Potrivit revistei Variety, Pathe si Vendome Group au cumparat drepturile asupra unor reportaje publicate in cotidianul The New York Times despre evenimentele care au urmat dupa declansarea incendiului din Paris - a carui origine inca nu se cunoaste - si despre interventia pompierilor parizieni care au reusit sa salveze cladirea istorica de la o distrugere totala.

"Notre Dame este mai mult decat o cladire. Este locul unde s-a nascut Parisul si o parte a sufletului sau. Acest serial dramatic va spune povestea adevarata a ceea ce s-a intamplat in acea noapte devastatoare si nu doar despre evenimentele din 15 aprilie", a declarat Philippe Rousselet, director la Vendome Group.

El a declarat pentru revista Variety ca sursa de inspiratie a fost "Chernobyl", o productia de mare succes a postului HBO, care a utilizat "un subiect emblematic si a urmarit o serie de personaje care au prezentat povestea din mai multe perspective", scrie Agerpres.

Noua miniserie TV, aflata inca intr-o faza preliminara de dezvoltare, va fi filmat in engleza, dar va folosi si alte mijloace de exprimare pentru a fi prezentat cat mai realist.

Cele doua case de productie au inceput convorbiri cu mai multi scenaristi si cu un cunoscut regizor britanic, al carui nume nu a fost dezvaluit.

Reportajele publicate in prestigiosul cotidian american au pus accent pe succesiunea evenimentelor si pe identificarea incendiului la jumatate de ora de la izbucnire, ceea ce, potrivit The New York Times, a fost urmarea unei serii de neintelegeri si probleme de comunicare intre reprezentantii bisericii si compania de securitate.

Anuntul despre viitorul serial intervine la sase luni dupa ce incendiul a distrus acoperisul si flesa catedralei Notre Dame.

Donatiile pentru reconstructia cladirii au ajuns la 922 milioane de euro, potrivit ministrului francez al culturii, Frank Riester.

Lucrarile de reconstructie se afla in faza initiala de stabilizare, pentru a evita o posibila prabusire a cladirii, iar reconstructia ar putea dura intre cinci si sapte ani.