Actrita Eva Longoria este in sfarsit singura, potrivit Contact Music, divortul fiind finalizat de saptamana trecuta. "Nevasta disperata" s-a despartit in toamna anului trecut de sotul ei, jucatorul francez de baschet Tony Parker, actrita americana depunand actele de divort in luna noiembrie, motivul fiind infidelitatea acestuia.

Potrivit documentelor de la un tribunal din Los Angeles, ea a invocat "diferente ireconciliabile". Conform presei americane, Eva Longoria a gasit sute de sms-uri pe telefonul lui Tony Parker din partea sotiei unui coechipier al acestuia. De asemenea, ea credea ca a fost inselata de mai multe ori in timpul casniciei.


Potrivit Touch Weekly, cei doi au incetat sa mai formeze un cuplu pe 28 ianuarie: "Documente de divort au fost finalizate si Eva este multumita ca-si poate vedea de viata ei", a declarat un prieten al actritei.

Longoria, in varsta de 35 de ani, interpreta personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Desperate Housewives/ Neveste disperate", si Tony Parker, in varsta de 27 de ani, s-au logodit in noiembrie 2006 si s-au casatorit in iulie 2007.


Dupa despartirea de sotul ei, jucatorul francez de baschet Tony Parker, actrita americana si-a gasit alinarea in bratele unui nou iubit. Potrivit thehollywoodgossip.com, Eva Longoria are o relatie cu cantaretul Eduardo Cruz, fratele mai mic al actritei Penelope Cruz.