UPDATE: Peste 2.000 de persoane s-au adunat duminică seara în centrul Bucureştiului, în zona Pieţei Universităţii, pentru a participa la un marş pentru apărarea pădurilor şi împotriva violenţelor împotriva pădurarilor, organizat de organizaţiile de mediu Declic, Agent Green şi Green Peace.

Marsul este programat sa se desfasoare in intervalul orar 18:00 - 22:00, pe traseul Piata Universitatii - Piata Kogalniceanu - Ministerul Apelor si Padurilor. Evenimentul are loc in mai multe orase din tara dar si din strainatate.

Participatii afiseaza pancarte cu mesaje precum "Padurea noastra nu e marfa voastra", "Cine fuge de sumal taie lemnul ilegal", "Codrule, codrutule, unde dispari, tu, dragutule?", "90.000 ha de paduri seculare, in pericol", "Stop mafiei lemnului", "Vrem SUMAL nu lemn ilegal".

Potrivit organizatorilor, Marsul pentru Paduri este organizat in semn de protest atat fata de faptul ca din ce in ce mai multi padurari devin victime ale hotilor de lemn cat si fata de fenomenul taierilor ilegale de lemn.

"Padurile Romaniei nu mai au timp! Ultimele date din Inventarul Forestier National arata ca taierile ilegale se intampla intr-un ritm fara precedent. In urma lor raman versanti dezgoliti, alunecari de teren, avalanse, inundatii dezastruoase, zone desertificate, padurari ucisi in stil mafiot, comunitati divizate si expuse fenomenelor climatice extreme. Cerem modernizarea imediata a Sistemului automat de Urmarire a Materialelor Lemnoase (SUMAL), a aplicatiei pentru cetateni Inspectorul Padurii si protectia stricta a padurilor primare si seculare din Romania!", arata organizatorii pe pagina de Facebook dedicata evenimentului.

Reprezentantii ONG-urilor de mediu considera ca ecologistii si silvicultorii ar trebui sa solicite autoritatilor sa ia masuri eficiente care sa duca la stoparea ilegalitatilor din domeniul forestier.

Printre masurile amintite acestia amintesc:


  • modernizarea imediata a Sistemului automat de Urmarire a Materialelor Lemnoase (SUMAL),

  • modernizarea aplicatiei pentru cetateni Inspectorul Padurii si protectia stricta a padurilor primare si seculare din Romania,

  • monitorizarea prin satelit a padurilor,

  • registru electronic in depozitele de lemn,

  • GPS obligatoriu pe toate mijloacele de transport al lemnului,

  • camere de supraveghere in puncte cheie din reteaua rutiera, la gatere si la depozite,

  • automatizarea controlului silvic prin care se poate elimina o mare parte din mecanismele coruptiei si poate destructura retele infractionale.