Raportul a fost realizat de catre organismul Natiunilor Unite care coordoneaza lupta impotriva producerii, traficului si consumului de droguri.

Iar concluziile sale nu sunt deloc blande cu autoritatile britanice, alaturi de cele din alte state ale Uniunii Europene. Si asta pentru ca autoritatile britanice sunt acuzate ca fie dau pedepse foarte blande, fie nu pedepsesc deloc - sau cu suspendare - vedetele acuzate de consum de droguri, indiferent de domeniul de activitate al acestor vedete.

Acest fapt ar avea implicatii grave datorita mesajului nociv pe care vedetele consumatoare de droguri il transmit celor tineri.

Ca exemple sunt prezentate cazurile unor nume celebre precum Kate Moss, Amy Winehouse sau Pete Doherty, acuzati de consum de droguri dar niciodata condamnati si la executarea pedepsei.

Conform unui specialist britanic in drept, pedepsele date consumatorilor de droguri sunt mici si in multe cazuri cei vinovati sunt trimisi in clinici de reabilitare.

Iar amenzile sunt nesemnficative pentru vedetele care sunt multimilionare.

Acelasi specialist arata ca un model pentru sistemul juridic britanic ar trebui sa fie cel din Statele Unite, unde pedepsele la care sunt supuse vedetele consumatoare de droguri ar fi mai eficiente.