NBC intentioneaza sa realizeze acest proiect sub forma unei miniserii TV care va avea durata de patru ore si se va intitula "Hillary".

Rolul principal a fost atribuit actritei Diane Lane, insa numele actorului care il va juca pe Bill Clinton nu a fost deocamdata dezvaluit.

Miniseria "Hillary" va prezenta cele mai importante aspecte din viata si cariera fostei prime doamne a Statelor Unite si Secretar de Stat, relatand evenimente din 1998 pana in prezent, scrie MEDIAFAX.

Bob Greenblatt, directorul diviziei Entertainment de la NBC, a spus ca nu a fost deocamdata aleasa data la care va fi difuzat primul episod, precizand insa ca miniseria "Hillary" va rula probabil pe micile ecrane inainte ca Hillary Clinton sa isi anunte candidatura la nominalizarea Partidului Democrat pentru functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii.

Hillary Clinton nu a anuntat deocamdata daca va candida la alegerile prezidentiale din 2016.