacã nu va fi murit. ªi ceea ce semeni, nu este trupul ce va sã fie, ci grãunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dã un trup, precum a voit, ºi fiecãrei seminþe, un trup al sãu… Aºa este ºi învierea morþilor: se seamãnã (trupul) întru stricãciune, înviazã întru nestricãciune; se seamãnã întru necinste, înviazã întru slavã; se seamãnã întru slãbiciune, înviazã întru putere; se seamãnã trup firesc, înviazã trup duhovnicesc (I Cor. 15, 35–44; Ioan 12, 24). Deci este absolut necesar ca trupurile sã putrezeascã în pãmânt spre a putea învia. Atunci, dar, de ce sã oprim de la putrezire, ºi deci de la înviere, tocmai trupurile sfinþilor?
Preotul: În citatul acesta este vorba de schimbarea pe care trebuie sã o sufere toate trupurile pentru a putea trece, din timp, în eternitate, adicã pentru a putea fi adaptate eternitãþii. Schimbarea aceasta se face de obicei prin moarte. Totuºi, sunt ºi excepþii de la aceastã regulã (Enoh ºi Ilie), dupã cum þi-am spus mai sus, ºi aceºtia sunt schimbaþi la trup, fãrã sã fi trecut prin moarte, precum apostolul zice: Iatã, tainã vã spun vouã: Nu toþi vom muri, dar toþi vom fi schimbaþi, deodatã, într-o clipealã de ochi, la trâmbiþa de apoi (I Cor. 15, 51–52; I Tes. 4, 15–17). Astfel se vede cã Dumnezeu poate gãsi ºi alte cãi ºi mijloace pentru schimbarea trupurilor noastre, fãrã ca sã le treacã numaidecât prin moarte ºi putrezire.
Sectarul: Toate trupurile moarte trebuie înmormântate, cãci ºi în Testamentul Vechi, toþi drepþii au fost înmormântaþi, iar uneori trupurile lor au fost chiar ascunse, tocmai pentru a nu fi venerate. Aºa de pildã, despre trupul lui Moise aflãm urmãtoarele: ªi a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pãmântul Moabului, dupã cuvântul Domnului; ºi a fost îngropat în vale în pãmântul Moabului, în faþa Bet-Peorului, dar nimeni nu ºtie mormântul lui nici pânã în ziua de astãzi (Deut. 34, 5–6). Pe atunci iudeii erau înclinaþi spre idolatrie ºi uºor ar fi putut cãdea în aceastã idolatrie a venerãrii trupului lui Moise, ºtiut fiind cât de apreciat a fost Moise înaintea poporului. Deci, dacã i-au ascuns trupul, este tocmai ca nu cumva, avându-l înaintea ochilor, sã-l venereze.
Preotul: ªi dupã Testamentul Nou, trupurile sfinþilor sunt îngropate, ca ºi ale tuturor creºtinilor, ºi numai acelea din ele care fac minuni sunt dezgropate ºi li se dã o cinste deosebitã, dar nu adorare, ca lui Dumnezeu. Prin aceastã cinstire ele nu sunt idolatrizate, cãci a venera nu este acelaºi lucru cu a idolatriza. În Testamentul Vechi au fost ascunse moaºtele lui Moise ºi poate ºi ale altor drepþi, pentru cã iudeii, într-adevãr – fiind înclinaþi spre idolatrie –, avându-l, l-ar fi zeificat ca pe viþelul de aur (Ieº. 32, 1–35, Deut. 9, 16), sau ca pe ºarpele de aramã (IV Regi 18, 4). Pentru evitarea acestor rãtãciri, era bine sã rãmânã ascunse trupurile unor bãrbaþi sfinþi ºi drepþi, ca Moise, despre care, de altfel, ºtim cã însuºi Arhanghelul Mihail cãuta sã nu-l lase în stãpânirea diavolului (Iuda 1, 9). Pe atunci trupul mort era socotit ca necurat, cãci încã nu sosise Hristos cu harul Sãu sfinþitor ºi deci trupul omenesc era încã nerãscumpãrat de sub stãpânirea diavolului. Totuºi, iudeii cinsteau ºi trupurile morþilor, fiindcã le îngrijeau mormintele (Matei 23, 29).
Încã sã ºtii ºi aceasta, cã Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunându-le cu mare evlavie ºi grijã ºi zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai târziu, îngrijindu-se ca în altarul fiecãrei biserici, ca ºi în sfântul antimis de pe altar, sã se punã o pãrticicã din sfintele moaºte, ceea ce se face pânã azi.
Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul Sfântului Policarp, episcopul acelei cetãþi († 166), spune: „Noi am strâns oasele lui ca pe un odor mai scump decât aurul ºi decât pietrele scumpe ºi le-am aºezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie ºi Domnul ne va da nouã sã sãrbãtorim ziua naºterii sale muceniceºti, spre cinstirea biruinþei ºi spre întãrirea altor luptãtori”. Se înþelege cã cinstirea sfintelor moaºte se îndreaptã tot spre Dumnezeu, a Cãrui putere sãlãºluieºte în ele. „Cinstim moaºtele mucenicilor ca sã adorãm dumnezeieºte pe Acela, ai Cãrui ucenici sunt, ºi cinstim pe slujitori în aºa fel, ca cinstea lor sã treacã asupra Stãpânului Care a zis: Cel ce vã primeºte pe voi, pe Mine Mã primeºte”.