George Clooney si sotia lui, Amal, au participat la nunta lui Meghan Markle cu printul Harry, fiul printesei Diana, anul trecut, cand actrita americana a devenit cel mai nou membru al familiei regale britanice.

Ducesa de Sussex asteapta primul ei copil, fapt care a suscitat imediat interesul mass-media.

"Pur si simplu o urmaresc pe Meghan Markle peste tot, este vanata si denigrata. Este o femeie insarcinata in sapte luni si este vanata si hartuita la fel ca printesa Diana, istoria se repeta", a declarat Clooney pentru revista australiana WHO.

La sfarsitul saptamanii trecute, in presa au aparut detalii despre o scrisoare intima pe care Meghan i-ar fi trimis-o tatalui ei.

"Nu va pot spune cat de frustrant este sa vad facuta publica o scrisoare din partea unei fiice catre tatal ei, cred ca este un lucru iresponsabil si sunt surprins de asta", a declarat George Clooney.

Luna trecuta, cinci prieteni apropiati de-ai lui Meghan Markle au declarat pentru revista People ca ducesa a fost victima unor "minciuni si neadevaruri" si a unei campanii de hartuire si s-au declarat ingrijorati ca aceste lucruri i-ar putea afecta pe ea si pe bebelus, scrie Agerpres.

In 2016, la scurt timp dupa ce relatia lor a devenit publica, printul Harry a facut o declaratie rara in care a criticat mass-media pentru ca a intrat in viata privata a lui Meghan, spunand ca presa a supus-o "unui val de abuzuri si hartuiri".