Cântăreața de operă a venit pe lume la 10 iunie 1860, în Brăila, fiind cel de-al treilea copil al moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat. În copilărie a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. A scăpat și și-a continuat drumul către glorie. De atunci a studiat pianul în particular și a luat lecții de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, iar în București a studiat cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre.
În anul 1881 a debutat într-un recital de canto pe scena teatrului din Brăila. În luna februarie a acelui an s-a căsătorit cu locotenentul Iorgu Hartulary. Dragostea lor s-a stins repede, din cauza viciilor bărbatului: jocuri de noroc, petreceri și femei. Câțiva ani mai târziu, în 1886, interpreta a plecat la Paris, unde s-a luptat cu neajunsurile. Nașterea fiului ei, Ion, nu a făcut-o să se abată de la poteca deja bătătorită, continuând să ia lecții de canto.
A susținut recitaluri de succes pe marile scene ale lumii, la Paris, Berlin, Florența, Roma, Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova și multe dintre partiturile care au devenit celebre, după ce au fost trecute prin glasul său, au fost special concepute pentru vocea ei. Câteva dintre ele sunt: ”Condor” de Carlos Gomes (rolul Odulea, Teatrul Scala din Milano, 1891), ”I Rantzau” de Pietro Mascagni (rolul Luisa, premiera absolută la Teatro della Pergola din Florenţa, 1892), ”Cristoforo Colombo” de Alberto Franchetti (rolurile Isabella di Aragona, Ikuamota, Teatrul din Genova, 1892, ”Amy Robsard” de Isidor da Lara (rolul Amy Robsard, Opera din Monte Carlo, 1897), ”Hero e Lenadro” de Luigi Mancinelli (rolul Hero, Opera din Madrid, 1897), ”Iris” de Pietro Mascagni (rolul Iris, premiera absolută la Teatrul de Operă din Roma, 1898, apoi la Milano şi Bucureşti), ”Enoch Arden” de Alexis Catargi (rolul Ammie Lee, Teatrul Naţional din Bucureşti, 1904) sau ”Eidelberga mia” de Ubaldo Pachierotti (rolul Catnei, Teatrul Colon din Buenos Aires, 1909.
A vrut să înființeze o școală de canto în România. Nu a primit sprijin
În perioada 1891 - 1910 a făcut multe turnee în România, interval în care publicul românesc avea să cunoască steaua noastră șlefuită în afară. Nu s-au păstrat prea multe înregistrări pe discuri cu vocea ei, ci doar două melodii românești: „Cântecul fluierașului” de George Stephanescu și „Vai mândruță dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu.
Casele de modă se luptau să-i conceapă ținutele și jurnaliștii se îmbrânceau pentru a-i prinde o vorbă. Haricleei Darclée s-a retras de pe scenă în 1918, din cauza unor probleme cu vocea. Ultimul spectacol l-a susținut în Florența. În septembrie 1936 a revenit definitiv în țara natală, cu intenția de a preda la Conservator sau de a cânta pe scena Operei Române. Totodată, și-a dorit să înființeze și o școală românească de canto. Visul s-a rupt de la început, artista negăsind sprijin pentru această inițiativă.
La finalul vieții, artista, numită ba „Măiastra pasăre de basm”, ba „Privighetoarea adorată” sau „Privighetoarea Carpaților”, a murit în sărăcie, la București, din cauza faptului că viile sale de la Cotnari, singura sursă a existenței sale după încheierea carierei, au fost distruse de grindină. Nici boala care a grăbit-o spre sfârșit, sarcom hepatic, nu i-a permis restaurarea lor.
Haricleei Darclée a trecut la cele veșnice în 10 ianuarie 1939, la București. Aceasta a fost înmormântată la cimitirul Bellu, din fonduri furnizate de către Ambasada Italiei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Hariclea Darclée, drumul de la faimă mondială la sărăcie. De ce a murit „Privighetoarea Carpaților” într-un trist anonimat .