Solista Anca Parghel este unul dintre putinii norocosi care au reusit, timp de 14 ani, sa fenteze cancerul, boala recidivand insa, in urma cu doua saptamani, cand solista a suferit o interventie chirugicala, la Spitalul Bucur. Desi diagnosticul dat de medici este dur, metastaza la ficat si cancer ovarian, ea nu-si pierde speranta ca se va vindeca intr-o clinica din Viena sau Statele Unite.

Dupa ce a colindat lumea in lung si-n lat, incercand sa gaseasca implinirea sentimentala si profesionala, Anca Parghel si-a dat seama ca tot mai bine este acasa si s-a restabilit, definitiv, in Romania.
Solista, devenita cunoscuta publicului tanar datorita hit-ului "Brasil", traia, pana in urma cu doar doua saptamani, cea mai frumoasa perioada a vietii: avea o multime de concerte in tara, alaturi de fiii sai, si planuia sa lanseze o carte si sa joace intr-un serial tv.

Pentru ca, in multe situatii, viata bate filmul, iata ca fericirea ei este umbrita de o veste ingrozitoare: cancerul la san, boala pe care a reusit sa o invinga in urma cu 14 ani, s-a extins, Anca fiind diagnosticata acum si cu metastaza la ficat si cancer ovarian.