Info
x
Basescu
|
9am035009 98 mesaje Membru din: 22/04/2009 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:46
Un megatun în favoarea unui om de afaceri apropiat PD-L și lui Traian Băsescu se pregătește în aceste zile. Mogulul președintelui, George Constantin Păunescu, fost șef al reprezentanței economice a României la Milano pe vremea lui Ceaușescu, mare tunar după 1990, este servit la mic dejun, prânz și cină de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
de Andrei Badin JURNALUL>RO După ce au vândut flota, au făcut praf soșelele și au distrus CFR-ul, portocaliii se pregătesc să distrugă și porturile. Sau mai bine zis să le livreze clientelei politice. Asta în ciuda faptului că cele mai multe dintre ele sunt profitabile. Desființarea APDF Giurgiu este un act cu consecințe grave, nu doar economice sau sociale, dar și naționale, care poate pune în primejdie interesele pe termen mediu și lung ale României. Povestea e simplă. Conform unei decizii a ministrului Transporturilor, porturile vor trece la municipalitate. Majoritatea administrațiilor locale vizate sunt ale PD-L. Iar cum mogulul preferat al președintelui are nevoie de bani deoarece B1 și viitoarea televiziune de știri nu se pot autofinanța din ratingurile de 0,1, s-a decis ca portofoliul acestuia să fie mărit. Devenit milionar în euro datorită mai multor tunuri de după 1990, George Constantin Păunescu este unul dintre devalizatorii BANCOREX. A stat departe de țară în timpul președinției lui Emil Constantinescu, refugiindu-se la New York. BĂSESCU, LOBBY PENTRU GCP Traian Băsescu este sprijinitorul din umbră al lui GCP și al afacerilor sale în schimbul mediatizării pe care acesta o oferă. Președintele s-a afișat în mai multe rânduri în 2009 cu controversatul om de afaceri, ba chiar, pentru a-i dovedi prietenia, s-a prezentat alături de acesta în fața patronilor europeni reprezentați în Grupul 1 de la Comitetul Economic și Social European care își desfășurau o reuniune extraordinară la București la 16 iunie. În felul acesta, o prestigioasă instituție europeană a fost folosită pentru o sordidă afacere românească. De altfel, George Constantin Păunescu a mai beneficiat de sprijinul președintelui Traian Băsescu pentru semnarea mai multor contracte economice, printre care unul și în timpul vizitei Regelui Belgiei la București. |
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:47
De la: Dorinel, la data 2009-12-06 14:16:17De la: mytcor, la data 2009-12-06 13:31:23Nu e nevoie sa ma bagi tu in seama. Aprecierea unei persoane care azi spune ceva si maine altceva ... care mai si afirma ca iubeste romanii si Romania, notiunea de democratie si libertate, si prin tot ceea ce posteaza arata contrariul ... este nesemnificativa.De la: Dorinel, la data 2009-12-06 13:15:30De la: mytcor, la data 2009-12-06 12:02:13 BĂ !...voi nu vă dați seama că sunteți prafffff ?...vă faceți singuri de râsul râsului ?...Atept momentul in care vom fi exclusi din UE si din NATO .... Hai....ultimul !-... ....."Institutionalised neoliberalism in the EU Instead of a neo-mercantilist and/or social democratic project, EU integration ended up institutionalising what Stephen Gill (2001) has dubbed 'disciplinary neoliberalism'. Neoliberal policies are locked, politically, into the structure of the EU. Examples of such policies include: * An activist competition policy at EU level, which can act against exclusive state provision of certain goods and services. For example, the US parcel service company UPS used the Commission to break the German post office (Deutsche Post) monopoly over the German parcel market (Wickham, undated: 15). In the words of former Competition Commissioner Leon Brittan the objective of competition policy has been "to help European capitalism become more healthy, vibrant and competitive and prevent its decline into the cosy corporatism that so much of the European left used to espouse" (cited in Allen, 2003: 64). At the same time, the fact that competition policy is decided upon on a case-by-case basis means that more powerful corporate actors have better chances of getting favourable rulings (Carchedi, 2001: 127). * As a subset of competition policy, the EU limits state aid to private businesses, especially where such aids distort the 'level playing field' of competition. For example, German public banks, whose investments are guaranteed by the state, have been deemed to be in receipt of illegal state subsidies and, as a result, government policy towards the sector has to be altered by 2005 (Döring, 2003). In similar vein, Électricité de France, the state power company, has been ordered by the Commission to repay 1 billion in subsidies received from the French state, and the French government ordered to terminate its credit guarantees to the company (Irish Times, 15th December 2003). A dramatic and more recent example is the EU ruling that a Belgian regional government's support to Charleroi airport constituted illegal state aid (in this case, to the main Charleroi user, Ryanair). The ability of publicly owned airports (or other enterprises) to compete with privately owned ones is, as a spokesperson for Ryanair has pointed out, severely damaged by the ruling (Fitzsimmons, 2004). Accession states are also subject to pressure in this regard as a Commission investigation of Polish state aid to its energy sector attests (Frydrych, 2004). * Monetary policy is administered by an 'independent' (from electoral pressure) European Central Bank (ECB) with an anti-inflationary mandate but with little or no concern for issues of growth and employment (Irvin, 2004; Stiglitz, 2003). The statutes of the ECB state that "The primary objective...shall be to maintain price stability" (www.ecb.int/pub/legal/escbstatutes_en.pdf) and ECB president Trichet has emphasised "the overriding goal of monetary policy should be the maintenance of price stability" (cited in Keegan, 2004). Bonefeld (2002: 133) notes that "the removal... of the Central Bank from political influence.. [accords] it a quasi-judicial status independent from the established liberal-democratic systems, expelling the 'mob' from the seat of government", though, of course, this expulsion had already often occurred at national state level prior to the foundation of the ECB (see later sections of this paper). * Fiscal monitoring by the EU Commission through the Stability and Growth Pact (SGP) seeks to limit (to 3 per cent of GDP) states' capacities to run fiscal deficits even when these might appear justified by the need to lift an economy out of recession (Irvin, 2004). Tensions surrounding the SGP are now obvious given the failure of France and Germany to abide by its rules and this subject is returned to in the conclusion to this paper. * The negotiation of international agreements by EU authorities, such as through the World Trade Organisation (WTO), binds European countries into the global liberalisation of trade in goods and services (again, this is discussed further below). Bonefeld (2002: 127) accurately describes "an institutionally 'embedded' and legally regulated economic liberalism" at EU level..".... |
|
Fosta membra 9am.ro 2310 mesaje Membru din: 6/06/2009 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:50
De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:09:23Mytcor,dintre toti sustinatorii lui Basescu TU ESTI CEL MAI JENANT !Esti cel mai jenant deoarece ai incercat sa te pretinzi ALTCEVA decat esti cu adevarat.Te-ai pretins monarhist cand esti de fapt republican convins si ii faci sluji lui Base.Te-ai pretins impartial si echidistant dar ii faci sluji lui Base.Ai pretins ca esti scarbit de politica dar ii faci sluji lui Base .Of Mytcor,daca macar erai un om cat de cat logic si nu postai doar baliverne ,doar aiureli portocalii....Esti exact imaginea cea mai ingrozitoare a PDLului,oamenii care MINT DE PARTEA PDLului pretinzand ca sunt echidistanti ,pretinzand ca sunt alta voce decat cea a PDLului.Felicitari Black ,Cifra,Silviu,GCristea etc PENTRU CA NU ATI INCERCAT SA PARETI ALTCEVA DECAT SUNTETI ! Fac ceva pe felicitarile tale ... Ghici ce ?
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
|
Fosta membra 9am.ro 6780 mesaje Membru din: 13/02/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:51
De la: mytcor, la data 2009-12-06 14:47:46 Esti bine Mytcor?Te-ai dereglat cand ti-ai dat seama ca nu mai iese Base ?Ce este cu postarea asta ? De ce postezi CAND NU MAI AI CE POSTA mai papagal mic basescian?
|
|
Fosta membra 9am.ro 6780 mesaje Membru din: 13/02/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:52
De la: Silviu, la data 2009-12-06 14:50:03De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:09:23Mytcor,dintre toti sustinatorii lui Basescu TU ESTI CEL MAI JENANT !Esti cel mai jenant deoarece ai incercat sa te pretinzi ALTCEVA decat esti cu adevarat.Te-ai pretins monarhist cand esti de fapt republican convins si ii faci sluji lui Base.Te-ai pretins impartial si echidistant dar ii faci sluji lui Base.Ai pretins ca esti scarbit de politica dar ii faci sluji lui Base .Of Mytcor,daca macar erai un om cat de cat logic si nu postai doar baliverne ,doar aiureli portocalii....Esti exact imaginea cea mai ingrozitoare a PDLului,oamenii care MINT DE PARTEA PDLului pretinzand ca sunt echidistanti ,pretinzand ca sunt alta voce decat cea a PDLului.Felicitari Black ,Cifra,Silviu,GCristea etc PENTRU CA NU ATI INCERCAT SA PARETI ALTCEVA DECAT SUNTETI ! Am ghicit !Ce fac eu pe Base si pe demagogia sa .
|
|
Fosta membra 9am.ro 2310 mesaje Membru din: 6/06/2009 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:54
De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:38:51De la: gabriela_radu2007, la data 2009-12-06 14:34:43Jos iliescu jos geoana votati basescu Ma, tu esti chiar idiot ? Pai nu era presedinte in timpul guvernarii Tariceanu ? Sau alea bune "e la tariceanu" si alea rele "e la Basescu" .. Cine are tupeu, Vanea ?
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
|
Fosta membra 9am.ro 9751 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:59
De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:51:18De la: mytcor, la data 2009-12-06 14:47:46 Era pt. Dorine !...., văd că tu n-ai reușit să faci traducerea frazei respective din germană-n română... aștept ! |
|
Fosta membra 9am.ro 2310 mesaje Membru din: 6/06/2009 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 14:59
De cate ori ti-am spus, Mytcore, sa nu-ti mai pui mintile cu Vanea, Gabi, musculosi si alte figuri sinistre ?
Io-te-l pe Vanea ! Nu intelege un text scris ... N-ai ce sa "dialoghezi" cu un astfel de om. Celor de teapa lui le-a intrat in cap ca Basescu e raul el mai mare si gata.
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
|
|
|
|
Fosta membra 9am.ro 6780 mesaje Membru din: 13/02/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:02
De la: Silviu, la data 2009-12-06 14:54:20De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:38:51De la: gabriela_radu2007, la data 2009-12-06 14:34:43Jos iliescu jos geoana votati basescu Tu evident ai tupeu si nu doar tupeu, minti ingrozitor!Cine il injura pe Tariceanu la fiecare decizie ,cine depunea motiuni la orice decizie a luiTariceanu ,cine facea spume la gura si mintea injurand cat este ziua de lunga ?Hm?Base si gasca lui de aurolaci, cu mintile luate, in care esti si tu membru .Exact papagalii astia care acum spun ca au un merit in guvernarea Tariceanu ,aceea guvernare care a fost, MULT SI PE NEDREPT INJURATA EXACT DE JAVRE CA EI! |
|
Fosta membra 9am.ro 6780 mesaje Membru din: 13/02/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:07
De la: Silviu, la data 2009-12-06 14:59:51De cate ori ti-am spus, Mytcore, sa nu-ti mai pui mintile cu Vanea, Gabi, musculosi si alte figuri sinistre ? Da Mytcor,pupa-l in bot (sau in...) pe Silviu.Este de altfel si singurul om care iti admira "inteligenta" aia care din punctul meu de vedere este... "sublima dar lipseste cu desavarsire ".Hai Mytcor,pe langa Base fa-ti timp azi si da-i si amaratului asta de Silviu un mesaj frumos in care sa il lauzi. Lauda-l ca injura misto de partea lui Base,nu vad ce altceva poti lauda la Silviu ....
|
|
Fosta membra 9am.ro 6780 mesaje Membru din: 13/02/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:24
De la: mytcor, la data 2009-12-06 14:59:47De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:51:18De la: mytcor, la data 2009-12-06 14:47:46 Te-am intrebat eu pentru cine era ?Concentreaza-te Mytcor ca te faci de ras .Fa si tu un efort de logica si incearca sa raspunzi la obiect unei intrebari .Uf,Basescienii astia .... .In gasca sar ca leii ,separat sunt de rahat!
|
|
CIPRIOTU 1445 mesaje Membru din: 9/11/2008 Oras: Odorheiul Secuiesc |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:26
VOTATI HAISAM,SOGUNUL,STOLO,STOICA PLACINTA BICICLISTA,BORDUREANU,MANTZOGARU,RITZA,GAINA COCOSULUI,DEFRISATORUL DE PADURI,SI VAPORUL AMIRALULUI DIN GROAPA MARIANELOR SAU FLOTA DIN TRIUNGHIUL BERMUDELOR.
|
|
CIPRIOTU 1445 mesaje Membru din: 9/11/2008 Oras: Odorheiul Secuiesc |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:28
ISE ZICE MITCUR
|
|
cristiancarpen 2 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: Ploiesti |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:46
generale crezi ca Mafia este o organizatie gen Soimii Patriei?
Daca nu stiai Mafia denumita si Cosa Nostra/Yakuza/Triada/etc nu este foarte usor de desfintat.... mai ales de prostanaci ..... Acum tu speri ca dupa ce baronii PSD si PNL si-au facut un crez in a-l scoate din viata politica pe base... demagogia prostnacului sau precurvia a lui Chucky vor fi deajuns pentru desfintarea mafiei?....eu unul ma indoiesc de asta si fara sa ma rup.... Nu contest si PDL are baronii sai dar era nevoie de o contrare a stangii ca sa nu devenim republica rusa.... Asa ca vorba ta JOS MAFIA se potriveste mai bine pentru PSD si PNL iar eu unul sunt convins ca pentru a realiza acest lucru Romania are nevoie de mai mult decat de un al doilea cizmar care sa lustruiasca pantofii lui Putin, Medevedev, etc. Parerea mea...... |
|
Fosta membra 9am.ro 2310 mesaje Membru din: 6/06/2009 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 15:48
De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 15:07:32De la: Silviu, la data 2009-12-06 14:59:51De cate ori ti-am spus, Mytcore, sa nu-ti mai pui mintile cu Vanea, Gabi, musculosi si alte figuri sinistre ? N-ai raspuns niciodata, nici tu nici cei ca tine, la intrebarea: De ce ceea ce s-a intamplat bun in perioada 2004-2008 este pus de cei ca voi in srcina lui Tariceanu si a liberalilor, iar ce nu s-a facut, in sarcina lui Basescu ? De ce au pirdut alegerile parlamentare domnii de la PNL, daca au fost atat de buni precum spuneti voi ? De ce a zis poporul, la referendumul pentru suspendarea presedintelui: Basescu ramane presedinte ? De ce nu li s-a intamplat nimic celor 322 ? De ce nu este facut responsabil si PSD care a sutinut parlamentar guvernul Tariceanu si a participat pe fata la guvernare, pana acum 2 luni, cand s-a retras singur ? De ce pledati pentru Geoana, al carui partid a condus Romania, pe fata sau din subteran, dupa '90 incoace si o mai conduce si azi ? Ia zi, inteligenta ? Poti ? Sau ne inebunesti iar cu invectivele ... Cand spun ca Mytcor e baiat destept o fac din cauza relatiei mele directe cu el, nu din cauza ca sustine pe Basescu. Asa mi se pare mie. Tu nu sti decat sa injuri pe oricine are alta parere decat a ta. N-ai deprinderea dialogului. Nu sti sa raspunzi coerent la ce esti intrebat. Treaba ta, dar ... nu e frumos.
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
|
sea_shell 418 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 16:05
""Sabotaj" la Romania Actualitati: ancheta interna dupa ce postul a difuzat o "secventa audio pirat" cu continut denigrator la adresa candidatului Basescu
de C.I. HotNews.ro Duminică, 6 decembrie 2009, 13:43 documente secventa audio pirat (06 Dec 2009) MP3, 1MB Comitetul Director al Societatii Romane de Radiodifuziune a declansat o ancheta "pentru a verifica circumstantele a ceea ce se banuieste a fi un atac informatic extern asupra productiilor radiofonice ale Radio Romania Actualitati", potrivit unei informari SRR. Duminica dimineata, la ora 6.14, in timpul emisiunii "Iarba verde de acasa", realizata de Gheorghe Verman, a fost difuzat un spot anti-Basescu, despre care RRA afirma ca ca este "un sabotaj". UPDATE CNA a decis, duminica, sa sanctioneze RRA cu somatie publica pentru acest incident. Reprezentanti CNA au spus ca au fost informati de conducerea SRR ca acest spot anti-Basescu avea 5 minute, din care au fost difuzate doar 50 de secunde, dupa care difuzarea a fost blocata. In spotul respectiv se aude o voce care il imita pe Traian Basescu, spunand "ho, ho, ho, am pacalit, am tepuit", voce amestecata, pe fundalul sonor al unei manele, cu vocea reala a lui Basescu, spunand cu diverse ocazii: "Va informez ca am promulgat legea salarizarii profesorilor. Am considerat ca aceasta lege este oportuna"; "In maxim cinci minute de la vot voi demisiona"; "Mai ales ca e vorba de un copil". Secventa difuzata se incheie cu vocea lui Ion Iliescu recomandand "cu toata caldura", in cadrul unui miting electoral: "votati-l pe Mircea Geoana". CNA a primit doua sesizari in legatura cu acest caz, in cursul zilei de duminica. Intre timp, SRR informeaza: "continutul original al emisiunii "Iarba verde de acasa" a fost alterat prin intercalarea unor secvente audio pirat cu continut denigrator la adresa unuia dintre candidatii la alegerile prezidentiale. Interventia prompta a operatorilor de emisie a blocat continuarea difuzarii materialului pirat, fiind difuzata varianta originala aflata in cabina de emisie pe un CD-martor". Potrivit RRA, ancheta interna are drept scop inclusiv apelarea la institutiile specializate ale statului pentru a clarifica acest "sabotaj la adresa postului public de radio". SRR a informat CNA, Asociatia Pro Democratia si staff-urile celor doi candidati in legatura cu producerea incidentului. COMUNICAT RADIO ROMANIA (6 decembrie 2009) Consiliul de Administratie si Comitetul Director ale Societatii Romane de Radiodifuziune, reunite astazi, 6 decembrie 2009 in sedinta extraordinara au luat masurile ce se impun si au declansat o ancheta interna pentru a verifica circumstantele a ceea ce se banuieste a fi un atac informatic extern asupra productiilor radiofonice ale Radio Romania Actualitati. Continutul original al emisiunii "Iarba Verde de Acasa" a fost alterat prin intercalarea unor secvente audio pirat cu continut denigrator la adresa unuia dintre candidatii la alegerile prezidentiale. Interventia prompta a operatorilor de emisie a blocat continuarea difuzarii materialului pirat, fiind pusa in unda varianta originala aflata in cabina de emisie pe un CD-martor. Conducerea SRR a informat Consiliul National al Audiovizualului precum si staff-urile celor doi candidati de producerea acestui incident. Ancheta declansata are in vedere inclusiv apelarea la institutiile specializate ale statului in vederea clarificarii si luarii masurilor ce se impun fata de acest sabotaj la adresa postului public de radio. Conducerea SRR a transmis totodata Organizatiei Pro-Democratia detalii in legatura cu acest incident. Serviciul Comunicare" In toata aceasta campanie Basescu a fost denigrat in cel mai abject mod posibil ... Dar este prea bun ca sa reusesca sa-l si faca sa dispara .... |
|
july 563 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 16:55
Jos mascariciul Basescu.Vrem un om educat si nu un marlan. Daca Johannis vine impreuna cu Geoana, atunci prefer sa fie el cel ales!!!
|
|
CHIOMPALIUL 360 mesaje Membru din: 21/11/2008 Oras: Caransebes |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 17:07
De la: click_cont, la data 2009-12-06 13:46:46De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 11:31:58De la: click_cont, la data 2009-12-06 11:23:51 Cu siguranta v-a fi liniste in tara asta numai daca acei nemernici v-or fi redusi la tacere, anchetati si condamnati. Care BASESCU,BERCEANU,BOC,VIDEANU,BLAGA si pe mai care ?
http://www.youtube.com/watch?v=kYP5FMAhjeo&feature=related
|
|
Fosta membra 9am.ro 7898 mesaje Membru din: 20/05/2009 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 17:09
De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:51:18De la: mytcor, la data 2009-12-06 14:47:46
că poți numai să reușești, nu ai cum să pierzi. Eșecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eșec. Nimic. Totul înaintează in istoria umanității precum se întâmplă și cu procesul ei evolutiv. Totul avansează de-a lungul călătoriei tale.
|
|
CHIOMPALIUL 360 mesaje Membru din: 21/11/2008 Oras: Caransebes |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 17:15
De la: 9am056627, la data 2009-12-06 17:09:41De la: vaneamarin, la data 2009-12-06 14:51:18Hai ca am reluato de la capat cu autocareleDe la: mytcor, la data 2009-12-06 14:47:46
http://www.youtube.com/watch?v=kYP5FMAhjeo&feature=related
|
|
Fosta membra 9am.ro 7898 mesaje Membru din: 20/05/2009 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 17:17
De la: july, la data 2009-12-06 16:55:08Jos mascariciul Basescu.Vrem un om educat si nu un marlan. Daca Johannis vine impreuna cu Geoana, atunci prefer sa fie el cel ales!!! cucoana sa-u inventat vibratoarele daca esti asa nesatula.........ti sa pus pata pe neamt ??? vrei sa te asociezi cu el ?? macar asa de-o noapte ??? tarfe !!!!!!!!!!!!!
că poți numai să reușești, nu ai cum să pierzi. Eșecul este imposibil; este o iluzie. Nimic nu este eșec. Nimic. Totul înaintează in istoria umanității precum se întâmplă și cu procesul ei evolutiv. Totul avansează de-a lungul călătoriei tale.
|
|
july 563 mesaje Membru din: 30/11/-0001 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 17:39
9am056627 , doar atat poti! Exact ca Basescu...Doar la sex iti sta gandul. Si ne mai miram , ca "traim atat de bine"
|
|
9am173971 34 mesaje Membru din: 23/11/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 18:22
Domnilor,nu stiu ce aveti cu 'Base',ptr. ca in tot mandatul sau,chiar ca nu a facut NIMIC.
|
|
Fosta membra 9am.ro 10 mesaje Membru din: 30/11/-0001 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 18:25
AUZI SE CEDE DE LA O POSTA CA ESTI POSTANAC SAU PROSTANACA DE A LUI GEOANA. NU VREAU SA MAI SUFERIM CINCI ANI PENTRU UNII CA TINE. JOS GEOANA SA MEARGA SA NUMERE AVERILE RUDELOR LUI CARE S-AU IMBOGATIT IN ANII ASTIA CAT ALTII NU AU REUSIT IN 10 VIETI. ASA CA LASA-NE, EMIGREAZA IN RUSIA
|
|
Fosta membra 9am.ro 2310 mesaje Membru din: 6/06/2009 Oras: ALTA LOCALITATE |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 18:41
De la: july, la data 2009-12-06 16:55:08Jos mascariciul Basescu.Vrem un om educat si nu un marlan. Daca Johannis vine impreuna cu Geoana, atunci prefer sa fie el cel ales!!! Tu esti in poza ?
Un om inteligent poate spune de multe ori o prostie, dar un prost nu poate spune niciodata ceva inteligent.
|
|
sordinu 1 mesaj Membru din: 16/10/2009 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 18:59
Cand Blaga era de varsta ta se plimba cu fetele prin Cismigiu sau Herastrau? Ce legatura avea el cu Buicurestii de visa primaria? Mi-e sila.
|
|
budimir_lili 7 mesaje Membru din: 29/11/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 19:04
bai la 17 ani nu sti pe ce lume traiesti dar sa ti dai cu parerea despre tara si presedinte iesiti la vot votati basescu cei din timisoara
|
|
budimir_lili 7 mesaje Membru din: 29/11/2009 Oras: Timisoara |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 19:16
iesiti si votati pina nu se inchid sectile votare sa l ajutam pe basescu sa iasa presedinte alfel cistiga sacali si nu vor mai mari pensi si salari va fi vai de noi
|
|
super_green_frog 1358 mesaje Membru din: 12/11/2008 Oras: BUCURESTI |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 19:37
Pe ce lume esti ? In cazul tau, trebuia sa incepi mesajul cu : "ALO, PAMANTUL "...si apoi bla, bla bla, ma rog ce vroiai sa transmiti. Nu pari pamantean.
All Things Grow With Love
|
|
juliia_1974 2 mesaje Membru din: 17/11/2008 |
Postat pe: 6 Decembrie 2009, ora 19:45
Romania nu trebuie sa se intoarca in urma cu 20 de ani!!!!! Nu votati comunistii!!!!aduceti-va aminte de suferintele voastre si ale familiilor voastre ! Ajunge cu atata comunism starpiti coruptia prin insasi votul vostru PRO DEMOCRATIE! VOTATI BASESCU pentru o ROMANIE DEMOCRATA:)
|
|
|
|

neoliberalismul ca forma de ''globalizare'' este un mare ESEC.
...Un motiv real ,un lucru bun FACUT de Basescu pentru Romania !Nu vreau promisinui ci doar vreau sa vad UN LUCRU BUN FACUT IN CINCI ANI !
Lauda-l ca injura misto de partea lui Base,nu vad ce altceva poti lauda la Silviu ....
.In gasca sar ca leii ,separat sunt de rahat!
bai la 17 ani nu sti pe ce lume traiesti dar sa ti dai cu parerea despre tara si presedinte iesiti la vot votati basescu cei din timisoara
iesiti si votati pina nu se inchid sectile votare sa l ajutam pe basescu sa iasa presedinte alfel cistiga sacali si nu vor mai mari pensi si salari va fi vai de noi