Un ofiter al Departamentului de Politie din Hollywood a declarat ca mai multi ofiteri au fost trimisi la casa lui Britney Spears. Vedeta pop in varsta de 26 de ani a fost urcata intr-o ambulanta pe la o intrare laterala a casei sale din Los Angeles, putin dupa ora 02.00 GMT, si a fost escortata la spital de mai multi politisti pe motociclete, doua masini de politie si doua elicoptere, potrivit ziarului american, care citeaza surse oficiale.
Spears a fost dusa la UCLA Medical Center dupa ce autoritatile au primit un telefon de la psihiatrul sau, mai scrie ziarul. Potrivit site-ului Daily Gossip, vedeta ar fi incercat in cursul noptii trecute sa se sinucida. Sky News transmite ca vedeta a fost scoasa din locuinta sa si transportata de urgenta la un spital unde va fi supusa unei examinari psihiatrice, informeaza Romantica.
Spears, a carei viata personala a facut subiectul articolelor de prima pagina din tabloide in ultimele 12 luni, a pierdut custodia copiilor sai Sean Preston, in varsta de 2 ani, si Jayden James, de un an, in octombrie, dar a primit permisiunea de a-i vizita de trei ori pe saptamana, sub supraveghere.
Vedeta a pierdut insa drepturile de vizitare pe 4 ianuarie, dupa ce a refuzat sa-i dea inapoi copiii fostului sot Kevin Federline si se pare ca s-a inchis in baie dupa o criza de isterie. Atunci Spears a fost transportata la spital unde a fost internata timp de doua zile.
Moderatoarea emisiunii „The View”, Barbara Walters a declarat ca a intrat in legatura cu un bun prieten al lui Britney, care a confirmat faptul ca artista „a fost consultata de un psihanalist si ca sufera de o problema mentala ce poate fi tratata”, arata de asemenea CNN.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Britney a ajuns din nou la spital.