Cine este dumnezeu ?!!!!

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:17:13o noua ordine mondiala
sociala de drept
si ascund mijloace subtile
sa ne traga n piept
si vor sa credem in ei
vor sa traim ca ei
mai vor,,,ce vor?voor sa votam cu ei?

nu ti se face parte frate
acuzat pe nedrept
de statul de drept
esti condamnat
pe un suspect pretext



care incearca o continuare??

Facem un hip -hop?Aici, sub ochii Domnului?

,,E-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu"

]eronat credinciosule am argumentat fooarte clar,sfanta traditie incepe de la adam si eva de la care sa auzit de dumnezeu si sa transmis generatiilor cand inca nu exista vreoo scriere de genu,,iar cel ce catalogheaza lumea esti tu,,dar e bn macar ca te poti da si tu zmeu cu aceste cuvinte de a dreptul infricoosatoatre vorbeste ma pitiponcule frumoos

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:07:14

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:17:13o noua ordine mondiala
sociala de drept
si ascund mijloace subtile
sa ne traga n piept
si vor sa credem in ei
vor sa traim ca ei
mai vor,,,ce vor?voor sa votam cu ei?

nu ti se face parte frate
acuzat pe nedrept
de statul de drept
esti condamnat
pe un suspect pretext



care incearca o continuare??

Facem un hip -hop?Aici, sub ochii Domnului?

bravo bravo asa e,,,,hai trimite mi continuarea in privat

ce ai ma ti ai muscat limba ,,auzi ma 75 da pot sa te cataloghez ca,,nimic,,,daca zici ca esti facut din nimic

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 21:23:35

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:07:14

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:17:13o noua ordine mondiala
sociala de drept
si ascund mijloace subtile
sa ne traga n piept
si vor sa credem in ei
vor sa traim ca ei
mai vor,,,ce vor?voor sa votam cu ei?

nu ti se face parte frate
acuzat pe nedrept
de statul de drept
esti condamnat
pe un suspect pretext



care incearca o continuare??

Facem un hip -hop?Aici, sub ochii Domnului?

bravo bravo asa e,,,,hai trimite mi continuarea in privat

Nu stiu d-astea, cred ca Musetel e exact persoana potrivita sa continue - credincioasa, poeta si rebela.

,,E-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu"

credinciosule iarta ma ma stiu ca nici tu nu crezi ca esti din nimic ca doar esti credincios

Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata " proorocii ". Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul Si tu spui : " Mai, sunt adevarate !" Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum !" Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.
Dar, ai sa-mi spui : " Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare ... ". Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12, marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.

Ati auzit ca este : " Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii ... ". Auzi ce spune darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune : Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.
Daca marele prooroc daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile, ausi ce spune Scriptura : A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand : Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.
Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice : Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.
Sa nu credeti in vise ! Sa nu credeti in vedenii ! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise ? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura ? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.

Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.
Sufletul nostru are trei parti :
- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;
- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si
- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.

Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partae poftitoare.
Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi - cum zice Scriptura - pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.

Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama ! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.

Mai minciunel, ce intelegi tu prin VEDENIE FALSA ?
Ce este o VEDENIE FALSA, Mai Minciunel ?
DEFINESTE o VEDENIE REALA
Compara o VEDENIE FALSA cu o VEDENIE REALA, Mai MINCIUNEL!
EXISTA vreo ASEMANARE sau DIFERENTA intre o VEDENIE FALSA si o VEDENIE REALA, Mai Minciunel?
Hai Minciunel, concentreaza-te si raspunde-mi.
Hai, MINCIUNEL, vreau sa vad daca sti despre ceea ce incerci sa vorbesti.

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:11:05aa ma refeream la evoolutionism am gresit, creatia porneste de la dumnezeu,si nu are nici o hiba decat in mintea ta,,,dumnezeu este izvorul vietii innainte sa existe vreun spatiu sau timp care se numeste cerul tau universul creatde el,,piune mana si fa de mancare

Darwin a spus ca oamenii au EVOLUAT din maimute . Se pare ca dumneata ai ramas la stadiul de pitecantrop .
Ii tot dai inainte cu transmiterea prin viu grai a bibliei si , fara sa tii cont de cea mai veche religie din lume , sustii ca ortodoxia este detinatoarea adevarului suprem . Mai handi , adevarul este CUNOASTEREA .
Si pentru ca aceasta cunoastere nu are limite , nu exista adevar absolut .Pe masura ce specia umana avanseaza in cunoastere , evolueaza si se apropie de adevar .
Ce tot ii dai cu "viul grai " ? De ieri pana maine , orice stire se denatureaza prin viu grai ,mai pune fiecare de la el cat'o floricica pana iese o mare varza colorata , daramite de 2000 de ani pana azi ...


Pune mana pe carte !

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:31:50

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 21:23:35

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:07:14

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:17:13o noua ordine mondiala
sociala de drept
si ascund mijloace subtile
sa ne traga n piept
si vor sa credem in ei
vor sa traim ca ei
mai vor,,,ce vor?voor sa votam cu ei?

nu ti se face parte frate
acuzat pe nedrept
de statul de drept
esti condamnat
pe un suspect pretext



care incearca o continuare??

Facem un hip -hop?Aici, sub ochii Domnului?

bravo bravo asa e,,,,hai trimite mi continuarea in privat

Nu stiu d-astea, cred ca Musetel e exact persoana potrivita sa continue - credincioasa, poeta si rebela.

De asta nu mai ai tu inspiratie!? Las' ca si Alice s-o trezit din somn taman cand era sa fie pedepsita de curte la cerinta reginei celei rele inainte de a fi judecata!

''Un bun si sigur prieten e constiinta ta: n-o ucide, ci las-o sa moara odata cu tine.'' – Nicolae Iorga

2148 imi pare bine sa te revad!

''Un bun si sigur prieten e constiinta ta: n-o ucide, ci las-o sa moara odata cu tine.'' – Nicolae Iorga

De la: Daphne, la data 2013-10-31 00:13:50

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:31:50

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 21:23:35

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:07:14

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:17:13o noua ordine mondiala
sociala de drept
si ascund mijloace subtile
sa ne traga n piept
si vor sa credem in ei
vor sa traim ca ei
mai vor,,,ce vor?voor sa votam cu ei?

nu ti se face parte frate
acuzat pe nedrept
de statul de drept
esti condamnat
pe un suspect pretext



care incearca o continuare??

Facem un hip -hop?Aici, sub ochii Domnului?

bravo bravo asa e,,,,hai trimite mi continuarea in privat

Nu stiu d-astea, cred ca Musetel e exact persoana potrivita sa continue - credincioasa, poeta si rebela.

De asta nu mai ai tu inspiratie!? Las' ca si Alice s-o trezit din somn taman cand era sa fie pedepsita de curte la cerinta reginei celei rele inainte de a fi judecata!

pfff

,,E-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu"

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:42:26cica un calugar si un pocait parca calugarii n ar fi pocaiti


prietene sunt oamenii si oamenii iar eu ti am aratat fooarte clar prin spusele celor in masura ca ai aderat la niste razvratiti care au inteles gresit unele lucruri din scripturi,,ia si rasfoieste cu cateva pagini in urma,,,daca vrei mai intreaba ce nu ti e clar si o sa ti arat iar ce ti am mai aratat,,insa tot nu o sa vezi ca esti indoctrinat de secta din care faci parte

Domnule! Cu totii ne dorim mantuirea,si va intreb: cum poti avea incredere in invataturile unor oameni pe care dvs ii numiti luminati,cand ei gresesc? De exemplu,cu cateva pagini mai inapoi,vorbiti si de parintele Arsenie Boca,ca fiind un om luminat,dar care a dat si invataturi ce contrazic invataturile lui Dumnezeu date prin Biblie. In linckul urmator,la minutul 5 secunda 14 ,parintele Arsenie Boca invata oamenii sa se inchine la sfantul soare:
www.youtube.com/watch?v=xA8Vey2HeDw&feature=related

“Apoi m-a dus în curtea cea dinăuntru a templului Domnului şi iată la uşa templului Domnului, între pridvor şi jertfelnic, stăteau vreo douăzeci şi cinci de oameni cu spatele spre templul Domnului, iar cu feţele spre răsărit şi se închinau spre răsărit la soare. Şi mi-a zis Domnul: "Vezi, fiul omului? Nu i-a ajuns casei lui Iuda să-şi facă astfel de urâciuni, ca acele pe care le fac aceştia aici, ci au umplut şi ţara de necredinţă, îndoit mâniindu-Mă. Iată ei apropie ramuri de nările lor. De aceea şi Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu nu-i va cruţa, şi Eu nu Mă voi îndura. Chiar de ar striga ei cu glas mare la urechile Mele, nu-i voi auzi". (Extras din Biblia Sinodala Ortodoxa ,din cartea Iezechiel 8,16-18).

Suntem oameni ce avem ratiune,si ne punem si intrebari. Domnule,noi oamenii gandim caci asa ne-a creat Dumnezeu..
??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

De la: _Ingrid, la data 2013-10-31 08:34:00

De la: Daphne, la data 2013-10-31 00:13:50

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:31:50

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 21:23:35

De la: _Ingrid, la data 2013-10-30 21:07:14

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:17:13o noua ordine mondiala
sociala de drept
si ascund mijloace subtile
sa ne traga n piept
si vor sa credem in ei
vor sa traim ca ei
mai vor,,,ce vor?voor sa votam cu ei?

nu ti se face parte frate
acuzat pe nedrept
de statul de drept
esti condamnat
pe un suspect pretext



care incearca o continuare??

Facem un hip -hop?Aici, sub ochii Domnului?

bravo bravo asa e,,,,hai trimite mi continuarea in privat

Nu stiu d-astea, cred ca Musetel e exact persoana potrivita sa continue - credincioasa, poeta si rebela.

De asta nu mai ai tu inspiratie!? Las' ca si Alice s-o trezit din somn taman cand era sa fie pedepsita de curte la cerinta reginei celei rele inainte de a fi judecata!

pfff

Buna Dimineata! Azi ne iubim sau preferi sa imi lustruiesc arsenalul?

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

Plugushor te-ai deghizat de Halloween? 'Ai aici sa te iubesc si pe tine. Doar azi este permis! Sunt......Ia, stai ca va arat cine sunt io.

...oare ce costum mi-ar veni turnat ca o manusa?

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

De la: Musetel, la data 2013-10-31 10:53:25Plugushor te-ai deghizat de Halloween? 'Ai aici sa te iubesc si pe tine. Doar azi este permis! Sunt......Ia, stai ca va arat cine sunt io.

...oare ce costum mi-ar veni turnat ca o manusa?

Diea!
...si care-i problemaaaaa !?

De la: mythcore, la data 2013-10-31 10:57:09

De la: Musetel, la data 2013-10-31 10:53:25Plugushor te-ai deghizat de Halloween? 'Ai aici sa te iubesc si pe tine. Doar azi este permis! Sunt......Ia, stai ca va arat cine sunt io.

...oare ce costum mi-ar veni turnat ca o manusa?

Diea!
...si care-i problemaaaaa !?

Te-ai evaporat! No.... Ai vazut daca ai luat cosumu' altuia?

Lasati fluturii sa zboare!

'ai spune tot..... am bilet si aici, in sala asta. Da'....fratele meu alb...... bagi mana in foc ca io ti-o copsai? Ehehei...... Crezi ce vrei.

Lasati fluturii sa zboare!

"eao" esti prea mica ptr.un razboi intr-atat de complex.

De la: mythcore_, la data 2013-10-31 11:57:26
"eao" esti prea mica ptr.un razboi intr-atat de complex.

Haaa...ai reusit!! bravo, m-am invatat cu tine!

,,E-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu"

De la: mythcore_, la data 2013-10-31 11:57:26
"eao" esti prea mica ptr.un razboi intr-atat de complex.

Mica dar egala.

Lasati fluturii sa zboare!

Numai pentru cei care cred.


Gheorghe Vâlcea - tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA


- "Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani"
I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca.
A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni
prieteni.
Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai
ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

"Să-mi faci crucea"

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de
fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o
durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar
trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul".
Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai
tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca
îi sfredeleşte inima.
Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Să vii la
mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar
despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la
prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie
în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se
împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital.
Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea
de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se
inter­nase.
Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau
timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa,
au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi
sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te
ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu - "Nea Vâlcea, aş dori
să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
Rugămintea l-a năucit.
Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie
îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până
atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi
fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din
spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: "Nea Vâlcea, eu voi pleca
dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta,
totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş
pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea
cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a
ascultat buimăcit.
Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi
vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu,
până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un
miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii,
şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta
s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de
lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum
ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina
zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.
Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia.
Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot
drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi
aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un
"L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile
voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".
Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de
moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care
se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un
fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. "De dincolo vă
voi putea aju­ta mai mult!".

Desenele unui artist

"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel
până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele
Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a
lăsat în inimă omul ăsta!"
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte
de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns
din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să
lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri,
cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului
ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai
e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care "domnul bă­trân",
aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al
Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.
Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau
ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a
venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am
mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că
erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul
din 1959. M-am gândit - , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe
pe care măicuţele mi le adu­ceau". Desenele erau de o frumuseţe aparte.
Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate
modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist.
Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar
acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână
de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat
după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru
că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de
ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu
ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi
întipăriţi în minte lui Gheorghe.
I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te
cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră". Întâl­ni­rea
l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi.
Părea din altă lu­me".
Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i
dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui
şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la
acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos,
dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să
coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu
ceva.
A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat
micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: "Nea
Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că
şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta,
nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare
prietenie. Una mai presus de timp.
"De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu
un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea
aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe
extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De
atunci, ne-am văzut mereu". Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au
fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile,
interzicându-le celorlalţi să-l mai numească "părinte", pentru a nu
atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri
întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n
stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la
a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a
unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. "Eu învăţam
de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă,
iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării
lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată
nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi
foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta
prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care
vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am
cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când
vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la
o mie de ani!"

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se
simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă,
ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.
Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi
spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa
că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit.
Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul
Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi
zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt,
dacă are credinţă în Dumnezeu. "I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să
mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. "Pe
tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni".
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era
întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop,
de câte au de făcut acolo. "Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie
nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul
meu, iar părin­tele singura nădejde.
Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la
sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în
tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele
avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i
spun. Am ple­cat întărit".
După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a
aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi.
Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în
rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie.
Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită.
A spus precipitată că: "domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după
in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic,
nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni.
Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese
nimic, înseamnă că e un miracol!".
Miracol a şi fost.
Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din
nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor
părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten
atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind -
"Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?".
O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un
prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.
Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie.
S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea.
Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are
de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se
înnegrise de boală, ca un tăciune. "Mă durea sufletul de el, că eram
tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la
părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine".
Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de
planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi
boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. "La sfârşit, a venit
la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a
spus: .
Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la
spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e
sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de
atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea".

De dincolo de mormânt

Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi
rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu
mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic,
din pricina lacrimilor.
Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a
părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii.
Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau
miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite.
Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului
Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a
rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire
la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce
e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii
ieşite din mâinile lui.
Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia
sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de
picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar
za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i
spusese marele duhov­nic - "să vii la mor­mânt!". Şi-a ve­nit. A plecat
din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la
Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l
ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l
cerceteze.
Bătrâneţile l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va
vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se
simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la
mânăstire. Era ca nou. "Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om
bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.



PUTEREA UNEI RUGACIUNI

Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o rugaciune... Doar atat
trebuie sa faceti. Opriti-va si spuneti o rugaciune de multumire pentru
toate realizarile, dar si nerealizarile voastre. Apoi va rog sa
trimiteti acest mesaj catre toti prietenii si rudele voastre. Cred ca
daca trimiteti aceasta marturisire a credintei cu o rugaciune, cu
credinta, veti primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede ca va este de folos.
Toti avem nevoie de rugaciune !


"Doamne Dumnezeul nostru, daruieste-le sanatate si-i vindeca pe cei
bolnavi, da-le hrana celor infometati, haine si adapost celor ce nu au,
libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de pacate tuturor.
Lumineaza-le Doamne mintea celor ce sunt in examene .
Da Doamne liniste si pace in lume si ne iarta pe noi pacatosii!
Intareste-ne in dreapta credinta, alunga de la noi pe vrajmasii cei
vazuti si nevazuti.
Daruieste-mi si mie Doamne, tot ceea ce Tu crezi ca-mi este de
folos; fie Doamne asa cum voiesti Tu si nu dupa voia mea.
Ca binecuvantat sa fie numele Tau in vecii vecilor,
Amin."

Omul fericit este acela care stăpâneşte şi munca, şi dragostea.-Sigmund Freud Stai departe de oamenii care îţi micşorează ambiţia. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să te simţi că şi tu poţi deveni mare.-Mark Twain

De la: Gigi_Octan, la data 2010-02-08 00:27:38

Potoliti-va ca va spun la doamna

De la: mili, la data 2013-10-31 16:49:32
Numai pentru cei care cred.


Gheorghe Vâlcea - tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA




Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia.
Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot
drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi
aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un
"L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile
voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".
Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de
moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care
se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un
fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. "De dincolo vă
voi putea aju­ta mai mult!".

Desenele unui artist

"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel
până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele
Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a
lăsat în inimă omul ăsta!"
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte
de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns
din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să
lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri,
cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului
ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai
e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care "domnul bă­trân",
aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al
Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.
Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau
ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a
venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am
mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că
erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul
din 1959. M-am gândit - , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe
pe care măicuţele mi le adu­ceau". Desenele erau de o frumuseţe aparte.
Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate
modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist.
Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar
acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână
de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat
după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru
că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de
ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu
ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi
întipăriţi în minte lui Gheorghe.
I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te
cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră". Întâl­ni­rea
l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi.
Părea din altă lu­me".
Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i
dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui
şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la
acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos,
dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să
coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu
ceva.
A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat
micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: "Nea
Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că
şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta,
nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare
prietenie. Una mai presus de timp.
"De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu
un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea
aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe
extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De
atunci, ne-am văzut mereu". Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au
fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile,
interzicându-le celorlalţi să-l mai numească "părinte", pentru a nu
atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri
întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n
stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la
a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a
unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. "Eu învăţam
de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă,
iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării
lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată
nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi
foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta
prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care
vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am
cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când
vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la
o mie de ani!"

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se
simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă,
ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.


Soţia avea cancer, .....


Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni.
Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese
nimic, înseamnă că e un miracol!".
Miracol a şi fost.

De la: mili, la data 2013-10-31 16:49:32
Numai pentru cei care cred.


Gheorghe Vâlcea - tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA




Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia.
Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot
drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi
aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un
"L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile
voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".
Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de
moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care
se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un
fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. "De dincolo vă
voi putea aju­ta mai mult!".

Desenele unui artist

"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel
până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele
Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a
lăsat în inimă omul ăsta!"
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte
de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns
din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să
lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri,
cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului
ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai
e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care "domnul bă­trân",
aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al
Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.
Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau
ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a
venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am
mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că
erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul
din 1959. M-am gândit - , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe
pe care măicuţele mi le adu­ceau". Desenele erau de o frumuseţe aparte.
Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate
modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist.
Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar
acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână
de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat
după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru
că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de
ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu
ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi
întipăriţi în minte lui Gheorghe.
I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te
cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră". Întâl­ni­rea
l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi.
Părea din altă lu­me".
Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i
dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui
şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la
acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos,
dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să
coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu
ceva.
A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat
micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: "Nea
Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că
şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta,
nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare
prietenie. Una mai presus de timp.
"De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu
un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea
aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe
extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De
atunci, ne-am văzut mereu". Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au
fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile,
interzicându-le celorlalţi să-l mai numească "părinte", pentru a nu
atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri
întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n
stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la
a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a
unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. "Eu învăţam
de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă,
iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării
lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată
nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi
foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta
prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care
vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am
cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când
vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la
o mie de ani!"

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se
simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă,
ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.


Soţia avea cancer, .....


Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni.
Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese
nimic, înseamnă că e un miracol!".
Miracol a şi fost.

Si-uite-asa o barba avea si-uite-asa si-o pieptana !


Baaaaaaaa nuiam Eu, nici tu nu esti sanatoooooooooooooooos la cap, MIRACULOSULE !

De la: mili, la data 2013-10-31 16:49:32Numai pentru cei care cred.


Gheorghe Vâlcea - tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA


- "Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani"
I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca.
A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni
prieteni.
Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai
ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

"Să-mi faci crucea"

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de
fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o
durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar
trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul".
Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai
tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca
îi sfredeleşte inima.
Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Să vii la
mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar
despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la
prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie
în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se
împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital.
Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea
de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se
inter­nase.
Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau
timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa,
au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi
sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te
ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu - "Nea Vâlcea, aş dori
să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
Rugămintea l-a năucit.
Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie
îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până
atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi
fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din
spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: "Nea Vâlcea, eu voi pleca
dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta,
totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş
pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea
cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a
ascultat buimăcit.
Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi
vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu,
până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un
miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii,
şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta
s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de
lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum
ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina
zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.
Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia.
Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot
drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi
aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un
"L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile
voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".
Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de
moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care
se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un
fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. "De dincolo vă
voi putea aju­ta mai mult!".

Desenele unui artist

"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel
până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele
Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a
lăsat în inimă omul ăsta!"
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte
de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns
din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să
lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri,
cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului
ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai
e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care "domnul bă­trân",
aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al
Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.
Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau
ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a
venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am
mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că
erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul
din 1959. M-am gândit - , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe
pe care măicuţele mi le adu­ceau". Desenele erau de o frumuseţe aparte.
Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate
modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist.
Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar
acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână
de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat
după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru
că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de
ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu
ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi
întipăriţi în minte lui Gheorghe.
I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te
cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră". Întâl­ni­rea
l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi.
Părea din altă lu­me".
Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i
dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui
şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la
acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos,
dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să
coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu
ceva.
A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat
micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: "Nea
Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că
şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta,
nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare
prietenie. Una mai presus de timp.
"De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu
un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea
aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe
extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De
atunci, ne-am văzut mereu". Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au
fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile,
interzicându-le celorlalţi să-l mai numească "părinte", pentru a nu
atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri
întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n
stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la
a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a
unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. "Eu învăţam
de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă,
iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării
lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată
nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi
foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta
prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care
vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am
cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când
vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la
o mie de ani!"

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se
simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă,
ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.
Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi
spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa
că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit.
Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul
Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi
zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt,
dacă are credinţă în Dumnezeu. "I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să
mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. "Pe
tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni".
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era
întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop,
de câte au de făcut acolo. "Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie
nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul
meu, iar părin­tele singura nădejde.
Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la
sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în
tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele
avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i
spun. Am ple­cat întărit".
După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a
aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi.
Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în
rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie.
Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită.
A spus precipitată că: "domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după
in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic,
nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni.
Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese
nimic, înseamnă că e un miracol!".
Miracol a şi fost.
Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din
nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor
părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten
atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind -
"Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?".
O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un
prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.
Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie.
S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea.
Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are
de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se
înnegrise de boală, ca un tăciune. "Mă durea sufletul de el, că eram
tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la
părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine".
Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de
planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi
boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. "La sfârşit, a venit
la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a
spus: .
Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la
spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e
sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de
atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea".

De dincolo de mormânt

Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi
rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu
mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic,
din pricina lacrimilor.
Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a
părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii.
Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau
miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite.
Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului
Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a
rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire
la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce
e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii
ieşite din mâinile lui.
Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia
sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de
picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar
za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i
spusese marele duhov­nic - "să vii la mor­mânt!". Şi-a ve­nit. A plecat
din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la
Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l
ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l
cerceteze.
Bătrâneţile l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va
vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se
simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la
mânăstire. Era ca nou. "Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om
bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.



PUTEREA UNEI RUGACIUNI

Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o rugaciune... Doar atat
trebuie sa faceti. Opriti-va si spuneti o rugaciune de multumire pentru
toate realizarile, dar si nerealizarile voastre. Apoi va rog sa
trimiteti acest mesaj catre toti prietenii si rudele voastre. Cred ca
daca trimiteti aceasta marturisire a credintei cu o rugaciune, cu
credinta, veti primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede ca va este de folos.
Toti avem nevoie de rugaciune !


"Doamne Dumnezeul nostru, daruieste-le sanatate si-i vindeca pe cei
bolnavi, da-le hrana celor infometati, haine si adapost celor ce nu au,
libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de pacate tuturor.
Lumineaza-le Doamne mintea celor ce sunt in examene .
Da Doamne liniste si pace in lume si ne iarta pe noi pacatosii!
Intareste-ne in dreapta credinta, alunga de la noi pe vrajmasii cei
vazuti si nevazuti.
Daruieste-mi si mie Doamne, tot ceea ce Tu crezi ca-mi este de
folos; fie Doamne asa cum voiesti Tu si nu dupa voia mea.
Ca binecuvantat sa fie numele Tau in vecii vecilor,
Amin."

PUTEREA UNEI RUGACIUNI

Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o rugaciune... Doar atat
trebuie sa faceti. Opriti-va si spuneti o rugaciune de multumire pentru
toate realizarile, dar si nerealizarile voastre. Apoi va rog sa
trimiteti acest mesaj catre toti prietenii si rudele voastre. Cred ca
daca trimiteti aceasta marturisire a credintei cu o rugaciune, cu
credinta, veti primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede ca va este de folos.
Toti avem nevoie de rugaciune !


"Doamne Dumnezeul nostru, daruieste-le sanatate si-i vindeca pe cei
bolnavi, da-le hrana celor infometati, haine si adapost celor ce nu au,
libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de pacate tuturor.
Lumineaza-le Doamne mintea celor ce sunt in examene .
Da Doamne liniste si pace in lume si ne iarta pe noi pacatosii!
Intareste-ne in dreapta credinta, alunga de la noi pe vrajmasii cei
vazuti si nevazuti.
Daruieste-mi si mie Doamne, tot ceea ce Tu crezi ca-mi este de
folos; fie Doamne asa cum voiesti Tu si nu dupa voia mea.
Ca binecuvantat sa fie numele Tau in vecii vecilor,
Amin."

In numele Tatalui, si-al Fiului si-al Sfantului Duh, precum era la inceput, si acum si-n vecii vecilor! Amin!

''Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi"". Albert Camus ''CONSTIINTA este marturia si dovada prezentei incontestabile a lui DUMNEZEU in OM ! '' Musetel deea ''Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.'' Antoine de Saint Exupéry

da' nici cu tine nu mi-e rusine @1075!

Operatorule, de ce nu postezi ce scriu?

De la: mythcore, la data 2013-10-30 22:42:21Mai minciunel, ce intelegi tu prin VEDENIE FALSA ?
Ce este o VEDENIE FALSA, Mai Minciunel ?
DEFINESTE o VEDENIE REALA
Compara o VEDENIE FALSA cu o VEDENIE REALA, Mai MINCIUNEL!
EXISTA vreo ASEMANARE sau DIFERENTA intre o VEDENIE FALSA si o VEDENIE REALA, Mai Minciunel?
Hai Minciunel, concentreaza-te si raspunde-mi.
Hai, MINCIUNEL, vreau sa vad daca sti despre ceea ce incerci sa vorbesti.

pai daca te ducea mintea intelegeai,,
este simplu,vedenie de la diavol adica cea inselatoare,
si vedenie de la dumnezeu,,care sunt extrem de rare si te instiinteaza de ceva

De la: _2148_, la data 2013-10-31 00:04:36

De la: 9am_750, la data 2013-10-30 19:11:05aa ma refeream la evoolutionism am gresit, creatia porneste de la dumnezeu,si nu are nici o hiba decat in mintea ta,,,dumnezeu este izvorul vietii innainte sa existe vreun spatiu sau timp care se numeste cerul tau universul creatde el,,piune mana si fa de mancare

Darwin a spus ca oamenii au EVOLUAT din maimute . Se pare ca dumneata ai ramas la stadiul de pitecantrop .
Ii tot dai inainte cu transmiterea prin viu grai a bibliei si , fara sa tii cont de cea mai veche religie din lume , sustii ca ortodoxia este detinatoarea adevarului suprem . Mai handi , adevarul este CUNOASTEREA .
Si pentru ca aceasta cunoastere nu are limite , nu exista adevar absolut .Pe masura ce specia umana avanseaza in cunoastere , evolueaza si se apropie de adevar .
Ce tot ii dai cu "viul grai " ? De ieri pana maine , orice stire se denatureaza prin viu grai ,mai pune fiecare de la el cat'o floricica pana iese o mare varza colorata , daramite de 2000 de ani pana azi ...


Pune mana pe carte !

ai atat de multa cunoooastere in cat crezi in ce ti a zis darwin desi nici el nu era sigur de ce zice,insa cunoasterea ta te face sa fi mai sigura ca el


gospodino casca ochii,,
nu biblia sa transmis prin viu grai inteligento ,ci vorba despre dumnezeu cunoasterea despre el de la adam si eva transmisa prin viu grai generatiilor ce au urmat,pentru ca legi scrise ai avut de abia de la moise,,,si da tocmai ca sa pierdut credinta in el pentru ca omul este pacatos si uita si sau distantat unii de altii,si tocmai de aia au aparut tot felul de zeitati si idolii,,,,cunoasterea inteligenta lu peste nu este in contradictie nici unde cu dumnezeu decat in mintea ta de gospodina,,,,aia inseamna prin viu grai ca sa transmis generatiilor fara vreo scriere si concoomitent si cu scrierea de la evangheliii cand apostoolii predicau popoarelor invataturile si vorbit adica prin viu grai si scris evangheliile si canoanele bisericesti asa cum se pastreaza la bunicii tai o traditie de sute mi de ani asa sa pastrat si sfanta traditie din care biblia face parte pentru ca biblia este un fruct care a crescut in pomul sfintei traditii,,,specia umana va avansa mereu in cunoastere insa fara voia lui dumnezeu tu nu poti avansa in nimic,,iar umanitatea din pacate avanseaza mai mult in prostie si in manipulare decat in cunoastere


pune mana la gura