Datele au fost colectate in urma monitorizarii scufundarilor realizate in perioada 1999-2019 in 100 de locuri acoperite de corali din arhipelagul Whitsundays, Magnetic Island, Keppel Islands si Palm Islands, unele dintre cele mai populare destinatii turistice, situate in centrul si sudul GBR, cel mai mare ecosistem coralier din lume.

Aceste informatii au fost comparate cu date din arhive si cu date de mediu.

Suprafata acoperita de corali vii, pietrosi - formatiunile calcaroase care stau la baza formarii recifelor - s-a redus aproape la jumatate dupa ce ecosistemul a fost afectat de mai multi factori cu efect distrugator printre care stresul provocat de temperaturile ridicate, cicloane, poluarea apelor, mai precizeaza studiul, publicat in aceasta saptamana in revista Ecological Applications editata de Ecological Society of America, potrivit Agerpres.

Cercetatorii din cadrul Centrului de Excelenta ARC in domeniul studierii recifelor de corali de la Universitatea James Cook au spus ca au fost ''socati'' de informatiile ''ingrijoratoare'' incat au verificat si reverificat datele.

"Ciclurile normale de dereglare si refacere sunt naturale, iar de-a lungul istoriei, reciful a avut un potential bun de recuperare", a spus vineri autoarea principala a studiului, Daniela Ceccarelli.

"Activitatea umana duce la cresterea frecventei dereglarilor asa cum este albirea coralilor, ceea ce inseamna ca ramane putin timp intre astfel de evenimente pentru a permite recuperarea totala".

Acest studiu este semnificativ intrucat exista putine cercetari care sa acopere o perioada atat de mare folosind metode consecvente aplicate in acelasi amplasament, a mai mentionat cercetatoarea pentru DPA.