Criminalul se autointituleaza „ucigasul lui Picasso“ si este atat de puternic in nebunia sa, incat pare de neoprit. Acesta actioneaza numai in timpul penelor de curent, modul sau de a ucide fiind foarte crud si ingenios. Intr-o noapte, in bezna asternuta peste oras, sapte straini raman prizonieri intr-o cladire de birouri, in timp ce asasinul porneste in urmarirea lui Christie Wallace (Dominique Swain), singura femeie care ar putea sa-l identifice.

Mihaela Radulescu interpreteaza un rol secundar, al avocatei Theresa, iar distribuirea ei in acest film nu e prima experienta ca actrita. Radulescu apare chiar in secventa de inceput a filmului. Prezentatoarea de televiziune a semnat contractul pentru rolul din acest film, fara sa stie ca va fi colega cu prietena ei, Monica Barladeanu (foto). Aceasta din urma si Radulescu nu s-au intalnit insa pe platouri, deoarece au avut perioade diferite de filmare pentru aceasta pelicula.