Baietelul, care s-a nascut prematur, acum doua zile, si cantareste 900 de grame, a trecut de faza critica, insa este in continuare intubat, intrucat principala ingrijorare a doctorilor o reprezinta capacitatea de functionare a plamanilor. Acestia se tem de o depresie respiratorie a bebelusului, insa il supravegheaza atent si sunt de parere ca sansele sale de supravietuire sunt maxime.

Adriana Prigoana a fost operata de urgenta, miercuri seara, la maternitatea Polizu, medicii practicand o cezariana pentru salvarea vietii mamei si a copilului. Micutul Darius Eduard a venit pe lume cu o greutate de doar 900 de grame, insa medicii l-au stabilizat si spera sa-l ajute sa treaca de primele zile, cu ajutorul aparatelor.

Principala problema ramane capacitatea de functionare a plamanilor bebelusului, iar pentru evitarea unei depresii respiratorii, acestuia i se administreaza surfactant, o substanta care “tapeteaza” interiorul plamanilor, reducand tensiunea si ajutand la stabilizarea alveolelor. Optimisti, medicii declara ca au existat cazuri de copii nascuti prematur, cu o greutate de 700 de grame, care au supravietuit. Acestia risca cel mult o constitutie mai fragila la maturitate, insa pericolul vreunor altfel de complicatii este extrem de redus.