Artista, care a fost internata la centrul medical Cedars-Sinai, din Los Angeles (California), a optat pentru aceasta varianta dupa depasirea mai multor obiectii pe aceasta tema in propria familie, asigura TMZ, care citeaza surse bine informate.

Deocamdata nu se stie centrul in care artista va face tratamentul de reabilitare pentru a-si depasi dependenta de alcool si droguri. "Demi se simte suficient de bine pentru a iesi din spital in acest sfarsit de saptamana. A acceptat sa intre intr-un centru de reabilitare si va fi transportata direct acolo. Este decizia ei. Nu este un lucru care i s-a impus in mod fortat", a declarat o sursa revistei People.

Potrivit sursei, tanara in varsta de 25 de ani, devenita celebra datorita piesei sale, 'Sorry, Not Sorry', intelege gravitatea pe care o implica o supradoza de droguri si este constienta ca procesul de recuperare va fi foarte complicat.

Dupa un apel la Urgenta, Demi Lovato a fost tratata cu Narcan, un medicament folosit in cazurile de supradoza de heroina, la domiciliul sau din Hollywood Hills, unde artista isi sarbatorea ziua de nastere in compania unor prieteni.

Artista - care s-a luptat in trecut cu dependenta de alcool si droguri si intrase la dezintoxicare la 18 ani, unde fusese diagnosticata cu tulburare bipolara - a lansat luna trecuta piesa "Sober", in care isi cere scuze parintilor pentru ca nu este "cuminte".

Lovato, cu circa 69 de milioane de fani pe Instagram, se afla la sfarsitul lunii iulie in plin turneu in S.U.A. si urma sa sustina in data de 26 un concert la Atlantic City, New Jersey.