Parfumul a fost realizat in colaborare cu specialistul Roja Dove, care lucreaza pentru Harrods, unde va fi vandut, incepand de luni, la pretul de 70 de euro pentru o sticluta de 50 ml, scrie MEDIAFAX.
Doua postere parfumate vor fi amplasate in statia de autobuz situata vizavi de celebrul magazin.
Parfumul, a carui sticla doreste sa ilustreze "conceptul de divertisment", este descris ca fiind o combinatie intre stilul lui Sarah Jessica Parker, carisma Sophiei Loren, indrazneala lui Beyonce Knowles si farmecul prietenos al lui Cheryl Cole.
Un purtator de cuvant al News International a descris Buzz ca fiind format din note proaspete de citrice si bergamota, imbinate cu iasomie si ylang ylang, cu o baza de vanilie si santal.
"Fiecare ingredient se adauga celorlalte pentru a crea sentimentul premierelor, debuturilor si a momentelor de covor rosu", a mai spus purtatorul de cuvant al publisherului The Sun.
"Colaborarea cu The Sun a fost un pas neobisnuit pentru mine. In cariera mea am creat parfumuri individuale pentru clienti, dar am fost foarte surprins cand mi s-a cerut sa creez un parfum pentru un ziar", a declarat parfumierul Roja Dove.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tabloidul The Sun isi lanseaza propriul parfum.