Interpreta hitului ''Diamonds'', pe numele sau adevarat Robyn Rihanna Fenty, a deschis marti un proces la tribunalul federal din Los Angeles in care il acuza pe Ronald Fenty si pe doi parteneri de afaceri ai acestuia de frauda si publicitate inselatoare savarsite prin intermediul companiei de recrutare talente si productie Fenty Entertainment.

Vedeta nascuta in Barbados, care foloseste brandul Fenty pentru a comercializa cosmetice, lenjerie si incaltaminte sport, a solicitat tribunalului sa emita o hotarare prin care sa-i interzica tatalui sau sa utilizeze marca Fenty precum si plata unei sume nespecificate cu titlul de daune, scrie Agerpres.

In cererea inaintata tribunalului se spune ca, desi Rihanna nu are ''absolut nicio legatura'' cu Fenty Entertainment, compania ii foloseste ilegal numele si isi face publicitate falsa prin asociere cu ea.

La un moment dat, Fenty Entertainment a acceptat, in 2017, oferta unui alte companii ca Rihanna sa sustina 15 spectacole in America Latina pentru suma de 15 milioane de dolari, se mai precizeaza in cererea de chemare in judecata. In alta ocazie, Fenty Entertainment a sustinut in mod fals ca vedeta participa la un proiect cu hoteluri, se mai spune in document.

In ciuda faptului ca li s-a spus de nenumarate ori ca nu au autoritatea de a folosi numele cantaretei, brandul Fenty sau sa comunice in numele Rihannei, Ronald Fenty si partenerii sai au continuat sa promoveze aceasta falsa asociere.

Reprezentantii Fenty Entertainment nu au fost disponibili marti pentru comentarii, precizeaza Reuters.