Intr-o informare prezentata de directorul liceului sefei Inspectoratului Scolar Timis, Aura Danielescu, in jurul orei 7,55, in cadrul scolii a avut loc un incident in care au fost implicati doi elevi de clasa a IX-a. In urma incidentului, un elev a fost lovit la nas, acesta deplasandu-se singur la cabinetul medical, unde a fost stabilizat.

"Conducerea scolii a aflat despre incident la orele 9,00, moment in care ne-am deplasat la cabinetul medical unde am vorbit cu elevul si unde am constatat ca starea acestuia se ameliorase. In acest context am solicitat dirigintei sa sune cei doi parinti pentru a se prezenta la scoala", se arata in informare.

Potrivit informarii, mama unui dintre elevi a sunat la 112, moment in care in scoala au venit ambulanta si un echipaj de jandarmi. In jurul orei 10:00, au sosit in scoala si politistii de la Sectia 2 Politie, care au realizat primele investigatii.

Conducerea Liceului "J.L. Calderon" a solicitat dirigintei convocarea Consiliului clasei, miercuri, pentru a propune sanctiunile prevazute de statutul elevilor. De asemenea, pentru joi, la ora 14:00 a fost convocat Consiliul profesoral, unde la unul din punctele de pe ordinea de zi va fi discutat si cazul in care au fost implicati cei doi elevi.