Info
x
Meditatii crestine,predici crestine, articole crestine
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Februarie 2009, ora 20:48
Laurentiu Balcan si sursa (penticostalul.wordpress.com).
Ma uit la ochii ei micuti si tristi. E tiganca. Mama ei a fost membra la noi la biserica dar, in urma unor complicatii cu a treia sarcina, care era si gemenara, s-a imbolnavit grav si a decedat. Avea douazeci si ceva de ani. Tatal ei nu e pocait, chiar daca mai vine din cand in cand la biserica. Traieste in concubinaj cu cineva, nu lucreaza decat ocazional si locuiesc intr-un spatiu de maxim opt metri patrati, intr-o cladire cu locuinte sociale care arata deplorabil. Noi am promis ca, din cand in cand, ii vom mai vizita copiii si le vom intinde o mana de ajutor. Astazi m-am uitat in ochii acestei fetite si parca nu mi-a venit sa cred: prin ochii ei ma privea Isus! Si Isus era trist. Instantaneu, mi-au venit in minte cuvintele din finalul capitolului 25 din Matei. Am inceput sa dialoghez cu El… sau, poate doar mi s-a parut, nu stiu. - Am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc. - Cand, Doamne? Ca doar nu vrei sa-i ajutam pe toti puturosii, pe toti lenesii si pe toti profitorii? Ne-am ars de atatea ori. Tiganii sunt dificili, Doamne, nu sunt sinceri. De ce nu se duc la lucru? Stau toata ziulica si nu fac nimic, decat sa manance seminte. Si, ca sa fim realisti, oricum nu putem schimba nimic. Tot saraci vor ramane, chiar daca ii mai ajutam din cand in cand. Cu o picatura de apa nu poti sa umpli un ocean. - Mi-e foame! - Vai, Doamne! Dar nu se poate. Daca Tu locuiesti in noi, cu siguranta esti satul. Am mancat astazi mai mult decat trebuia. Meniul nostru a fost diversificat. Am mancat mai multe feluri, chiar daca am exagerat putin cu sarea, zaharul si grasimile. Am avut grija de Templul Duhului Tau. Nu vezi ce bine arata?! Burtile noastre ne arata bunastarea. Noi suntem satui, deci si Tu esti satul, sau nu-i asa? …… - Mi-a fost sete si nu Mi-ati dat sa beau. - Doamne, sa fim seriosi! Romania nu are probleme cu apa. Acum oricine poate bea apa la discretie. Te referi la cei paralizati? Da, ce, nu au paie, sau furtunase? Le bagi un furtunas in gura si pot bea apa cata vor. Doar n-om sta acuma sa-i dadacim. Avem si noi programul nostru, activitatile noastre, hobby-urile noastre, nu putem sa mergem chiar la toti. Sa-i ajute neamurile, rudele apropiate, ca doar de ce exista familia? - Mi-e sete! - Doamne, Dumnezeule, cine m-a pus sa vad “Beyond borders”? Si acum am in minte imaginea acelui copil pe care vulturul il astepta sa moara pentru a-i manca ochisorii. Apoi, doar nu ma voi duce in Africa sa le duc apa. Daca inalt o rugaciune pentru ei, iti va trece setea? Uite, mi-ai stricat buna dispozitie. Incep sa ma simt vinovat ca eu am si altul nu are. Cum sa-ti fie sete? …… - Am fost strain si nu M-ati primit. - Doamne, iata cum sta problema. E riscant acum sa aduci straini in casa. Noi ne invatam copiii sa nu vorbeasca cu strainii. Strainii sunt periculosi. Nu putem aduce oameni de pe strada la noi in casa. Suntem protejati de ceea ce se cheama “dreptul la proprietate”. E casa mea, deci numai eu si ai mei intram in ea. Altcineva nu este binevenit. Daca sare la bataie si ma jefuieste? Atunci ce-am sa fac? Cred ca maine ma duc sa-mi schimb si usa. Imi pun una de metal, semi-blindata, caci la cati nebuni umbla pe strada, numai de primit oaspeti nu-mi mai arde… - Sunt singur! - Nu se poate, Doamne! Tu ai atatia adepti de nici nu le stim numarul cu exactitate. Cum sa fii singur? Da, ce, noi nu suntem cu Tine? Noi suntem copiii Tai. Nu cred ca ai vrea sa primesc copii de straini la mine in casa, cine stie ce se poate intampla?! Fiecare cu viata si cu soarta lui, ce mai la deal la vale?! ……. - Am fost gol, si nu M-ati imbracat. - Doamne, numai cine nu munceste nu are. Ce sa le fac daca sunt saraci si cu duhul? Se spune ca unde e saracie multa e si prostie multa. E drept ca “cine are doua haine trebuie sa dea una”, dar asta era in lumea antica, in zilele noastre nu se mai aplica. Acum suntem in secolul 21; nimeni nu mai face asa ceva. Exista un concept numit “moda”. Nu putem renunta la hainele noastre, doar de dragul de a implini literal Scriptura. Nu o sa mai fim la moda daca o sa renuntam la hainele noastre. O sa ne priveasca lumea drept ciudati. Si asa imaginea noastra inaintea lumii nu e prea buna. Si cine stie ce o sa faca ei cu hainele noastre? Daca le vor vinde? Tu faci un bine si cand colo ei isi cumpara cine stie ce cu banii de pe camasa ta. Nu se poate! - Mi-e frig! - Doamne, dar bisericile noastre au incalzire centrala. Ti-am facut Case cu geamuri termopane si cu izolatie din polistiren de zece. Am cheltuit zeci de mii de Euro pentru a-ti moderniza Casele. Vara facem racoare in sala de intalnire, cu ajutorul aerului conditionat. Ti-am creat conditii ideale, ca sa nu pleci de la noi. Nu cred ca ai vrea sa-i imbracam pe toti prapaditii loviti de soarta. E drept ca cei mici nu ar trebui sa sufere. Dar cine i-a pus pe parinti sa faca copii cu gramada? Dragostea le place, dar sa aiba grija de copiii lor nu le mai place?! ……. - Am fost bolnav si in temnita, si nu ati venit pe la Mine. - Asta chiar ca-i prea de tot. Ce sa cauti Tu in temnita, Doamne? Ei isi merita pedeapsa. Sa plateasca pentru ce au facut. Doar n-ai vrea ca Biserica Ta sa fie vazuta in compania detinutilor, nu? Si cine stie cati se vor reabilita cu adevarat? Iar cat priveste bolnavii, cu siguranta e vorba de lipsa lor de credinta. Poate au facut pacate si acum platesc pentru ele. Ii lasam in mana Ta, nu vrem sa-Ti stricam planurile. La fiecare slujba ne rugam pentru bolnavi. Ce sa facem mai mult? - Sunt bolnav! - Tu, bolnav, Doamne? Cum asa?! Nu mai inteleg absolut nimic! - “Adevarat va spun ca, oridecateori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai mei, Mie nu mi le-ati facut.” …… Ma privea cu ochii ei tristi, iar mie nu-mi venea sa cred ca, de fapt Isus ma privea si imi soptea ca e in fiecare copil de tigan pe care il ocolesc. Isus sa ma priveasca prin ochii ei? Pana la urma cred ca a fost doar o inchipuire de-a mea, cine stie??? |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Februarie 2009, ora 20:53
Laurentiu Balcan si sursa (penticostalul.wordpress.com).
Apocalipsa 13 si actualul 666 Discutiile despre “semnul fiarei” au incins atmosfera intr-o Romanie ce se pregateste de criza. Ortodocsii, val vartej, au inceput sa dea comunicate, avertismente, explicatii care mai de care mai ciudate, intr-un cuvant ne-au cerut sa nu ne lasam insemnati. S-au facut proteste, se pregatesc mitinguri si, ceea ce mi se pare incredibil, se contureaza o grupare anti-antichristica, al carei scop va fie stoparea evenimentelor ce duc la inscaunarea lui Antichrist. Evanghelicii, sau cel putin o mare parte dintre ei, au adoptat punctul de vedere actual cu privire la 666 si au inceput sa dezbata situatiunea. Si sa vezi ce trante ideologice si ce scantei teologice sar din discutiile pline de har si drese cu sare a inteleptilor nostri!!! Apocalipsa 13 descrie evenimente care au loc dupa evenimentele din timpul celor 7 peceti si 7 trambite, dar inainte de cele 7 potire. Daca evenimentele din Apocalipsa sunt prezentate cronologic, asa cum pretind expertii in armaghedologie, inseamna ca pecetluirea demonica cu 666 trebuie sa fie precedata de urmatoarele evenimente: posibila rapire a Bisericii (4:1 sau 10:7); a patra parte a pamantului va fi ucisa de foamete, molima si animale salbatice (6:8); soarele se va innegri, luna se va face ca sangele si stelele vor cadea pe pamant (6:12-13); muntii si insulele se vor muta din locul lor (6:14); presedintii, ministrii, generalii, bogatii si toti oamenii liberi se vor refugia in munti si isi vor dori moartea (6:15-16); 144.000 de israeliti vor primi un semn pe frunte (7:4); a treia parte a pamantului va fi arsa (8:7); a treia parte din mare se va face sange si a treia parte din creaturile marii vor muri (8:8-9); un mare meteorit va lovi pamantul si va distruge a treia parte a apei potabile (8:10 - 11); a treia parte din stelelor cerului se vor intuneca (8:12); oamenii care nu au pe frunte pecetea lui Dumnezeu vor fi chinuiti cinci luni (9:4-5); a treia parte din oamenii ramasi vor fi ucisi de foc, fum si pucioasa (9:18); cei doi martori (Enoh si Ilie?) vor fi omorati, iar dupa trei zile vor invia (11:11) Apoi urmeaza evenimentele din capitolul 13. O fiara cu zece coarne si sapte capete se va ridica din mare (13:1) si va primi din partea diavolului stapanirea (13:2); oamenii se vor inchina diavolului (balaurului) si fiarei, care, probabil, reprezinta “guvernul mondial” ce se va forma pe fostul teritoriu al Imperiului Roman (13:4); fiara il va huli pe Dumnezeu, Numele Lui, cortul si pe cei ce locuiesc in cer (13:6); armatele fiarei vor lupta cu sfintii si ii vor birui (13:7); si toti locuitorii pamantului, care nu sunt scrisi in cartea vietii, i se vor inchina (13:8); se va ridica o alta fiara care va savarsi semne mari - va cobori foc din cer - si ii va amagi pe oameni; amagirea aceasta va culmina cu insufletirea icoanei vorbitoare facute fiarei dintai (13:15). Apoi urmeaza insemnarea cu 666. Nu vreau sa fiu bascalios sau ironic, mai ales cand suntem pe un teren nesigur si extrem de pretentios cum este Apocalipsa. Dar nu ar trebui sa se intample aceste evenimente premergatoare insemnarii, inainte de a ne scandaliza ca, vezi Doamne, vor sa ne oblige sa ne atasam cate un cip? Noi ne impacientam cand auzim de un cip incorporat intr-un pasaport, sau de nu stiu ce implanturi pe brat, dar nu suntem deloc consecventi in teoria noastra extrem de comerciala si timlahayeiana. Va sugerez sa urmariti sapte evenimente majore care vor precede insemnarea cu 666 si, cand le veti vedea pe acestea, sa va alertati si sa refuzati semnul, chiar prin martiraj. 1. Cand topografia pamantului se va schimba radical, sa stiti ca 666 e aproape. 2. Cand liderii lumii se vor refugia in munti si isi vor dori moartea, sa stiti ca 666 e aproape. 3. Cand 144.000 de israeliti vor primi un semn pe frunte, sa stiti ca 666 e aproape. 4. Cand un mare meteorit va lovi pamantul, sa stiti ca 666 e aproape. 5. Cand Enoh si Ilie vor fi omorati si vor invia in Ierusalim, sa stiti ca 666 e aproape. 6. Cand fiara si icoana ei vorbitoare isi vor face aparitia, sa stiti ca 666 e aproape. 7. Si, in fine, cand nu esti sigur ca numele ti-e scris in cartea vietii, sa stii ca 666 e aproape. Daca noi, credinciosii al caror nume e scris in cartea vietii ne agitam atata, ce sa mai zicem de cei ce habar nu au pe ce lume traiesc? Biblia spune clar: vor fi insemnati toti aceia al caror nume n-a fost scris in cartea vietii Mielului (13:10), nu credinciosii al caror nume e scris in cartea vietii. Daca noi suntem indemnati sa ne bucuram ca “numele voastre sunt scrise in ceruri” (Luca 10:20), de ce atata tam-tam pentru lucruri care nu zidesc? Isus e aproape sa vina! Dar acest eveniment, pentru Biserica, nu e un thriler horror, ci o poveste… love-story. Noi vrem ca El sa vina, noi il asteptam, noi nu mai putem de nerabdare sa-l vedem pe norii cerului! Biserica nu are de ce sa se teama, ea e in mana lui Hristos, e protejata si ocrotita de insusi Mirele ei! MARANATA! |
|
Fosta membra 9am.ro 6987 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 10 Februarie 2009, ora 20:58
De la: maria_tu, la data 2009-02-10 20:53:33Laurentiu Balcan si sursa (penticostalul.wordpress.com). evanghelistii sunt de acord cu cipurile?  uite...ink un motiv pentru kr ortodoxia e credinta adevarata,iar religiile neoprotestante au fost create de unii kr nici nu cred in dumnezeu ,dar kr cred in ban!!! prin intermediul lor vor sa domine lumea...vor k oamenii sa-si uite credinta si sa se dezbine....dupa principiul *divide et impera*.... |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 10 Februarie 2009, ora 21:19
Joanna, citeste Biblia, citeste apocalipsa si ai sa intelegi.
Inainte de "666" tb sa se arate ANTICRISTUL , unde este????? Inainte de a ti de pune "semnul" trebuie sa i te inchini celui care de pretinde a fi adevaratul Mesia, ti s-a cerut asa ceva, adica sa te "lapezi" de Hristos si sa i te inchini lui, anticristului (daca da , cine e acela)? |
|
Fosta membra 9am.ro 6987 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 10 Februarie 2009, ora 21:25
De la: maria_tu, la data 2009-02-10 21:19:41Joanna, citeste Biblia, citeste apocalipsa si ai sa intelegi. anticristul?....cine e?....ai vazut filmul ingerul digital? maria....fie k vine apocalipsa sau nu acele cipuri nu pot veni decat din partea diavolului....cum sa fiti voi de acord cu ceva ce urmareste sa ne limiteze libertatea si sa ofere unora un control amanuntit asupra populatiei? maria...mai vorbim doar dupa ce vezi asta...chiar dak e un film facut de ortodocsi iti recomand sa-l vezi si tu.... laurentiudumitru.ro/blog/2008/07/17/ingerul-digital/ o sa afli multe despre apocalipsa.... vorbim apoi.... |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 11 Februarie 2009, ora 09:14
Meditatia Zilei
Ieremia 39:18 Te voi scapa, si nu vei cadea sub sabie, ci viata iti va fi prada ta de razboi, pentru ca ai avut incredere in Mine, zice DOMNUL. Ebed-Melec care era etiopian, deci nu era din poporul Israel, era în casa împãratului din timpul rãzboiului cu haldeii. Neascultarea ºi pãcatele iudeilor L-au fãcut pe Dumnezeu sã-i îndepãrteze de la faþa Sa, iar proorocul Ieremia trebuia sã le prooroceascã din însãrcinarea Stãpânului lor, judecata. Cãpeteniile lui Iuda din aceastã cauzã au rugat pe împãrat sã-i lase sã-l omoare pe Ieremia (Ier. 38.4). Împãratul s-a arãtat neputincios ºi l-a dat pe mâna lor. Proorocul a fost aruncat într-o groapã în care nu era apã, ci numai noroi; ºi astfel iudeii credeau cã vor scãpa de el. Dar acest etiopian, a avut tãria ºi îndrãzneala din partea lui Dumnezeu sã cearã împãratului îngãduinþa de a scoate din groapã pe Ieremia, contrar voinþei cãpeteniilor. Ebed-Melec a fost respins ºi urât de ceilalþi din aceastã pricinã. Dumnezeu prin Ieremia a transmis etiopianului rãsplãtirea care-l aºteaptã din partea Celui Prea înalt pentru fapta sa. Ce frumos! În mijlocul unui popor renegat, care se socotea popor al lui Dumnezeu, a fost rãsplãtitã lucrarea bunã a unui pãgân. Un caz asemãnãtor întâlnim în 2 Tim. 1.16-17. Acolo gãsim un om pe nume Onisifor, care meritã a fi lãudat deoarece s-a strecurat printre toþi pânã la temnicer ºi a întrebat de Pavel. Apostolul vorbeºte clar despre el cã a avut curaj ºi nu s-a ruºinat sã-l viziteze chiar ºi atunci când era în lanþuri. L-a îmbãrbãtat adesea pe Pavel cu prezenþa sa, de aceea dorea ca Domnul sã-l binecuvânteze. Suntem siguri cã lucrul acesta s-a îndeplinit întocmai, deoarece Acela care a spus: „Ferice de cei milostivi, cãci ei vor avea parte de milã" (Mat. 5.7), rãmâne credincios Cuvântului Sãu, chiar ºi în zilele noastre. Când copiii lui Dumnezeu se gãsesc în cele mai mari încurcãturi ºi greutãþi, au parte totuºi de cele mai frumoase arãtãri ale purtãrii de grijã ºi ale lucrãrii lui Dumnezeu; tocmai de aceea El pune adesea la încercare pe credincioºi ca sã li se descopere cu atât mai mãreþ cu cât încercarea este mai grea. biblia.crestini.com/meditatie.php |
|
symy1 4661 mesaje Membru din: 4/02/2009 Oras: Zalau |
Postat pe: 11 Februarie 2009, ora 10:23
AMIN...surioara...Cuvantul Domnului este VIU SI LUCRATOR...!!!!
 
symy-apocalipsa.blogspot.ro
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 11 Februarie 2009, ora 22:56
www.bisericametanoia.ro/mana-de-luni/ro
MANA DE LUNI 2 Februarie 2009 ESTE MUNCA TA PREÞUITà DE DUMNEZEU? de Robert J. Tamasy Cu ani în urmã, Doug Sherman ºi William Hendricks au scris o carte numitã Munca ta conteazã înaintea lui Dumnezeu. Îmi imaginez destui oameni care privind la acest titlu îºi spun “Probabil cã este o glumã!” La urma urmelor, mulþi ne imaginãm cã existã o prãpastie care separã sacrul de lumesc, prea mare pentru a putea fi trecutã. Sau, cum spune o zicalã: ’’Sunt prea diferiþi pentru a se putea întâlni vreodatã unul cu altul”. Sã fie acest lucru adevãrat? Sunt cele spirituale ºi materiale necesare, dar se exclud reciproc? Ceea ce se întâmplã în birourile companiilor poate fi ascuns de atenþia ºi preocuparea Celui Atotputernic? Recent, am citi începutul unei cãrþi scrise de Andrew Murray, un sud-african care a murit cu aproape 90 de ani în urmã. În ciuda trecerii timpului, cred cã observaþia sa asupra locului de muncã rãmâne la fel de adevãratã ca ºi în ziua când a scris-o. Murray a spus: “Unii oameni cred cã Dumnezeu va avea grijã de ei doar în lucrurile spirituale, nu ºi în cele pâmânteºti, trecãtoare. Însã când Dumnezeu te trimite sã lucrezi în lume, El nu spune: ‘Trebuie sã te pãrãsesc acum, cât timp îþi câºtigi mijloacele de trai’. Mai degrabã, Dumnezeu spune: ‘Copilul meu, nu este un lucru pe care-l faci, nu este afacere în care eºti implicat, în care Eu, Tatãl tãu ceresc sã nu te susþin cu puterea Mea’. Mulþi oameni petrec cea mai mare parte a timpului în mijlocul tentaþiilor ºi distracþiilor oferite de afaceri; dar Dumnezeu se va îngriji de tine acolo. El are grijã de fiecare aspect al vieþii tale”. În realitate, mullþi dintre noi petrecem mai mult timp la locul de muncã decât acasã, cu familia. Dedicãm 40, 50, 60 de ore sãptãmânal unor activitãþi ºi responsabilitãþi pentru care suntem plãtiþi. Poate cã nu conducem afacerile folosind terminologie spiritualã sau simboluri religioase, dar acestea nu sunt motive pentru a trage concluzia cã Dumnezeu nu este interesat de cariera noastrã profesionalã. Biblia vorbeºte mult despre muncã, începând încã din primul capitol al cãrþii Genesa: “Dumnezeu i-a binecuvântat ºi le-a zis: ’’Creºteþi, înmulþiþi-vã, umpleþi pãmântul ºi supuneþi-l… Iatã cã v-am dat orice iarbã care face sãmânþã ºi care este pe faþa întregului pãmânt, ºi orice pom, care are în el rod cu sãmânþã: aceasta sã fie hrana voastrã...” (Genesa 1:26-30). În Genesa 3, dupã neascultarea lui Adam, Dumnezeu a rostit un blestem asupra muncii, fãcând-o grea, însã munca ºi-a pãstrat sfinþenia, ca poruncã divinã. Chiar dacã oamenii de-a lungul timpului au interpretat aceste lucruri în mod diferit, în Biblie nu existã nici o ierarhie ºi nici o clasificare a muncii care sã indice faptul cã aºa-zisa muncã ’’secularã’’ este mai puþin preþuitã de Dumnezeu decât munca fãcutã într-o bisericã sau într-o misiune. Iatã câteva afirmaþii pe care le gãsim în Scripturi, care ne asigurã cã munca este o sarcinã nobilã ºi un privilegiu divin: Valoarea muncii. “Nu este altã fericire pentru om decât sã mãnânce ºi sã bea ºi sã-ºi înveseleascã sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vãzut cã ºi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Cine, în adevãr, poate sã mãnînce ºi sã se bucure fãrã El? (Eclesiastul 2:24-25). Motivaþia pentru muncã. “Cine munceºte, pentru el munceºte, cãci foamea lui îl îndeamnã la lucru” (Proverbe 16:26). Rãsplata pentru muncã. “Cine-ºi lucreazã ogorul va avea belºug de pâine, dar cine umblã dupã lucruri de nimic este fãrã minte” (Proverbe 12:11). Scopul muncii. “ªi orice faceþi, cu cuvântul sau cu fapta, sã faceþi totul în Numele Domnului Isus ºi mulþumiþi, prin El, lui Dumnezeu Tatãl… Orice faceþi, sã faceþi din toatã inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:17, 23). Întrebãri pentru dezbatere/meditare 1. Dacã cineva te-ar întreba: “Preþuieºte Dumnezeu munca ta?”, cum ai rãspunde? 2. Te-ai gândit vreodatã la locul tãu de muncã – prezent sau trecut – ca la o poruncã divinã, sacrã? De ce da sau de ce nu? 3. Munca a fost privitã uneori ca ’’un rãu necesar’’, ca ºi când viaþa ar fi mult mai plãcutã dacã munca ar fi minimalizatã sau chiar eliminatã. Ce pãrere ai despre aceastã abordare? 4. Cum ar arãta munca pe care o faci acum dacã ai urma sfatul din Coloseni, care îi îndeamnã pe urmaºii lui Cristos ca ’’orice fac, sã facã din toatã inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”? Dacã doreºti sã citeºti ºi alte pasaje din Biblie legate de acest subiect, cautã la: Proverbe 6:6-8, 10:5, 12:24, 13:4, 14:23, 22:29, 24:30-34, 27:18; Matei 5:14-16, 13:1-23 Robert J. Tamasy este vice-preºedinte pentru comunicare al Leaders Legacy, Inc., o organizaþie non-profit cu sediul în Atlanta, Georgia, SUA. MANA DE LUNI este tradusã în limba românã cu acordul CBMC International ºi se distribuie gratuit, la cerere, prin e-mail de asociaþia CBMC România. Tel/Fax 0257 259 248, E-mail: cbmc@rdslink.ro Traducere ºi adaptare de Ionel Sinaci. |
|
|
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 11 Februarie 2009, ora 23:07
08 Februarie - „ Pe când trecea Isus pe lângã marea Galileii, a vãzut pe Simon ºi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajã în mare, cãci erau pescari. Isus le-a zis: "Veniþi dupã Mine, ºi vã voi face pescari de oameni." Îndatã, ei ºi-au lãsat mrejele, ºi au mers dupã El. „ Marcu 1:16-18 - Dupa cum stii, sunt foarte multi crestini care se silesc doar sa traiasca o viata model, la cele mai înalte standarde spirituale, asteptand apoi ca oamenii care îi privesc, sa se întoarca la Dumnezeu doar urmarindu-le viata. Acest mod de gandire se aseamana cu exemplul unui pescar care încearca sa influenteze pestii sa sara direct în barca, fara a mai folosi undita! Acest lucru nu se va întampla niciodata! Daca acest fapt nu este posibil în lumea pestilor, nu este posibil nici din punct de vedere spiritual, fiindca niciunul dintre noi nu poate trai o viata desavarsita. Si mai mult decat atat, oamenii pacatosi nu au nevoie de viata noastra, ci de cea a lui Hristos. De aceia, pentru a fi un adevarat pescar de oameni, nu trebuie sa te multumesti numai cu a trai o viata sfanta, ci trebuie sa si le spui oamenilor si de ce traiesti astfel, si cum ai dobandit nadejdea pe care o ai. Aceste doua domenii: marturia vietii si propovaduirea Cuvantului, merg mana în mana! Daca te rezumi numai la a trai o viata model, nu vei reusi sa-i castigi pe altii pentru Hristos, indiferent de cat de mult ai fost învatat sa procedezi în acest fel. De aceia, în aceasta zi as dori sa te încurajez sa arunci mreaja Cuvantului în locul unde sunt pestii. Paraseste portul în care barca vietii tale sta ancorata si zona ta de confort, si avanta-te în larg, acolo unde sunt pestii ! Acesta-i adevarul : cei neceredinciosi nu vor veni singuri la biserica, dupa cum nici pestii nu sar singuri în barca! FA DIN VIATA TA O ADEVARATA AMPRENTA CRESTINA SI SPUNE CINE TI-A ADUS ACEASTA SCHIMBARE, PENTRU CA SA POTI FI PESCAR DE OAMENI ! 09 Februarie - „Sã nu ne mai judecãm dar unii pe alþii. Ci mai bine judecaþi sã nu faceþi nimic, care sã fie pentru fratele vostru o piatrã de poticnire sau un prilej de pãcãtuire.” Rom. 14:13 - Ca urmasi ai Domnului Isus am primit un dar extraordinar. Atunci cand am crezut, am primit darul iertarii pacatelor! Ca rezultat al acestui fapt, tu si cu mine am ajuns sa fim oameni deplin îndatorati, cu o obligatie care ar trebui sa ne marcheze total viata. Acesta datorie înseamna responsabilitatea de a trai în asa fel încat sa nu mai facem nimic care sa fie o pricina de poticnire pentru fratii si surorile noastre, lucru care sa-i conduca din nou spre pacat. N-as vrea sa întelegi prin aceste declaratii ca încurajez vre-o forma de legalism. Ceea ce as vrea însa sa-ti spun, este sa te uiti cu atentie în viata ta si sa vezi daca nu cumva folosesti anumite cuvinte, sau faci anumite fapte care ar putea fi pentru fratii si surorile tale, o pricina de poticnire si un prilej de cadere în umblarea lor cu Domnul. Stiu ca aceasta nu-i o problema esentiala, dar este vital sa traiesti în asa fel încat sa nu fii o pricina de poticnire pentru altii. De aceea, în aceasta zi as dori sa te încurajez sa scoti din viata ta tot ceea ce ar face ca un frate sau o sora care te-ar vedea sa se poticneasca. Pentru ca în calitate de urmas a lui Hristos, ai o mare responsabilitate fata de semeni, îti vei împlini aceasta datorie numai atunci cand vei urmari doar lucrurile care duc la pacea si zidirea altora ! Rom.14:19 FII ATENT LA MODUL CUM TRAIESTI, PENTRU CA SA NU-I FACI PE FRATII SI SURORILE TALE MAI SLABE ÎN CREDINTA SA PACATUIASCA. 10 Februarie - „ Noi dar, suntem trimiºi împuterniciþi ai lui Hristos; ºi, ca ºi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vã rugãm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împãcaþi-vã cu Dumnezeu! 2 Cor.5:20 - Pentru a prezenta identitatea si slujirea celor ce au crezut, Biblia foloseste numiri precum: copii ai lui Dumnezeu, sare si lumina, soldati în armata spirituala a lui Dumnezeu, atleti care alearga pe urmele Domnului Isus, pelerini, sau preoti. Versetul mentionat mai sus ne spune ca fiecare crestin este si un ambasador al Împaratiei lui Dumnezeu. Dupã ce s-a nascut pentru Împaratia lui Dumnezeu si-a dobandit o cetatenie cereasca, fiecare crestin trebhuie sa fie reprezentantul acestei Împaratii în mijlocul acestei lumi ! De aceia, oricine ai fi, trebuie sa nu uiti niciodata ca în calitate de urmas a lui Hristos, esti un agent a lui Dumnezeu care îsi împlinesti misiunea într-un teritoriu ostil, într-o zonã de razboi. În acest razboi spiritual, Dumnezeu ti-a încredintat o misiune speciala, prin care sa aduci pacea si reconcilierea. Esti autorizat si trimis special, pentru a împlini aceasta misiune a împãcãrii lumii cu Dumnezeu! De aceia, as dori sa te întreb: faci tot ceea ce-ti sta în putinta pentru ca sa-ti ajuti semenii sa dobandeasca pacea cu Dumnezeu ? Cand vei întelege cat de mareata este acesta misiune care ti-a fost încredintata, atunci îti vei schimba radical si modul cum îi vei privi pe cei din mijlocul lumii în care traim. Prietene; traieste astazi ca un ambasador a lui Hristos si aceasta misiune îti va schimba întreaga viata! ÎMPLINESTE-TI ÎN FIECARE ZI MANDATUL DE AMBASADOR A LUI HRISTOS, AJUTANDU-I PE ALTII SA GASEASCA PACEA CU DUMNEZEU! 11 Februarie - „Ci voi veþi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, ºi-Mi veþi fi martori în Ierusalim, în toatã Iudea, în Samaria, ºi pânã la marginile pãmântului." Fapte.1:8 - A fi un martor activ si a-L face cunoscut pe Hristos prin puterea Duhului Sfant, este misiunea suprema a fiecarui copil a lui Dumnezeu. Aceasta slujire nu este numai un semn al maturitatii spirituale, ci ne arata si calea prin care fiecare crestin poate ajunge la acesta statura spirituala. Însusi Domnul Isus ne spune : "Veniþi dupã Mine, ºi vã voi face pescari de oameni." Marcu 1 :17 Cu toate acestea, trebuia sa va spun însa cu mare durere, ca multi crestini nu mai au astazi obiceiul de-a spune altora despre credinta lor. Acest pacat al tacerii, cred ca este pacatul cel mai raspandit prtintre crestini ! Este de neanteles de ce cei ce au ajuns sa cunoasca Evanghelia si sa-L iubeasca pe Hristos, nu sunt gata si sa spuna altora despre aceste binecuvantari. Aceasta este cea mai cruda stare de indiferenta si nepasare pe care o putem întalni. Prietene; a-ti marturisi credinta, este prima responsabilitate pe care o ai ca si credincios! Ar trebui sa-ti împlinesti acesta misiune, fiind motivat de dragoststea cu care ai fost iubit de Dumnezeu si care ti-a scimbat viata, si de starea de pacat a celor din jurul tau care au nevoie de mantuire. Îti vei împlini oare aceasta responsabilitate în aceasta zi: „pescuind oameni”? Daca nu ti-ai împlinit înca aceasta responsabilitate, te încurajez sa faci din aceasta datorie o prioritate a vietii tale. Pentru ca cineva din jurul tau are nevoie sa auda vestea buna a Evangheliei, îti promit ca daca îi vei vorbi despre Hristos, Dumnezeu îti va schimba viata! DACA ÎL URMEZI PE HRISTOS, ATUNCI TREBUIE SA FII UN PESCAR DE OAMENI ! |
|
symy1 4661 mesaje Membru din: 4/02/2009 Oras: Zalau |
Postat pe: 11 Februarie 2009, ora 23:23
Maria
Ai dreptate....eu sunt un pescar de pesti....Dar Domnul ISUS m-a "pescuit" si pe mine....SLAVA LUI...!!! 
symy-apocalipsa.blogspot.ro
|
|
iulcar 152 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 12 Februarie 2009, ora 17:54
CIP-uri pasaport biometrice . CITESTE CU ATENTIE.!!!!!!!!!!
Ian 23, 2009 12:20 pm Exista doua tipuri de motive pentru care nu ar trebui sa acceptam pasapoartele cu cipuri: 1. Din p.d.v. laic: datele (atit de) personale pe care le contin aceste cipuri nu sint criptate- cu alte cuvinte oricine are un scanner (care pe moment are o raza de actiune de pina la 90 de metri, dar care mai tirziu va putea fi marita), poate avea acces la datele noastre din acel cip pentru ca nu exista nici un password care sa impiedice accesarea lor. Pe de alta parte, dupa cum se stie, cipurile pot fi clonate, cu alte cuvinte reproduse. Exista destul de multi indivizi care ar putea avea acces la o astfel de tehnologie. Deci te poti trezi cu crime si jafuri puse in seama ta, de catre cineva care ti-a furat indentitatea, tot asa cum, in functie de cum vor evolua lucrurile (foarte probabil se va merge si pe BULETINUL cu cip, dupa cum o arata dezbaterile din Parlamentul European din 14 ianuarie a.c.), te poti trezi deposedat de bunuri, de bani, de catre "sosia" ta de ID. Asta pe linga faptul ca nimeni nu-ti garanteaza bunacredinta a angajatilor statului care au acces la aceste date. Este inutil de spus ca acest gen de initiative cuplat cu legile de ascultare a convorbirilor nu sint decit niste pasi spre controlul total, mult mai rau decit cel comunist pentru ca este mult mai intim si mai bine pus la punct tehnologic) 2. Din punct de vedere religios- aici cred ca s-a vorbit destul de mult pe tema asta, si n-am sa spun decit ca: cipul contine intr-adevar 666, dar dincolo de asta el este evident o faza premergatoare pentru implantul de cip. Nu o spun eu ci chiar ei, vezi de ex: www.youtube.com/watch?v=JZHAI409uqo - NBC- prezinta America in 2017, toata lumea este "cipata" (dar sint multe materiale pe tema asta). Care este problema cipului in corp pina la urma? Se reduce toata problema numai la numarul 666? De ce este Biblia atit de radicala: cei care primesc cip-ul nu mai au nici o sansa la minturire? Problema este ca cipul care se vrea a ne fi implantat in corp, sub diverse pretexte (gen identificare mai usoara, nu-l pierzi, terorism si alte prostii), va fi un mod de supraveghere nu numai fizica (adica unde esti si ce faci), nu numai ca va fi o modalitate foarte usoara de a controla si elimina persoanele care nu sint "political correct" prin simpla inchidere a cipului care nu-i mai permite accesul nici macar la mincare, dar cel mia grav, activitatea cerebrala, cu alte cuvinte acei centri nervosi care sint responsabili de tot ceea ce inseamna comportament si gindire, de ceea ce reprezinta insasi esenta umana vor fi controlati si ajustati. La ora actuala sub pretextul imbunatatirii memoriei sau a sanatatii se face propaganda la "ultimul racnet" cipurile din creier: daca cautati pe internet, veti vedea [b]www.wired.com/medtech/health/news/2004/10/65422 www.livescience.com/health/060327_neuro_chips.html; www.rsc.org/AboutUs/News/PressReleases/2006/brainchips.asp [/b] Ori asta inseamna ca odata primit acel cip, iti pot ajusta frecventa electromagnetica in asa fel incit sa gindesti numai cum vor ei (foarte probabil doar munca si distractie)- adica nu vei mai putea sa te rogi, nici nu vei mai vrea macar sa te rogi , si sa ai in general, o gindire de tip reflexiv- meditativ, de intoarcere in sine.... prin urmare libera vointa iti este anulata si te pui complet la discretia celor care conduc aceasta lume- care asa cum stim si o vedem la fiecare pas nu-i slujesc lui Dumnezeu ci diavolului. In consecinta odata primit cip-ul.... adio mintuire, nici nu te mai poti gindi la ea macar. Prin urmare pasaportul cu cip trebuie respins mai ales pentru ca el este un pas premergator si pregatitor implantului de cip! Vizionati pe internet: verichip.xhost.ro/index.html : video.acasa.ro/view_video/2448a933a050d60ff2bc/666-dovezile-ca-l... : si filmul Ingerul Digital: bisericadincasa.wordpress.com/2008/07/18/ingerul-digital/ |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 12 Februarie 2009, ora 18:39
cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=458&Itemid=35
Duhul Sfânt, Cum traim sub calauzirea Lui Duhul Sfânt este o Persoanã. A treia Persoanã din Dumnezeire. Sunt texte care ne aratã interacþiunea lui cu Tatãl ºi cu Fiul, pe de o parte ºi cu noi pe de alta, ca Unul care cunoaºte, vorbeºte, sufere (se întristeazã), se bucurã, etc., acþiuni ºi stãri care caracterizeazã o persoanã. Lucrul care trebuie sã ne intereseze pe noi într-un mod primordial este cã, în om, Duhul Sfânt este arãtat în Scripturi ca fiind legat de mintea umanã ºi ca locuind în mintea umanã. Sã urmãrim textele care ne aratã acest lucru. Când Moise avea nevoie de meºteri-artiºti care sã facã Cortul Întâlnirii, Dumnezeu îi spune lui Moise despre Beþaleel: „L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un Duh de înþelepciune, de pricepere, ºi de ºtiinþã pentru tot felul de lucrãri, i-am dat putere (capacitate) sã inventeze tot felul de lucrãri meºteºugite (lucrãri de artã), sã lucreze în aur, în argint ºi în aramã…” (Exod 31: 1-5). Neemia scrie: „Le-ai dat Duhul Tãu cel bun ca sã-i facã înþelepþi” (Neemia 9:20). În cartea lui Iov citim cã: „Dar, de fapt, în om, Duhul, Suflarea Celui Atotputernic, dã priceperea.” (Iov 32:8). Când Isaia anunþã naºterea lui Mesia din sãmânþa lui David, el ne aratã cã Mesia va fi completamente plin de Duhul lui Dumnezeu ºi ne defineºte cel mai complet cum este acest Duh al lui Dumnezeu: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, Duh de înþelepciune ºi de pricepere, Duh de sfat ºi de tãrie, Duh de cunoaºtere ºi de fricã (ascultare) de Domnul” (Isaia 11:2). Legãtura dintre Mesia (Cristos) ºi Duhul Sfânt mai este arãtatã ºi in acest text din Isaia: „Iatã Robul Meu, pe care-L sprijinesc, în care κi gãseºte plãcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El…” (Isaia 42:1). Tot în Isaia gãsim textul cu care se defineºte Domnul Isus în sinagoga din Nazaret, în faþa consãtenilor Sãi: „”Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, cãci Domnul M-a uns ca sã aduc veºti bune (Evanghelia) celor nenorociþi…” (Isaia 61:1). Promisiunea fundamentalã a Vechiului Testament referitoare la Duhul Sfânt se aflã în cartea lui Ezechiel: „Vã voi da o inimã nouã ºi voi pune în voi un Duh nou… Voi pune Duhul Meu în voi ºi vã voi face sã urmaþi poruncile Mele ºi sã pãziþi ºi sã împliniþi legile Mele” (Ezechiel 36: 26-27). Observaþi de aici cã Duhul Sfânt este agentul care îl conduce (cãlãuzeºte) pe om sã trãiascã dupã poruncile lui Dumnezeu. Venind în Noul Testament, citim promisiunea Domnului Isus despre Duhul Sfânt: „ªi Eu voi ruga pe Tatãl Meu ºi El vã va da un alt Paracletos, ca sã rãmânã cu voi în veac, ºi anume Duhul Adevãrului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru cã nu-L vede ºi nu-L cunoaºte; dar voi Îl cunoaºteþi, cãci rãmâne cu voi ºi va fi în voi” (Ioan 14:16-17). „Paracletos” (tradus de Cornilescu prin „Mângâietor”) înseamnã literal „unul chemat alãturi”, adicã un asistent sau un avocat care la proces stã alãturi ºi îl asistã pe cel dus la judecatã. Sensul este acela de „Cãlãuzitor” care locuieºte în interiorul nostru. Apostolul Pavel scrie cã unul dintre scopurile cu care vine Domnul Isus la noi este „sã vã înnoiþi în Duhul minþii voastre” (Efeseni 4:23). Lui Timotei, Pavel i-L descrie pe Duhul Sfânt astfel: „Dumnezeu ne-a dat… un Duh de putere, de dragoste ºi de chibzuinþã” (2 Timotei 1:7 . Cuvântul „chibzuinþã” este tradus ºi prin „minte sãnãtoasã”, sau „minte care gândeºte bine”). Vedem cã ºi aici Duhul Sfânt este legat de mintea omului. Lucrul acesta reiese clar ºi din aceastã rugãciune a lui Pavel pentru noi toþi: „ªi mã rog ca Dumnezeu… sã vã dea un Duh de înþelepciune ºi de descoperire în cunoaºterea Lui… ca sã pricepeþi… „ (Efeseni 1: 17-18). Un text ºi mai clar este Romani 8:6, tradus direct ºi cuvânt cu cuvânt din original: „Mintea cãrnii este moarte, pe când mintea Duhului este viaþã ºi pace.” Aici „mintea Duhului” este mintea care funcþioneazã sub cãlãuzirea Duhului Sfânt ºi care ascultã de lucrurile pe care i le ºopteºte Duhul Sfânt. De aceea, concluzia fundamentalã a lui Pavel în discuþia din romani 8 este cã: „Toþi cei care sunt cãlãuziþi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14). Acest verset poate fi citit ºi astfel: Numai aceia sunt fii ai lui Dumnezeu a cãror minte este locuitã de Duhul Sfânt ºi care acþioneazã dupã cãlãuzirea pe care le-o dã în minte Duhul Sfânt. Sã mai adãugãm un text care ne aratã cã Duhul Sfânt ne leagã minþile de gândirea lui Dumnezeu: „ªi nimeni nu cunoaºte lucrurile lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu. ªi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sã putem cunoaºte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sãu.” (1 Corinteni 2:11-12). În sfârºit, mai adaug ce spune Pavel galatenilor: „ªi pentru cã sunteþi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimã Duhul Fiului Sãu, care strigã „Ava”, adicã „Tatã”.” (Galateni 4:6). Încep prin a face observaþia cã acesta este singurul loc unde Duhul Sfânt este legat de inimã. De regulã, Domnul Isus este plasat în inima credinciosului, deoarece El, Mirele ºi Preaiubitul, este legat de inimã. Dar ºi referitor Domnul Isus ni se spune cã toate gândurile din mintea noastrã trebuie sã le facem roabe ascultãrii de Cristos (2 Corinteni 10:5), prin urmare lucrurile acestea nu trebuie absolutizate. Dar totuºi, pe noi ne ajutã foarte mult sã ºtim cã Domnul Isus este al inimii noastre iar Duhul Sfânt ne cãlãuzeºte prin mintea noastrã. Genitivul din expresia „Duhul Fiului Sãu” poate fi luat nu ca unul posesiv,. Ci ca unul determinativ, ºi atunci se poate traduce „Duhul de fiu al Sãu”. În acest caz, Duhul sfânt este Duhul familiei: toþi copiii acelei familii sunt caracterizaþi de acelaºi Duh, au acelaºi fel de simþire ºi acelaºi fel de mentalitate. Ce gând copleºitor este acesta: Acelaºi Duh care L-a caracterizat pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne caracterizeazã pe noi toþi care suntem fiii lui Dumnezeu! Din toate cele de mai sus rezultã cã funcþia principalã a Duhului Sfânt este cãlãuzirea noastrã. Dacã este aºa, atunci trebuie sã facem un efort considerabil ºi susþinut ca sã înþelegem ce este aceastã cãlãuzire ºi sã ne asigurãm cã o avem ºi cã ne trãim viaþa prin ea ºi pe baza ei. Aºadar Cum ne cãlãuzeºte Duhul Sfânt Textul cheie pentru aceasta este urmãtorul: „Umblaþi cãlãuziþi de Duhul ºi nu împliniþi poftele firii pãmânteºti. Cãci firea pãmânteascã pofteºte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pãmânteºti; (firea pãmânteascã ºi Duhul) sunt lucruri protivnice (opuse, inamice) unele altora, aºa cã nu puteþi face tot ce voiþi” (Galateni 5:16-17). Cu toþi ºtim cã în originalul grec textul nu spune „firea pãmânteascã”, ci spune „carnea”. Dar nu este vorba numai de carnea propriu zisã (muºchii), ci este vorba de toate pornirile instinctuale ºi de obiceiurile pãcãtoase din natura noastrã coruptã. De aceea, Cornilescu a optat pentru expresia mai generalizatoare de „fire pãmânteascã.” Pentru moment, însã, sã gândim puþin în termenul din original, de carne. Câtã vreme omul era neîntors la Dumnezeu, mintea lui primea informãri ºi cerinþe numai de jos, de la carne, care-i transmitea minþii toate dorinþele ºi pornirile ei. Iar mintea, la rândul ei, îºi cheltuia toatã inteligenþa ei ca sã gãseascã mijloace ºi cãi pe care sã satisfacã dorinþele ºi poftele cãrnii. Cu alte cuvinte, mintea era numai la dispoziþia cãrnii; ea era ancoratã numai în carne; ea trãia pentru carne; ea era roaba cãrnii. ªi mintea era fericitã în aceastã situaþie! Dar, când omul îl primeºte pe Domnul Isus în viaþa lui, Acesta aduce cu Sine ºi implanteazã în mintea acelui om o nouã Persoanã, pe Duhul Sfânt, care locuieºte acolo ca Agentul lui Dumnezeu Tatãl ºi ca Agentul lui Cristos, Fiul. Omul acesta constatã brusc cã i s-a complicat viaþa. Iatã cum. Dacã pânã acum, la orice micã provocare, carnea lui era stârnitã spre o anumitã acþiune, ºi mintea lui o împlinea fãrã discuþie ºi fãrã probleme, acum în mintea aceea se aude îndatã o voce care-i spune: „Acum tu eºti copil al lui Dumnezeu; acum tu nu mai faci aºa ceva, sau nu mai reacþionezi aºa, sau nu mai spui astfel de cuvinte!” Efectiv, realmente, concret, în mintea lui locuieºte acum o Persoanã care îi spune sã acþioneze altfel decât acþiona în mod „natural” pânã acum. ªi modul în care îi spune aceastã Persoanã sã acþioneze este exact opusul modului în care acþiona „din fire”, de la natura lui, sau din carnea lui. Iatã din nou cuvintele lui Pavel: Cãci firea pãmânteascã pofteºte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pãmânteºti; (firea pãmânteascã ºi Duhul) sunt lucruri protivnice (opuse, inamice) unele altora, aºa cã nu puteþi face tot ce voiþi” (Galateni 5:17). Întrebarea care se ridicã imediat în mintea cititorului acestor cuvinte este: Dar de unde sã ºtiu care este mesajul care-mi vine de la carne (din fire) ºi care este mesajul care îmi vine de la Duhul Sfânt? Întrebarea aceasta este absolut crucialã ºi rãspunsul ei trebuie sã ne intre în gândire ºi în tot sistemul nostru de a exista. De aceea, în continuare, apostolul Pavel ne dã douã liste, zicându-ne: Iatã la ce ne îndeamnã carnea (firea) ºi iatã la ce ne îndeamnã Duhul Sfânt. Noi trebuie sã învãþãm pe de rost aceste douã liste, deoarece numai când ele ne intrã totalmente în sistemul nostru de gândire ºi de existenþã, putem sã recunoaºtem imediat din care sursã ne vine un îndemn ºi din care sursã ne vine celãlalt. Iatã lucrurile la care ne îndeamnã firea noastrã naturalã: „adulterul, curvia, necurãþia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrãjitoria, vrãjbile, certurile, invidiile, mâniile, neînþelegerile, dezbinãrile, certurile de partide, geloziile, uciderile, beþiile, îmbuibãrile ºi alte lucruri asemãnãtoare cu acestea” (Galateni 5: 19-21). ªi iatã lucrurile la care ne îndeamnã Duhul Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, bunãtatea, facerea de bine (în traducere mai aproape de original: amabilitatea), credincioºia (statornicia, perseverenþa), blândeþea, înfrânarea poftelor (în original „encratea”, care literal tradus vine „putere în lãuntru”, ºi tradus modern este: stãpânire de sine, sau control de sine, sau autocontrol) (Galateni 5:22-23). A înþelege aceste liste paralele ºi contrastante este un element esenþial în gândirea ºi în viaþa creºtinã. Iatã de ce ele se repetã în atâtea cãrþi din Noul Testament. Voi mai aminti aici doar câteva asemenea liste paralele ºi contrastante. Una este în Efeseni 4, începând cu versetul 25 ºi continuând în capitolul 5 pânã la versetul 6. Astfel aici avem: minciuna – adevãrul , mânia (strigarea, revãrsarea de rãutate) – bunãtatea, iertarea, dragostea, furtul – bucuria de a dãrui tu altora, cuvinte vulgare – cuvinte care zidesc ºi dau har, etc. O altã listã de asemenea practici opuse unele altora ni se oferã în Coloseni 3:8-14. Pe de o parte: mânia, vrãjmãºia, rãutatea, vorbirea de rãu (clevetirea), vorbele ruºinoase (vulgaritãþi), minciuna. Pe de alta: inimã plinã de îndurare, bunãtate, smerenie, blândeþe, îndelungã rãbdare, îngãduinþã, iertare ºi dragoste. Contrastele cele mai multe ºi cele mai complete, însã, ni le dã Însuºi Domnul nostru Isus Cristos ºi au fost scrise pentru noi în Matei 5-7, în ceea ce noi numim „predica de pe munte”, care este esenþa „legii lui Cristos.” Cum sã privim noi listele acestea? Rãspunsul categoric ºi fãrã portiþã de evadare ni-l dã Pavel: „cei ce fac astfel de lucruri nu vor moºteni Împãrãþia lui Dumnezeu” (Galateni 5:19). Desigur, Pavel nu face altceva decât sã repete ce a spus Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile pe care ni le spune Acesta în predica de pe munte nu sunt altceva decât o descriere a voii lui Dumnezeu pentru fiii Lui. Apoi El ne avertizeazã: „Nu ori ºi cine Îmi zice „Doamne, Doamne”, va intra în Împãrãþia cerurilor, ci cel ce face voia Tatãlui Meu care este în ceruri”. El adaugã cã toþi cei care trãiesc altfel „lucreazã fãrãdelege”, ºi El îi va alunga de la Sine (chiar dacã ei au fãcut lucruri neobiºnuite în numele Lui!) (Matei 7:21-23). Prin urmare, lista cu lucrurile la care ne îndeamnã natura noastrã rebelã sunt lucrurile care ne pun în vrãjmãºie cu Dumnezeu ºi care ne exclud din familia lui Dumnezeu. Lista opusã este alcãtuitã din lucrurile la care ne îndeamnã Duhul Sfânt ºi aceste lucruri ne calificã sã trãim în pãrtãºie cu Tatãl, cu Fiul ºi cu Duhul Sfânt. Sã revenim la rolul Duhului Sfânt în mintea copiilor lui Dumnezeu. Cheia o avem în aceste cuvinte ale Domnului Isus despre Duhul Sfânt: „El vã va aduce aminte tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Nu poþi sã-þi aduci aminte decât ceea ce ai pus odatã în minte ºi nu mai þii minte. Prin urmare, noi trebuie sã învãþãm, adicã sã ne punem în minte, învãþãturile Domnului Isus din predica de pe munte ºi din listele pe care le-am dat mai sus, pentru ca astfel Duhul Sfânt sã aibã ce ne aduce aminte! Vã rog sã notaþi bine: Aceastã aducere aminte a ceea ce am învãþat deja, ce am pus deja în minte, este modul primordial în care ne cãlãuzeºte Duhul Sfânt!!! Iatã motivul principal pentru care trebuie sã studiem ºi sã memorizãm Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie sã þinem seama de faptul cã toþi autorii cãrþilor din Biblie au fost insuflaþi (inspiraþi) de Duhul Sfânt. Prin urmare, Autorul Sfintei Scripturi este Duhul Sfânt. Când el ne aduce aminte texte din Scripturã pe care noi le-am pus deja în minte, El ne aduce aminte ceea ce a scris El Însuºi! Unii afirmã cã au fost cãlãuziþi de Duhul Sfânt sã facã lucruri care evident contrazic Sfânta Scripturã. Noi trebuie sã fim siguri cã ei se auto-înºealã, deoarece Duhul Sfânt nu se contrazice pe Sine Însuºi! Acesta trebuie sã ne fie un ghidaj principal în a discerne de unde ne vine o cãlãuzire: Dacã ea contrazice ceea ce scrie în Sfânta Scripturã, în mod categoric nu vine de la Duhul Sfânt. Dupã ce am învãþat bine listele date mai sus, cu faptele la care ne îndeamnã carnea (firea) ºi lucrurile la care ne îndeamnã Duhul Sfânt, ne vine foarte uºor sã recunoaºtem sursa din care ne vine un îndemnã ºi din care ne vine îndemnul contrar. Dacã un îndemn este sã ne mâniem ºi sã þipãm ºi sã facem scandal, este clar cã îndemnul acesta (tendinþa aceasta, pornirea aceasta) ne vine de la carne (fire). ªi când, în situaþia aceasta, auzim o ºoaptã care ne spune sã ne pãstrãm calmul (pacea) ºi sã rãspundem cu amabilitate, cu politeþe, cu dragoste, este clar cã vocea aceasta este a Persoanei numitã Duhul Sfânt din mintea noastrã. Dacã ne vine îndemnul sã minþim – ºi mintea noastrã ne va da o serie întreagã de argumente cã e bine sã minþim – trebuie sã fim siguri cã îndemnul vine de la carne, dincolo de care se aflã Diavolul însuºi, care este mincinosul. ªi dacã auzim ºoapta, „Da al vostru sã fie da, ºi nu sã fie nu”, adicã sã spui adevãrul indiferent cât pierzi sau cât te costã, trebuie sã fii sigur cã cel ce-þi ºopteºte lucrul acesta este Cel pe care Domnul Isus Îl numeºte „Duhul Adevãrului” (Ioan 14: 17). ªi mai trebuie sã ºtim cã dacã am spus minciuna, de fapt noi l-am ascultat pe Satana ºi L-am minþit pe Duhul Sfânt. Exact aºa îi spune apostolul Petru lui Anania (Fapte 5:3). Sã facem acum un pas mai departe în înþelegerea lucrãrii Persoanei Duhului Sfânt în mintea noastrã. La început am învãþat listele pe de rost. Apoi identificãm sursa din care ne vine un îndemn sau celãlalt aducându-ne imediat aminte de ce scrie în liste. Dacã procedãm de mai multe ori în felul acesta, treptat-treptat începem sã recunoaºtem vocea Duhului Sfânt în mintea noastrã. Fiecare persoanã are un timbru specific al vocii ºi nu existã douã persoane cu aceeaºi voce. Iatã de ce recunoºti o voce iubitã în mijlocul unui vacarm de voci gãlãgioase. Cu cât practici mai mult ascultarea de Duhul Sfânt, cu atât vocea Lui îþi devine mai familiarã ºi mai dragã! Sã mai amintim cã Duhul Sfânt este numit ºi „Duhul sfinþeniei” (Romani 1:4) ºi cã sfinþenia în noi este „lucratã de Duhul” Sfânt (1 Petru 1:2). Sã o spunem rãspicat: Slujba principalã a Persoanei Duhului Sfânt în noi este sã ne cãlãuzeascã în procesul de sfinþire a vieþii noastre! De aceea, pãrtãºia cu Duhul Sfânt înseamnã cooperarea cu El în procesul treptat prin care învãþãm sã nu mai ascultãm de îndemnurile cãrnii (firii), ci sã ascultãm de cãlãuzirea Duhului Sfânt. Un alt element de bazã este sã ne amintim mereu cã Duhul Sfânt este o Persoanã, tot astfel cum este Tatãl ºi cum este Fiul. Prin urmare, relaþia noastrã cu Duhul Sfânt trebuie sã fie o relaþie de dragoste! Noi trebuie sã-L stimãm ºi sã-L iubim pe Duhul Sfânt! O Persoanã pe care o iubeºti te atrage; Îi doreºti comunicarea; doreºti sã-I faci bucurie împlinindu-I dorinþele! În Efeseni 5:18 citim: „fiþi plini de Duh”. Toþi teologii ne spun cã aceasta este o poruncã, deci noi trebuie sã ne umplem de Duhul Sfânt! Cum? Simplu: În mod conºtient, dimineaþa la timpul nostru de pãrtãºie cu Domnul sã-L invitãm pe Duhul Sfânt sã ne umple fiinþa ºi sã-I dãm asigurarea cã orice ne va spune, vom asculta de El, vom trai sub cãlãuzirea Lui! Pãrtãºie înseamnã înainte de toate comunicare. Prim urmare pãrtãºia cu Duhul Sfânt (2 Corinteni 13:14) înseamnã comunicare cu Duhul Sfânt, stare de vorbã cu Duhul Sfânt. Dacã noi ascultãm de îndemnurile pe care le gãsim în lista cãrnii (firii), prin aceasta Îl întristãm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30). Cu aceasta, noi Îl facem pe Duhul Sfânt sã întrerupã comunicarea (pãrtãºia) cu noi. Aceasta înseamnã cã El se retrage undeva într-un colþ în noi ºi noi ne golim astfel de El. Dacã vrem sã ne umplem din nou de El, trebuie sã începem prin a ne recunoaºte pãcatul ºi prin a ne angaja solemn, hotãrât ºi categoric cã o vom rupe cu practica aceea, cã nu vom mai face pãcatul acela. El nu ne umple câtã vreme vede cã noi mai intenþionãm sã practicãm lucrul acela! El ne umple numai dacã noi suntem de acord ca El sã lucreze în noi sfinþenia vieþii!! Duhul Sfânt este o Persoanã care ºi-a fãcut reºedinþa în mintea noastrã. Scopul lui primordial este sã-L slãveascã pe Domnul Isus în noi (Ioan 16:14) ºi sã ne transforme pe noi dupã chipul Domnului Isus (2 Corinteni 3:18). Noi trebuie sã-L considerãm Prieten bun, care are intenþii dumnezeieºti cu noi. ªi trebuie sã-I cultivãm prietenia. In Ioan 14:15-22, Domnul Isus ne spune cã Tatãl va trimite pe Duhul Sfânt sã locuiascã în noi, dar imediat adaugã cã ºi el Personal va veni ºi va locui în noi. Tot aºa, în Efeseni 3:14-19, citim cã ne întãrim în putere în omul din lãuntru (mintea, cf. Romani 7: 22 comparat cu 23) ºi astfel Domnul Isus va locui în inima noastrã. Când ne vom întãri astfel prin Duhul Sfânt ºi când vom fi plini de dragostea Domnului Isus, vom fi „plini de toatã plinãtatea lui Dumnezeu” (v.19). Pentru aceasta am fost noi fãcuþi: sã trãim plini de toatã plinãtatea lui Dumnezeu. Aceasta se împlineºte când învãþãm sã trãim în unire cu Domnul Isus ºi când învãþãm sã trãim prin cãlãuzirea Duhului Sfânt. Post scriptum Una dintre funcþiile Duhului Sfânt este sã ne adune pe toþi în Trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:12-13). Pentru a ne îndeplini funcþia noastrã de mãdulare ale Trupului lui Cristos, Duhul Sfânt ne dã daruri „în folosul altora” ºi „spre zidirea Bisericii.” Trãirea în Trupul lui Cristos este guvernatã de cele 25 de porunci pe calapodul „unii altora”, sau „unii pe alþii”. Câteva exemple: „Iubiþi-vã unii pe alþii” „Vegheaþi unii asupra altora” „Sfãtuiþi-vã unii pe alþii” „Învãþaþi-vã unii pe alþii” „Purtaþi-vã unii altora sarcinile” „Încurajaþi-vã unii pe alþii” „Mângâiaþi-vã unii pe alþii”, etc. Un aspect al cãlãuzirii Duhului Sfânt este cã orice daruri ne dã El, tot El ne învaþã sã le folosim spre folosul altora ºi pentru zidirea altora. Iosif Ton |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 12 Februarie 2009, ora 23:30
www.crestinul.ro/b igrafapostol.htm
Biografia Apostolilor 1. Andrei Pescar originar din Betsaida (sat pe malul de nord-est al lacului Genesareth in Israel), frate cu apostolul Petru. A fost primul apostol. Despre el ni s-au transmis foarte putine date. Legende posttestamentare relateaza despre o calatorie misionara prin Asia Mica si Balcani (Thessalia, Tracia, Scitia). In aceste peregrinari ar fi savârsit numeroase minuni, ar fi convertit pe multi la crestinism si ar fi initiat construirea unor biserici. Ultimele legende istorisesc despre sederea sa in provincia romana Achaia. Arestat de procuratorul roman Aegeatis in orasul Patras (Grecia), nu s-a dezis de crestinism, fiind supus unui martiriu de 2 zile si rastignit pe o cruce in forma de X in anul 60 d.C. Procuratorul roman Aegeatis ar fi murit in aceiasi zi (sotia sa Maximila s-ar fi ingrijit de ceremonia inmormântarii lui Andrei la Patras). In anul 356 trupul lui Andrei a fost dus de la Patras la Constantinopol, iar in anul 1208 de la Constantinopol la Amalfi (Italia). Capul, initial ramas la Patras, ar fi fost pastrat la Roma intre anii 1450-1462, de teama Turcilor. In anul 1964 capul a fost redat bisericii din Patras. 2. Petru Pescar din Betsaida, frate mai mic al apostolului Andrei. Petru a fost unul dintre intemeietorii primei comunitati iudeo-crestine din Ierusalim (impreuna cu apostolii Iacob cel Batrân si Ioan). A fost de parere ca numai evreii trebuie convertiti la ideile lui Isus. A avut unele controverse ideologice cu apostolul Pavel. Pavel a sustinut idea universalitatii noii credinte, a necesitatii raspândirii noii religii si la alte popoare, nu numai la evrei. Dupa decapitarea apostolului Iacob cel Batrân in anul 44 d.C. de catre regele Aggripa I (40-44 d.C), a fost arestat si Petru, dupa revenirea sa in Ierusalim. Ar fi fost tinut in lanturi, intre alti doi detinuti, dar eliberat in mod miraculos de catre un inger (Faptele Apostolilor, 12). Dupa ce Iacob cel Tânar a devenit seful comunitatii din Ierusalim, Petru a facut o calatorie la Antiochia (Turcia), dupa care i s-a pierdut pentru o vreme urma. Ajuns la Roma in jurul anului 57 d.C, Petru a devenit seful comunitatii iudeo-crestine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirma ca Petru si Pavel ar fi cauzat prabusirea si moartea lui Simon-Magul in timpul unui zbor al Magului in fata imparatului Nero (54-68 d.C.), ceace le-a atras arestarea. Dupa o alta legenda, Petru si Pavel ar fi fost arestati in timpul represiunilor anticrestine declansate de imparatul Nero dupa incendierea Romei in anul 64 d.C. Ar fi fost tinuti inchisi in Carcera Mamertinica, situata intre Capitoliu si Forumul Roman. Carcera consta din 2 celule suprapuse: o celula superioara (inchisoarea Romei) si o celula inferioara (cea mai veche camera din Roma, numita din anul 300 î.C. Tullianum). Mai târziu, capela amenajata in Tullianum a primit numele de San Pietro in Carcere (Sf.Petru in Carcera). Petru ar fi fost condamnat la moarte si executat prin crucificare cu capul in jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul rastignirii lui Isus, in jurul anului 64 d.C., lânga fostul Circ al lui Caligula si Nero, inafara zidurilor Romei, pe terenul numit Agger Vaticano si ingropat in apropierea Circului, in cimitirul-necropola al celor neînstariti, de lânga sirul de cavouri ale unor cetateni romani mai bogati. Istoricul Eusebius de Caesarea (260-339 d.C.) a mentionat relatarile diaconului roman Gaius din jurul anului 200 d.C, care a sustinut ca ar cunoaste locul unde se gaseste mormântul lui Petru. Acolo s-ar gasi o inscriptie, pe care stau scrise numele lui Isus si a lui Petru. In jurul anului 160 d.C, comunitatea crestina din Roma a înaltat un prim monument pe acel loc. Pe baza informatiilor lui Eusebius de Caesarea si a monumentului existent, imparatul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, dupa care l-a reasezat in acelasi loc, acoperind totodata mormântul cu un monument prevazut cu o nisa cu marmora (Tropaion). Pe Tropaionul constantinian, pastrat pâna in zilele de azi, sta inscriptia prescurtata (in limba greaca): Petr ene (Petros enestin = Petru se gaseste înauntru). In anul 324 d.C. Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului Agger Vaticano, rambleerea partilor supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropola (ce depaseau nivelul zero al terenului) si constructia unei basilici dedicate lui Petru, pastrând monumentul Tropaion ca axa a altarului. Papa Pius XII a dispus in anul 1939 efectuarea unor sapaturi arheologice sub Domul San Pietro din Roma, spre a se constata daca mormântul si osemintele apartin intradevar lui Petru. Cercetarile au avut loc intre anii 1940-49. Analiza antropologica a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi in jos, ceea ce, dupa unii, ar putea fi un indiciu ca scheletul ar apartine lui Petru, in ipoteza ca ar fi fost crucificat cu picioarele in sus, iar la coborîrea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Impotriva acestei ipoteze stau 2 argumente: a) nu s-au gasit urme de strapungere ale mâinilor cu piroane; b) reconstituirea nu arata ca ar fi vorba de un batrân de 60-70 ani, cu o statura impunatoare (cum se spune ca ar fi fost Petru). Craniul lui Petru, impreuna cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse si pastrate (pâna in ziua de azi) in cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din basilica San Giovanni in Laterano din Roma. In sec.16 vechea basilica Sf.Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolata, spre a face loc actualului Dom San Pietro. In basilica San Pietro in Vincoli (Sf.Petru in lanturi) din Roma se pastreaza in tabernacolul de sub altar presupusele lanturi cu care Petru ar fi fost legat in inchisoarea din Ierusalim, precum si lanturile din Carcera Mamertinica. Lanturile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de catre Eudoxia, fiica imparatului Theodosius (379-395), sotia co-împaratului Valentianus II (383-392), in urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanturile din Carcera Mamertinica ar fi fost descoperite la inceputul sec.2 de catre temnicerul roman Quirinus de Neuss. Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicata in secolul 13, in preajma capelei Quo vadis, Domine ? din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revazut ultima data pe Isus, in momentul in care voia sa fuga din Roma, spre a scapa de martiriu. Petru l-ar fi intrebat pe Isus: "Quo vadis, Domine ?" (Incotro te-ndrepti, Doamne ?), la care Isus i-ar fi raspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" (Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat). Rusinat de observatia lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul. Alte lacasuri de cult, demne de mentionat, dedicate lui Petru: · Biserica San Pietro in Gallicantu (Sf.Petru la Cântatul cocosului) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoti Anna (Hannas) si Caiafa (Kaiphas). In curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut - dupa accentul galilean - de catre o femeie de serviciu, negând de 3 ori, asa cum a prezis Isus, inainte de cântatul cocosului, ca l-ar cunoaste pe Isus. In pivnita acelei biserici se gaseste o carcera sapata in stânca, in care Isus ar fi fost tinut inchis. Locul nu corespunde insa realului amplasament istoric al casei Marilor Preoti Anna si Caiafa. · Biserica Sf.Petru (sau Biserica Primatului) din Tabgha (mica localitate pe malul lacului Genesareth, la câtiva km sud-vest de Kapernaum), unde Isus ar fi reaparut apostolilor, facând remarca lui Petru, interpretata ulterior (ca si cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral. · Basilica S.Pietro in Montorio cu monumentul Tempietto pe panta estica a Dealului Gianicolo din Roma, construita pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru. 3. Iacob cel Batrân Pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Genesareth. Parintii: Zebedeus si Maria-Salomeea. Frate mai mare al apostolului Ioan. Numit si Iacob cel Batrân. Isus i-a poreclit pe acesti frati Boanerges (Fii tunetului), probabil pentru ca faceau parte din grupa revolutionar-antiromana a Zelotilor. Dupa Ridicarea la cer a lui Isus, Iacob cel Batrân ar fi facut o calatorie in Spania, dupa care s-ar fi reîntors in Palestina, unde ar fi predicat cu succes in tinuturile Samariei si Iudeei, conducând un timp, impreuna cu Petru si Ioan, comunitatea iudeo-crestina din Ierusalim. Ar fi fost prins si ucis prin decapitare la Ierusalim in anul 44 d.C, din ordinul regelui Aggripa I (Faptele Apostolilor, 12,2) si ingropat tot acolo. La ocuparea Palestinei in anul 614 de catre Persi, relicvele lui Iacob cel Batrân au fost duse, spre a fi salvate, fie la manastirea Sf.Ecaterina, fie la manastirea Raithiu (ambele in peninsula Sinai din Egipt), fie la manastirea Menas din Alexandria (Egipt). De aici, conform legendei, osemintele sale ar fi fost duse in Spania. Mormântul din Spania ar fi fost descoperit in jurul anilor 820-830. In sec.11, dupa o serie de viziuni in forma de stele ale unor copii de pastori in timpul noptii pe o pasune, a fost construita pe acel loc renumita basilica de pelerinaj din Santiago de Compostela (Sf.Iacob de pe Câmpul Stelelor). Relicvele lui Iacob cel Batrân s-ar afla, impreuna cu relicvele lui Athanasie si Theodosius, intr-un tabernacol din cripta acelei catedrale. 4. Ioan Pescar, fiul lui Zebedeus si al Mariei-Salomea, fratele mai mic al apostolului Iacob cel Batrân. Unii considera ca el ar fi autorul Evangheliei lui Ioan, fapt contestat de altii. Denumit in Evanghelia lui Ioan drept Apostolul cel mult iubit de Isus, martor ocular al crucificarii lui Isus. Ar fi intreprins mai multe calatorii misionare in Asia Mica. Legendele sustin ca a refuzat sa aduca ofranda cuvenita in templul roman al zeitei Artemis din Efes (Turcia) in timpul persecutiilor anticrestine ale lui Domitian (81-96 d.C.), fapt pentru care ar fi fost arestat si dus la Roma, unde ar fi fost supus la chinuri, prin scufundare intr-un vas cu ulei fierbinte, lânga Porta Latina (pe acel loc s-a construit apoi biserica Oratorio di San Giovanni in Oleo). Exilat pe insula Patmos (Grecia), a scris Apocalipsa dupa Ioan, iar dupa moartea imparatului Domitian (96 d.C.) s-a întors la Efes. Ar fi decedat la vârsta foarte inaintata (88 ani). 5. Iacob cel Tânar Parinti: Alfeus si Maria-Kleophas. Probabil identic cu Iacob cel mic din Evanghelia lui Marcu. Nu se cunosc alte amanunte despre viata si activitatea lui Iacob cel Tânar. 6. Bartolomeu-Natanael Una din legende afirma ca el ar fi fost mirele de la Nunta din Canaa si ca ar fi intreprins apoi lungi calatorii de raspândire a noii credinte prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia si India. La curtea regelui Polimius din Armenia ar fi savârsit minuni si tot acolo ar fi fost omorît in mod crud (i s-ar fi tras pielea de pe corpul viu). Porecla Canaanit poate veni fie de la localitatea Canaa din Galilea, fie de la cuvântul arameic Quana (Zelos), caz in care Bartolomeu ar fi apartinut si el gruparii Zelotilor. Ramasitele sale pamântesti ar fi ajuns in Arabia, in Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oras in Campania, la cca 50 km nord-est de Napoli) si in sfârsit (in anul 983) la Roma (la interventia imparatului Otto I), unde se odihnesc si in prezent in basilica Sf.Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. In anul 1238 un fragment de craniu a fost dus la Frankfurt pe Main (Germania) si depus in relicviarul domului ce-i poarta numele (Sf.Bartolomeu). 7. Matei-Levi Numit Matei in Evanghelia lui Matei (9,9) si Levi in Evangheliile lui Marcu (2,14) si Luca (5,27). Evanghelia lui Ioan nu il aminteste. Dupa unii ar fi fost aceiasi persoana cu evanghelistul Matei (fapt contestat de altii). Vames din Galilea, in slujba tetrarhului Herodes Antipas. Ar fi intreprins calatorii misionare in Persia si Etiopia. A fost asasinat (strapuns cu spada in spate, in timp ce se afla lânga altar) din ordinul regelui etiopian Eggipus, in urma unor intrigi de curte. 8. Filip Originar din satul Betsaida (ca si Andrei si Petru), de meserie pescar. Ar fi murit martirizat (crucificat) in anul 80 la Hierapolis (azi: Pamukkale-Turcia), la vârsta de 87 ani. In tinerete ar fi facut o calatorie misionara prin Asia Mica si Balcani. 9. Simon Zelotul-Canaanitul Amintit numai in evangheliile sinoptice (Marcu, Matei, Luca). Membru al gruparii Zelotilor. Dupa unele legende ar fi fost frate cu apostolii Iacob cel Tânar si Iuda-Tadeul (parinti: Alpheus si Maria-Kleophas). In timpul unei misiuni prin Persia (impreuna cu Iuda-Tadeul) ar fi fost amândoi ucisi. Modul in care ar fi fost omorîti este diferit prezentat: fie decapitati, fie rastigniti, fie taiati de viu in doua parti. 10. Iuda-Tadeul Apostol prezentat sub 2 nume: Tadeus (Marcu 3,18, Matei 10,1-4), respectiv Iuda, fiul lui Iacob (Luca 6,16, Faptele Apostolilor 1,13). Nementionat in Evanghelia lui Ioan. 11. Toma Poreclit si Dydimus (Geamanul). Dupa unii ar fi fost originar din orasul grec Didima (Turcia), dupa altii ar fi fost frate cu Isus (in acest caz el este Iuda-Toma, unul dintre cei 4 copii ai lui Iosif). A intreprins o lunga calatorie misionara, ajungând pâna in India de sud. Relicvele sale ar fi pastrate in orasul Edessa (azi: Urga-Turcia). 12. Iuda-Iskariot Iskariot (Ioan 6, 71) ar indica fie provenienta sa din satul Karioth (la cca 25 km sud-est de Hebron in Israel), fie apartenenta sa la grupul Zelotilor. L-ar fi tradat pe Isus pentru 30 monede de argint. Dupa rastignirea lui Isus, regretând fapta, ar fi aruncat cele 30 monede in incinta Templului herodian, dupa care s-ar fi spânzurat de un copac (Copacul lui Juda = Cercis siliquastrum). Oamenii Marelui Preot Caiafa (Kaiphas) ar fi cumparat cu acesti bani hotarul de pamânt Hakeldama, folosit apoi ca cimitir pentru strainii decedati in Ierusalim, la sud de Valea Hinnom si de vechea cetate a Ierusalimului. Alta versiune sustine ca Iuda ar fi fost condamnat la moarte si executat. 13. Matias Matias reprezinta forma prescurtata a prenumelui elenizat Mattathias, derivat din ebraicul Mattitjah si inseamna "Darul Domnului". A fost inlocuitorul oficial al lui Iuda-Iskariot. Conditia care i s-a impus: noul apostol trebuia sa fi fost martor al Invierii lui Isus. Conform Faptelor Apostolilor a fost cooptat in grupul apostolilor (in scurtul interval de timp dintre Ridicarea la Cer a lui Isus si Pogorîrea Sf.Spirit la 50 zile dupa Ridicarea la Cer) dupa tragere la sorti (contracandidat: Iosif, zis Barsabbas Justus). La adunarea de alegere au participat 120 crestini. Asupra vietii si activitatii sale ulterioare exista foarte putine relatari. Ar fi predicat in Palestina si Etiopia. Ar fi decedat in jurul anului 63 d.C. Despre modul cum a murit exista 3 versiuni: · Dupa o misiune plina de succes in Iudea, ar fi fost acuzat de Sanhedrin pentru delicte teologice, condamnat si lapidat (linsat cu pietre), apoi decapitat cu sabia. · Decedat in chip natural. · Ar fi fost crucificat in Roma (relicvele sale ar fi pastrate - in aceasta varianta - in basilica Santa Maria Maggiore din Roma). Osemintele sale ar fi fost duse de catre Elena (mama imparatului Constantin cel Mare) in sec.4 din Palestina la Trier (Germania). Un document din sec.12 afirma ca cu ocazia unor lucrari de restaurare a bisericii San Eucharius (Trier-Germania) ar fi fost redescoperite osemintele lui Matias. In prezent mormântul lui Matias s-ar gasi in biserica San Matthias din Trier. Data anuala de comemorare in lumea crestina a Sf.Matias: - la catolici si reformati: 24 februarie (in anii bisecti: la 25 februarie). - la ortodocsi: 9 august |
|
Dorulet 7896 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 12 Februarie 2009, ora 23:30
OK, pãi atunci nu mai mergeþi pe la biserici.....cã este plin de tot felul de picturi, sculpturi....
Când toatã lumea gândeºte la fel înseamnã cã nimeni nu gândeºte.
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 12 Februarie 2009, ora 23:31
Cei patru Evanghelisti Marcu In Noul Testament (Filimon, 24) mentionat sub numele de Ioan-Marcu. Dupa Faptele Apostolilor (12,12) Marcu ar fi fost fiul lui Maria, in casa careia din Ierusalim (Coenaculum) s-a constituit primul nucleu iudeo-crestin. In cladirea Coenaculum a avut loc Cina cea de taina a lui Isus cu cei 12 apostoli si tot aici s-ar fi refugiat si ascuns 11 apostoli (fara Iuda-Iskariot) dupa prinderea lui Isus. In Coenaculum Isus a aparut apostolilor si dupa Inviere. Cei 12 apostoli (Matias in locul lui Iuda-Iskariot) s-ar fi gasit in aceasta casa la data Pogorârii Sf.Spirit (Rusalii). Se presupune ca tânarul Marcu l-ar fi întâlnit si ascultat de mai multe ori pe Isus. Unii cred ca nu este exclus ca Marcu sa fie acel aderent (nedenumit) din Noul Testament caruia i s-ar fi smuls tunica in timpul violentei arestari a lui Isus. Prin unchiul sau Barnabas, l-ar fi cunoscut pe Pavel si ar fi intrat in anturajul acestuia, însotindu-l in câteva calatorii misionare. Neputând face fata tempoului de mars a lui Pavel prin Asia Mica, s-ar fi reîntors la Ierusalim, intrând in anturajul lui Petru. Marcu ar fi fost unul din colaboratorii cei mai apropiati ai lui Petru la Roma. De aici, presupunerea ca el ar fi fost atât translatorul lui Petru, cât si autorul Evangheliei lui Marcu, evanghelie aparuta in jurul anului 70 d.C. Potrivit unei legende, Marcu ar fi intemeiat o comunitate iudeo-crestina la Alexandria in Egipt, unde ar fi murit martirizat. Presupusele sale ramasite pamântesti ar fi fost duse de catre o grupa de negustori crestini in anul 829 la Venetia, oras care l-a ales drept patron spiritual si unde leul, simbolul lui Marcu, este omniprezent. Ar fi înmormântat in basilica San Marco din Venetia. Evanghelia lui Marcu este nu numai prima evanghelie (redactata cam la 35-40 ani dupa rastignirea lui Isus), ci si cea mai scurta. Matei Mai demult s-a crezut ca autorul Evangheliei lui Matei ar fi una si aceiasi persoana cu apostolul Matei, parere intre timp abandonata. Matei-Evanghelistul a fost probabil un evreu din Siria. A redactat evanghelia intre anii 75-85 d.C. Aceasta evanghelie este de fapt numai o versiune adaugita a Evangheliei lui Marcu, din care a copiat cca 9/10 (noua zecimi). Luca Crestin grec neevreu nascut in orasul Antiochia (Turcia), de meserie medic, decedat probabil in Grecia. Autorul celei de a treia evanghelii, cât si a continuarii acesteia (Faptele Apostolilor). Este amintit de doua ori in Noul Testament, odata drept colaborator a lui Pavel (Filimon, 24) si a doua oara ca medic neevreu (Coloseni 4,14). In Faptele Apostolilor Luca sustine ideile lui Pavel, nu ale celor 12 apostoli. L-a insotit pe Pavel in multe calatorii, chiar si la Roma. Dupa moartea lui Pavel, s-ar fi stabilit in Grecia, unde ar fi murit la vârsta înaintata (peste 80 ani). Evanghelia lui Luca a fost redactata in jurul anului 80 d.C. Luca nu l-a cunoscut personal pe Isus. In sec.4 relicvele sale au fost depuse in Biserica Apostolilor din Constantinopol, de unde au fost transferate mai târziu in Italia, la Padova, in basilica Santa Giustina. Dupa alti autori ramasitele sale pamântesti s-ar gasi la Efes (Turcia). Luca a copiat cca 1/2 (jumatate) din Evanghelia lui Marcu. Ioan Dupa unii autori aceiasi persoana cu apostolul Ioan, dupa altii o persoana diferita. Ar fi autorul celei de a patra evanghelii si a celor 3 scrisori neotestamentare ale lui Ioan, nu insa a Apocalipsei lui Ioan. Nu i se cunosc alte amanunte biografice. |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 13 Februarie 2009, ora 00:06
www.crestinul.ro/naruraidolatriei.htm
NATURA IDOLATRIEI 1 Sam. 12:20-21: „Samuel a zis poporului: „Nu vã temeþi! Aþi fãcut tot rãul acesta; dar nu vã abateþi de la Domnul, ºi slujiþi Domnului din toatã inima voastrã. Nu vã abateþi de la El; altfel, aþi merge dupã lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbãvire, pentru cã sunt lucruri de nimic." Idolatria este un pãcat care revine pe tot parcursul istoriei poporului lui Dumnezeu. Primul înregistrat a fost în familia lui Iacov (Israel); sã reþinem faptul cã tocmai înainte ca el sã fi sosit la Betel, Iacov a poruncit casei lui sã scoatã chipurile dumnezeilor strãini din mijlocul lor (Gen. 35:1-4). Prima istorisire redatã în Biblie în care Israel a fost angajat total în idolatrie a fost cea a închinãrii în faþa viþelului de aur în timp ce Moise era pe Muntele Sinai (Ex. 32:1-6). În decursul perioadei judecãtorilor poporul lui Dumnezeu s-a întors în mod frecvent cãtre idoli. Deºi nu existã nici o mãrturie (dovadã) a idolatriei în timpul domniei lui Saul sau David, în ultimii ani ai împãratului Solomon s-a pus în miºcare un consecvent model de idolatrie în Israel (1 Împ. 11:1-8). În istoria împãrãþiei divizate, toþi împãraþii pãrþii de nord a Israelului erau idolatri, tot aºa dupã cum erau mulþi ºi din împãraþii lui Iuda, din sud. Numai dupã ce s-a încheiat exilul babilonian, închinarea idolatrã la alþi dumnezei înceteazã în mijlocul Israeliþilor. PUTEREA DE ATRACÞIE A IDOLATRIEI. De ce era aºa de atrãgãtoare idolatria pentru Israeliþi? în aceastã chestiune erau implicaþi câþiva factori. (1) Israeliþii erau înconjuraþi de popoare pãgâne care credeau cã închinarea la mai mulþi dumnezei era superioarã închinãrii la un singur Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mai mulþi însemna mai bine. Poporul lui Dumnezeu a fost influenþat de aceste popoare pe care le-a imitat în mod constant în loc sã asculte porunca lui Dumnezeu de a se pãstra sfinþi ºi separaþi de ei. (2) Dumnezeii celorlalte popoare nu cereau felul de ascultare pe care îl cerea Dumnezeul lui Israel. De exemplu, multe din religiile pãgâne au inclus imoralitatea sexualã cu prostituate la templu, ca parte a ritualurilor lor. Aceastã practicã a ispitit în mod incontestabil pe mulþi din Israel. Pe de altã parte, Dumnezeu a cerut poporului Sãu sã se supunã standardelor morale, aºa cum sunt definite în legea Sa, cu scopul de a menþine o relaþie mântuitoare cu El. Ei trebuiau sã reziste cu consecvenþã tendinþei spre imoralitate ºi altor practici trecute cu vederea sau îngãduite de religiile pãgâne. (3) Din cauza caracterului demonic al idolilor (vezi secþiunea care urmeazã), idolatria a produs din când în când rezultate veritabile ºi demonstrabile pentru cei care se închinau la idoli. Puterile demonice aflate în spatele idolilor erau capabile, deºi în mod limitat, sã acorde beneficii materiale ºi fizice. Zeii fertilitãþii promiteau condiþii adecvate pentru recolte îmbelºugate; ºi zeii rãzboinici promiteau ocrotire de duºmani ºi biruinþã în luptã. Astfel de foloase promise erau atractive pentru Israeliþi ºi, din acest motiv, mulþi erau dispuºi sã slujeascã acestor idoli. CARACTERUL ESENÞIAL AL IDOLATRIEI. Noi nu putem înþelege puterea de atracþie a idolatriei dacã nu înþelegem adevãrata ei naturã. (1) În Biblie scrie simplu cã un idol este totuna cu nimic (Ier. 2:11; 16:20). Un idol este numai o bucatã de lemn sau de piatrã cioplitã de mâini omeneºti, care nu are nici o putere. Samuel numeºte idolii lucruri de nimic sau nefolositoare (I Sam. 12:21), ºi Pavel afirmã categoric „ºtim cã în lume un idol este totuna cu nimic" (I Cor. 8:4). Din aceastã cauzã, psalmiºti! (Ps. 115:4-8; 135:15-18) ºi profeþii (de exemplu, 1 Împ. 18:27; Is. 44:9-20; 46:1-7; Ier. 10:3-5) au luat în derâdere frecvent idolii. (2) Însã, în spatele tuturor idolilor se aflã demonii, fiinþe spirituale aflate sub stãpânirea diavolului. Atât Moise (vezi Deut. 32:17, ) cât ºi psalmistul (Ps. 106:36-37) pun pe picior de egalitate dumnezeii falºi ºi diavolii. Sã reþinem de asemenea faptul cã Pavel spune în prima sa epistolã cãtre Corinteni despre consumarea cãrnii jertfite idolilor: „ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor ºi nu lui Dumnezeu" (I Cor. 10:20). Cu alte cuvinte, puterea care stã în spatele idolatriei este puterea ºi activitatea demonilor (vezi articolul PUTEREA ASUPRA SATANEI ªI A DEMONILOR, ). Cu toate acestea, Satana, ca „dumnezeul veacului acestuia" (II Cor. 4;4) exercitã o putere îngrozitoare în acest veac rãu (vezi I Ioan 5:19, notã; comparã cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). El are putere sã producã semne mincinoase ºi minuni false (II Tes. 2:9; Apoc. 13:2-8, 13; 16:13-14; 19:20) ºi sã acorde oamenilor foloase fizice ºi materiale. Este de netãgãduit faptul cã aceastã putere contribuie uneori la prosperitatea celor rãi (cf. Ps. 10:2-6; 37:16, 35; 49:6; 73:3-12). (3) Relaþia dintre idolatrie ºi demoni este vãzutã mai clar când ne dãm seama cât de strâns sunt legate practicile religioase pãgâne de spiritism, farmece, ghicire, vrãjitorie, magie, hipnotism (cf. II Împ. 21:3-6; Is. 8:19; vezi Deut. 18:9-11 ; Apoc. 9:21, ). Potrivit Scripturii, toate aceste practici oculte implicã închinarea la demoni. (4) Noul Testament numeºte lãcomia o formã de idolatrie (Col. 3:5). Legãtura este evidentã: din cauzã cã demonii sunt în stare sã dea foloase materiale, oamenii care nu sunt satisfãcuþi cu ceea ce au ei ci sunt lacomi de mai mult nu vor ezita sã se supunã faþã de principiile ºi dorinþele acelor fiinþe spirituale de la care pot obþine ceea ce doresc ei. Deºi astfel de oameni pot sã nu se închine zeilor confecþionaþi din lemn ºi piatrã, ei se închinã în realitate demonilor care stau în spatele lãcomiei ºi zgârceniei; deci, ei sunt idolatri. Astfel, afirmaþia lui Isus potrivit cãreia noi „nu putem sluji lui Dumnezeu ºi lui Mamona" (Mat. 6:24) este, în esenþã, aceeaºi cu avertismentul dat de Pavel credincioºilor care „nu pot sã bea paharul Domnului ºi paharul dracilor" (I Cor. 10:21). RÃSPUNSUL LUI DUMNEZEU ÎN FAÞA IDOLATRIEI. Dumnezeu nu va tolera nici o formã de idolatrie. (1) Împotriva acesteia El a avertizat frecvent în V. T. (a) în decalog, primele douã porunci iau o atitudine directã împotriva închinãrii acordate oricãrui alt dumnezeu în afarã de Domnul Dumnezeul lui Israel (vezi Ex. 20:3-4, ). (b) Acest fel de instruire a fost repetat de Dumnezeu ºi în alte împrejurãri (de exemplu, Ex. 23:13, 24; 34:14-17; Deut. 4:23-24; 6:14; Ios. 23:7; Jud. 6:10; II Împ. 17:35, 37-38). (c) De porunca de a nu sluji altor dumnezei era legatã ºi cea de a distruge toþi idolii ºi de a dãrâma chipurile cioplite ale popoarelor pãgâne din þara Canaanului (Ex. 23:24; 34:13; Deut. 7:4-5; 12:2-3). (2) Istoria Israeliþilor a fost adesea istoria închinãrii la idoli. Dumnezeu S-a mâniat pe poporul Sãu pentru slãbiciunea de care a dat dovadã în distrugerea idolilor din þara promisã ºi pentru adoptarea, în schimb, a închinãrii la dumnezei falºi. Domnul i-a pedepsit îngãduind duºmanilor lor sã obþinã stãpânire asupra lor. (a) Cartea Judecãtorii prezintã un ciclu permanent: Israeliþii începeau sã slujeascã idolilor popoarelor pe care ei nu reuºiserã sã-i alunge din Canaan; Dumnezeu îngãduia duºmanilor lor sã îi stãpâneascã; poporul lui Dumnezeu a strigat cãtre Domnul; Domnul îi auzea ºi trimitea un judecãtor ca sã-i elibereze, (b) Idolatria din împãrãþia de nord s-a dezvoltat nestingherit timp de aproape douã secole. Pânã la urmã, rãbdarea lui Dumnezeu a încetat ºi El a îngãduit Asirienilor sã distrugã capitala Israelului ºi sã risipeascã cele zece seminþii (II Împ. 17:6-18). (c) împãrãþia lui Iuda, din sud, a avut un numãr de împãraþi temãtori de Dumnezeu, ca de exemplu Ezechia ºi Iosia; dar, din cauza împãraþilor rãi, ca Mânase, idolatria a ocupat poziþii întãrite în poporul lui Iuda (II Împ. 21:10-16). În ciuda acestor avertizãri, idolatria a continuat (vezi de exemplu, Is. 48:4-5; Ier. 2:4-30; 16:18-21; Ez. 8), pânã când, în final, Dumnezeu a împlinit proorocia Sa, folosindu-Se de împãratul Babilonului, Nebucadneþar, care a cucerit Ierusalimul, a ars Templul ºi a pustiit cetatea (II Împ. 25). (3) De asemenea, Noul Testament avertizeazã pe toþi credincioºii împotriva idolatriei, (a) Astãzi, idolatria se manifestã ea însãºi în diferite forme. Ea apare în mod explicit în religiile false ale lumii, precum ºi în vrãjitorii, satanism ºi alte forme ale ocultismului. Ea este întâlnitã în orice loc unde bãrbaþi ºi femei se dedau în întregime lãcomiei ºi lucrurilor materiale ºi nu se încredinþeazã numai lui Dumnezeu, În sfârºit, ea apare în bisericã atunci când oamenii cred cã pot sluji lui Dumnezeu ºi trãi mântuirea ºi binecuvântãrile Sale participând în acelaºi timp la practicile imorale ºi rele ale lumii, (b) în mod consecvent, Noul Testament ne îndeamnã sã nu fim avari, lacomi ºi imorali (Col. 3:5; comp. Mat. 6:19-24; Rom. 7:7; Evr. 13:5-6; vezi articolul BOGÃÞIE ªI SÃRÃCIE, ), ci sã fugim de toate formele idolatriei (I Cor. 10:14; I Ioan 5:21). Dumnezeu însoþeºte avertizãrile Sale arãtând cã cei care se angajeazã în vreo formã de idolatrie nu vor moºteni împãrãþia Sa (I Cor. 6: 9-10; Gal. 5:20-21; Apoc. 22:15). |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 13 Februarie 2009, ora 00:09
De la: dora_visinescu, la data 2009-02-12 23:30:03OK, pãi atunci nu mai mergeþi pe la biserici.....cã este plin de tot felul de picturi, sculpturi.... Nu toate sunt pline de picturi ,sclupturi. |
|
The_rose_of_Saron 74 mesaje Membru din: 8/02/2009 |
Postat pe: 14 Februarie 2009, ora 10:04
14 Februarie
-„Ca niºte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sã slujeascã altora dupã darul, pe care l-a primit.” I Pet.4:10- Pentru foarte multi credinciosi, cuvantul „ispravnic”este un cuvand de care auzi numai la biserica. În realitate însa, un ispravnic este persoana careia i s-a încredintat spre administrare ceva de mare pret. Ca urmasi ai Domnului Nostru Isus Hristos, Dumnezeu ne-a încredintat cateva valori foarte importante de care trebuie sa avem mare grija. Printre acestea putem enumera: viata, trupul, copiii, timpul, marturia crestina, darurile spirituale si toate posesiunile materiale. În aceasta zi as vrea însa sa-ti atrag atentia asupra responsabilitatii pe care o avem fata de Evanghelie. Aceasta responsabilitate include nu numai datoria de a vesti Evanghelia, ci si pe aceea de-a pastra curat adevarul Evangheliei în mijlocul culturii în care traim, pentru care adevarul este relativ. Despre aceasta trista realitate ne vorbeste si Cuvantul lui Dumnezeu care ne spune: „Preaiubiþilor, pe când cãutam cu tot dinadinsul sã vã scriu despre mântuirea noastrã de obºte, m-am vãzut silit sã vã scriu ca sã vã îndemn sã luptaþi pentru credinþa, care a fost datã sfinþilor odatã pentru totdeauna. Cãci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriºi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioºi, care schimbã în desfrânare harul Dumnezeului nostru, ºi tãgãduiesc pe singurul nostru Stãpân ºi Domn Isus Hristos.” Iuda 1:3-4 A fi un bun ispravnic al Evangheliei, înseamna însa nu numai a pastra nealterat mesajul Evangheliei, ci si a-l face cunoscut si altora. Aceasta datorie este accentuata si de marturia apostolului Pavel care ne spune: „Eu sunt dator ºi Grecilor ºi Barbarilor, ºi celor învãþaþi ºi celor neînvãþaþi. Astfel, în ce mã priveºte pe mine, am o vie dorinþã sã vã vestesc Evanghelia vouã celor din Roma. Rom.1:14-15 Potrivit aceastor învataturi, în aceasta zi as dori sa te îndemn sa-ti împlinesti aceste responsabilitati, apãrand si vestind Evanghelia! CA URMAS A LUI HRISTOS, AI RESPONSABILITATEA SA FII UN BUN ISPRAVNIC AL EVANGHELIEI ! |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 14 Februarie 2009, ora 10:18
Meditatia Zilei
2 Corinteni 3:18 Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda slava DOMNULUI, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul DOMNULUI. Ce binecuvântatã este poziþia fiecãrui credincios adevãrat. Domnul Isus a aºezat în aceastã poziþie binecuvântatã pe toþi cei care prin credinþã au intrat în pãrtãºie cu El, fãrã nici o excepþie. Ei pot cu faþa descoperitã, cu privirea ridicatã spre cer sã vadã slava lui Isus, Domnul nostru. Ei nu-L cunosc pe El numai ca Mântuitorul care s-a coborât în mizeria pãcatelor pentru a ne rãscumpãra, ci îl cunosc ca ºi cel înãlþat la dreapta lui Dumnezeu. De aceea cuvântul ne invitã sã ne ridicãm ochii þintã spre acele locuri de sus. Acolo îl vedem noi pe Fiul Omului în cer, cãci dupã ce a fost fãcut pãcat ºi a mers la moarte, a fost încununat cu mãrire ºi slavã. Fiind uniþi cu El avem putinþa sã vedem slava Lui. Fiecare razã de luminã divinã ne mãrturiseºte cã pãcatele noastre au fost iertate ºi astfel calea cãtre Dumnezeu este deschisã. Noi o vedem prin Duhul ºi ne bucurãm de ea. ªi cu cât ne ridicãm mai mult privirea spre cer cu atât mai mult vom fi schimbaþi în chipul slavei Domnului, iar Duhul Sfânt ne va da putere de a înþelege aceste lucruri ºi de a gusta binecuvântãrile cereºti. Prin puterea Duhului Sfânt care locuieºte în noi descoperim tot mai mult chipul ºi caracterul lui Cristos, pânã ce El va veni ºi vom fi asemenea chipului Sãu. „Aºa cum am purtat chipul celui pãmântesc, tot aºa vom purta ºi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15.49). Dacã credinciosul este pe o cruce ºi lumea pe alta, depãrtarea moralã care-i desparte este într-adevãr foarte mare. ªi dacã depãrtarea este foarte mare în teorie aºa ar trebui sã fie ºi în practicã. Lumea ºi creºtinul n-ar trebui sã aibã nici o legãturã; ºi nu vor avea decât dacã creºtinul se leapãdã de Domnul ºi Stãpânul sãu. Credinciosul se aratã necredincios lui Cristos în mãsura în care are legãturi cu lumea. Sã veghem cu gelozie împotriva pornirii înnãscute care ne îndeamnã sã ne bizuim pe nãdejdi pãmânteºti. Sã rãmânem cât mai aproape de Izvor! |
|
Fosta membra 9am.ro 763 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Buzau |
Postat pe: 14 Februarie 2009, ora 10:34
Dan Puric povesteºte pentru Cotidianul cum strânge bani sã-ºi facã Mãnãstirea Memorialã 11 Feb 2009 Magdalena Popa Buluc Actorul îºi învaþã publicul sã nu mai stea cu braþele încruciºate, aºteptând doar încheierea ciclurilor electorale: „Sã ne deºteptãm pe cont propriu!“ Marþi searã, Sala Ateneului a fost neîncãpãtoare la prelegerea „Omul frumos“, susþinutã de Dan Puric. Acest actor total, care ºi-a transformat partiturile, orchestrându-le pentru mai toate instrumentele teatrului, argintul viu al scenei româneºti s-a dovedit a fi ºi un extraordinar orator, vorbind mai mult de douã ore, cucerind sala cu capacitatea sa de a traversa fãrã efort zone diferite, de la filozofie la amintirile de cãtãnie, de la moralã la întâmplãri memorabile din viaþa scenei ºi a actorilor. Totul explodeazã la Dan Puric, ochii, bucuria de a trãi, talentul artistic. Într-o lume care se urâþeºte permanent, el demonstreazã cã frumosul existã. La mulþi ani pentru cei 50 de ani de viaþã. Ca actor, regizor, coregraf, scriitor, pedagog te afli într-un moment de graþie. Ai reuºit performanþa de a crea o galerie de personaje ce-ºi strigã individualitatea prin tãcerea asurzitoare a corpului în miºcare. În aceastã duelare de floretã, într-o reprizã de scrimã, la care spectatorul ar putea exclama mereu „Touché“, atins, învins, cucerit, acaparat, sedus, îngenuncheat, tulburat, fermecat, cuvântul nu sunã magic sau bigot ca la alþii, ci simplu ºi evident ca la oamenii înduhovniciþi. Sala Ateneului a fost arhiplinã la lansarea cãrþii „Omul frumos“. A fost pretextul întâlnirii cu publicul, ca o rampã de lansare a unor mãrturisiri. Din substanþa acestor întâlniri se naºte frumosul. Este nevoie ca oamenii sã-ºi redescopere capacitatea de a-l sesiza. Trebuie sã ne autodefinim, sã începem sã desþelenim pe cont propriu, pentru cã nu putem sta tot timpul în orizontul de aºteptare al unor alegeri electorale, care se desfãºoarã în buclã, în cerc închis, se face rotaþia cadrelor. M-am hotãrât la un ciclu de patru întâlniri la Ateneu: despre omul frumos, despre corp, despre umor ºi despre iubire. Din banii câºtigaþi îmi voi face, ca toþi oamenii bogaþi, o vilã, dar nu la Pipera sau la Snagov. Am gãsit un cartier rezidenþial al lui Dumnezeu, uitat de oameni, la Aiud, pe Râpa Robilor. Vila se va numi Mãnãstire Memorialã. Mulþi te-au asemuit cu Charlot. Ca ºi el, eºti personajul cu mai multe faþete. Am dat întrucâtva glas nostalgiei lui Chaplin despre care Einstein spunea: „Îþi trebuie geniu ca sã vezi lumea cu ochii unui copil ºi trebuie sã ai curaj s-o aduci astfel pe scenã“. Chaplin spunea despre el cã este un geniu al comicului, dar eu îl prefer pe Buster Keaton. Pe mine cei doi geniali artiºti m-au interesat, racordându-i la tipul de umor românesc. Cum apreciezi umorul românesc? Crezi cã a fost o insulã de supravieþuire? Umorul nostru este de cea mai bunã calitate. El are o substanþã creºtinã, în sensul cã nu rãneºte. Nu este cinic, nu are nici o legãturã cu bãºcãlia, care este copilul ateismului. Când faci bãºcãlie, râzi de tot: de valori, de mamã, de Eminescu, de Dumnezeu. În România, totul se „bãºcãlizeazã“, totul se minimalizeazã, totul se încoloneazã. Umorul îþi aratã încã o realitate paralelã, ca în fizica cuanticã. Atunci când râzi, trebuie sã trezeºti ºi totodatã sã vindeci. A fost luntrea cu care noi am strãbãtut tragedia acestei istorii. Cred cã el are o rãdãcinã dacicã, acel râs în faþa morþii, pe care nu l-am întâlnit la alte popoare. Ernst Bernea spunea cã þãranul român trãieºte ºi în istorie, dar ºi în veºnicie. Iar veºnicia dã sens istoriei. Umorul te dezmãrgineºte, face parte din taina supravieþuirii, a dãinuirii acestui neam. Scriai: „România este o þarã înbeznatã, în care lumina a fost confiscatã de întuneric“. Cum simþi pulsul societãþii de astãzi? Este un proces de degradare continuã. Se pare cã secolul XXI nu mai suferã de boli infecþioase, ci de boli degenerative. Aceastã degradare existã ºi în familie, ºi în moralitate, ºi în credinþã. Faptul cã o lume întreagã nu reacþioneazã la ea înseamnã cã suntem deja prinºi în plasa acestui virus care ne-a mãcinat încet. Ideologia comunistã a amortizat senzorii de alarmã. Înainte se distrugeau trupuri, oameni ºi suflete, acum se cumpãrã. A fi român a devenit un fel de hainã ruptã pe care o purtãm cu umilinþã, cu jenã. Ce distanþã uriaºã faþã de conceptul de deplinãtate de a fi român care domnea în perioada interbelicã! Sã ne gândim la un Brãtianu, la un Take Ionescu… Ei construiau, se sacrificau, se jertfeau. Deplinãtatea de a fi român astãzi, în România, este ca o anticã statuie cãlcatã în picioare de „vitejii“ contemporani, încãlecaþi pe caii iuþi ai lipsei de conºtiinþã. Ce te împinge sã mãrturiseºti virulent, cu accente de pamflet, toate acestea atât în volumul „Cine suntem“, vândut în 85.000 de exemplare, sau în audiobook-ul „Acces la memorie“, cât ºi în agora? Sunt alergic la imposturã. Îmi declin poporul, istoria în alþi termeni, nu în cei care mi se impun, nici în termeni þâfnos-naþionaliºti, aºa cum foarte mulþi culturnici exersaþi prin tabere internaþionale s-au pus sã mã eticheteze acum. Aceasta nu înseamnã naþionalism comunist deºãnþat, în care îþi pui tricolorul pe chiloþi sau vopseºti bãncile în roºu, galben ºi albastru. Dragostea de þarã, ca ºi dragostea de Dumnezeu se poartã discret. În trecut, omul politic avea responsabilitate. Cei de azi dãrâmã, nu construiesc. Ei furã instituþional, furã legal. Clasa politicã de azi este un epifenomen. Trebuie sã refacem sinapsele, potecile dintre noi, care au fost distruse, marcate de suspiciune. Am putea spune cã noi, ca popor, am suferit o crizã identitarã. Modelele culturale sunt aneantizate. Valorile au fost rãsturnate. Com-pari Omul Rãsãritean cu Omul Globalizat al postmodernitãþii într-o Europã care îºi cautã identitatea. Cel din urmã n-are grijã de suflet. Dar noi avem? Crezi în rolul elitelor? Îmi aduc aminte de cuvintele lui Gabriel Marcel, care spunea cã Occidentul are probleme, iar Orientul, taine. Cu demitizarea ºi desacralizarea s-au ocupat intelectualii. Nu poþi sã trãieºti numai cu acte, cã ai nevoie de mit, ai nevoie de poveste, ai nevoie de sacru. Aristocratul, afirma Alain de Benoist, dã întotdeauna de la el. Aristocraþia are generozitatea firii. Elitã înseamnã acel ceva care depã-ºeºte simþul comun, care atrage. Christos s-a coborât la noi nu ca s-o punã de-un chef ºi de-o manea, ci ca sã ne ridice. S-a învecinat cu noi în umanitate tocmai ca sã ne dea ºansa de desãvârºire. La noi criza de identitate a fost provocatã. Am trãit într-un spaþiu identitar fals. Comuniºtii au desacralizat tradiþia. Intelectualitatea din România, din ultimii 20 de ani, a fost prinsã cu garda jos: amorþitã, speriatã, cu mici excepþii de reacþie onestã. Din aceastã cauzã, la noi cultura nu te izbãveºte. Nu poþi amesteca simfonicul cu maneaua, pentru cã bruiezi valoarea. Afirmai cã în zilele noastre actorul este un supravieþuitor ºi este folosit pe gustul mitocanului în telenovele, în filme de doi bani. Între ficþiune ºi realitate, Don Quijote ºi Sancho Panza se înfruntã ºi se completeazã într-un dialog al surzilor. Cum ai diagnostica criza din culturã? La Teatrul Naþional, zilele trecute, a fost Teatrul Ny din Japonia, iar în dreptul unui actor scria: „Este de o valoare intangibilã pentru Japonia“. La noi, actorul este o þintã publicã de aruncat cu bolovani. Am fost umiliþi ca breaslã. Pânã în 1989, puterea politicã fiind monocefalã, avea nevoie de propagandã, iar artistul devenea un vector politic. În clipa în care s-a spart sistemul, puterea politicã s-a atomizat. Ea nu mai avea nevoie de acest instrument de propagandã. S-a declarat cã este o piaþã liberã. Fals! Nu existã aºa ceva. Aceastã breaslã a rãmas a nimãnui. Sã mai amintesc ºi degradarea învãþãmântului, cu actori nepregãtiþi, dispuºi sã facã toate compromisurile posibile. Existã actori excelenþi care joacã pentru ca sã supravieþuiascã. Occidentul, ca ºi America fac tot timpul un capital din culturã. La noi, cultura este o inutilitate. Azi trebuie sã înduri impostura, pornografia, prostul gust. Un redactor-ºef care face divertisment, atât în ziar, cât ºi în televiziune, ºtie cã mitocanul îi aduce bani. Dar nu înþelege cã omul inteligent îi poate aduce ºi bani, ºi calitate. ªi nu pot sã nu acuz public zona de indolenþã, de primitivism, întâlnitã în culturã. În teatru ai creat un limbaj aparte, ca director al Companiei de Teatru „Passe-Partout“, înfiinþatã în urmã cu 10 ani, bazatã în principal pe pantomimã ºi teatru vizual. Eºti un excelent dansator de step ºi un mim debordant, un Hopa-Miticã al paradoxului ºi inteligenþei. Din pãcate, n-am ieºit din starea de jertfã a teatrului românesc. M-am chinuit sã fac Artã, fapt recunoscut în peste 38 de state ale lumii în care am fost în turnee. Am lucrat într-o subversivitate. Este vorba despre a acredita o formã de limbaj teatral care s-a impus deja, s-a cristalizat în câmpul cultural românesc, în spectacole precum „Toujours l’amour“, „Costumele“, „Made in Romania“, „Visul“, „Hic sunt leones“, „Don Quijote“ etc. Aproape nimic din ceea ce e omenesc nu lipseºte din acest puzzle al condiþiei individului ºi a societãþii. Prin limbajul universal care se practicã, aceastã dimensiune îi asigurã dialogul european. Aºa intrãm în Europa cu identitate, dar ºi cu o formã de comunicare teatralã care rãspunde problemelor lumii. Am adunat bulgãri de talent ºi spiritualitate româneascã. Atunci când te închini meseriei ºi artei tale, ele te salveazã. Am încercat sã gãsesc sponsori pentru Rapsodia Românã, unde îmi þin spectacolele, dar tot timpul fac afiºe pentru o tragedie. Rãsplata lui Dumnezeu este însã imensã, pentru cã am reuºit sã opresc timpul ºi sã creez momente de meditaþie. De ani de zile se joacã cu sãli arhipline, fãrã nici cea mai micã reclamã. Ce ai pe agenda de lucru? Felix Alexa, la cei 50 de ani, mi-a fãcut cel mai frumos cadou: un rol pe care îl iubesc, Podsekalnikov Semionovici din „Sinucigaºul“, de Nikolai Erdman, pe scena Teatrului Naþional. Ce înseamnã fericirea pentru tine? Cu cât cauþi s-o defineºti mai mult, cu atât fericirea dispare. O remarcã a lui Boetius din „Mângâierile filozofiei“ sunã aºa: „Orice soartã, cât de nedreaptã ar fi, dacã este dusã de un suflet stãpân pe sine, acela este fericit“. Fericirea nu în-seamnã a avea, nici a fi, ci a învia, a fi prezent. A fi fericit în România nu înseamnã sã te îneci în mizerabilitatea de zi cu zi, ci sã vezi dincolo de ea profunzimea, chiar tragicã, a acestui popor, marcatã de demnitate ºi frumuseþe. Se spune cã omul când stã sã moarã, Dumnezeu îi trimite Îngerul Morþii, un înger care are pe aripi mulþi ochi. Dacã, în Mila Sa, Dumnezeu decide sã-i lase omului viaþa, îºi cheamã îngerul înapoi. Acesta nu pleacã însã înainte de a lua un ochi de pe aripa lui ºi de a-l pune muribundului. Readus la viaþã, omul vede toate lucrurile altfel. Eu vãd altfel... Dacã l-ai întâlni pe acest înger, ce i-ai cere? Sã dea acest ochi poporului român, astãzi.  Dana P
Insusirea este numita perseverenta cand este folosita pentru o cauza buna si incapatanare daca e pusa in slujba unei cauze rele. (Lawrence Sterne)
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 14 Februarie 2009, ora 23:27
www.joshua.4t.com/custom4.html
DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ÎNTINDE TELEVIZORUL În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenþie a minþii omeneºti - care în sine nu este nocivã; însã modul în care el este folosit, cu precãdere în ultimii unsprezece ani la noi ºi în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivã armã din lume - pentru suflet. Televiziunea are o tendinþã tot mai acceleratã ºi mai accentuatã de a nu mai îndeplini funcþia de divertisment, informaþie, culturã, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spãlat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare "religioasã", o influenþã spiritualã de netãgãduit. El a reuºit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel - sã uneascã toatã omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca sã-i opreascã de la rãu, Dumnezeu a împãrþit limbile, iar astãzi, prin televizor, de la un capãt al pãmântului la celãlalt o singurã limbã huleºte tot ceea ce este sfânt. Televizorul alungã pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului ºi îl înlocuieºte cu toate pornirile diavoleºti. Televizorul nu strecoarã în mod pervers în om o singurã patimã, ci toate patimile mari - sodomia, curvia, iubirea de aur ºi de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere si de slavã deºartã, precum ºi pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepãsarea, curiozitatea nefolositoare ºi bolnãvicioasã. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi. Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai pãcãtos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totuºi o putere distructivã cu mult mai mare decât acesta, pentru cã în fiecare casã introduce un bordel, în care intrã cu uºurinþã toþi (pãrinþi ºi copii) ºi la orice orã. Omul intrã în contact cu lumea prin cele cinci simþuri: vãz, auz, miros, gust, pipãit. Dintre aceste simþuri, vederea este cea prin care intrã cele mai multe imagini ºi informaþii. Personalitatea omului, prin facultãþi ale ei precum sunt: cunoaºterea, înþelegerea, memoria, imaginaþia, este foarte dependentã de ceea ce primeºte prin acest simþ. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupãm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adreseazã auzului. Televizorul se adreseazã vãzului, în primul rând, dar ºi auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adreseazã si ele vãzului, dar imaginile sunt nemiºcãtoare - par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, miºcãtoare: de aici puterea lor. Omul împãtimit de televizor nu mai înþelege cã imaginile pe care acesta i le oferã le priveºte nu la rece, ci acestea intrã în viaþa lui interioarã, pe care o influenþeazã, o modeleazã dupã chipul lor (spune-mi cu cine te însoþeºti, ca sã-þi spun cine eºti). În timp se produce o simbiozã între om ºi televizor, o întovãrãºire în care însã primul este factorul pasiv, cel care primeºte orice, fãrã nici un discernãmânt. Omul devine pur ºi simplu un material care se lasã, fãrã sã-ºi dea seama, prelucrat în duhul tovarãºului sãu, care treptat îi devine chiar ºi stãpân. Astfel televizorul devine de fapt adevãratul dumnezeu al omului, cãruia i se închinã, îl ascultã, îi slujeºte, chiar dacã privitorul este creºtin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevãrat este cel cu care ai o legãturã conºtientã. Cei cãrora li se pare cã exagerez sã facã o comparaþie între timpul pe care îl petrec în faþa micului ecran ºi timpul pe care îl petrec în rugãciune, între interesul ºi emoþia cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, ºi formalismul cu care fac o rugãciune, prea adesea nãlucitã de imagini pãtimaºe, demonice. Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplificã la maxim rãul în lume, îl rafineazã, îl generalizeazã, îi dã o putere pe care acesta nu a mai avut-o pânã astãzi. Rãul exista ºi fãrã televizor, dar nu avea forþa ºi întinderea pe care le are în prezent. "Sunt oare numai rele la televizor?" Sunt ºi bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în mãsura în care, acceptând aceastã "amestecare rea", ajung, oarecum, sã le motiveze, sã le gireze. Acolo unde rãul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut ºi binele, ºi rãul, dar a ajuns rob numai al rãului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scãpa de osânda lui Dumnezeu pentru cã a ajutat pe unele femei sã nascã. Când pe aceeaºi conductã (ecranul televizorului) curge apã de izvor curatã ºi mizeria dintr-un grajd de vite, cel care se adapã de acolo, ce gust va simþi: al apei sau al bãlegarului? Comparaþia între televizor ºi aceastã conductã pare durã, dar în privinþa filmelor pornografice ºi a aºa-numitelor filme "sexy" este foarte elocventã ºi exprimã realitatea. Omule care te uiþi la televizor, trebuie sã ºtii cã asimilezi tot ceea ce vezi acolo ºi încet-încet vei ajunge ºi sã fii ceea ce asimilezi! Dacã într-o revistã de patru pagini toate sunt pline de articole creºtine, dar jos, pe ultima paginã, se dã un numãr de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticreºtinã. "Nu puteþi sluji lui Dumnezeu ºi lui Mamona" (Matei 6, 24). "La televizor sunt ºi lucruri bune, noi le despãrþim de cele rele". Ca sã alegi trebuie un criteriu în funcþie de care sã te orientezi în privinþa binelui ºi a rãului. Adulþii (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea sã aibã un criteriu în bunul lor simþ. Dar dacã nu sunt bine ancoraþi într-o viaþã religioasã, vor fi ºi ei foarte îngãduitori în privinþa rãului. Ce criteriu are însã generaþia tânãra (sub 50 de ani) care din copilãrie s-a hrãnit cu filme erotice, de groazã ºi de incredibilã violenþã? Personalitatea adolescentului se va forma pe aceastã temelie spurcatã ºi subredã. Rãul ºi binele sunt amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodatã vârsta discernerii binelui de rãu, pentru cã n-a trãit niciodatã numai în bine. în lumea fizicã, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie sã te apropii de el. În lumea spiritualã, aceastã lege este valabilã numai în cazul virtuþilor. În ceea ce priveºte pãcatul, nu-l poþi vedea decât dacã te distanþezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfinþii îºi plâng pãcatele ºi se mãrturisesc pãcãtoºi, iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradã ºi cer drepturi. Televizorul nu este un singur diavol, ci iadul întreg. Când a apãrut televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plãcutã surprizã din istorie. Nu se aºtepta ca însuºi omul sã-i procure invenþia cea mai potrivitã spre a-i dezvolta ºi finaliza toate intenþiile sale infernale. Televizorul este periculos nu numai pentru cã ne aratã rele, ci ºi pentru cã ne învaþã sã facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilitãþi de "înaltã calificare" în toate domeniile malefice Dintre toate relele televizorului, douã sunt cele mai mari: - desfrânarea - calomnierea, judecarea ºi dispreþuirea aproapelui, ºi prin aceasta distrugerea psihologicã ºi sufleteascã a oricãrei persoane, ca ºi compromiterea oricãrei idei, intenþii sau instituþii benefice. Cum intrã prin micul ecran desfrânarea în om? Orice imagine care apare pe retinã este transmisã sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (raþiune, sentiment, voinþã) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face raþiunea sã treacã încet prin etapele urmãtoare: la început respinge ceea ce a vãzut, apoi acceptã imaginea ºi, în cele din urmã, o primeºte cãci bariera, împotrivirea raþiunii a fost doborâtã de patimã. Simþirea, mai întâi se scârbeºte de mizeria moralã de acolo, apoi este indiferentã, iar la urmã doreºte sã facã întocmai ceea ce a vãzut. Voinþa – nemaifiind condusã de raþiune ºi întãritã de afectivitate, trece ºi ea de la împotrivire la cãutarea desfrânãrii. Aceastã trecere se face în timp, dacã omul vede mai multe filme ºi secvenþe cu scene pornografice. Biruinþa pornografiei asupra psihicului este atât la nivel conºtient, cât ºi la nivel subconºtient. în subsolurile fiinþei, în subconºtient, videoteca pornograficã creeazã miºcãri care se ridicã în conºtient ºi constrânge pe om sã facã unele lucruri cu o putere (demonicã) pe care el nu o înþelege de unde provine ºi cãreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânãr care mai înainte pe când trecea pe lângã o tarabã cu cãrþi cãuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astãzi cautã manualele chinezeºti sau indiene de iniþiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astãzi trezeºte în el dorinþe josnice. Aceastã schimbare se datoreazã acumulãrii pornografice din subconºtientul sãu. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluitã cu "numãrul fiarei" (Apoc. 15, 8). Imaginaþia este terenul în care aceste influenþe se vãd cel mai clar. Filmele lucreazã aici în douã moduri: unii tineri, vãzând de ce sunt capabili "eroii" lor, capãtã complexe de inferioritate faþã de sexul opus, se vãd urâþi, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închiºi în sine, triºti ºi recurg la "defulãri" sexuale (onanie ºi altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Alþii (bine îndoctrinaþi de filme) devin obsedaþi de desfrânare, incapabili de înfrânare ºi cu manifestãri sexuale care depãºesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca aceºtia, dacã se cãsãtoresc, vor spurca patul conjugal ºi vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Cãsãtoriile în care se fac pãcatele sodomice nu rezistã în timp. Dacã acestea ar fi cazuri izolate, rãul n-ar fi aºa de mare. Din pãcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma ºi Gomora cu foc din cer ºi ploaie de pucioasã (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scripturã), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceastã pierzãtoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru. Iatã cã treptat imaginea de la televizor devine viaþã. Treptat, imaginarul a reuºit batjocorirea ºi schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat ºi biruit de pornografie) ºtiu ºi conºtientizeazã perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului cã ºtiu este însuºi rezultatul obþinut. Deci care este scopul acestor filme? Sã facã din fiecare cetãþean al împãrãþiei lui Dumnezeu (creºtin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar dacã va muri fãrã pocãinþã ºi un viitor osândit în iad. Dar oare de ce în primul rând desfrânare, si nu alte pãcate? Aceasta deoarece nimic nu-l desfigureazã pe om sufleteºte atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede ºi mai ireversibil, nimic nu-l scârbeºte pe Dumnezeu la un om mai mult decât pãcatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii sã fie educaþi sexual prin televizor pentru a se înmulþi? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânãrii este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se ºtie prea bine cã desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensã activitate sexualã, nu se naºte nici un copil. Mamã smeritã, grijulie ºi iubitoare, ºi amantã senzualã, rafinatã ºi perversã sunt douã feluri de însuºiri ale femeii, care se exclud. Iatã numai un exemplu - din multe altele asemãnãtoare care s-ar putea da spre a arãta modul în care rafineazã televizorul pãcatul curviei. În urmã cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îºi mãrturiseau sentimentele, dar în privinþa manifestãrilor fizice totul se reducea la o privire caldã, la o strângere de mânã ºi (sau) la o îmbrãþisare nevinovatã. Apoi au apãrut sãruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante" ºi mai dese. încet, încet au apãrut femeile semiîmbrãcate, dezbrãcate ºi scenele erotice din ce în ce mai "curajoase" ºi mai variate. Astãzi existã o adevãratã artã ºi industrie a pornografiei (extrem de bãnoasã). Rãul nu s-a oprit aici. Dupã 1989 s-a îndesit la noi în þarã folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reacþie a fost cea de scârbã. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niºte aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiinþei, treptat a fost doborâtã. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au apãrut spectacole "vesele", de divertisment ºi interviuri cu ei. Care este mesajul acestor fãcãturi, care de care mai perfide ºi mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela cã, de fapt ºi de drept (?!) ºi ei sunt oameni ca ºi noi, obiºnuiþi, ba chiar cu unele calitãþi deosebite - fiind invocate chiar nume de personalitãþi artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici pãcate, nici manifestãri patologice, ci alternative "cumsecade" la manifestãrile heterosexuale. Iatã cum s-a escaladat astfel o altã culme îngrozitoare a rãului. Ni se sugereazã cã ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmã), ºi astfel înaintarea în rãu îºi continuã acþiunea îndobitocitoare, deºi a ajuns deja foarte departe. Au început sã aparã (deocamdatã sporadic) ºi secvenþe cu aluzii la pãcatul zoofiliei, al desfrânãrii cu animale: "Va veni vremea ca oamenii sã înnebuneascã ºi când vor vedea pe cineva cã nu înnebuneºte, se vor scula asupra lui, zicându-i cã el este nebun, pentru cã nu este asemenea lor". Nimeni nu poate sã ajungã într-o singurã zi un mare pãcãtos. Diavolul ºtie lucrul acesta ºi acþioneazã în consecinþã: dãrâmã treptat toate puterile bune ale sufletului ºi ridicã în locul lor templul sãu. "Împãrãþia lui Dumnezeu este înlãuntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea ºi cel rãu sã îºi zideascã întunecata sa împãrãþie. Legislaþia, câtã vreme a rãmas supusã legilor divine, a fost categoricã în privinþa acestui pãcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexualã nu mai este pedepsitã de lege. Rãul însã nu se opreºte nici aici, pentru cã mai sunt bariere care trebuie sã cadã. Homosexualii vor sã înfieze copii (vã daþi seama la ce va fi supus un copil care are pãrinþi doi bãrbaþi), vor sã se cãsãtoreascã în bisericã, vor sã fie hirotoniþi preoþi, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sã-i permitã sã ajungã majoritate, pentru ca sã poatã atunci sã impunã noi legi, nelegiuite. în Sodoma ºi Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru cã locuitorii acestor cetãþi (bogate) nu numai cã fãceau acest pãcat, ci îi forþau pe toþi cei ce veneau acolo sã sãvârºeascã ºi ei rãutatea. Cum se poate distruge o persoanã nevinovatã prin televizor Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însã aceste emisiuni creeazã atitudini ostile fatã de persoana vizatã. Chiar dacã dupã zece astfel de emisiuni mincinoase va apãrea o emisiune care restabileºte adevãrul, totuºi sãmânþa rãului a fost aruncatã. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune ºi duºmãnie din partea celorlalþi, începe sã-ºi piardã echilibrul lãuntric chiar dacã este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzaþiile de care nu se poate apãra si sentimentul neputinþei îl dãrâmã lãuntric. Nu numai oameni, dar si idei si instituþii pot fi distruse prin aceastã metodã. Iatã ce forþã au la îndemânã cei care conduc televiziunea în România ºi în lume. Cine amendeazã un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea ºi umilirea unei persoane? Cine dã certificat de corectitudine oamenilor care lucreazã în massmedia? Desenele animate - nevinovate numai în aparenþã, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creeazã viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uitã la desene animate, iar dupã 12-14 ani la filme de "acþiune", de rãzboi, la filme pornografice, "sexy", de extremã violenþã ºi de groazã. În afarã de aceasta, desenele animate de astãzi umblã tot mai vãdit la modelarea unei concepþii false a copilului despre Dumnezeu ºi lume. în unele desene animate, eroul principal, "demonicã", este un personaj pus pe pozne ºi, chiar dacã are corniþe, este prezentat astfel încât sã devinã cât mai simpatic. Potrivit învãþãturii creºtine însã, demonul - chiar mic dacã este ("demonicã") - nu este decât tot un lucrãtor viclean al rãutãþii ºi împreunã colaborator cu fraþii sãi încornoraþi mai mari, în urzirea de planuri meºteºugite spre pierderea neamului omenesc. Roboþii cu ochi roºii ºi aripi (draci moderni) care se rãzboiesc între ei ºi ucid cu aberantã cruzime, inoculeazã copiilor setea de violenþã. Imaginile desenelor animate care se miºcã cu repeziciune zãpãcesc mintea copilului, îl fac ºi pe el sã fie sucit, sã n-aibã astâmpãr, îi rãpesc dorinþa de învãþãturã. Violenþa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astãzi 100 000 de copii asociaþi în grupãri ucigaºe. La noi, în România, crimele îngrozitoare sãvârºite de unii copii i-au fãcut pe responsabilii de la Televiziune sã însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri ºi pãtrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de cãtre copii, ai cãror pãrinþi sunt ei înºiºi în gravã confuzie moralã, iar celor care dau pe post asemenea producþii cinematografice ucigãtoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apãra la dreapta ºi înfricoºata Judecatã a lui Hristos? Trei exemple spre a arãta cum trece imaginea micului ecran în realitate 1. În urmã cu câþiva ani a apãrut la noi în þarã o casetã video intitulatã "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorul acestei casete, grec de origine, fost cântâreþ rock, mãrturiseºte cã filosofia de viaþã ºi-a format-o pe când era copil, din filmele stiinþifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Rãzboiul stelelor" ºi altele) a tras concluzia cã universul este condus de douã forþe impersonale, a binelui ºi a rãului, care se aflã într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul ºi gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înºelaþi care s-au întors la adevãr. Însã câþi tineri, care în copilãrie s-au "hrãnit" cu "Rãzboiul stelelor", n-au murit fãrã sã ºtie cã Dumnezeu este unul singur ºi preþuieºte mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât rãzbunarea! 2. Filmele stiinþifico-fantastice au rãspândit în omenire o nouã credinþã: aceea în existenþa extratereºtrilor. Nimeni astãzi nu se mai îndoieºte de existenþa lor. Un ieromonah ortodox din America, Pãrintele Serafim Rose, aratã în cartea sa "Ortodoxia ºi religia viitorului" cã apariþiile extraterestre sunt de fapt experienþe mediumistice de naturã demonicã. Un fel de ºedinþe de spiritism în care pãmântenii intrã în contact cu duhurile rãutãþii, pentru care nu este nici o greutate sã ia chipul "cetãþenilor" unor alte civilizaþii. 3. Existã astãzi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai mulþi în America) - oameni ce dorm în coºciuge, beau sânge, etc. Toþi aceºti "vampiri" sunt copiii care odinioarã au vizionat filmele de groazã având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcatã, încât le-a deformat total imaginea asupra realitãþii propriei lor persoane. În loc sã se considere ºi sã trãiascã precum oamenii, ei au ajuns sã se considere ºi sã trãiascã efectiv ca "vampiri". Vrãjitoarele, al cãror meºtesug este osândit ºi ameninþat cu grele urgii dumnezeieºti în toate paginile Sfintei Scripturi, astãzi îºi demonstreazã abilitãþile pe micul ecran, dau interviuri, îºi fac reclamã ºi îºi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrãji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrãjitoarelor, iar astrologia este nelipsitã din programele TV, sub forma, de rãtãcire ºi înºelare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scripturã. Jocurile de noroc n-ar putea îmbogãþi atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, mulþi dar creduli, dacã n-ar fi televizorul. Naivul telespectator vãzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se ºi vede câºtigãtorul unuia dintre ele. El nu ºtie cã adevãraþii câºtigãtori sunt - matematic - cei ce organizeazã jocurile. Puþinii premiaþi culeg firimiturile, iar cei mai mulþi rãmân cu iluziile spulberate. Invazia publicitãþii În vinderea unui produs, pe piaþã, un rol important îl are reclama. Atunci când un film serial are succes la public, produsele cãrora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, aºa încât omul care iubeºte un film serial "înghite" fãrã sã vrea pe lângã acesta ºi produsul cãruia i se face reclamã. Ce este rãu în aceasta? Rãul este cã televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de aºa-zis divertisment, stãpânul întregii noastre vieþi, care ne porunceºte cum sã ne îmbrãcam, ce sã mâncãm, cum sã vorbim, cum sã gândim . O firmã americanã care comercializa cafea ºi-a sporit cu mult vânzãrile în urma apariþiei la televiziune a unui serial a cãrui acþiune se învârtea în jurul unei ceºti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânãr ºi o tânãrã, au o pasiune comunã: marca de cafea comercializatã de acea firmã americanã. Pe mãsura ce americanii îndrãgeau personajele acestui film le creºtea ºi apetitul pentru cafeaua cu pricina. Este uimitoare rãbdarea prosteascã de care dau dovadã unii oameni care, pe lângã un film de 45 de minute, înghit ºi 15 minute de publicitate. Americanizarea. Majoritatea covârºitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia rãspândirii stilului de viaþã american, strãin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizeazã de fapt o colonizare ideologicã de la distanþã, o înrobire a mentalitãþii ºi a sensibilitãþii creºtine a unui întreg popor. Chiar dacã cea mai mare parte a americanilor sunt creºtini neoprotestanþi, trebuie spus cã aceste filme n-au în ele nici un fel de nuanþã creºtinã. Sunt pur ºi simplu pãgâne ºi anticreºtine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de neruºinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic ºi rapid. ªtirile, care - chipurile - ar trebui sã fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit ºi ele. Violenþele, uciderile între rude, morþi terifiante, incesturi, violuri umplu astãzi mai tot spaþiul lor. Oare ce fel de informaþie poate fi aceasta, cã în cutare sat un om beat a venit acasã, a luat toporul ºi l-a omorât pe tatãl sãu? Sau altele de acest gen. Aceste "ºtiri" reprezentau înainte subiectul de discuþie ºi de bârfã al babelor de pe la sate ºi al celor lipsiþi de orice orizont spiritual ºi intelectual, iar astãzi se transmit la ore de maximã audienþã, de oameni ºcoliþi special pentru o asemenea activitate. Pe de altã parte zvonurile ("în ziua cutare va fi un cutremur devastator", "iarna aceasta va fi polarã" etc.) terorizeazã, streseazã pe bieþii oameni care doresc sã afle ultimele noutãþi. Televizorul devine astfel un puternic factor de stres. Ne cultivãm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de culturã pierzând timpul în faþa micului ecran, ci citind cãrþi, tocindu-ºi coatele. Televizorul cautã cu insucces sã se substituie actului de culturã; dimpotrivã, s-a observat cã interesul pentru carte dispare la copiii ce-ºi petrec timpul în faþa televizorului. Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipã a vieþii omului are o valoare infinitã. În timp omul câºtigã sau pierde veºnicia. Cumplite sunt, în inconºtienþã ºi iresponsabilitatea lor, expresiile: "îmi pierd timpul cu... Mi-am omorât timpul cu...". Copiii mei nu se uitã la prostii. Aºa zic ºi cred pãrinþii care nu ºtiu ce programe vizioneazã copiii în absenþa lor, sau chiar în prezenþa lor, atunci când "bãtrânii" dorm. Unii copii ºi adolescenþi þin telecomanda în mânã ºi filmul erotic se transformã într-o secundã, printr-o simplã apãsare de buton, într-un nevinovat film documentar. Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncã în aer bunul simþ, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violenþã ºi anarhie ºi refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânãrului. Sunt posturi de radio ºi televiziune care de dimineaþa pânã noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzicã, prin care se demonizeazã mai ales mintea tinerilor (viitorii adulþi). Cu umoru-i inegalabil, în "Jurnalul fericirii". Ca ºi filmele, ºi cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român ºi a lumii întregi. Tinerii ºi tinerele de pe stradã aratã prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astãzi. Cele spuse în aceste rânduri vor pãrea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate rãul care vine prin micul - aºa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare ºi mai greu de evaluat. Însã fiind de naturã spiritualã nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul ºi nici nu poate fi cântãrit cu cântarul. Care este poziþia creºtinã fatã de televizor? Creºtinul care îºi trãieºte cu seriozitate fãgãduinþele botezului ("Mã lepãd de satana si de toþi slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toatã trufia lui si mã alipesc cu Hristos") va elimina cu desãvârºire din casa lui ºi din viaþa lui acest lucru necreºtinesc. Mai ales acolo unde sunt ºi copii, nu existã altã soluþie. Aºa cum spune un bun creºtin biblia, postul ºi rugãciunea sunt televizorul creºtinului. Cei care vor un adevãrat "divertisment", îl pot afla curat, folositor ºi ziditor în "Rugãciuni „. Cei care vor mai mult decât aceste "emisiuni" sã deschidã biblia între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaºte "senzaþii tari" duhovniceºti ºi vor avea negreºit trãiri cereºti, vor înþelege ºi experimenta cât este de adevãrat cuvântul care spune: "Dulce este somnul, dar mai dulce este rugãciunea". Cãci toþi trebuie sã ne înfãþiºãm înaintea scaunului de judecatã al lui Hristos, pentru ca fiecare sã-ºi primeascã rãsplata dupã binele sau rãul, pe care-l va fi fãcut când trãia în trup. 2 Corinteni 5:10 |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 14 Februarie 2009, ora 23:38
Iar ai copiat de pe site-urile martorilor lui Iehova...nu ca n-ar avea dreptate.....da recunosc stilul......alta data da-ne numai link-ul...stim sa citim si noi.....
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 15 Februarie 2009, ora 01:58
Va recomand calduros sa urmariti acest seminar de rugaciune de Pavel Goia. Vizioinare placuta. God bless you. |
|
symy1 4661 mesaje Membru din: 4/02/2009 Oras: Zalau |
Postat pe: 15 Februarie 2009, ora 09:54
Augustus
NEVASTA TI-AI SCHMBAT....VREI SA-TI SCHIMBI SI RELIGIA????NU VEZI CA-AI NIMERIT CA MUSCA-N KK...??? 
symy-apocalipsa.blogspot.ro
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 15 Februarie 2009, ora 10:17
cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=351&Itemid=89
Viaþã ºi Moarte în Biblie Pentru a pãtrunde semnificaþia unor concepte biblice foarte importante ca: învierea, naºterea din nou, moartea a-II-a, este strict necesar sã înþelegem cum sînt definite, în terminologia Bibliei, „Viaþa" ºi „Moartea" În limbajul Bibliei, moarte nu înseamnã primordial desfinþare, anihilare, dispariþie, ci, departe de a numi o stare, ea descrie o situaþie, un raport. În lumea lui Dumnezeu, oamenii nu înceteazã niciodatã sã existe. În rai sau în iad, ei vor continua sã dãinuie veºnic. În sens cantitativ, toþi oamenii au viaþa veºnicã. Calitativ însã, este ºi va fi o mare diferenþã între situaþia celor care sînt destinaþi raiului ºi celor care sînt destinaþi iadului. În terminologia Scripturii, „Viaþa" ºi „Moartea" poartã o semnificaþie aparte: Viaþa desemneazã starea de pãrtãºie, de comuniune, de trãire împreunã, în timp ce „Moartea" descrie condiþia de despãrþire, de separare, de absenþã. Sã luãm ca punct de plecare în studiul nostru pasajul din Luca 15:11- 32. Ne vom opri doar la cîteva versete care ne vor ajuta sã înþelegem cu ce sens a folosit Domnul Isus cuvintele „moarte" ºi „viaþã". Toatã întîmplarea descrie modificarea unor raporturi între un tatã ºi fiul lui mai mic. Plecarea fiului risipitor ºi starea de despãrþire faþã de tatãl sãu este numitã de Domnul Isus: Moarte, în timp ce întoarcerea acasã este numitã „înviere": „Sã mîncãm ºi sã ne veselim; cãci acest fiu al meu era mort ºi a înviat; era pierdut ºi a fost gãsit". (Luca 15:23-24) Aceastã corespondenþã între Moarte (despãrþire) ºi Viaþã (trãire împreunã, pãrtãºie) se vede ºi mai clar din succesiunea versetelor 31 ºi 32: „Fiule", i-a zis tatãl, „tu întotdeauna eºti cu mine, ºi tot ce am eu este al tãu. Dar trebuia sã ne veselim ºi sã ne bucurãm, pentru cã acest frate al tãu era mort ºi a înviat, era pierdut ºi a fost gãsit". Fiul cel mare nu „murise" pentru cã rãmãsese acasã cu tatãl sãu („tu întotdeauna eºti cu mine") în timp ce mezinul fusese mort, nu pentru cã îºi încetase existenþa, ci pentru cã fusese „pierdut". Gãsirea, echivalentã cu întoarcerea lui acasã în pãrtãºia cãminului, este numitã „întoarcere la viaþã" sau „înviere". Cuvintele Viaþã ºi Moarte sînt folosite în Biblie în trei sensuri diferite. Altfel spus, Scripturile ne vorbesc despre trei tipuri de viaþã ºi, corespunzãtor, trei tipuri de moarte. Tipul VIAÞà MOARTE Fizic Trup + Suflet Trup - Suflet Spiritual Om + Dumnezeu Om - Dumnezeu Veºnic Om + Dumnezeu Om - Dumnezeu Sã le luãm pe rînd: 1. Viaþã ºi Moarte în sens fizic. În Geneza 2:7 ni se descrie facerea omului prin contopire a douã elemente distincte: trup din þãrîna pãmîntului ºi suflet sau suflare divinã. „Domnul Dumnezeu a fãcut pe om din þãrîna pãmîntului, i-a suflat în nãri suflare de viaþã ºi omul s-a fãcut astfel un suflet viu" (Geneza 2:7). Atît timp cît aceste douã elemente stau împreunã, se poate spune cã omul este viu, are viaþã. Moartea apare atunci cînd intervine despãrþirea, separarea între suflet ºi trup. O astfel de eventualitate este descrisã în Eclesiastul 12:7: „...pînã nu se întoarce þãrîna în pãmînt, cum a fost, ºi pîna nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat". Notaþi cã nu ni se spune cã duhul omului este desfiinþat sau cã-ºi înceteazã în vreun fel existenþa. Dacã sufletul rãmîne în trup, se poate spune despre un om cã, fizic, este încã în viaþã. Cazul cel mai elocvent este cazul tînãrului Eutih, relatat în Faptele Apostolilor 20:7-12: „În ziua dintîi a sãptãmînii, eram adunaþi laolaltã ca sã frîngem pîinea. Pavel, care trebuia sã plece a doua zi, vorbea ucenicilor, ºi ºi-a lungit vorbirea pînã la miezul nopþii. În odaia de sus, unde eram adunaþi, erau multe lumini. ªi un tînãr, numit Eutih, care ºedea pe fereastrã, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a cãzut jos din catul al treilea ºi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a pogorît, s-a repezit spre el, l-a luat în braþe, ºi a zis: „Nu vã tulburaþi, cãci sufletul lui este în el”...Flãcãul a fost adus viu, ºi lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri". 2. Viaþã ºi Moarte în sens spiritual. În Geneza 2:17 ni se spune cã pedeapsa pentru cel ce mînca din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului trebuia sã fie moartea („...cãci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreºit".) Mulþi cititori ai Bibliei ºi-au pus întrebarea: „Ei bine, a murit sau nu a murit Adam atunci cînd a mîncat din pomul oprit?" Unii comentatori au încercat sã spunã cã, într-un sens, Adam a murit, sau mai bine zis, atunci a început sã moarã, pentru cã atunci a intrat pentru prima datã în lume moartea (Vezi Romani 5:12). Alþi comentatori spun cã pentru Dumnezeu, care locuieºte în afara timpului ºi spaþiului, Adam a murit chiar în clipa în care a cãlcat porunca pe care o primise. Pãrerea noastrã este cã, într-adevãr, Adam ºi Eva au murit chiar „în ziua" în care au mîncat din fructul oprit. ªtim, ei au continuat sã existe din punct de vedere fizic încã multe sute de ani, dar în momentul neascultãrii ei au trãit o altfel de moarte, moartea spiritualã. Pãcatul lor a distrus pãrtãºia minunatã care domnise pînã atunci între Creator ºi Creaturã, în „rãcoarea zilei" (Geneza 3:8), Dumnezeu nu s-a mai întîlnit ca de obicei cu omul. „Unde eºti Adame?" a chemat Dumnezeu, iar omul a rãspuns: „Mi-a fost fricã, pentru cã eram gol, ºi m-am ascuns" (Geneza 3:10). Pãcatul l-a despãrþit pe primul om de Dumnezeu ºi adus în lume o moarte mult mai teribilã decît moartea fizicã: moartea spiritualã. De atunci, toþi urmaºii lui Adam se nasc morþi din punct de vedere spiritual. David spune în Psalmul 51:5: „Iatã cã sînt nãscut în nelegiure ºi în pãcat m-a zãmislit mama mea". Isaia descrie aceastã existenþã în moarte spiritualã astfel: „...nelegiuirile voastre pun un zid de despãrþire între voi ºi Dumnezeul vostru; pãcatele voastre vã ascund Faþa Lui ºi-L împiedicã sã vã asculte". „...Bîjbîim ca niºte orbi de-a lungul unui zid, bîjbîim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua nameaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sãnãtoºi, sîntem ca niºte morþi" (Isaia 59:2, 10). Miliarde de oameni care trãiesc azi pe pãmînt sînt spiritual morþi în pãcat. Singura lor nãdejde rãmîne lucrarea rãscumpãrãtoare a lui Cristos. Cum o spune tot Isaia: „Totuºi întunerecul nu va împãraþi veºnic pe pãmîntul în care acum este necaz... Poporul care umbla în întunerec, vede o mare luminã; peste cei care locuiau în þara umbrei morþii rãsare o luminã" (Isaia 9:1, 2). Venirea Domnului Isus în lumea noastrã a însemnat o ofensivã a vieþii. „Am venit sã caut ºi sã mîntuiesc ce era pierdut" (Luca 19:10). Primirea Domnului Isus prin credinþã este echivalentã cu trecerea din moartea spiritualã la viaþa spiritualã. „Eu sînt Pîinea vie, care s-a pogorît din cer. Dacã mãnîncã cineva din pîinea aceasta, va trãi în veac; ºi pîinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaþa lumii" (Ioan 6:51). „În adevãr, dupã cum Tatãl înviazã morþii, ºi le dã viaþã, tot aºa ºi Fiul dã viaþã cui vrea". Adevãrat, adevãrat vã spun, cã cine ascultã cuvintele Mele, ºi crede în Cel ce M-a trimis, are viaþa veºnicã, ºi nu vine la judecatã, ci a trecut din moarte la viaþã" (Ioan 5:21, 24). Apostolul Pavel ne explicã procesul acestei treceri din moarte la viaþã în Efeseni 2:13, 19: „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioarã eraþi depãrtaþi, aþi fost apropiaþi prin sîngele lui Cristos". „Aºadar voi nu mai sînteþi nici strãini, nici oaspeþi ai casei, ci sînteþi împreunã cetãþeni cu sfinþii, oameni din casa lui Dumnezeu". În Adam, noi toþi am murit spiritual, dar în Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu, ca sã cãpãtãm iarãºi Viaþa. 3. Viaþa ºi Moartea în sens veºnic. Cît timp trãim fizic, existã posibilitatea mîntuirii, adicã se poate trece din moarte spiritualã la viaþã spiritualã. Dupã despãrþirea sufletului de trup starea spiritualã a celui mort nu mai poate fi schimbatã. Ea primeºte un caracter veºnic. Cînd vom sta cu toþii în faþa scaunului de judecatã al lui Dumnezeu, vom auzi vocea divinã care va pecetlui destinul nostru veºnic. Încã o datã, limbajul Scripturii este foarte semnificativ, vorbind despre Viaþã ºi despre Moarte veºnicã ca despre o Apropiere, respectiv Depãrtare definitivã între om ºi Creatorul sãu..Atunci împãratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniþi binecuvîntaþii Tatãlui Meu de moºteniþi Împãrãþia, care v-a fost pregãtitã de la întemeierea lumii". „Apoi va zice celor de la stînga Lui: „Duceþi-vã de la Mine, blestemaþilor, în focul cel veºnic, care a fost pregãtit diavolului ºi îngerilor lui!" (Matei 25:34, 41).Atunci le va zice curat: „Niciodatã nu v-am cunoscut; depãrtaþi-vã de la Mine, voi toþi care lucraþi fãrãdelege" (Matei 7:23). De data aceasta, între Viaþa veºnicã ºi Moartea veºnicã nu mai existã nici o punte de trecere, în istoria cu bogatul ºi Lazãr, Domnul Isus ne descrie aceastã realitate astfel: „... Cu vremea sãracul a murit; ºi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit ºi bogatul ºi l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinþa morþilor, în chinuri, ºi-a ridicat ochii în sus, a vãzut de departe pe Avraam ºi pe Lazãr în sînul lui ºi a strigat: „Pãrinte Avraame, fie-þi milã de mine ºi trimite pe Lazãr sã-ºi moaie vîrful degetului în apã ºi sã-mi rãcoreascã limba; cãci grozav sînt chinuit în vãpaia aceasta”. „Fiule", i-a rãspuns Avraam, „adu-þi aminte cã, în viaþa ta, tu þi-ai luat lucrurile bune ºi Lazãr ºi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eºti chinuit. Pe lîngã toate acestea, între noi ºi voi este o prãpastie mare, aºa cã cei ce ar vrea sã treacã de aici la voi, sau de acolo la noi, sã nu poatã" (Luca 16:22-26). Este bine sã ne reamintim cã la crucea Golgotei, Domnul Isus a fost între viaþã ºi moarte în toate cele trei aspecte ale lor, descrise în Scripturã. El a ales sã poarte pãcatele noastre asupra Lui ºi sã fie pedepsit de Dumnezeu în locul nostru (Isaia 53:4-6). Din cauza aceasta, El a fost despãrþit de Dumnezeu pentru o clipã, trãind Moartea Spiritualã. Din aceastã situaþie, el a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pãrãsit?" (Matei 27:46). Despãrþirea aceasta de Tatãl, L-a fãcut sã simtã ºi ceva din chinurile Morþii Veºnice. Atîrnînd de lemn, El s-a perpelit în flãcãrile iadului strigînd: „Mi-e sete!" (Ioan 19:28). În finalul suferinþei, El a trecut ºi prin Moartea Fizicã.! „Isus a strigat cu glas tare: Tatã, în mîinile Tale îmi încredinþez duhul! ªi cînd a zis aceste vorbe, ªi-a dat duhul" (Luca 23:46). Domnul Isus a înfruntat Moartea în toatã complexitatea ºi hidoºenia ei. Biruinþa Lui de la cruce, ne-a adus nouã Viaþa. „ªi pe muntele acesta, nimiceºte moartea pe vecie" (Isaia 25:7, 8). „Moartea a fost înghiþitã de biruinþã. Unde îþi este biruinþa moarte? Unde îþi este boldul moarte? Boldul morþii este pãcatul... Dar mulþumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dã biruinþa prin Domnul nostru Isus Cristos!" (1 Corinteni 15:54-57). „Astfel dar, deoarece copiii sînt pãrtaºi sîngelui ºi cãrnii, tot aºa ºi El însuºi a fost deopotrivã pãrtaº la ele, pentru ca prin moarte, sã nimiceascã pe cel ce are puterea morþii, adicã pe diavolul ºi sã izbãveascã pe toþi aceia, care prin frica morþii, erau supuºi robiei toatã viaþa lor" (Evrei 2:14, 15). Neascultarea lui Adam în grãdina Edenului a adus oamenilor Moartea ºi a fãcut necesarã jertfirea lui Cristos în locul nostru pentru a ne împãca cu Tatãl, ºi pentru a ne aduce Viaþa. „De aceea, dupã cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume ºi prin pãcat a intrat moartea ºi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricinã cã toþi au pãcãtuit...” Astfel dar, dupã cum printr-o singurã greºalã, a venit o osînda, care a lovit pe toþi oamenii, tot aºa, printr-o singurã hotãrîre de iertare a venit peste toþi oamenii o hotãrîre de neprihãnire care dã viaþa" (Romani 5:12-18). „Cãci Dumnezeu a vrut ca toatã plinãtatea sã locuiascã în El ºi sã împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pãmînt cît ºi ce este în ceruri, fãcînd pace, prin sîngele crucii Lui" (Coloseni 1:19, 20). Noi cîntãm cu toþii în ziua de Paºti: „Cristos a înviat din morþi, Cu Moartea pe Moarte cãlcînd ªi celor din morminte Viaþã dãruindu-le." Aceasta este o realitate a vieþii de credinþã. Domnul Isus a spus:.Adevãrat, adevãrat vã spun, cã, dacã pãzeºte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea Moartea" (Ioan 8:51). Singura întrebare care mai rãmîne este aceasta: „Crezi tu lucrul acesta?" (Ioan 11:26). |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 15 Februarie 2009, ora 10:20
Meditatia Zilei
Filipeni 2:12 Astfel dar, prea iubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur, nu numai cand sunt eu de fata, ci cu mult mai mult acum in lipsa mea. Deseori acest verset a fost înþeles greºit, au fost mulþi care l-au tãlmãcit greºit aducând neliniºtea în viaþa lor ºi a altora. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie înþeles în context; numai astfel se poate înþelege gândul concret al unor versete separate. În nici un caz nu se poate înþelege din acest verset cã trebuie sã ne câºtigãm mântuirea noastrã cu fricã ºi cu cutremur. Apostolul vorbeºte mai înainte despre timpul când era prezent în mijlocul lor ºi în continuare vorbeºte de o vreme când nu mai era cu ei. În vremea când Pavel lucra în mijlocul lor se simþea prezenþa puterii duhovniceºti care se arãta prin el. Acum, în lipsa lui Pavel trebuia sã se arate puterea din pricinã cã Dumnezeu era Acela care lucra în ei voinþa ºi puterea. Nu fapte în sine, ci ÎNFÃPTUIREA puterii lui Dumnezeu; iatã despre ce vorbeºte apostolul. Cuvântul „voastrã" referitor la mântuire este în legãturã cu absenþa apostolului. Filipenii se aflau fãrã Pavel în faþa vrãjmaºilor ºi ei trebuiau sã lupte împotriva acestor duºmani. Credincioºii cãrora le este adresatã epistola se vede cã alergau cãtre o þintã, iar mântuirea ne este arãtatã ca þelul care se aflã la capãtul drumului. Este vorba despre acel aspect al mântuirii, care se referã la starea noastrã de copii ai lui Dumnezeu când vom fi în faþa lui Dumnezeu în slava Sa, dupã ce toate greutãþile vor fi îndepãrtate de la noi. Întãriþi pe acest drum ºi savurând mântuirea sã fim îmbãrbãtaþi de aceste gânduri. Atâta timp cât creºtinul se gãseºte în cãlãtorie el nu merge fãrã îmbãrbãtare. Pãrãsirea unei rãspunderi datã de Dumnezeu nu este niciodatã dovada smereniei; dimpotrivã smerenia cea mai adâncã va fi dacã rãmâi la locul tãu în atârnare deplinã de Dumnezeu. Este o dovadã cã suntem plini de noi înºine când ne dãm înapoi dinaintea rãspunderii, spunând cã nu ne pricepem. biblia.crestini.com/meditatie.php |
|
Calatorul 68 mesaje Membru din: 31/01/2009 Oras: Cluj |
Postat pe: 15 Februarie 2009, ora 10:36
Bine v-am gasit...sora Maria....DOMNUL SA VA INTAREASCA...!!!!
Nu-i cam grea crucea????Predici la surzi si orbi????Dar ,cineva acolo sus TE IUBESTE...ASTA CONTEAZA.!!!Pace tie
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 15 Februarie 2009, ora 12:59
|
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 16 Februarie 2009, ora 11:02
Meditatia Zilei Psalmi 146:7-8 DOMNUL izbaveste pe prinsii de razboi; DOMNUL deschide ochii orbilor; DOMNUL indreapta pe cei incovoiati; DOMNUL iubeste pe cei neprihaniti. Dumnezeu descoperã harul Sãu oamenilor lipsiþi de putere. Numai pe un asemenea temei poate fi dezlegat cel legat. Cel legat este fãrã putere ºi nu poate scãpa deoarece lanþurile pãcatului sunt deosebit de tari: omul este sub dominaþia Satanei. Nimeni în afarã de Domnul Isus nu putea sã dezlege pe omul acela stãpânit de duhul cel rãu prin care era legat. ISUS, da numai EL poate sã-l lege pe cel tare (Satan) ºi sã-i ia avuþia. Aceastã victorie a cucerit-o pe crucea de pe Golgota; acolo l-a învins pe cel ce avea puterea morþii ºi a isprãvit cu pãcatul. NUMAI El este în stare sã deschidã ochii orbilor. Numai El îi poate îndrepta pe cei încovoiaþi, care sunt istoviþi sub greutatea pãcatelor lor. Oamenii care gândesc cã ei nu sunt legaþi, nici orbi, rãmân în starea tristã în care se aflã; ei nu pot fi AJUTAÞI. Domnul nu a venit pentru cei neprihãniþi, ci pentru pãcãtoºi, trudiþi ºi împovãraþi, care simt necazul lor ºi vor sã fie scãpaþi. Odatã, pe când mã plimbam, am întâlnit un fost coleg, un om în vârstã ºi serios, dar care nu avea liniºtea necesarã cu privire la viaþa veºnicã. M-a întrebat: „Cu ce începe calea vieþii?" Când a auzit cã începutul se face în cãmãruþã cu o pocãinþã sincerã în faþa lui Dumnezeu ºi cu credinþã adevãratã în Domnul Isus, s-a întors ºi a plecat. Nu era pregãtit sã renunþe la pãrerile bune despre el, ºi sã creadã mãrturia lui Dumnezeu despre Fiul Sãu. Vreau sã te înºtiinþez: Dumnezeu iubeºte pe cei neprihãniþi adicã pe aceia care prin credinþã în sângele Domnului Isus ºi pe temeiul jertfei Lui au gãsit pace cu Dumnezeu. Inimii omeneºti îi place ceva care sã se poatã vedea. Îi place ceva care sã îi mulþumeascã simþurile. Îi place ceva care sã ridice în slãvi persoana ºi lucrarea omului. Fugi de toate acestea ºi nu te opri pânã nu ajungi în locul prezenþei lui Dumnezeu! biblia.crestini.com/meditatie.php |
|
necunoscut 1 mesaj Membru din: 1/01/1970 |
Postat pe: 16 Februarie 2009, ora 11:06
cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=377&Itemid=89
Prefaþã Nicolae Iorga spunea cã: „Taina existenþei umane nu stã în a trãi, ci în a ºti pentru ce trãieºti". Dintre toate cãrþile lumii, Biblia este cartea care dã cel mai bun rãspuns pentru cine vrea sã afle rostul vieþii. "Pentru mulþi, Biblia este o carte plicticoasã. Textele ei vechi sunã ca paginile unui testament scris de multã vreme. Nu uita cã este totuºi un testament ºi testamentul vorbeºte despre o moºtenire. Cînd numele meu este pus alãturi de o moºtenire urechile mele devin dintr-o datã interesate. Oare ce are Dumnezeu în cartea aceasta pentru mine? Nu ºtiu cum o vei citi tu, dar eu cel puþin mi-am gãsit numele scris în textul din Ioan 3:16: „Fiindcã atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, cã a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sã nu piarã, ci sã aibã viaþã veºnicã”...Vezi dacã nu cumva este pomenit ºi numele tãu în cuprinsul textului acesta". Acestea sînt cuvintele lui C. H. Spurgeon, socotit de mulþi: „prinþul predicatorilor din veacul modern". Entuziasmul acestui om, care a gãsit sensul vieþii în paginile Bibliei, l-a fãcut sã fie toatã viaþa un înfocat vestitor al ei. Cel care apucã sã citeascã Biblia mãcar o singurã datã nu o va mai pãrãsi nicicînd. Cartea aceasta te þine strîns aºa cum magnetul þine acul metalic. ªi tot ca magnetul care aratã întotdeauna Nordul ºi ea te poate ajuta sã-þi gãseºti drumul în viaþã. Este bucuria noastrã sã vã încurajãm sã citiþi Biblia ºi sã vã ajutãm sã o faceþi cu mai mult folos. Cartea aceasta nu este o carte ca toate celelalte. Mesajul ei vine spre noi din timpul secolelor trecute, iar izvorul inspiraþiei ei se urcã „pînã în zilele veºniciei". Pe paginile ei ne întîlnim cu civilizaþiile care s-au succedat pe faþa pãmîntului ºi cu ideile veºnice care au pãtruns în vremelnicia noastrã trecãtoare. Oferim cititorilor români un îndrumar de studiu al Sfintelor Scripturi. Biblia a fost cartea pe care au învãþat strãbunii noºtri sã „buchiseascã". Cultura noastrã naþionalã a început cu „Psaltirea" ºi cu „Cazania". Astãzi Biblia este din nou în circulaþie ºi trebuie sã redevinã cît mai urgent cartea de cãpetenie a neamului. Ne naºtem toþi niºte „ignoranþi". Majoritatea lucrurilor pe care le cunoaºtem ca adulþi sînt rezultatul interacþiunii noastre cu dascãlii copilãriei, cu manualele ºcolare, cu cãrþile lecturilor noastre particulare, cu pãrinþii ºi cu prietenii. Aceste prezentãri ale cãrþilor Bibliei au fost adunate de-a lungul anilor, din orele petrecute la cursurile Seminarului ºi Institutului Teologic, din alte comentarii ºi din nenumãrate discuþii. Autorul lor nu are pretenþia de originalitate. De fapt, în cunoaºterea creºtinã, noi nici nu avem voie sã introducem „noutãþi" personale. Creºtinii trebuie „sã rãmînã în ceea ce a fost scris" (1 Ioan 8-11). Textul Bibliei nu trebuie înnecat sub tradiþia omeneascã. Strãdania noastrã nu a fost sã completãm Biblia, ci s-o comentãm, explicînd-o ºi cãutînd s-o facem accesibilã celor care vor dori s-o studieze ei înºiºi mai departe. Lectura acestor scurte introduceri nu trebuie în nici un fel sã înlocuiascã citirea textului biblic propriu zis. Comentariul nostru se vrea doar o invitaþie la o citire mai atentã ºi mai avizatã. Textul actual al Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu este foarte rãspîndit în þarã ºi noi vrem sã-i respectãm paginaþia actualã. Din acest motiv a fost cu neputinþã sã aºezãm fiecare introducere în faþa cãrþii biblice pe care o trateazã (aºa cum s-a procedat în traducerile din alte limbi). Ne-am mãrginit sã aºezãm toate studiile consacrate cãrþilor Vechiului Testament chiar la începutul Bibliei, toate studiile consacrate cãrþilor Noului Testament ia mijlocul Bibliei, între cãrþile celor douã testamente ºi sã adãugãm la sfîrºitul Bibliei cîteva materiale care sã îmbogãþeascã bagajul de cunoºtiinþe biblice. Lucrarea aceasta este doar primul pas înspre alcãtuirea unei Biblii de studiu care sã satisfacã deopotrivã ºi nevoia cititorului începãtor ºi dorinþele cercetãtorului mai avansat. Daniel Brânzei Introducere Introducere Biblia este cea mai cititã carte din istoria lumii. Educaþia oricãrui om nu este completã dacã el n-a citit ºi aceastã carte. Deºi la prima vedere Biblia pare o carte mare ºi complicatã, cel ce doreºte sincer sã o înþeleagã nu va întîmpina dificultãþi majore. Iatã cîteva lucruri pe care trebuie sã le ºtim atunci cînd ne apropiem de aceastã „Carte a cãrþilor": 1. Biblia este o carte unitarã. Existã cîteva elemente care-i atestã aceastã unitate: (1) Pe toate paginile ei ne întîlnim cu acelaºi Dumnezeu unic, creator al cerurilor ºi al pãmîntului. De la Geneza pînã la Apocalipsa, cãrþile Bibliei ne vorbesc despre acest Dumnezeu atotputernic ºi atotînþelept care conduce istoria lumii înspre împlinirea planurilor Sale desãvîrºire. (2) Biblia este, de la un capãt la celãlalt, revelaþia unui plan unic - planul lucrãrilor lui Dumnezeu cu omenirea. (3) Cãrþile Bibliei se succed într-un tot armonios completîndu-se ºi lãmurindu-se unele pe altele. Profeþiile anunþate cu îndrãznealã în unele din cãrþile Bibliei sînt reluate în altele, care le consemneazã împlinirea. (4) Biblia este o revelaþie progresivã a adevãrului. Dumnezeu a ales sã ne transmitã ceea ce trebuie sã ºtim despre lume, viaþã ºi viitor într-un mod treptat care culmineazã cu descoperirea de Sine prin Fiul Sãu: Isus Cristos (Evrei 1:1-2). (5) Biblia ne prezintã un singur plan de mîntuire. Toatã istoria biblicã curge în matca timpului spre punctul de apogeu al rãstignirii Domnului nostru Isus Cristos. Pe bolta circularã a unei cunoscute catedrale, cineva a pictat pe circumferinþã chipurile proorocilor ºi apostolilor. Toþi au mîna întinsã arãtînd cu degetul înspre centrul bolþii în care a fost pictat chipul Domnului Isus. Singura diferenþã dintre prooroci ºi apostoli a fost aceea cã unii îl arãtau pe Domnul privind în timp înainte, iar ceilalþi îl arãtau privind înapoi. (6) De la început ºi pînã la sfîrºit, Biblia se ocupã de fapt cu o singurã persoanã: Domnul Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu. În mod explicit El este numit: „Cuvîntul" (Ioan 1:1). Legea, proorocii ºi Psalmii (conform lui Luca 24:44) ca ºi toate cãrþile Noului Testament sînt pline de mesaje care ne vorbesc despre persoana ºi activitatea Sa mîntuitoare. (7) Învãþãtura Bibliei este aceiaºi în toate cãrþile ei, deºi au existat 44 de autori înºiraþi de-a lungul a peste ºaisprezece secole. Aºa se face cã Pavel poate cita un text din Geneza 2:24 în sprijinul ideii susþinute de el în Efeseni 5:31. Miile de ani scurse între aceste douã pasaje nu existã atunci cînd cauþi sã le pãtrunzi înþelesul. 2. Biblia este o carte compusã din alte cãrþi. „Bibliorum" - numirea originalã a Bibliei este un substantiv cu formã de plural. „Cartea cãrþilor" este de fapt o „bibliotecã" de cãrþi adunate de-a lungul secolelor. Este foarte important ca fiecare carte a Bibliei sã fie studiatã în lumina propriei ei teme. Cartea Genezei este, de exemplu, o carte a „începuturilor". Ea stabileºte cadrul în care se desfãºoarã apoi acþiunea tuturor celorlalte cãrþi ale Bibliei. Unele cãrþi ale Bibliei sînt cãrþi de naraþiune istoricã, altele sînt profetice sau pedagogice. Fiecare carte este un întreg de sine stãtãtor ºi trebuie înþeleasã ca atare înainte de a fi aºezatã în contextul Scripturii. 3. Biblia este o culegere de cãrþi aºezate în grupe distincte. Cei ce au stabilit „canonul" Bibliei, au cãutat sã aºeze cãrþile ei într-o anumitã ordine. Este bine sã cunoaºtem aceastã ordine pentru a ne putea forma o privire de ansamblu care sã ne ajute sã identificãm curgerea ideilor majore ale Bibliei. Planul Bibliei poate fi comparat cu un mozaic. Fiecare capitol din fiecare carte formeazã o unitate distinctã, dar incompletã în el însuºi. Numai toate la un loc îºi dezvãluie armonia ºi mesajul. Cãrþile Bibliei au fost comparate cu o mulþime de perle de mare preþ. Pentru a le expune ºi mãri valoarea, perlele trebuiesc aºezate pe un fir care sã le ajute sã stea una lîngã alta în jurul gîtului. Cãrþile Bibliei au un astfel de „fir cãlãuzitor" care le strãbate dintr-un capãt în altul. Iatã douã reprezentãri grafice care pot sã ne ajute sã înþelegem mai uºor aºezarea cãrþilor Bibliei: NOUL TESTAMENT PASTORALE: 1, 2 Timotei, Tit, Filimon EPISTOLELE NEAMURILOR 9 EPISTOLELE EVREILOR 9 ISTORIE Matei Marcu Luca Ioan Faptele apostolilor VECHIUL TESTAMENT ISTORIE (17) EXPERIENÞà PROFETICE (17) Legea 5 Înainte de exil 9 Dupã 3 5 Didactice Cei mari 5 Înainte de exil 9 Dupã 3 |
|
|
|